8 MARTIE, O CELEBRARE SOCIALĂ MONDIALĂ

Am pornit aceste reflecţii de la articolul cu adresa: http://www.evz.ro/ziua-anti-femeii-gingasul-8-martie-este-manjit-cu-sange.html 

Ştim ce este o celebrare: sărbătorirea unor evenimente legate de trăirea umană în societate; se pune accent pe activitatea desfăşurată de unii semeni de-a lungul timpului, marcatorii de seamă ai mersului înainte pentru o parte sau întreaga umanitate. Şi astfel avem sărbători locale, sărbători naţionale şi sărbători mondiale – toate fiind la rândul lor de natură: socială, religioasă, politică. Voi veţi mai găsi şi alte particularităţi care să completeze acest sumar tablou. 

Dacă am avea o societate liniştită, calmă, curată, pe măsura evoluţiei medii a grupurilor spirituale care ne formează lumea umană de azi, grupuri conduse, îndrumate şi învăţate de spiritele cele mai înaintate întrupate în lume, celebrarea unor evenimente ar trebui să fie moment de învăţătură pentru copii – spiritele care s-au întrupat în ultimul an de zile şi învaţă să se adapteze treptat la viaţa socială planetară. 

O asemenea societate o putem numi societate tipică, căci marea majoritate a societăţilor creatorilor conştienţi avansaţi – cum sunt oamenii pe Pământ – au standardul cel mai ridicat al devenilor lor spirituale. Rostul lor este să creeze condiţii pentru învăţătură, consolidare şi îmbogăţire a experienţei care se desfăşoară mereu progresiv, întotdeauna către foarte bine (bun, calitativ înalt, spiritual înalt) şi de la foarte bine către un bine superior. 

Dar aşa cum atrăgeam atenţia deseori, o astfel de societate este una tipică, normală pentru evoluţiile din zona universului unde se află galaxia noastră, în timp ce noi trăim într-o societate atipică, în care conducerile sunt la un moment dat lăsate celor care pot să ajungă în funcţii sociale înalte prin forţele umane brute, supuse supravieţuirii animalice: distrugătoare în esenţa lor, indiferent dacă este vorba despre oameni, creaţiile lor sau idei, sau sentimente; uneltele de ajungere sunt brutalităţi sau/şi perversităţi: iar prin perversităţi de acest fel înţeleg afişarea normelor umane superioare, cunoscute de ei dar faţă de care nu au decât dispreţ şi intoleranţă, considerându-le slăbiciuni umane. Omul superior în accepţiunea lor nu a fost şi nu este încă decât cel care poate fi în stare de orice crimă inspirată celor credincioşi lor, fără ca ei înşişi să-şi mânjească mâinile de sânge, profitând de neputinţele emoţionale ale unei lumi dezorientate: căreia încearcă continuu să-i păstreze ideea de rezolvare, de orientare, de siguranţă, în timp ce acţiunile le sunt mereu căutări de perpetuare a situaţiei dezorientante. 

Noi, cei „păcăliţi”, învăţăm astfel să fim ajutători în orice situaţii, chiar şi într-o astfel de lume pe care o putem întâlni oriunde în această zonă a universului, pentru tot felul de începători ai urcuşului spiritual conştient. Iar ceea ce avem de învăţat noi, cei care nu mai suntem în stare de astfel de perversităţi căci ne-am învăţat lecţiile de acest fel, este înţelegerea lor, înţelegerea etapei lor de evoluţie, concomitent cu atitudinea fermă, deşi calmă, de a păstra normele înălţătoare ale societăţii: prin legi şi obişnuinţe, prin îndepărtarea de abateri, fără însă să pretindem şi altora. Dacă pot – vor lua exemplul nostru, dacă nu pot – vor avea de învăţat şi consolidat, ulterior acestei vieţi, să o facă şi ei. 

Rostul acestor societăţi atipice este acela de a ne cunoaşte personal şi puterile, dar mai ales neputinţele în condiţii atipice ele înseşi: prin trăiri în vibraţii joase, în condiţii de aglomeraţii planetare uriaşe – nu numai aglomeraţii de semeni, ci şi aglomeraţii vegetale şi animale pe aceeaşi planetă. 

Nimeni nu trece mai departe de lecţia numită Pământ, indiferent dacă ea se învaţă şi consolidează acum, ori după terminarea vieţii. Ceea ce avem de făcut trăind astfel de vieţi este să ne confruntăm cu propria neputinţă, să ne-o cunoaştem, să o conştientizăm – abia după care conştientizare vom putea purcede la schimbarea de atitudine, de comportament, la înălţarea şi ajungerea pe treptele superioare ale evoluţiilor noastre. 

Rareori ne confruntăm la începutul evoluţiilor noastre cu astfel de societăţi atipice, în rest învăţăm şi aprofundăm, consolidăm tot ceea ce poate fi mai calitativ, curat, profund, altruist, iubitor, înţelegător. De aceea unii dintre noi au puterea de a-şi îndrepta rapid comportamentul, în lumina unor astfel de norme înalte, pe măsura creşterii rapide a vibraţiei planetare; alţii nu au această putere, fiind mai aproape de începuturile drumului conştient şi conştiincios al spiritului creator şi păstrător al valorilor elevate spiritual. Unii sunt mai aproape de momentul ruperii de animalitate, de perioada începuturilor necreatoare ale evoluţiilor, în timp ce alţii sunt bine instalaţi pe acest drum al elevărilor, dar şi ei având neobişnuinţe încă în păstrarea lor la nivele de vibraţie joasă, în mijlocul unei planete cu biosistem extrem de bogat animal (agresiv) şi vegetal (static), supuşi astfel influenţelor lor puternice. Avem intuiţii puternice: ori elevate, ori animalice, avem înclinaţii formate astfel care însă aşteaptă să fie manifestate, pentru ca spiritele să-şi releve lor înseşi felul de comportament cel mai bine consolidat cu care au rămas după o bună parte de evoluţii. Din când în când sunt şi asemenea momente evolutive de conştientizare proprie a obişnuinţelor în diferite locuri, timpuri, vibraţii: evoluţiile ne formează perioade lungi de consolidare a celor mai înaintate atitudine de viaţă, de manifestare, în mod progresiv, după care vin situaţii asemănătoare celor pe care le trăim pe Pământ, azi: în mod regresiv din punct de vedere vibraţional, trăind în mijlocul unui ocean de vibraţii joase, sau în scădere puternică – dar şi în creştere puternică şi rapidă, aşa cum trăim acum. 

Acestea sunt obişnuinţe din drumurile evoluţiilor de ajutător, pe care le vom împleti în eternitate cu elemente de evoluţie proprie. Vom fi mereu întăriţi de înălţarea înclinaţiilor pe care evoluţiile anterioare ni le-a format în vibraţii joase. 

Ne este necesar să înţelegem că alternanţa de manifestări specifice vibraţiilor joase cu manifestări specifice vibraţiilor înalte sunt mereu prezente pe orice planetă din orice zonă a universului, iar acesta este un proces amplu pe care fiecare dintre noi îl va analiza şi înţelege chiar din întrupările pământene pe care le desfăşurăm acum. 

Revenind la subiectul nostru, treptat vom ajunge cu toţii să înţelegem că putem celebra, sărbători, în cazul unor mari aglomeraţii planetare – aşa cum trăim în acest moment – multe fapte bune, evenimente remarcabile din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat al omenirii, de care ne amintim, le intuim în sinea noastră, le dorim, le formăm ca ideal de manifestare şi încercăm prin obişnuinţe şi legi să formăm cărări până la ele. Putem înţelege că vom ajunge efectiv la ceea ce intuim a fi normal înalt-omenesc fiecare la rândul lui, cunoscând lumea universurilor în care ne întrupăm pentru a ajunge cândva noi înşine creatori şi întreţinători de universuri, cunoscându-ne pe noi înşine pentru a ne înţelege înaintările şi a ne croi cele mai alese căi de înaintare spirituală eternă. 

Pornim de la micro-universul trăirilor noastre curente ca să ajungem la macro-universul în care ne desfăşurăm trăirile, ajutând generaţiile care vin să facă şi ele acelaşi lucruri, chiar dacă fiecare în felul său, îmbogăţindu-ne reciproc. De aceea scriam la început despre faptul că celebrările trebuie să fie repere ale învăţăturilor noilor generaţii, şi nicidecum prilej pentru toţi membrii societăţii de exagerare cu mâncare, băutură, droguri pentru crearea unor momente în care să uităm de neghiobiile curente. Mă întrebam cândva de ce oamenii cu bani mulţi fac din astfel de sărbători prilej de trăiri exagerate în locuri exagerat alese şi mi-am dat seama foarte târziu că undeva conştiinţa unor asemenea oameni se simte plină de greşeli, cu nelinişti, frici, dar şi cu pofte mari, pe care nu şi le pot învinge: un cerc vicios care se alimentează din propriile neputinţe, pe care îşi doresc să le învingă iluzoriu cu băutură, mâncare pe măsură, sexualitate exacerbată în locuri care să le amintească de „paradisul pierdut” dintr-un subconştient care îşi trimite mereu săgeţi dureroase. 

Doar că un astfel de „paradis” nu se aseamănă câtuşi de puţin cu adevăratul paradis al vieţilor trecute, lemuriene şi atlante – şi ele desconsiderate din confuzii ale începuturilor activităţii noastre mentale (nu vreau să mă gândesc că a fost intenţionat, chiar dacă Edgar Cayce îşi avea un pat în cabinetul de lucru al unui conducător american). Viaţa omului străvechi nu era câtuşi de puţin nelucrativă, nu era petrecăreaţă, nu avea nimic din ceea ce mulţi dintre noi cred despre aşa ceva – dacă ei ar crede într-o perioadă lemuriană sau atlantă. Dar va veni un timp în care ne vom aminti despre ele şi le vom cunoaşte în întreaga lor realitate, şi mai ales valoare. 

Ceea ce se poate adăuga acum la aceste gânduri despre sărbătorile noastre cred că mulţi dintre dvs. au ajuns deja să înţeleagă şi să intuiască: faptul că fiecare zi va ajunge să ne fie o sărbătoare a sufletului nostru bun, cald, iubitor, altruist, iar atunci când va fi aşa nu vom mai avea nevoie de sărbătoriri din când în când, care să ne odihnească doar o clipă sufletele flămânde de frumos, dreptate, adevăr, iubire... Avem nevoie de iubire în fiecare clipă şi o vom simţi în primul rând din partea semenilor noştri, fără ca ea să fie însă exprimată ocazional... O vom simţi ca pe dragostea dintotdeauna REALĂ a divinităţii, oglindită în fiecare clipă şi fărâmă a universului scăldat în necuprinsa sa iubire...