DOAMNE, FĂ-MĂ ÎNŢELEPT...

Doamne, fa-ma prost!

versuri: Anonim si Victor Socaciu

De-ar fi sa-i luam pe toti la rand,
Si actualii dar si fostii,
Cei mai destepti de pe Pamant
Au fost intotdeauna...PROSTII.

Nu te ruga la ursitoare
Sa-ti faca-n viata ta vreun rost,
Mai bine urla-n gura mare:
"Iubite Doamne, fa-ma...PROST!"

De ce sa tragi ca la galera,
Sa-nveti atatea fara rost,
De vrei sa faci o cariera
Ajunge numai sa fii...PROST.

In lumea asta cu de toate,
Unde se-nvata contra cost,
Pacat ca nici o facultate
Nu da si diploma de...PROST.

Avem impozite cu carul
Dar inotam in saracie
Si ce buget ar avea statul...
Dintr-un impozit pe...PROSTIE...

Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Sa nu-i jignesti, sa nu-i improsti!
O, Doamne, de ne-ar creste graul
Cum cresc recoltele de...PROSTI.

Si-n lumea asta rasturnata,
Unde cei strambi sunt cei mai drepti,
Savantii nostri mor de foame
Si numai PROSTII sunt destepti.

Conform DEX, ironia este o vorbă, frază, expresie, afirmație care conține o ușoară batjocură la adresa cuiva sau a ceva, folosind de obicei semnificații opuse sensului lor obișnuit; zeflemea, persiflare.
Se poate spune că ironia este o cale de atentionare asupra unui lucru despre care nu este destul de uşor oamenilor să-l folosească direct, căci poate aduce jignire.
Iar cântecul este astăzi o formă destul de rapidă de răspândire a mesajului dorit.
Dar în acest cântec este şi foarte multă tristeţe... Cel puţin aşa percep eu...

Este trist că nu avem învăţătura care să ne facă înţelegători şi, departe de a-i dispreţui, să înţelegem că fiecare om este bun pe o anumită felie de activitate.
Greu de crezut că, încurajat frumos, acordându-i-se răbdare şi încredere, fiecare om poate să ajungă să cunoască tot ceea ce poate cunoaşte azi un om titrat. Poate chiar şi mai mult, depinde de fiecare om în parte.
CÂTĂ LUME POATE SĂ ACCEPTE AZI ACEST LUCRU?!
Ştiu că nu este un subiect care să placă, dar îmi propun să atac multe subiecte de acest fel în viitor, purtând totuşi respect celor care au altă părere. Sper să ne obişnuim cât mai mulţi oameni să privim şi cealaltă faţă a lumii, astfel...
De aceea numesc aceste texte scurte: simple note...
Aşadar, ceea ce se poate spune este că societatea omenească nu are azi interesul să accepte că lumea nu este de loc proastă, nepricepută, murdară... Unii oameni au mai multă experienţă şi intră în pricepere mai repede, alţii ar intra – doar că nimeni nu are răbdare cu ei... Atâta timp cât educaţia se face în sistem concurenţial şi profesorii nu au ei înşişi învăţătură pentru a explica cu răbdare tuturor exact atât cât trebuie la fiecare vârstă în parte, vom avea oameni nepuşi în valoare oriunde în societatea noastră.
Şi ei se zbat, şi de multe ori reuşesc să-şi facă loc în societate, în pofida dispreţului cu care sunt înconjuraţi. Nu se pricep la ce trebuie făcut, căci nu a avut nimeni răbdare cu ei, de aceea nici ei nu au răbdare să înveţe până la capăt, acum, ceea ce le trebuie să-i facă mai buni, mai pricepuţi...
Nu cred că este o revanşă binemeritată, dar este un lucru care ne poate da de gândit, un lucru pe care să nu-l mai tolerăm în viitor. În altă lume, în altă societate.

Sunt fericită că aceste lucruri se vor remedia cândva şi că fiecare dintre noi îşi va lua învăţătura de care azi nu are parte...

Cei care aţi citit cele scrise de mine despre societăţile omeneşti retrase [http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/03/calatoria-astrala.html – punctul2. Vânătorii de vise], coordonate şi îndrumate îndeaproape de către moşii pământului, să ne reamintim că fiecare om, fiecare spirit s-a întrupat în astfel de societăţi, trecând prin învăţăturile lor. Fiecare astfel de viaţă a fost mare oportunitate pentru a se forma şi dezvolta încredere în forţele proprii, învăţaţi, încurajaţi, ocrotiţi şi ajutaţi din toate punctele de vedere de cei mai mari ajutători ai Pământului.
Până în secolele V – VII d.Ch. toată populaţia planetei a trecut prin astfel de vieţi, după necesităţile proprii de lucru şi de învăţătură. O astfel de adaptare şi de întărire a fost necesară tuturor, indiferent dacă fiecare spirit în parte avea multă sau puţină experienţă: s-a format în egală măsură şi întărirea celor care au lucrat ca ajutători, alături de moşii, călătorii şi învăţătorii lor.
Multe ar fi de spus. Dar principalul lucru este ca NU EXISTĂ PROŞTI, CI OAMENI NERĂBDĂTORI, INTOLERANŢI ŞI DISPREŢUITORI în lume, de la care chiar ceilalţi învaţă, dezvoltând inconştient tot ceea ce este în inconştienţa celor acuzatori. Suntem deştepţi, dar nu ne cunoaştem limitele inferioare şi acuzăm la rândul nostru cu multă inconştienţă.
Aşa cum spun multe cărţi azi, este bine să ne recunoaştem în cuvintele noastre partea de intoleranţă şi de dispreţ, ceea ce nu înseamnă că nu trebuie să încercăm să echilibrăm situaţii care depăşesc limitele bunului simţ.
Şi, aşa cum spuneam şi altădată, mai bine înlocuim dispreţul cu preţuirea părţii bune a omului: treptat el singur îşi va pozitiva toate celelalte aspecte ale vieţii sale. Pe cât va putea, dar atât cât va putea va schimba faţa Pământului...

SFATURI SIMPLE, DAR UTILE

Îmi permit să pun aici câteva sfaturi, pentru cei care au nevoie de ele.
Mai ales pentru cei care, prin natura vieţii şi serviciului lor, nu pot face multă mişcare. Măcar atât să facem!! Căci şi eu sunt în aceeaşi situaţie!!

1. Multe probleme minore, dar sâcâitoare, şi - în timp - generatoare de probleme de sănătate în funcţie de moştenirile genetice ale fiecăruia dintre noi, pornesc de la faptul că am uitat să căscăm şi să ne întindem. Se previn astfel foarte multe afecţiuni ale coloanei şi funcţionări precare ale organelor interne. Să luăm aminte la câini şi la pisici: ori de câte ori stau nemişcaţi multă vreme, când se ridică - se întind şi casc (căscatul se observa mai cu seamă la câini).
Colegii mei au învăţat cândva să facă aşa, deşi la început râdeau de mine. Pe urmă însă... nu au mai râs de loc!! Unii medici mai conştienţi de metodele naturale de întreţinere a funcţionării corpurilor noastre recomandă, în sfârşit, astfel de lucruri!!..
Nu numai înainte de culcare (când facem patul, pornim căscatul - chiar dacă nu ne vine, ne obişnuim, în timp, dar repede!). Este nevoie de 1 2 ori să provocăm intenţionat, după care organismul îşi face singur treaba. Să facem asa ori de câte ori am stat mai mult la PC sau la TV.
Să învăţam şi pe cei în vârstă, dacă este posibil, adică dacă sunt receptivi, dar nu-i obligăm sau dispreţuim dacă ei înşişi dispreţuiesc astfel de metode: putem să dăm exemplu - dânşii mai curând sunt supuşi puterii exemplului, decât sfatului.
Se aşează organele la locul lor, se descarcă corpul de energiile stagnante, se întind canalele energetice şi se menţine mult timp elasticitatea lor. Odată cu înaintarea în vârstă ele îşi pot pierde elasticitatea, dar se poate menţine o stare elastică, vitalizantă, mult mai mult timp, în mod natural, prin astfel de lucruri simple.
Metaniile sunt înlocuitoare ale unor astfel de practici naturale, dacă sunt făcute corect, total (cu tot corpul). Sunt practici religioase care combină supuşenia religioasă cu necesităţile naturale trupeşti: dispreţuirea trupului supus păcatului a fost combinată cu metaniile în faţa zeilor, apoi a lui Dumnezeu. Practica este mult mai veche decât creştinismul: şi încă multe altele sunt practici cunoscute încă din antichitate, când s-au pus bazele religiilor în bazinul mediteranean.
Se mai pot adăuga: scuturarea mâinilor: uşoară, relaxată, din umeri, conştientizându-le până în vârful degetelor, pe rând şi apoi simultan - sau cum ne simţim mai bine. Facem acelaşi fel de scuturare a picioarelor, uşoară, relaxată, din şolduri. Dacă avem jenă de colegi, la serviciu, putem face asta ori de câte ori mergem la toaletă.

2. Ori de câte ori privim la TV sau la PC - pps-uri, filmuleţe, etc., să ne sprijinim de spătarul scaunului cu mâinile puse cu dosul palmelor pe spatele propriu, sus, dar doar atât de sus încât să nu fie obositor. De fapt o astfel de poziţie nu energizează doar plămânii, ci şi rinichii - care sunt poziţionaţi mai sus decât suntem obişnuiţi să credem (eventualele dureri radiază mai jos, de aceea credem că şi localizarea lor este mai jos, la "şale" cum suntem obişnuiţi să spunem).
O altă poziţie foarte energizantă şi astfel bună pentru organism este cu dosul palmelor în dreptul axilelor (popular numite subsuori sau subţiori) - dar sprijinite de trunchi. Vârfurile degetelor sunt aproape în axile, dosul degetelor pe trunchi. Relaxarea este lăsarea lejeră a coatelor , sprijinirea pe trunchi cu încheitura dintre degete şi palmă.
Totul să fie relaxant.
Dacă se poate, luaţi umerii cu vârful degetelor şi relaxaţi dând drumul coatelor în jos. Sau cu palmele pe umeri, relaxaţi coatele, de asemenea, în jos. Porţiunea umerilor este o parte a corpului cu ganglioni de care nu prea ştim, foarte importantă pentru organism. Masarea uşoară şi relaxarea în această puternică regiune ganglionară este foarte benefică pentru propriul nostru organism.
Putem să facem, ori de câte ori ne aducem aminte!!

Dar nu uitaţi să ieşiţi în natură, ori de câte ori puteţi!!!
Sănătate tuturor!!

"SIMPLE NOTE"

O prietena a mea, si prietenă a blogurilor mele, mi-a propus sa fac un fel de tableta cu ganduri scurte, printre articolele cu greutate.
Am invârtit mult ideea, mi se părea mult si poate ca uneori nici eu nu mai am putere să mă încarc cu altele. Dar pe urmă m-am gândit sa dau curs ideii pentru ca oricum aveam eticheta SIMPLE NOTE .

"Simple note" era titlul unei cărţi de x. Kalustian. Abia în ultimii ani am aflat că se numea Leon Kalustian... În mintea a fost întotdeauna aşa: un scriitor rus... Nu rus – sovietic. Era singura carte pe care nu o citisem din biblioteca tatălui meu până pe la 11 ani – mă refer la cărţi pe care le numise cineva, cândva, „uşurele”. Căci era acolo si Capitalul (imi bagasem nasul prin cărţoiul gros, cartonat elegant si decretasem că o sa fie interesant când o sa fiu mai mare... mare ca tata: tata era un mare destept si voiam sa ajung ca tata, deci Capitalul urma sa fie cartea aceea groasă care urma să mă facă desteaptă ca şi el...)
M-a ros intotdeauna faptul ca nu mă atrăgea cartea aceea, “Simple Note”. Dar nici nu puneam mâna pe ea, şi nu am ştiut niciodată de ce mi-a venit aşa.
Mai târziu mi-am dat seama că nu le pot citi nici dacă aş vrea, pentru că fără să ştiu prea clar uram în sinea mea sistemul politic ale cărui baze i le pusese şi Marx, şi sovieticii, pentru că datorită lor ajunsesem acolo unde ne aflam acum…
Lucruri auzite în casă, în trecere între curtea cu nuc şi corcoduş – şi sufrageria din lemn negru şi scump, „de pe vremuri”.
Şi „vremurile” au trecut...
Acum câţiva ani – puţini oricum – am ascultat o scurta emisiune pe un post de radio care vorbea despre … Kalustian şi cartea sa… Simple Note… Nu ascult acasă radio de prin anii 199.. , dar atunci făceam ordine in biblioteca şi dădusem drumul pur si simplu… pentru că pur şi simplu…
Doamne… Doamne!!!!! Ce frumos putea sa vorbeasca doamna aceea despre toată sensibilitatea care era cuprinsă in acele rânduri de carte… Nu ştiu… cartea nu o mai avem… Şi acum cred că nici anticariatul nu… sau poate… chiar o să mă interesez… Doamna de la radio spunea despre eleganţa şi rafinamentul, despre profunzimea metafizică a lui Kalustian… şi ce-o mai fi spus dânsa pe acolo… că pe mine mă bufnise deja plânsul…

Scriitor, jurnalist român, venit din rădăcinile neamului armean.
Ca şi jumătatea armeană a tatălui meu. Punct.

Poate că nu Capitalul urma să mă facă pe mine mai deşteaptă… dar cu siguranţă că acea carte… da.. Şi poate că nu mai deşteaptă, dar oricum mai rafinată, mai elegantă la scris. Căci am fost întotdeauna un om cu un rudiment de cultură, cu o spoială de ţinută, şi m-a durut întotdeauna asta, şi am luptat să mă modelez, profitând de singurul lucru pe care mi l-am considerat de preţ vreodată, chiar dacă nu chiar de preţ foarte mare: vorba scrisă.

Dacă aveţi o clipă liberă, citiţi ceva frumos (cred eu..) la următoarea adresă:

http://arevahar.wordpress.com/2008/09/26/centenar-leon-kalustian-un-aristocrat-al-verbului-vartan-arachelian/

Leon Kalustian a apucat revolutia şi probabil a murit atunci când speranţele noastre de frumos şi bun încă nu se ofiliseră. În 1990...........
Leon Kalustian nu a fost rus, nu a fost sovietic. A fost un român, un om sobru, echilibrat, corect şi bun.
“Frumos, de o eleganţă à la italienne, dar tăcut şi discret, plin de farmec”...
„O conştiinţă care simte scrisul ca o misiune solemnă, sacerdotală”....

Aşa cum era şi tatăl meu.

De multe ori spunem frizând indiferenţa aceea dispreţuitoare.. sau nu ştiu cum s-o numesc… “Ce-am avut şi ce-am pierdut”…
Însă eu, acum, spun cu atâta regret… ce-am avut… şi am pierdut…
Măcar voi să învăţaţi din greşelile mele.

SIMPLE NOTE

Ceea ce lumea nu stie inca este faptul ca plantele emit cele mai armonioase radiatii sonice.. ca padurile sunt o simfonie care ne linisteste subconstientul... S-a constatat ca muzica simfonica face plantele sa creasca mai frumos... pentru ca ele, de fapt, intra in armonie cu ceea ce ele cred ca sunt alte plante, asemanatoare lor...
Ce frumos...
La fel si stelele... avem nevoie de tot ceea ce este armonios in cele mai linistite creatii ale universului...
Poate de aceea bijuteriile noastre cele mai frumoase sunt cele care reprezinta stele si flori...

Noi nu stim inca sa traim si tocmai de aceea dispretuim viata lenta a florilor si a stelelor. Nu stim cum sa traim evenimentele, relaxarile, placerile si de aceea ce traim repede, tot mai repede, crezand ca timpul se sfarseste, atunci cand, de fapt, exista un timp al tuturor celor pe care avem sa le facem. Putem sa traim repede un eveniment care cere viteza, putem sa traim lent o relaxare, o bucurie, o placere. Este timp pentru toate, doar ca noi nu stim asta...
Si nici nu vrem sa stim, nu vrem sa spunem si altora... nu vrem sa traim cu adevarat pentru ca nu stim s-o facem - nu pentru ca nu am vrea.

NI SE PARE ABERANT DE SIMPLU

SIMPLE NOTE

Problema "provocarilor" poate fi foarte mult dezbatuta, dar m-as opri la o detaliere care poate fi - cred eu - de folos unora care doresc aprofundari spirituale: "provocarile" apar mai intai ca fiind interioare, in felul in care se manifesta acumularile comportamentale pe care nu le constientizam de cele mai multe ori, de care nu stim nici macar atunci cand le manifestam. Nu le recunoastem nici cand altii ne atrag atentia, le negam cu inversunare. Din "provocari" interioare ele devin astfel "exterioare": ne inversunam pe interlocutori si pierdem treptat aripa lina a inaltarii... Insa este o experienta (de multe ori dureroasa) care se aduna altora asemanatoare; echilibrarea vine, mai devreme sau mai tarziu, dar pe o treapta mai inalta, caci totul este de natura sa ne inalte. Totul conduce la constientizari ale strafundurilor noatre, iar ACUM ESTE TIMPUL CUNOASTERILOR DE SINE. Marea cunoastere va veni si ea: caci suntem entitati venite ca sa ne cunoastem aici radacinile evolutiilor noastre, sa le rafinam, sa le remodelam asprimile si, cu toate acestea bine constientizate, sa ne continuam evolutiile pe alte taramuri, scaldate de lumina altor stele... Trezirea...este o alta poveste!...

Dar imediat, acum, daca iau orice provocare - fie ea bine sau rau intentionata - drept cale de inaintare, sa imi fie iertat orgoliul (daca se poate) eu cred ca am facut deja un pas mai departe. Normal ca peste un timp pot sa fac si un pas inapoi - uneori chiar e de dorit, ca sa nu mi se urce la cap !!! Domnule, exista un echilibru pe lumea asta, chiar de ne place sau nu ne place !!!

SIMPLE NOTE

Ce ne "facem" daca intr-o buna zi descoperim ca "civilizatia" foarte avansata din trecut am fost tot noi (normal ca pana nu vom crede "oficial" ca exista reincarnare nu vom putea crede acest lucru!) si tocmai de aceea ni s-a ascuns acest lucru??
Ca ne-am sacrificat prin diminuarea constienta a puterii noastre umane pentru binele planetei si a tuturor vietuitoarelor planetei... (??)
Si ca unii dintre noi au profitat de altii, bunatatea majoritatii oamenilor a acceptat asta - in anumite limite, normal - si de aceea azi doar asteapta ca vremurile sa le dea din nou constienta ca pot reveni la ceea ce au fost odata, fara probleme pentru nimeni... (??)
Asta da, zguduitor...

DEMONII MEI

Am pus o întrebare la serviciu: dacă ne gandim la proverbul chinezesc "Ai grijă, omule, şi omoară toţi demonii din tine pentru a nu-i transmite şi copiilor tăi" şi dacă cele dorite de mine : cuminţenie, curaj, gingăşie, înţelegere, dorinţă de muncă fără a aştepta recompensă-pe-măsură sunt considerate "rele", "neadaptate", "învechite" şi destul de multe altele... aceştia or fi demoni pe care să nu-i transmit copiilor mei??

Lumea a râs... Mie nu mi-a cam venit a râde...

STRIGARE...

V-ati straduit vreodata sa faceti lucrurile cat mai bine, dar tocmai in acest fel sa deranjati pe unii dintre cei din jur?...

V-ati straduit vreodata sa ajutati pe cineva care a primit ajutorul dvs. si al altora - pana intr-o zi, cand a izbucnit intr-un strigat disperat ca nu mai vrea sa se simta 'umilit' de ajutorul tuturor, la mila celor din jur?... Doamne, de cate feluri poate sa fie durerea omului...

SIMPLE NOTE

Ne-am obişnuit să credem că numai meditaţia spiritual religioasă ne înaltă vibraţia, dar eu cred ca este necesar să avem în vedere că orice fel de activitate realizată de orice om – indiferent de natura ei - muncă fizică (în gospodărie, la un loc de prestare de muncă) sau intelectuală de orice natură: artă, ştiinţă, orice fel de muncă prestată intelectual – realizată cu dăruire, cu atenţie pentru menţinerea unui nivel de calitate cât putem mai ridicat, conduce la ridicarea vibraţiei personale.

SIMPLE NOTE

Gândim prea aproape sau prea departe; nu ne-a învăţat nimeni să ne poziţionăm exact acolo unde este necesar: nu simţim dinainte, nu simţim în timp că trebuie să facem ceva. Simţim numai după ce s-a împlinit faptul...că nu ne trebuia aşa ceva... Sau poate ne trebuia, şi viaţa a pus punctul pe „i” trecând de plăcerea sau neplăcerea noastră??