MOTTO: Fiecare om certifică adevărul pe care îl crede.
Teoria răspândită de mulţi devine adevăr de necontestat.
Teoria răspândită de un om cunoscut devine adevăr de necontestat.
S-a spus însă de multe ori că răsturnarea vine de la cei care nu cunosc cele devenite “de necontestat” sau din partea celor care nu au capacitatea de a înţelege punctul de vedere al altuia cu privire la cele “de necontestat”.
Devine evident faptul că nu am pretenţia să pot atinge toate aspectele legate de adevăr; se poate deschide un asemenea subiect şi pot spune părerea personală… Este o certitudine pentru mine personal faptul că ceea ce numim adevăr este poate cea mai subiectivă temă omenească. Poate rămâne hăul fără fund al epocii noastre – manual-intuitivă am numit-o cândva, pe scurt – o epocă, etapă pe care o finalizăm acum. Căci epoca adevărului… neadevărat este scurtă, şi chiar acest lucru poate fi imposibil de crezut ca fiind adevărat pentru majoritatea oamenilor de azi.
Părerea mea – căci ceea ce numim adevăr cred că este o părere personală, o încredinţare personală – o pot însă compara cu a altuia, iar în continuare mă pot informa, acumulând cunoaştere, experienţă, pe care o pot folosi în viaţa de fiecare zi.
Cunoaşteţi acum părerea mea cu privire la ceea ce scriu: evoluţii spirituale, evoluţia omenirii pe Pământ. Consider că această epocă manual-intuitivă este cea mai scurtă perioadă din istoria omenirii, care durează de cca. 40-60 milioane de ani, să spunem cca. 100 milioane, cu tot cu etapa de pregătire şi de formare transcedentală a omenirii. O epocă mentală – epoca adevărului cunoscut de toată lumea: o cunoaştere amplă, bogată, profundă, a planetei, a distribuţiilor stelare, a galaxiei şi a universului. Este tentant să spui: epoca cea mai profundă, epoca adevărul total; dar chiar oamenii acelor vremuri erau cât se poate de conştienţi asupra faptului că nu cunosc totul în amănunt, iar aceasta era o anumită faţă a adevărului: recunoscut fără nici un fel de complexare, jenă, teamă, orgoliu, dimpotrivă: acceptată de spiritele umane de mult timp evolutiv, din mult-anterioare faze de evoluţie.
Fiecare epocă şi-a trăit, de fapt propriul adevăr, profundul adevăr, chiar dacă el nu este discutat, abordat în mod oficial. Sunt puncte de vedere sociale, dar şi puncte de vedere personale, prin care fiecare om percepe adevărul, realitatea, după cum poate el, după câtă experienţă spirituală are.
Încrederea popoarelor în informarea venită din partea conducătorilor lor s-a format însă prin evoluţii: anterioare Pământului şi apoi chiar pământene, în care popoarele erau conduse de conducători cunoscători mult avansaţi, pricepuţi, cei mai puternici lucrători ai vremurilor lor. Fără obscurităţi, fără minciuni, în sinceritate deplină şi mai ales în încercarea tuturor de a se plia permanent la înţelegerea semenilor, din orice perspectivă: a celor conduşi – la adresa conducătorilor lor, conducătorii – la adresa celor conduşi, îndrumaţi, ajutaţi permanent pentru desfăşurarea unor vieţi optime, cu învăţături la nivelele cele mai înalte pe care le poate sprijini planeta şi biosistemul ei.
Dar a privi adevărul din perspectiva evoluţiilor înseamnă mult mai mult decât atât, iar spiritele umane ştiu bine asta în perioadele de vibraţie înaltă a planete şi în condiţiile unei corporalităţi optime pentru desfăşurarea unor manifestări de înaltă ţinută spirituală: adică cu calitatea, moralitatea, demnitatea aflate la cotele maxim posibile pentru evoluţiile tuturor grupurilor spirituale de acelaşi fel – oameni în cazul nostru. Pentru că spiritele conştientizează la un moment dat că adevărul trebuie privit din perspectiva evoluţiilor proprii, adică fiecare spirit acceptă realitatea înconjurătoare de la nivelul său de percepţie şi înţelegere a lumii. Iar un astfel de mod este într-o permanentă schimbare, acumulare mai corect spus. Pe de altă parte, universul însuşi se află într-o permanentă modificare, schimbare, remodelare, iar cei care nu acceptă încă acest lucru au modul lor propriu de a înţelege schimbarea ca atare. Şi asta nu înseamnă că ei nu percep o anumită faţă, un anumit aspect al adevărului sau că nu doresc să cunoască şi mai mult, eventual exprimându-şi dorinţa de a afla TOT ADEVĂRUL: nici ei neştiind, nebănuind ce înseamnă de fapt acest “tot”.
Aşadar, avem de reflectat asupra faptului că schimbarea de percepţie a realităţii are loc odată cu avansarea fiecărui spirit în evoluţie. Şi astfel fiecare spirit ajunge din urmă perspectiva celui pe care l-a negat cândva. Înţelege astfel că fiecare a privit ceva, cândva, din persperctiva proprie, diferită de a altuia, de multe ori perspectiva unuia încluzând perspectiva altuia – lucru de care se prea poate ca nici unul şi nici celălalt să nu fi conştientizat acest lucru.
Adevărul – general sau mărunt-particular – ţine aşadar de înţelegerea modului în care decurg evoluţiile. Însă fiecare spirit, la un moment dat al evoluţiilor sale, înţelege că cea mai amplă perspectivă o au coordonatorii evoluţiilor, care pot percepe în acelaşi timp şi întregul ansamblu al tuturor evoluţiilor, eterne şi infinite, dar şi simţirea fiecărei monade în parte, în fiecare moment al evoluţiilor sale şi simultan tot ceea ce a putut simţi o monadă, fiecare monadă în parte, de-a lungul tuturor evoluţiilor sale.
Iar acesta chiar este un adevăr. Suprem şi etern, cred eu. La care oricum avem acces cu toţii, doar să dorim să-l cunoaştem: chiar dacă este o prezentare la început generală, apoi din ce în ce mai profundă şi mai rămuroasă.
Părerea mea este că adevărul poate fi definit ca fiind realitatea în complexitatea sa, dar putem să cunoaştem doar părţi ale acestei complexităţi, ale celor petrecute în toată complexitatea lor, ale celor existente cu întreaga lor complexitate, chiar dacă între timp ele au fost remodelate sau înlocuite cu altceva. Astfel avem întotdeauna de-a face cu o istorie, un şir de evenimente petrecute şi privite global sau privite urmărind un nume aspect al globalităţii, precum şi legăturile sale cu celelalte aspecte ale globalităţii. Dacă urmărim abordarea evenimentelor în desfăşurarea lor de-a lungul unor perioade de timp, numim ceastă desfăşurare “istorie”; iar dacă apare părerea conform căreia unele părţi sau chiar întreaga prezentare are un caracter partinic, adică interesat în prezentarea unor părţi ale evenimentelor care să conducă la concluzii interesate, în vederea abordării cotidiene a unui anumit set de acţiuni şi nu altele, atunci avem o expunere denaturată a istoriei. Într-un astfel de ultim caz, putem căuta un adevăr istoric, descoperind rând pe rând şi devierile, şi interesele care au condus la astfel de devieri, şi condiţiile care au favorizat toate acestea, apoi grupurile sociale (de regulă conducătoare, laice şi religioase deopotrivă) care au avut interesul să menţină de-a lungul timpului neadevărurile în vigoare, având grijă să surprindă ideile interesate, să şi le însuşească dacă au fost convenabile lor, să le dezvolte şi să le întărească. Să reia periodic, în mod inteligent, adică prin permanente analize, diverse teme şi să dezvolte exact acele părţi care au rămas convenabile ascunderii sau omiterii părţilor, evenimentelor petrecute, în virtutea cărora alte grupuri sociale ar fi putut să se dezvolte altfel, în timp.
Aşadar un adevăr istoric este, din punctul meu de vedere, o desfăşurare de forţe de diferite feluri, urmărind permanente transformări la diferite nivele, urmărind condiţiile apariţiei, dezvoltării, stingerii sau transformării lor sub imperiul unor efecte interioare, ale altor efecte exterioare, în funcţie de spaţiul şi timpul avut în vedere, de populaţiile unei anumite specii planetare sau ale tuturor la un loc. Un adevăr în mişcare, în permanentă transformare nu poate fi numit „iluzie” – nefiind vorba nicidecum de ceva ce nu ar fi existat niciodată, ci doar o formă de remodelare a spaţiului, a vieţii în derularea sa – a universului de fapt, în funcţie numai de necesităţile noastre, noi fiind acum spirite care desfăşoară evoluţii pin întrupare în acest univers.
Atât complexul realităţii, cât şi părţi ale acestui complex pot fi cunoscute şi pot să conducă la intuirea faptului că, dincolo de posibilităţile de cercetare ale momentului şi locului, sunt infinit de multe alte posibilităţi pe care vom învăţa să le folosim pentru noi aprofundări, pe măsura creşterii exeperienţei spirituale: prin evoluţii din ce în ce mai complexe.
Sigur că avem posibilitatea azi să ne informăm cu privire la multe aspecte cu care omenirea s-a confruntat de-a lungul istoriei sale contemporane (unde personal numesc „contemporan” de la ultima glaciaţiune spre prezentul nostru cotidian). O imagine cât de cât relevantă asupra încercării de a creiona diverse încredinţări omeneşti cu privire la noţiunea de „adevăr” ne-o oferă adresa http://ro.wikipedia.org/wiki/Adev%C4%83r . Voi veţi mai găsi şi alte adrese de studiu personal.
Noi însă vom încerca să privim adevărul puţin mai departe decât asemenea încredinţări, pentru a înţelege ce putem noi şti, şi ce pot şti cei care ne îndrumă şi ne ajută: entităţile noastre ajutătoare şi Moşii popoarelor, adică cei care cunosc în flux continuu - de reţinut - tot ceea ce s-a petrecut din prima clipă de transcendenţă şi până acum, aşa cum cunosc bine şi toate cele ce se vor petrece în continuare, până la ieşirea completă a omenirii din peisajul pământean.
CUM FUNCŢIONEAZĂ MEMORIILE SPIRITUALE
Ar trebui să acceptăm că putem şti la nivel de idee şi de simţire o parte din cele pe care cunoscute de ei, intuind că în spatele celor de care devenim conştienţi, mai mult sau mai puţin, sunt mult mai multe de perceput, de cunoscut. Mai putem intui că treptat, dar totuşi repede, odată cu creşterea vibraţiei medii planetare, ne vom aminti tot ceea ce este de ştiut despre Pământ şi galaxia în care suntem acum, având idei foarte clare despre cele ce se petrec în univers.
Să înţelegem că amintirile noastre nu ţin de creier decât în mică măsură: acel procent care se referă la amintirile vieţii în curs şi la decodificarea la nivelul corpului fizic a percepţiilor de la nivelul celorlalte corpuri din sistemul nostru corporal. Fiecare corp în parte are senzorii şi emiţătorii lui, are memoriile lui – la fel ca şi corpul fizic. Memoria fiecărui corp în parte primeşte, decodifică şi stochează informaţiile culese de corp din mediu, prin senzorii proprii, alături de cele primite de la corpurile superioare. În continuare, funcţionarea memoriilor are loc pe baza a două mari principii: principiului impulsului vibraţional exterior şi principiul ocupaţional (formarea prin forţe proprii a experienţei consolidate prin acţiune). Cu aceste principii nu suntem obişnuiţi să lucrăm acum.
Nimeni nu împiedică spiritul să-şi amintească ceva, dar el îşi aminteşte numai ceea ce poate, ce este întărit, consolidat prin acţiune proprie (ocupaţie, manifestare prin acţiune) la orice nivel de vibraţie al mediului de trai. Ne aducem aminte, adică preluăm din memoriile spirituale, accesăm simultan memoriile spirituale, prin intermediul fiecărui corp din sistemul propriu – doar în măsura în care avem obişnuinţă (ceea ce este întărit, consolidat prin acţiune constantă cotidiană) la fiecare nivel de vibraţie în parte.
Pe de altă parte, memoriile funcţionează independent, chiar dacă împletite, fiecare oferind date, informaţii de aceeaşi natură: de aceea ne este uşor să înţelegem informaţiile de natură vizuală, auditivă, olfactivă, dar pentru că gustul este un fel de pipăit cu interiorul corpului nostru fizic, asociem gustul cu pipăitul, cu tuşeul, la care adăugăm simţirea distinctă a vibraţiei: pe care o simţim într-un mod special, căci vibraţiile le simţim cu mai multe corpuri simultan şi tot simultan primim informaţii complexe de la corpurile spirituale, ai căror senzori sunt întrucâtva diferiţi de cei ai corpurilor planetare (sau omeneşti, pe care le moştenim de la părinţii biologici).
Spunem că revenirea la cunoaşterea proprie se va forma treptat, dar rapid, şi mai ales legat de vibraţia planetară în permanentă creştere acum, întrucât la nivelele vibraţionale de până acum, memoriile au funcţionat puţin şi lent. Pe de altă parte, din punct de vedere ocupaţional, doar cei care şi-au permis, şi cei cărora li s-a permis folosirea acestor ocupaţii, de a se folosi de integralitatea forţelor, percepţiilor şi emisiilor corporale omeneşti, au avut posibilitatea de a se încrede şi a-şi dezvolta ceea ce numim „clarsimţuri”. Popoarelor li s-a interzis, conducătorii au continuat, şi au permis cercetarea şi folosirea rezultatelor doar în măsura în care cercetătorii au conlucrat pentru susţinerea intereselor lor.
Deocamdată putem cerceta puţine dintre informaţiile primite direct din mediul de trai, putem primi şi informaţii de la celelate corpuri din sistem: din memoriile spirituale şi din câmpurile corpurilor. Dar ne este greu să le descifrăm, să le înţelegem, să le decodificăm. Un alt factor care influenţează mereu această putere de decodificare şi înţelegere a informaţiilor ţine de impulsul ocupaţional al întrupatului: dacă se ocupă permanent de recepţionarea intuitivă măcar a informaţiilor din mediul de trai, se va forma în timp un fundament intuitiv care va oferi chiar percepţii clare în perioadele de vibraţie mai mare ale perioadelor stelar-galactice, în ritmurile de variaţie mai lentă pe care le primeşte şi le emite mai departe planeta tuturor vieţuitoarelor sale.
O astfel de cercetare redusă se datorează de fapt acelui procent în care se manifestă experienţa noastră la nivelul de vibraţie planetar, general, la nivelul propriu de vibraţie şi la nivelul local/momentan: variaţia vibraţiei locale fiind un factor deosebit de important în formarea manifestărilor spiritului întrupat. Cu toate acestea, la început intuitiv, apoi din ce în ce mai clar, ne putem face o idee despre Creaţia fundamentală, existenţială, idee pe care o simţim că se dezvoltă treptat, pe măsura creşterii puterii noastre de percepţie: direct din conştienţa corpului fizic prin manifestare simultană cu corpul mental sau detaşat de corpul fizic, prin călătorie astrală (decoporalizare, vis lucid).
Ceea ce însă este neapărat de adăugat se referă la faptul că studiul fizic, prin ştiinţele pe care le numim exacte, atâta cât este el oferit de semenii noştri azi, ne este necesar pentru a cunoaşte înţelegerile, încredinţările, gândurile, cercetările semenilor noştri – atâta cât ne oferă ei azi. Cu siguranţă în vremurile care vor veni vom cunoaşte încă şi mai multe decât ne putem permite azi.
Şi acest lucru se leagă întrutotul de setul de întrebări de la care am orientat această discuţie: de la cunoaşterea convenţională a adevărului, din documentare în societatea în care ne-am născut - către cunoaşteri neconvenţionale, spirituale de o anumită nuanţă, dar şi profunzime.
“…Cum putem afla adevarul istoric, de exemplu Alexandru Ioan Cuza a facut unirea principatelor sau regele Carol I? Ne putem ajuta de calatoriile astrale pentru acest lucru? Sau legatura cu ajutatorii astrali? Stiu ei ce s-a intamplat exact atunci? Sau trebuie sa mergem musai la letopisetul cutare care evoca situatia de atunci, dar si acelea sunt scrise de oameni care au fost influentati de o parte sau de alta din cele implicate. Sau consultam Mosii? …”
Putem discuta despre un asemenea subiect la modul general şi apoi în particular, apropiindu-ne de diferite momente ale istoriei omenirii, ale cercetării planetei (geografie fizică şi matriceală), ale oricărui alt punct pentru care avem dorinţă de cercetare. Întodeauna pornesc în cercetările mele de la general la particular, căci generalităţile ne ajută să privim totul la un loc, să înţelegem rădăcini, dezvoltări, efecte nu numai pentru un punct – cel care ne-a atras atenţia, ci pentru o multitudine de puncte din acel „tablou, peisaj”, care la rândul lor au legătură cu altele, formând astfel un complex de o profunzime fără de sfârşit.
Eu însămi am înţeles acest lucru şi am trecut printr-un moment de panică, înţelegând cât de legate sunt toate, cât de puţine ştim azi şi cât de mult influenţează cunoaşterea unui aspect – întreg tabloul cunoscut până în acel moment. Şi el se lărgeşte permanent: e suficient să înţelegem că această cunoaştere se face pas cu pas şi cu toţii trebuie să o cuprindem, mai devreme sau mai târziu, în condiţii de viaţă din ce în ce mai diferite faţă de experienţa pe care am acumulat-o. Întreaga experienţă creşte în acest fel şi ea va fi folosită în continuare pentru alte creşteri: nelimitate…
CÂTEVA CUVINTE DESPRE CUNOAŞTEREA ADEVĂRULUI ISTORIC
De fapt, cei care sunt familiarizaţi cu modul meu de gândire şi prezentare, ştiu acum că eu pornesc în căutare chiar de la termenii prezentaţi în temă, în întrebare. În acest caz: ce înseamnă adevăr istoric.
Căci deja acum ştim bine, că adevărul devine o temă prezentată subiectiv, din multe puncte de vedere:
– cel care a relatat istoria, momentul istoric, o face prin prisma limitelor sale culturale, religioase, de care poate fi mai mult sau mai puţin conştient, conform intereselor sale personale; unde interes personal nu este numai ceva meschin, ci şi interesul de a prezenta lucrurile când mai veridic, mai aproape de percepţia proprie, total - chiar dacă presupune muncă asiduă, o dorinţă spirituală altruistă, mereu mobilizatoare în aceeaşi direcţie, indiferent de condiţiile în care se desfăşoară viaţa şi munca lucrătorului;
– cel care a ales varianta de prezentare pentru a fi lăsată posterităţii, mai ales când este vorba de ceva ce azi numim “oficial”, care devine permis conform unei politici socio-cultural-religioasă, ale cărei frâie le ţin conducătorii poporului. Acest fapt este valabil numai pentru perioada planetară de vibraţie foarte joasă şi în situaţia unei aglomeraţii spirituale planetare extrem de variate, căci vom vedea cum este de limpede şi reală: istoria şi cunoaşterea ei din perspectiva perioadelor de vibraţie înaltă şi a lipsei blocurilor spirituale piramidale din populaţiile creatoare;
– cel care primeşte informaţia şi o dă mai departe, face şi el o alegere mai mult sau mai puţin conştientă, în funcţie de încredinţările sale. Chiar dacă societatea, familia nu îl obligă neapărat la o asemenea alegere, el se simte responsabil să o facă, însă fără prezentarea tuturor elementelor primite: adică sub formă de analiză, cu prezentarea elementelor plus părerea personală, comparativ cu textul, cuprinsul informaţiei originare.
Există de cele mai multe ori un interes, ori o încântare sau frustrare conform încredinţărilor proprii, plăcerii sau neplăcerii, în funcţie de care triem în majoritatea cazurilor informaţiile şi le ducem mai departe numai astfel.
Însă cred că aici este necesar să discutăm şi despre o anumită profunzime a termenilor: subiectiv şi obiectiv.
Iar discuţia noastră despre metodele neconvenţionale pentru societatea noastră actuală tocmai la acest aspect vrea să se refere, deşi nu vreau să pun acum accentul pe acest unghi de vedere.
Oamenii confundă de cele mai multe ori intuiţia adevărului cu încredinţarea anterior formată, la nivelul actual de vibraţie planetară, în special din suma trăirilor proprii. De regulă rădăcinile sunt bune – dezvoltările sunt deviate. Iar aceasta se întâmplă pentru că omul este puţin obişnuit să cerceteze permanent chiar adevăruri ce par imuabile. Şi “imuabil” este de fapt doar pentru o anumită perioadă de timp, de regulă o perioadă foarte lungă comparativ cu viaţa omului, care formează o anumită perspectivă a adevărului. Credem că totul este constant şi aplicabil întregului univers, dar noi percepem în acest univers doar o anumită parte a realităţii lui: doar o numită bandă a unei zone a universului şi doar acea parte a realităţii de aceeaşi natură cu senzorii prin care facem constatarea: ai corpului fizic şi cu tehnologii care prelungesc doar capacităţile acestor feluri de senzori.
Este însă suficient şi atât, căci o asemenea perspectivă ne este dată tocmai pentru că ne confruntăm foarte rar cu astfel de situaţii: de a percepe universul – macro, micro – la forma sa materială de cea mai joasă vibraţie, ceea ce este deosebit de important şi cu efecte nebănuite de noi, în timp, pentru evoluţiile noastre viitoare.
Doar că ajungem la un moment dat să credem că ceea ce face obiectul încredinţărilor noastre este adevărul absolut, imuabil, valabil pentru orice spirit şi pentru orice loc din univers. Adevărul acesta îl credem integral obiectiv, chiar dacă se dovedeşte incomplet pe măsura dezvoltării tehnologiei care ne duce, din aproape în aproape, dincolo mult de senzorii sau de posibilităţile de acţiune prin intermediul corpului fizic uman sau al oricărei alte vieţuitoare planetare. Urmare a unei moşteniri din etapele de luptă efectivă pentru susţinerea trecerii de la starea de animalitate: adică de la starea de spirit necreator la starea de creator conştient, care nu s-a petrecut pentru oameni nicidecum pe Pământ, spiritele umane se confruntă cu ceea ce numim îndeobşte “egoism”, mai mult sau mai puţin manifest, spiritul întrupat ajungând să-şi impună încredinţările în diverse feluri agresive până la cruzime şi crimă: chiar şi atunci când apare la un moment dat chiar pentru sine cât se poate de clar faptul că semenii au descoperit alte faţete, creionând un adevăr ce devine incontestabil.
Tocmai de aceea devine important să acceptăm că este bine să le aflăm pe toate treptat, pentru a se consolida fiecare concepţie în parte, pentru a se forma astfel o încredinţare la un anumit fel, nivel de vibraţie medie planetară. Noi nu ştim încă bine cât poate fi de important acest lucru: experienţa formată la diferite – la fiecare – nivel de vibraţie planetară, al fiecărui loc din univers, în fiecare punct de o anumită vibraţie. Iată de ce este important: galaxia piere, cu toate planetele, stelele ei, dar locul, punctul din univers unde a fost ea rămâne, chiar dacă exact acel loc, punct se poate deplasa în jurul său însuşi, sferic şi/sau multidimensional, sub imperiul forţelor permanent active care acţionează radiant prin intermediul structurilor zonale şi interzonale (să ne obişnuim să adăugăm mereu: subzonale şi inter-subzonale). Este vorba despre o glisare multidimensională sub influenţa dilatării universului şi remodelării sale permanente, în funcţie de necesităţile de evoluţie ale spiritelor de pretutindeni.
Dar revenirea noastră este periodică, ca ajutători de-a lungul eternităţii vieţii noastre monadice; şi ea se face oricum în asemenea puncte, cărora le este particulară vibraţia lor, indiferent de mişcarea spaţială, temporală, subdimensională chiar în interiorul aceleiaşi dimensiuni. Şi avem nevoie de experienţa formată în asemenea puncte, care constituie baza de manifestare, chiar dacă revenim din alte locuri din univers, din alte universuri cu un bagaj mult mărit de experienţă, cunoaştere, practică: care ne ajută să vedem viaţa şi să ne îmbogăţim cunoaşterea despre ea în tot ceea ce poate oferi exact acel punct universic pe care l-am crezut cândva, trăind acolo, şi cunoscut în întregime, dar şi nenecesar a fi reţinut, memorat, dacă totul este crezut la început “iluzie”, dacă galaxia dispare, la finalizarea evoluţiilor tuturor popoarelor spirituale întrupate momentan în ochiurile reţelei ei. Noi credem la început că nimic nu este păstrat pentru că nimic nu este necesar a exista în continuare…. Cu cât însă vom înainta în evoluţii, cu atât mai mult şi mai profund vom înţelege că o astfel de gândire este limitativă şi tocmai combinaţia dintre experienţa crescută, dobândită în alte puncte ale universului şi în alte universuri, dilată sfera nelimitărilor noastre. Vom observa că, chiar dacă credem în existenţa termenului “nelimitare”, altă sintagmă este încă şi mai adevărată: există cu adevărat un anume sens ale expresiei “dincolo de limite”, un principiu subtil în funcţie de care ne încredinţăm că avem totuşi mereu nişte limite personale, dar că existenţialitatea ca atare ni le depăşeşte din raţiuni extrem de clare.
Şi astfel noi ajungem să înţelegem, şi să păşim hotărât pe calea care ne este desfăşurată, permanent deschisă, cunoscându-ne şi limitele relative, şi experienţa complexă. Timp avem, privind comparativ între elemente de existenţă universică, şi este dovedit prin activitatea dumnezeirii, nelimitată. Eternă…
În acest context, să gândim asupra căutării discernământului prin care hotărâm ce facem cu cunoaşterea pe care o avem şi asupra puterii pe care o avem pentru a ne menţine în flux, în consacrare. Să consacrăm tot timpul, munca noastră ideilor de menţinere pe drumul înţelegerilor noastre, căci de la înţelegeri la împlinirea lor, la aplicarea lor, la transformarea lor în trăire curentă este un drum lung.
Un drum pe care fiecare dintre noi îl numeşte muncă ori luptă, după cât de familiarizaţi cu diferite trepte de manifestare suntem fiecare dintre noi. Şi chiar este o muncă-luptă, chiar dacă nu conştientizăm acest lucru la început, căci influenţele care vin din partea necreatorilor (restul biosistemului planetar, pentru pământeni) sunt deosebit de puternice, chiar şi pentru un creator înaintat.
Practic, în condiţiile actuale alenoastre, ale oamenilor, avem de-a face cu propriile noastre adevăruri, cu adevărurile celor din jurul nostru, adevărul crezut de semeni care ori nu au ajuns la nivelul nostru de conştientizare, ori l-au depăşit, chiar dacă se comportă banal, obişnuit.
Toţi ne influenţează, menţinându-ne într-un echilibru format pe de o parte de consolidarea celor vechi, care vor deveni bază spirituală pentru cele noi, şi de exemplul oferit de noutatea spirituală de care ne pregătim de fapt, fără să conştientizăm prea mult, dar care ne pregîteşte pentru ceea ce va apare în perioada următoare.
Şi astfel ajungem la înţelegerea celor care ştiu bine istoria, cu toate firele ei:
– firele ei cunoscute, de majoritatea poporului, în mod oficial sau numai prin tradiţie populară;
– firele ei necunoscute de majoritatea poporului, dar cunoscute de vârfurile conducătoare ale diferitelor structuri: sociale, culturale, ştiinţifice şi mai ales politice; să reţinem că este vorba în special despre cele aflate dincolo de cele lăsate să fie cunoscute de popor, urmare a hotărârilor acestor „vârfuri”. Ei ştiu multe - lucruri care de fapt ar fi fost normal să fie cunoscute de toţi oamenii, dar care, dacă ar fi cunoscute astfel, ar scoate oamenii definitiv din puterea lor de a-i conduce, de a-i supune după interesele proprii, făcând din ei o masă de manevră: după cum se desfăşoară dorinţele, trebuinţele, neputinţele lor de fapt.
Dar ei doar cred că le ştiu pe toate, în timp ce adevărul este că ceea ce ştiu ei în plus este doar suma celor pe care le lasă în cunoaşterea poporului cu ceea ce a ajuns ca informaţie în faţa cunoaşterii lor, limitată însă, de altfel. Şi astfel vom înţelege de ce ne confruntăm cu obişnuinţa geţilor şi celţilor de a nu transmite în scris învăţătura lor spirituală, care s-a transmis doar pe cale orală, până la momentul în care au fost împrumutate scrieri ale popoarelor cu care veneau în contact. În acest fel învăţătura proprie geţilor s-a perpetuat oral, la fel ca şi aceea a vechilor celţi, chiar dacă aceştia din urmă au fost decimaţi sau au fost obligaţi să-şi piardă urma în faţa agresivităţii noilor conducători. Dar, la fel ca şi învăţătura local-europeană, aceea a popoarelor din Africa, America de Sud şi Nord, a populaţiilor maore din Australia şi din restul insulelor Pacificului de Sud, vor fi înţelese în momentul în care posibilităţile generale de cercetare personală a oamenilor de pretutindeni vor inunda prezentul lor continuu.
Să reţinem faptul că cei care hotărăsc gradul de înaintare al cunoaşterilor oficiale au încredinţarea că ei le cunosc pe toate. Acest punct de vedere total subiectiv devine termen de comparaţie pentru a înţelege punctul următor: privind cei care cunosc total şi profund toate cele legate de existenţe şi evoluţii. Iar aici avem de înţeles şi de acceptat, pe măsura creşterii puterilor noastre spirituale, faptul că, dacă aflăm de existenţa entităţilor astrale, vom accepta treptat şi precizarea: toate entităţile astrale de evoluţie umană – adică cele care au evoluţia necesară pentru întrupări umane, pe Pământ – cunosc tot ceea ce ţine de istoria Pământului şi a omenirii. Chiar dacă fac parte din grupuri spirituale care au venit târziu pe Pământ, faţă de momentul creaţiei totale a omenirii, chiar dacă fac parte din grupuri de evoluanţi preliminari care nu au experienţă multă de nivel uman, chiar dacă fac parte din grupuri aflate în tranzit, cu 1 maximum 2 întrupări cu corp fizic – entităţile astrale cunosc toată istoria locală, cu toate elementele ei de cunoaştere la toate nivele de vibraţie a câmpului galactic, la fel ca şi orice entitate veche care se află actualmente în jurul Pământului şi fiecare ajutător străvechi întrupat ca om, în acest moment. Şi chiar dacă pentru oameni (întrupaţi cu corp fizic) totul se află actualmente la graniţa dintre subconştient şi conştient, valsând între intuiţie şi cunoaştere redusă, dar în continuă creştere acum.
Mâine discutăm despre „Cei care cunosc istoria”...
Teoria răspândită de mulţi devine adevăr de necontestat.
Teoria răspândită de un om cunoscut devine adevăr de necontestat.
S-a spus însă de multe ori că răsturnarea vine de la cei care nu cunosc cele devenite “de necontestat” sau din partea celor care nu au capacitatea de a înţelege punctul de vedere al altuia cu privire la cele “de necontestat”.
Devine evident faptul că nu am pretenţia să pot atinge toate aspectele legate de adevăr; se poate deschide un asemenea subiect şi pot spune părerea personală… Este o certitudine pentru mine personal faptul că ceea ce numim adevăr este poate cea mai subiectivă temă omenească. Poate rămâne hăul fără fund al epocii noastre – manual-intuitivă am numit-o cândva, pe scurt – o epocă, etapă pe care o finalizăm acum. Căci epoca adevărului… neadevărat este scurtă, şi chiar acest lucru poate fi imposibil de crezut ca fiind adevărat pentru majoritatea oamenilor de azi.
Părerea mea – căci ceea ce numim adevăr cred că este o părere personală, o încredinţare personală – o pot însă compara cu a altuia, iar în continuare mă pot informa, acumulând cunoaştere, experienţă, pe care o pot folosi în viaţa de fiecare zi.
Cunoaşteţi acum părerea mea cu privire la ceea ce scriu: evoluţii spirituale, evoluţia omenirii pe Pământ. Consider că această epocă manual-intuitivă este cea mai scurtă perioadă din istoria omenirii, care durează de cca. 40-60 milioane de ani, să spunem cca. 100 milioane, cu tot cu etapa de pregătire şi de formare transcedentală a omenirii. O epocă mentală – epoca adevărului cunoscut de toată lumea: o cunoaştere amplă, bogată, profundă, a planetei, a distribuţiilor stelare, a galaxiei şi a universului. Este tentant să spui: epoca cea mai profundă, epoca adevărul total; dar chiar oamenii acelor vremuri erau cât se poate de conştienţi asupra faptului că nu cunosc totul în amănunt, iar aceasta era o anumită faţă a adevărului: recunoscut fără nici un fel de complexare, jenă, teamă, orgoliu, dimpotrivă: acceptată de spiritele umane de mult timp evolutiv, din mult-anterioare faze de evoluţie.
Fiecare epocă şi-a trăit, de fapt propriul adevăr, profundul adevăr, chiar dacă el nu este discutat, abordat în mod oficial. Sunt puncte de vedere sociale, dar şi puncte de vedere personale, prin care fiecare om percepe adevărul, realitatea, după cum poate el, după câtă experienţă spirituală are.
Încrederea popoarelor în informarea venită din partea conducătorilor lor s-a format însă prin evoluţii: anterioare Pământului şi apoi chiar pământene, în care popoarele erau conduse de conducători cunoscători mult avansaţi, pricepuţi, cei mai puternici lucrători ai vremurilor lor. Fără obscurităţi, fără minciuni, în sinceritate deplină şi mai ales în încercarea tuturor de a se plia permanent la înţelegerea semenilor, din orice perspectivă: a celor conduşi – la adresa conducătorilor lor, conducătorii – la adresa celor conduşi, îndrumaţi, ajutaţi permanent pentru desfăşurarea unor vieţi optime, cu învăţături la nivelele cele mai înalte pe care le poate sprijini planeta şi biosistemul ei.
Dar a privi adevărul din perspectiva evoluţiilor înseamnă mult mai mult decât atât, iar spiritele umane ştiu bine asta în perioadele de vibraţie înaltă a planete şi în condiţiile unei corporalităţi optime pentru desfăşurarea unor manifestări de înaltă ţinută spirituală: adică cu calitatea, moralitatea, demnitatea aflate la cotele maxim posibile pentru evoluţiile tuturor grupurilor spirituale de acelaşi fel – oameni în cazul nostru. Pentru că spiritele conştientizează la un moment dat că adevărul trebuie privit din perspectiva evoluţiilor proprii, adică fiecare spirit acceptă realitatea înconjurătoare de la nivelul său de percepţie şi înţelegere a lumii. Iar un astfel de mod este într-o permanentă schimbare, acumulare mai corect spus. Pe de altă parte, universul însuşi se află într-o permanentă modificare, schimbare, remodelare, iar cei care nu acceptă încă acest lucru au modul lor propriu de a înţelege schimbarea ca atare. Şi asta nu înseamnă că ei nu percep o anumită faţă, un anumit aspect al adevărului sau că nu doresc să cunoască şi mai mult, eventual exprimându-şi dorinţa de a afla TOT ADEVĂRUL: nici ei neştiind, nebănuind ce înseamnă de fapt acest “tot”.
Aşadar, avem de reflectat asupra faptului că schimbarea de percepţie a realităţii are loc odată cu avansarea fiecărui spirit în evoluţie. Şi astfel fiecare spirit ajunge din urmă perspectiva celui pe care l-a negat cândva. Înţelege astfel că fiecare a privit ceva, cândva, din persperctiva proprie, diferită de a altuia, de multe ori perspectiva unuia încluzând perspectiva altuia – lucru de care se prea poate ca nici unul şi nici celălalt să nu fi conştientizat acest lucru.
Adevărul – general sau mărunt-particular – ţine aşadar de înţelegerea modului în care decurg evoluţiile. Însă fiecare spirit, la un moment dat al evoluţiilor sale, înţelege că cea mai amplă perspectivă o au coordonatorii evoluţiilor, care pot percepe în acelaşi timp şi întregul ansamblu al tuturor evoluţiilor, eterne şi infinite, dar şi simţirea fiecărei monade în parte, în fiecare moment al evoluţiilor sale şi simultan tot ceea ce a putut simţi o monadă, fiecare monadă în parte, de-a lungul tuturor evoluţiilor sale.
Iar acesta chiar este un adevăr. Suprem şi etern, cred eu. La care oricum avem acces cu toţii, doar să dorim să-l cunoaştem: chiar dacă este o prezentare la început generală, apoi din ce în ce mai profundă şi mai rămuroasă.
Părerea mea este că adevărul poate fi definit ca fiind realitatea în complexitatea sa, dar putem să cunoaştem doar părţi ale acestei complexităţi, ale celor petrecute în toată complexitatea lor, ale celor existente cu întreaga lor complexitate, chiar dacă între timp ele au fost remodelate sau înlocuite cu altceva. Astfel avem întotdeauna de-a face cu o istorie, un şir de evenimente petrecute şi privite global sau privite urmărind un nume aspect al globalităţii, precum şi legăturile sale cu celelalte aspecte ale globalităţii. Dacă urmărim abordarea evenimentelor în desfăşurarea lor de-a lungul unor perioade de timp, numim ceastă desfăşurare “istorie”; iar dacă apare părerea conform căreia unele părţi sau chiar întreaga prezentare are un caracter partinic, adică interesat în prezentarea unor părţi ale evenimentelor care să conducă la concluzii interesate, în vederea abordării cotidiene a unui anumit set de acţiuni şi nu altele, atunci avem o expunere denaturată a istoriei. Într-un astfel de ultim caz, putem căuta un adevăr istoric, descoperind rând pe rând şi devierile, şi interesele care au condus la astfel de devieri, şi condiţiile care au favorizat toate acestea, apoi grupurile sociale (de regulă conducătoare, laice şi religioase deopotrivă) care au avut interesul să menţină de-a lungul timpului neadevărurile în vigoare, având grijă să surprindă ideile interesate, să şi le însuşească dacă au fost convenabile lor, să le dezvolte şi să le întărească. Să reia periodic, în mod inteligent, adică prin permanente analize, diverse teme şi să dezvolte exact acele părţi care au rămas convenabile ascunderii sau omiterii părţilor, evenimentelor petrecute, în virtutea cărora alte grupuri sociale ar fi putut să se dezvolte altfel, în timp.
Aşadar un adevăr istoric este, din punctul meu de vedere, o desfăşurare de forţe de diferite feluri, urmărind permanente transformări la diferite nivele, urmărind condiţiile apariţiei, dezvoltării, stingerii sau transformării lor sub imperiul unor efecte interioare, ale altor efecte exterioare, în funcţie de spaţiul şi timpul avut în vedere, de populaţiile unei anumite specii planetare sau ale tuturor la un loc. Un adevăr în mişcare, în permanentă transformare nu poate fi numit „iluzie” – nefiind vorba nicidecum de ceva ce nu ar fi existat niciodată, ci doar o formă de remodelare a spaţiului, a vieţii în derularea sa – a universului de fapt, în funcţie numai de necesităţile noastre, noi fiind acum spirite care desfăşoară evoluţii pin întrupare în acest univers.
Atât complexul realităţii, cât şi părţi ale acestui complex pot fi cunoscute şi pot să conducă la intuirea faptului că, dincolo de posibilităţile de cercetare ale momentului şi locului, sunt infinit de multe alte posibilităţi pe care vom învăţa să le folosim pentru noi aprofundări, pe măsura creşterii exeperienţei spirituale: prin evoluţii din ce în ce mai complexe.
Sigur că avem posibilitatea azi să ne informăm cu privire la multe aspecte cu care omenirea s-a confruntat de-a lungul istoriei sale contemporane (unde personal numesc „contemporan” de la ultima glaciaţiune spre prezentul nostru cotidian). O imagine cât de cât relevantă asupra încercării de a creiona diverse încredinţări omeneşti cu privire la noţiunea de „adevăr” ne-o oferă adresa http://ro.wikipedia.org/wiki/Adev%C4%83r . Voi veţi mai găsi şi alte adrese de studiu personal.
Noi însă vom încerca să privim adevărul puţin mai departe decât asemenea încredinţări, pentru a înţelege ce putem noi şti, şi ce pot şti cei care ne îndrumă şi ne ajută: entităţile noastre ajutătoare şi Moşii popoarelor, adică cei care cunosc în flux continuu - de reţinut - tot ceea ce s-a petrecut din prima clipă de transcendenţă şi până acum, aşa cum cunosc bine şi toate cele ce se vor petrece în continuare, până la ieşirea completă a omenirii din peisajul pământean.
CUM FUNCŢIONEAZĂ MEMORIILE SPIRITUALE
Ar trebui să acceptăm că putem şti la nivel de idee şi de simţire o parte din cele pe care cunoscute de ei, intuind că în spatele celor de care devenim conştienţi, mai mult sau mai puţin, sunt mult mai multe de perceput, de cunoscut. Mai putem intui că treptat, dar totuşi repede, odată cu creşterea vibraţiei medii planetare, ne vom aminti tot ceea ce este de ştiut despre Pământ şi galaxia în care suntem acum, având idei foarte clare despre cele ce se petrec în univers.
Să înţelegem că amintirile noastre nu ţin de creier decât în mică măsură: acel procent care se referă la amintirile vieţii în curs şi la decodificarea la nivelul corpului fizic a percepţiilor de la nivelul celorlalte corpuri din sistemul nostru corporal. Fiecare corp în parte are senzorii şi emiţătorii lui, are memoriile lui – la fel ca şi corpul fizic. Memoria fiecărui corp în parte primeşte, decodifică şi stochează informaţiile culese de corp din mediu, prin senzorii proprii, alături de cele primite de la corpurile superioare. În continuare, funcţionarea memoriilor are loc pe baza a două mari principii: principiului impulsului vibraţional exterior şi principiul ocupaţional (formarea prin forţe proprii a experienţei consolidate prin acţiune). Cu aceste principii nu suntem obişnuiţi să lucrăm acum.
Nimeni nu împiedică spiritul să-şi amintească ceva, dar el îşi aminteşte numai ceea ce poate, ce este întărit, consolidat prin acţiune proprie (ocupaţie, manifestare prin acţiune) la orice nivel de vibraţie al mediului de trai. Ne aducem aminte, adică preluăm din memoriile spirituale, accesăm simultan memoriile spirituale, prin intermediul fiecărui corp din sistemul propriu – doar în măsura în care avem obişnuinţă (ceea ce este întărit, consolidat prin acţiune constantă cotidiană) la fiecare nivel de vibraţie în parte.
Pe de altă parte, memoriile funcţionează independent, chiar dacă împletite, fiecare oferind date, informaţii de aceeaşi natură: de aceea ne este uşor să înţelegem informaţiile de natură vizuală, auditivă, olfactivă, dar pentru că gustul este un fel de pipăit cu interiorul corpului nostru fizic, asociem gustul cu pipăitul, cu tuşeul, la care adăugăm simţirea distinctă a vibraţiei: pe care o simţim într-un mod special, căci vibraţiile le simţim cu mai multe corpuri simultan şi tot simultan primim informaţii complexe de la corpurile spirituale, ai căror senzori sunt întrucâtva diferiţi de cei ai corpurilor planetare (sau omeneşti, pe care le moştenim de la părinţii biologici).
Spunem că revenirea la cunoaşterea proprie se va forma treptat, dar rapid, şi mai ales legat de vibraţia planetară în permanentă creştere acum, întrucât la nivelele vibraţionale de până acum, memoriile au funcţionat puţin şi lent. Pe de altă parte, din punct de vedere ocupaţional, doar cei care şi-au permis, şi cei cărora li s-a permis folosirea acestor ocupaţii, de a se folosi de integralitatea forţelor, percepţiilor şi emisiilor corporale omeneşti, au avut posibilitatea de a se încrede şi a-şi dezvolta ceea ce numim „clarsimţuri”. Popoarelor li s-a interzis, conducătorii au continuat, şi au permis cercetarea şi folosirea rezultatelor doar în măsura în care cercetătorii au conlucrat pentru susţinerea intereselor lor.
Deocamdată putem cerceta puţine dintre informaţiile primite direct din mediul de trai, putem primi şi informaţii de la celelate corpuri din sistem: din memoriile spirituale şi din câmpurile corpurilor. Dar ne este greu să le descifrăm, să le înţelegem, să le decodificăm. Un alt factor care influenţează mereu această putere de decodificare şi înţelegere a informaţiilor ţine de impulsul ocupaţional al întrupatului: dacă se ocupă permanent de recepţionarea intuitivă măcar a informaţiilor din mediul de trai, se va forma în timp un fundament intuitiv care va oferi chiar percepţii clare în perioadele de vibraţie mai mare ale perioadelor stelar-galactice, în ritmurile de variaţie mai lentă pe care le primeşte şi le emite mai departe planeta tuturor vieţuitoarelor sale.
O astfel de cercetare redusă se datorează de fapt acelui procent în care se manifestă experienţa noastră la nivelul de vibraţie planetar, general, la nivelul propriu de vibraţie şi la nivelul local/momentan: variaţia vibraţiei locale fiind un factor deosebit de important în formarea manifestărilor spiritului întrupat. Cu toate acestea, la început intuitiv, apoi din ce în ce mai clar, ne putem face o idee despre Creaţia fundamentală, existenţială, idee pe care o simţim că se dezvoltă treptat, pe măsura creşterii puterii noastre de percepţie: direct din conştienţa corpului fizic prin manifestare simultană cu corpul mental sau detaşat de corpul fizic, prin călătorie astrală (decoporalizare, vis lucid).
Ceea ce însă este neapărat de adăugat se referă la faptul că studiul fizic, prin ştiinţele pe care le numim exacte, atâta cât este el oferit de semenii noştri azi, ne este necesar pentru a cunoaşte înţelegerile, încredinţările, gândurile, cercetările semenilor noştri – atâta cât ne oferă ei azi. Cu siguranţă în vremurile care vor veni vom cunoaşte încă şi mai multe decât ne putem permite azi.
Şi acest lucru se leagă întrutotul de setul de întrebări de la care am orientat această discuţie: de la cunoaşterea convenţională a adevărului, din documentare în societatea în care ne-am născut - către cunoaşteri neconvenţionale, spirituale de o anumită nuanţă, dar şi profunzime.
“…Cum putem afla adevarul istoric, de exemplu Alexandru Ioan Cuza a facut unirea principatelor sau regele Carol I? Ne putem ajuta de calatoriile astrale pentru acest lucru? Sau legatura cu ajutatorii astrali? Stiu ei ce s-a intamplat exact atunci? Sau trebuie sa mergem musai la letopisetul cutare care evoca situatia de atunci, dar si acelea sunt scrise de oameni care au fost influentati de o parte sau de alta din cele implicate. Sau consultam Mosii? …”
Putem discuta despre un asemenea subiect la modul general şi apoi în particular, apropiindu-ne de diferite momente ale istoriei omenirii, ale cercetării planetei (geografie fizică şi matriceală), ale oricărui alt punct pentru care avem dorinţă de cercetare. Întodeauna pornesc în cercetările mele de la general la particular, căci generalităţile ne ajută să privim totul la un loc, să înţelegem rădăcini, dezvoltări, efecte nu numai pentru un punct – cel care ne-a atras atenţia, ci pentru o multitudine de puncte din acel „tablou, peisaj”, care la rândul lor au legătură cu altele, formând astfel un complex de o profunzime fără de sfârşit.
Eu însămi am înţeles acest lucru şi am trecut printr-un moment de panică, înţelegând cât de legate sunt toate, cât de puţine ştim azi şi cât de mult influenţează cunoaşterea unui aspect – întreg tabloul cunoscut până în acel moment. Şi el se lărgeşte permanent: e suficient să înţelegem că această cunoaştere se face pas cu pas şi cu toţii trebuie să o cuprindem, mai devreme sau mai târziu, în condiţii de viaţă din ce în ce mai diferite faţă de experienţa pe care am acumulat-o. Întreaga experienţă creşte în acest fel şi ea va fi folosită în continuare pentru alte creşteri: nelimitate…
CÂTEVA CUVINTE DESPRE CUNOAŞTEREA ADEVĂRULUI ISTORIC
De fapt, cei care sunt familiarizaţi cu modul meu de gândire şi prezentare, ştiu acum că eu pornesc în căutare chiar de la termenii prezentaţi în temă, în întrebare. În acest caz: ce înseamnă adevăr istoric.
Căci deja acum ştim bine, că adevărul devine o temă prezentată subiectiv, din multe puncte de vedere:
– cel care a relatat istoria, momentul istoric, o face prin prisma limitelor sale culturale, religioase, de care poate fi mai mult sau mai puţin conştient, conform intereselor sale personale; unde interes personal nu este numai ceva meschin, ci şi interesul de a prezenta lucrurile când mai veridic, mai aproape de percepţia proprie, total - chiar dacă presupune muncă asiduă, o dorinţă spirituală altruistă, mereu mobilizatoare în aceeaşi direcţie, indiferent de condiţiile în care se desfăşoară viaţa şi munca lucrătorului;
– cel care a ales varianta de prezentare pentru a fi lăsată posterităţii, mai ales când este vorba de ceva ce azi numim “oficial”, care devine permis conform unei politici socio-cultural-religioasă, ale cărei frâie le ţin conducătorii poporului. Acest fapt este valabil numai pentru perioada planetară de vibraţie foarte joasă şi în situaţia unei aglomeraţii spirituale planetare extrem de variate, căci vom vedea cum este de limpede şi reală: istoria şi cunoaşterea ei din perspectiva perioadelor de vibraţie înaltă şi a lipsei blocurilor spirituale piramidale din populaţiile creatoare;
– cel care primeşte informaţia şi o dă mai departe, face şi el o alegere mai mult sau mai puţin conştientă, în funcţie de încredinţările sale. Chiar dacă societatea, familia nu îl obligă neapărat la o asemenea alegere, el se simte responsabil să o facă, însă fără prezentarea tuturor elementelor primite: adică sub formă de analiză, cu prezentarea elementelor plus părerea personală, comparativ cu textul, cuprinsul informaţiei originare.
Există de cele mai multe ori un interes, ori o încântare sau frustrare conform încredinţărilor proprii, plăcerii sau neplăcerii, în funcţie de care triem în majoritatea cazurilor informaţiile şi le ducem mai departe numai astfel.
Însă cred că aici este necesar să discutăm şi despre o anumită profunzime a termenilor: subiectiv şi obiectiv.
Iar discuţia noastră despre metodele neconvenţionale pentru societatea noastră actuală tocmai la acest aspect vrea să se refere, deşi nu vreau să pun acum accentul pe acest unghi de vedere.
Oamenii confundă de cele mai multe ori intuiţia adevărului cu încredinţarea anterior formată, la nivelul actual de vibraţie planetară, în special din suma trăirilor proprii. De regulă rădăcinile sunt bune – dezvoltările sunt deviate. Iar aceasta se întâmplă pentru că omul este puţin obişnuit să cerceteze permanent chiar adevăruri ce par imuabile. Şi “imuabil” este de fapt doar pentru o anumită perioadă de timp, de regulă o perioadă foarte lungă comparativ cu viaţa omului, care formează o anumită perspectivă a adevărului. Credem că totul este constant şi aplicabil întregului univers, dar noi percepem în acest univers doar o anumită parte a realităţii lui: doar o numită bandă a unei zone a universului şi doar acea parte a realităţii de aceeaşi natură cu senzorii prin care facem constatarea: ai corpului fizic şi cu tehnologii care prelungesc doar capacităţile acestor feluri de senzori.
Este însă suficient şi atât, căci o asemenea perspectivă ne este dată tocmai pentru că ne confruntăm foarte rar cu astfel de situaţii: de a percepe universul – macro, micro – la forma sa materială de cea mai joasă vibraţie, ceea ce este deosebit de important şi cu efecte nebănuite de noi, în timp, pentru evoluţiile noastre viitoare.
Doar că ajungem la un moment dat să credem că ceea ce face obiectul încredinţărilor noastre este adevărul absolut, imuabil, valabil pentru orice spirit şi pentru orice loc din univers. Adevărul acesta îl credem integral obiectiv, chiar dacă se dovedeşte incomplet pe măsura dezvoltării tehnologiei care ne duce, din aproape în aproape, dincolo mult de senzorii sau de posibilităţile de acţiune prin intermediul corpului fizic uman sau al oricărei alte vieţuitoare planetare. Urmare a unei moşteniri din etapele de luptă efectivă pentru susţinerea trecerii de la starea de animalitate: adică de la starea de spirit necreator la starea de creator conştient, care nu s-a petrecut pentru oameni nicidecum pe Pământ, spiritele umane se confruntă cu ceea ce numim îndeobşte “egoism”, mai mult sau mai puţin manifest, spiritul întrupat ajungând să-şi impună încredinţările în diverse feluri agresive până la cruzime şi crimă: chiar şi atunci când apare la un moment dat chiar pentru sine cât se poate de clar faptul că semenii au descoperit alte faţete, creionând un adevăr ce devine incontestabil.
Tocmai de aceea devine important să acceptăm că este bine să le aflăm pe toate treptat, pentru a se consolida fiecare concepţie în parte, pentru a se forma astfel o încredinţare la un anumit fel, nivel de vibraţie medie planetară. Noi nu ştim încă bine cât poate fi de important acest lucru: experienţa formată la diferite – la fiecare – nivel de vibraţie planetară, al fiecărui loc din univers, în fiecare punct de o anumită vibraţie. Iată de ce este important: galaxia piere, cu toate planetele, stelele ei, dar locul, punctul din univers unde a fost ea rămâne, chiar dacă exact acel loc, punct se poate deplasa în jurul său însuşi, sferic şi/sau multidimensional, sub imperiul forţelor permanent active care acţionează radiant prin intermediul structurilor zonale şi interzonale (să ne obişnuim să adăugăm mereu: subzonale şi inter-subzonale). Este vorba despre o glisare multidimensională sub influenţa dilatării universului şi remodelării sale permanente, în funcţie de necesităţile de evoluţie ale spiritelor de pretutindeni.
Dar revenirea noastră este periodică, ca ajutători de-a lungul eternităţii vieţii noastre monadice; şi ea se face oricum în asemenea puncte, cărora le este particulară vibraţia lor, indiferent de mişcarea spaţială, temporală, subdimensională chiar în interiorul aceleiaşi dimensiuni. Şi avem nevoie de experienţa formată în asemenea puncte, care constituie baza de manifestare, chiar dacă revenim din alte locuri din univers, din alte universuri cu un bagaj mult mărit de experienţă, cunoaştere, practică: care ne ajută să vedem viaţa şi să ne îmbogăţim cunoaşterea despre ea în tot ceea ce poate oferi exact acel punct universic pe care l-am crezut cândva, trăind acolo, şi cunoscut în întregime, dar şi nenecesar a fi reţinut, memorat, dacă totul este crezut la început “iluzie”, dacă galaxia dispare, la finalizarea evoluţiilor tuturor popoarelor spirituale întrupate momentan în ochiurile reţelei ei. Noi credem la început că nimic nu este păstrat pentru că nimic nu este necesar a exista în continuare…. Cu cât însă vom înainta în evoluţii, cu atât mai mult şi mai profund vom înţelege că o astfel de gândire este limitativă şi tocmai combinaţia dintre experienţa crescută, dobândită în alte puncte ale universului şi în alte universuri, dilată sfera nelimitărilor noastre. Vom observa că, chiar dacă credem în existenţa termenului “nelimitare”, altă sintagmă este încă şi mai adevărată: există cu adevărat un anume sens ale expresiei “dincolo de limite”, un principiu subtil în funcţie de care ne încredinţăm că avem totuşi mereu nişte limite personale, dar că existenţialitatea ca atare ni le depăşeşte din raţiuni extrem de clare.
Şi astfel noi ajungem să înţelegem, şi să păşim hotărât pe calea care ne este desfăşurată, permanent deschisă, cunoscându-ne şi limitele relative, şi experienţa complexă. Timp avem, privind comparativ între elemente de existenţă universică, şi este dovedit prin activitatea dumnezeirii, nelimitată. Eternă…
În acest context, să gândim asupra căutării discernământului prin care hotărâm ce facem cu cunoaşterea pe care o avem şi asupra puterii pe care o avem pentru a ne menţine în flux, în consacrare. Să consacrăm tot timpul, munca noastră ideilor de menţinere pe drumul înţelegerilor noastre, căci de la înţelegeri la împlinirea lor, la aplicarea lor, la transformarea lor în trăire curentă este un drum lung.
Un drum pe care fiecare dintre noi îl numeşte muncă ori luptă, după cât de familiarizaţi cu diferite trepte de manifestare suntem fiecare dintre noi. Şi chiar este o muncă-luptă, chiar dacă nu conştientizăm acest lucru la început, căci influenţele care vin din partea necreatorilor (restul biosistemului planetar, pentru pământeni) sunt deosebit de puternice, chiar şi pentru un creator înaintat.
Practic, în condiţiile actuale alenoastre, ale oamenilor, avem de-a face cu propriile noastre adevăruri, cu adevărurile celor din jurul nostru, adevărul crezut de semeni care ori nu au ajuns la nivelul nostru de conştientizare, ori l-au depăşit, chiar dacă se comportă banal, obişnuit.
Toţi ne influenţează, menţinându-ne într-un echilibru format pe de o parte de consolidarea celor vechi, care vor deveni bază spirituală pentru cele noi, şi de exemplul oferit de noutatea spirituală de care ne pregătim de fapt, fără să conştientizăm prea mult, dar care ne pregîteşte pentru ceea ce va apare în perioada următoare.
Şi astfel ajungem la înţelegerea celor care ştiu bine istoria, cu toate firele ei:
– firele ei cunoscute, de majoritatea poporului, în mod oficial sau numai prin tradiţie populară;
– firele ei necunoscute de majoritatea poporului, dar cunoscute de vârfurile conducătoare ale diferitelor structuri: sociale, culturale, ştiinţifice şi mai ales politice; să reţinem că este vorba în special despre cele aflate dincolo de cele lăsate să fie cunoscute de popor, urmare a hotărârilor acestor „vârfuri”. Ei ştiu multe - lucruri care de fapt ar fi fost normal să fie cunoscute de toţi oamenii, dar care, dacă ar fi cunoscute astfel, ar scoate oamenii definitiv din puterea lor de a-i conduce, de a-i supune după interesele proprii, făcând din ei o masă de manevră: după cum se desfăşoară dorinţele, trebuinţele, neputinţele lor de fapt.
Dar ei doar cred că le ştiu pe toate, în timp ce adevărul este că ceea ce ştiu ei în plus este doar suma celor pe care le lasă în cunoaşterea poporului cu ceea ce a ajuns ca informaţie în faţa cunoaşterii lor, limitată însă, de altfel. Şi astfel vom înţelege de ce ne confruntăm cu obişnuinţa geţilor şi celţilor de a nu transmite în scris învăţătura lor spirituală, care s-a transmis doar pe cale orală, până la momentul în care au fost împrumutate scrieri ale popoarelor cu care veneau în contact. În acest fel învăţătura proprie geţilor s-a perpetuat oral, la fel ca şi aceea a vechilor celţi, chiar dacă aceştia din urmă au fost decimaţi sau au fost obligaţi să-şi piardă urma în faţa agresivităţii noilor conducători. Dar, la fel ca şi învăţătura local-europeană, aceea a popoarelor din Africa, America de Sud şi Nord, a populaţiilor maore din Australia şi din restul insulelor Pacificului de Sud, vor fi înţelese în momentul în care posibilităţile generale de cercetare personală a oamenilor de pretutindeni vor inunda prezentul lor continuu.
Să reţinem faptul că cei care hotărăsc gradul de înaintare al cunoaşterilor oficiale au încredinţarea că ei le cunosc pe toate. Acest punct de vedere total subiectiv devine termen de comparaţie pentru a înţelege punctul următor: privind cei care cunosc total şi profund toate cele legate de existenţe şi evoluţii. Iar aici avem de înţeles şi de acceptat, pe măsura creşterii puterilor noastre spirituale, faptul că, dacă aflăm de existenţa entităţilor astrale, vom accepta treptat şi precizarea: toate entităţile astrale de evoluţie umană – adică cele care au evoluţia necesară pentru întrupări umane, pe Pământ – cunosc tot ceea ce ţine de istoria Pământului şi a omenirii. Chiar dacă fac parte din grupuri spirituale care au venit târziu pe Pământ, faţă de momentul creaţiei totale a omenirii, chiar dacă fac parte din grupuri de evoluanţi preliminari care nu au experienţă multă de nivel uman, chiar dacă fac parte din grupuri aflate în tranzit, cu 1 maximum 2 întrupări cu corp fizic – entităţile astrale cunosc toată istoria locală, cu toate elementele ei de cunoaştere la toate nivele de vibraţie a câmpului galactic, la fel ca şi orice entitate veche care se află actualmente în jurul Pământului şi fiecare ajutător străvechi întrupat ca om, în acest moment. Şi chiar dacă pentru oameni (întrupaţi cu corp fizic) totul se află actualmente la graniţa dintre subconştient şi conştient, valsând între intuiţie şi cunoaştere redusă, dar în continuă creştere acum.
Mâine discutăm despre „Cei care cunosc istoria”...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu