DIFERENŢA DINTRE HALUCINAŢIE ŞI PERCEPŢIE ASTRAL-MENTALĂ

Dacă tot am deschis discuţii despre Sânziene, să mai rămânem doar puţin în acest domeniu pentru că, timid, unii oameni încep acum să înţeleagă câte ceva din lumea extrem de complexă în care trăim cu toţii.

Am avut discuţii cu privire la diferenţa dintre percepţiile astral-mentale şi halucinaţii – aşa cum numeşte psihiatria, ca ramură a medicinei care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea, tratamentul și reabilitarea persoanelor cu boli mintale (http://ro.wikipedia.org/wiki/Psihiatrie): „Halucinația este o tulburare psihică prin care o percepție senzorială are loc în absența stimulului. Cu alte cuvinte, deși obiectul fizic nu există în realitate, acesta este perceput de subiect prin intermediul unuia din cele cinci simțuri”.
De fapt aici se consideră stimuli tot ceea ce este unanim recunoscut ca având bază fizică, care se poate măsura cu simţurile corpului nostru fizic şi cu aparate care prelungesc percepţii exclusiv de acelaşi fel. Tot ceea ce este altfel de stimul – de fapt o lume uriaşă în care trăim – nu este luat în considerare şi se folosesc alţi stimuli pentru a estompa ceea ce nu se recunoaşte oficial.
După părerea mea, 90% dintre cele numite oficial (asemenea celor de mai sus) drept halucinaţii, sunt doar percepţii astral-mentale, ale căror formări le vom înţelege mult mai bine în viitorul apropiat, în proporţie de mase.
Şi vom vedea imediat de ce le numesc astral-mentale.
Vom înţelege în viitor faptul că percepţia realităţii înconjurătoare este deosebit de complexă, şi nu cuprinde numai ceea ce se poate percepe prin intermediul senzorilor corpului fizic (cele 5 simţuri) plus aparatele noastre care nu sunt altceva decât o prelungire a simţurilor trupurilor noastre (corpurilor noastre fizice). Chiar corpul nostru fizic are bogate structuri specializate pentru alte tipuri de percepţii: pe lângă cele obişnuite ale corpului fizic, alte structuri care fac legătura cu celelalte corpuri ale noastre, care constituie laolaltă un sistem corporal complex, cu corpuri deosebite între ele prin vibraţia diferită a materiilor din care sunt constituite.
(Pentru studiul general al corpurilor se va urmări elementul de dicţionar „Corpuri” la adresa:
 http://www.bucuria-cunoasterii.ro/termen/corpuri.html )

Însă, aşa cum am văzut în articolele anterioare, întotdeauna oamenii au avut percepţii diferite de cele obişnuite în anumite perioade ale anului. Da, chiar diferite – mai accentuate sau mai estompate – în perioade mai mari de timp: la 5, la 7, la 11 – 15 ani, etc., depinzând şi de amplasarea pe continent a observatorului, şi de amplasarea continentului în geografia fizică a planetei.
Începem azi să conştientizăm treptat, şi să înţelegem tot mai profund, din ce în ce mai multe lucruri:
– că percepţiile noastre – obişnuite şi neobişnuite – sunt mai ales din domeniul vizual: acesta fiind un lucru absolut normal, căci suntem obişnuiţi din viaţa curentă cu acţiuni bazate în special pe vizual, şi mai ales pe mişcare;
– fenomenologia a fost destul de rar percepută şi mai ales descrisă: oamenii au trăit-o mai ales în locuri liniştite, retrase, căutate în mod special de către cei ce au avut înclinaţii native în această direcţie (moştenite de pe liniile genetice proprii). Însă luând în consideraţie faptul că exprimarea omului a fost reticentă în mileniile din urmă, cu toate acestea azi ia o amploare din ce în ce mai mare. Este de remarcat faptul că nu numai deschiderea către astfel de percepţii este destul de mare – însă ea ar putea fi azi mult mai mare dacă oamenii nu ar crede în halucinaţii şi nu şi-ar ameţi simţurile prin medicaţii care estompează orice fel de simţuri. Şi dacă mulţi oameni nu şi-ar ascunde astfel de percepţii, crezute a fi ruşinoase pentru sine şi întreaga familie (mai ales pentru urmaşii care ar fi, în concepţia noastră, marcaţi de antecedente care ar ţine de psihoze, etc.)... Trăim într-o lume care încă estompează artificial lucrurile cele mai normale ale vieţii noastre curente;
– ajungem să înţelegem treptat că există tradiţii străvechi care tratează aceleaşi subiecte, ceea ce ne încadrează astfel în rândurile unor obişnuinţe perpetuate oral din generaţie în generaţie, de-a lungul timpurilor. Chiar în această direcţie ajungem să înţelegem unele confuzii legate de metaforizarea transmiterilor: înţelegem că tradiţiile spun despre „deschiderea Cerurilor” – iar azi începem să ne dăm seama că nu Cerurile se deschid, ci senzorii corpurilor noastre au o deschidere mai profundă în anumite perioade ale anului: de obicei la solstiţii, ceva mai accentuate la echinocţii, deşi percepţiile sunt şi în acest caz destul de bune, chiar dacă sunt echilibrate.

Este de accentuat faptul că percepţiile noastre de acest fel sunt bazate pe mişcare – aşa cum spuneam şi mai sus – iar aici este explicabil faptul că se confundă o percepţie astral-mentală cu halucinaţii, căci ceea ce ne obişnuieşte în viaţa curentă cu mişcarea, cu urmărirea mişcării din jur, se sprijină astfel pe percepţia mişcării entităţilor astrale în spaţiile înconjurătoare: entităţi luminoase, strălucitoare, mai ales în lumina puternică a amiezelor.
Aşadar totul nu este câtuşi de puţin o disfuncţie, o sărăcire de percepeţii, ci o îmbogăţire treptată a percepţiilor noastre, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare...

Despre aceste fenomene am discutat pe parcursul ultimelor articole. Ele doresc să atragă atenţia asupra fenomenologiei normale a acestor perioade ale anului. Şi realitatea este că putem percepe din ce în ce mai mult din domeniul „nevăzutelor”-cu-ochii-trupului, şi ele vor creşte mult, transformându-se din evenimente insulare – în obişnuinţe curente ale unor mase din ce în ce mai largi de oameni.
Este vorba în principal despre deschiderea percepţiilor vizuale astral-mentale, care funcţionează în linii mari în felul următor: segmente astrale a corpului nostru fizic (corpul fizic fiind de vibraţia cea mai scăzută a sistemului corporal uman) fixează conştientul la nivelul corpului astral de vibraţie superioară şi îl stabilizează pe frecvenţa acestui corp astral. Corpul astral nu are o dezvoltare foarte mare a senzorilor de percepţie, pentru că se sprijină pe senzorii corpului mental: un corp la rândul lui de vibraţie superioară corpului astral, dar tot de aceeaşi natură cu corpul astral. Practic corpul mental este o parte superioară a corpului astral, specializată în percepţii, analiză şi acţiuni de foarte multe feluri.
În etapa de vibraţie foarte înaltă a planetei, corpul mental activează în domeniul comunicării inter-umane, deplasării pe verticală şi orizontală a întregului sistem corporal (a omului în întregul său), precum şi al unei deosebit de complexe creaţii materiale.
În etapa de vibraţie joasă a planetei, corpul mental îşi reduce activitatea, prin structurile sale arhetipale, la ceea ce numim gândire – adică analiză comparativă a informaţiilor din mediul universic înconjurător, contribuind la redarea exterioară prin vorbire.
Aceasta este, aşadar, ordinea de fundamentare a activităţii de percepţie astral-mentală, în această perioadă planetară în care trăim azi: de la celulele astrale ale corpului fizic, impulsionate de vibraţia mai înaltă a mediului de trai în anumite perioade ale anului, spiritul îşi fixează conştientul pe structurile corpului astral, care la rândul său se stabilizează pe structurile corpului mental.
Este de remarcat faptul că, în călătorie astrală – numită: vis în popor – spiritul îşi fixează direct conştienţa pe corpul astral, care se stabilizează pe structurile corpului mental. Practic noi percepem şi conştientizăm activitatea corpului mental, prin ajutorul corpului astral.
Vom vedea că, în etapele planetare cu vibraţie înaltă, această percepţie astral-mentală este foarte extinsă: pentru că nu este vorba numai despre percepţia vizuală, ci de un cumul de percepţii din care cele pe care le cunoaştem acum sunt numai o parte, restul le înglobăm azi în percepţia generală de „vibraţie”.
Dar nu este vorba numai de percepţii pe baza cărora au loc observaţii ale spaţiului şi vieţuitoarelor planetare, ci de acel cumul de activităţi ale spiritului, menţionate mai sus, care vor lua o deosebită amploare în secolele următoare.
Iar acesta va fi doar începutul unor activităţi încă mult mai extinse ale omenirii.
Suntem azi în plină desfăşurare a revenirii la formele de percepţie normale ale spiritului în diverse benzi de vibraţie ale realităţii înconjurătoare. Vom vedea – dacă le urmărim cu atenţie – cum se extind astfel de simţiri, de un alt fel decât cele obişnuite, moştenite din perioadele anterioare: cele pe care ne bazăm azi întreaga noastră activitate fizică. A trebuit să dezvoltăm tot ceea ce este legat de fizic, tot ceea ce este asemănător plantelor şi animalelor din mediul planetar, extinzând activitatea noastră la creaţie deosebit de complexă: până când am ajuns la sufocare (unii dintre noi), pentru a ajunge să-i datorăm respectul cuvenit corpului nostru fizic în viitor, să nu mai ajungem să-l mai desconsiderăm, aşa cum o fac mulţi semeni încă... Să ajungem chiar să ne uităm percepţiile de alte feluri, din care făcusem pe alte meleaguri ale universului, un adevărat „capăt de ţară”, cum spune românul: o limită sub care nu mai dorea spiritul să aibă de-a face vreodată...
Astfel, experienţa „Pământ” ne echilibrează treptat impulsurile şi ne oferă deschideri uriaşe, pe care le vom aprecia enorm în perioadele care vor veni.

Avem nevoie de trăiri mari şi trăiri mici, nicidecum de trăiri importante şi neimportante. Să nu mai aşteptăm evenimente fulminante, fără de care viaţa noastră pare ea însăşi neimportantă, cu toate cele mărunte ale ei... Ar trebui să înţelegem că ele sunt importante pentru o perioadă, în care celelalte rămân doar în stare latentă, după care toate îşi schimbă locurile, folosind însă experienţa care se acumulează într-o spirală fără sfârşit...