I. IDEI PRINCIPALE
1. În primul rând da! Atunci când a fost nevoie, Moşii au folosit acest mod de deplasare (pasul piticului, mers ghemuit) care, prin aplicare forţată deşi nu de foarte lungă durată, deschide plexurile corpului dublu eteric de pe spate; au făcut-o pentru a forma o amprentare profundă care să determine orice vizitator al viitorului (din perspectiva lor) să o facă fără jenă, ruşine, energetica locului lucrând simultan asupra corporalităţii umane şi reducând astfel la minimul necesar oboseala omului.
2. Dar de fapt, până spre finalul activităţilor în Peştera Ialomicioarei, a fost folosit de către Moşi şi Călători intrarea prin Fundul Peşterii, care corespundea cu alte căi pe sub munte dinspre actualul judeţ Dâmboviţa, din sudul munţilor – deci nu intrarea pe la deschiderea de la muntele Bătrâna.
II. DETALII, DISCUȚII
După cum am scris în studiile anterioare, toate cele lăsate moştenire în Peştera Ialomicioarei (şi altele care nu au mai ajuns până la noi, dar generaţiile viitoare vor înţelege sensurile descifrând şi creaţiile, şi amprentele celor deteriorate sau distruse de împrejurări de altfel previzibile în acele vremuri cunoscând condiţiile particulare ale unei societăţi agresive), pot conduce la înţelegerea că străbunii au fost oameni inteligenţi, care se conduceau după conştienţă avansată, după o conştiinţă profundă şi bine consolidată, precum şi o cunoaştere adâncă a universului pe liniile temporale de trecut-prezent-viitor.
Cea mai mare parte a modelărilor pe care le cunosc azi vizitatorii au fost realizate de Călătorii Moşilor după a doua retragere a Moşilor din lumea noastră. Numim această a doua retragere tot temporară ca şi prima (nu definitivă), chiar dacă este de mai lungă durată, căci planificarea generală a evoluţiilor viitoare cuprinde (şi pentru ei, atunci – şi pentru noi, azi) revenirea lor în viaţa curentă a lumii întregi, aşa cum a fost și înainte. În Peșteră, crearea celui mai mare număr de trepte a fost tot realizarea Călătorilor Moşilor, ţinând cont de energetica umană, de starea vibraţională a oamenilor în această perioadă a istoriei lor.
Au fost create coridoare în mod special având în vedere această realitate planetară şi totodată umană, astfel încât vibraţia în peşteră a fost şi rămâne odihnitoare, echilibrată, indiferent de efortul fizic pe care trebuie să-l depună vizitatorul.
Dar sunt configuraţii ale peşterii care au fost de la început și au fost păstrate întotdeauna, având în vedere viitorul folosirii peşterii. Ele erau cunoscute bine de la începuturile formării societății fizice, folosite în trecut pentru alte feluri de evenimente planetare, mai ales la momentul schimbării formelor de trai uman după ultima glaciațiune. Oricum ele nu au fost realizate pe Pământ pentru prima dată în univers, căci nu este niciodată un eveniment sau un şir de evenimente-folosiri ale structurilor planetare care să se petreacă în premieră absolută undeva, ci s-au petrecut – chiar dacă doar în medii asemănătoare, fizice şi cu densităţi asemănătoare – de miliarde şi miliarde de ori oriunde în Universul Fizic: la nivele asemănătoare de vibraţii. De aceea spunem că Moşii creează întotdeauna mediul perfect pe orice linie spaţio-temporală. Experienţa monadelor în evoluții secundare şi în evoluții centrale este uriaşă şi astfel totul este uşor de prevăzut pentru coordonatorii evoluţiilor, oriunde s-ar desfăşura ele.
Dar este necesar să înţelegem ceva, legat de întrebarea dacă Moşii chiar foloseau mersul piticului la intrarea în Peşteră (pe un coridor cu tavanul extrem de jos). În primul rând răspunsul este „Da”. L-au folosit, când a fost nevoie, din respect pentru oamenii care aveau s-o facă în viitor, fiind spre binele lor, al tuturor oamenilor care aveau să uite cea mai mare parte a cunoaşterilor lor cu privire la impulsionarea energeticii corporale umane prin acţiuni fizice. Şi chiar dacă vor ajunge din alte motive să-şi formeze obiceiuri (mai mult sau mai puţin acceptate), nu vor mai cunoaşte rădăcina energetică a acestor obiceiuri şi din această cauză nu vor mai folosi mult timp asemenea cunoaşteri în situaţii de natură asemănătoare. Iar această motivaţie o vom relua şi atunci când vom discuta despre Templul Ursitelor de la Şinca Veche.
Este vorba despre faptul că acest fel de mers, puternic aplecat, cu spinarea aproape paralelă cu podeaua, deschide prin întindere – deci mecanic, fizic – structurile corpului dublu-eteric care dublează corpul fizic: adică printre altele, plexurile, subplexurile şi canalele de circulație energetică ale corpului dublu eteric (sau vital, care vitalizează corpul fizic) de pe spatele trupului. Acest mecanism simplu influenţează energetica corporală – doar a corpului dublu eteric şi corpului fizic, impulsionând în acelaşi timp radiaţia spirituală care întreţine întreg sistemul corporal. Azi noi folosim în cadrul religios acest procedeu – alte popoare în activităţi chiar cu specific energetic (yoga, qi gong) – dar pentru noi, europenii, este puţin probabil deocamdată să fim chiar de preoţi învăţaţi să extindem procedeul la alte proceduri de acelaşi fel, adică cele pur religioase să le extindem la activităţi laice: de relaxare, aşa cum este turismul în cazul nostru. Este vorba despre metanii (sau popular mătănii) care la originea cultului se ştia clar că ajută la deschiderea plexurilor (inclusiv a subplexurilor şi a canalelor de circulaţie energetică), ceea ce contribuie la ridicarea vibraţiei, odihnirea trupului prin energizare completă şi în spate, unde omul nu se mai auto-activează permanent prin propria sa atenţie: atenţie (la activitățile desfășurate în fața corpului fizic) înseamnă de fapt concentrarea unei părţi importante a radiaţiei proprii în faţa trupului, pentru derularea activităţilor curente pe care le desfăşurăm în faţa noastră. Întrucât nu ne concentrăm atenţia în spatele nostru, sunt necesare asemenea manevre care înseamnă că, prin acţiune fizică, se impulsionează o vitalizare superioară şi a corpului dublu eteric, şi a corpului fizic: ceea ce facem prin mătănii, prin îngenunchere şi lipirea frunţii de pământ (şi în religia noastră creştină, și în religia musulmană).
Revenind la Moşi şi la Călătorii Moşilor, mai avem două aspecte de discutat:
1. Până spre finalul activităţilor în Peştera ialomicioarei, intrarea în lăcaş se realiza dinspre sud, de pe versantul sudic al munților. Şi azi Peştera are deschidere dincolo de Fundul Peşterii, dar ea este invadată de ape. Aşadar în acele timpuri Moșii și Călătorii Moșilor nu intrau pe la deschiderea de la muntele Bătrâna, dinspre Padina actuală. De aceea am scris că, de fiecare dată când s-au retras Moşii, Călătorii au dat drumul apelor – dinspre acea parte a munţilor. Dar peste tot canalele de amortizare a sunetelor, despre care am discutat anterior pe larg, au fost create de la bun început, pentru ca interiorul acestei peşteri și drumurile spre ea, aici, în această zonă, să nu fie invadat de animale: este vorba despre un sistem de peşteri din toată regiunea, dar doar aici s-au realizat asemenea lucrări speciale, pentru protejarea activităţilor Călătorilor şi Moşilor, după cum discutăm.
2. În ultima parte a lucrărilor desfăşurate în Peştera Ialomicioarei, ştiindu-se clar că partea din spate va fi lăsată să fie inundată, aşa cum este ea în mod natural, s-au creat o parte din trepte, pe lângă realizarea hărţilor şi informaţiilor prin sculpturi şi bazoreliefuri, (aşa cum am mai discutat) şi s-a modelat intrarea dinspre Valea Horoabei, din regiunea pe care azi o numim Padina. Iar ceea ce este de reţinut este faptul că da! Şi Moşii, şi ceilalaţi conducători geţi (care şi ei erau întrupaţi foarte evoluaţi: primari galactici, secundari şi centrali care nu erau Moşi) au folosit această intrare. Mersul acesta atât de special a făcut parte din planul general al activităţilor în Peştera Ialomicioarei, pentru că era deosebit de important ca, în viitor, orice om să intre în Peştera Ialomicioarei fără teamă, jenă sau orgoliu. Pentru Moşi şi conducătorii geţilor – monade întrupate cu evoluţie extrem de înaintată – nu era nicio jenă sau ruşine să meargă pe brânci (cum spunem acum popular) pentru a ajunge la deschiderile din interior, bine-cunoscute prin activitatea lor de milenii (cu referire la Moşi).
Desigur, amprentele lor, invizibile, dar simţite de noi la un moment dat al creşterii puterilor noastre senzoriale, ne ajută, ne liniştesc, ne fac să acceptăm acest loc, ne ajută să ne adaptăm şi altor locuri și momente asemănătoare, care ne dau – toate la un loc – impulsuri de amintire a propriului nostru trecut, oriunde s-ar fi desfăşurat el, pe orice continent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu