MOTTO: "Dorinţa de cunoaştere apare în tinereţe, de fapt la vârsta copilăriei. Dacă devine pasiune pentru tot ce este frumos, e un bun câştigat. Dar acest câştig se obţine numai cu multă răbdare, cu multe renunţări şi suferinţe, care de fapt înnobilează sufletul omenesc. Păstrarea pasiunilor frumoase până la o vârstă înaintată, dă sens vieţii şi menţine tinereţea sufletească." (Iulian Cazan)
De ce discutăm despre eforturi?…
De ce discutăm despre eforturi intelectuale… da! acele eforturi cu mintea – şi nu cu trupul?…
PREZENT ŞI VIITOR
În primul rând – şi am mai scris şi cu alte ocazii – eforturile fizice, trupeşti se diminuează mereu. Deja ştie multă lume, mai ales cei care au meserii care presupun muncă fizică brută – toate forţele fizice par a se termina: şi se întreabă mereu de ce. V-am mai povestit că m-au întrebat câţiva muncitori din uzina în care lucrez.
Oricum ne vine să credem asta, căci majoritatea activităţilor noastre fizice sunt realizate azi cu aparatură care ne distanţează de eforturile fizice ale anilor trecuţi. În acest fel, din apropae în aproape, pare că viitorul va cuprinde orice fel de activitate – numai fizică nu.
Într-un anume fel, da, aceasta este linia viitorului, deşi omul va apărea în viziunile noastre mental-astrale făcând chiar mai mult efort fizic decât acum: adică mergând permanent, zi şi noapte. Unii cercetători de azi ai viitorului vor crede că merg şi doar atât, ca un fel de plimbare permanentă, frumoasă în felul ei, fără frică de animale sălbatice, prin codrii şi pe nesfârşitele valuri catifelate ale dealurilor şi câmpiilor în curs de reîmpădurire.
Da, par că nu ar face nimic: pentru că nu fac altceva fizic, iar noi suntem de regulă obişnuiţi să înţelegem oamenii după cele ce le vedem ca fiind activităţile lor fizice.
Dar vom înţelege în cercetările noastre astral-mentale că oamenii – puţini cât vor rămâne după plecarea blocurilor spirituale piramidale, a căror strângere deja a început – merg, aşa cum spuneam, dar ei desfăşoară în acelaşi timp o puternică şi mai ales variată activitate mentală, pe care şi eu am înţeles-o destul de târziu, după ani de studii ale felurilor diferite de activităţi umane. Ceea ce se desfăşoară acolo este o muncă deosebit de complexă, desfăşurată mental, pe două fronturi:
– în primul rând o cunoaştere a amprentărilor rămase în câmpul planetar total, de la generaţiile anterioare, privind întreaga viaţă şi întreaga activitate a celor care au trăit de la ultima glaciaţiune până după plecarea marilor blocuri spirituale piramidale. Ultima glaciaţiune a dezamprentat câmpul pământean total de majoritatea (aşadar nu chiar toate) amprentele populaţiilor lemuriene şi atlante anterioare; dar nu se vor mai forma condiţii pentru o nouă dezamprentare de acelaşi fel, pe parcursul vremurilor care au mai rămas pentru populaţiile umane pe Pământ; drept pentru care revine sarcina rezidenţilor, alături de ajutătorii lor înaintaţi, întrupaţi în mijlocul lor, de a efectua această dezamprentare;
– o activitate complexă de dematerializare cu împământare a construcţiilor realizate şi rămase în urma plecării de pe Pământ a populaţiilor spirituale anterioare.
La început cercetătorul mental sau astral al viitorului nu va observa dematerializări de acest fel, ale celor create de oameni până în acel moment. Aceasta se datorează faptului că, la început, rezidenţii vor “citi” din mersul lor permanent amprentele trecutului (azi, pentru noi: şi trecut, şi prezent, şi parţial-viitor), înainte de a se trece propriu-zis la etapa dematerializărilor. La început se va intercala o perioadă în care se va dematerializa tot ceea ce este metal şi cristal: aceasta este însă o acţiune care va fi realizată de către ajutătorii secundari ai rezidenţilor şi, sub coordonarea lor, doar cu participarea galacticilor primari. Metalele şi cristalele sunt două elemente foarte puternic compactizate, greu de dematerializat de către rezidenţi, la nivelul evoluţiilor lor, dar pentru care se pregătesc aici, pe Pământ: pentru a realiza şi ei asemenea activităţi în etapele viitorului evoluţiilor lor. Dar o astfel de activitate, de dematerializare a metalelor şi cristalelor, nu se realizează până când rezidenţii şi ajutătorii lor primari galactici nu cuprind, cu mentalul lor scotocitor, şi nu înţeleg toate subtilităţile proceselor tehnologice şi activităţilor legate de prelucrarea fizică a metalelor şi cristalelor, precum şi folosirea casnică şi industrială a tuturor obiectelor (de artă sau menajere), a uneltelor şi utilajelor, instalaţiilor, agregatelor realizate de oameni de-a lungul timpului. Chiar dacă ele au fost distruse şi înlocuite între timp de altele mai noi, mai performante, amprentele celor vechi s-au păstrat nealterate în câmpul total al planetei. Şi aceste amprente, în totalitatea lor, vor fi citite şi înţelese de către populaţiile viitorului, acele populaţii spirituale care ori nu s-au întrupat de-a lungul acestor timpuri – aşa cum sunt rezidenţii – ori nu au intrat în programe planetare de creaţie materială şi/sau utilizare pe scară largă a produselor de aceste feluri: ei fiind ajutători care s-au întrupat în etapele manufacturiere sau în locuri retrase de pe planetă, care nu au intrat în circuitul industrial până în ultimele clipe ale existenţei lor.
Revenind la primele rânduri, de fapt energiile fizice nu se “termină”: în primul rând nu se termină încă chiar pentru toată lumea, în generaţiile care se împletesc azi. Ci atenţia se distribuie, se ramifică, se “împrăştie” pe toate planurile care au fost reduse intenţionat de sectorul oficial de informare şi cultură generală din ultimele milenii: punându-se accent pe munca fizică şi reducând drastic munca intelectual-spirituală. Oricum nu putea ţine mult, datorită lucrărilor vibraţionale prin care s-a grăbit creşterea vibraţiei în mediile planetare, pământene, pentru acordare de ajutor spiritelor întrupate pe Pământ: şi oameni, şi întregul biosistem afectat de activităţile umane din ultimele 3-4.000 de ani.
(Pentru cititorii noi, se va urmări: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/studii-generale/capitolul2-energetica-stelar-planetara/2-studii/variatia-vibratiei-medii-zonale/ )
PUTERILE SPIRITULUI LA NIVELUL ACTUAL DE VIBRAŢIE PLANETARĂ
Nu citim, nu scriem şi nu aprofundăm cunoaşteri, în medie umană, decât de 100 de ani maximum (majoritatea populaţiilor care au ceva carte: de la ultimul război mondial încoace, aşadar încă şi de mai puţin timp). Există, şi se dezvoltă cu paşi mărunţi, o sete informaţională, după gradul de aderare la cultura oficială/neoficială. Să nu ne luăm după cum reacţionăm noi, românii, la informatizare, căci suntem printre popoarele cele mai dornice de informaţie din lume. Mai puţin de 10% din populaţia lumii doreşte cunoaştere pe orice plan – fie profesional, fie polico-social, fie cu caracter general, de la cele mai simple la cele mai complexe cunoaşteri existente în fiecare moment. Restul lumii ori nu are acces, ori nu are înclinaţie decât pentru o informare sumară. Astfel de oameni se simt obosiţi numai gândindu-se că trebuie să selecteze ceva din noianul de informaţii tematice – drept pentru care nu numai că nu acceptă lărgirea propriei cunoaşteri, dar limitează şi cunoaşterea celor din jur, prin influenţare, persuasiune până la agresiv, prin negare şi apostrofare.
De fapt este chiar normal: o dată pentru că societatea este ruptă în două – oficial/neoficial, dar şi pentru că, la acest nivel scăzut de vibraţie planetară, aproape 90% din populaţia umană nu se poate concentra asupra unei cunoaşteri diversificată şi profundă totodată, mai mult – acuzând agresiv pe cei care încearcă sau numai expun părerea lor, care pe ei i-ar obosi. Şi au dreptate, în felul lor, acesta est adevărul lor. Nu sunt “netreziţi” sau “puturoşi”, “proşti” sau “infantili”, ci în condiţiile de azi ei nu fac faţă la mai mult decât atât.
Însă este de reţinut faptul că, la următorul nivel de vibraţie – căci vibraţia creşte neîncetat – cu adevărat… “cei de pe urmă vor fi cei dintâi”. Iar acei ajutători care au părăsit “scena” cândva, intimidaţi de agresivitatea celorlalţi, se vor trezi acuzaţi de lipsă de cunoaştere de către generaţiile următoare şi de către părinţii lor – agresorii de azi – scuturaţi şi de copiii lor, şi de vibraţiile planetare mult crescute.
Tocmai de aceea şi mie ajutătorii mei astrali îmi spun, şi eu vă spun vouă, celor care vă ştiu cititori fideli ai scrierilor mele: nu vă lăsaţi intimidaţi şi faceţi toate eforturile de care sunteţi în stare, tot timpul, pentru a cerceta, a scrie, a înţelege – continuaţi permanent activităţile voastre de acest fel, pentru a nu rămâne în urmă şi pentru a oferi la momentul necesar toată cunoaşterea pe care am acumulat-o cu toţii în timpul în care, de fapt, ceilalţi au avut alte sarcini de terminat – corespunzătoare vibraţiilor prin care trecem cu toţii acum. Nici noi şi nici ei nu se gândesc la acest lucru – că evoluţiile se fac în funcţie de puterea fiecărui spirit în parte… De felul agresiv în care s-au purtat cu noi îşi vor da seama cândva – dar repede, şi vor mulţumi lui Dumnezeu că nu ne-am lăsat perturbaţi de agresivităţile lor…
Şi vor învăţa astfel de la noi exact ceea ce le trebuie: acest fel de putere – şi nu neputinţă.
Până la urmă să reţinem că unii dintre noi şi-au terminat sarcinile de alte feluri, iar alţii le au încă în desfăşurare – aceasta este una dintre diferenţele dintre noi, din acest punct de vedere. Unii dintre noi ne gândim şi la universuri – alţii încă cum să muncească pentru ei şi familiile lor.
Dar ne susţinem reciproc, şi vom înţelege curând acest lucru.
Atitudinea noastră în faţa semenilor contează foarte mult. În faţa semenilor şi în faţa cunoaşterii în sine. Din toate învăţăm. Unii să fie tari, dar buni, alţii să devină în viitorul evoluţiilor lor şi tari, şi buni.
Aşa cum aminteam mai sus, asemenea diferenţe apar în destinele noastre prin planificări tocmai pentru că unii se pot concentra la nivele joase de vibraţie planetară, alţii nu au această posibilitate de a se concentra dacă nu există un obicei social de concentrare, de formare a răbdării pătrunderii în profunzime, a răbdării de a modifica cunoaşterile în funcţie de remodelările descoperirilor noastre: pe măsura creşterii vibraţiei planetare. Noi suntem obişnuiţi să ne gândim numai la vibraţia noastră personală. Dar vibraţia planetară are un rol extrem de important în viaţa noastră: şi în vibraţia corpurilor noastre, şi în vibraţia tuturor celor care ne înconjoară.
Îmi aduc aminte de un text din filmul serial “Andromeda”, cu aproximaţie: “Nu poţi fi mai bun decât îţi oferă posibilitatea universul în care te afli”…
Este de reţinut… Şi vom mai discuta despre acest aspect.
Trăim modificări ale cunoaşterilor noastre la tot pasul, pentru că universul este un loc care se schimbă la tot pasul… Astfel de modificări vin permanent, le numim “vechi” şi “noi”, iar cele vechi ne vor fi de un real folos în alte părţi ale universului, la nivele încă şi mai mici de vibraţie comparativ cu Pământul, chiar cu galaxia în care se află Pământul.
Totul este o experienţă uriaşă, din care fiecare preluăm exact ceea ce ne trebuie, la timpul care ne-o va cere, cândva, undeva, un alt destin, o altă remodelare…