16. SALA MEGALITULUI PRINCIPAL

I. IDEI PRINCIPALE

1. Drumul către partea superioară mergea în pantă lină în vechime, nu în scări; parte din scările actuale au fost create de Călătorii Moșilor după retragerea a doua a Moșilor, pentru a fi mai ușor pentru oamenii care vor pătrunde cândva aici.

2. Pe partea stângă, drumul era străjuit de statuete care reprezentau cobre după cunoașterea noastră de azi – dar în general erau șerpi mari care simbolizau înțelepciunea cu referire la canalele exterioare ale plexurilor corpurilor fluidice, puternic dezvoltate în cazul oamenilor echilibrați și activi.

3. Megalitul principal reprezintă întregul popor de sorginte transcedentală (coborâtor din creația speciei umane), care nu a părăsit niciodată pământurile în care s-a născut din Moșii pământurilor.

4. Grupurile aflate lateral reprezintă diverse grupuri de migratori:

– în partea dreaptă: grupuri de migratori mai puțin, sau de loc integrate în popor, ale căror obiceiuri și înclinații sunt diferite de ale poporului, de aceea ele sunt poziționate cu spatele spre megalitul central, spre popor, având interese proprii diferite, aflate permanent în stare de apărare agresivă;

– pe partea stângă: grupuri mai mici de migratori, poziționate cu fața către poporul local, cei care acceptă și respectă poporul local, trăind în pace cu el. 

– în extrema stângă, într-un intrând în munte, sunt pereți interiori acoperiți cu înscrisuri săpate în piatră; pe peretele lateral, la dreapta, chiar la gura intrândului, este sculptată o formațiune de trei capete, unul peste altul: de copil, de matur și de bătrân; sunt cele trei faze ale Păstrătorului cunoașterilor ascunse, care trebuie să-și facă datoria de-a lungul celor trei faze ale vieții sale. 

II. DETALII, DISCUŢII

Drumul către Sala Megalitului principal urcă în zilele noastre pe o scară în unghi drept – dar în trecut drumul mergea în pantă lină pe lângă peretele care cotește acolo în unghi drept rotunjit. Pe partea stângă drumul era străjuit de statuete sculptate în părți orizontale ale peretelui muntelui: deci formă de statuetă dar fixă în munte, pe locul unde rămăseseră vârfuri de stâncă, reprezentând șerpii înțelepciunii, simbolizând canalele exterioare ale plexurilor corpurilor fluidice umane. Aspectul poate fi asemenea unei cobre după cunoașterea noastră, dar oricum șerpii mari au capul dezvoltat și aspectul general asemănător fără a avea deschiderea glugii asemenea cobrelor. Deci discutăm despre șarpele înțelepciunii – care de fapt reprezintă canalul central al oricărui plex energetic (chakră), care colectează energii suplimentare necesare corpurilor noastre. Spre exemplu putem aminti plexul frunții (chakra ajna), cu acest canal central al plexului, canal care este cel mai puternic dezvoltat în vremurile noastre: șarpele frunții. În trecut, fiecare plex avea canalul lui central foarte dezvoltat, la fel cum poate fi azi plexul frunții; plexurile însă și-au diminuat mult dezvoltarea datorită puținelor activități pe care le mai are omul comparativ cu cele din trecut. Folosind în mod echilibrat și energiile vitalizante, dar și informațiile pe care le aduc percepțiile mentale și astrale, omul – și întregul popor care este format din tot asemenea oameni – își poate valorifica cu cinste și corect moștenirea tradițională pe care o poate înțelege pe nivele din ce în ce mai profunde.

Azi încă se mai pot vedea câteva ”capete” ale acestor reprezentări după cotul în unghi drept care urcă spre sala megalitului principal.

Șarpele înțelepciunii

Să parcurgem principalele aspecte ale acestei săli:

1. Megalitul principal reprezintă întregul popor de sorginte transcedentală, în forma lui cu origine pură, moșească, care nu a părăsit niciodată pământul pe care s-a născut direct din Moșii pământurilor, Moși având ei înșiși liniile genetice coborâtoare din entitățile transcedentale dumnezeiești străvechi: prin pădurenii, muntenii și insularii continentali, din generație în generație. Am fi putut să-i numim atlanți, dar s-ar face o greșeală: unii pot crede că discutăm despre atlanții ca blocuri spirituale piramidale (care formează azi cea mai mare parte a umanității) venite pe Pământ doar pentru o perioadă scurtă de timp pentru evoluții regresive, reparatoare și remodelatoare pentru comportamente învechite manifestate în vremurile cu vibrația cea mai joasă a planetei. O parte din ei au fost numiți atlanți, ca locuitori ai continentului A’Tlan care cuprindea actualul continent America de Nord în bloc comun cu Europa de azi până la munții Ural. Tocmai pentru a nu rămâne cu impresia că Moșii sunt coborâtori numai din populațiile spirituale de acest fel, este necesar să nu-i numim atlanți, ci Moși locali. Moșii noștri au venit din A’Tlan (Zalmoxis fiind născut și fiind lucrător înainte de glaciațiune în regiunea care azi este cunoscută drept Insulele Canare), cei din Asia – lemurieni din Cian, în America de Sud din popoarele toltece străvechi. Populațiile de pe teritoriul nostru nu sunt, în cea mai mare parte azi, de sorginte migratoare, ci coborâtori de milenii din străbuni locali care nu au pierdut nimic din moștenirea adunată de la transcedentali până în contemporan.

2. Mai departe, tot în Sala megalitului principal sunt grupuri laterale, de o parte și de cealaltă a megalitului principal, prezentate om cu om, depărtate mai mult sau mai puțin de monolitul din mijloc: reprezintă grupuri de loc, sau mai puțin integrate în popor, nesupuse tradițiilor locului, având propriile înclinații și tradiții, departe de a fi conștientizate rădăcinile comune care ar trebui să-i apropie de oamenii de pretutindeni – dar nicidecum să-i separe, și tocmai de aceea ambalate în interese meschine, mereu separatiste. Ele reprezintă grupurile migratoare care își au originea în alte locuri, în alte pământuri: care nu au aceleași obiceiuri, vederi, țeluri, același tip de conștiență și nu de puține ori de conștiință comună cu poporul autohton. Cea mai mare parte a acestor grupuri – cele aflate în dreapta megalitului – au tendința de a sta cât mai departe și efectiv cu spatele la poporul local (megalitul principal), având și păstrând propriile interese de grup restrâns, migrator, fiind permanent într-o apărare agresivă față de cei pe care îi consideră stăpâni ai pământului doar ca veniți tot ca și ei înaintea lor, fără să le dea dreptate și nerecunoscându-le întâietatea pe pământurile proprii, păstrând înclinațiile de nomazi, neacceptând referința de localnici care niciodată nu au fost migratori, chiar fără să dorească să înțeleagă deosebirile dintre localnici și migratori. Înclinațiile lor sunt îndreptate din ce în ce mai puțin spre rădăcina spirituală comună, de aceea și-au pierdut cunoașterea comună, profundă, purtătoare a suflului transcedental, pe drumurile rătăcirilor lor, treptat înstrăinați de locurile natale ale poporului din care au plecat. Iar locurile noi de stabilire nu mai erau considerate valoroase decât în măsura în care le pot jefui. 

Grupul migratorilor care nu respectă, ci disprețuiește poporul local

3. În partea stângă a megalitului principal (privit din direcția căii de acces în sală) se află alte grupuri mici de migratori, însă cu fața spre megalitul principal, spre poporul local: sunt cei care acceptă și respectă poporul local, iar ajutătorii lui, sprijinitorii pe care îi acceptă ca pe proprii lor ajutători (zei) în plan local, îi susțin și pe ei, și astfel pot să trăiască alături de poporul locului cu toate dramele sau bucuriile lui. 

4. În partea extremă stângă, nevăzută din planul descris mai sus, este o deschidere îngustă prin care se pot vedea în interior pereții unui spațiu plini cu înscrisuri săpate în piatră – nici ele luate în seamă de autorități, ca și restul celor existente în peșteră. Muchia de pe partea dreaptă a deschiderii este sculptată reprezentându-se trei chipuri, imediat unul sub altul: de copil, de om matur și de bătrân. Indiferent de vârstă, Păstrătorul uman al cunoașterilor ascunse – copil, matur sau bătrân – trebuie să-și facă datoria de a păstra cunoașterea și de a o revela la timpul oportun, necesar poporului.

Păstrătorul cunoașterilor în cele trei ipostaze de viață: 

în copilărie, la maturitate și la bătrânețe

În copilărie el trebuie să învețe și să practice toate metodele de păstrare a cunoașterilor, învățând ideile principale ale înscrisurilor și să fie conștient de necesitatea pătrunderii în adâncurile lor, îmbogățindu-le cu alte de același fel, preluate de pretutindeni. 

La maturitate el trebuie să practice metodele de păstrare, să pună în practică ca o responsabilitate proprie, fiind loial sarcinilor sale, să lucreze permanent de-a lungul vieții sale la pătrunderea în adâncurile cunoașterilor și să caute îmbogățirea lor cu altele mereu noi, așa cum a fost învățat, sfătuit, de-a lungul vieții. 

La bătrânețe eforturile fizice se diminuează – în schimb eforturile de aprofundare a cunoașterii trebuie să se mărească corespunzător. De asemenea, el trebuie să caute un înlocuitor, un copil pe care el însuși îl va descoperi cu ajutorul capacităților sale, îl va pregăti, îi va da ștafeta învățându-l și protejându-l până după anii adolescenței. Deci ciclul se va perpetua atâta vreme cât se va putea, iar când vor reveni condițiile necesare – va fi din nou reluat și dus mai departe împreună cu cele necesare traiului ce va veni...

Așadar, tot ceea ce este acolo este legat de munca ajutătorilor neamului, păstrători ai tradițiilor de cunoaștere ale poporului lor. 

Cei care sunt atenți la amănuntele locului vor observa în vârful megalitului principal alte trei reprezentări: 

– în cuplu, sunt un cap de bărbat și ceva mai jos, un cap de femeie. Este o lucrare care, la nivel mic, familial, amintește oricărui bărbat că poate ajunge, trufaș, capul familiei, dur și agresiv, neiertător, neîndurător – din influențele lumii și din poziția lui în societate de luptător/apărător. Femeia care pare a sta în genunchi la picioarele sale, cu fața îndreptată către bărbat, femeie cu suflet milos, îi amintește că și el pierde în valurile vieții compasiunea pentru cei din jurul său. Dar și femeia trebuie să caute să-și păstreze această milă, blândețe și compasiune în sufletul ei, cu toate înțelegerile care derivă din ea, căci și ea și-o poate pierde destul de ușor, odată cu înăsprirea vremurilor.

Acesta este un nivel familial, baza societății umane în toate timpurile. La nivel inter-popoare, ajutătorii locali vor fi judecați întotdeauna de migratorii sau stăpânitorii străini – foarte rar sau de loc de oamenii din poporul strămoșesc. Oamenii din popor se vor distanța mereu de lipsa de omenie a migratorilor rupți de milenii de propriul lor popor și pământ strămoșesc: dezrădăcinați din tradițiile neamului lor, care și acela a fost și a rămas de sorginte transcedentală în pământurile lui, acasă, în rădăcinile lui, în tradițiile lui. La migratori, când femeia a fost despărțită emoțional de bărbat, s-a terminat cu mila, cu compasiunea, cu iubirea de semeni. Dar va reveni la sensibilitatea ei străveche, pentru că tot mai mulți renunță la dogme străine, la false încredințări impuse de conducătorii interesați personal – și va apare din nou la suprafață adânc-înrădăcinatul principiu al omeniei, chiar și în cazul migratorilor înstrăinați, iar acest lucru se va petrece în curând, căci așa este scris în ”cărțile” firii tuturor oamenilor, mai devreme sau mai târziu. 

În paranteză fie spus, sunt popoare care își cunosc trecutul, chiar dacă temporar și l-au uitat: ei au înscrisuri vechi de tipul ”din neamul lui David” (la iudei) sau ”din neamul nemuritorului Alfred” (la unii celți, azi britanici, unde thanii erau descendenții moșismului local celtic). Chiar și la noi, ideea de a fi coborâtori din dacii nemuritori – dar și din romani, arată acel lucru puțin cunoscut, privind împletirea, conlucrarea dacilor cu romanii pentru îndepărtarea pericolului distructiv al migratorilor în mileniul I d.H. Desigur, suntem urmașii dacilor, dar să reținem că dacii nu au fost cuceriți de către romani și nici ”sângele” nostru nu s-a împletit peste tot cu cel al romanilor, dar ambele popoare au luptat împreună la un moment dat împotriva migratorilor după care, conform pactului dintre Moșii care au orchestrat întreaga lucrare, administrația romană s-a retras, lăsând poporul dac să-și renască ființa pentru vremurile care aveau să întunece viitorul. Oricum dacă este de discutat, urmași ai geților înfrățiți cu romanii sunt mai mulți în Ardeal și în munți decât urmași ai migratorilor care doar târziu au cucerit și stăpânit fără milă și dreptate în multe locuri din tot ceea ce se află între munți. 

Să reținem asta...

 Bărbatul și femeia cuplului familial

– tot sus, pe vârful megalitului, în stânga cuplului familial, se află reprezentarea Păzitorului Interior (Sfidătorul, cum este cunoscut uneori): este subconștientul uman care îndeamnă la corecție înainte de a merge mai departe, înainte de orice acțiune sau în timpul derularii ei, sau după terminarea ei, în vederea nerepetării unei acțiuni pripite, agresive, necorespunzătoare standardelor proprii (ale individului, ale poporului prin reprezentanții lui – conducătorii). Păzitorul este deseori confundat, datorită înfățișării din prezentările și încredințările religioase, cu satana, cu diavolul – dar de fapt Păzitorul (sau Cerberul în altă tradiție) ajută la prevenirea, și nicidecum împingerea omul spre o acțiune necorespunzătoare standardelor proprii. Înainte de orice acțiune, alt popor are în tradiție să stea (la popoarele slave de regulă) – și spre odihnire după pregătirea unei acțiuni, și spre gândire privind atitudinea cu care se pornește în acțiune, care este cea mai echilibrată atitudine în derularea următoare, cu efectele inerente cele mai puțin agresive pentru sine și pentru cei din jur: uneori fiind necesar să fie regândit rapid ce greșeli pot apare și ce ar putea omul greși mai departe ca efect general inerent. 

Păzitorul sau Cerberul sufletului uman

Principiile după care au fost realizate toate aceste reprezentări au fost în primul rând cele ale ajutătorului întrupat în mijlocul poporului: conform destinului personal în armonie perfectă cu necesitățile grupului, poporului ajutat astfel. 

Și, să nu uităm un lucru deosebit de important: însuși poporul poate fi ajutător pentru alte popoare – mai ales acele popoare care au un ascendent majoritar de sorginte transcedentală pentru toate grupurile de migratori care la rândul lor au dezvoltat popoare în spațiile ocupate cândva, unde populațiile originare au fost decimate și, din cauza lipsei puterii de susținere socială, cei rămași s-au pierdut în rândurile ocupanților lor.