SFĂTUITORII DE TAINĂ (ÎNGERII NOŞTRI ÎNVĂŢĂTORI ŞI PĂZITORI)

În curtea Muzeului de Egyptologie din Cairo (fotografiile pot fi preluate fără frică, sunt făcute de către o prietenă bună, nu sunt preluate de pe internet) se află două statui reprezentând cunoaşterea de mii de ani a celui care ne este fiecăruia dintre noi propriul înger păzitor - spunem noi, sau Păzitorul Destinului, Drumului, al Porţii. Era Sfătuitorul de Taină, binecunoscut preoţilor templelor egiptene, care mai ştiau, de asemenea, că oamenii cei mai avansaţi, cei mai puternici, aveau 2 sau chiar mai mulţi Sfătuitori (Învăţătorii, cei care au reprezentaţi o carte lungă pe cap, acolo unde numim azi plexul coroanei sau Sahasrara). Sfătuitorii de taină erau numiţi Hathori - lucru puţin ştiut de noi, azi: căci preoţii egipteni ştiau multe şi dezvăluiau unor infim de puţini oameni, legaţi cu limbă de moarte de păstrarea adevărului: întrucât ei mai ştiau că nu au puterea să dea curs cerinţelor de înălţare spirituală venite din partea ingerilor lor, hathorilor lor, având o reprezentare sintetică în zeiţa Hathor. Dar cereau oamenilor de rând, căutând pretext pentru pedepsire ori de câte ori era posibil, pentru păstrarea unei conduceri prin teamă, prin frică.

În fotografii sunt prezentate două statui: una reprezentând omul cu un hathor şi apoi omul cu doi hathori. Cea de-a treia fotografie prezintă efigia zeiţei Hathor, pe frontispiciul Muzeului de istorie (egyptologie) din Cairo.

___________________

Şi în continuare o frumoasă poveste prezentată de prietena noastră Margareta Balog.

O POVESTE FOARTE FRUMOASA.....

Tot ce se putea auzi inainte de ivirea zorilor erau suspinele unui suflet foarte nefericit. Ana era un copil Indigo de 12 ani, care avusese o viata foarte tulburata pe Tabla de Joc a Liberului Arbitru. Avea putini prieteni si ii era greu sa se adapteze la viata scolara. Profesorii o considerau un copil problema. De asta se simtea mereu ca un fel de observator din afara. Ana avea o relatie deosebit de dificila cu mama ei si se certau adesea. Cu toata cunoasterea ei intuitiva, era deznadajduita – si aproape ca renuntase sa mai spere. La numai doisprezece ani, Ana isi dorea sa mearga Acasa.
Simtindu-i confuzia, Spiritul i a vorbit direct: „Ana, daca vrei, poti sa pleci – dar mai intai iesi in gradina si stai cu un deget intins in fata“. Ana era socata ca Spiritul ii vorbeste atat de direct – lucru care nu i se mai intamplase pana atunci. Desi nu prea vedea cum ar putea s-o ajute asa ceva, s a gandit sa faca totusi o incercare. Soarele tocmai se ridica la orizont si totul parea invaluit in nuante albastrui rosiatice. Dupa ce s a asigurat ca nu o vede nimeni, Ana a inchis ochii si si a intins mana cu un deget indreptat inainte, asa cum o invatase Spiritul. Dupa cateva clipe a simtit o gadilatura si, deschizand ochii, a vazut o pasarica maronie, asezata pe degetul intins. „Buna, draga mea”, spuse pasarea. Anei i se umplura imediat ochii de lacrimi, pe cand ii reveneau in memorie sentimente de Acasa, aproape uitate.
Apoi se uita in jur, sa vada daca era singura si isi sterse ochii de lacrimi. Era realitate, sau vis? Oare pasarea chiar i-a vorbit? Imediat, pasarea i-a vorbit din nou. „Ana, sunt langa tine ca sa-ti readuc aminte ca ai venit aici cu un scop si ca, daca pleci, el nu se va mai realiza.” Ana simti pentru prima oara o raza de speranta si i se umplura iarasi ochii cu lacrimi de bucurie. Chiar si cea mai vaga aluzie despre existenta unui scop anume, o ajuta. Gradina se umplu de vraja, in timp ce Ana si pasarea discutara mai bine de o ora. In majoritatea timpului, Ana nu facu altceva decat sa planga – atatea tensiuni avea de eliberat. Apoi auzi bombanelile mamei venind din bucatarie. Ana s a temut ca trebuia sa se desparta de pasarica fermecata. „Nu te teme, Ana, ne vom mai intalni si alta data. Voi fi mereu aici, cu tine. Nu trebuie decat sa vii aici in gradina, sa intinzi degetul si iti voi raspunde.”
In aceea zi, la scoala, profesorii nu au reusit sa-si dea seama de ce Ana plangea incontinuu. Credeau ca i s a intamplat ceva rau, dar Ana stia ca, de acum, totul era bine. Uneori avea indoieli daca lucrurile se petrecusera aidoma. Pe urma, isi dadu seama ca nu mai conta nici daca pasarea ar fi fost un produs al imaginatiei ei. Sentimentul de Acasa pe care i-l transmisese pasarea o facu sa se simta implinita si, de atunci inainte, nu mai dori sa renunte la el.
De atunci, in fiecare dimineata, Ana se trezea inainte de rasaritul soarelui, se ducea in gradina si vorbea cu pasarea. Ele discutara despre o gramada de subiecte si pasarea ii dadu Anei de rezolvat probleme de viata. Ana le duse la bun sfarsit, cu bucurie – chiar daca unele au necesitat niste schimbari dificile in stilul ei de viata. Pasarea ii aducea constant aminte ca ea este aceea care, prin alegerile facute, detine puterea de a-si schimba propria realitate. Micuta pasare maronie umplea de magie viata tinerei fete. Zi dupa zi, totul a mers la fel, pana cand viata Anei incepu sa se schimbe. La scoala, Ana avea prieteni care o admirau si o respectau. Profesorii se schimbara ca prin farmec, devenindu-i prieteni. Ea si mama ei incepura sa se inteleaga si sa comunice mai bine. In sfarsit, Ana simtea ca viata ei avea un sens.
Intro dimineata, Ana se uita in urma si realiza cat de departe ajunsese. Doar in cateva luni, a progresat catre fericire mai mult decat in ultimii doisprezece ani. Dupa ce a inteles acest lucru, ea ii multumi pasarii pentru darul fermecat pe care i-l facuse. Pasarea i a raspuns: „draga mea, nu puteam sa-ti daruiesc ceva ce nu aveai deja. Misiunea mea a fost sa-ti fiu oglinda, ca sa-ti vezi adevaratul sine si sa-ti reamintesti puterile pe care le ai. Te rog, nu pierde niciodata din vedere faptul ca puterea de a schimba este in interiorul tau si nu in afara. Ai ales sa-ti exerciti aceasta putere si, in felul acesta, ti ai schimbat propria realitate”.
Cel mai important lucru din viata Anei era scurtul timp petrecut in fiecare dimineata, cu pasarea, reamintindu-si de adevarata ei putere. Simtea o iubire coplesitoare pentru aceasta faptura minunata si modesta. Pe ploaie sau pe soare, Ana isi petrecea fiecare dimineata in gradina, stabilindu-si amanuntele acelei zile cu profesoara pe care se obisnuise sa o iubeasca atat de mult. Ana avea o viata frumoasa.
Intr-una dintre zile, Ana se trezi chiar mai devreme decat de obicei. Simtea o schimbare de energie, insa nu era sigura ce se intampla. Isi aduse aminte ce-i spusese pasarea, in legatura cu tranzitiile de energie si ca ele erau un indiciu pentru evolutia oamenilor. Si-a mai reamintit ce-i spusese pasarea, ca propria ei schimbare era o parte necesara a evolutiei spirituale – deoarece, fara schimbari, toate lucrurile mor, in cele din urma.
Schimbarea este aceea care creeaza, de fapt, magia pe care o cautam. Preocupata de aceste idei, ea isi formula cu grija intrebarile pe care dorea sa i le puna pasarii. Cand sosi vremea de intalnire, Ana se plimba nerabdatoare prin gradina, cu un deget intins in fata. Dar, in dimineata aceea, pasarea nu mai veni.
Cu ajutorul pasarii, Ana a invatat sa aiba incredere mai mare in intuitie, decat in gandirea rationala. Acum era momentul perfect pentru a folosi acest instrument si, in sinea ei, Ana stia ca totul era in ordine cu draga ei prietena. In adancul sufletului, simtea de asemenea ca ea insasi era in ordine – la urma urmei, nu i se intamplase nimic rau. Cu toate acestea, ii era dor de prietena ei, pasarea, si de timpul petrecut impreuna. Ana si a trecut in revista toata informatia pe care i-a dat o pasarea, cat si felul in care a aplicat o practic in viata. Era insa derutata de faptul ca pasarea ii promisese sa nu o paraseasca niciodata. Cu toate acestea, iata ca statea complet singura in gradina. Ana incerca sa vorbeasca cu pasarea, ca si cum ar fi fost acolo.
Chiar simtea gadilatul atat de familiar, ca atunci cand pasarea i se aseza pe deget. Insa, ori de cate ori isi formula o intrebare, in cap ii si aparea, ca prin farmec, raspunsul. Brusc Ana a inteles ca adevaratul dar primit de la pasare era sa aiba incredere in propriul ei ghid interior – mai curand decat sa caute raspunsuri din surse exterioare.
In fiecare dimineata, Ana isi continua ritualul de a iesi in gradina si de a tine degetul intins inainte. Saptamani in sir, Ana continua sa iasa in gradina. Nu trecea nici o zi fara sa se gandeasca la prietena ei. Pentru prima oara dupa multa vreme, Ana a plans – insa, de data asta, lacrimile ii erau dulci amare. Era trista la gandul ca nu va mai simti pasarea pe deget – insa, in adancul inimii, stia ca legatura lor nu se va pierde niciodata. Prin faptul ca a invatat-o cum sa capete incredere in propria ghidare interioara, pasarea ii daduse Anei si cheia integrarii spiritului in forma umana. Ana isi dadu brusc seama ca, la urma urmei, viata nu era chiar atat de rea.
Odata cu trecerea timpului, Ana capata un rol cheie in scoala. In cele din urma, profesorii au inteles ca ea nu era un copil problema, ci ca atat ea cat si altii copii asemanatori ei, depaseau cu mult nivelul invataturii oferite de scoala. Ana ii ajuta sa-si schimbe metodele de predare, in asa fel incat sa capteze mai bine interesul copiilor. Ea ii ajuta pe profesori sa-si adapteze modul de a gandi, la cel al noilor copii care incepeau sa vina. Ziua in care Ana a absolvit scoala a fost una intr-adevar deosebita.
Daca ar fi privit lucrurile din vechea perspectiva, Ana nu si ar fi putut niciodata imagina ca se va bucura de aceasta perioada a vietii ei. Si iata o jucand un rol foarte important in educatia educatorilor. Si astfel, in felul ei modest, a ajutat la pregatirea energiei pentru tot ceea ce avea sa urmeze.
Ana a crescut in ani si pozitie sociala. A devenit un mare vindecator, dandu-le forta la mii de alti oameni, ca sa-si schimbe propria realitate. Asa cum a invatat o pasarea, Ana s a folosit de ceea ce ii dicta inima, pentru a i indruma pe ceilalti. Ea a descoperit ca, pe masura ce avea mai multa incredere in propria-i putere, cu atat mai multa putere avea de daruit.
Ana se gandea adesea la cea mai buna prietena a ei si, de aceea, era mereu inconjurata de pasari de toate felurile. Pasarea deveni simbolul personal al Anei si fiecare colt al camerei era impodobit cu diverse imaginii de pasari. Ea deveni peste tot cunoscuta ca doamna pasarilor. Ana isi insusi acest titlu cu mare mandrie. Fusese atinsa intr-o anumita parte a ei care era atat de profunda, incat nu putea sa uite si a ales sa poarte darul de intelepciune al pasarii, in tot ceea ce facea. Ana traia cu adevarat in Spirit.
Peste ani, Ana isi ingrijea nepotul. Acest copil era foarte special pentru ea. Din ziua nasterii lui, a stiut ca intre ei exista o legatura de dincolo de viata asta si era nerabdatoare sa vada incotro ii poarta contractul lor actual. Billy era un copil de sapte ani, cu ochi stralucitori, care citeau fara teama si foarte profund, in sufletul Anei. El i a adus aminte de rolul important pe care il jucase in redefinirea sistemului scolar in care urma sa intre copilul. In acel moment, Ana era foarte recunoscatoare ca a ales sa ramana aici.
Intr-una dintre zilele cand Billy era in vizita la bunica Ana si examina diversele statuete de pasari de pe placa de deasupra semineului, atentia i-a fost captata de o statueta mica, maronie. Ana il observa cum priveste cu insistenta, pasarea. In adancul inimii, stia ca ceva minunat este pe cale sa se intample. In asteptare, Ana isi tinu respiratia. Nepotul sau de sapte ani se intoarse catre ea si spuse: „Stii, buni, asta seamana intocmai cu pasarea care iti sta mereu pe umar.”
Cuvintele o lovira pe Ana cu o forta care o facu sa se clatine pe picioare. Deodata, piesele din puzzle se asezara la locul lor. Toate intrebarile ei despre pasare capatara raspuns. Isi aduse aminte de ziua cand pasarea nu mai venise si isi dadea acum seama ca ea progresase, pana la punctul in care pasarea i s-a putut aseza pe umar, in loc de deget. Ana fusese atat de obisnuita sa o caute in fata ei, incat nu observase ca, in loc de deget, evolutia ei facuse posibila aterizarea pasarii direct pe umar.
Dupa toti acesti ani, tacerea indelungata a fost, in sfarsit, intrerupta. „Da, draga Ana”, a spus pasarea. „Ti-am spus ca nu te voi parasi niciodata – si nu am facut-o”. Lacrimi de bucurie ii umplusera iarasi ochii, in timp ce auzea din nou sunetul minunat la vocii scumpei ei prietene. „Sunt atat de mandra de tine, pentru alegerea pe care ai facut-o in ziua aceea. Ai fi putut sta o vesnicie privindu-ti degetul, asteptand sa-ti vina, din afara, indrumarea cu care erai atat de obisnuita. Dar tu ai decis sa mergi mai departe, avand incredere in propria ta indrumare launtrica. Ceea ce ai trait tu, a fost integrarea Spiritului, prin deschiderea legaturii cu propriul tau Sine Superior. Tu nu esti separata de Spirit – asa cum te-ar fi putut face sa crezi, experienta ta omeneasca. Tu nu esti separata de mine – pentru ca noi suntem Una. Ai intrat in lumea obisnuita cu Spiritul, pe umar si ai avut curajul de a-ti crea singura propriul moment magic. Ai procedat bine, draga mea Ana. Ti-ai atins scopul cel mai inalt, prin faptul ca ai inteles sa integrezi omenescul cu Divinul.”
In acel moment, Ana a stiut ca ea si nepotul ei au incheiat un contract important. Pentru prima data in viata ei, Ana a inteles ca ceea ce stia in cap era in totala armonie cu ceea ce stia in inima. Miracolul din viata Anei era acum complet.
Si asa este …