42. MOȘII NU TRĂIESC ÎN INTERIORUL PĂMÂNTULUI

I. IDEI PRINCIPALE

1. În funcție de statutul lor planetar cu destine de grup spiritual diferite, oamenii au numit în mod diferit îndrumătorii lor spirituali de popor (entități astrale, entități eterice, entități dimensionale, entități inter-dimensionale):

– migratorii i-au numit zei care locuiau în ”ceruri”;

– localnicii cu origine transcedentală moșească, trăitori pe teritoriile moșești, au păstrat mult timp dualitatea zei / Bătrâni de sub munte, căutați discret de oficialități fără încetare inclusiv în zilele noastre. 

2. Faptul că au ținut întâlniri în anumite perioade în locuri discrete, situate în peșteri special amenajate pentru cercetare și discuții ample cu Călătorii lor, a condus la încredințarea că au dispărut în interiorul planetei, în condițiile în care majoritatea populațiilor nu mai aveau puterea de a departaja adâncimea de profunzimea spațială.

3. Numirile au fost transformate în vremurile așezării și amestecării populațiilor în teritorii, cu denumiri abstracte reprezentative: Dumnezeu (cu față de Moș) și susținători: îngeri, sfinți, maeștri, etc.

II. DETALII, DISCUȚII

Să discutăm mai multe aspecte, ca să fie foarte clare anumite lucruri legate de istoria noastră, la care principial vom reveni în viitor. Chiar dacă este un articol lung, este mai bine să-l las așa, pentru a avea o înțelegere bună la diferite nivele. 

Moșismul a fost, și va reveni, o formă de întrupare pentru spiritele umane (oameni și entități) și de ajutor altruist din partea coordonatorilor evoluțiilor noastre pentru restul biosistemului planetar, pentru planetă și macrocosmosul înconjurător. El s-a diminuat în cunoașterea majorității popoarelor de pe toate continentelor și insulele Pământului: treptat începând cu cea de-a doua parte a mileniului III î.H. Dar să nu uităm:

– au rămas în continuare Moși care trăiesc individual în marginea lumii noastre: uneori intră ca oameni banali în mijlocul nostru, dar fără sarcini de implicare în viața oamenilor;

– în unele popoare au rămas în continuare după mileniul III, în forma grupărilor lor inițiale, acolo unde a fost nevoie să se mențină structura poporului în vremea marilor migrații, sau o parte esențială a lui, în lupta grupărilor umane dominante pentru acapararea pământurilor și distrugerea esenței popoarelor: dar care nu trebuiau sub nicio formă să dispară, asimilate în structurile dominatoare.

Poporul get a fost unul dintre aceste popoare, în care Moșii s-au implicat pe de o parte în conducerile poporului în mileniul I î.H. – prima jumătate a mileniului I d.H. și au rămas în continuare ca sfătuitori ai unor conducători până la introducerea monarhiei străine în anul 1866. 

Dar să reținem faptul că a existat o retragere a Moșilor și la noi, într-o primă fază, așa cum am discutat, apoi o revenire pentru a contribui la coordonarea operațiunilor de migrare – în felul ei subtil coordonată – pentru ca geții să nu fie desființați ca popor, la fel cum au fost distruse alte popoare străvechi din cuprinsul Europei și de pe alte continente. 

A doua retragere a Moșilor este valabilă pentru majoritatea lor – dar la fel ca și în restul lumii, au rămas câțiva Moși cu oamenii lor de legătură, pentru a păstra echilibrul vibrațional al locurilor într-o asemenea măsură încât să nu împiedice viața normală pentru care spiritele au venit pe Pământ: în mod special pentru această perioadă cu vibrația medie planetară foate joasă și variații extreme pentru o lungă perioadă de timp. 

Așa cum am mai scris, dânșii s-au retras într-o primă fază în insulele din Oceanul Pacific de Sud și, după ce s-au finalizat sarcinile de susținere a popoarelor lor din acea vreme, s-au retras într-un spațiu inter-dimensional mobil – cel care la momentul necesar în acea vreme era în mișcarea lui cel mai apropiat de universul nostru, pe care îl ajută întotdeauna. Nu s-au retras acolo, în insulele Sudului, pentru dezamprentare și dezobișnuire, așa cum este necesar oamenilor cu destin special legați de moșism – adică să stea multă vreme retrași complet din lume pentru dozobișnuire și dezamprentare de lumea în care au trăit: retragere înainte de a trece, cu ajutorul altor entități interdimensionale și al ajutătorilor astrali, în spațiile interdimensionale necesare prin programul, planificarea lucrărilor lor din întrupare. Moșii pot trece direct în spațiile interdimensionale, doar prin schimbarea vibrației proprii, prin manevrarea la voința și prin cunoașterea lor, a razelor din radiația proprie. Însă prin retragerea lor în insulele Sudului, ei au continuat să ajute întreg Pământul, nu numai popoarele de care se ocupaseră înainte, iar în plus era necesar să ajute de departe pe toată perioada în care oamenii s-au obișnuit să trăiască fără Moși lângă ei. 

Dar Moșii, prin vibrația lor de întrupare și pentru sarcinile pe care le au, nu pot să treacă în spațiile dimensionale decât prin spațiile interdimensionale și invers. Deci să reținem că Moșii pot ajunge în spațiul dimensional cel mai apropiat de Universul fizic (totuși nu în toate straturile, diferențele vibraționale fiind în continuare mari de la un strat dimensional la altul); dar pot ajunge numai trecând prin spațiile interdimensionale, a căror vibrație este intermediară între spațiile dimensionale fixe și Universul fizic. În funcție de lucrările, de sarcinile lor de destin, Moșii pot circula, la fel ca și entitățile dimensionale și interdimensionale din aceste spații interdimensionale, oriunde în zona I - zona evoluțiilor începătoare și zona a II-a a universului - zona dezvoltărilor puternice ale evoluțiilor (nu și în zona a III-a, zona galaxiilor cu întrupări simultane - de foarte mare complexitate, unde nu se amestecă direct nicio entitate exterioară în evoluțiile care se desfășoară acolo). Să discutăm în continuare despre alte câteva chestiuni legate numai de Moși. 

În primul rând: dacă zeii au fost denumiți în acest fel tot pornind de la Moșii de popor, de ce în timp Bătrânii (Moșii), Nemuritorii, au fost decretați ca trăitori sub pământ, iar zeii au fost priviți ca trăind în ceruri?

În funcție de cunoașterile care le-au rămas, unii oameni (migratorii) au numit îndrumătorii lor generali de popor, adică la un loc – entități astrale, dimensionale și interdimensionale: zei care trăiau în ”ceruri”. Alții, oamenii din locurile de transcendență ale poporului lor, știind că de regulă frecventau peșterile – naturale și amenajate conform cerințelor sarcinilor lor, au rămas cu dualitatea: zeii ”din ceruri” și Bătrânii de sub munte. Și în continuare, faptul că au ținut întâlniri în anumite perioade în locuri discrete, situate în peșteri special amenajate pentru cercetare și discuții ample cu Călătorii lor, a condus la încredințarea că au dispărut în interiorul planetei, în condițiile în care majoritatea populațiilor nu mai aveau puterea de a departaja adâncimea de profunzimea spațială. Dar lucrurile nu au stat de loc așa, și nu va trece mult timp până când orice om va reîncepe să pătrundă această deosebire. 

Să detaliem.

Au fost două feluri de marcaje privind plecarea Moșilor la unele popoare:

– prin deces (oamenii fiind obișnuiți mai degrabă cu decesul): patriarhii iudeilor au fost declarați morți după o viață neobișnuit de lungă, deși conducătorii religioși știau – ca multe altele ascunse poporului – că ei nu au murit, ci că se ”ridicau la ceruri”, cu corpul lor cu tot, circulând prin cerurile lor;

– trăitori în continuare, dar în interiorul Pământului, retrași de la suprafața Pământului, de unde pot veni uneori, ”invocați” (chemați) de oameni credincioși. 

Sunt multe cunoașteri care au rămas în lume cu privire la plecarea Moșilor (numiți și Patriarhi, Vrăjitori, Magi şi Regi Magi, Profeţi, etc.), care au fost știute mult timp, dar au fost uitate din cauza răspândirii activităților fizice forțate și obligațiilor de multe feluri, dar și prin diverse explicații pe care nu le mai puteau înțelege sub puterea vibrației ajunse foarte joasă. 

În scurt timp, majoritatea oamenilor nu au mai avut capacitatea de a deosebi nivelele de vibrație, atât de bine cunoscute odinioară în viața curentă de orice om de pe Pământ, nu au mai putut gândi despre spații cu alte vibrații. Pe de o parte din cauza intrării în stare latentă a straturilor interioare ale corpurilor astral, mental și cauzal, percepțiile diminuându-se mult comparativ cu cele dinainte, pe de altă parte datorită faptului că majoritatea spiritelor umane nu le-au folosit prea mult timp înainte de ultima glaciațiune: sunt acele blocuri de grupuri spirituale care au venit ultimele pe Pământ, care acum formează cca 60-65% din populațiile umane, venite acum cca 1-1,5 milioane de ani în urmă. Restul blocurilor au venit pe Pământ în urmă cu cca 15-20 milioane de ani în urmă, deci au experiență foarte multă pe Pământ. Dar toate au venit pe Pământ știind clar că în perioada cea mai grea vor fi ajutați în primul rând de către Moșii care țin echilibrul vibrațional al Pământului în frâu. Era necesar acest ajutor pentru că niciun grup de asemenea spirite nu au totuși încă suficientă experiență de trai echilibrat în acest loc din univers pentru a-și păstra idealurile și conștiința, priceperea în creație și calitatea înaltă a manifestărilor în relații între ele și cu alte grupuri, chiar și cu ajutătorii foarte înalți întrupați în preajma lor, în situații foarte grele pentru întreaga planetă. 

Cei care au venit ultimii pe Pământ au fost cei dintâi care și-au uitat îndrumătorii de neam, din cauza puținei lor experiențe în vibrații joase după ce s-au obișnuit cu vibrații foarte înalte, corespunzătoare etapelor lor de evoluție. Iar unii semeni de-ai lor au profitat pentru a le lăsa din amintirile lor ideea de zei, care nu ar putea fi văzuți pe locurile unde trăiesc oamenii, doar voința și dorințele zeilor le-ar transmis lor, profitorilor, lăsându-le astfel puterea de a menține ordinea pe Pământ, în lumea lor, cu orice preț. 

De fapt acești profitori erau cei puternic implicați în supraviețuire, chiar cu orice preț; profitând de faptul că oamenii de pretutindeni erau puternic încrezători în conducătorii lor (așa cum fuseseră și ei anterior), au studiat în taină modul în care pot sau nu să fie pedepsiți de către cei ce țineau lumea după ce o creaseră, așa cum era scris în moștenirile furate de unde puteau: în secret căutate, în secret studiate și tot în secret aplicate. 

Făuritorii Dintâi – Creatorii înalți ai lumilor – cum îi numeau geții, au rămas ca zei după cum vedeau isteții lumii, de aceea impunerea propriilor dorințe a fost un pas imediat și foarte ușor de făcut. Au rămas însă numele conducătorilor Moșilor, așa cum era Zalmoxis între Alpi și Urali, Oceanul înghețat și Mediterana, sau pentru migratori în funcție de grupul de Moși din regiunile lor, ținute minte mai bine: Odin, Zeus, îmn alte regiuni Yehova, etc., după realitățile din popoarele lor. Îndrumările cultului, oferite poporului, se bazau pe cele mai înalte învățături moștenite de popor, pe care le impuneau oamenilor în fața lor, care însă nu-și mai luau obligația de a face la fel pentru oameni: știau bine că aveau forța fizică și mentală brutală și punitivă de partea lor, dar mai ales o mulțime de oameni neștiutori care erau gata să-și trădeze și ei semenii pentru a dobândi un trai superior lor. S-au dezvoltat școli de luptă și agresiune, tratate de agresiune și cărți de îndrumare la atitudini negative, lăsate moștenire din generație în ganerație. Cunoașterea luată din vechime a fost răstălmăcită, iar școlile de ”misterii” – așa cum le numeau elinii – au fost transformate în școli pentru studiul cărților de asuprire și de continuare a îngenuncherii fiecărui popor în parte, folosind cunoașterea și tradițiile proprii popoarelor. 

Luând cunoașterile vechi legate de existența mai multor ”ceruri” (ceea ce numim noi azi dimensiuni (straturi) paralele ale universului) și de asemenea cunoașterea ”golului” din interiorul Pământului (care de fapt nu este de loc gol), ori s-au răspândit ideile că și Moșii – adevărații reprezentanți ai puterilor zeilor, Creatorilor, Făuritorilor, ori au murit ori au părăsit Pământul, pierzându-se prin ceruri, ori s-au ascuns în străfundurile Pământului, fugind de urgia unicului zeu adevărat, care va pedepsi prin mâna lor, a conducătorilor laici și religioși deopotrivă, pe orice om se va răzvrăti  și nu va ține cont de puterea lor. Nu s-ar închina puterii lor… 

La noi – ca și în alte părți – constrângerea a mers mână în mână cu lămuriri aiuritoare, dar poporul fiind unul care păstra pe de o parte cunoașteri orale mai mult decât scrise, iar pe de altă parte fiind prea proaspătă imaginea Moșilor (ideea de ”zei” a fost adusă de migratori, care au asimilat ca denumire Moșii cu Zeii lor), nu a putut fi repede prostit, chiar dacă a plecat capul: dar nu și sufletul. Toate corespondențele cu religia iudaică au fost lăsate la început pentru a nu se provoca războaie interioare și exterioare, și pentru că înțelegerea oamenilor s-a sprijinit pe cunoașterea Făuritorilor Dintâi al cărui reprezentant era binecunoscutul Iisus dinainte încă de venirea lui pe Pământ. Dar îl știau fără a face din această cunoaștere și din el însuși un cult, căci geții nu au avut niciodată o religie sau un cult religios, de sorginte sacerdotală propriu zisă, așa cum era în lumea largă. De aceea aici nu a fost nevoie să se înlocuiască o religie cu alta, ci de a accepta un adevăr evident, cunoscut de mult, legat însă în mod realist, științific spunem azi, de schimbarea vremurilor de către Dumnezeu prin mâna lui Hristos, a alesului dintre Făuritori care să schimbe Lumina lumii – din întunecată în strălucitoare, vie, să schimbe astfel ”apele” cerurilor și ale pământurilor – cele ”moarte” în cea mai mare măsură, cu ”apele” vii: așa cum se percep de către mulți oameni în perioadele anului când ”cerurile se deschid”. Acel ”Domnitor”, acel ”Domn” a venit și a făcut lucrarea arătând milă și compasiune pentru oamenii care trăiau din ce în ce mai greu, mai rău. 

Dar nu numai tradițiile poporului, prin ceea ce numim azi literatura orală populară, au marcat lupta dintre vechi (răul ”întunecat”) și nou (ceea ce era bun, curat, ”luminos”), ci chiar mare parte din conducătorii cu drag de popor, de independența lui, de binele lui. Moșismul a rămas în sufletul poporului, ascuns sub alte explicații, legate de contemporan, dar știindu-se mereu rădăcinile. Voievozi buni, cu sufletul curat, au știut că Moșii există, au crescut în suflul lor spiritual și au colaborat cu trimișii lor – acei sihaștri ascunși în rândul călugărilor sihăstriți rugători pentru iertarea păcatelor poporului. 

Se pot citi scrierile unor mari cărturari prea puțin știuți sub asemenea cunoașteri ale poporului nostru: Gheorghe Asachi, Vasile Lovinescu, Mihail Vâlsan și alții. 

Ne întâlnim de fapt cu cele pe care le cunoaștem din literatura altor popoare, despre locuri de sorginte agarthiană, despre care multe minți luminate ale ultimelor milenii au concluzionat că sunt întâlnite în mituri ale popoarelor de pe toate continentele, astfel încât nu se poate spune decât că a existat o simțire și o gândire independentă pe fiecare continent și totuși având la bază o cunoaștere de același fel despre elemente comune – fie naturale, fie social-organizatorice – despre care s-au lăsat moștenire în diverse feluri de descrieri, dar având la bază percepții și trăiri umane întrutotul asemănătoare. Pierderea multora în condițiile vitrege ale lumii – iarăși: fie naturale, fie social-politice și organizatorice – nu a fost definitivă, întrucât oriunde literatura populară, prin transmitere orală, a înscris definitiv în conștiența umană, cu litere sau cu cuvinte de foc, chiar dacă sensul este ascuns, nu este arătat pe față, ci printr-un simbolism cunoscut bine în mediile literare, dar arată experiența ancestrală a omenirii de oriunde. 

Azi omenirea a câștigat înțelegerea unor termeni pe care o pierduse la un moment dat. Unii spun că a fost această înțelegere câștigată acum, în ultimul mileniu, ca urmare a modernizării vieții și a răspândirii multor cunoașteri: eternitate, infinitate, profunzime și altele asemănătoare. De fapt, în necunoașterea în care a fost ținută omenirea în ultimele 4-5 milenii, nu avea cum să le înțeleagă în doar 50-70 ani de școlire superficială și oricum restrânsă la o pătură subțire de populație – dacă asemenea noțiuni nu ar fi existat bine înțelese dinainte de epoca întunericului imperialismului mondial și milenial. Tocmai aceste înțelegeri ne dovedesc existența unei baze ancestrale de cunoaștere atât de profundă încât deși ni se pare logic – nu putem accepta încă. 

Astfel ajungem treptat să înțelegm că, dacă nu s-a PERMIS cunoașterea, aceasta nu a însemnat că ea nu a rămas în memoria ancestrală a fiecărui spirit, de unde se decopertează încet – dar sigur, înțelegerile rapide despre care discutăm. Astfel, putem ușor (sau destul de ușor) să înțelegem – chiar și numai intuitiv – că Moșii au trecut în alte ”dimensiuni”, în alte spații, cu alte nivele de vibrații, aflate în profunzimea celui în care trăim, și nicidecum în interiorul Pământului. Ceea ce însă nu exclude teoria Pământului ”gol” – mai precis, corect: gol de materii fizice, ceea ce înseamnă că acolo sunt însă structuri materiale, dar care au vibrații superioare celor fizice. Și că Soarele interior există, clarvăzătorii l-au văzut corect, dar acolo este ”miezul” Pământului, nucleul planetei format pe un nod multiplu, puternic strâns, de pe o coardă stelară, solară în cazul nostru, cu o vibrație foarte înaltă, care a creat condiții de întrupare a unui popor întreg de spirite. S-a creat astfel o forță suplimentară energetică, care a atras fluxuri energo-materiale din circulațiile cosmice, formând structuri diferite după un șablon (matrice) cuprins în modul de desfășurare a radiației stelei, a nodului corzii stelare și a radiației acestui popor de spirite care se întrupează formând o planetă: o planetă care are o serie de manșoane din materii cu vibrație foarte înaltă, dintre care un manșon are și o parte fizică, cu o parte pământoasă care cuprinde și lichide, și gaze care formează atmosfera planetei. Radiația comună a stelei și a planetei este aceea care întreține mai departe viața planetei, dar creează condiții de întrupare pentru o multitudine de popoare de spirite în faze începătoare de evoluție: este biosistemul planetei care trăiește pe partea pământoasă, cu corp fizic de manifestare și biosistem care trăiește în jurul planetei, cu corp astral de manifestare. 

Și toate viețuitoarele sunt ajutate de Moșii despre care știm destul de multe acum pentru a-i respecta și iubi… înțelegem astfel acum că Moșii nu trăiesc acolo, în interiorul Pământului, ci în alte spații universice așadar, dintre care unele sunt fixe, altele sunt în mișcare permanentă, apropiindu-se sau depărtându-se de planetă: sunt spații dimensionale fixe și interdimensionale, cele din urmă fiind ca niște insule mobile în oceanul de energie fundamentală al întregului buchet de universuri care formează Centrul nostru de evoluție. 

Teoria lumii subterane, ca lume liniștită, foarte luminoasă (luminată de un Soare interior), curată, se dovedește a nu fi doar o teorie din anumite puncte de vedere, dar este împletită cu o confuzie pe alocuri din lipsa de experiență a înțelegerilor pierdute pentru un timp. Cunoscându-se faptul că există o rețea densă de canale săpate în adâncimea scoarței Pământului, a fost ușor de preluat ideea că ele sunt drumuri spre ”orașe” subterane, deși nu s-au descoperit decât locuri ce sunt doar lărgiri ale canalelor inițiale, abandonate, deci unde nu sunt populațiile care ar fi putut să le croiască. Vom dezvolta aceste discuții: aceste canale au fost construite de oameni cu milioane de ani înainte, pe lungimea unor canale eterice matriceale foarte groase, lungi de la un continent la altul și chiar unind continentele în adâncime, pe sub mări și oceane. Ele erau drumurile de deplasare a unor oameni din străvechimi, oameni cu evoluție multă, cu pricepere și putere multă, care au păstrat mereu echilibrul vibrațional al continentelor pe care evoluau toate viețuitoarele lor, inclusiv oamenii. Avem în plan să discutăm mult mai mult despre ele în viitor. 

Și Moșii noștri le-au folosit de asemenea la vremea lor, și mai folosesc și astăzi uneori, continuând aceeași schemă de sarcini ca și cele din străvechimi: de echilibrare vibrațională în primul rând, a Pământului – toată planeta în general, dar și local, ori de câte ori este nevoie: azi mai mult ca niciodată este nevoie, întrucât civilizația noastră distrugătoare – dar și viețuitoarele de toate felurile – are nevoie mai mult decât oricând de un asemenea sprijin vibrațional. 

Teoriile lumii subterane și diverse alte teorii privind Moșii – viața și moartea lor – nu se dezvoltă decât în societățile atipice, în care conducătorii fură cunoașterea popoarelor lor și îi împiedică să se încurajeze reciproc să-și amintească de viețile lor anterioare, de cunoașterile lor anterioare. În societățile tipice (cu oameni cuminți, cu sufletele frumoase – normale pentru evoluțiile spiritelor) toți oamenii cunosc tot ceea ce se poate numi ADEVĂR, se trăiește constant cu el la toate nivelele de cunoaștere, lumea creatoare conștientă este încurajată să-și PĂSTREZE și să-și dezvolte, atât cât poate fi posibil în asemenea vremuri cu vibrație foarte joasă, toate capacitățile fizice, mentale, astrale și cauzale, să se bazeze pe ele în viața fizică și în viața astrală deopotrivă. Oamenii sunt încurajați direct de către Moșii care nu ne părăsesc, doar ei ne îndrumă discret și ne lasă să lucrăm, să trăim având ca ajutători entitățile astrale ajutătoare de destin propriu, alături de Călătorii, Învățătorii și Măiaștrii așezărilor. Este necesar să reținem faptul că asemenea organizări pe care Moșii le-au instituit nu sunt specifice doar societăților atipice: ele sunt preluate, și continuate din societățile tipice, de pe planete tipice și adaptate societăților atipice de pe planete atipice, până când vibrația planetară ajunge în punctele ei de minim zonal și durează o perioadă scurtă de timp până când coordonatorii evoluțiilor și organizatorii mecanismelor de funcționare a structurilor universului schimbă sensul de vibrație generală, zonală și subzonală: de la diminuare la creștere din nou, în ciclicitatea normală, tipică, obișnuită a evoluțiilor tuturor. În societățile tipice, normale, frumoase, oamenii știu însă bine la ce folosesc toate canalele create în scoarța fizică a planetei, se bazează pe lucrările bine știute ale Moșilor și ale trimișilor lor: să le mențină vibrația planetei la cote echilibrate, căci chiar dacă nu există în viața lor răutate, agresivitate și perversitate, totuși activitate industrial-tehnologică există, dar nicidecum la cote exagerat de intensă așa cum este acum, în societatea noastră atipică, este de mai scurtă durată și nicidecum exagerată, oamenii știind bine că nu este însă o activitate naturală, dar dorind și știind că le este necesar să o cunoască, și o dezvolte în limite echilibrate, înlăturând ei înșiși multe efecte, dar nu pe toate, puterea și priceperea lor fiind încă destul de reduse comparativ cu a Moșilor. De aceea sunt Moșii care efectuează acest fel de echilibrări ale vibrației planetare, pe lângă îndrumările specifice de creație materială, atunci când ei simt că ceva – oricât de puțin, de mic – îngreunează viața întregului biosistem: intervin imediat și echilibrează totul. Desigur, este o diferență uriașă între nivelele echilibrărilor pe o planetă tipică față de una atipică – dar asemenea echilibrări au loc și pe planetele atipice care se află în regiuni cu vibrație foarte înaltă: chiar acum în galaxia noastră – am mai discutat despre aceasta, sau în subzonele cu vibrație mult mai înaltă decât a subzonei noastre, unde nu se pune problema de agresiune, necunoaștere, etc., dar sunt alte greutăți pe care creatorii avansați le înfruntă și își corectează greșelile pe care le fac inerent în condițiile lor de trai și de lucru, au loc astfel de lucrări pe care le fac ajutătorii planetari cu diferite evoluții avansate, cu experiență pe măsură.

Să mai reținem și faptul că:

– condițiile de mediu sunt ciclice: ciclică este creșterea și descreșterea (diminuarea) vibrației zonale;

– condiții spirituale, sociale, politice NU sunt ciclice la nivelul pe care îl cunoaștem azi, noi, pe Pământ.

”Căderea” este de fapt o necesitatea spirituală – sfântă am putea spune, sacerdotală cum bine o numesc alții, pentru fiecare om în parte și pentru întreaga lui societate, în societățile tipice și atipice de la nivele foarte înaltă de vibrație în această zonă a universului, în toate galaxiile care au asemenea vibrație foarte înaltă din toate subzonele. Ceea ce unii numesc ”cădere” nu este altceva decât necesitatea spiritelor de a călători de la locul în care au ajuns în evoluțiile lor curente în vibrații foarte înalte (în zona a II-a a universului, cu vibrație foarte înaltă comparativ cu zona I, unde se află galaxia noastră). O călătorie regresivă, de la vibrații foarte înalte la vibrații foarte joase oferă posibilitatea spiritelor de a completa cunoașteri pe care nu le-au avut atunci când au evoluat în vibrații joase ale universului – fiind viețuitoare cu grad redus de conștiență și conștiință. Recuperarea este destul de grea, de aceea este de scurtă durată a trăirilor în astfel de situații, dar totul este un prilej de analiză, corecție și întărire a manifestărilor astfel recuperate din manifestări animalice sau vegetative atât de vechi. 

”Căderea” este de asemenea sacerdotală în măsura în care verticala spirituală coordonatoare a evoluțiilor contribuie prin creșterea, modelarea și remodelarea condițiilor planetare și întreținerea unui mediu echilibrat atât cât este nevoie pentru ca vibrația foarte joasă totuși a zonei + variațiile vibrației locale să aibă efect asupra tuturor spiritelor aflate în călătorii regresive.

Și cu referire la Peștera Ialomicioarei: ea are partea ei:

– fizică: locul desigur rămâne întunecos și rece, necesitând amenajare pentru ea însăși, dar și îngrijire personală pentru vizitator (haine, încălțăminte adecvată);

– metafizică: este un loc luminos, cu un aspect de cristal luminat, care oferă o căldură interioară specifică pentru sufletul călătorilor, fiind o moștenire din vremurile când omul își trăia sub îndrumarea, și în iubirea nesfârșită a Moșilor, idealurile pe care azi nu și le mai poate atinge… 

… Încă. Dar astfel de vremuri sunt pe sfârșite! 

 

41. AȘEZĂRILE, CENTRELE SPIRITUALE ALE MOȘILOR (THULE)

Așezările Moșilor nu au fost mari, extinse niciodată înafara primei perioade de după ultima glaciațiune când au născut, crescut și pregătit primii lor copii de după glaciațiune; această primă perioadă o putem împărți în două etape:

1. Perioada în care ei înșiși au petrecut timpul planetar scurs între ruperea continentului A’Tlan și formarea celor două continente de azi: Europa și America de Nord, timp în care s-au uscat și pământurile, s-au regularizat și apele curgătoare vechi și noi (formate în urma condensării plafonului cețos care acoperea în străvechimi întreg Pământul. În acea perioadă s-au născut și au crescut primii copii ai Moșilor de după ultima glaciațiune: îi numim cei dintâi copii ai Moșilor după glaciațiune, întrucât ulterior Moșii au mai avut, rar însă, copii asemenea lor înșiși, Moșilor - revenire necesară pentru a obține forma corporală dinainte de glaciațiune, pentru a putea desfășura din nou activitățile ce necesitau o vibrație corporală foarte înaltă. 

2. Perioada de după nașterea și creșterea primilor copii după ultima glaciațiune, care au format treptat în continuare noua omenire de după glaciațiune: este perioada în care cu toții au ieșit pe noile pământuri și au creat împreună primele așezări fizice umane. 

După aceste lucrări, Moșii s-au retras – dar nu în așezările folosite de ei până atunci ca refugii în prima perioadă, ci așezări mici, noi, create de dânșii pentru grupuri mici răspândite uniform în teritorii, conform unor planificări realizate încă dinainte de ultima glaciațiune. Retragerea lor a însemnat revenirea la fosta lor corporalitate dinainte de glaciațiune, prin voința proprie și reînceperea folosirii tuturor forțelor lor energetice radiante în lucrarile pe care au început să le deruleze pentru susținerea biosistemului planetar și a tuturor activităților umane. 

Așadar aceste așezări nu erau orașe propriu zise, iar noii oameni nu au învățat în aceste așezări, ci cele din timpul nașterii primilor copii ai Moșilor. În așezările Moșilor nu au intrat decât oamenii care aveau un destin special pentru a derula lucrări împreună cu Moșii. Am discutat despre faptul că cei numiți Călătorii, Învățătorii și Măiaștrii așezărilor oamenilor învățau în locuri special amenajate, unde doar veneau Moșii atunci când era necesar, dar nu trăiau acolo: de cele mai multe ori aceste locuri de formare, de îndrumare, erau în locuri foarte retrase, în regiunile muntoase. Călătorii Moșilor, care la origine fuseseră copiii dintâi ai Moșilor, se nășteau în așezările umane, după tipicul uman, de unde plecau imediat ce își recuperau corpurile spirituale create de coordonatorii de evoluții deasupra corpurilor spirituale ale mamei, în momentul nașterii ei – așa cum se petrecuseră lucrurile întotdeauna în specia umană. Copilul Călător se retrăgea în locuri depărtate de așezările umane, unde punea în practică experiența proprie de Călător împletită cu cele decopertate în anii copilăriei în așezarea părinților lui, adaptând cunoașterea lui anterioară la realitățile planetei și ale momentului. La anii maturității își începea activitățile de Călător; până atunci căuta el însuși să iasă în calea vreunui Călător dacă avea nevoie de îndrumare. Devenea Călător după prima tangență cu Moșul îndrumător și toți Călătorii de seama lui, de la care primea cele dintâi îndrumări conform sarcinilor sale personale. Apoi își derula în continuare viața de Călător, așa cum am discutat deja. 

Învățătorii și Măiaștrii se nășteau tot în așezările oamenilor și aveau o copilărie până la maturitate asemănătoare Călătorilor, retrași în munți sau dealurile depărtate de așezări. După prima lor tangență cu Moșul îndrumător și călătorii lui, se retrăgeau din nou în singurătate, până când se estompau amprentele cu vibrație foarte înaltă, foarte puternică a Moșilor și Călătorilor. Să ne amintim că niciun Călător nu intra în așezările umane, ci se întâlnea la jumătatea înălțimii munților cu învățătorul fiecărei așezări, Învățător care prelua îndrumările de la Călător, dezbăteau împreună îndrumările generale (adică valabile pentru toate așezările din regiunea Moșului local) și le adaptau pe parcursul câtorva zile la specificul așezării din care venea Învățătorul. El însuși mai stătea câteva zile după plecarea Călătorului pentru a estompa amprentele de cunoaștere de la Călător; acest amprente energetice ar fi putut dezorienta oamenii din așezarea proprie, care nu aveau în destinul lor în curs de desfășurare decât puține sarcini, corespunzătoare așezării lor: specific care avea în vedere dacă așezarea era la șes, sau la munte, sau în regiuni de pe litoralul mărilor, oceanelor. Călătorul chiar dezbătea diferențele dintre îndrumările generale și specificul așezării Învățătorului – comparativ cu alte așezări din jur, asemănătoare dar nu din toate punctele de vedere. Învățătorul avea nevoie să le știe pe toate, pentru a departaja ceea ce era în curs de ceea ce își aminteau oamenii din viețile lor anterioare, și nu era cazul să le desfășoare pe loc. Nu numai la viața concretă, locală, se refereau discuțiile, ci și la modul în care lucrau cu toții pentru a forma ceea ce azi numim tradiții: lucrări de arhitectură, drumuri și amenajări înafara așezării, muzică instrumentală și vocală, pictură, sculptură, decorațiuni exterioare și interioare, dar și agricultura viitorului, culturi de plante medicinale, etc., la fel și toate formele de meserii. 

Toate acestea le dezbăteau la revenirea în așezare cu Măiaștrii pe meserii, care aveau în vedere și cele ale timpului lor, necesare adaptărilor la schimbările din anul ce avea să vină, dar și lucrări de consolidare a cunoașterilor legate de viitorul omenirii. Începutul aplicării obiceiurilor care în viitorul lor aveau să devină tradiții a însemnat intrarea în branșa Măiaștrilor a meseriilor mult mai multor Măiaștri, pe grupuri de meserii și meserii individuale. 

Toate se împleteau armonios, astfel încât viața oamenilor să aibă un curs de înaltă ținută spirituală. 

În plus, Măiaștrii își făceau studii suplimentare de aceeași natură, chiar în locurile unde veneau Moșii, ori de câte ori le era necesar, iar la întoarcerea din călătoriile lor la Moși stăteau retrași din aceleași motive ca și cele de mai sus.

Înșiși Moșii nu stăteau în restul timpului lor numai în așezarea de destin. Umblau prin teritorii pentru echilibrări vibraționale, ele constituind în aceste timpuri lucrarea lor de bază, căutau materiale speciale pentru lucrările din așezările oamenilor (de exemplu: catalizatori naturali pentru fierării, pentru materialele de construcții, pentru crearea materialelor pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, pentru coloranți, etc.); țineau legătura directă cu Moșii de pe alte continente, plecau și lucrau în alte spații interdimensionale de unde puteau simți mult mai bine diferențele vibraționale pe care le urmăreau pe Pământ și pe alte planete din toată galaxia noastră (fiecare după locul unde sunt născuți, de unde își trag materiile corporale. Căci aici putem discuta despre Moșii de pe alte planetedin galaxie, care sunt în aceeași situație atipică ca și Pământul. Trecerile lor în spațiile interdimensionale este întotdeauna o conlucrare între Moșii din galaxie, dar și cu Moșii din alte galaxii: spațiile interdimensionale sunt astfel un spațiu comun general de serviciu zonal pentru univers, căci spațiile interdimensionale și spațiile dimensionale servesc întregul univers, nu numai o anumită zonă cu anumite caracteristici. Energiile pe care le folosesc prin respirație în acest spații sunt alimentatoare pentru orice loc din universul nostru, menținând în echilibru vibrațiile locale pentru o anumită perioade de timp, până când se răspâdesc în cosmosul planetar, mergând cu astfel de echilibrări în întreg cosmosul – galactic sau înafara galaxiei, luând mereu măsuri pentru a nu influența cu vibrații străine mediul de trai al întrupaților pe care localnicii nu le pot duce. 

Despre așezările Moșilor, rărite în ultima perioadă înainte de începerea migrațiilor, au rămas într-adevăr în amintirea popoarelor ca fiind locuri luminoase toată ziua și toată noaptea – și aici este de precizat faptul că nu se referă la prelungirea zilei (așa cum este jumătate de an la polul sud și polul nord al planetei), ci pentru că vibrația foarte înaltă este însoțită de o luminiscență puternică, precum și de ”muzică divină” – adică de armoniile sunetelor fundamentale ale locului și tuturor celor legate de așezare cu armoniile sonice ale locuitorilor acestor așezări. O armonie perfectă, unde armonia sufletelor este în deplină armonie cu tot ceea ce se află în așezare și în imediata ei apropiere, toate fiind în ritmurile armoniilor universale. Căci numai așa Moșii pot să-și realizeze sarcinile de păstrare a echilibrului vibrațional în lumea pe care ei o protejează de autodistrugere. Este viața în așezările de ”dincolo de vânturi”, căci dacă celorlalte regiuni ale Pământului vânturile sunt în primul rând specifice acestui timp al vibrației joase, în orice loc de pe Pământ, în așezările Moșilor, la propriu, nu sunt vânturi, nu sunt furtuni – cu atât mai puțin pustiitoare așa cum sunt cele din lumea noastră. Noi nu ne dăm seama, dar totalitatea gândurilor și emoțiilor noastre amplifică mult mișcările aerului pe verticală și pe orizontală, formând curenți care se amplifică reciproc și amplifică mișcările aerului determinate și de diferențele de temperatură, și de structurile geologice care respiră din interior către exterior și dinspre oceanele lumii spre uscat și invers: toate sunt antrenate mai mult sau mai puțin de circulațiile fluxurilor energo-materiale bazate pe atracții biologice (atrase de corporalitatea noastră care favorizează circulații intense cu cât corpurile au o vibrație mai înaltă). Omul din antichitate, cu amintirile lui încă proaspete în acele vremuri, a păstrat în primul rând această referință prin comparații cu ceea ce știa din străvechimile umanității: inexistanța furtunilor, vânturilor puternice, elemente de fizică planetare inexistente în trecutul planetei, cu pământuri și ape care se aflau protejate de un plafon gros cețos, înainte de ultima glaciațiune. În plus, în vremurile noastre vânturile sunt accentuate de mișcările uriașe ale viețuitoarelor planetare: migrațiile stolurilor de păsări, insecte, bancurilor de pești și altor viețuitoare marine, turmelor în căutare de hrană – dar mai ales mișcările oamenilor în teritorii, care joacă azi rolul cel mai important în astfel de evenimente planetare: mișcările fizice, activitățile mentale și emoționale pe care nu le înțelegem, nici măcar nu le acceptăm de regulă ca având efectele cele mai devastatoare ale timpurilor noastre... 

Când există armonie totală între oameni, vânturile, dislocările masive de mase de aer, sunt active fără plafonul cețos care s-a consumat treptat prin condensare până la ultima glaciațiune, din care a rămas doar circuitul apei în natură, cel pe care îl știm noi acum; mișcările aeriene oricum s-au intensificat prin lipsa plafonului cețos, dar nu au existat furtuni extrem de puternice, așa cum sunt intensificate azi de activitățile umane. Acesta va fi un alt subiect de discutat în studiile viitoare. 

Armonia totală fizică, mentală și emoțională a Moșilor din așezări determină oriunde și oricând păstrarea unei atmosfere line (în acea vestită lumină lină, care este departe de a fi a soarelui, deși o cuprinde pe ea), unde vânturile planetare sunt existente, dar nu și furtunoase, furioase (personificate de zeul vânturilor puternice: BOREU). Este starea HIPERBOREANĂ – adică a celor aflate ”dincolo de Boreu”, starea de perfecțiune umană, unde acțiunea trupească și mentală este ea însăși lină, mătăsoasă, cu onduleuri largi și fine, care era binecunoscută de oameni până în mileniul 4 – 5 î.H. Iar aceasta era bine cunoscută de oameni, întrucât ea a fost trăită de ei chiar pe Pământ – la fel ca și ”în ceruri”, de acolo de unde venim cu toții aici, pe Pământ, indiferent care ar fi acele ceruri – exclusiv după vibrația lor naturală: mai aproape de Pământ dar oricum ”mai sus”, încă și mai ”sus”, ”mult mai sus”, în locuri depărtate din univers de unde vin marea majoritate a spiritelor care evoluează întrupate ca oameni acum pe Pământ. Dar acest cunoscut mod de viață al Moșilor se știa foarte bine că fusese modul de a trăi al tuturor oamenilor până cu doar un mileniu în urma lor. Locuitorii ”de dincolo de Boreu”, de pe alt ”tărâm” aveau ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” – care deja nu mai este doar un simbol, ci o realitate în ochii oamenilor ”repede-muritori” (adică cu viață scurtă, în care bătrânețea neputincioasă pune capăt zilelor dintâi: copilăria, adolescența și maturitatea plină de puteri). 

Și erau asemenea așezări o realitate certă pentru oameni până în preajma ultimelor migrații, după care în vâltorile sociale oamenii nu au mai putut să simtă existența unor asemenea locuri și a oamenilor lor. Cu toate acestea, ele au continuat să existe, chiar dacă mult mai rare decât înainte – dar reale și binecunoscute de oameni cu destin cunoscător. ”Ultima Thule” a populațiilor germanice, nordice, desemnează ultima așezare a Moșilor care a mai putut fi percepută prin simțuri și intuiții de către oamenii popoarelor dintr-o relativă apropiere.

Așadar să reținem această diferență: geții, oricât de nordici au fost, NU au fost hiperboreeni în sensul profund al principiilor călăuzitoare ale lumii. Hiperboreeni – în mod corect – au fost doar Moșii lor care într-adevăr au rămas pe aceste meleaguri mult mai mult timp decât în alte locuri din Europa. Dar Moșii rămași nu au mai avut așezări după plecarea lor din teritorii, în schimb au rămas pe alte continente asemănătoare întrutotul cu cele existente odinioară și în Europa: în Tibet, în vestul și sudul Africii, în insulele Pacificului de Sud, în munții înalți din America de Sud – în pădurile amazoniene. 

Însă pe scurt, geții și încă câteva grupuri nordice (parțial finlandezii și scoțienii de azi, în Europa) care nu au migrat spre centrul Europei odată cu migratorii și grupuri mici din Carpații Păduroși, au fost numiți în continuare hiperboreeni, ca oameni care trăiau exclusiv conform normelor spirituale ale Moșilor hiperboreeni: spre deosebire de grupurile din vestul Europei care au rămas și ele o vreme în învățăturile Moșilor lor Elfi. Minimalizarea importanței numirilor de Elfi s-a realizat prin atenționarea asupra entităților eterice ale Pământului, pe care lumea le putea vedea pentru câteva clipe în Zilele Mijlocului de Vară și în Zilele Mijlocului de Iarnă - dar la fel ca și la geți privind minimalizarea importanței îngerilor și rămânerea la ideea de îngeri-copii drăgălași dar fără puteri speciale - a fost o formă de simbolizare inversă în vremurile grele care deja cuprindea lumea. Dar lumea a știut multă vreme această diferență de importanță și a ținut mereu cont de cunoașterile care treceau din generație în generație pe cale orală – foarte târziu apărând sub formă scrisă și protejată. 

Oamenii care au ținut mereu legătura cu Moșii sau trimișii lor au fost, sunt și vor fi întotdeauna păstrători ai cunoașterilor transcedentale legate de oameni, de folosirile lor, de aplicațiile lor. Este o parte a cunoașterii universale și multi-temporale, a cărei integralitate este ținută de Moși: când astfel de spirite înalte sunt întrupați cu corp fizic în această parte a universului, precum și de entități astrale ajutătoare de popor (indiferent de administrații și politici umane). Adică poporul stabilit pe un spațiu care păstrează în medie aceeași vibrație pe un teritoriu larg. Simbolurile treptelor de cunoaștere au fost la popoarele Europei: laptele, vinul și mierea – trepte ale HRANEI SPIRITUALE comparată cu hrana fizică care, în totalitate și în deplin echilibru, se găsea în micile așezări ale Moșilor. Erau numai niște simboluri ale unor cunoașteri vaste și extrem de profunde, care erau încă păstrate de Moși și de oamenii de legătură cu dânșii: dar fiecare om știa bine că ceea ce rămăsese era o zestre de cunoaștere care se aflase cândva la temelia întregii omeniri, privind capacități extraordinare ale omenirii din străvechimi. Și care acum mai rămăsese ici și colo, acolo unde erau încă capacități de comunicare cu cei care reprezentau divinitatea atotcreatoare, ajutătoare, îndrumătoare a lumii întregi. 

În creștinism se păstrează ”taina” euharistiei, care a fost păstrată de sacerdoți (preoți) și puțin oferită oamenilor de rând, până când nici preoții de rând, care erau în legătură directă cu populația, nu au mai știut ce stă la rădăcina lucrurilor și au numit aceste ascunse – ”taine”. Tot ceea ce a fost lăsat ca simbol s-a luat ad literam, ceea ce poate fi cu multă ușurință determinat, deviat, născând confuzie, rușine și teamă. 

Bunăoară sunt lucruri cunoscute bine între intelectualii metafizicieni, exemple care au fost date poporului: ele sunt la îndemâna noastră, dar atenția ne este mereu deturnată spre alte ”hrăniri” – nespirituale chiar dacă ele sunt oarecum bune, hrănind trupul fără să-l țină sănătos și sufletul fără să-l țină bucuros în profunzimea lui. 

Astfel, despre Dacia se spune că era țara în care curge mereu laptele, vinul și mierea – dar ca hrană trupească nu era mai mult decât în alte părți ale lumii dacă luăm asta ad literam. DE ACEEA ESTE BINE SĂ REȚINEM CĂ TĂIEREA VIȚEI DE VIE A ÎNSEMNAT LA VREMEA EI SUSPENDAREA ÎNDRUMĂRILOR BIANUALE ALE MOȘILOR CARE SE PREGĂTEAU DE RETRAGERE. 

La fel, Decebal, regele dacilor s-ar fi sinucis bând otravă – de fapt fiind deținătorul a ceea ce alchimiștii serioși, profunzi, au numit mai târziu vitriolum: substanță alchimică care ducea spre culmile virtuții și cunoașterii profunde - profund și vast adică pe toate planurile de trăire omenești: gândire, vorbire, acțiune. Astfel se enunța trecerea lui Decebal – Moșul conducător, pe o nouă treaptă de coordonare a lumii în care trăia: și noi știm acum tot ceea ce a urmat așa-zisei cuceriri a Daciei din acele vremuri. 

Este ceva ce azi biblia spune de asemenea concret: până nu se va naște cineva a doua oară... Desigur ați înțeles ideea...

Dar cea mai puternic determinată idee este aceea despre care am spus de multe ori și degeaba a fost din nefericire: DACII NU-ȘI ARUNCAU TINERII ÎN SULIȚE de pe muntele lor sfânt (Kogaionon) pentru ca, prin moartea trupului sufletul lor să le ducă dorințele, necesitățile către Zalmoxis, zeul suprem. Zalmoxis era de fapt în mijlocul lor, pe pământurile lor, în sufletele tuturor, viu și puternic la fel ca și ceilalți Moși – Duras Diurpaneus, Deceneu, Burebista și Decebal care erau doar o parte din Moșii aflații la cârma poporului. Era valabil pentru oricine, nu numai pentru tinerii ”de neam mare” (cum spunem azi), ci oricine se arunca frecvent ÎN SULIȚELE SOARELUI – adică în călătorie astrală perfect conștientă, în lumina cunoașterilor pe care fiecare om le putea lua de la entitățile astrale ajutătoare ale fiecăruia și ale tuturor dacilor la un loc. 

Funcția de păstrător de cunoaștere care se putea folosi în viața de zi cu zi a fost permanentă de-a lungul timpurilor până azi; reprezentanții au fost și sunt însă temporari, sub puterea ocrotitoare a Păstrătorilor-Moși nemuritori pentru vremurile noastre. Pe de altă parte, cunoașterea aceasta este aceea a începuturilor și a sfârșitului acestui tip de viață pe care o avem acum: acum suntem la începutul sfârșitului. 

Ceea ce este necesar să acceptăm – pentru că prea puțini oameni acceptă azi – este faptul că toată această cunoaștere nu este mai presus decât cea umană curentă, ci o cuprinde între aspectele ei temporale, căci ceea ce a fost înainte, ceea ce este azi și ceea ce va fi în viitor sunt aspectele întregii vieți a omenirii în cele 50-60 milioane de ani de la crearea ei ca specie. Deci să nu uităm: O CUPRINDE și, oricât ar părea ea azi de grea și urâtă, ne este parte de trăire pe care astfel am face bine s-o înfrumusețăm cât mai bine ne poate sta nouă acum în putere!...

NOTĂ

Moșii și eroii înălțați sunt considerați ca fiind trăitori în interiorul Pământului (peșteri, grote, subteran) întrucât repede a fost deturnat sensul de profunzime pentru masele largi. Doar ”inițiații” (cu sensul de ”ascunși” folosit la începuturi) înțeleg cu mintea aspectul de profunzime chiar dacă este greu de trăit încă senzația propriu-zisă de profunzime ca a patra dimensiune fizică, dar începem s-o intuim din ce în ce mai mulți oameni acum, fără inițier,i și mai ales pur și simplu pentru că în mod natural ni se deschid orizonturile percepțiilor și gândirii. Și este foarte posibilă această deschidere pentru noi, oamenii, acest lucru, întrucât omenirea a trăit această cunoaștere consolidată chiar până acum câteva milenii înainte; în acest fel ea poartă o rădăcină lungă numai pe Pământ de milioane de ani – chiar și pentru ultimii veniți, în grupuri spirituale, în urmă cu doar câteva milioane de ani. 

Desigur, vom mai discuta despre aceste lucruri foarte mulți ani de acum încolo. 

40. DACII: POPOR HIPERBOREAN (3): ISTORIA NOASTRĂ PE CARE AR TREBUI S-O ȘTIM…

I. IDEI PRINCIPALE

1. În Europa, grupurile de migratori au venit cu denumirea de ”zei” pentru Moși, Bătrâni: binecunoscuți în acțiunile lor, cunoscute fiind de asemenea și așezările lor, cu caracteristici încă vii în cunoșterile oamenilor.

2. Diferența între localnici (oameni care trăiau dintotdeauna pe pământurile de transcendență ale neamului lor, de naștere a poporului din urmașii Moșilor din regiunea lor) și migratori (grupuri care au părăsit pământurile de naștere ale poporului lor), a constat în faptul că migratorii nu au mai beneficiat de îndrumările directe ale Moșilor lor care au rămas alături de poporul lor, pe pământurile natale. 

3. Popoarele rămase după plecarea migratorilor din sânul lor au avut în continuare ca sarcini:

– păstrarea identității poporului lor;

– păstrarea tradițiilor lor. 

4. Informații conform cărora geții au suportat tăierea viilor (diminuarea vinului în consumul curent) trebuiesc luate în sens simbolic: laptele, vinul și mierea simbolizau principalele trepte de cunoaștere profundă spirituală proprii cunoașterilor consolidate în perioadele anterioare și încă folosite în perioada migrațiilor. 

5. Pe teritoriul Europei, populațiile care erau încă sub ajutorul și coordonarea Moșilor se aflau în partea de nord, numite de cei din sud hiperboreeni. 

6. Începând cu mileniul I d.H., cunoașterile au fost păstrate parțial ascunse, dar cu timpul în cele mai multe cazuri ele au fost furate și ținute ascunse în societăți secrete, sub puterea conducătorilor popoarelor nou formate. 

7. Moșii au lăsat ca păstrători de credință, păstrători de cunoaștere spirituală înaltă pe cei ce odinioară fuseseră Călători ai Moșilor: care parțial au rămas în legătură directă între ei și cu Moșii, dar și cu domnitorii de mare anvergură patriotică, spirituală; treptat Călătorii Moșilor s-au retras din așezări, au rămas ca sihaștri – pe teritoriile române până la introducerea monarhiei germane (deci străină) în 1866. După această dată, au rămas oameni de legătură care au ajutat poporul în momentele lui cele mai grele, până în zilele noastre. 

II. DETALII, DISCUȚII

În articolele anterioare: 

38. DACII: POPOR HIPERBOREAN (1)    

39. DACII: POPOR HIPERBOREAN (2): RETRAGERILE TEMPORARE ALE MAJORITĂȚII MOȘILOR    

am pus accent pe ideea că Moșii nu au migrat din nordul Europei spre sud, împreună cu poporul local – așa cum am întâlnit în mai multe scrieri contemporane. Deși se scrie des despre populațiile locale dinainte de migrații, este ori inexplicabil, ori explicabil prin politici deviante faptul că totuși se consideră centrul, nordul și estul Europei ca fiind gol când au venit grupuri de migratori dinspre răsărit. De aceea sunt necesare precizările și corecțiile prin astfel de studii cum sunt cele de față și să trecem cu grație peste anomaliile oficiale. 

Așadar, să amintim câteva din fazele principale ale mișcării Moșilor în teritorii de-a lungul vieții lor. Vom discuta în această ultimă parte despre ajutorul primit de poporul român, din acele vremuri până în contemporan. 

1. Nașterea Moșilor pe teritoriile vechilor continente: A’Tlan (care cuprindea America de Nord și Europa la un loc, înainte de ruptură), Cian (Asia), Afrikaan (Africa) Aztlan (America de Sud). Moșii care au ajutat Europa s-au născut în sudul continentului A’Tlan, aproximativ în regiunea de azi a insulelor Canare.

2. După ruperea continentului A’Tlan în America de Nord și Europa de azi, grupul Moșilor europeni și-au luat locul în teritoriile răspândite până în munții Urali și au născut prima generație de copii – copii care au creat în continuare noile populații de după ultima glaciațiune. 

3. Se formează primele așezări umane după glaciațiune, pe baza cunoașterii profunde a structurilor și organizărilor atlante din străvechimi și sub îndrumările Moșilor privind necesitățile noilor organizări. 

4. Dezvoltarea tuturor populațiilor, de pe toate continente la fel ca și în Europa, având îndrumători Moșii continentali, locali, până în mileniul al III-lea î.H., adică până în prejma primelor migrații. 

5. Retragerea de pe Pământ a majorității Moșilor în spațiile dimensionale cu vibrații apropiate de necesitățile de destin, de lucrări ale fiecărui Moș în parte; au rămas pe Pământ un număr mic de Moși pe fiecare continent, care să efectueze un număr limitat de lucrări pentru fiecare continent, pentru întreaga planetă și pentru populațiile umane. Periodic însă au venit Moși din spațiile interdimensionale, pentru lucrări de mai mare amploare privind echilibrări vibraționale ale planetei care nu puteau să fie realizate numai de către Moșii cei puțini rămași aici.

Să rămânem în discuții privind moșismul în poporul nostru. 

Dacă discutăm despre Hiperborea, ”țara” de unde credeau elinii că vin zeii, să înțelegem:

– pe de o parte faptul că zeii erau pentru elini – și nu numai, dar de la ei există cele mai vechi descoperiri, urme, informații privind ceea ce ei numeau zei: oameni fără vârstă, adică arătând nici tineri, nici bătrâni comparativ cum arătau oamenii obișnuiți, care trăiau în mod asemănător în linii mari cu oamenii, care aveau capacitatea de a se deplasa în mod obișnuit rapid plutind la suprafața pământurilor, apelor dar și pe verticală pierzându-se în nori, care aveau capacitatea de a se afla într-un loc și în secunda următoare să fie în alt loc, intrând prin ceva asemănător porților, care se aprindeau în alb-strălucitor când voiau ei, și ieșind tot așa în alt loc; puteau să fie asemenea oamenilor, dar să și strălucească de parcă ar fi avut un soare pe piept și un soare deasupra capului. Iar bătrânii lumii oamenilor spuneau că știau de bunicii și străbunicii lor că așa erau și toți oamenii în trecut, dar nu mai sunt așa din cauza lumii cu lumină care s-a schimbat în veacuri, de aceea oamenii au decăzut și au scăzut în puterile lor; credeau că zeii sunt mai înalți, dar nu mai viguroși decât oamenii, și prin neprihănirea lor strălucesc permanent – doar când umblă pe Pământ ca oameni printre oameni își poartă lumina în ei înșiși și nu și-o arată decât oamenilor buni, drepți, curați;

– pe de altă parte micile lor așezări, situate ori în, și între munți, ori în locuri dintre dealuri împădurite, departe de orice om și locuri de trăire ale oamenilor, ale turmelor de oriunde, știau că sunt așezări care răspândesc o lumină emanată din ele însele și din locurile înălțătoare ale pământurilor unde erau create, și mai răspândesc în plus armonii de cântece ca de liră, care apar încetișor, se înaltă cu putere și se pierd în ceruri și pe pământuri, dând forță lină oricăror vietăți - vietăți, ierburi și copaci care acolo se trec fără să putrezească, stingându-se lin și curat după ce și-au dat lumii rodul lor.

Iar ceea ce aveau localnicii în mod deosebit era faptul că beneficiau încă de îndrumări de la Moșii lor – ceea ce migratorii nu mai beneficiau, întrucât Moșii rămăseseră în poporul din care ei, migratorii, plecaseră. Aveau însă din depărtare deosebită grijă, atenție pentru ei; iar migratorii erau de asemenea sub atenta îngrijire a Moșilor locali, despre care știau bine, dar destinul lor în migrații era să se descurce singuri, căci pentru asta plecaseră în locuri mai bune, în timp ce poporul lor se străduia în continuare să se descurce în locurile lor natale. În acele vremuri așadar se știa bine că populațiile vechi ale pământurilor aveau aceeași cunoaștere și beneficiau de îndrumări moșești: oamenii din toate populațiile care se retrăseseră în nordul extrem și în sudul extrem se numeau între ei ”frați”, deși își spuneau fiecare în limba pământurilor, apelor și cerurilor lor: thani și dani (din puțin cunoscuții edaini), goți, elini, traci, geți. 

Migratorii trebuiau să se orienteze și să se adapteze popoarelor întâlnite în drumurile lor, sarcinilor pe care le aveau în prezentul și viitorul lor. Dar Moșii localnici îi ajutau și pe ei, nu le dădeau îndrumări ca celorlalți, dar aveau grijă ca sfaturi ale celorlalți să le primească și ei în vremuri grele. Cei ce se trăgeau din migratori știau că timpul lor acolo era foarte scurt, de aceea trebuiau să trăiască adaptându-se din orice punct de vedere singuri, să-și dovedească lor înșiși că au putut supraviețui, să vadă că pot supraviețui în orice condiții. 

Cei care au rămas cu Moșii lângă ei au avut sarcini speciale, în primul rând să lupte pentru păstrarea identității lor de neam și păstrarea tradițiilor lor: tradiții primordiale și tradiții de neam – cele mai înălțătoare, care simbolizau cele mai vechi și profunde cunoașteri umane. Prin sacrificiul lor, ceilalți vor învăța treptat, și vor păstra la rândul lor în aceleași condiții, aceleași identități de viață și de spiritualitate la nivele extrem de înalte. 

Înainte de a veni migratorii, Moșii fuseseră păstrătorii de cunoaștere și învățături ale omenirii, la fel cum cândva fuseseră chiar părinții omenirii. Și pregătiseră lumea de cele ce aveau să vină, dar ei înșiși tăind treptat legătura cu lumea care trebuia să probeze cele rămase în memoriile lor curente din toate învățăturile primite. Toate fuseseră îndelung probate, fiecare om trăind după cum avea în sinea lui cunoașteri anterioare, fără să mai fie ajutați de Moși direct, prin oamenii lor de legătură. Ar fi nedrept să credem că oamenii nu știau că o să migreze și nu ar fi fost pregătiți pentru asta, căci vedeau cum treptat pământurile lor nu le mai dădeau posibilități de trăire decentă, ca până atunci. Primele migrații au stat sub acest semn, al conștientizării tuturor învățăturilor și al ajutorului primit de migratori din partea localnicilor, așa cum am expus în studiile anterioare. Toate manifestările din aceste regiuni ale planetei s-au desfășurat astfel, în cele mai înălțătoare manifestări umane. 

Imboldurile lumii animalice, doar un mileniu mai târziu nu au întârziat să apară, iar popoarele din răsărit erau deja, chiar acasă la ele, deja agresive, fără să mai facă față influențelor negative și lipsei de experiență în condițiile acestea. Noi, acum, știm că ne trebuie cel puțin 1 2 reveniri în aceste locuri din univers, în aceste condiții, pentru ca echilibrul emoțional și metal să se instaleze treptat, așa cum și acum se petrec lucrurile astfel din partea celor care nu vin pentru prima oară în astfel de călătorii spirituale, în regiuni ale universului cu vibrație foarte joasă. Cei care nu vin pentru prima oară este drept că rezistă la influențe agresive, dar nu rezistă la plăceri (mâncare, băutură, droguri, sexualitate) fiecare după puterea de reținere, nu rezistă la oboseală, nu știu cum să se autoechilibreze astfel încât să poată trăi un alt fel de decență spirituală: fără petreceri zgomotoase, fără omor de animale pentru plăcerea hranei, etc. 

Să dezvoltăm un exemplu. 

Păstrarea cunoașterilor era atunci în sinea fiecărui om, cum putea sau cum voia fiecare. Fiecare popor a avut de la început o simbolistică proprie, după egregorul propriu, dar și după cele obișnuite ale vieții sale, ca popor: VINUL, MIEREA ȘI LAPTELE SIMBOLIZAU ÎNSĂ LA MODUL GENERAL TREPTELE ADÂNCIRII OMULUI ÎN PROFUNZIMILE CUNOAȘTERILOR UNIVERSALE. A rămas în cultura antică faptul că poporul condus de zeii aflați printre ei, poporul hiperborean, conducătorul a tăiat ”vița de vie” dătătoare de ”vinul cunoașterii”, simbolul care avea două aspecte esențiale:

a. Unul fizic: care limita vinul fizic consumat nemăsurat numai de migratori, care ar fi amenințat răspândirea și în populațiile locale, hiperboreene, fiind renumite prin echilibrul faptelor și al aplicării cunoașterilor universale, prin cumințenie, altruism, ajutor oferit oamenilor și viețuitoarelor de orice fel;

b. Unul metafizic: care atrăgea atenția asupra comunicării cu divinitatea în general – nu numai cu Moșii și trimișii lor: iar aici este vorba despre comunicarea cu entitățile astrale ajutătoare de destin pentru fiecare om în parte: comunicarea permanentă cu ”frații fără trup” – așa cum numeau oamenii în acele vremuri entitățile astrale. O astfel de legătură, datând de zeci de milioane de ani pentru întreaga omenire, ținea lumea înălțată cât se putea de mult. Așadar este vorba despre tăierea treptată a comunicărilor astrale, iar această ”tăiere” nu a fost niciodată o pedeapsă, ci un ajutor de o deosebită importanță. Neputințele oamenilor deveniseră evidente, și se adânceau pe zi ce trece, iar obișnuințele sufletului nemuritor spuneau că venise vremea să se rupă de comunicarea cu frații lor cei fără trup atâta vreme cât legătura aceasta nu se desfăcuse în mod natural, prin neputință și uitare: aceasta era necesară pentru ca suferința neputințelor să nu le dărâme sufletul prin rușine și avea să ajute mult cândva, ca reîntoarcerea la comunicare cu astralii să nu fie grea. Și fiecare om știa asta și lucra cu frații săi fără trup să se descurce singur în viața curentă, așa cum avea să fie totul în viitor, pentru o vreme ce putea să fie scurtă – dar omului i se va părea nespus de lungă…

Scriind cele de mai sus am căutat să folosesc pentru câteva rânduri un limbaj apropiat de cel al strămoșilor noștri, care mai știau și departajau zilele trecutului de zilele viitorului: numeau zilele trecutului - zilele puterilor care hrăneau și înălțau sufletul omului, iar zilele viitorului lor de atunci - zilele care dărâmau sufletul; și știau că se vor reîntoarce cândva zilele care hrăneau sufletele oamenilor și urma să se reinstaureze normalitatea adevărată a omului pe Pământ. Simbolizau timpurile cu îndrumători de cunoaștere pe trepte de profunzime universală cu laptele, vinul și mierea din hrana de toate ziele. Vinul trebuia tăiat, laptele să rămână, mierea să fie cu cea mai mare atenție păstrată, căci era cea mai profundă și astfel prima de care omul va avea nevoie atunci când puterile mari ale sufletului vor reveni. ”Puterile mari ale sufletului” erau ceea ce azi numim ”activitate mentală” și ”călătorie astrală”. Era mai bine să se renunțe atunci de bună voie, în perfectă conștiență, la comunicarea cu entitățile astrale, treptat – nu brusc și dureros, pentru ca suferința să nu le dărâme sufletul și revenirea să nu le fie la vremea necesară, plină de frică pentru suferință. Știau bine că legăturile cu frații fără trup (entitățile astrale) vor rămâne permanent alături de fiecare om și de toți la un loc, și le vor întâlni ori de câte ori vor simți nevoia de somn; și dacă la început orice om își putea aminti ceea ce făcuse cu sufletul lui în somn, avea să vină o vreme în care nici asta nu va mai fi, omul nu va mai putea să-și amintească ceea ce va numi ”vis” (amintirea din călătorie astrală). Poate doar parțial, din cele ce vor fi mai apropiate de vremea trezirii din somn pentru a începe o nouă zi. 

Așadar, tăierea viței de vie la geți însemna pregătirea pentru:

1. Ascunderea cunoașterilor în momentul în care migratorii viitori care aveau să devină agresivi aveau să dea buzna în lumea lor, pentru ca aceia – cei dintâi neputincioși ai vremii, speriați de schimbările care le limitau viața obișnuită de până atunci – să nu le folosească chiar împotriva gazdelor lor = oamenii care nu fugiseră din calea schimbărilor, și le făcuseră loc să treacă în goana lor mai departe. Dar migratorii aveau tendința să se întoarcă și să acapareze locurile din drum care le plăcuseră, omorând și distrugând totul în calea lor. De aceea localnicii, după potolirea vremurilor și revenirea lor în vetrele așezărilor lor, au pus în practica gospodăriei lor tot ceea ce știuseră până atunci: în casele lor au pus frumusețea culoarelor eterice și arcelor sidefii ale pământurilor și apelor, ca să nu uite că le-au văzut cândva și nu mai aveau puterea să le vadă pentru o vreme, cu ochii sufletului (ceea ce azi numim canalele eterice matriceale ale pământului și celulele de stabilizare vibrațională care marchează din loc în loc canalele: despre care am discutat pe parcursul capitolelor despre platoul munților Bucegi). Au decorat lucrurile lor cu toate culorile și micile/marile frumuseți ale pământurilor și apelor, aerului și cerurilor care se înălțau unul peste altul (straturile dimensionale paralele): și în casă, și în exteriorul casei, ca și pe îmbrăcămintea lor: cu toate cele văzute la suprafața trupului și în interiorul lui, și deasupra ambelor la un loc: cusături care aveau să impulsioneze cu culoarea lor tot ce pulsa în om, să le amintească în același timp de toate cele ce formau straiele naturale ale trupului – corpurile cu vibrație superioară celei a trupului: eteric, astral, mental,  cauzal și corpurile cele mai înalte – spirituale, atâta câte poate duce în plus fiecare om în parte. Puterile trupului creșteau pe măsură ce foloseau trupul mai mult decât mintea. Și așa era normal să fie, intuind experiența de simțire a sufletului din vremurile devenite imemoriale deja. Când au fost oamenii pregătiți întrutotul, Moșii – Cei Bătrâni de Zile, dar total puternici în toate cele ale vieții lor – au plecat fără însă-i părăsească: aveau să revină din când în când să-i ajute, fără a fi nici văzuți, nici auziți și nici simțiți sau presimțiți. Trimișii lor dintotdeauna aveau să mai fie o vreme știuți ca fiind păstrători de cunoaștere și direct-îndrumători ai oamenilor, dar sihăstrindu-se treptat în majoritatea lor sub poalele codrilor, în lumea fiarelor pe care doar ei puteau să le țină în blânda, dar totodată puternica lor privire. Moșii puteau să vină și să dispară neștiuți așa cum veneau prin locuri cunoscute doar de sihaștri și de oamenii lor de legătură cu lumea din așezări: căci numai ei aveau să mai poată vedea culoarele pământurilor și ale apelor deopotrivă. 

Unele asocieri umane secrete au păstrat multă vreme ascunsă cunoașterea și mulți oameni știau bine acest lucru, foarte necesar, foarte util. Dar spre sfârșitul secolului al XIX-lea aceste societăți secrete, discrete, au fost cuprinse de trădări succesive ale principiilor vechi și au devenit unelte pentru ridicarea grupurilor egoiste, trăitoare în periferia spiritualității umane, în întunericul care a cuprins lumea fără a putea ieși din el, mai ales după primul război mondial. 

Moșii au lăsat reprezentanți de seamă în urma lor, care au fost și oameni obișnuiți, loiali prin destin, în legăturile lor cu Moșii: între domnitorii Țărilor Române și Moși, sihaștrii folosiți de Mircea cel Mare (ulterior numit cel Bătrân) și Mihai Viteazul în principal, dar nu numai și mai mult voievozii din dinastia Bogdăneștilor, apoi Mușatinilor, având ca vârf de munți de spiritualitate profundă pe Ștefan cel Mare. Ardealul nu a fost niciodată într-un real pericol, dar l-a avut pe Matei Corvinul cunoscător și loial de Moși. Totuși Moșii au știut că nu era omenește posibil să se mai găsească o soluție viabilă de conducere, întrucât acum știm bine că poporul nu era unul războinic decât în apărare sau când cu adevărat îi ajungea cuțitul la os. Am discutat anterior de ce s-a creat drum migratorilor spre vestul, centrul și sudul Europei, întrucât populațiile locale nu aveau motivație de a fi războinici și de a crea imperii, așa cum au făcut migratorii: care erau populații alerte, războinice, agresive, gata oricând și oricum să meargă la luptă dincolo de o luptă de supraviețuire, așa cum bine știm acum. Era în necesitatea lor de destin să se manifeste în acest fel, pentru ca în viitorul evoluțiilor lor să lupte pe un alt plan: acela împotriva distrugerii vieții ca atare, creației semenilor lor, distrugerii planetei prin smulgerea bogățiilor ei interioare. Toate popoarele locale dinainte de migrație au fost popoare echilibrate, deși luptătoare – dar numai pentru propria lor supraviețuire și pentru supraviețuirea principiilor lor de viață și de muncă. Tocmai de aceea destinul românilor a fost aspru, pentru ca oamenii să lupte pentru viața, munca, principiile lor – tradițiile lor, fără să cadă în neputință și depresie. 

Și tocmai de aceea, având în vedere vremurile războinice care aveau să vină: cele două războaie mondiale care trebuiau să schimbe fața lumii întregi, sihaștrii au permis, și au ajutat să vină la conducere – tăind astfel firul luptelor intestine fără niciun rezultat bun, real – o dinastie străină, cu oameni atunci încă corecți și mai ales cu legături puternice cu conducerile din vestul Europei: dinastia de Hohenzollern- Sigmaringen, cea mai bună variantă în chingile istoriei complicate a acelor vremuri. 

După unirea Principatelor și introducerea regalității germane în Țările Române, Moșii au lăsat istoria să-și spună cuvântul, iar sihaștrii ”lor” – spre deosebire de sihăstriile religioase cu care s-au confundat de multe ori de-a lungul timpului – au rămas ascunși în munții și satele depărtate și de războaie, și de comunismul necesar la vremea lui. Oamenii Moșilor au ajutat oamenii și în timpul războaielor, și în timpul prigoanei comuniste, după sarcinile oricui și tuturor la un loc. Mulți au știut, puțini i-au văzut – dar pretutindeni, nu numai în România după 1918, ci pe toate continentele. Legea Tăcerii a funcționat, dar conducătorii de pretutindeni au știut bine, din informațiile rămase din vechime, că undeva erau încă ”nenumiții”, ”nemuritorii”, și s-au străduit mereu să-i ”prindă”. Lupta cea mai aprigă însă nu s-a dat pe teritoriile noastre, ci s-a dat în primul rând acolo unde spiritualitatea mediteraneană a avut în trecut cele mai puternice linii intelectuale: Arabia, Orientul Apropiat și India. 

La noi toată lumea a știut și nu a vorbit: mulți poporeni nu au arătat că știu, mulți conducători nu au arătat că știu. Dar și unii, și alții au știut și nu puțini au trăit martirajul pentru că nu au divulgat nimic: mai ales din rândul preoților și intelectualilor de mare profunzime, de mare forță. Dar aceasta este o ”poveste” care deja începe să fie cunoscută și vom discuta și noi, pe aici, cu timpul. 

Deocamdată să nu intrăm prea adânc nici în subiectul distrugerii României după 1990, căci mai avem multe de cunoscut împreună înainte ca forțe străine de spiritualitatea noastră să ne închidă gura, chiar dacă doar pentru puțin timp de acum încolo. Am fost sfătuiți să fim blânzi ca porumbeii și isteți ca șerpii: numai așa putem merge mai departe…

38. DACII: POPOR HIPERBOREAN (1)

 

I. IDEI PRINCIPALE

1. Nu a existat o migrație a Moșilor (numiți pe alocuri: zei) din nordul extrem spre sud, împreună cu populațiile pe care le îndrumau în acele locuri.

2. Viața Moșilor nu a cuprins migrații, ci mai degrabă răspândiri prin alte locuri, apoi reveniri, conform sarcinilor lor de mari ajutători planetari: adică ajutători pentru planetă și întreg biosistemul ei; etapele generale ale vieților lor au fost:

– nașterea lor s-a petrecut înainte de penultima glaciațiune, în sudul continentului A'Tlan (America de Nord unită atunci cu Europa de azi), de unde s-au împrăștiat pentru realizarea sarcinilor lor din acele vremuri pe tot continentul A'Tlan, parțial în Afrikaan (Africa) și parțial în Aztlan (America de Sud); aceasta nu a fost migrațiune, așa cum se crede uneori despre ”atlanți”;

– în timpul, și imediat după ultima glaciațiune a avut loc deplasarea Moșilor din locurile de naștere și derulare a vieții lor, din actuala regiune a insulelor Canare (și din alte locuri de derulare a sarcinilor lor) spre actualul continent Europa; aceasta de asemenea nu este migrație;

– după ultima glaciațiune: după nașterea primilor lor copii, au înființat împreuna cu aceștia primele așezări, însă Moșii au rămas în marginea așezărilor omenești pentru îndrumări, când populațiile s-au mărit; iar acestea au fost simple deplasări – nu migrații;

– la rândul lor, Moșii s-au organizat în mici așezări aflate în munți sau pe dealuri și șesuri departe de așezările omenești: pe orice continent lucrurile s-au petrecut la fel; din așezările lor, ei veneau în tangență directă doar cu Călătorii = oameni de legătură, purtătorii de îndrumări între Moși și populațiile din așezări; nu se poate numi migrație, nu veneau toți odată la studii și îndrumări pentru Călători, ci în funcție de specificul regiunii și vremurilor în curs, doar puțini Moși (nu toți din așezările lor) veneau spre locurile de staționare a Călătorilor, îi îndrumau și Călătorii duceau la rândul lor îndrumările primite oamenilor din așezări.

II. DETALII, DISCUȚII

Având în vedere cele pe care le-am discutat în studiile: ””Poveștile geților, ”Platoul munților Bucegi” și ”Peștera Ialomicioarei” cu privire la Moși și la moșism, nu mai este cazul unor prezentări suplimentare cu privire la această tematică, de aceea voi intra direct în subiect, doar cu câteva precizări privind numirea de ”hiperborean” – la care voi reveni și la sfârșitul acestei prezentări, având clarificări în plus, din multe puncte de vedere.

Să pornim deocamdată de la această numire, care își are originea în mitologia greacă (elină): Hiperborea, țara care cuprindea ținuturile nordice, de ”dincolo de vântul de nord” (”de dincolo de Boreas”). Această țară era una perfectă, cu soare strălucind zi-noapte, acolo unde pomii erau foarte roditori producând fructe de 2 ori pe an – scrie Wikipedia; locuitorii erau considerați reprezentanți ai ”cerurilor” trăind în asemenea locuri pentru a-i ajuta pe oamenii popoarelor de pretutindeni. Tocmai dintr-o asemenea expunere a fost numită descrierea ”mit” (imposibil de crezut că în nordul extrem al Europei poate exista așa ceva) – fără să se știe în vremurile noastre întunecate că puterea reală a mitului stă în împletirea istoriei reale cu simbolistica sacră, coborâtoare din tradițiile primordiale prin intermediul Moșilor nemuritori. 

Unele scrieri acreditează ideea că ar fi existat o migrație a unor importanți reprezentanți ai ”zeilor”, ai divinităților din ”cerurile superioare”, ai ordonatorilor, îndrumătorilor și conducătorilor care reuneau funcții administrative cu funcții religioase. Aceștia ar fi migrat din nordul extrem către sud, fără să-l atingă, oprindu-se în munții Rifei (o veche denumire a munților Carpați), împreună cu întreg poporul codus de ei. De abia în zilele noastre începe să se instaleze, timid, încredințarea (având în vedere faptul că avem acces la extrem de multă informație precum și o putere proprie de analiză și înțelegere superioară din multe puncte de vedere) că au existat populații dense peste tot în Europa: parțial distruse de migratorii care au înființat imperii – imperiul Roman fiind la vremea aceea cel mai mare distrugător de popoare din Europa, după care urmașii Romei – Imperiul Roman de Apus cu catolicismul din ce în ce mai puternic a dus această înclinație teroristă către distrugerea ultimelor rămășițe de popoare care nu doreau să se supună conducătorilor creștini. 

Prin toate scrierile anterioare din acest blog am arătat faptul că a existat o continuitate clară a populațiilor pe aceste meleaguri. Există (spre bucuria mea, așa cum am aflat ulterior începutului scrierilor de aici) izvoare și scrieri care atestă acest lucru. Ceea ce vreau să scriu acum se leagă de unele precizări asupra confuziilor apărute din sursele antice care nu au avut posibilitatea studiului direct, ci numai din ”auzite”, prea puțin văzute direct la vremea respectivă și oricum povestitorii neavând cunoașteri profunde asupra vieții globale, mai mult sau mai puțin deja ascunsă în acele vremuri: mai mult asocieri cu cele cunoscute din istorii și mitologii ca moștenire încifrată ale diferitelor populații locale sau migratoare. 

Adevărul – cunoscut de altfel de Vatican azi (cel puțin) – își face loc către suprafață: geții au fost coborâtori din populațiile atlante, dar de fapt de dinainte de atlanți: se cunoaște bine de altfel că atlanții sunt spirite întrupate care au venit pe Pământ în mijlocul populațiilor locale, existente de la întemeierea speciei umane (prin transcendență spirituală interdimensională), așa cum am discutat de multe în aceste studii. 

Primele populații după ultima glaciațiune au fost născuții dintâi ai Moșilor, unde numai Moșii au fost în același timp astfel parte din populațiile străvechi, și viețuitori în continuare ai lumii străvechi în lumea nouă, de după glaciațiune. Aici este necesară o precizare, care aduce în discuție un anumit fel de ”migrație”: pe care aș numi-o mai degrabă împrăștiere și vom vedea de ce. Moșii au fost, în Europa formată prin ruperea continentului A’Tlan, în timpul ultimei glaciațiuni (formându-se actualele continente America de Nord și Europa), reprezentanții vechilor populații de pe continentele cele mai populate; aceste populații, cu trăiri majoritar mentale și astrale, și foarte puțin fizice, și-au dematerializat corpurile fizice și eterice din sistemele lor corporale și au rămas ca entități astrale în jurul planetei (ca orice viețuitoare cu corp fizic, după deces, așa cum știm acum). Iar din aceste populații străvechi au rămas doar grupuri mici de întrupați cu corp fizic pe fiecare continent (Europa, Asia, America de Sud, America de Nord, Africa), care nu și-au dematerializat corporalitatea fizică, ci și-au diminuat-o la nivelul fiecărui tip de corp (astral, mental și cauzal) prin nefolosirea sau folosirea parțială a acestor corpuri cu volum diminuat. În asemenea condiții nu s-au mai folosit:

– creație materială mentală, scoasă integral (dar temporar) din folosire; cuprindea, în corporalitatea străveche: materializare, dematerializare și remodelare cu puterile de lucru ale corpului mental, ajutat de cel astral și cel cauzal; se foloseau fluxuri de filamente materiale din aerul planetar, aceleași din care orice corporalitate, prin atragere și circulație interioară, creează și întreține permanent structurile și funcționarea lor – chiar dacă nu le mai folosim în asemenea fel;.

– deplasare astral-mentală majoritară, folosind corpul fizic doar în stabilitate în raport cu lumea fizică înconjurătoare (pământuri, ape, atmosferă, biosistemul înconjurător); deplasarea de acest fel avea loc întotdeauna la suprafața pământurilor și apelor, ca un mers plutit sau zbor orientat mental 360 grd;

– comunicare mentală, prin translatarea mentală a imaginii de tip peisaj de la o persoană la alta, cu particularitățile tuturor câmpurilor: fizic, eteric, astral; apoi de mișcare în biosistem, de lumină solară (cosmică mai precis) și luminiscență fundamentală; de sunet provenit din mișcările naturale ale întrupaților din biosistem și sunetul fundamental al tuturor celor existente. 

Toate au fost înlocuite cu:

– creație materială fizică, din corporalitatea planetei (pământuri, cristale, metale, lichide, gaze), sau a viețuitoarelor de pe planetă: vegetale (lemn, fibre, etc.) și animale (os, păr, blană, secreții, etc.);

– deplasare cu ajutorul aparatului fizic locomotor direct pe pământ, înot în apele planetare;

– comunicare prin intermediul structurilor fizice – de vorbire și gestic, folosind sisteme de sunete fizice coerente, cu care oamenii erau obișnuiți, chiar dacă nu le folosiseră decât extrem de puțin în mediul natural anterior al planetei; o astfel de vorbire consolidează mult cunoașterea mediului fizic natural și a omului-fizic în toată complexitatea lui, cunoaștere pe care spiritele umane nu o folosesc decât foarte rar în restul evoluțiilor lor avansate. 

Este foarte important să știm acest lucru, întrucât astfel vom înțelege mult mai bine viața, trăirile și activitățile Moșilor.

Am mai discutat multe despre Moși, dar în lumina acestui subiect putem să sintetizăm câteva cunoașteri înprăștiate în multe alte subiecte abordate:

1. NAȘTEREA MOȘILOR

A avut loc în aceeași perioadă pentru toți, aproape simultan pe toate continentele, pentru toți întrupații pe care doar azi îi numim Moși (Bătrâni); s-au născut în grupuri mici de oameni, de rase diferite, după cum erau răspândite rasele pe continente, acolo unde vor activa de-a lungul vieții lor extrem de lungi, pentru care și folosim azi numiri speciale: Moși, Bătrâni, Patriarhi – dar și Elfi (vechii eldari din nordul extrem al Europei), Vraci, Șamani. Dar să nu confundăm vracii și șamanii din timpurile istorice apropiate și din zilele noastre cu cei numiți astfel de la începutul istoriei lor, cei cu adevărat vechi și străvechi, născuți înainte de penultima glaciațiune, care pentru noi sunt practic nemuritori, viețuitori cu puteri supraomenești prin toate epocile omenești și așteptând să revină în viața noastră, a popoarelor de oameni obișnuiți, noi care suntem ajutați de ei. O revenire care va avea loc atunci când sarcinile noastre fizice de destin pământean se vor apropia de final și primele mari blocuri de spirite vor pleca de pe Pământ, întorcându-se în locurile din univers de unde au venit pe Pământ. 

Cu referire la Moșii de pe continentul nostru, Europa: revenim la ideea că dânșii s-au născut ca atlanți, în regiunea în care s-a format arhipelagul insulelor Canare. Dar este necesar să facem precizarea că, din punct de vedere genetic, ei sunt oameni de rasă atlantă, dar ca spirite întrupate nu fac parte din blocurile mari de spirite care au venit pe Pământ acum cca. 20 milioane de ani și s-au întrupat pe continentul A’Tlan. La fel este necesar să înțelegem că Moșii din Asia (fostul continent Cian, care începea din estul munților Urali și cuprindea în linii mari restul continentul așa cum îl știm azi) au fost oameni de rasă continentală lemuriană, ca toți asiaticii – deci nicidecum atlantă (ariană mai precis pentru atlanți). Așadar nu au fost spirite venite pe acest continent cu cca. 1 milion de ani în urmă pe Pământ – ca restul populațiilor de pe Cian (din Asia), ci foarte vechi, din linii genetice de dinaintea altor blocuri de spirite venite între timp pe Pământ. 

Este necesar de precizat faptul că înainte de ultima glaciațiune diferențele fizice între corpurile fizice ale oamenilor nu erau atât de evidente ca și azi, de aceea clarvăzătorii percep Moșii de pretutindeni ca fiind de aceeași rasă – ariană – crezând astfel că toți au fost atlanți, europeni cuceritori ai altor continente. Diminuarea drastică a vibrației planetare a determinat reducerea volumului corporal pentru toate populațiile obișnuite (născute după glaciațiune) și în același timp accentuarea unor particularități de rasă, cele care le cunoaștem acum în linii mari. Doar Moșii au rămas așa cum erau pe vremurile anterioare, deși și corpurile lor sunt diminuate, dar ele au purtat, și poartă desigur! în ei sâmburii diferențelor (moștenite desigur de copiii lor, care au format populațiile continentale de azi). Vom mai discuta pe larg despre aceste aspecte. 

Deci trebuie să facem întotdeauna diferența între Moși și restul populațiilor continentale - chiar dacă ca indivizi făceau parte din populațiile continentului. Moșii au fost de la bun început ajutători planetari – cu evoluții foarte înaintate, având o corpuri cu o genetică care se trăgea direct din entitățile transcedentale de la care se derulaseră puține generații, toate reprezentând ajutători planetari cu evoluție de asemenea foarte avansată, cu puterea energetică radiantă foarte mare. Asemenea linii genetice nu s-au deteriorat de loc – spre deosebire de liniile genetice ale celorlalți întrupați care aveau o corporalitate destul de consumată din cauza schimbării frecvente de vibrație de la un grup de spirite la altul, după evoluția fiecărui grup. Așadar, aceste linii genetice ale Moșilor: în care s-au întrupat numai evoluanți secundari și centrali pe tot Pământul, și care după sarcinile lor au fost pădureni, munteni și insulari ajutători pentru toate celelalte populații umane, au avut o corporalitate specifică: 

– puțin folosită, pentru că ajutătorii planetari au vieți foarte lungi (cca 25-30-40.000 ani, în timp ce restul populațiilor aveau în jur de 10-15.000 de ani) și activități care nu se schimbau de la o generație la alta decât extrem de puțin și în perioade extrem de lungi de timp;

– vibrația foarte înaltă a spiritelor întrupate, care nu contribuia la dezagregarea (deteriorarea) structurilor corporale prin schimbări frecvente de radiații, de la o generație la alta (ca în cazul spiritelor în evoluții primare, începătoare care au vibrația naturală mai joasă); astfel încât asemenea evoluanți avansați nu produc dezagregări corporale pe linia lor genetică (rupturi, distrugeri minuscule), mai ales în corpurie fizic și eteric (care au vibrațiile naturale cele mai joase din sistemul corporal);

– lucrările lor de destin, de ajutător planetar, presupuneau printre multe altele și treceri periodice în spațiile interdimensionale – cu vibrație foarte înaltă comparativ cu universul nostru, necesare fiind astfel de treceri pentru lucrările lor obișnuite; sarcinile lor de acest fel, chiar dacă nu sunt staționări de lungă durată în spațiile interdimensionale, sunt însă reparatorii pentru corporalitatea întrupaților; alte spirite de pe planetă nu au încă nici puterea, și nici experiența de a efectua asemenea treceri și lucrări, de aceea corporalitatea folosită de primari, chiar dacă se trage din aceeași creație a speciei, realizată de entitățile transcedentale, se deteriorează mai repede: dar vom vedea că tot entitățile transcedentale ajută toți evoluanții să creeze mijloace materiale de regenerare periodică a corporalității lor. 

În acest fel înțelegem faptul că cei ce s-au născut cu sarcini de a deveni Moși cândva: adică trăitori pentru milioane de ani într-o singură întrupare, indiferent dacă vor trăi integral pe Pământ în vibrații foarte joase sau doar o parte din viața lor pe Pământ cu perioade foarte lungi de timp în spațiile interdimensionale (cu sarcini specifice acelor locuri), s-au născut din aceste linii genetice rezervate ajutătorilor planetari, având mai ales sarcini – la un moment dat, așa cum știm acum, de a regenera după ultima glaciațiune, întreaga omenire. 

Omenirea trăitoare înainte de ultima glaciațiune nu s-a distrus prin războaie sau degenerări genetice, nu a fost distrusă de ”zei” nemulțumiți de activitățile umane. Oamenii aveau corporalități extrem de avansate, care necesitau multă energie pe care planeta nu o mai putea furniza fără să sacrifice întrupații începători din biosistemul ei – mai ales vieți mărunte, până la mamifere. Iar corporalitatea umană, uriașă după numirea noastră de azi (2,5-3 metri la nivelul corpului fizic și 15-20 metri la nivelul întregului sistem corporal uman) ar fi suferit o implozie totală în scurt timp dacă ar fi vehiculat fluxuri energo-materiale cu vibrație atât de joasă cum s-a stabilizat după glaciațiune. De aceea, în consens deplin (având în vedere experiența foarte bogată în acest fel de preoces în evoluțiile spiritelor dinafara Pământului), spiritele umane și-au dematerializat corpurile fizice și eterice și au rămas mai departe ca entități astrale obișnuite în jurul Pământului, așa cum se derulează orice ieșire din destinul fizic în toate întrupările, pentru toate viețuitoarele Pământului. 

Iată de ce principala sarcină a Moșilor, după glaciațiune, a fost nașterea de copii cu o corporalitate redusă la un minim necesar pentru realizarea sarcinilor omenești în noua etapă planetară cu vibrația foarte joasă: până ce vibrația avea să crească din nou și regenerarea corporalității avea să se realizeze într-o primă fază prin însănătoșirea corpurilor deteriorate, apoi prin întărirea corpurilor fluidice împreună cu structurile interioare din nou funcționale la optimul necesar sarcinilor lor de destin. Și astfel omenirea trebuie să-și reia în viitor vechile manifestări mentale și astrale, în condițiile în care și planeta, și biosistemul ei se vor regenera, toți întrupații fiind ajutați și de noi, oamenii, alături de ajutătoarii foarte avansați în grija cărora am fost mereu. Ne vom aminti total activitățile care pot conduce la regenerarea planetei și biosistemului său – distruse în mare parte după folosirea intensivă din epoca manifestărilor fizice ale oamenilor, astfel încât acea epocă pe care o așteptăm se va împlini prin tot ceea ce vom face pe acest Pământ.

Și acestea fiind zise, să mergem mai departe cu tema principală a acestui articol. 

2. ÎMPRĂȘTIEREA MOȘILOR CANARIENI ÎN EUROPA

După dezmembrarea marelui continent A’Tlan (la sfârșitul ultimei glaciațiuni) Moșii au rămas în Insulele Canare de azi, locul lor natal, în așezări create tot în avans în munții cei mai înalți ai Europei. La fel s-au derulat lucrările tuturor Moșilor de pe celelalte continente: tot ceea ce discutăm despre Europa a făcut parte din planul general planetar, realizat în același fel, pas cu pas. Așadar nu discutăm despre o migrație a Moșilor canarieni pe întreg Pământul, pentru că fiecare continent a avut Moșii lui, având sarcini identice cu Moșii canarieni care au lucrat pentru Europa: nu și pentru America de Nord, întrucât populațiile nord-americane sunt de origine toltecă, migranți din America de Sud, născuți acolo din Moșii tolteci – numiți acolo șamani de populațiile locale. 

Așadar nicăieri nu au existat migrații ale Moșilor cu populații după ei. Oricum au fost foarte puțini, în jur de 100 de Moși canarieni, iar deplasarea lor dintr-o parte în alta a continentului nu poate fi numită în niciun caz migrație. Teritoriul lor natal, înainte de penultima glaciațiune, a fost mult mai larg în fostul continent A’Tlan, din care azi au rămas doar Insulele Canare. 

Celelalte continente nu au avut modificări în acea perioadă – modificările majore avuseseră loc cu cca. 15, apoi 10 milioane de ani înainte, când continentul Lemuria, aflat pe ecuator în Oceanul Pacific, s-a rupt în mai multe bucăți și din el a migrat o bucată în sud formând Australia de azi și altă bucată a migrat și s-a înfipt în marginea de jos a continentului Cian (Asia) formând India de azi. Apoi, în epoca despre care discutăm nu au mai avut loc evenimente majore de acest fel. 

În perioada care a urmat, așa cum am expus la începutul capitolului ”Peștera Ialomicioarei”, s-au născut primii copii ai Moșilor: Moșii își modificaseră între timp corporalitatea în vederea nașterii copiilor adaptați vibrației foarte joase. Să reținem faptul că o asemenea modificare a fost total benevolă, prin voința proprie, prin reducerea activității corpurilor fluidice astral, mental și cauzal și folosirea în cea mai mare parte a corpului fizic. Împreună cu acești copii prim-născuți, au pus bazele activităților fizice care urmau să formeze viețile noilor generații de oameni și au supravegheat în continuare, din așezările lor din munți, uscarea pământurilor pe care urmau să fie ridicate primele așezări umane noi. 

Nici răspândirea Moșilor cu prima generație de oameni noi nu poate fi numită migrație, folosim exprimarea ”răspândire” întrucât locurile pentru noile așezări erau în apropierea locațiilor în care trăiseră Moșii după glaciațiune. Iar aceste nuclee familiale erau la început reduse la părinții-Moși și copiii lor – adulți la momentul ieșirii în teritorii, dar fără să aibă copii la rândul lor. Mai întâi trebuiau să fie întemeiate structurile de bază ale așezărilor omenești, de fapt ale nuceelor de așezări care erau de două feluri:

– nuclee familiale și structuri de așezare ale Moșilor cu familiile lor proprii, acolo unde urmau să trăiască și ei în continuare, după retragerea lor din mijlocul oamenilor;

– nuclee familiale și structuri de așezare pentru oamenii care vor forma noua lume. 

Toate erau necesare pentru organizarea perfectă a vieții umane, așa cum am descris-o pe scurt în studiile cuprinse în eticheta ”Platoul munților Bucegi”. Abia în asemenea condiții copiii Moșilor au întemeiat la rândul lor propriile familii – căci până în acel moment bărbații și femeile au trăit doar în cuplu lucrativ, fără raporturi de procreere. O parte dintre Moși s-au retras în marginea așezărilor umane, cealaltă parte s-au retras în așezările moșești, unde vor rămâne câteva milenii la rând, în majoritate până înainte de primele migrații ale populațiilor omenești din mileniul al III-lea î.H.; iar după acel moment, doar o parte din Moși au plecat de pe continentele lor, o parte au rămas în cele mai ascunse locuri, așezări mici în creierul munților, sau în codrii deși încă de la poalele munților, sau pe insulele din largul oceanului planetar. 

Când a fost necesar, o parte din Moși au intrat chiar în structurile sociale și politice ale omenirii, așa cum am discutat despre Moșii geților, păstrând însă legături strânse cu Moșii retrași. La geți, au intrat ca îndrumători social-politici mai mulți Moși decât în alte părți din Europa, datorită importanței creării și susținerii unei strategii continentale pentru orientarea migratorilor în teritorii; au rămas ca îndrumători-conducători un număr foarte mic de Moși, intrați de nevoie în situații grele pentru popor, chiar mult timp după așezarea migratorilor în teritorii. 

Miturile și legendele tuturor popoarelor ajutate direct de Moși fac referire la anumiți conducători care au avut legături strânse cu Moșii, ei înșiși dezvoltați cu percepții și activități înălțate spiritual, dar care nu au fost Moși; totuși legendele care îi amintesc, la fel ca și la noi, păstrează mitul nemuritorilor, chiar dacă ei înșiși, acești conducători nu au fost – decât cu rare excepții – nemuritori, Moși, dar având oarecare asemănare cu viața și manifestările Moșilor nemuritori retrași, care i-au primit uneori, pentru puțin timp, îm așezările sau în preajma lor.