LA MULTI ANI TUTUROR!!

Pentru mine anul care se incheie acum a fost un an plin de invatatura. O invatatura pe care o acumulam de fapt in acelasi mod in fiecare an, dar anul acesta a avut ceva deosebit fata de cei anteriori. Am inteles multe lucruri, mai ales aici, deschizand acest blog, pentru care am intrat pe multe bloguri, am intrat pe multe forum uri. Am inteles cum se poate tine legatura cu cititorii unui blog/site - lucru pentru care am si intrat pe forumuri si comentarii la site urile vizitate. De aceea inteleg pe cei care citesc fara sa comenteze, caci am fost si eu doar cititor 3 ani inaintea celui prezent, nu participant activ la derulari de acest fel. Am invatat mult din ceea ce se face in lume si din ceea ce nu se face. Am invatat din ceea ce se comenteaza si din ceea ce nu se comenteaza. Am invatat ca sunt oameni care intra pe bloguri si site uri pentru a-si descarca nervii, distrugand increderea altora in relatii frumoase care se pot crea in astfel de conjuncturi. Am invatat ca daca nu port rancuna dispretului si incerc sa merg mai departe croindu-mi drum cu felul puterilor mele, chiar pot merge mai departe. Am invatat ca oamenii sunt buni, dar uneori frica ii inaspreste, ii face neincrezatori, buclucasi in felul lor, pana ce se incredinteaza si ei ca exista oameni care pot fi foarte normali: care nu cer neaparat incredere acolo unde nu se poate forma increderea inca, dar macar se poate trai normalitatea unor tangente, in comentarii decente si creative, caci mergem pe acelasi drum, de fapt.
Am intalnit si oameni bucurosi, echilibrati, chiar fericiti in felul lor, desi din punctul de vedere al altora pot parea cu totul altfel. Oameni care ar putea avea greutati, dar ei nu le inteleg ca fiind chiar greutati. Ei iau viata asa cum este ea si o traiesc facand tot ceea ce le sta in putere sa repare acolo unde altii - din nebagare de seama - au distrus: sanatatea lor, relatiile bune dintre ei si altii, drumul altora prin viata... Se considera niste fericiti ca pot face asta: un fel de reparatori. Pentru ca tot mai multi oameni se strang in jurul lor, sa invete si ei, sa duca acest fel de a trai mai departe.. Se considera fericiti pentru ca oamenii se strang in jurul lor tocmai pentru ceea ce fac ei. Sunt constienti de ceea ce fac, si se straduiesc sa faca si mai mult, si mai bine, invatand din mers tot ceea ce este mai bun in jurul lor..
Am vorbit cu un om mai special zilele trecute. Un strain nascut in nord, traind in sud, un om care a cutreierat lumea in cautarea unor oameni care sa inteleaga mesajele angelice la care el este foarte deschis. Numai la noi, romanii, a gasit astfel de atitudine, oameni care au cunoscut cerul si pamanturile de pretutindeni cu inclinatia naturala pentru universul din interiorul omului oglindindu-l pe acela din exteriorul sau. Oameni care nu se gasesc singulari - unul intr-o tara, altul in alta tara... A cunoscut un grup (pe noi - prietenii mei) din care fiecare in parte cunoste un alt grup, si asa mai departe.. Cand i-am spus asta, a ramas fara grai. Credeam ca nu a inteles, limbajul nostru fiind un amestec de engleza-spaniola-franceza, dar intelesese foarte bine: era doar uluit.. Noi am ras veseli, caci asta se petrece cu noi de cand ne stim... De cand citeam Viata dupa viata (A. Moody) pe foi volante scrise cu caractere uriase pentru Ceausescu !!! De fapt - chiar de cand eram copii si citeam Cutezatorii, unde am aflat atunci prima oara, detaliat, despre Atlantida...
Ne-a spus ca el crede ceva, care mi s-a parut ceva deosebit ca incredintare in timpul pe care il traim acum, pentru un tanar: timpul poate fi inteles ca fiind un cumul al momentelor de traire ale fiecarui om in parte.
M-am gandit si eu - mai curand am simtit si eu: pentru ca suntem atat de strans legati unii de altii, el pare o curgere a unui sir de cadre - la fel ca si un film. Intram in filmul acesta sau iesim, asa cum am inteles din cele scrise si de N. Walsh: vietile noastre sunt ca niste foi scrise, care sunt puse intr-un tepus una peste alta.
Chiar cred ca noi croim si foile, si croim teancul. Suntem si foaia, si tepusul, caci tot universul se inchide/deschide ca o clepsidra in plexul nostru solar. Suntem creatori pe atat de multe planuri, si obisnuiti atat de mult cu asta, incat nici nu ne mai dam seama de tot ceea ce facem, de tot ceea ce traim.. Nu ne dau seama decat de lupta proprie pentru supravietuire.
De ce lupta? de ce supravietuire? de ce durere?
De ce MATRIX??
Incercam sa iesim din acest MATRIX (vorba prietenilor nostri de pe site ul cu acelasi nume), din softul acesta, caci din mecanisme nu iesim decat prin sfarsitul destinului. Noi dorim sa iesim din soft, pentru a putea trai propriul nostru soft. Parintii si bunicii noastri doresc sa iasa din mecanism pentru ca ei nu vor sa inteleaga ca parasirea softului este principala. Poate fiecare generatie este altfel croita, s-a nascut si a trait sub alte "stele"... De fapt, totul ne trebuie. Ne trebuie ca sa devenim constienti de tot ceea ce poate crea fiecare dintre noi. Dar putem sa ne folosim un soft propriu, adica personalizat, chiar daca ne costa scump. De fapt, poate sa nu coste scump, daca gasim in interiorul nostru resursele necesare.. Care chiar sunt, doar ca nu suntem constienti de ele..
Dupa ce cunoastem "softul" altora, suntem de fapt liberi sa iesim din el. Sa-l traim pe al nostru. Asa cum iesim din "softul" parintilor - daca, si cand - dar aceasta depinde de ceea ce simte fiecare dintre dintre noi. La nivel macro sau micro - traim acelasi tip de experienta. Trebuie sa cunoastem toate cele care ne inconjoara. Nu ne putem feri de nimic. Asa suntem croiti, asa intelegem de fapt sa mergem mai departe, sa ne dezvoltam. Sa traim.
Fiecare traim in felul pe care il acceptam. Fiecare suntem asa cum suntem. Ne referim la acelasi lucru sau nu, intelegem sau nu, toti ne plimbam pe aceeasi planeta si sub acelasi ceruri. Cred ca multi romani au inteles acest lucru si de aceea suntem impreuna.
LA MULTI ANI TUTUROR!!

CEL MAI BUN FILM EDUCATIONAL AL ANULUI

Vizionati mai jos un film care a fost cotat ca fiind cel mai bun filmeducatinal al anului. Multumesc si pe aceasta cale dnei Cristiana Alexandra Levitchi.
Filmul spune totul. Nu cred ca mai este nevoie decat de cateva specificii in plus.
Tineti minte cand va spuneam ca, daca doriti sa manance copiii vostri trebuie SA-SI VADA MACAR UNUL DINTRE PARINTI MANCAND? Cate lucruri nu facem in familie, dar avem pretentia ca copilul sa faca ceva ce nu vede la noi? DE CATE LUCRURI PE CARE LE FACEM NU SUNTEM CONSTIENTI? Respigem CORECTIA SI DEZVOLTAREA PERSONALA (imbratisand numai pe aceea vizand strategiile de desfasurare a lucrarilor de serviciu !! cand o facem si pe aceea...) dar la comportamentul nostru nu prea suntem atenti, stiind ca sarmul si istetimea noastra ne face loc in lume...
Asa este, copilul este OGLINDA noastra in lume... Si nu o vedem intotdeauna. Nu acceptam ca intotdeauna este loc si de mai mult, si de mai bine... Pe calea dezvoltarii noastre..
Si mai mult... TOT CEEA CE FACEM IN CASA NOASTRA SE RASPANDESTE IN JURUL NOSTRU, CACI SUNTEM RADIANTI CU O PUTERE DIN CE IN CE MAI MARE. Copiii sunt receptivi la tot ceea ce se petrece in jurul lor, indiferent ca ne despart sau nu peretii pe care ne intitulam PROPRIETARI... De fapt... nu suntem proprietari pe nimic !!! De multe ori nici pe comportamentul nostru, CACI SUNTEM IN EGALA MASURA INFLUENTATI DE TOT CEEA CE SE PETRECE IN JURUL NOSTRU. Ne trezim ca facem ceva - daca "ne trezim" - si spunem ca a fost un accident. Nu ne dam seama ca "accidentul" se petrece cam des... Dar avem pretentia ca altul sa nu o faca.. Copilul, sau vecinul, sau prietenul, sau colegul, sau trecatorul de pe strada..
SUNTEM OGLINDA SOCIETATII IN CARE TRAIM, degeaba o infieram, certandu-ne cu televizorul... Parintele Teofil Paraianu imi spunea candva: "Cum e poporul - si conducatorul..." ne perpetuam fara sa fim prea constienti, spirala nu se desface decat daca o desfacem noi, constienti, cu vointa multa si o aruncam in sus, nu o lasam sa se incolaceasca implozand in tenebrele inconstientului...
Cine spune ca de noi depinde sa schimbam lumea... nu prea greseste... Chiar de loc...

O ALTA POVESTE...

Se spune din ce in ce mai des in ultima vreme ca trebuie sa intelegem ca alegerea Craciunului, ca zi de nastere a Marelui Invatator si Coordonator de evolutii (intrupat printre noi ca Iisus din Nazaret) a fost o zi aleasa de Biserica Crestina pentru a demonta incredintarile locale ale popoarelor crestinate. Nu folosind constrangerea, ci montand (caci cunoasterea unor foarte profunde lucruri era atunci mult mai avansata decat vrem sa acceptam in ziua de azi) un continut nou pe un piedestal vechi, lasand apoi sa vireze totul catre o devenire de normalitate care avea sa uite treptat de la ce a pornit, pastrand ceea ce s-a adus nou in lumea de abia in formare, atunci.
Sarbatoarea Nasterii - indiferent la ce data s-a petrecut ea - este una dintre zilele care ne vor aminti mereu ca s-a implinit ceea ce se astepta inca din timpul babilonienilor: schimbarea timpurilor, puterea luminii celei noi, pe care o asteptau ei - la randul lor - cunoscuta din invataturile cele mai stravechi, dinainte de potop. Stiau ca lumina avea sa se schimbe, schimband intreaga fire, cerurile si pamanturile deopotriva, si mai stiau ca cel care conduce lumea si o indruma pas cu pas in toate noutatile ei vine si schimba tot ceea ce este in trupul, si in mintea, si in sufletele oamenilor. Asteptau astfel noua invatatura, asteptau Omul - adica omul nou care sa le dea stiinta si invatatura pe care omul vechi nu o mai cunostea, chiar daca multe repere le avea deja. Ei nu aveau notiunea abstracta de OM, se numeau fiecare dupa cum ii era numele, tagma, clasa sociala. Aveau uneltele Omului - dar nu stiau cum sa le foloseasca. Banuiau. Aveau nevoie de o directionare... Stiau ca lumea va primi invatatura abia atunci cand va fi atat de plina de lectiile cele vechi (dar nu si stravechi, pierdute si de multe ori neintelese in ceea ce se mai afla astfel in lume) incat nu se va mai suporta om cu om, popor cu popor, pamant cu pamant si cer cu cer... Asta era invatatura cea veche, pe care omul trebuia s-o cunoasca, pentru a o urma, pentru a-si cunoaste bine neputintele si a sti apoi cum sa si le indrepte, cum sa se ridice din tot ceea ce cunostea - catre alta cunoastere. Cum nu intelegeau ce se poate impleti din invatatura veche si cea actuala lor, simteau bine ca trebuie sa traiasca totul pana la capat si atunci sa primeasca cunoasterea pe care Marele Invatator o pregatise de la pornirea timpurilor, pentru toti oamenii lumii.
Preotii dintai ai Babilonului nu au luptat si nu au vrut sa lupte contra egiptenilor (numeau acest popor - poporul lui Kern sau Kem). Ei au acceptat totul. Urmasii lor cei de pe urma au inceput sa-si foloseasca cunoasterea impotriva egiptenilor, dar nu cu convingerea si viclenia cu care preotii egipteni au furat cunoasterea de la ei si au transformat-o in arme contra propriilor lor invatatori. Pe care ii credeau slabi tocmai pentru ca nu doreau sa li se alature. Pentru ca secretele sa fie pastrate, trebuiau sa fie toti la fel, sa accepte TOTUL sau NIMIC: adica infratirea totala cu egiptenii sau moartea.
Au ales ca unii sa se retraga (oricum nu prea stia nimeni ce se petrecea in spatele portilor inchise) si sa piara in salbaticie, altii sa ramana si sa duca mai departe o societate pe care ei nu o vedeau deocamdata sa fiinteze dupa vechile reguli. Vedeau salbaticirea popoarelor si impotriva a ceea ce era nu vedeau decat venirea Marelui Invatator.
O astfel de venire nu avea nevoie sa fie la o zi mare, caci Invatatorul era un puternic al lumilor de intuneric si lumina deopotriva. Pentru El orice lumina era buna pentru o cunoastere, o aplicatie, o infratire, o improfunzire... Numai un Creator putea sa iubeasca asa... Cunostea ca nimeni altul regulile Luminii Intunecate si ale Luminii Albe, numai El le putea amesteca astfel incat sa nu faca rau lumii. Numai El trebuia asteptat, iar acest lucru putea sa fie in orice clipa a lumii, in orice regat al ei.Toti invatatorii si mosii cei ascunsi ai lumii intuiau ca in special lumea din miazanoapte are nevoie de El, stiau ca se vor strange toate popoarele in jurul Marii celei Albastre (pentru ca existau mari verzi, mari galbene, mari rosii si mari albe), adica in locurile in care mai traisera o data si de unde se imprastiasera in vechime, dusi de furtunile noilor lor vieti - pe unde nici gandul si nici sufletul nu ajungea de placere...
Nu avea nevoie de nimic. Dar avea sa formeze oameni care sa ii duca invatatura mai departe, oameni care, daca aveau sa inteleaga misiunea, constructia urma sa fie gata. Babilonienilor nu le era frica de egipteni, pentru ca stiau ca egiptenii vor pieri. Stiau atunci (mai tarziu aceasta cunostere li s-a pierdut) ca cine ii va ucide pe babilonieni, ucisi vor pieri. Dar poporul lui Kem nu se lasa usor infrant si stiau bine babilonienii ca vor incerca sa-i supuna chiar si Batranii popoarelor, Nestiutii si Nenumitii lumii care ii ingaduiau doar pentru ca aceia iubeau pe toti oamenii, ii tineau in viata si erau gata sa isi lase nemurirea pentru un fir de viata a celor dragi de pretutindeni..
Istoria apoi o cunoastem. Iisus nu avea nevoie sa vina intr-un loc anume pentru misiunea lui, dar avea sa vina in lume intr-un loc anume ales, pentru a ajuta acel popor care sa ofere mai tarziu puterea mintii lui ca exemplu de gandire noua. Iudeii formau numai poporul ales , dintre alte popoare asemenea lor, care ar fi putut sa duca o astfel de sarcina la bun sfarsit; dar alte popoare erau antrenate in acel moment in alte sarcini sau erau departe de locul in care lumea trebuia sa se uneasca pentru a trai mai departe, dupa regulile cele noi. Aceste alte popoare aveau sa vina, in goana, in mileniul ce va urma, pentru a regasi mai mult sau mai putin constient drumul care locul venirii Marelui Invatator, catre lumea care incerca sa aplice invataturile Lui.
Invatatorii si Mosii neamurilor care, prin hotararea lor, aveau in sarcina preluarea invataturilor Lui, urmau sa se stranga acolo unde avea sa vina El. Stiau cu totii ca vor fi trimisii in lume ai Marelui Invatator. Stiau si ca vor fi oameni care sa stea in fata, in vazul lumii, si sa colinde lumea cu invatatura de Cumintenie pe care o vor primi de la Cel Inalt prin viu grai; mai stiau ca ei, Invatatorii si Mosii cei stravechi vor primi invatatura cea Inalta, de Facere, prin care aveau sa foloseasca Lumina cea Noua, atragand-o in continuare, asa cum avea s-o faca Cel Inalt. El nu mai putea sa stea, in trupul lui cel dumnezeiesc, croit pentru Lucrare, de aceea era nevoie de trupuri umane, nu dumnezeiesti, pentru a chema Lumina pe pamanturile lor, pe apelor lor, in padurile si pentru binele tuturor vietuitoarelor mari si mici ale lumii.
Mosii si Invatatorii si-au lasat asadar puterilelor, s-au facut mici si slabi, au intrat in lume si s-au lasat in voia ei. S-au inleprozit, s-au supus biciului, durerilor, bolilor - s-au supus lumii, intr-un cuvant.
In multimea de oameni care umpleau cararile lui Iisus erau si Ei, Mosii si Invatatorii nostri... alegand cararile dupa Iisus, dupa cum le punea El semn in fata Lor. Prin insanatosirea lor, cu puterea Cerurilor si pamantului deopotriva, ei au invatat si au primit Puterea din partea Celui Inalt.
Dar nu a stiut-o nimeni. Sau - prea putini. Acum - din ce in ce mai multi..
Povestea Magilor este parte din povestea lor. Unii au iesit sa fie cunoscuti, altii s-au impanzit printre necunoscuti. Toti au invatat lectia Marelui Invatator. Tot ceea ce El a pus in fata Lor.
Au plecat si si-au revazut neamurile, le-au dat ultimele invataturi, au pus pietre de hotar de invatare in lumile lor. Si apoi au plecat.
Dar sunt si ei acum, prin lume. Unii cu trupurile lor stravechi, de dinainte de potop, sau de numai putin dupa potop, oameni simpli pe care lumea ii vede sau nu ii vede, care traiesc prin muntii nostri sau ai altora, prin insulele nordului sau ale sudului... Ei "canta" sau "viseaza" in limbajul universal al sunetului si luminii, pentru toate popoarele lumii - nu pentru unul anume... pentru bunii si raii lumii pe care ei ii tin astfel sa nu decada si mai rau..
Solstitul de Iarna ramane insa - asa cum spuneam si in cuvantul de mai 'nainte - sarbatoarea, punctul nodal al intregii noatre ierni, asa cum cel Vara este punctul nodal al intregii noastre veri.
Nu conteaza ca Iisus s-a nascut sau nu in aceasta zi, nu trebuie sa ne afecteze faptul ca cercetatorii au lucrat si au descoperit ca, dupa semnele cerurilor puse in Biblie, Iisus nu putea sa se nasca atunci... Nu conteaza ca a trait sau nu cu cine a vrut, nu conteaza ca a avut sau nu copii - ceea ce conteaza este ca, intr-adevar, a adus Lumina cea Alba pe Pamant, a impletit-o cu ceea ce era obisnuinta oamenilor si tuturor celorlalte vietuitoare ale pamenturilor si cerurilor... Conteaza invatatura pe care a lasat-o in lume. Ce nu ar fi dat preotii Babilonului sa traiasca vremurile pe care le traim acum... Oricum sunt si ei prin lume, sau prin jurul lumii, dar ei ar fi dorit s-o aiba in cunoasterea lor de atunci...
Conteaza ca Lumina este bucuria noastra de acum, ca o putem deja sesiza cu ochii nostri in stralucirea ei, care face sa paleasca treptat acea Lumina Intunecata ale carei ultime fire se impletesc acum prin lume - dar nu si pentru mult timp...

Intre noi fie zis - eu obisnuiesc sa spun ca, daca nu venea Iisus in lume, noi nu am fi putut sa privim acum la TV, nu aveam computere.. nu prea aveam nimic din ceea ce formeaza lumea noastra de azi.. Chiar daca se impletesc in ea arme cu flori, cruzime cu ingenuitate, durere cu bucurie...

Povestea Iernii este asadar o poveste a tuturor popoarelor, asa cum stim acum, gratie internetului.. Suntem cu totii Fiii Luminii celei Noi, ai Luminii celei Albe, nascute din aducerea tuturor segmentelor de lumina, pe toate vibratiile aferente sectoarelor fiecarui corp/camp planetar in parte. Iisus a prefigurat tot ceea ce aveam sa cunoastem mai departe in lumea care se va schimba, cu de la El pornire. Unii dintre noi au nevoie de aceasta permisiune, caci inca nu sunt obisnuiti cu ideea ca totul ne este permis in lumea noastra, pentru ca noi sa ne dam seama unde gresim, cu ce gresim, pentru ca apoi sa lucram - impreuna cu coordonatorii evolutiilor noastre - catre virarea comportamentelor noastre catre ceea ce a adus nou in lume Marele Invatator: sacrificiu, altruism, iubire neconditionata...

ZIUA MIJLOCULUI DE IARNA

ESTE SOLSTITIUL DE IARNA.
Ziua Mijlocului de Iarna. Una dintre cele mai subtile zile, alaturi de ziua Mijlocului de vara. Stramosii nostri incepeau orice noua activitate ori in Ziua Mijlocului de vara, ori in Ziua Mijlocului de iarna. Nu porneau la drumuri lungi decat intr-una din aceste zile. Ca si tracii, la fel procedau si celtii, si tibetanii. Deci inaltatii emisferei boreale. Nu am studiat cum se petreceau lucrurile in Sud. Dar pot spune cu tarie ca asemenea zile erau cele mai importante ale oamenilor nordului. Si fiecare dintre ei stiau un lucru: ca o astfel de Zi pregateste in mod ascuns (subtil zicem noi azi) oamenii pentru cele pe care le aduceau ca noutate fiecare an urmator. La fel ca si tot a 7a zi, care aduce un bob de noutate din ridicarea urmatoarelor 6. Si asa lumea SE RIDICA MEREU.
Si se ridică mereu, indiferent de timpuri, de locuri, de cerurile de de-asupra noastra sau de pamanturile pe care calcam. Fiecare se ridica, nu exista om care sa nu o faca, nu exista fiinta care sa nu o faca, constient sau nu.

SA NE TRAIM UNII ALTORA!! SA NE BUCURAM UNII DE ALTII!!
SA NE BUCURAM DE ZILELE NOASTRE!!
Cu drag, Cristiana

IUBIREA CARE NE IUBESTE

Am primit un mesaj de la cineva, o persoana foarte draga mie. Imi trimitea doua cuvinte: IUBIRE si RECUNOSTINTA: doua cuvinte care spala, curateste totul in calea lor, totul devine clar si limpede, mai clar si mai limpede decat apa de izvor...

Uitam sa iubim, de multe ori, luati si dusi de zgura vietii... Spunem ca vrem sa ne gandim cu drag la cei din jur, dar ne gandim o data azi... ne mai gandim o data peste nu stiu cat timp...
Dar iubirea este ceva de neinteles, sau macar pe care prea putini oameni o inteleg... Ea ne poarta o clipa
pana in inima celui la care ne gandim cu drag... Si ea face sa vibreze totul in noi, si in cel care a oferit o clipa de iubire, si in cel caruia ii este oferita. Este un zbor... un val... o unda... o explozie de inaltare...

Fiecare primim in viata macar o singura astfel de clipa... Chiar daca nu stim de la cine vine... Nu mai conteaza... conteaza ca totul se face... este... iubeste... IUBIREA IN SINE NE IUBESTE PENTRU NOI, CEI CARE MAI UITAM UNEORI... Ea este o lumina, si ramane acolo, in inima celui iubit si vibreaza chiar daca omul de la care a pornit spala in baie sau merge intr-un troleu aglomerat, luptand din greu cu aerul inchis, cu transpiratii, rabufniri nervoase ale altora... Iubirea e acolo, mereu acolo, chiar daca gandul nostru nu mai este iubire pentru o clipa...

... sa iubim si sa recunoastem ca iubirea ne creaza mereu... mereu...

SCHIMBARI SI ALEGERI

"... Lumea s-a schimbat...
O simt in apa...
O simt in pamant...
O miros in aer... "
Cuvintele Doamnei Luminii... Lady Galadriel... din filmul Stapanul Inelelor... In cartile lui J.R.R. Tolkien de fapt au fost spuse de catre batranul ent ArboreBarbos, traitorul vremurilor pentru ei, cei de atunci, de mult apuse... si nu mai era nimeni ca si ei, care sa-si aminteasca...
Daca parafrazez aceste cuvinte, pot sa spun ca multe dintre cele care au fost - pentru noi, oamenii de acum, nu mai sunt... DAR MULTI OAMENI INCA MAI TRAIESC DUPA REGULILE VECHI...
Si da, vrem sa ne schimbam.. Chiar este vremea schimbarilor... chiar se simte schimbarea in aer, in ape, in tot ceea ce ne inconjoara... mai ales in lumina care ne invaluie, desi nu ii vedem noile valente...
Se simte schimbarea in OAMENI...

Noi inca ne mai amintim... Invatam istorie umana contemporana (adica cam de pe la cateva mii de ani de la potop incoace) si, de fapt, este singurul lucru de care ne mai amintim. si doar pe aceasta cale.. Nu avem alte repere, iar intuitia - singurul nostru reper general, nu ne-a fost lasata spre invatatura: divinitatea ne-a lasat-o - sa ne-o pastram, sa ne-o dezvoltam... dar noi, oamenii, ne-am furat-o si ne-o furam in continuare. Cei care au luptat pentru ea au fost omorati sau chinuti, pentru ca nimeni sa nu mai indrazneasca s-o faca altcandva...
Homo homini lupus...
Azi ne trezim goi si flamanzi, in intuneric si singuratate. Si nu e nimeni care sa ne spuna ceva. Unii nici nu au nevoie sa le spuna cineva: pentru ei sa-si gaseasca calea este ceva firesc. Nu se simt bine cumva - cauta altceva. Cauta pana ce se simt bine. Un bine care vine din creatie: fie ea materiala, fie intelectuala - caci oricare din aceste cai poate conduce la intelegerea lumii in care traim.
Evolutia nu ne cere in mod expres sa il cautam doar pe Dumnezeu in viata. Vremurile care vin - vin implacabil si ne demonstreaza ca cel care doar il cauta pe Dumnezeu si nu cauta viata sub toate aspectele ei - nu l-au gasit pe Dumnezeu. Te intrebi frumos, fara sa vrei sa jignesti pe cineva: cel care spune ca suntem Dumnezeu - greseste??!! Cel care spune ca suntem parte din Dumnezeu - greseste??!! Dar cel care spune ca suntem prea neinsemnati pentru ca Dumnezeu sa vada acest "colt" pierdut de galaxie, in imensitatea universului ??!!..
Ce simtim??!!
Asta este problema: ce simtim??!!

CE SIMTIM?
Depinde ce simtim fiecare dintre noi. Ce ne determina sa intelegem, sa cuprindem, sa avem, sa simtim... Fiecare se schimba dupa cum simte: dupa cum este societatea, dupa cum este familia, dupa cum este si tanjeste sa fie el personal. Din nefericire, nu prea intelegem faptul ca fiecare om are viziunea sa interioara, conform careia actioneaza - indiferent ce teluri il anima. Odata ajuns acolo, la telul sau - rapid sau lent - isi poate da seama ca, daca i-a luat o viata intreaga (sau doar cea mai mare parte a vietii sale), atunci va fi multumit de ceea ce a realizat si va intelege ca de acolo se poate privi mai departe: dar revine - poate - copiilor, nepotilor sai sa "duca visul mai departe"... cuiva, oricui...
Daca a strabatut rapid cai care au dus imediat la realizarea visului, nemultumirea pentru "doar atat" sau apetitul pentru "mult mai mult" vine fara intarziere... Isi simte nemultumire... Ar trebui sa inteleaga ca nu este aceea calea lui, dar simte ca, chiar din ceea ce a realizat, poate sa porneasca pe un alt drum: impartirea biblica a averii saracilor si urmarirea caii spirituale: o cale perceputa de altii ca fiind "sacrificiala" - dar pe care omul nu o considera chiar sacrificiala, ci mai curand corectiva si creatoare de impuls pentru a merge mai departe.
Pe acelasi fel de cale, alt om poate sa simta bucurie pentru tot ceea ce a realizat si sa inteleaga ca poate merge mai departe, chiar prin faptul ca a acumulat avere imensa, care ii creaza venit in continuare - un venit de care el nu mai are neaparata nevoi: exemplul lui Ben Hur, magnatul care isi foloseste averea pentru a crea cale de acces crestinismului in Roma. In zilele noastre - cei care investesc in curatirea planetei, in sanatate publica, in crearea de fundatii pentru cultura si spiritualitate.
Cei care sunt agresivi si acaparatori nu isi dau seama, de fapt, ca resursele lor sunt baza saracirii popoarelor, baza crearii si intretinerii focarelor de razboi, imoralitate, distrugerea ecosistemelor locale sau a biosistemului general planetar. Din care chiar ei traiesc, se alimenteaza permanent; este calea celui care este lasat sa se hraneasca cu distrugerea si, in viitorul evolutiilor sale, parerea de rau pe care o vor resimti ulterior acestui destin le va crea - asa cum spuneam si anterior acestui articol - antrenarea definitiva (doar cu retusuri) pe calea altruismului definitiv.
Se spune ca cei care sufera acum - platesc fapte din trecut grele, agresive, la adresa popoarelor din care au facut parte. De fapt, aceia si-au invatat lectia si sunt acum exact aceia care strang averi si le pun la dispozitia unor fapte general caritabile, sau care sprijina pe orice cale desfasurarea civilizatiei umane. Adica invata sa vireze catre umanitate, sa deturneze puterea lor de trai catre fapte bune.
Este insa timpul in care alte spirite vin la intrupare pentru a invata aceeasi lectie, altii care invata in acelasi fel (mai mult sau mai putin decat cei din trecut). Este un motiv in plus (printre multe altele) pentru care ni se spune sa nu judecam pe altii.
De fapt este o gestionare a resurselor energetice pe care le avem, cu care, conform evolutiei noastre, putem sa contribuim la generarea unor manifestari creatoare sau, din contra: distructive. Aceleasi resurse pot fi intr-o etapa a evolutiilor noastre creatoare (si concret creationist, si in planul emotional, mental si cauzal, toate contribuind la intelegerea profunda a trairilor umane), dar in alta etapa - distructive, necesar a fi inlocuite pornind de la nivelul general al societatii si mergand la nivelul fiecarui om, dupa puterile sale personale. Exemplul cel mai frecvent pe care il dau este acela arhicunoscut al muschetarilor - al lui Aramis in principal: muschetarul care dupa batalie, duel, aparari de tot felul (partea pozitiva a luptatorului) punea haina de preot si oficia ca atare. Azi se considera ca un preot nu poate lua sub nici o forma viata unui om - dar in trecutul medieval apararea si curajul era lectia de viata a umanitatii. Depasirea acestui concept aduce insa in prim plan de multe ori preoti agresivi - care sunt ALTE spirite ce nu si-au trait neputintele inca, care vor invata din ceea ce fac - sa nu mai faca niciodata... Fiecare om reprezinta un spirit care intra in autocunoasterea propriilor neputinte in epoci diferite, dupa cum i se creaza conditiile de manifestare cele mai apropiate de subtilitatea neputintelor sale. Este un element foarte complex, a carui detaliere poate face subietul unei carti destul de groase...
Avem insa resurse inepuizabile sa facem tot ce poate fi mai bun, mai frumos, mai complex. Da, avem putere sa facem foarte multe lucruri, de-a lungul orelor unei singure zile, care sa ne dovedeasca faptul ca ne temem de complexitate - dar o traim fara sa constientizam acest lucru, de foarte multe ori. Avem nevoie sa ni se spuna ca suntem Dumnezeu si atunci chiar ne dam seama ca putem face o sumedenie de lucruri, chiar cu usurinta, chiar cu placere. Chiar daca ni se spune ca suntem doar parte din Dumnezeu - este deja increderea castigata. Daca ni se spune ca nu trebuie sa ne rugam la Dumnezeu sa ne dea ceva, ci sa multumim pentru ca ne-a si dat - constientizam ca avem - dar doar nu stiam ca avem. Deodata se destinde ceva in noi, si fruntea se lumineaza, sufletul se improspateaza, mintea se clarifica... Nu mai exista bariere, nu mai exista decat puterea cu care gasim imediat calea spre rezolvare, sau poate doar numai catre acceptarea ca acel lucru dorit poate sa astepte, ca orice fel de conditii care il genereaza se "coc" si totul poate sa se faca, daca muncim cu tragere de inima, relationam frumos cu oamenii, comunicam echilibrat si inteligent.. PUTEM si puterea a fost acolo si noi nu am stiut.
Nu suntem copiii pacatului, dar gresim pentru ca suntem oameni. Este dumnezeieste doar sa ne straduim si asta putem sa facem. Si cu cat suntem mai putin pretentiosi, cu atat lucrurile par sa se rezolve de la sine. Ne dam seama cum simtim ca lumea poate fi traita simplu, frumos, acceptand ca societatea poate fi purtatoare si de lucruri bune, si de lucruri rele, noi trebuie doar sa alegem pe cele bune. Intelegem ca entitatile cele mai inaltate nu sunt cele care nu cunosc decat pe cele bune - ele cunosc si pe cele bune, si pe cele rele - dar aleg sa le faca doar pe cele bune.

ALEGEM.
Toata viata facem alegeri. Ele ne conduc la schimbari. Tot ceea ce facem este sa alegem ceea ce se armonizeaza cu dorintele noastre, cu incredintarile noastre. Cu cat ele sunt mai morale, cu atat interiorul nostru, subconstientul nostru este mai elastic, mai relaxat. Simtim ca parca si oasele se destind, ca mainile se intind asa cum se deschide o floare catre lumina zilei!! Cu cat ceva este impotriva lui - cu atat frica, nemultumirea, cautarea disperata sau chiar numai infrigurata se instaleaza la bordul unei nave care nu mai are carma, motorul da rateuri, sparturile se largesc, pasagerii urla disperati.. Si raspunderea drumului este a noastra... a fiecaruia dintre noi..
Nu este un fel de raspundere de genul acela "Lumea este in schimbare si depinde de fiecare dintre noi sa lumea asta sa se inalte sau nu!!" Poate unii exagereaza pentru a ne urni din loc, din nepasarea unora, din deznadejdea altora... Si de multe ori echilibrul este confundat cu nepasarea sau deznadejdea: extremele se ating si se impiedica una pe alta sa se inalte, sa deschida cercul si sa irumpa in spirala. Ne ajutam unii pe altii sa intelegem ca sunt mari deosebiri intre echilibru si nepasare, intre echilibru si deznadejde. Alura poate fi aceeasi - ceea ce simtim in sufletele noastre este cu totul deosebit. Fiecare dintre noi stim bine ce este in sufletul sau. Si tocmai de aceea fiecare dintre noi putem sa schimbam ceva catre echilibru, iesind din sarabanda fricilor, temerilor, neputintelor de tot felul: inlocuindu-le cu creatie, cu curatenie - materiala si sufleteasca - cu incredere, cu dragoste de viata, de bucuriile acelea marunte de fiecare zi, cu vorbe bune, cu un zambet si o imbratisare calda.
Pentru oricine.
Pentru toata lumea.

DESTIN SI MISIUNE (2)

In urma unor alte discutii nascute ca urmare a postarii initiale (click aici), este bine sa adaug o idee: despre intelegerea notiunilor: "autentic" si "purtator".
Oamenii inteleg diferit sau nu inteleg de loc astfel de notiuni. A aduce ceva nou sau a purta in lume notiunile aduse de altii. In general se considera ca purtatorii nu au o misiune, ceea ce mie mi se pare eronat. Este o misiune aceea de purtator?? Este necesar sa consideram ca fiind misiune doar cel ce aduce precizari, sau noutati, sau remodelari de intelegeri in aceasta lume??
De multe ori o viata "obisnuita" este luata drept ceva anost, nemultumitor, comparativ cu viata unor alti oameni care par ca "fac" ceva… Acest "ceva" care aduce sau nu omul in fata lumii, mai devreme sau mai tarziu… Incerc sa modelez gandirea acestor oameni catre intelegerea imbogatirii vietii prin aportul emotional, cultural, spiritual, intelectual. Sa inteleaga omul ca nu traieste doar asa, in sir, in lant, palid si anost, ci ca poate face ceva deosebit pentru sine insusi… Si ridicandu-si siesi nivelul spiritual - poate aduce un aport substantial societatii in care traieste.
Iar misiunea lor speciala este sa nu renunte niciodata, sa nu-si piarda speranta niciodata: ca lumea se va schimba treptat, de la schimbarea lor, a celor putini de azi.
Grea misiune, caci se stie bine ca cel mai paradoxal lucru este greutatea de a face un lucru usor...

ELEMENTE DE PERCEPŢIE ÎN SCHIMBĂRILE PRIVIND ANUL 2012: acum si dupa 2012

Urmare a unor comentarii colaterale, mai sunt de adaugat si urmatoarele explicatii:
Sintagma 'Zilele de apoi' este asemanatoare aceleia 'de dincolo' a orientalilor: dincolo de orice, dincolo de fericire - lucru care dezorienteaza pe occidentali, caci ce isi doreste omul occidental mai mult decat fericirea??
Dincolo de fericire este echilibrul care nu mai cere fericirea pe care am fost noi invatati sa o cautam, fericirea din 'a avea' (bani, casa, omul iubit, si un sir lung de etc.-uri banuite si nebanuite de noi acum, cu care am fi sau nu am fi acum de acord...). Este era de dincolo de zilele de azi, in care noi percepem constient lumea prin prisma receptorilor corpului solid, fara a avea cunoastere sau incredere in receptorii celorlalte corpuri pe care le avem, fara a fi obisnuiti sa operam direct cu ei - sunt perceptiile deosebite ale realitatii inconjuratoare. Despre astfel de feluri de receptivitati - astrale (zborul sau calatoria astrala constienta), mentale (de regula vedere mentala) sau cauzale (perceptiile vibratiilor in acelasi plan, schimbarea planurilor vibrationale) noi am auzit, insa majoritatea oamenilor considera aberatii chiar faptul ca am avea si alte corpuri inafara celor pe care le stim, aflate in alte planuri vibrationale. Putini oameni au vazut lumea prin alti 'ochi', de aceea inca nu-i credem; trebuie sa se ajunga la o masa critica (in stare sa ajunga credibila prin numarul oamenilor care se sustin astfel reciproc) pentru ca lumea sa devina constienta de schimbare si sa o caute, sa-i perceapa valentele.

'Am vazut un cer nou si un pamant nou' este sinonim cu a percepe doua lucruri simultan:
1. prin alte simturi pe care omul le va avea: omenirea incepe deja sa-si dea seama ca le are, se deschid treptat - dar sigur, si mai ales repede, mult mai repede decat cred multi in ziua de azi;
2. modificarea vibratiei planetare - de fapt galactice, care nu presupune numai intrarea Pamantului intr-o anumita zona galactica, ci modificarea componentei energo-materiale a spatiului fundamental universic; modificarea de acest fel presupune de fapt modificarea materiilor corpurilor noastre fluidice (de la corpul vital la corpul supraenesic), in contextul modificarii vibrationale totale a lumii inconjuratoare. Treptat totul se schimba, dar se schimba si energiile vehiculate de astfel de corpurile noastre, iar toate la un loc reformuleaza perceptiile noastre.
Toate structurile materiale se schimba in profunzimea lor: forma ramane aceeasi (planeta, vegetatia, animalele, noi - oamenii), continutul se schimba. Vibratiile se schimba. Iar continutul determina modificarea perceptiilor.
Ceea ce este si mai important este faptul ca nimic nu se opreste aici, ci spirala continua. Va continua multe milioane de ani, cand spiritele umane deja vor fi plecat de mult de pe Pamant, lasand locul altor spirite sa se intrupeze si sa traiasca pe planeta care nu ne apartine, dar pe care trebuie s-o lasam regenerata la toate nivelele ei materiale si energetice. Lucru care va fi facut de generatiile imediat viitoare ale noastre.

Nu este acum sfarsitul sistemului solar, stelar, galactic propriu zis, prin distrugeri, prin inlocuirea distructiva a unui "ceva" si punerea unui "altceva" in loc. Nici nu este ceva miraculos, decat pentru oamenii care au fost tinuti in intunericul informational si speculati in incredintarile lor pentru a trai in frica si in ideea ca conducatorii care nici ei nu ar sti ceva in plus sunt puternici pentru ca nu au frica... Ei sunt cei mai puternici...fricosi !! De aceea au furat cunoasterea, pentru ca le-a fost intotdeauna frica de munca cinstita, care aduce un beneficiu echilibrat : viata echilibrata si frumoasa, alaturi de orice alt om de pe planeta...
Nici nu ne vine sa credem asta... Iar daca credem - de multe ori ne infuriem.... Cred ca este mai bine sa avem compasiune pentru ei, caci regretele lor vor atat de puternice, incat ii vor afecta si pe cei care i-au urat... Cei expusi nedreptatilor invata astfel sa inteleaga firea omului, sa tolereze, sa iubeasca neconditionat.
Credem in realitatea pe care ei ne-au impus-o si in faramele pe care ni le-au dat in mod speculativ, pentru a nu intelege propriu zis adevarata realitate si a ne bate unii cu altii din cauza incredintarilor pe care ei nu le au chiar de loc. Nu credem in ceea ce vedem cu ochii nostri si alergam la doctori pentru a ne prescrie medicament pentru combaterea... elementelor de clarviziune si clarauz... spre marea bucurie a celor care trag de timp pentru ca macar ei - si nu-i mai intereseaza cine dupa ei - sa traiasca in aburii inconstientei lor...
Fiecare dintre noi avem aburii nostri... Depinde cat de repede facem curat, aerisim in jurul nostru...

DESTIN ŞI MISIUNE (1)

Foarte des mă confrunt cu încredinţarea prietenilor mei privind faptul că eu îmi ştiu destinul, că eu ştiu pentru ce trăiesc, în timp ce alţii nu ştiu acest lucru… Întreb: “Doar pentru că fac cercetări şi iese ceva din scrisul meu, putând astfel să ajut oamenii?”…

De cele mai multe ori răspunsul este: „Da, cam aşa ceva...”

Nici eu nu ştiu ce “am de făcut” din simplul motiv că am început prin a face ceva, apoi am trecut gradat către altceva… şi de fiecare dată am crezut că da, poate asta am de făcut… Acum, după ce am făcut o mulţime de lucruri, ştiu un singur lucru: că fiecare în parte era pentru a-l înţelege pe altul, şi altul… şi aşa mai departe. Ştiu că sunt în dezvoltare, ştiu că am făcut mari confuzii, am învăţat să citesc cu răbdare tot ceea ce am încredinţarea că este confuzie – şi nu să spun: „Aaa... asta ştiu că nu este aşa...” Şi am descoperit astfel că fiecare confuzie porneşte de la ceva real, înpleteşte apoi confuzii cu realităţi, şi pot să ştiu de unde vin toate şi care sunt şi explicaţiile necesare – pentru că le-am făcut şi eu la fel, cândva... Şi poate mai fac şi acum, dar experienţa mea o dau tuturor, căci nu există un capăt pentru acestea... Şi este necesar să aduc oamenilor gândirea prin prisma căreia am spus la un moment dat ceva sau altceva… Şi apoi să las oamenii să facă ce doresc cu ceea ce au citit din părerile mele.

Dacii nu scriau prea multe, căci erau încredinţaţi că scrisul osifică ideea momentană a celui ce scrie. După câteva zile de la cele scrise, omul putea să îşi dea seama că lucrurile sunt mult mai complexe decât ceea ce a văzut prima dată. Învăţăturile de o viaţă le dădeau urmaşilor lor prin aplicaţii sau prin povestire, acolo unde era cazul, cu condiţia să dea mai departe conţinutul moştenirilor cu îmbogăţirea lui prin experienţă proprie, prin ceea ce au descoperit a fi real şi esenţial în viaţa lor, în funcţie de schimbarea vremurilor. Căci dinamica cea mai reală venea din ceea ce ei percepeau a fi dinamica schimbărilor permanente ale universului, datorită cărora oamenii înşişi se schimbau permanent.
Dar a venit la un moment dat o vreme în care nimeni nu a mai avut putere să se gîndească la perfecţionare şi la înălţare adaptativă (înălţare în timpul adaptării, adaptare din mers în înăţare, prin preluarea celor mai înălţate metode şi adaptarea tuturor oamenilor la metoda cea mai avansată). Era vremea războiului, a apărării, a supravieţuirii prin orice metode. La început, aceste alte metode erau tot înălţate, ulterior plafonarea şi-a spus cuvântul. Şi totuşi, a rămas în conştiinţa oamenilor folosirea muncii cinstite, corectitudinea procedeelor, răbdarea aplicaţiilor cu atenţie, la amănunt, curăţenia; şi moralitatea – mai presus de toate.
Îşi ştiau bine destinul şi mai ales îşi ştiau bine misiunea în lume. Şi ştiau bine că erau ajutaţi pentru asta. Simţeau că erau ajutaţi şi protejaţi – şi din ceruri, şi de prin alte pământuri – din zări mai apropiate sau mai îndepărtate, de popoare care simţiseră pierderea libertăţii lor înaintea dacilor, dar nu conteneau să îi ajute din locurile în care cele mai luminate minţi ale lor se retrăseseră cândva...

Ce este destin şi de ce este uneori confundată această noţiune cu aceea de misiune?? Sunt întrebări la care pot să răspund numai prin prisma înţelegerilor mele şi a felului în care m-am confruntat cu ideile altor oameni, oricum mai luminaţi decât mine.
Linia de demarcare între cele două noţiuni este foarte subţire, de multe ori abia perceptibilă sau chiar imperceptibilă – nu numai pentru societate, ci chiar pentru omul aflat în misiune spirituală.
Un om mi-a spus că este destinul meu să fac ceva: să scriu cărţi pentru a da oamenilor ceea ce am primit pe diferite căi. De la lume adunate şi la lume înapoi date... Un „dat” amalgamat cu simţirea mea, cu acea părticică de suflet care marchează trecerea noastră prin acestă lume.
Am simţit dinainte că acesta era destinul meu şi chiar scrisesem mult până ce am primit acest mesaj. Mi s-a părut o încurajare. Apoi altcineva a spus că am o misiune: şi mi-a detaliat această misiune. A detaliat-o în public şi m-am simţit răspunzătoare pentru această misiune, şi apoi de-a lungul vieţii m-am simţit nevolnică să nu mă ţin de tot ceea ce presupunea această misiune...
Destul de târziu mi-am dat seama că problema era mult mai complexă decât părea la prima vedere. Chiar şi la a doua. Chiar trebuia să stai mult pe gânduri pentru a face ceva rotund din tot ceea ce avem la dispoziţie la un moment dat. Iar ceea ce vine pe urmă se înfăşoară peste toate cele care au fost astfel înţelese la început...

Am simţit că mişcarea omului în destin presupune o linie principală, mai multe linii secundare şi un volum relativ mare de linii aflate în stare latentă. Dacă se are în vedere ceea ce este mai mare, mai voluminos în rândul unor asemenea distribuţii, angajatul în destin realizează o măsură de continuare a unui volum deja existent în experienţa sa anterioară, care se delimitează destul de vizibil în destinul său. Se poate spune că omul merge pe linia destinului său. În acelaşi timp el are tangenţe şi cu alte linii în paralel, în relaţiile sale cu alţi oameni, de care este mai mult sau mai puţin legat, prin firele cunoscute şi necunoscute ale societăţii sale. Şi aceasta este considerată a fi parte din împlinirea destinului său. Dacă atinge alte linii, ale destinelor altor oameni – linii care constituie cel mai mare volum al acestora – el a intrat în destinul lor, dar la acel purtător erau linii aflate încă în stare latentă, pentru care omul avea cunoaştere, avea pregătire, dar nu avea condiţii depline pentru a încerca acea linie în specificul său de profil spiritual.
De aceea ne putem ajuta sau ne putem împiedica unii pe alţii să ne împlinim destinele. Nu trebuie să ne băgăm în sufletul celor din jurul nostru – nu trebuie să refuzăm un ajutor plin de tact şi discernământ al altora...
Este greu pentru mulţi dintre noi să privim cu linişte sufletească o viaţă, un destin. Destinul nostru sau al altora. Ceea ce cuiva i se poate părea greu – altuia poate să nu i se pară ceva deosebit; de aceea nu se poate aprecia greutatea unui destin prin prisma altuia, chiar dacă evoluează în aceleaşi condiţii. Evoluţia îşi va spune întotdeauna cuvântul, iar acest lucru nu înseamnă că cineva cu evoluţie mai multă va avea puterea să plutească prin destinul său, căci fiecare început şi sfârşit de treaptă are greutăţile sale particulare; chiar fiecare etapă în parte are perioade de acomodare care pot să nu fie de loc uşoare. De aceea ni se spune să nu judecăm pe alţii; oricum îi vom înţelege atunci când vom parcurge treptele corespunzătoare, în evoluţiile personale. Vibraţia personală vine să se adauge oricărui eveniment, şi chiar evenimentul în sine oferă o vibraţie specifică prin ceea ce crează sau manifestă în general grupul de oameni participant la eveniment. Radiaţia personală poate susţine ridicarea din starea de latenţă a unor linii de manifestare, formând alte caracteristici pesonale, care se pot sau nu manifesta la alţii. Toate formează o greutate de acceptare, însă omul merge mai departe pentru că este obişnuit să o facă, sau se poate opune voinţei celor din jur, încercând să aleagă condiţii mai bune de trai – de manifestare. La un anumit moment dat, condiţiile considerate cândva bune pe această direcţie se termină şi omul se vede “lăsat în mijlocul drumului” – cum se spune – dar de fapt linia i s-a închis în acel moment, prin manifestarea altora. Dacă intuitivul este puternic, el va găsi căi de a merge mai departe, preluând din mers elemente care îl pot ajuta, prin căutarea, orientarea şi găsirea în continuare de căi care îl determină să înveţe mai multe, să aplice mai multe, să cunoască oameni noi, locuri noi, ceea ce mulţumeşte spiritul.
Până la urmă, din orice situaţie se poate profita (în sensul înălţător al cuvântului), se pot găsi căi de îmbogăţire a experienţei spirituale în direcţiile etapei de evoluţie pe care spiritul poate să o parcurgă. Efectele pot veni pe loc sau mai târziu, de aceea trebuie şi răbdare pentru a vedea rezultatele celor trăite astfel.
Există însă şi cazuri de misiune asumată, în care omul este susţinut de ajutătorii săi, astrali şi dimensionali, îndrumaţi de coordonatorii tuturor evoluţiilor de pretutindeni, dintre care direct de către entităţile care crează corelaţiile între misiunea asumată şi alte destine: individuale sau de grup. Astfel de oameni sunt ajutaţi să se orienteze pe drum, să rămână pe drum indiferent de greutăţi şi să-şi facă astfel misiunea. Ceea ce nu presupune că alţii nu ar fi ajutaţi în acelaşi mod, doar susţinerile se deosebesc în funcţie de misiunea asumată. Căci daca pentru majoritatea oamenilor viaţa se scurge conform masei de condiţionări chiar din alegerea momentului şi locului naşterii, aceeaşi masă de condiţionări poate aduce elemente de înaintare diferite – unor indivizi diferiţi sau unor grupuri diferite. Necesitatea menţinerii în misiune în astfel de condiţii implică corecţii permanente, pentru ca omul aflat în misiune să nu intre sub influenţa celorlaţi. De regulă astfel de misiuni, pe Pământ, se referă ori la deschiderea unor noi perspective, ori la întărirea unor laturi ale activităţilor desfăşurate, care vor conduce în viitor la deschiderea spiralei evoluţioniste către direcţii noi pentru întrega societate. Direcţiile pot să vizeze noi perspective, noi întăriri, ale unor aspecte generale ale societăţii sau numai parţiale, pentru grupuri mai mult sau mai puţin restrânse, în funcţie de scopurile individuale sau/şi de grup restrâns.
Chiar dacă rezultatele lucrărilor susţinute nu sunt folositoare imediat societăţii, ele au impact chiar asupra individului aflat într-o astfel de misiune, ceea ce nu aduce însă egalitate între destin şi misiune, dar destinul omului înglobează chiar în viaţa în derulare rezultate ale misiunii sale îndeplinite, chiar şi numai pe faze, nu numai prin împliniri totale. Experienţa se îmbogăţeşte, aşa cum spuneam, şi în plus, o îmbogăţire de experienţă este legată şi de împliniri ale altor destine anterioare ale spiritului aflat în misiune, ori prin rezultatul misiunii (parţial sau total) ori prin rezultatele misiunii oglindite în viaţa societăţii locale.
Dar misiunea poate să iasă din contextul destinului, folosind însă întreaga experienţă anterioară a spiritului. Direcţiile destinului lui pot fi momentan latente, nimic nu se dezvoltă în plus faţă de ceea ce avea ca linii de evoluţie la intrarea în destin, experienţa se consolidează fără să aducă ceva nou spiritului. Societatea este impulsionată de ajutătorii celui aflat în misiune, atenţia este treptat îndreptată către direcţiile necesare aplicării rezultatelor misiunii, dând impuls astfel şi celui care se află în desfăşurarea misiunii: se simte orientat, încurajat şi lucrează fără să fie perturbat, chiar şi în condiţii precare de trai.

În cazul misiunilor, angajatul realizează o lucrare prin care antrenează toate cunoaşterile şi multe din forţele pe care le poate folosi la nivelul momentan-local al vibraţiei planetare, dar care nu au fost folosite integral şi de societate până în acel moment. El lucrează pentru societate, dar nu se implică în mersul societăţii şi infiltrarea în societate a rezultatului muncii misionarului prinde contur: dar numai treptat, nu dintr-o dată şi nu total, căci dacă lumea ar fi putut accepta lucrurile în acest fel, atunci s-ar fi realizat ajutorul la scară largă, în atenţia şi conştientizarea tuturor. Dar o astfel de metodă ar da oamenilor dovada de impunere, ceea ce în misiune spirituală de mare anvergura nu trebuie folosit, ci trebuie respectat ritmul de traire interioara a tuturor celor astfel ajutati. O misiune nu poate fi impusă, căci chiar din felul ei de a fi necesitată şi derulată denotă că numai o mică parte din societate poate fi participantă, din care iarăşi numai o parte cunoaşte - dar nu poate ajunge să-şi arate punctul de vedere în atenţia întregii lumi. De aceea se oferă ajutor de către cineva cunoscător, care poate să facă ordine în ceea ce exista deja ca sâmburi la nivelul societăţii, să se sprijine pe ei şi să lucreze aproape exclusiv urmandu-i pentru finalizarea misiunii sale. Este nevoie, în condiţiile umane de azi, de sacrificarea vieţii personale, de lucru în condiţii grele, de lucru în condiţiile în care lumea în general nu se poate concentra pe subiect sau chiar numai pe părţi din el, aşa cum o poate face misionarul.
Oamenii cu misiune, în general, nu ajung repede să se creadă deosebiţi, dar lumea din jurul lor o face. Totuşi greutatea sarcinii şi complexitatea ei îi apasă, deşi o fac cu multă plăcere şi drag de toate lucrurile din jurul lor. Dacă asemenea oameni sunt crescuţi chiar în mijlocul societăţii, ieşirea din societate le dovedeşte că încep partea cea mai concentrată a sarcinii lor. Retragerea lor, în această etapă a evoluţiei noastre pământene, înseamnă că societatea nu este obligată deocamdată să facă ceea ce fac ei; lumea trebuie să se concentreze pe treburile ei, chiar dacă este vorba despre inerţii, căci ele consolidează mult activităţile în condiţiile date, mai cu seamă – cum spuneam – în etapa actuală, pe care numim intuitivă, când intuiţiile formează păreri, şi părerile marchează drumul omului în societate.
Oamenii pentru care se creaza misiunile vor prelua la început prin subconştient elemente ale înaintărilor aduse: sunt populatii al caror volum creste treptat, preluand din ce în ce mai conştient aplicaţii, după obisnuintele fiecarui om in parte, după experienţa sa, după particularităţile personale de trăire obişnuită. Ceea ce presupune astfel modalităţi noi de aplicaţie, fără să fie vorba însă despre deviaţii de la linia evolutivă locală. Aici este vorba despre îmbogăţirea volumului aplicativ, care va conduce la îmbogăţirea experienţei misionarului care a lucrat la introducerea în societate a elementelor iniţiale.
De aceea spunem că orice se desfăşoară în societate conduce la îmbogăţirea experienţei tuturor şi că de activităţile astfel realizate profită toată lumea, nu numai segmente restrânse ale societăţii.
Misiunile nu sunt de multe ori complexe, ele pot fi simple, dar importante pentru ceea ce ceilalţi oameni nu au încă obişnuinţa de a face. De multe ori tocmai simplitatea lor este greu de înţeles: condiţiile diferite de linia de manifestare a noutăţii, pe care le crează obişnuinţa oamenilor, inerţiile lor din care nu mai pot ieşi la un momet dat fără ajutor dinafară, crează de fapt greutatea de înaintare. De aceea este mereu nevoie de ajutorul venit din partea entităţilor ajutătoare, de aceea mereu se află lângă noi astfel de ajutători care ne menţin mereu: în destin sau în misiune.

ELEMENTE DE PERCEPŢIE ÎN SCHIMBĂRILE PRIVIND ANUL 2012 (2)

EXPERIENŢĂ ŞI SUBLIMARE
Scriam în articolul precedent că în istoria sa omenirea a practicat două feluri de creaţie materială conştientă: creaţia mentală şi creaţia manual-tehnologică – specifice unei etape mentale şi unei etape intuitive din evoluţiile pământene. La întretăierea acestor două laturi ale creaţiei materiale, care se completează şi se valorizează reciproc, fiecare dintre ele prinde volum şi îşi sublimează calităţile, prin accesul către trepte superioare de evoluţie. Fiecare aspect se va constitui rădăcină pentru evoluţii care se vor dezvolta în viitor, pentru înţelegerea profundă a modurilor de funcţionare a tuturor legităţilor universale, chiar începând cu planul cunoscut acum: legităţi fizico-chimice, social-cauzale şi profund spirituale. Astfel, cunoaşterea lor în planul de acţiune al corpului solid, pe care o dezvoltăm azi, va conduce la expansiunea în profunzime a aplicaţiilor chiar şi prin corpul mental, lucru care va ajuta la formarea unei adaptabilităţi sporite în perioadele viitoare de trecere de la o etapă planetară de înaltă vibraţie – la una de joasă vibraţie, aşa cum s-au petrecut lucrurile după glaciaţiune. Şi invers: aşa cum se petrec lucrurile azi.

Este cât se poate de clar că omenirea nu are multă experienţă în acest domeniu: curgerile nu sunt de loc line, iar cei care au strangulat astfel de curgeri deja au învăţat să nu o mai facă. Este rândul altora să conştientizeze acest lucru, de aceea avem senzaţia că omenirea nu a învăţat nimic din trecutul său. De fapt, tuturor oamenilor – ca spirite întrupate – le vine rândul să vadă unde greşesc, mai mult sau mai puţin, mai devreme sau mai târziu. Şi nimeni nu pleaca ”acasă” până ce nu trecem cu toţii prin conştientizarea propriilor neputinţe. Vremurile sunt foarte puternice şi, chiar dacă ascundem ceea ce conştientizăm că nu este bine, frumos, moral – nu o putem face la infinit, definitiv. Energiile sunt prea puternice pentru ca să ne ţinem “în frâu”. Cei care conştientizează deja acest lucru sunt deja pe drumul înţelegerilor şi găsirii puterii interioare pentru a ieşi chiar din destinul în curs din vârfurile de “atac”; iar drumul până la ducerea la bun sfârşit a sarcinii de destin este relativ uşor, cu experienţa acceptărilor şi a adaptărilor care înlătură deja crizele existenţiale.
Iată de ce, pe de o parte, trăim astfel de vremuri pe care le considerăm grele, de multe ori aproape de neînţeles, dar pe de altă parte astfel de trăiri se constituie experienţă spirituală, se adânceşte la toate nivelele de cunoaştere a creaţiei materiale şi, parţial, la unele nivele comportamentale umane. Nu trebuie să cerem un nivel total de înţelegere şi acceptare, căci mare parte din omenire nu o pot încă face, dar învaţă, ceea ce este foarte important să înţelegem. De altfel, dacă cuiva i se pare că altcineva nu se ridică la nivelul de comportament pe care i-l cere, să nu uităm că fiecare dintre noi avem pe altcineva care ne dovedeşte că nu suntem capabili să ne ridicăm pe o altă culme comportamentală: pe care nu am sesizat-o şi pe care avem şi noi, la rândul nostru, tendinţa de a o nega.
De aceea ni se cere să nu ne judecăm semenii, chiar dacă le vedem defectele; să tragem concluzia că ceva considerat negativ nu vom face – dar ceva ce considerăm pozitiv ne vom strădui să facem. Toate învăţăturile religioase ale omenirii acceptă distanţieri între grupuri populaţionale – prin învăţăturile care se dau unora pentru a face faţă agresiunilor altora. Ni se şi cere să nu urâm, să nu denigrăm, să nu negăm: suntem îndrumaţi să acceptăm acele segmente spirituale ale omenirii care par cele mai încrâncenate împotriva toleranţei, încrederii şi universalizării semenilor lor, prin agresiune impunându-şi altora voinţa lor, generalizând ceea ce este de nivel scăzut şi mediu, având o atitudine general-dispreţuitoare la adresa semenilor lor. Dispreţul este forma lor cea mai subtilă de respingere a omenirii. Dacă rămânem în domeniul comparaţiei celor două etape de evoluţie ale omenirii (mentală şi intuitivă) este bine de ştiut faptul că atitudinea dispreţuitoare a fost atitudinea cea mai negativă a unora dintre spiritele umane, la venirea lor pe Pământ. Ele au cunoscut greutăţi chiar şi atunci – specifice însă etapei mentale – şi în acele condiţii de vibraţie planetară foarte înalte ei şi-au înţeles bine limitele inferioare. Dar nu au înţeles şi faptul că cele mai multe astfel de greutăţi, chiar dacă atunci surmontate cu succes, se vor exacerba la nivelul unei vibraţii medii planetare foarte joase, când toate se reiau şi se adâncesc – fără ca cineva să observe propria alunecare. Tocmai astfel de greutăţi consolidează puternic cele pozitive, calitative, înălţătoare, învăţate în etapele mentale – relativ uşoare de trăit.
Evoluţia este astfel foarte simplu de înţeles: ceea ce învăţăm în etapele de evoluţie în condiţii optime, este necesar să adâncim şi în etape cu condiţii grele, desfăşurate treptat, consolidând astfel cunoaşterea la toate nivelele de creaţie şi comportament local.
Deja multă lume azi cunoaşte faptul că venim, ca spirite întrupate, din multe părţi ale universului, chiar din universuri diferite şi, după o perioadă consacrată unor evoluţii de foarte mare subtilitate (chiar dacaă trăite ele par foarte grosiere) ne reîntoarcem „acasă”. Şi mai ştie multă lume că vremea întoarcerii a venit, că suntem pe ultima sută de metri a călătoriei noastre şi că vom pleca chiar foarte curând. După cum observăm, tot mai multe segmente populaţionale îşi însuşesc învăţături de înaltă calitate, respectă viaţa, animalele cândva desconsiderate, oameni tot mai mulţi acceptă cauze profunde pentru care plantele şi animalele nu trebuiesc omorâte, nici chiar chinuite. Din ce în ce mai mulţi oameni nu mai acceptă vânătoarea de plăcere, testarea lucrărilor oamenilor în laboratoare, pe animale. Tot mai mulţi oameni se simt ajutători ai semenilor lor, ai tuturor formelor de viaţă de pe Pământ.

SCHIMBĂRILE COMPORTAMENTALE
În afară de creaţie, linia comportamentală se modifică şi ea simţitor în această perioadă de trecere, dar tot în funcţie de puterile spirituale ale oamenilor. Toate confuziile şi toate direcţiile greşite care se oferă în parcursul perioadei sunt fondul de învăţătură, pe aceleaşi baze deja discutate, pentru acum şi pentru mai tîrziu. Linia socială pe care o propovăduiesc conducătorii este corectă de fapt, dar ei nu o pot susţine decât teoretic, aderă teoretic – nu şi comportamental la direcţiile de înaintare ale societăţii. Pentru ei asemenea reguli înalte sunt specifice unor locuri străine de Pământ, dar numai subconştientul lor o ştie. Prin teorie, ei par extrem de avansaţi, mintea lor se poate ancora în asemenea teorii, jonglând cu ele cu uşurinţa celor care par a le respecta şi ale aplica în mod curent. De fapt, ceea ce în lumea antică şi medievală se petrecea în spatele unor porţi şi uşi bine închise, azi iese la suprafaţă, căci uşile şi porţile nu mai pot fi suficient de bine închise. Mintea omului de rând scotoceşte peste tot, avidă să ştie. Este epoca lui A ŞTI, mai presus de orice: chiar şi ceea ce face vecinul, privind pe gaura cheii. Tragem cu ochiul fiecare după cum ştim: unii la picioarele fetelor pe stradă, alţii la pulsari şi stele neutronice. Universul şi strada sunt deopotrivă ale noastre.
Trăind cu toate acestea, omenirea îşi descoperă puterea spirituală uluitoare de a-şi transcede epoca pe care o trăieşte, chiar dacă nu poate conştientiza bine de unde îi vine această putere. De aceea chiar folosim cuvântul „uluitor”. Lucrurile se desfăşoară fără ca omul obişnuit să se preocupe de mecanismele multor „minuni” din jurul său. Este o trăire, dar nu şi o aprofundare pentru fiecare om în parte. Dar se poate trăi aşa, cu miracole, cu uimiri, cu neînţelegerea unor rădăcini care dau un anume farmec de inocenţă... Trăirea cu sufletul, cu simţiri pur şi simplu, dând cu nonşalanţă la o parte învăţătura pe o halbă cu bere...
Cu toate acestea, puterea oamenilor de a înţelege universul în care trăiesc formează rădăcini puternice; este diferită de puterea de a se manifesta la cote foarte înalte, şi această diferenţă poate fi conştientizată sau nu. După formarea puterii de creaţie şi puterii de relaţionare, puterea de înţelegere a realităţii oferă forţă pătrunderii în lumea nouă ce continuă să modifice lumea, să o modeleze, de la o perioadă la alta. Înţelegerea realităţii nu are nici ea aici, pe Pământ, rădăcini adânci în trăirile şi în gândirile tuturor oamenilor, de aceea şi nivelul comportamental se orientează mult mai repede spre agresiv, spre conflict – chiar şi în etapele mentale, deşi foarte slab reprezentat. Înţelegerile oamenilor se referă mai mult la partea creativă (tehnică) decât la partea comportamentală. Adică la partea legată de fluxuri de creaţie, nu numai pentru că aşa îşi câştigă omul mai bine pâinea zilnică, ci pentru că obişnuinţa este mai multă în creaţia materială decât în relaţii de muncă şi de trai, iar acum ştim bine că omul crează (munceşte) mai mult decât relaţionează, iar când îşi dezvoltă din necesitate relaţii de viaţă şi de muncă, o face tot din interese legate de muncă: în comun sau în relaţii de superioritate/inferioritate, pe care nu le agreează însă de loc. Lumea văzută prin prisma acestor aspecte devine aspră, agresivă şi rea, căci este o neplăcere pentru majoritatea oamenilor să-şi câştige pâinea zilnică în vremurile noastre. Dragul de muncă vine treptat, cu greu. Oamenii înţeleg bine că nu trăiesc decât ca urmare a stabilităţii relaţiilor de muncă, şi numai asta îi cointeresează să se apropie unii de alţii. Dar tot treptat înţeleg şi când trebuie să renunţe la ele – deşi acest fel de înţelegere vine mult mai greu, cu sfâşieri sufleteşti, cu griji, cu temeri, cu disperări. Profunzimea înţelegerilor vine pe baza experienţei acumulate: din evoluţiile spirituale anterioare + experienţa acumulată chiar aici, pe Pământ. Cu cât vomulul evenimentelor trăite este mai mare, cu atât înţelegerile devin mai profunde.
Profunzimea înţelegerilor cere şi aplicaţie, iar punerea în practică a înţelegerilor devine astfel o sarcină constantă de destin pământesc. Înţelegerile au în principiu o putere colosală de ducere a lucrurilor în forme înaintate, care formează baza de abstractizare a relaţiilor dintre elementele universal valabile pentru viaţa de creator şi trăitor în medii planetare extrem de bogate. Relaţiile dintre oameni continuă cu înţelegerea vieţii universale numai pentru că omenirea a găsit această putere de abstractizare: conştientizarea vieţii ca atare conduce treptat la înţelegerea relaţiilor dintre oameni şi mediul înconjurător, în condiţiile în care cu greu omul şi-a găsit curajul de a pătrunde lumea biosistemului planetar. Relaţiile omului cu biosistemul planetar devin foarte strânse, aşa de strânse cum nu au fost ele nicicând. Şi se conştientizează din ce în ce mai mult acest aspect, în timp ce mase din ce în ce mai mari de oameni merg de la conştientizarea vieţii ca atare – la respactarea ei sub toate aspectele. Omenirea învaţă treptat că trăieşte într-un univers care o influenţaeză şi pe care manifestările sale îl influenţează mereu.
Omenirea se întăreşte, cunoaşte, luptă pentru drepturile, pentru libertatea ei. Omenirea păşeşte pe căi noi, cu haine noi, hotărâtă, curajoasă, cu demnitate.

Asta ştiau bine mayaşii.

De aceea calendarul lor se opreşte exact la data pe care ei o ştiau bine să fie aceea când omenirea nu va mai avea nevoie de îndrumări, de calendare, de indemnuri, direcţionări. Ştiau bine că este matură şi că nimic nu o mai poate dezrădăcina. Calendarul nesiguranţelor, al necunoaşterilor, lipsurilor de conştienţă se opreşte aici. În 21 decembrie 2012.
Chiar dacă veţi spune că nu este nici pe departe omenirea ceea ce ar fi ideal să fie, vor fi destul de mulţi oameni care să-i ajute pe ceilalţi să conştientizeze puterea interioară pe care o au. Chiar si acest lucru îl ştiau mayaşii... Şi nu numai ei.

Iar voi, cei care citiţi aceste rânduri – faceţi parte din acea parte a lumii care o va ajuta pe cealaltă. Conştienţi de misiunea voastră, despre care în acel moment nu va trebui nimeni să vă aducă aminte. Veţi şti totul în inima voastră. Şi veţi face exact ceea ce inima vă va îndruma...

ELEMENTE DE PERCEPŢIE ÎN SCHIMBĂRILE PRIVIND ANUL 2012

Principalele elemente ale schimbărilor care vor avea loc - şi chiar au loc, şi sunt observate treptat de segmente din ce în ce mai largi de populaţie - nu ţin de căldură (secetă) sau de extratereştri care vin să stopeze necazurile neadaptaţilor de pe pământ. Direcţiile de schimbare au ca efect, într-adevăr, accentuarea fără precedent cunoscut de noi în mod oficial, de la un an la altul, a percepţiei fenomenelor. Acest lucru conduce, în timp - scurt însă - la observarea efectelor şi încadrarea lor în categorii treptat cunoscute, dar încă interpretate după necunoaşteri anterioare: crezute totuşi a fi ... binecunoscute, fără conştientizarea necunoaşterii ca atare. De aceea, în momentul de faţă oamenii obişnuiţi nu sunt interesaţi de noutăţi privind percepţiile lor, şi tocmai de aceea cercetările în acest domeniu se derulează după înteresele comerciale sau politice - şi nicidecum sociale sau spirituale.

Astfel de elemente ţin însă de domeniul lucrurilor care vor face în curând obiectul de studiu pentru mase largi de oameni. În primul rând, creşterea vibraţiei medii planetare conduce la o serie de efecte, efecte care sunt crezute ele însele rădăcini din care decurg efecte: dar ele nu sunt şi nu rămân decât tot efecte, care se aseamănă cu efectele altor elemente care se dezvoltă în paralel şi rezultanta lor totală este aceea care se vede în manifestarea unor grupuri întregi de evoluanţi. Creşterea vibraţiei medii planetare determină la rândul ei modificarea planetei, la incidenţă cu modificările de frecvenţă ale planetelor din jur, din sistemul Soarelui - adică a stelei care ne guvernează şi care este legată la rândul său de evoluţia vibraţiei medii a stelor din sistemul din care face parte şi, în cascadă de influenţe, din sistemul braţelor galactice şi a întregii galaxii.

Mediul cosmic de evoluţie al sistemului spiritual galactic creşte pe frecvenţele sale, dar această creştere este mai mică, ea echilibrează creşterile vibraţionale ale înseşi obiectelor cosmice, căci galaxia nu este un sistem care înmagazinează pur şi simplu elementele energo-materiale, ci un mediu de circulaţie a lor: o circulaţie care presupune existenţa unor filamente energo-materiale de toate frecvenţele, mici şi mari, care nu se influenţează reciproc. Principalul efect al acestor modificări de vibraţii stelare constă în aducerea în viaţa oamenilor - al căror sistem corporal se schimbă foarte greu din punct de vedere vibraţional - a unor fluxuri de materii şi fluxuri de energii, precum şi vibraţii din mediul cosmic, cu nivele vibraţionale mult mai mari decât cele ale corpurilor lor. Aceste tangenţe (să ne concentrăm acum asupra omului) - nu cu alte vieţuitoare, ci cu fluxurile şi vibraţiile de la stelele din galaxie, conduc la o redimensionare a simţurilor umane, care se apropie întrucâtva de cele anterioare, din epoca de imediat după potop, când corpurile planetare (adică: corpul solid, eteric (vital), astral, mental şi cauzal) aveau vibraţia încă mare (adică obişnuită pentru atlanţi şi pentru lemurieni, populaţiile umane dinainte de potop, de ultima glaciaţiune, de fapt). Dar corpurile spirituale (de ajutor şi formatare treptată a celor planetare, numite: spiritual (buddhic), dumnezeiesc (atmic), enesic şi supraenesic) aveau vibraţia mai mică decât în perioada anterioară (dinainte de potop) şi în continuă scădere.

PUŢINĂ ISTORIE STRĂVECHE

Acesta nu este un nonsens, căci atunci - imediat după potop - întreaga viaţa de pe planetă trebuia să poată supravieţui, în limitele impuse de vibraţia planetară scăzută şi în continuă diminuare. Asemenea tuturor vieţuitoarelor, şi oamenii trebuiau să supravieţuiască, dar nu numai ca simple vieţuitoare, ci şi ca creatori conştienţi: de aceea corpurile oamenilor trebuiau să îşi diminueze vibraţia, având rolul de orientare a conştientului uman către abandonarea creaţiei şi comunicării mentale (mare consumatoare de materii şi energii planetare de mare şi foarte mare vibraţie) şi folosirea în continuare a creaţiei manuale. Ar fi corect sa o numim creaţie materială structurală, căci are la baza folosirea, cu ajutorul structurilor corporale umane (mâinile) a altor structuri corporale din mediul de trai, dintre care: structuri corporale ale planetei - pământuri, metale, gaze, lichide sau ale altor vieţuitoare planetare - lemn, fibre vegetale, os, piele, blană, carne, secreţii glandulare de origine animală.
Această reorientare a creaţiei materiale umane era imperios necesară pentru ca resursele energo-materiale fundamentale ale planetei să rămână în cea mai mare parte la dispoziţia ei, pentru crearea de condiţii necesare vieţii biosistemului planetar (adică fluxuri de filamente de energii şi materii circulante în jurul planetei), iar din corpurile astfel create şi întreţinute normal pentru ele omul să îşi poată lua necesarul curent de materii prime, pe care să le prelucreze şi astfel să le folosească pentru întreţinerea propriei vieţi şi creaţii.
Nu numai creaţia materială avea nevoie să se schimbe, ci şi comunicarea umană: din comunicare bazată exclusiv pe fluxuri energetice de înaltă vibraţie, ea urma să folosească structuri corporale şi efectele trecerii aerului prin astfel de structuri - fenomen cu care omenirea era deja familiarizată din învăţăturile şi trăirile anterioare.
Cunoaşterea avansată pe care omul o avea prin cercetare permanentă mentală urma să rămână la nivel de intuiţie - şi chiar o putem numi cunoaştere intuitivă, în funcţie de care se formează păreri, impulsionând o activitate la baza căreia stau tocmai astfel de păreri.
În acest fel s-a petrecut translaţia de la etapa mentală a omenirii la etapa intuitivă. Creatia materială a trecut din planul remodelării în planul acumulării; comunicarea - chiar dacă ea a fost puţină la început - s-a dezvoltat treptat şi s-a diversificat. S-au diversificat modalităţile de deplasare, deşi mult timp popoarele conştiente de necesităţile reale ale folosirii energiilor corporale au folosit mersul pe jos, dar au perfecţionat căile de acces între regiunile dens populate (dacii, celţii, tibetanii, popoarele toltece, africane (în vest şi sud) şi maori în Australia). S-au dezvoltat astfel relaţiile între oameni şi între grupuri umane cu înclinaţii diferite, cu moduri de manifestare spirituală diferite, care a condus la răspândirea populaţiilor umane în spaţii vaste. O viaţa care avea să urmeze cursul pe care îl cunoaştem bine acum, de la puterea minţii şi sufletului - la puterea braţelor, a armelor, a impunerii cu agresivitate. Dar în mijlocul căreia a înflorit întotdeauna curajul, onoarea, demnitatea, altruismul, sacrificiul.
Trăim acum perioada în care vibraţia medie planetară creşte permanent, iar acest lucru conduce la modificări în toate planurile corporale, ajutând astfel la recalibrarea tuturor manifestărilor umane. Iar acest lucru este o îmbogăţire a experienţei tuturor, chiar dacă trecerea deocamdată prezintă tulburări inerente lipsei de experienţă a majorităţii oamenilor, mai ales în adaptarea la schimbările de frecvenţă a vibraţiei planetare. Creşterea experienţei se face pornind de la conştientizarea lipsei de experienţă sau a experienţei limitate în domeniu, şi trăind apoi în baza exemplului oferit de acei oameni care dovedesc o adaptabilitate mai mare decât ceilalţi. Nu suntem oameni perfecţi, fiecare dintre noi învaţă ceva în plus - ceva mult în plus faţă de alţii sau faţă de ceea ce am putut realiza până acum. Chiar şi aceia pe care îi credem perfecţi - au de perfecţionat multe laturi ale manifestăţilor lor, conştientizate de ei foarte bine, formând un traseu pe care şi-l recunosc şi dezvoltând permanent această cunoaştere cu elemente în plus de perfecţionat.
Înseşi diferenţele între cele petrecute la scăderea vibraţiei planetare şi creşterea pe care o trăim acum formează o experienţă bogată pentru spirite. Comparativ cu etapa mentală, anterioară, etapa intuitiv-manuală pe care o finalizăm acum este grea din multe puncte de vedere, fiecare plan de trăire efectivă a omului având gradul său de greutate. Cu atât mai mult cu cât mulţi oameni nu trăiesc pentru prima oară astfel de momente în lunga lor experienţă anterioară ca spirit întrupat; cu cât experienţa este mai mare, cu atât percepţia propriilor comportamente de înlocuit este mai clară şi mai plină de sensuri. Este drept că experienţa lor se formează repede, astfel încât nu rămân în urma - dar nici nu depăşesc pe ceilalţi. Depinde de volumul elementelor spirituale pe care pot să le discearnă, şi apoi pot să le facă faţă cu demnitate şi curaj. Mulţi se dovedesc astfel ajutători puternici, care ţin piept greutăţilor şi sunt gata să ofere ajutor indiferent de greutatea propriilor lor destine. Iar experienţa celor care le aşteaptă ajutorul se formează astfel prin percepţiile proprii - plus cele ale ajutătorilor lor, mai perceptivi după puterea lor interioară.
Lipsa actuală de experienţă se manifestă în primul rând în planul creaţiei materiale - a muncii, cum o numim - şi astfel înţelegem de ce de-a lungul timpurilor o anumită parte a popoarelor au obligat pe cei din jurul lor să muncească pentru ei. Dar au învăţat, practic - indirect, este drept - să facă ceea ce făceau servitorii lor, iar acest lucru va fi cunoscut cândva, atunci când mulţumirile vor umple sufletele celor de mult obidiţi cu bucuria că suferinţa lor nu a fost în zadar.
Va continua...

Canale energetice transcontinentale

Pentru a întelege mai departe anumite subtilitati ale vietii din vechime, mai întâi din istoria noastră, apoi şi din istoria altor popoare, este necesar sa întelegem câteva aspecte legate de structurile planetei noastre, pe care dacii (pentru ca vom vorbi mult despre ei în continuare) le cunoşteau bine şi le foloseau in toate lucrările pe care le realizau, sub îndrumarea atenta a moşilor poporului lor. Al nostru.
Existenta unor canale de legătura intre regiuni diferite ale planetei este o realitate pe care mulţi o cunosc in momentul de fata; tindem sa credem că, de fapt, există doar canale săpate de oameni, din vremuri neînțelese bine pana acum. Înafara de cele aflate în tărâmul material, pământesc, al planetei, există structuri eterice ale planetei, care au formă de canale, de tuburi: ele fac parte din matricea eterică a galaxiei, din care coboară astfel de elemente matriceale, corzi (tuburi) către toate stelele din galaxie, apoi către planete: sunt structuri care formează chiar baza de naştere a stelelor si planetelor galaxiei, care vor întreţine in continuare viata pe planeta: şi viaţa stelelor, si a planetelor guvernate de stele, şi a întregului biosistem al planetelor.
Sa ne oprim deocamdata la nivelul planetei noastre.
Astfel de canale pot fi văzute de catre clarvazatori pretutindeni, chiar de oamenii care nu-si constientizeaza unele momente de clarvedere, absolute normale, mai cu seama in preajma miezului de vara si si de iarna: adica atunci cand energiile planetare sunt foarte puternice. Interfata aer/sol – scoarta pamanteasca, cum o numim in mod current – releva in astfel de situatii structuri tubulare care par a intra si a iesi din sol. Si, la un studiu mai atent, se observa ca intreaga suprafata a planetei este strabatuta de o retea, plasa formata dintr-un numar aparent infinit de astfel de tuburi, canale. De fapt doar catre suprafata (am numnit-o interfata aer/sol) canalele sunt de grosimi foarte diferite, subtiri sau groase, iar pe masura ce creste adancimea de observare, ele devin compacte, astfel incat ofera aparenta unei structuri inchegate, uniforma, chiar daca mai cuprinde in masa ei si alte structuri (despre care insa deocamdata nu este cazul sa discutam). Este corpul compact eteric al planetei, parte a matricei stelar-galactice, un corp compact pana in centrul planetei, unde se afla nucleul eteric planetar, cu o compactizare uriasa, oferind un aspect de cristal: fara sa fie insa un cristal adevarat. Structurile matriceale planetare sunt necreate de mana omului: nici din populatiile actuale, nici de catre atlanti – mari intelegatori ai pastrarii, conservarii structurilor planetare, structuri despre care ei stiau bine ca intretin viata pe planeta. Este complet neadevarat ceea ce se crede despre ei – ca ar fi facut lucruri care sa fi denaturat starea de bine a planetei.
Vom mai discuta despre aceste aspecte, despre confuziile care pot apare datorita faptului ca vederea la distanta poate sa joace feste unui cercetator inca neobisnuit cu intelegerile mai adanci ale constructiilor planetare, ale celor pe care in mod particular le numim elemente matriceale planetare.
Aceste studiu a pornit, de altfel, de la perceperea, in acest peisaj, a unor legaturi intre Romania si Peru, legatura cunoscuta de unii cercetatori, cunoscut si faptul ca dacii cunosteau bine astfel de elemente si se foloseau de o astfel de cunoastere in viata lor curenta.
De altfel, nu este vorba numai despre o legatura intre aceste doua tari: in functie de pozitionarea omului pe directia unui astfel de canal, perceptibil la suprafata planetei, deasupra pamantului – cum spunem noi – omul se poate afla in „legutura” cu alte portiuni ale planetei. Depinde de canalele care strabat locul de stationare a cercetatorului, canalele, tunelele care strabat de fapt intreaga planeta, pe distante foarte lungi, traversand continentele si oceanele lumii.
Grosimea canalului determina sunetul pe care el il emite si poate fi recunoscut prin obisnuinta, de catre cel care are invatatura pentru folosirea unei astfel de perceptie in viata de toate zilele.
Adica asa cum am discutam despre felul in care mosii si invatatorii lor simteau modificarile de vibratie care aveau loc de-a lungul si de-a latul intregii planete.
Spre exemplu, am pornit să fac acest studiu datorită faptului că se cunoaşte bine acum faptul că intre Romania si Peru este o legatura energetice puternica, cunoscuta de catre daci cu mii de ani in urma: prin canale energetice, cunoscute prin imagine si sunet.
Cercetarea in plan eteric (vital al planetei – acel camp energo-material care vitalizeaza corpul nostru solid si al tuturor vietuitoarelor planetare, animale si vegetale deopotriva) este relevantă in acest plan.
Se pot observa doua componente ale retelei matriceale planetare, dispuse cam ca doua potcoave magnetice, ca doi de "U" pusi cu partea rotunda in tangenta, undeva pe la est de Portile de Fier. Aceasta este latura lor perceptibila in materie eterica, pe care multi oameni o pot percepe, mai ales in acele parti ale anului in care vibratia este foarte inalta.
Daca concentrarea mentala se face pe un anume element, se poate percepe exact partea care conduce la efectul cercetat. Dar la o cercetare mai profunda se pot percepe inca mult mai multe elemente, care determina intelegerea creatiei planetare naturale si intelegerea functionarii ei la cele mai subtile nivele. Asadar, in cazul nostru nu exista numai structura aceea care apare la prima vedere, in felul descris mai sus, ci treptat, se releva cercetatorului o uriasa retea de fire, de canale care impanzeste suprafata Pamantului in fel si chip. In aceasta retea, canalele au diferite rosturi, asa cum intr-un snop de fire electrice unul face ceva, altul – altceva.
Continuand, aprofundand cercetarea, se ajunge la intelegerea elementelor care compun covorul eteric al intregii planete, asa cum a fost descris mai sus. Si, pe deasupra, inca si mai multe elemente matriceal-eterice planetare, pe care insa le vom discuta in alte studii, dupa cum ne va fi nevoia: elemente matriceale marunte, care stau la baza formarii corpurilor biosistemului marunt al planetei, structuri formate din increngatura canalelor – cu rol deosebit de important in vietuirea tuturor fiintelor planetare, asa cum sunt: celulele de stabilizare vibrationala, apoi calotele si benzile de stabilizare vibrationala personala a spiritelor, si altele.
Dacii stiau bine totul: ei foloseau efectiv (si foarte complex) canalele, traseele energetice. Nu numai ei, ci toate populatiile libere de exploatare: celti, daci, tibetani, canarieni (locuitorii din Insulele Canare), populatiile restranse din vestul si sudul Africii, insularii din Pacific, populatia maori din Australia. Traseele de comunicare intre diferite locuri si populatii urmau astfel de fire, de canale, dar in functie de situatia sociala continentala, lucratorii care comunicau astfel intre ei de la distanta alegeau sa lucreze de multe ori din locuri ferite. De aceea, in Europa, locurile care au ramas vizibile sunt rare si de regula retrase sub munte. In alte parti, unde inca nu se intrevedeau probleme, astfel de amenajari erau exact acolo unde puterea energetica sau inaltimea vibrationala in teritoriu era optima; de asemenea se lua in considerare distanta fata de zonele aglomeratiilor populationale (estul Africii, Arabia, parti din Asia, mai tarziu si sudul Europei), distanta care trebuia sa fie suficient de mare pentru ca sa nu aiba loc interceptari din partea unor oameni versati in astfel de lucruri: preotii egipteni, in special, apoi iudeii si invatatii arabi, care nu excelau in obtinerea unor protectii proprii de inalta calitate, putand fi „cititi” in intelegerile lor de catre egipteni. Problemele erau nu numai cu grupurile migratoare (este bine sa intelegem ca deplasarile nu se faceau in popor, ci in grupuri migratoare venite din diverse popoare); miscarile lor teritoriale erau bine cunoscute, iar organizarile unor astfel de comunicari se bazau cunoasteri precise ale deplasarilor grupurilor migratoare. Intr-adevar, cea mai serioasa problema cu care organizatorii se confruntau era aceea a conducatorilor si preotilor din teritoriile egiptene in primul rand, arabe si intr-o anumita parte a Asiei: locuri in care se aflau aglomerari populationale sub conducerea unor structuri de conducere agresive, care cautau cunoasterea spre folosirea ei doar in interes propriu, departand-o de populatiile supuse. Cunoscand activitatile lor agresive, indreptate catre acapararea puterii politice, se putea organiza o protectie sustinuta a populatiilor cu conduceri echilibrate si ajutatorilor lor din teritoriile libere de agresiuni: sa nu fie interceptati in timpul comunicarilor lor, sa nu fie distrusa reteaua de ajutatori planetari cu sarcini permanente de mentinere a vitalitatii planetei, in mijlocul inconstientei generale a acestor conducatori si preoti agresivi (mai ales egipteni), cunoscatori ai mentalismului universal (unde mentalismul universal este denumirea formei universale a creatiei+comunicarii+relationarii mentale constiente).
Comunicarile intre popoare, pe o astfel de cale mentala, se orientau in teritorii dupa particularitatile de constructie matriceal-eterica locala: in functie de canalele (tunelurile) energetice locale. Unele canale puteau fi folosite de oameni cu puteri foarte mari, altele puteau sa fie folosite de oameni cu puteri mai apropiate de normalul timpului lor. De aceea se foloseau canalele de inaltime vibrationala mai mica, pentru ca un numar mai mare de oameni antrenati sa poata sa le foloseasca. Cu atat mai mult cu cat vibratia medie planetara era mereu in scadere, chiar daca se cunostea faptul ca ea avea sa intre din nou in crestere. Avea sa treaca mult timp pana ce avea sa se inalte suficient, creând astfel conditii pentru revenirea la intelegerile generale superioare ale oamenilor pe Pamant. Si stiau precis ca astfel de eveniment se va produce candva.
Nu toate canalele erau in vederea unui grup de cercetatori-lucratori. Dar ei cunosteau bine locurile de unde se puteau percepe elemente specifice unui loc sau altul de pe Pamant, canale care duceau informatii pe tot teritoriul Daciei, in multe puncte de unde se urmareau modificarile sunetelor transmise prin ele. Grupuri specializate pe diferite vibratii erau raspandite in toate teritoriile, ducandu-si munca cu multa pricepere. Atunci cand era cazul, lucrau asupra fluxurilor energetice: percepand vibratia si sunetul in flux, modificarea fluxurilor in functie de starea vibrationala cosmic-planetara; ei aveau toata invatatura pentru echilibrarea vibratiei locale, cu puterile lor mentale, de la mosii poporului. In acest fel, atenuau mult vibratiile joase raspandite de societatile bazate pe conducerea cu agresivitate, avand o grija infinita ca toti cei care evoluau in societati retrase sa-si duca destinele linistiti, pana la capat.
Variatiile majore, necesare evolutiilor tuturor pe planeta erau lasate sa curga, in timp ce variatiile de moment erau estompate treptat, nu brusc, pentru ca nimic sa nu agreseze trairile oamenilor. Pe moment ele nu erau foarte mari, dar in timp ele puteau deveni mari. Era necesar sa se cunoasca si sa se tina cont de ele. Atunci cand era necesar, ele erau astfel modificate, atat cat modificarea sa nu depaseasca teritoriile societatii lor.
Acelasi lucru se petrecea oriunde in lume, acolo unde erau societati retrase. Pe masura ce ele au intrat in circuitul general al societatilor deschise, activitatile de acest fel au fost treptat diminuate, pana la finalizarea lor totala.
De asemenea, aveau in vedere si modificarea vibratiei planetare si de influentele provenite de la dezvoltarea societatilor bazate pe agresivitate (le-am numite societati deschise – deschise tuturor felurilor de manifestare, fara coordonarea directa a mosilor sau aport constient al ajutatorilor cu evolutie inaintata, intrupati in mijlocul lor). In functie de aceste modificari, era necesara permanent recalibrarea legaturilor mentale cu alte grupuri cu care tineau legatura in acest fel.
Grupul cercetatorilor-lucratori era ajutat si coordonat permanent de catre un ajutator inaintat, de nivel vibrational foarte mare, cu perceptii deosebite. Un conducator spiritual, care ajuta oamenii sa tina pasul cu toate schimbarile vibrationale ale timpului.
La daci, acesta a fost Mosul Zeu (cunoscut sub denumirea inchegata Zalmoxis).

Dincolo de intelegerea perceptiei ca atare – dorit, vazut, auzit, inteles cum este o astfel de legatura – se mai naste o tema de discutat: spuneam ca acea imagine de inceput se prezenta ca si doua potcoave puse in tangenta la partea rotunda. Ulterior imaginea apare doar clar delimitata in aceasta retea planetara (extinderea poate sa fie stelara, zonal-locala sau universica), in care reteaua apare mai estompat si locatia cautata mai puternic conturata, cu tot felul de perceptii adiacente. Alte canale din retea apar reci si goale intr-un fel, comparativ cu aceasta regiune, cu structura astfel cautata si perceputa. Cercetatorul isi da seama astfel ca numai aceasta este legatura care uneste, la un anumit nivel de vibratie, cele percepute – de cele cautate. Mergand apoi pe firul restului canalelor care in acel punct de frontiera se intretaie si fac legatura cu tara noastra, se poate intui si apoi percepe clar cum canalele trec prin Peru, urmandu-si cursul mai departe. Ceea ce este de comentat aici este faptul ca legatura nu este singulara, ci face parte din aceasta retea complexa, iar canalele se influenteaza reciproc, pe langa faptul ca sunt influentate de starea vibrationala a pamanturilor (vegetatiei si animalelor aflate in mod constant sau aflate in trecere) si a structurilor matriceale mari care incapsuleaza planeta (care vehiculeaza, la randul lor, uriase fluxuri energo-materiale, provenite de la stea si de la planetele cu care se afla in retea).
Asadar, canalele strabat teritoriile, pot ajunge in Peru, apoi din Peru in Romania, inconjurand Pamantul, urmand un traseu care strabate toate regiunile dintre cele doua locatii.
Nimic nu este singular in lume, nimic nu este facut doar pentru ceva anume.
Desigur ca acelasi canal, aflat in observatie de catre un grup de cercetatori care s+ar afla pe teritoriul Bulgariei, sa spunem, ar percepe o vibratie usor modificata, specifica acelui teritoriu. Oamenii care se serveau de astfel de formatiuni planetare erau cunoscatori buni ai acestor aspecte si antrenati corespunzator: numai pe vibratia locala: la nivelul normal al pamantului lor.

Putem vorbi si de alte feluri de formatiuni energo-materiale existente pe teritoriul tarii noastre. Dacii ne-au lasat insemne clare – doar ca ele se deterioreaza, din nefericire, din an in an, vizibil.. Totusi ele au strabatut mileniile pana in zilele noastre, au dainuit pana cand am devenit constienti de adevarurile planetei si istoriei societatii noastre.

31.martie2009
http://cristiana-drumuri-spirituale.blogspot.com/2009/04/in-tara-bucegilor-3.html
Este un exemplu de folosire a informatiilor canalelor de acest fel de catre daci.
3.aprilie.2009
Este necesar sa se faca urmatoarele precizari - urmare a unor discutii pe forumurile altor site uri:
In primul rand canalele nu sunt neactivate pentru ca omul de rand nu le mai cunoaste si foloseste in fiecare zi a vietii lui, dupa cum ii sunt necesitatile. Ele fac parte din structurile matriceale planetare, parte a structurilor matriceale stelare, parte a marilor structuri galactice. Toate sunt active, chiar si la planetele aparent lipsite de viata vegetala sau animala.
Canalele chiar au fost folosite in toate timpurile: mai intai de toata omenirea (lemuriana, atlanta) apoi, pe masura diminuarii vibratiei medii planetare, mai cu seama dupa ultima glaciatiune (sa-i zicem si noi "potop"), cand puterile mentale curente s-au diminuat si ele mult, de catre ajutatori inaltati ai omenirii - ai intregii planete. Astfel de folosiri se refera la activitati foarte complexe, dintre care o parte putem cunoaste si noi, treptat, pana la schimbarea totala a vremurilor: cand toata lumea le va folosi dupa trebuintele de lucru si de relationare intre toti oamenii pamanturilor.
Este necesar sa mai fac o mica completare (sper din tot sufletul sa nu fie suparare, dar din orice lucru putem cu totii invata enorm de multe) : atentie si la felul in care ni se transmit anumite informatii privind activitaile umane. Nimic nu poate fi activat radiestezic (multi radietezisti folosesc o asemenea exprimare) - caci ceea ce activeaza: orice - este facut prin puterea radianta a spiritelor intrupate. Radiestezic se pot afla informatii detaliate despre locatii, activitati, creatii materiale sau structuri planetar-stelare, prin diferite procedee.
Canalele se pot vedea de catre clarvazatori in orice perioada a anului, mai cu seama in perioada solstitiilor de vara si de iarna, cand se inregistreaza puncte de maxima puterea a unui segment energetic planetar, in linii foarte mari: iarna - pe segmentul spiritual si vara pe segmentul trupesc.
Nu stiu cum se pot determina radiestezic, eu nu am facut niciodata cursuri de acest fel, dar stiu ca se fac in lume, va puteti interesa la specialisti (caci avem specialisti buni) poate ca, daca se urmareste un anumit canal sau un manunchi de canale, se poate merge cu un pendul de buna precizie de-a lungul sau. Pentru ca nu sunt canale individuale, ci intreg sistemul planetar estestrabatut de astfel de canale, ca un ghem urias de fire nesfarsite (fara "cap" si fara "final"). Practic traim cu ele, printre ele, pe ele, putem sa le folosim prin simtirea modificarilor lor in timp, datorata influentelor pe care le suporta energiile planetare circulante prin ele la schimbarea conditiilor planetare (modificarea cursului apelor, secarea unor ale curgatoare, prezenta si activitatea umana de mare putere, etc.)
Am observat insa locuri din lume in care asemenea canale apar in fotografiile digitale (este normal, tehnica inregistreaza acum performante deosebite) - de-asupra Romei am vazut la cineva care avea fotografii luate mai mult spre cer, urmarea modul in care apar pe cer profilate constructiile locale. Erau si ei stupefiati de ceea ce inregistrasera!
La noi se poate simti cat se poate de clar, chiar de catre oameni necunoscatori (am discutat cu multi oameni care mi-au spus ceea ce simt ei, de-a lungul timpului), un "munte" de astfel de formatiuni, un "brau" care traverseaza tara, intrand cam in dreptul Cazanelor (ma rog, ce a mai ramas din ele!!!) traverseaza subcarpatii (noi l-am simtit la intrarea in Pitesti) si iese pe la gurile Dunarii. Ulterior am vazut consemnata aceasta formatiune in Sala Hartilor din Pestera Ialomicioarei. De fapt cam pana acolo ar fi trebuit sa ne intindem noi, romanii, dar am ocupat si teritoriile pana la Dunare. Corpurile noastre nu prea sunt compatibile cu teritoriile intre acest brau de canale ingemanate (formatiunile de acest fel se reliefeaza prin vibratiile puternic diferite de restul celor inconjuratoare). De aceea muntenii sunt nervosi, agresivi, usor influentabili de catre restul lumii. Dar, in fine, este foarte explicabila si necesitatea pentru care lucrurile stau asa si nu altfel.
De asemenea, runele folosite de daci au forma unor canale cu ramificatii deosebit de bogate; ele pot crea senzatia unor ape curgatoare, dar la origine ele au creat informatii privind forma stationara a canalelor care erau de simtit de catre oamenii locurilor, reprezentand forma normala a canalelor planetare, in felul lor obisnuit pentru epoca pe care autorii o traversau.