Pornesc de la un articol al lui Adrian, in care se discuta la un moment dat despre sistem: despre nemultumirile noastre versus sistemul socio-politic in care traim, sa ne gandim ca nu suntem una cu sistemul, nu trebuie sa ne confundam cu sistemul, chiar daca facem parte din el.
Corect, cred eu.
Facem parte din sistemul social in care, ne-place-nu-ne-place, ne-am nascut: in mic - in Romania, in mare - pe Pamant!!
Sunt mai multe feluri de sisteme, oamenii in general se refera, cand vorbesc de sistem, la sistemul politic, social, profesional: politicul laic sau religios, socialul familial sau general, profesionalul ca modalitate de abordare a unei lucrari sau a lucrului in general, realizat cu un anume profesionalism - tinand de calitate si rafinament (ale caror aspecte nu se potrivesc totusi oricui) - sau ca desfasurare a unei profesii, a unei specializari... Sunt numai cateva idei, voi o sa gasiti mai multe...
Orice sistem pare bun la inceput, chiar daca el nu raspunde tuturor membrilor, in toate situatiile, la nivele dorite... Dar i se recunoaste valoarea ca superioritate fata de altul, deja incercat, rutinat, poate chiar devalorizat in timp. Sistemul schimba modalitatea de traire a omului, materiala, imediata, schimba relatiile dintre oameni, dar mai ales el schimba omul, felul lui de a gandi, de a simti. Indiferent daca inertiile il pastreaza mai mult sau mai putin in sistemul vechi, el nu isi da seama intotdeauna cat de mult il schimba sistemul. Si poate nu este de loc rau acest lucru. Caci este o subtilitate aici: sistemul ofera nu numai mediul de manifestare (de orice fel), ci creaza incredintari. Dar trebuie sa incerci sa traiesti in sistem, pentru a-i observa particularitatile. Este o vorba care spune ca fara sa faci ceva - nu-ti poti da seama daca acel lucru este bun sau nu. Faci ce este de facut, dar in felul acesta se formeaza un sir lung de incredintari, curgand una din alta. Trebuie sa fac un pas ca sa vad cum este drumul, altfel degeaba stau pe marginea drumului asteptand sa se petreaca ceva, care sa-mi ofere ceva: trebuie sa traiesc ceva pentru a intelege ce este acel ceva. Nu pot vedea ce mi se potriveste daca nu intru in sistem. De aici inainte totul poate fi un drum: cunoasterea si trairea in sistem, nepotrivirea la un moment dat, viata grea in sistem, impotrivirea la sistem, eliberarea de impotrivire, curgerea detasata cu sistemul, si apoi doua cai care pot pare a fi distincte la prima vedere: inaltarea de-asupra sistemului sau schimbarea sistemului.
De fapt cred ca nu sunt chiar distincte, separate, caci iesirea din sistem poate sa fie un exemplu pentru multi oameni, privind beneficiile iesirii din sistem, dar nu toata lumea poate trai separat de un anumit sistem: nu orice om poate avea taria de a suporta rigorile implicite. Dar aceste exemplu poate fi un element care sa creeze (sau sa dinamizeze) schimbarea sistemului; si schimbarea s-a dovedit intotdeauna motorul social cel mai puternic al inaintarilor sociale pe Pamant.
Esecurile se datoreaza handicaparii treptelor. Expun doar cateva idei care vor sa puncteze drumul catre intelegerea modului de folosire a unor astfel de judecati pentru a trai echilibrat in mijlocul unui sistem agresiv, corodand calitatea vietii si insasi viata celor care devin obligati la un moment dat sa il foloseasca in continuare: chiar daca parasiti de dorinta de a-l urma, devenind astfel ei insisi nemultumiti si agresivi. Si intarind astfel agresivitatea sistemului in sine, care va cauta cai noi de a face fata provocarilor, provocari care il intaresc - in loc sa fie ranit, slabit; de constientizarea negativitatilor se pare ca nu este cazul inca, la scara extinsa, in acesta perioada a evolutiilor noastre.
Poate fi esecul sistemului sau esecul luptatorilor impotriva lui. Adica, in oricare dintre cele doua cazuri - un esec datorat parcurgerii jumatatilor de treapta, sariturii peste trepte, intepenirii pe o singura treapta.
Esecul sistemului poate apare (cel mai des constientizat de noi, oamenii de rand, cred eu) cand conducatorii ajung sa se confunde cu sistemul insusi, cu structura lui, cu beneficiile proprii, nicidecum cu telul sau, pentru care a ajuns sa fie folosit: acest tel fiind calitatea vietii oamenilor care l-au ales sa fie folosit, spre ajutorarea lor. Fara urmarirea in continuare a acestui tel, oamenii de rand raman pe palierul cel mai de jos al sistemului, ducand in spate pe toti cei care ii creaza si gestioneaza structura conducatoare.
Esecul luptatorilor poate apare atunci cand acestia nu stiu sa-si valorizeze fortele, sa profite in mod benefic de sistem, invatand de la el tot ceea ce este bun - pentru ca nicaieri nu exista ceva rau de la bun inceput. Nicaieri nu esta bine absolut sau rau absolut. Studiindu-l, se poate intelege separat si binele, si raul purtat de el. Multi oameni se arunca in lupta imediat ce devin nemultumiti de ceva, nu au rabdare sa simta drumul, sa simta in momentul nemultumirii lor felul in care functioneaza sistemul din orice punct de vedere: ei percep numai punctul de vedere al nemultumirii lor. Poate ca si acesta este insa un lucru bun, din moment ce, pe masura trecerii timpului, unii intaresc sistemul prin ralierea lor taberei multumitilor, cautand sa profite, in pofida principiilor pozitive de care sunt foarte constienti. Nu discutam de inconstienti aici, dar si ei au un rol foarte important, nerecunoscut de multe ori... Nu exista o turma perfecta, nu exista oameni la indigo. Poate exista doar un tel comun, care sa-i uneasca la un moment dat si sa-i mâne in munca sau in lupta. Conditiile de trai pot arata "din avion" o turma perfecta, dar se poate percepe, la apropiere, diferente clare intre membri, care vor forma diverse curente de curgere: cu sistemul, impotriva sistemului, sinuos inafara si inauntrul sistemului, pentru a-i simti efectele, defectele, curgerile si scurgerile. Esecul sistemului le arata clar pe toate, dar se poate ajunge la cunoastere chiar in parcursul lui... Si la valorificarea punctelor de intelegere.
De aceea sunt necesare cunoasterile, pe masura constientizarii aspectelor vietii in sistem.
Discutam la inceput ca sistemul in derulare chiar schimba omul, dar omul nu-i multumeste sistemului pentru asta, nu-i poarta recunostinta, atat cat poate oferi sistemul ceva bun prin calitatea lui, pentru ceea ce a fost el bun. Nu discutam de raliati (din sistemul in derulare) sau de nostalgici - frustrati de schimbare. Omul se poate dezvolta pe calea lui CU sau pe calea lui NU. Nu stia de la bun inceput ce cale va lua, pana ce nu a incercat. Doar pe cale va afla ce se petrece cu el insusi.
Saritul peste treapta sau ramanerea pe o treapta sunt cai omenesti, parerea mea este ca nu trebuiesc judecati nici unii, nici altii. Fiecare face ce poate, cat poate, cum poate.. Pot fi ajutati, iar valul istoriei ajuta intr-adevar, caci cati dintre noi nu au fost luati de val si dusi cu el ...nici noi nu am stiut unde... Dezmeticirea poate fi dureroasa uneori, sau poate ca este un moment de bucurie pentru ca "valul" a dus departe, inimaginabil de departe de la bun inceput! Cati dintre noi, cei care am rabdat in gloante, in noptile Revolutiei, au crezut ca luptau... pentru capitalism?! noi eram acolo doar pentru o bucatica de viata decenta, impotriva frigului din oase, a farfuriilor prea curate, a caloriferelor prea noi, nefolosite nici dupa 10 ani de locuit impreuna cu ele!!! Si ne-am trezit in capitalism, si am cazut in genunchi la cuvintele lui P. Roman "Da, daca vreti, sigur, acum construim capitalismul!!" De ieri si pana azi...
Si pe urma am spus... aceeasi Maria - cu alta palarie... Am stat prea mult pe o treapta sau nu toti am parcurs aceleasi trepte... Pana la urma, sistemul de valori este acela care ne asupreste, de fapt… Valorile noastre sunt cele care se schimba, pipaim lumea, ne dimensionam si apoi recalibram dorintele, trebuintele, puterile, durerile... Incepem sa ne handicapam singuri treptele de cunoastere: numai pe aceea o vreau, numai asa vreau, pe cea mai inalta, deodata, acum, pe masa... Nu gandim fractalic, nu ne gandim ca avem toti samburii in noi si ca avem nevoie de ei si de tot ceea ce se poate dezvolta din ei; STIM asta - pentru ca ALTII ne spun ca ii avem.. dar nu privim in noi insine ca sa ni-i cunoastem... Avem o pancarta: nu am nevoie pentru ca le am. Oare le cunosc? Le stiu dimensiunea? Le folosesc? Imi sunt suficiente cele pe care le stiu pentru a ma face sa constientizez ca sunt sau nu sunt sigur ca le am?…
Daca nu accept intreaga scara a valorilor, si pe cele mici, si pe cele mari, atunci scara ma asupreste, imi ingradeste libertatea, ma ingradesc singura, ma suprim singura... Pot sa dau vina pe altul... ce usor!! dar nu este o eliberare.
Si vine un moment cand Intreg sistemul de valori se poate darama... orice fel de sistem...
Dupa primul moment incep sa ma intreb:
Cu ce raman in urma lui?!…
Arunc totul?!…
Nu a fost nimic bun?!…
Nu imi trebuie decat ceea ce stiu ca este mai inalt, mai bun, mai mult, si daca nu gasesc ceva asemanator, pastrez doar gustul amar al beneficiului pe care l-as fi avut daca nu se sfarsea totul?! Daca nu devia totul?! Acel "totul" dorit, sperat, vazut la altii "din avion"?? Am avut o idee a ceea ce am dorit, am poftit… Ce am dorit?! Cu ce risc?! Cu orice risc, indiferent cum… ce… un acoperis fara ziduri... un cap fara maini si fara picioare... fara inima... Un Ochi in varful unui turn??!! Inconjurat de flacari, dar nu si de caldura??!! De campuri de scrum si zgura, de mlastini cu strigoi si trupuri diforme, luptand pentru suprematii desarte?!...
Da, pentru unii este ceva convenabil. Pentru altii - nu.
Exista un sistem al constructiei si unul al distrugerii. Pot spune, daca vreau, ca orice distrugere face loc unei cresteri, sau ca orice crestere se face pe mormantul celei vechi. Spuneam candva ca entitatile inaltate nu sunt cele care nu stiu nimic - ci sunt cele care stiu sa faca si bine, si rau - dar ALEG INTOTDEAUNA SA FACA BINE !!! Pot sa fiu rea si pot sa fiu buna, pot sa construiesc si pot sa distrug. Aleg sa fiu buna. Pot sa fiu buna intotdeauna? …nu cred… Stiu ca sunt factori inhibitori si factori de crestere uluitoare: si a partii pozitive, si a partii negative.. Implozie si explozie... Nu stiu ce duce ...unde duce... Deci trebuie sa accept intreaga scara a valorilor, chiar daca va trebui sa lupt pentru a mi le adapta, caci sistemul (social, religios, profesional) spune multe, dar nu ma invata practic prea multe. Si eu cred ca, de fapt, asta este cea mai dureroasa faţetă a oricarui sistem socio-politic contemporan. Si prea putin constientizata de noi. Atunci lupt sa ies din SISTEMUL NEMULTUMIRII, SUPRA-SISTEMUL DIN CARE FAC PARTE TOATE SISTEMELE, invatand singura, folosindu-ma de ceea ce mi-a dat sistemul (oricare sub-sistem cunoscut, constientitizat) si, de la el pornire - merg mai departe. Cu toate. Acceptand ca cineva (oricine!!) are negativitatile lui si avand si eu pe ale mele. Acceptand ca sunt oameni mult mai buni decat mine si incercand sa fac si eu la fel. Atenta bine de tot in toate partile, in toate directiile. Pastrand insa respectul cuvenit NEMULTUMIRII - caci este buna si ea la ceva, daca este folosita cu tact, cu intelegere - dar cu hotarare. Dar mai cu seama doar conjunctural, punctiform, fara sa ma mai las oprimata de simtirea ei…
Corect, cred eu.
Facem parte din sistemul social in care, ne-place-nu-ne-place, ne-am nascut: in mic - in Romania, in mare - pe Pamant!!
Sunt mai multe feluri de sisteme, oamenii in general se refera, cand vorbesc de sistem, la sistemul politic, social, profesional: politicul laic sau religios, socialul familial sau general, profesionalul ca modalitate de abordare a unei lucrari sau a lucrului in general, realizat cu un anume profesionalism - tinand de calitate si rafinament (ale caror aspecte nu se potrivesc totusi oricui) - sau ca desfasurare a unei profesii, a unei specializari... Sunt numai cateva idei, voi o sa gasiti mai multe...
Orice sistem pare bun la inceput, chiar daca el nu raspunde tuturor membrilor, in toate situatiile, la nivele dorite... Dar i se recunoaste valoarea ca superioritate fata de altul, deja incercat, rutinat, poate chiar devalorizat in timp. Sistemul schimba modalitatea de traire a omului, materiala, imediata, schimba relatiile dintre oameni, dar mai ales el schimba omul, felul lui de a gandi, de a simti. Indiferent daca inertiile il pastreaza mai mult sau mai putin in sistemul vechi, el nu isi da seama intotdeauna cat de mult il schimba sistemul. Si poate nu este de loc rau acest lucru. Caci este o subtilitate aici: sistemul ofera nu numai mediul de manifestare (de orice fel), ci creaza incredintari. Dar trebuie sa incerci sa traiesti in sistem, pentru a-i observa particularitatile. Este o vorba care spune ca fara sa faci ceva - nu-ti poti da seama daca acel lucru este bun sau nu. Faci ce este de facut, dar in felul acesta se formeaza un sir lung de incredintari, curgand una din alta. Trebuie sa fac un pas ca sa vad cum este drumul, altfel degeaba stau pe marginea drumului asteptand sa se petreaca ceva, care sa-mi ofere ceva: trebuie sa traiesc ceva pentru a intelege ce este acel ceva. Nu pot vedea ce mi se potriveste daca nu intru in sistem. De aici inainte totul poate fi un drum: cunoasterea si trairea in sistem, nepotrivirea la un moment dat, viata grea in sistem, impotrivirea la sistem, eliberarea de impotrivire, curgerea detasata cu sistemul, si apoi doua cai care pot pare a fi distincte la prima vedere: inaltarea de-asupra sistemului sau schimbarea sistemului.
De fapt cred ca nu sunt chiar distincte, separate, caci iesirea din sistem poate sa fie un exemplu pentru multi oameni, privind beneficiile iesirii din sistem, dar nu toata lumea poate trai separat de un anumit sistem: nu orice om poate avea taria de a suporta rigorile implicite. Dar aceste exemplu poate fi un element care sa creeze (sau sa dinamizeze) schimbarea sistemului; si schimbarea s-a dovedit intotdeauna motorul social cel mai puternic al inaintarilor sociale pe Pamant.
Esecurile se datoreaza handicaparii treptelor. Expun doar cateva idei care vor sa puncteze drumul catre intelegerea modului de folosire a unor astfel de judecati pentru a trai echilibrat in mijlocul unui sistem agresiv, corodand calitatea vietii si insasi viata celor care devin obligati la un moment dat sa il foloseasca in continuare: chiar daca parasiti de dorinta de a-l urma, devenind astfel ei insisi nemultumiti si agresivi. Si intarind astfel agresivitatea sistemului in sine, care va cauta cai noi de a face fata provocarilor, provocari care il intaresc - in loc sa fie ranit, slabit; de constientizarea negativitatilor se pare ca nu este cazul inca, la scara extinsa, in acesta perioada a evolutiilor noastre.
Poate fi esecul sistemului sau esecul luptatorilor impotriva lui. Adica, in oricare dintre cele doua cazuri - un esec datorat parcurgerii jumatatilor de treapta, sariturii peste trepte, intepenirii pe o singura treapta.
Esecul sistemului poate apare (cel mai des constientizat de noi, oamenii de rand, cred eu) cand conducatorii ajung sa se confunde cu sistemul insusi, cu structura lui, cu beneficiile proprii, nicidecum cu telul sau, pentru care a ajuns sa fie folosit: acest tel fiind calitatea vietii oamenilor care l-au ales sa fie folosit, spre ajutorarea lor. Fara urmarirea in continuare a acestui tel, oamenii de rand raman pe palierul cel mai de jos al sistemului, ducand in spate pe toti cei care ii creaza si gestioneaza structura conducatoare.
Esecul luptatorilor poate apare atunci cand acestia nu stiu sa-si valorizeze fortele, sa profite in mod benefic de sistem, invatand de la el tot ceea ce este bun - pentru ca nicaieri nu exista ceva rau de la bun inceput. Nicaieri nu esta bine absolut sau rau absolut. Studiindu-l, se poate intelege separat si binele, si raul purtat de el. Multi oameni se arunca in lupta imediat ce devin nemultumiti de ceva, nu au rabdare sa simta drumul, sa simta in momentul nemultumirii lor felul in care functioneaza sistemul din orice punct de vedere: ei percep numai punctul de vedere al nemultumirii lor. Poate ca si acesta este insa un lucru bun, din moment ce, pe masura trecerii timpului, unii intaresc sistemul prin ralierea lor taberei multumitilor, cautand sa profite, in pofida principiilor pozitive de care sunt foarte constienti. Nu discutam de inconstienti aici, dar si ei au un rol foarte important, nerecunoscut de multe ori... Nu exista o turma perfecta, nu exista oameni la indigo. Poate exista doar un tel comun, care sa-i uneasca la un moment dat si sa-i mâne in munca sau in lupta. Conditiile de trai pot arata "din avion" o turma perfecta, dar se poate percepe, la apropiere, diferente clare intre membri, care vor forma diverse curente de curgere: cu sistemul, impotriva sistemului, sinuos inafara si inauntrul sistemului, pentru a-i simti efectele, defectele, curgerile si scurgerile. Esecul sistemului le arata clar pe toate, dar se poate ajunge la cunoastere chiar in parcursul lui... Si la valorificarea punctelor de intelegere.
De aceea sunt necesare cunoasterile, pe masura constientizarii aspectelor vietii in sistem.
Discutam la inceput ca sistemul in derulare chiar schimba omul, dar omul nu-i multumeste sistemului pentru asta, nu-i poarta recunostinta, atat cat poate oferi sistemul ceva bun prin calitatea lui, pentru ceea ce a fost el bun. Nu discutam de raliati (din sistemul in derulare) sau de nostalgici - frustrati de schimbare. Omul se poate dezvolta pe calea lui CU sau pe calea lui NU. Nu stia de la bun inceput ce cale va lua, pana ce nu a incercat. Doar pe cale va afla ce se petrece cu el insusi.
Saritul peste treapta sau ramanerea pe o treapta sunt cai omenesti, parerea mea este ca nu trebuiesc judecati nici unii, nici altii. Fiecare face ce poate, cat poate, cum poate.. Pot fi ajutati, iar valul istoriei ajuta intr-adevar, caci cati dintre noi nu au fost luati de val si dusi cu el ...nici noi nu am stiut unde... Dezmeticirea poate fi dureroasa uneori, sau poate ca este un moment de bucurie pentru ca "valul" a dus departe, inimaginabil de departe de la bun inceput! Cati dintre noi, cei care am rabdat in gloante, in noptile Revolutiei, au crezut ca luptau... pentru capitalism?! noi eram acolo doar pentru o bucatica de viata decenta, impotriva frigului din oase, a farfuriilor prea curate, a caloriferelor prea noi, nefolosite nici dupa 10 ani de locuit impreuna cu ele!!! Si ne-am trezit in capitalism, si am cazut in genunchi la cuvintele lui P. Roman "Da, daca vreti, sigur, acum construim capitalismul!!" De ieri si pana azi...
Si pe urma am spus... aceeasi Maria - cu alta palarie... Am stat prea mult pe o treapta sau nu toti am parcurs aceleasi trepte... Pana la urma, sistemul de valori este acela care ne asupreste, de fapt… Valorile noastre sunt cele care se schimba, pipaim lumea, ne dimensionam si apoi recalibram dorintele, trebuintele, puterile, durerile... Incepem sa ne handicapam singuri treptele de cunoastere: numai pe aceea o vreau, numai asa vreau, pe cea mai inalta, deodata, acum, pe masa... Nu gandim fractalic, nu ne gandim ca avem toti samburii in noi si ca avem nevoie de ei si de tot ceea ce se poate dezvolta din ei; STIM asta - pentru ca ALTII ne spun ca ii avem.. dar nu privim in noi insine ca sa ni-i cunoastem... Avem o pancarta: nu am nevoie pentru ca le am. Oare le cunosc? Le stiu dimensiunea? Le folosesc? Imi sunt suficiente cele pe care le stiu pentru a ma face sa constientizez ca sunt sau nu sunt sigur ca le am?…
Daca nu accept intreaga scara a valorilor, si pe cele mici, si pe cele mari, atunci scara ma asupreste, imi ingradeste libertatea, ma ingradesc singura, ma suprim singura... Pot sa dau vina pe altul... ce usor!! dar nu este o eliberare.
Si vine un moment cand Intreg sistemul de valori se poate darama... orice fel de sistem...
Dupa primul moment incep sa ma intreb:
Cu ce raman in urma lui?!…
Arunc totul?!…
Nu a fost nimic bun?!…
Nu imi trebuie decat ceea ce stiu ca este mai inalt, mai bun, mai mult, si daca nu gasesc ceva asemanator, pastrez doar gustul amar al beneficiului pe care l-as fi avut daca nu se sfarsea totul?! Daca nu devia totul?! Acel "totul" dorit, sperat, vazut la altii "din avion"?? Am avut o idee a ceea ce am dorit, am poftit… Ce am dorit?! Cu ce risc?! Cu orice risc, indiferent cum… ce… un acoperis fara ziduri... un cap fara maini si fara picioare... fara inima... Un Ochi in varful unui turn??!! Inconjurat de flacari, dar nu si de caldura??!! De campuri de scrum si zgura, de mlastini cu strigoi si trupuri diforme, luptand pentru suprematii desarte?!...
Da, pentru unii este ceva convenabil. Pentru altii - nu.
Exista un sistem al constructiei si unul al distrugerii. Pot spune, daca vreau, ca orice distrugere face loc unei cresteri, sau ca orice crestere se face pe mormantul celei vechi. Spuneam candva ca entitatile inaltate nu sunt cele care nu stiu nimic - ci sunt cele care stiu sa faca si bine, si rau - dar ALEG INTOTDEAUNA SA FACA BINE !!! Pot sa fiu rea si pot sa fiu buna, pot sa construiesc si pot sa distrug. Aleg sa fiu buna. Pot sa fiu buna intotdeauna? …nu cred… Stiu ca sunt factori inhibitori si factori de crestere uluitoare: si a partii pozitive, si a partii negative.. Implozie si explozie... Nu stiu ce duce ...unde duce... Deci trebuie sa accept intreaga scara a valorilor, chiar daca va trebui sa lupt pentru a mi le adapta, caci sistemul (social, religios, profesional) spune multe, dar nu ma invata practic prea multe. Si eu cred ca, de fapt, asta este cea mai dureroasa faţetă a oricarui sistem socio-politic contemporan. Si prea putin constientizata de noi. Atunci lupt sa ies din SISTEMUL NEMULTUMIRII, SUPRA-SISTEMUL DIN CARE FAC PARTE TOATE SISTEMELE, invatand singura, folosindu-ma de ceea ce mi-a dat sistemul (oricare sub-sistem cunoscut, constientitizat) si, de la el pornire - merg mai departe. Cu toate. Acceptand ca cineva (oricine!!) are negativitatile lui si avand si eu pe ale mele. Acceptand ca sunt oameni mult mai buni decat mine si incercand sa fac si eu la fel. Atenta bine de tot in toate partile, in toate directiile. Pastrand insa respectul cuvenit NEMULTUMIRII - caci este buna si ea la ceva, daca este folosita cu tact, cu intelegere - dar cu hotarare. Dar mai cu seama doar conjunctural, punctiform, fara sa ma mai las oprimata de simtirea ei…
4 comentarii:
Boala e mai grea, si e o suma impresionanta de concepte ridicate la rangul de traire,de viata,si putem sa il numim generic Materialism.Stintific,dialectic,politic,economic cum ar fii,dar legat de forma si de lumea formei,care stii cit de putin inseamna din realitatea noastra.Pentru cei care se confunda cu corpul fizic,nici nu se pune problema de a percepe si altceva,si aici e tot aceasi fiara apocaliptica numita materialism.Au reusit desteptii,sustinatorii sistemului de control,sa ne convinga ca suntem o adunatura de substante chimice,de sinapse si alte procese fizice,care printr o intimplare cu sanse foarte mici,pe aceasta planeta sa transformat in viata.Oare?Jalnica e imaginea creatorului atunci cind se confunda cu forma,cind devine una cu propria creatie.Toate elementele fizice,sunt efecte perceptibile prin simturi,carora li sa dat un nume si niste propietati,care au devenit tabu,si nici macar atit,din moment ce chiar savantii recunosc ca de fapt este o proiectie intr un spatiu gol,vorba vine gol,daca nu se vede nu inseamna ca e gol.Nici curentul electric nu se vede,dar nu ne inchinam la priza.Si atunci inca oscilam,ba suntem forma,deci materialisti,ba nu suntem forma,suntem liniste,suntem cimpuri,suntem energii,suntem Viata.Si putem fii si una si alta,atita timp cit percepem ca nu suntem nici una,nici alta,suntem toatea astea si multe altele pe care le aflam intro dinamica eterna a evolutiei.
Da, de acord cu tine. In articolul meu am pornit de la sistem - de la doar cateva idei privind sistemul in sine - pentru a oferi o alternativa la trairea cu greutate intr-un sistem care nu mai corespunde la un moment dat cerintelor noastre. Drept este, altii au dat chestii mai destepte, eu am fost atrasa de ideea de a accentua aici ceea ce putem invata de la sistem, caci fiecare sistem precum si faptul ca se poate foarte bine iesi din SISTEMUL NEMULTUMIRII, adica mai concret la varianta orietala a merge impreuna cu vantul, a merge impreuna cu curentul, fara a fi parte din curent, din vant ...din sistem... Pentru ca am avut de-a lungul vietii cel putin doua momente cand mi s-a parut normal sa dau exemplu de intelegere a unei parti valoroase din sistemul in care ma zbateam fara sa ma pot linisti de fel:
1. In orice serviciu am lucrat, nu am plecat de acolo pana ce nu am invatat tot ceea ce am putut avea la dispozitie, la tot ceea ce am avut acces. La fel, indrum toti oamenii care nu mai suporta un serviciu sa nu plece pana cand nu storc tot ce se poate invata in acel loc de munca, caci nu stim nicioadata in viata de ceea ce avem nevoie si, in principiu, daca viata ne ofera o sansa sa aflam... de ce sa nu profitam de aceasta sansa??!!
Eu mi-am dat cu pumnii in cap ca am facut, dupa facultate, Scoala Populara de Arte - Decoratiuni interioare si m-am enervat de niste situatii cam echivoce in care am intrat fara sa stiu, drept pentru care am ratat diploma, doar pentru ca nu mi-a convenit ceva... Invatatura de minte sa duc lucrurile pana la capat in viata, nu stii la ce iti poate folosi. Alta ratare nu m-a prins in mrejele ei, chiar daca am o oarecare stangacie in mladia aruncarea mea inainte.
2. Un articol in ziarul "A2" (il ia de pe undeva de pe la metrou o colega, dimineata, din cand in cand) spunea ieri ca Fac. de Psihologie si Fac. de Geografie scoate titrati pe banda - oameni care nu au locuri de munca nicaieri in tara. De aici - o discutie cu colegii - discutii care, de altfel, le-am avut chiar cu un tanar absolvent al Fac. de Psihologie, un om deosebit de destept, cultivat, harnic, care isi pune aceeasi intrebare: ce sa fac cu ce-am facut?? De altfel, am mai avut o discutie cu cineva care a dat examen la Fac. de Istorie acum vreo 12 ani si a ratat intrarea, pentru ca, dupa 2 ani, sa intre fara examen si sa termine facultatea cu brio. Parintii intrebau: la ce a folosit acel esec??
Le-am spus la toti ca nimic nu este esec: sa vezi partea buna din ceva ce pare rau este cu adevarat un lucru folositor. Si eu am facut o facultate din care nu am folosit absolut nimic, dar mi-am dat seama de ceva foarte clar: o facultate poate sa formeze abilitatea de a te concentra foarte bine asupra dezbaterii unui subiect, pe langa faptul ca te invata sa te instruiesti singur, sa cauti, sa te interesezi; te ajuta sa te focalizezi pe sectoare inguste sau sa te raspandesti organizat pe sectoare largi.
Sunt multi oameni care o pot face de felul lor, asa s-au nascut ei - si vom discuta la Evolutii despre acest subiect, foarte pe larg.
Dar sunt foarte multi oameni care invata in scoala acest lucru, in facultate. Eu vorbesc aici despre cei care invata acest lucru in scoala, in facultate. Chiar daca o fac târâş pana la capat, faptul ca o fac inseamna ca s-au concentrat - macar si 2 3 ani.
Oricine poate sa se orienteze in viata ocolind partile neplacute ale sistemului, iesind din nemultumire si cautand partea multumitoare a evenimentelor, fara sa se ralieze sistemului pe care nu-l aproba.
Sistemul poate fi astfel schimbat de oriunde, prin puterea exemplului de a privi situatiile, fara sa ne confundam cu el - asa cum ai spus si tu in articolul tau.
Pana la urma, intr-adevar, sanatatea noastra depinde foarte mult de felul in care privim viata, socialul, politicul, profesionalul... Nu vreau sa intru in detalii metafizice aici - sa facem o pauza totusi, din cand in cand!!
Repet,nu exista sistem decit atunci cind te confunzi cu turma,facem ce facem si tot in planul fizic ajungem,nu ca nu ar exista dar e asa de iluzoriu si de relativ.Cit despre pshihologi,daca ei considera orice traire spirituala ca fiind problema pshihica,revelatiile fiind inceput de schizofrenie,controlul mental,refuz de acceptare a realitatii,meditatia stare catatonica autindusa,atunci ce sa faci cu acesti inutili intr o lume inutila?sa faci ca si comisarul catana in ultimul episod din caractita,sa l iei de git si sa il scoti la lumina becului,sa vezi cum arata raul.Sa ajuns in negarea spiritului pina la limita confundarii cu materia,confundare cu cuvintul care il tot folosesti,sistem,care repet este o suma de ideologii materialiste,nu realitate,nu viata noastra.Experienta este pur particulara,iar ca sa rezonezi si sa comunici,sa relationezi si sa schimbi ceva nu trebuie sa fii implicat in nimic din toate aceste sisteme,Daca il accepti ca fiind ceva,il traiesti ca pe o realitate,si nu e.Desi focalizarea noastra,a spiritului nostru tine de forme in acest plan,satisfactia din care se harneste spiritul tine de stare,de vibratie,de cimp.deci propun sa i lasam sa traiasca sistemul acesta pe cei care l au creat,si eventual sa dispara odata cu el din acest plan,fiindca e inutil si generator de vibratii joase,mentine ignoranta si iluzia,si ne rupe,ne separa de armonia totului si a omului.
Si mai exista o cale,neutralitatea,sau detasare prin cea ce imi place sa i spun,gustul eternitatii.Si acelasi aforism:nimic din cea ce vine si pleaca,nu ne apartine.Deci,nu aleg sa fac bine,cunoscind raul,ci le inteleg pe amindoua,si pot sa fac orice,fiinca ele sunt si nu sunt,cea ce par.Iar cuvintul sistem,ma irita nu pentru ca reprezinta ceva,ci pentru ca creeaza in permanenta efecte din efecte,majoriatea defecte,asa zisul subconstient colectiv,care a devenit entitate de sine statatoare,nu i de mirare la cite energie si informatie sa investit in el de mii de ani.Calea de mijloc,mai mult decit oricind,mai mult decit in perioada lui Gautama,cind lumea era totusi mai simpla,este si devine pe zi ce trece o necesitate.Putem vedea in spatele dramelor,in spatele experientelor bune sau rele de zi cu zi,in spatele asaltului informational de tot felul,chiar si in spatele persoanei cu care defilam,prin modul impersonal si holistic de abordare,de aici detasare si neutralitate.In rest,imaginea pe care ai creat-o este deosebita si puncteaza citeva tipare de viata la un mod foarte potrivit cu generalul,urmeaza ca particularul sa cuprinda aceste elemente,sa le sintetizeze,si sa le inteleaga,cea ce nu inseamna ca trebuie sa le si manifeste.
Trimiteți un comentariu