Românul spune că e bine să ne vedem şi lungul nasului.
Să vedem ce este cu acest "lung al nasului"... Ce poate fi legat de el în partea subtilă a bogăţiei corporalităţii noastre.
De-a lungul nasului se află, în structura corpului dublu-eteric, elemente care conduc la deschiderea clar-intuiţiei. Se împletesc funcţionările de la:
- plexul frunţii -ajna - care favorizează deschiderea vederii mentale, interioare;
- plexul retrocunoaşterii (retro-cognoscibilităţii) - undeva mai jos de şaua nasului - care a fost până acum un subplex, nelăsat să se dezvolte nici ca intuiţie măcar, sub pedeapsa cu moartea: se dezvoltă ca plex acum şi favorizează memoriile vieţilor anterioare precum şi intuiţiile trăirilor de pe alte meleaguri universice.
Până acum importantă a fost cunoaşterea lumii (perceptivă, informativă), relaţionarea (pozitivă sau negativă, pace şi război): exteriorizarea. În zilele noastre, ale creşterii substanţiale - dar nu totale încă - a vibraţiei planetare, prin dezvoltările actuale, sub imperiul acestei creşteri a vibraţiei, se ajunge treptat la cunoaşterea de sine, apoi la corecţia de sine. Trebuie doar să întărim ceea ce este concentrarea asupra noastră, pornind de oriunde de fapt - dar este deosebit de important să o facem începând din partea cea mai puternic energizată, în mod special mental-astrală, pe care o avem: capul. Atenţia energetică se mută treptat, pentru toate populaţiile umane, de la partea abdominală la partea cerebrală: de la exteriorizare la interiorizare. Este un început de revenire la cele obişnuite ale spiritului uman - înalte, conştiente, ale calităţii, moralităţii, conştiinţei avansate, care ne va conduce în sus, către ajutor dat dezvoltării sahasrarei (plexul coroanei cu canalul de universalizare) şi în jos, către celelalte plexuri în cascadă: plexul gâtului (vishudha), plexul inimii (anahata), plexul solar sau central (manipura), plexul splenic (swadisthana) şi plexul rădăcinii (muladhara) cu canalul de împământare. Se dezvoltă alte subplexuri, cum ar fi cel codal, care va ajuta împământarea, alături de tot setul de beneficii pe care deocamdată nu-l conştientizăm prea bine. Plus multe, extrem de multe altele, despre care vom mai discuta.
"Lungul nasului" înseamnă echilibrare, retragerea atenţiei din lume - către sine: din toate punctele de vedere, nu numai a modestirii (care semnificaţie a rămas singura de altfel, în lume) a concentrării asupra noastră înşine, retragerea periodică din lumea pe care suntem învăţaţi să o judecăm, să o anatemizăm, căci aşa suntem şi noi judecaţi şi anatemizaţi: cu măsura asta suntem măsuraţi - cu ea măsurăm şi noi. Ce ni se face - facem. Legea talionului. Ieşirea de sub legea talionului este intrarea în legea iubirii şi a sacrificiului. Sacrificiul ne conduce către durerea de sine pentru binele lumii, dar cel ce suferă îndură durerea. Este deosebit de dureros faptul că se încearcă azi exonerarea bisericii chinuitoare prin teoria retragerii pe ascuns a sacrificatului înalt spiritualizat şi înlocuirea sa cu un hoţ sau criminal care ar fi meritat pedeapsa capitală, conform mitului animalului de sacrificiu care schimbă soarta condamnatului (mit nu numai de origine elină, de altfel, dar nici numai iudaică).
Când atenţia ni se concentrează lejer pe noi înşine, fără să ne mai blamăm sau sacrificăm, începe universalizarea - departe de a fi renunţarea la lume şi universul exterior: căci în interioritate descoperim metodele proprii de cercetare universală şi deocamdată numai cel care a trecut prin aşa ceva înţelege până la capăt. Şi vine treptat vremea ca toţi oamenii să treacă prin asta.
Ştim - dar atenţia ne este încă deturnată către altele: mâncare, modă, relaxare, politică (nu în ultimul rând, dar nu pentru toată lumea). Ţine de voinţa noastră să ne readucem atenţia pe "firul" destinului nostru profund. Din orice direcţie acest fir poate fi "agăţat" adică poate să ne devieze oricine sau să ne deviem singuri, atraşi de varii motive - firul este lângă noi şi singuri ne putem readuce atenţia către el.
Unii numesc asta: RECONECTARE...
Ceea ce ar fi bine să ştim este faptul că o putem face singuri, dacă e nevoie sau după ce ne arată cineva obiectivul...
*
Pentru cei care intră aici pentru prima oară: vă invit să citiţi şi cele scrise pe coloana din dreapta postărilor, să priviţi şi Albumele de fotografii de aici şi de pe pagina mea de facebook, precum şi "Gândul zilei..." - gadget-ul aflat imediat de-asupra postărilor. După schimbarea "Gândului zilei", rândurile înscrise în gadget vor fi trecute în fereastra Chatango de pe partea dreaptă.
*
Pentru cei care intră aici pentru prima oară: vă invit să citiţi şi cele scrise pe coloana din dreapta postărilor, să priviţi şi Albumele de fotografii de aici şi de pe pagina mea de facebook, precum şi "Gândul zilei..." - gadget-ul aflat imediat de-asupra postărilor. După schimbarea "Gândului zilei", rândurile înscrise în gadget vor fi trecute în fereastra Chatango de pe partea dreaptă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu