RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI (2): BLOCAJE SPIRITUALE APARENTE

1. CÂTEVA IDEI DESPRE BLOCAJELE NOASTRE
De fapt ştim destul de multe lucruri despre blocaje, şi mai ştim că după ce ieşim din ele constatăm că a fost atât de uşor…
Dar nu le avem la îndemână, în tumultul zbaterilor noastre cotidiene. Sau nu le acceptăm, nu credem că ele pot fi reale sau de un vreun folos pentru lucruri care ne complică existenţa.
Deşi în vremurile pe care trăim societatea are tendinţa să ne formeze păreri contrare, ceea ce credem a fi blocaje – adică opriri din înaintările evolutive – sunt de fapt doar aparenţe. Deschid o astfel de discuţie acum, însă tema va fi continuată cu noi date, atunci când vom discuta şi despre sisteme corporale şi profil spiritual: amplu, detaliat la nivelul unui blog.
Sunt greu de trăit manifestări cu aspect de blocaj: şi de către purtătorul de atitudine, şi de către societatea în mijlocul căreia trăieşte. Chiar şi pentru cel care înţelege rădăcinile manifestărilor, aparenţa de nemişcare est suportată chiar poate şi mai greu decât cel care nu înţelege concret, ci doar intuieşte sau acceptă că omul nu trebuie judecat cu una, cu două. Căci cel care înţelege câteva dintre profunzimile manifestărilor (umane, în cazul nostru) nu se mai poate descărca pe căile explozive, folosite anterior, cunoscute bine şi înrădăcinate fără voie – dar din nevoie… Însă de care se leapădă treptat pe toate punctele sale de referinţă. Ceea ce înseamnă cel puţin cele conştientizate pe moment, urmând ca fiecare moment în parte să creeze noi sisteme de căutare, pe măsura noilor conştientizări.
Acest sistem de copac are avantajul de a se situa la limita dintre subconştient şi conştient, ceea ce conduce şi la deblocări subconştiente, care vor fi trăite pe măsura derulării evenimentelor din viaţa societăţii. În acest fel, omul nu se confruntă cu buluc de înţelegeri conştientizate pe moment, ceea ce ar obosi şi ar crea reţinere în faţa următoarelor deblocări. Chiar dacă nu se conştientizează total acest lucru, chiar dacă omul nerăbdător ar dori ca totul să se petreacă rapid şi total, în astfel de situaţii nu ar exista consolidare minimă prin trăire efectivă şi munca ar trebui luată de la capăt, chiar dacă nivelul de greutate ar fi oarecum diminuat.
În acest fel, procesul de deblocare personală din atitudini înrădăcinate inerent – şi necesar la vremea formării lor, când ele erau singurele căi de supravieţuire pentru un spirit cu puţină experienţă de viaţă – pare a fi destul de static. Doar pare – şi nu este: chiar dacă se derulează mai greu, el este deja puţin consolidat în punctele sale principale, la ieşirea din destin (deces pentru întrupaţii cu corp fizic şi trecere în altă formă de manifestare, prin corp astral). Pentru anumite momente ale evoluţiilor noastre, pentru anumite locuri din univers, uşurări prin înjurături, ţipete, gesturi mânioase sunt căi intuite pentru descărcarea de energii care nu pot fi folosite în momentul derulării evenimentelor (nu există posibilităţi de participare, nu ni se permite sau nu ne permitem să ne descărcăm direct în mijlocul evenimentului). Ieşirea din schema evenimentului, spaţial şi temporal nu conduce nicidecum automat la consumarea energiilor blocate prin neparticipare. De multe ori nici canalizarea energiilor către alte trăiri momentane nu conduce la dezamorsarea interioară, căci energiile sunt de diferite feluri şi nu cunoaştem întotdeauna felul lor, precum şi modul concret de folosire a fiecărui fel în parte, cuplarea fiecărui fel de energie cu simţirea căreia i se potriveşte. Este ca şi cum am introduce cu mâinile goale un cablu de metal bun conducător de electricitate într-o priză – doar pentru că se poate face acest lucru, nu şi pentru că poate să se aprindă astfel o lumină prin propriile noastre mâini…
Conştientizările urmate de autoblocarea manifestărilor învechite conduc la lupta cu vechiul – dar şi cu dispreţul la adresa propriei persoane, la fel ca şi dispreţul la adresa altora: căci dispreţul este cea mai înrădăcinată manifestare în rândul oamenilor. Conştientizarea negativităţii dispreţului şi lupta cu el sunt cele mai subtile manifestări de fapt. Formule care aparent au dreptate, sunt treptat conştientizate ca fiind purtătoare de dispreţ şi părăsite treptat prin blocarea lor în mod conştient. Un exemplu ar fi acela care spune: „Nu te pune la mintea prostului, căci te trage după el şi te bate cu experienţă”. Este şi multă dreptate aici, din punctul de vedere vechi, dar există în lume şi conştientizarea faptului că nu există proşti – ci numai oameni neinformaţi, care nu înţeleg încă modul în care un om poate lupta pentru schimbarea sa. Conştient fiind de dorinţele sale de remodelare a atitudinii sale faţă de cei din preajmă.
Pe lângă blocajele pe care nu le conştientizăm, rezultate din dezvoltarea şi ramificarea puterii noastre spirituale căreia nu îi cunoaştem încă bine modurile de folosire, blocajul autoimpus poate fi cel puţin de două feluri generale:
– autoimpus: prin refuzarea schimbării, din lipsa capacităţii de răspuns la schimbare, la schimbarea celor vechi cu cele mai noi învăţături pe care le avem;
– autoimpus: pentru blocarea temporară a manifestărilor comportamentale învechite, pentru a face loc celor mai noi, care cuprind în raza lor de acţiune segmente tot mai largi de universalizare: de ajutor oferit unor segmente din ce în ce mai mari de populaţii spirituale, de altruism din ce în ce mai extins, de sacrificiu echilibrat în funcţie de cerinţele societăţii;
Greutatea suportării unor astfel de situaţii ţine de încredinţarea mai mult sau mai puţin formată privind necesitatea schimbării atitudinii. Este mult mai uşor când se formează o dorinţă de folosire a voinţei pentru a determina schimbarea, chiar dacă ea este deseori uitată şi doar dincolo de începutul manifestării apare conştientizarea intrării pe teritoriul vechiului: agresivităţii, minciunii, mâniei, dispreţului. Fapte mărunte, aparent nevinovate, menţin în forme destul de închegate omul pe tărâmul celor nedorite: o mică minciunică, o glumă „bună”, o vorbă tip „Ei las’că nu mori dintr-atâta!!”. Şi panta se formează. Şi este necesară toată forţa pentru oprire: iar de multe ori nu mai avem această forţă, în goana după supravieţuirea în mijlocul multor zbateri cotidiene.

2. CE NU ŞTIM, DE FAPT…
Creşterea vibraţiei medii planetare – fenomen cu care ne confruntăm acum, în aceste timpuri – conduce la deblocări automate ale blocajelor de diverse feluri:
– la nivelul corpurilor fluidice: eliminarea blocajelor canalelor interstiţiilor corpurilor fluidice (structură asemănătoare pielii corpului nostru fizic, care permite eliberarea energiilor şi materiilor eliberate din corp, la fel ca şi evacuarea de la nivelul fizic). Are loc o fluidizare a circulaţiei energetice totale la nivelul corpurilor fluidice;
– la nivel comportamental: readucerea din memoriile spiritului de noi atitudini, comportamente, învăţate la nivele de evoluţie mai noi, mai înălţate spiritual. Să nu uităm că venim pe Pământ din evoluţii mult mai înalte decât cele care ne-au arătat comportamentele vechi, din ultimele milenii: suntem aici pentru a ne cunoaşte neputinţele la diferite nivele de vibraţie planetară şi corporală. Nivelele de vibraţie s-au schimbat rapid, astfel încât doar să ni le conştientizăm, şi să nu ne consolidăm negativităţile până la schimbarea totală a vremurilor. De aceea există speranţa că suficient de rapid comportamentele oamenilor se vor schimba, dar nu înainte de a trece toate grupurile spirituale prin toate situaţiile create de aglomeraţia planetară actuală.
Este ca o ridicare a unui văl din faţa ochilor noştri, de multe ori foarte obosiţi. Ridicarea spirituală presupune înţelegerea interioară a faptului că:
– venim cu experienţa anterioară jalonată de atitudini dispreţuitoare, unde dispreţul este forma cea mai viabilă pe tot parcursul evoluţiilor primare: dispreţul faţă de propria persoană, luptând fără să înţeleagă profund acumulările spirituale: vechi – dar mai ales multe. Dispreţul faţă de propria neputinţă se varsă asupra celor pe care intuiţia îi relevă ca fiind ajutători, crezându-i pe ei de vină pentru neputinţele de a-i fi modelat ei, de a le fi suportat greşelile fără crâcnire şi de a le fi făcut treaba, munca, lupta – în locul lor. Fără ca înţelegerea faptului că şi ei au venit pentru acelaşi lucru pe Pământ să creeze o atitudine constructivă. Un dispreţ care se ramifică viguros pe toate plajele de manifestare, croind o ultimă bază de agresivitate care stă la rândul ei temelie altor manifestări neconstructive;
– are loc o reală îmbogăţire cu alte nuanţe de atitudine de acelaşi fel, preluate mai mult sau mai puţin conştient din aglomeraţiile planetare. Ele există în forme bogat reprezentate în memoriile spiritului şi adaugă mereu atitudini de acelaşi fel: monadele din spirit se ajută reciproc, prin influenţare chiar din structura lor apropiată. Evoluţiile ulterioare le vor folosi pentru a înţelege noi valuri de evoluanţi care aşteaptă să fie ajutaţi, dar în acelaşi timp lupta pentru remodelarea atitudinilor proprii se va duce pe un astfel de teren îmbogăţit, şi va fi grea, tocmai datorită complexităţii şi profunzimii manifestărilor scoase la iveală prin astfel de condiţii planetare, îmbogăţite cu altele noi, din trăirile curente.
Lupta pentru remodelare este astfel lungă, căci va acoperi treptat toate aspectele celor trăite de-a lungul evoluţiilor: de la o formă de evoluţie la alta. Imaginaţi-vă un drum lung de la o specie pământeană la alta, în condiţiile în care, de fapt, fiecare specie este doar vârful de aisberg al unor evoluţii care au loc prin multe alte locuri, înafara Pământului. Unde fiecare specie de vieţuitoare este un popor spiritual musafir într-o lungă, sinuoasă trecere prin multe alte sisteme stelare.
O asemenea lume, cum este cea pe care o cunoaştem acum, pe Pământ, poate pare astfel nemişcată de veacuri: aceleaşi tendinţe ucigaşe, în plan trupesc dar şi ideatic, acelaşi dispreţ, aceleaşi feluri de războaie chiar dacă sunt duse cu alte arme, aceleaşi discrepanţe între sătuii şi flămânzii lumii… Dar nemişcarea aceasta se datorează faptului că mereu vin noi grupuri la întrupare, cu aproximativ acelaşi fel de comportament uman: unii mai echilibraţi – alţii nu; unii mai doritori de cunoaşterea lumii în care se află – alţii nu; unii mai blânzi decât alţii, unii mai agresivi decât alţii… Voi veţi găsi încă multe alte exemple.
Toţi învăţăm. Învăţăm treptat şi ce să facem cu ceea ce învăţăm. Ajungem apoi ca fiecare dintre voi să înveţe şi pe alţii. Pentru asta, trebuie să trecem prin toate cele pe care le vom oferi, ca învăţătură, ca sprijin, celor din jurul nostru. Ajungem învăţători, apoi profesori „universitari=universici”, apoi cercetători care pot schimba treptat chiar modul de a privi realitatea, pentru unele grupuri spirituale care se adaptează mai greu.
Toate cunoaşterile se folosesc şi se refolosesc mereu, privite la diferite grade de profunzime. Numai în acest fel putem să ajungem ajutători pentru generaţiile care vin în urma noastră.
Nimic nu se termină, însă. Începutul fiecărei trepte de evoluţie face trimitere la consolidări ale tuturor aspectelor creative şi de comportament din treptele anterioare. Parcurgerea înţelegerilor fundamentale primare se vor folosi în evoluţiile secundare, cu forme ample şi complexe: ele se consumă în mijlocul primarilor, se readuc din memorii toate elementele de atitudine de tip primar şi se remodelează cu puteri noi, cu învăţăturile cele mai noi căpătate pe parcurs. Se aprofundează creaţia materială, se învaţă în paralel feluri noi, ale noilor veniţi la treptele acum cunoscute de ajutători: dar spiritele au particularităţi noi de creaţie şi comportament, feluri noi de a le combina între ele pentru obţinerea obişnuinţelor lor de trai. Ele vor îmbogăţi mereu volumul comportamental al secundarilor. Dar şi trăirile lor în mijlocul primarilor conduc, pe baza legăturilor lor puternice, formate de-a lungul trăirilor împreună, la un transfer permanent de informaţie de la unii la alţii, iar reacţiile şi învăţăturile de echilibrare ale tuturor îmbogăţesc mereu experienţa totală în universuri.
Nu discutăm acest lucru pentru a vedea greutatea evoluţiilor, ci pentru a înţelege acum, aici, greutăţile tuturor. Şi faptul că le depăşim, cu siguranţă, cu toţii. Căci fiecărei trepte de evoluţie îi corespund puteri interioare din ce în ce mai mari, cu care se pot învăţa din ce în ce mai multe lucruri noi. Atitudinile agresive se suportă de către ajutători din ce în ce mai uşor, dar se şi remodelează din ce în ce mai profund cele ale ajutaţilor, pe măsura creşterii puterilor tuturor. Este greu pentru toţi, chiar dacă – din nou: aparent – cei care au evoluţie mai multă ar trebui, după logica pământeană, să fie cei mai indiferenţi la problemele celor din jur, preocupaţi de sarcinile lor. Dar nu, puterea spirituală se bazează pe sensibilitate şi într-o astfel de situaţie, lipsa de sensibilitate este proprie celor cu puteri mai mici, pe care ajutătorii lor îi înţeleg, chiar dacă suferă pentru asta.
Chiar suferinţa ajutătorilor se va constitui în bază de sensibilizare a celor care învaţă să nu-şi mai agreseze ajutătorii, devenind şi ei, la rândul lor ajutători. Epoca puterii agresivităţii trece repede în evoluţii, căci este distrugătoare şi durerea distrugerilor oferă schimbarea încredinţărilor bazate pe agresivitate. Puterea spirituală înaintată repară rapid urmările agresivităţilor, devenind creatoare pe multe direcţii de manifestare. Ea înseamnă ridicarea rapidă din durere şi oferirea de ajutor în sarcină proprie, în continuare, ajutor care cuprinde compasiune şi sprijin chiar celor care au agresat. Aşa cum spuneam, spiritele învaţă unele de la altele, într-o spirală derulată cu rapiditate. La nivele subtile, transformările sunt deosebit de profunde şi stabile, căci se sprijină pe experienţa anterioară, iar puterile interioare noi echilibrează şi construieşte terenul de fiinţă elevată de la un interval scurt de timp la altul. Puterea interioară sprijină saltul, prezenţa ajutătorilor oferă exemplul tuturor celor care se pot face cu ceea ce formează patrimoniul spiritual: individual şi de grup.
Evoluţiile sunt astfel conduse către forme mereu superioare, şi este necesar să se puncteze acest lucru: că ele se bazează mult pe călătoriile spirituale regresive – momentan regresive. Şi trebuie spus acest lucru fără frică: momentele de evoluţie de acest fel întrerup pe o perioadă scurtă de timp evoluţiile progresive, remodelează capacităţile de adaptare a spiritelor la specificul treptelor anterioare, pornind mereu de la o treaptă nouă, fiind mereu un nou început.
Un început care remodelează mereu puterea de a privi realitatea cu alţi „ochi, de a primi mereu ceva nou, de a remodela vechiul, mereu.