SUBTILITĂŢI SPIRITUALE...

Cred că sunt multe rămâneri în urmă privind înţelegerea sarcinilor noastre spirituale de bază: mai ales ale acelora dintre noi care simt că au nu numai responsabilitatea unei moralităţi minime, ci un set mult mai larg de cuprinderi decât cele 10 porunci religioase: dar pornind de la ele chiar... 

Fiecare idee din decalog ajunge azi să aibă un set de subtilităţi pe care fiecare dintre noi le simţim, mai mult sau mai puţin – dar conştientizându-le cu o claritate din ce în ce mai mare, atâta cât sunt şi atâtea câte sunt. 

Dar de cele mai multe ori trecem peste ele...

În vremea noastră poruncile biblice le-aş numi îndrumări, poate niciodată omului nu i-a plăcut de fapt să primească porunci, iar îndrumările dumnezeieşti s-au conturat în mintea unor oameni agresivi ca porunci pe care nici ei nu le-au respectat vreodată; căci nici lor nu le plac poruncile, dar le place să dea ordine (porunci)...

În mod cert vom ajunge să nu mai avem nevoie de „porunci”, căci conştiinţa umană revine rapid la dimensiunile uriaşe de la care a pornit: iar aceasta se petrece sub imperiul noilor energii care conduc vibraţia planetei şi a întregului mediu galactic la nivele din ce în ce mai înalte. Vom face ce ne va spune conştiinţa – o conştiinţă foarte înaltă, şi totul va fi mult mai curat, mai înălţat decât ceea ce avem acum în suflete. Până atunci contribuim fiecare, cum putem, ajutându-ne reciproc, fiind foarte atenţi la cele care ne trec prin minte, prin suflet... 

Avem însă tendinţa de a nu ţine minte cele bune – nici ale altora, de aceea nici pe ale noastre, căci într-o lume agresivă suntem atenţi la cele rele pentru a ne apăra pe măsură. De aceea nu le prea întărim decât pe cele rele, grele, distrugătoare, neconstructive, iar pentru acest lucru suntem tentaţi, obosiţi de atâta respingere, să spunem că nu trebuie să gândim, că mintea nu e a spiritului... Şi vom descoperi, cu toţii rând pe rând, că avem raze mentale – deci ale spiritului, care pot fi folosite în funcţie de voinţa noastră către a construi sau către a distruge... Noi alegem.

Aşadar, ce facem cu cele bune, care ar schimba faţa gândirii noastre, ajutându-ne să ne înălţăm chiar din mijlocul condiţiilor pe care le avem??!!...

Nu o dată în viaţă poate ne-a trecut prin minte faptul că nu ţinem cont de cele mai fine gânduri care ne învăluie, fără să aibă putere să ne reţină de la faptele dure, agresive, negative, neajutătoare, descurajante. Chiar simţim câteodată nevoia să le păstrăm, să ţinem cont de ele, dar mergem furioşi sau dezamăgiţi mai departe...

Mulţi dintre noi ne deviem astfel de conştientizări, zicând, gândind:

– cei religioşi: nu e specificat în Biblie. Mulţi merg încă pe principiul compensării faptelor rele cu fapte bune, după exemplul bisericii din Evul Mediu, care pe de o parte schingiuia şi asuprea – pe de altă parte se preocupa de artele frumoase, care slăveau imaginea lui Dumnezeu;

– cei fără religie: oricum nu contează – nu ştie nimeni ce gândesc, nu e nimic după moarte;

– alte idei: să fim modeşti, moderaţi – nu trebuie să fim perfecţi !!!

Chiar ajungem să credem că ceea ce nu este specificat undeva oficial nu este important să fie serios luat în seamă – ce este important ar trebui să devină oficial, altfel nu are valabilitate.

Dar da, lumea noastră aşa a mers de fapt: fără a ţine seama de subtilităţi. Poate este normal să nu apreciem fineţea şi să apostrofăm eleganţa. De la „Să nu ucizi” nimeni nu a mai adăugat: Să nu ucizi încrederea cuiva, sau frumosul din sufletul altuia, sau cunoaşterea... Toate acestea fiind însă extinse mult azi, devenind chiar specifice pentru societatea noastră. Nu au fost în ultimele milenii nici sporadice – ci numai ascunse, nici neintenţionate ascunderile: tocmai subtilităţile folosite în mod ascuns au condus omenirea, de fapt concret: pe noi, prin influenţa pe care nu am băgat-o în seamă, către acelaşi tip de insensibilitate spirituală care ne-a învăluit pervers nu de puţine ori...

A venit vremea să ne ascultăm sufletul – căci nu va mai veni nimeni acum să ne dea alte îndrumări: ni s-au dat, şi ni se vor da mereu de acum încolo energii noi, înnoirile noastre sunt pe măsură, fiecare are puterea să-şi citească în sufletul propriu şi să înţeleagă că nu mai merge cu jumătăţile de măsură de până acum. Şi mai ales că măsura întreagă este de la minim la maxim – de la grosier la subtil. Dar mai ales subtilităţile spirituale fac acum, şi mai mult, tot mai mult de acum încolo ADEVĂRATA NOASTRĂ VIAŢĂ...

REFLECTÂND DIN NOU LA ÎNDEMNUL "NU GÂNDI !!": SCHIMBAREA GÂNDIRII – NICIDECUM LIPSA EI...

... Da, la schimbarea gândirii, gestionarea gândirii, folosirea ei atât cât este necesar, unde este necesar, stoparea valurilor nedorite, redirecţionarea gândirii către linii netensionate, către simţire, către ceva întotdeauna constructiv, de natură să rezolve, nu să creeze conflicte... 

Nu putem întotdeauna, dar cu încredere putem dezvolta cât mai des momente de acest fel – până când momentele rare devin dese, pentru ca apoi ele să se unească pentru a deveni şi mari, şi dese... Până când gestionarea momentelor devine obişnuinţă: gândesc ce vreau, când vreau, gândesc constructiv, rezolvativ, nu gândesc despre un lucru conflictual ci mă liniştesc... 

Da, epoca pe care o trăim este una a noutăţilor în gândire şi înţelegerilor diferenţelor între un anumit fel de gândire veche: de tipul unei acceptări fricoase – şi o gândire nouă, de tipul acceptării deschiderii largi în cunoaştere, înţelegere, atenţie la diversificarea percepţiilor şi intuiţiilor, acceptarea clar-intuiţiilor şi clar-simţurilor ... 

Trăim aşadar necesitatea unor  NOUTĂŢI în gândire: SĂ NE SCHIMBĂM GÂNDIREA, ceea ce este cu totul altceva... Întotdeauna un echilibru a fost necesar... să nu stăm să ne gândim aiurea (spre exemplu) la o politică pe care nu o putem face, dar SĂ GÂNDIM la ceea ce am putea face noi, în atitudinea noastră, pentru a ne elibera de apucături vechi, de teorii învechite şi mai ales de influenţele ascunse ale celor care profită, bine gândit, de pe urma confuziei pe care o seamănă intenţionat în lume...

SĂ GÂNDIM CUM SĂ NE ELIBERĂM DE ASEMENEA CONFUZII – aceasta este părerea mea... Să ne recuperăm responsabilitatea de a ne elibera de vechiturile din care putem învăţa ceva – orice: şi cu zestrea de experienţă curată să mergem mai departe...

CÂT DESPRE GÂNDIREA PE CARE AM NUMI-O „VECHE”...

...am învăţat că nimic nu este inutil... Dar îmi plac metaforele (atâta timp cât nu sunt luate drept o realitate...) Am luptat de copil să ies din tot felul de tipare ce-mi păreau inutile... până când societatea mea apropiată a intrat în alte tipare, poate mai lejere, dar tocmai de aceea de multe ori purtând cu ele intenţii obscure mult mai subtile... Şi abia atunci am descoperit că ele au o utilitate specială, un rol special: să înţelegem că ele ne pot crea în suflete dorinţa de a le depăşi, păstrând şi folosind în continuare doar o sinteză de elemente moderate, echilibrate, care să ne creeze o bază solidă de drum mai departe... Adică atunci când permitem trecutului să ne facă mai puternici, mai maleabili, mai flexibili, mai buni cunoscători, fără să ne lase reci, duri, insensibili. 

Nu este o cale dreaptă să luptăm pentru depăşirea lor cu arme, cu urlete în stradă şi spart geamuri: să luptăm GÂNDIND pentru înţelegerea tuturor sensurilor obscure ale situaţiilor cu care ne confruntăm, pentru găsirea şi răspândirea căilor prin care ne putem schimba trăirile exact în sensul invers al celor care încearcă să ne influenţeze: ceea ce presupune trecerea de la frică – la curaj şi demnitate, ţinând permanent sensul de a fi hotărâţi – şi nicidecum agresivi. 

De fapt, să procedăm exact aşa cum fac cei pe care mulţi îi numesc „conducători din umbră”: ei au învăţat să acţioneze cu calm, să gândească concentrat, să acţioneze promt, folosind din ceea ce învaţă urmărindu-ne pe noi. Dar sunt reci, egoişti, profitori, duri, insensibili, inflexibili. Ei ne propovăduiesc nouă să profităm de oportunităţile care ne vin în viaţă – în timp ce ei profită de propria noastră viaţă...

Noi nu am învăţat încă să fim calmi, ordonaţi, concentraţi în gândire şi acţiune. 

Nu zic că aşa ne trebuie... Dar ar trebui să învăţăm... 

ŞI DA, AICI INTERVINE „INIMA”...

... de fapt cele mai frumoase manifestări ale spiritului uman – bunătatea, omenia, moralitatea, sentimentele de bine, frumos, altruism, iubire... Adică idealurile splendide ale omenirii...

Cei care folosesc mintea fără inimă –– sunt asemănători cu cei care folosesc inima fără minte: pătimaşi, fără să-şi analizeze propriile porniri fără limite, egoişti şi nu de puţine ori de o perversitate puţin înţeleasă la început. Încrâncenare în ambele cazuri. Extremele se ating şi se devorează reciproc, dar nu fără a influenţa lumea din jur. 

Dacă învăţăm de la început modul în care, moderat şi echilibrat, ne gestionăm viaţa întreagă, cu tot ceea ce are ea mai frumos, mai înălţător, împletind experienţa vechiului şi perspectivele noului – aceasta cred că ne formează LINIILE NOI DE GÂNDIRE ŞI SIMŢIRE...

Aşa că eu, personal, merg mai departe, arătând la ce pot folosi schimbările pe care le înţeleg, mi le accept, le folosesc...

P.S.: pentru cei care sunt cititori mai noi ai blogului: alte studii pe aceeaşi linie pot fi urmărite la adresa: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/search/label/Inim%C4%83%20%C5%9Fi%20minte

EFORTURI (2): CE FEL DE EFORTURI TRĂIM?

MOTTO: "Dorinţa de cunoaştere apare în tinereţe, de fapt la vârsta copilăriei. Dacă devine pasiune pentru tot ce este frumos, e un bun câştigat. Dar acest câştig se obţine numai cu multă răbdare, cu multe renunţări şi suferinţe, care de fapt înnobilează sufletul omenesc. Păstrarea pasiunilor frumoase până la o vârstă înaintată, dă sens vieţii şi menţine tinereţea sufletească." (Iulian Cazan)

(http://caietuldeamintiri.blogspot.ro/ )

De ce discutăm despre eforturi?…

De ce discutăm despre eforturi intelectuale… da! acele eforturi cu mintea – şi nu cu trupul?…

PREZENT ŞI VIITOR

În primul rând – şi am mai scris şi cu alte ocazii – eforturile fizice, trupeşti se diminuează mereu. Deja ştie multă lume, mai ales cei care au meserii care presupun muncă fizică brută – toate forţele fizice par a se termina: şi se întreabă mereu de ce. V-am mai povestit că m-au întrebat câţiva muncitori din uzina în care lucrez. 

Oricum ne vine să credem asta, căci majoritatea activităţilor noastre fizice sunt realizate azi cu aparatură care ne distanţează de eforturile fizice ale anilor trecuţi. În acest fel, din apropae în aproape, pare că viitorul va cuprinde orice fel de activitate – numai fizică nu.

Într-un anume fel, da, aceasta este linia viitorului, deşi omul va apărea în viziunile noastre mental-astrale făcând chiar mai mult efort fizic decât acum: adică mergând permanent, zi şi noapte. Unii cercetători de azi ai viitorului vor crede că merg şi doar atât, ca un fel de plimbare permanentă, frumoasă în felul ei, fără frică de animale sălbatice, prin codrii şi pe nesfârşitele valuri catifelate ale dealurilor şi câmpiilor în curs de reîmpădurire. 

Da, par că nu ar face nimic: pentru că nu fac altceva fizic, iar noi suntem de regulă obişnuiţi să înţelegem oamenii după cele ce le vedem ca fiind activităţile lor fizice. 

Dar vom înţelege în cercetările noastre astral-mentale că oamenii – puţini cât vor rămâne după plecarea blocurilor spirituale piramidale, a căror strângere deja a început – merg, aşa cum spuneam, dar ei desfăşoară în acelaşi timp o puternică şi mai ales variată activitate mentală, pe care şi eu am înţeles-o destul de târziu, după ani de studii ale felurilor diferite de activităţi umane. Ceea ce se desfăşoară acolo este o muncă deosebit de complexă, desfăşurată mental, pe două fronturi:

– în primul rând o cunoaştere a amprentărilor rămase în câmpul planetar total, de la generaţiile anterioare, privind întreaga viaţă şi întreaga activitate a celor care au trăit de la ultima glaciaţiune până după plecarea marilor blocuri spirituale piramidale. Ultima glaciaţiune a dezamprentat câmpul pământean total de majoritatea (aşadar nu chiar toate) amprentele populaţiilor lemuriene şi atlante anterioare; dar nu se vor mai forma condiţii pentru o nouă dezamprentare de acelaşi fel, pe parcursul vremurilor care au mai rămas pentru populaţiile umane pe Pământ; drept pentru care revine sarcina rezidenţilor, alături de ajutătorii lor înaintaţi, întrupaţi în mijlocul lor, de a efectua această dezamprentare;

– o activitate complexă de dematerializare cu împământare a construcţiilor realizate şi rămase în urma plecării de pe Pământ a populaţiilor spirituale anterioare. 

La început cercetătorul mental sau astral al viitorului nu va observa dematerializări de acest fel, ale celor create de oameni până în acel moment. Aceasta se datorează faptului că, la început, rezidenţii vor “citi” din mersul lor permanent amprentele trecutului (azi, pentru noi: şi trecut, şi prezent, şi parţial-viitor), înainte de a se trece propriu-zis la etapa dematerializărilor. La început se va intercala o perioadă în care se va dematerializa tot ceea ce este metal şi cristal: aceasta este însă o acţiune care va fi realizată de către ajutătorii secundari ai rezidenţilor şi, sub coordonarea lor, doar cu participarea galacticilor primari. Metalele şi cristalele sunt două elemente foarte puternic compactizate, greu de dematerializat de către rezidenţi, la nivelul evoluţiilor lor, dar pentru care se pregătesc aici, pe Pământ: pentru a realiza şi ei asemenea activităţi în etapele viitorului evoluţiilor lor. Dar o astfel de activitate, de dematerializare a metalelor şi cristalelor, nu se realizează până când rezidenţii şi ajutătorii lor primari galactici nu cuprind, cu mentalul lor scotocitor, şi nu înţeleg toate subtilităţile proceselor tehnologice şi activităţilor legate de prelucrarea fizică a metalelor şi cristalelor, precum şi folosirea casnică şi industrială a tuturor obiectelor (de artă sau menajere), a uneltelor şi utilajelor, instalaţiilor, agregatelor realizate de oameni de-a lungul timpului. Chiar dacă ele au fost distruse şi înlocuite între timp de altele mai noi, mai performante, amprentele celor vechi s-au păstrat nealterate în câmpul total al planetei. Şi aceste amprente, în totalitatea lor, vor fi citite şi înţelese de către populaţiile viitorului, acele populaţii spirituale care ori nu s-au întrupat de-a lungul acestor timpuri – aşa cum sunt rezidenţii – ori nu au intrat în programe planetare de creaţie materială şi/sau utilizare pe scară largă a produselor de aceste feluri: ei fiind ajutători care s-au întrupat în etapele manufacturiere sau în locuri retrase de pe planetă, care nu au intrat în circuitul industrial până în ultimele clipe ale existenţei lor.

Revenind la primele rânduri, de fapt energiile fizice nu se “termină”: în primul rând nu se termină încă chiar pentru toată lumea, în generaţiile care se împletesc azi. Ci atenţia se distribuie, se ramifică, se “împrăştie” pe toate planurile care au fost reduse intenţionat de sectorul oficial de informare şi cultură generală din ultimele milenii: punându-se accent pe munca fizică şi reducând drastic munca intelectual-spirituală. Oricum nu putea ţine mult, datorită lucrărilor vibraţionale prin care s-a grăbit creşterea vibraţiei în mediile planetare, pământene, pentru acordare de ajutor spiritelor întrupate pe Pământ: şi oameni, şi întregul biosistem afectat de activităţile umane din ultimele 3-4.000 de ani. 

(Pentru cititorii noi, se va urmări: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/studii-generale/capitolul2-energetica-stelar-planetara/2-studii/variatia-vibratiei-medii-zonale/ )

PUTERILE SPIRITULUI LA NIVELUL ACTUAL DE VIBRAŢIE PLANETARĂ 

Nu citim, nu scriem şi nu aprofundăm cunoaşteri, în medie umană, decât de 100 de ani maximum (majoritatea populaţiilor care au ceva carte: de la ultimul război mondial încoace, aşadar încă şi de mai puţin timp). Există, şi se dezvoltă cu paşi mărunţi, o sete informaţională, după gradul de aderare la cultura oficială/neoficială. Să nu ne luăm după cum reacţionăm noi, românii, la informatizare, căci suntem printre popoarele cele mai dornice de informaţie din lume. Mai puţin de 10% din populaţia lumii doreşte cunoaştere pe orice plan – fie profesional, fie polico-social, fie cu caracter general, de la cele mai simple la cele mai complexe cunoaşteri existente în fiecare moment. Restul lumii ori nu are acces, ori nu are înclinaţie decât pentru o informare sumară. Astfel de oameni se simt obosiţi numai gândindu-se că trebuie să selecteze ceva din noianul de informaţii tematice – drept pentru care nu numai că nu acceptă lărgirea propriei cunoaşteri, dar limitează şi cunoaşterea celor din jur, prin influenţare, persuasiune până la agresiv, prin negare şi apostrofare. 

De fapt este chiar normal: o dată pentru că societatea este ruptă în două – oficial/neoficial, dar şi pentru că, la acest nivel scăzut de vibraţie planetară, aproape 90% din populaţia umană nu se poate concentra asupra unei cunoaşteri diversificată şi profundă totodată, mai mult – acuzând agresiv pe cei care încearcă sau numai expun părerea lor, care pe ei i-ar obosi. Şi au dreptate, în felul lor, acesta est adevărul lor. Nu sunt “netreziţi” sau “puturoşi”, “proşti” sau “infantili”, ci în condiţiile de azi ei nu fac faţă la mai mult decât atât. 

Însă este de reţinut faptul că, la următorul nivel de vibraţie – căci vibraţia creşte neîncetat – cu adevărat… “cei de pe urmă vor fi cei dintâi”. Iar acei ajutători care au părăsit “scena” cândva, intimidaţi de agresivitatea celorlalţi, se vor trezi acuzaţi de lipsă de cunoaştere de către generaţiile următoare şi de către părinţii lor – agresorii de azi – scuturaţi şi de copiii lor, şi de vibraţiile planetare mult crescute. 

Tocmai de aceea şi mie ajutătorii mei astrali îmi spun, şi eu vă spun vouă, celor care vă ştiu cititori fideli ai scrierilor mele: nu vă lăsaţi intimidaţi şi faceţi toate eforturile de care sunteţi în stare, tot timpul, pentru a cerceta, a scrie, a înţelege – continuaţi permanent activităţile voastre de acest fel, pentru a nu rămâne în urmă şi pentru a oferi la momentul necesar toată cunoaşterea pe care am acumulat-o cu toţii în timpul în care, de fapt, ceilalţi au avut alte sarcini de terminat – corespunzătoare vibraţiilor prin care trecem cu toţii acum. Nici noi şi nici ei nu se gândesc la acest lucru – că evoluţiile se fac în funcţie de puterea fiecărui spirit în parte… De felul agresiv în care s-au purtat cu noi îşi vor da seama cândva – dar repede, şi vor mulţumi lui Dumnezeu că nu ne-am lăsat perturbaţi de agresivităţile lor…

Şi vor învăţa astfel de la noi exact ceea ce le trebuie: acest fel de putere – şi nu neputinţă. 

Până la urmă să reţinem că unii dintre noi şi-au terminat sarcinile de alte feluri, iar alţii le au încă în desfăşurare – aceasta este una dintre diferenţele dintre noi, din acest punct de vedere. Unii dintre noi ne gândim şi la universuri – alţii încă cum să muncească pentru ei şi familiile lor.

Dar ne susţinem reciproc, şi vom înţelege curând acest lucru.

Atitudinea noastră în faţa semenilor contează foarte mult. În faţa semenilor şi în faţa cunoaşterii în sine. Din toate învăţăm. Unii să fie tari, dar buni, alţii să devină în viitorul evoluţiilor lor şi tari, şi buni. 

Aşa cum aminteam mai sus, asemenea diferenţe apar în destinele noastre prin planificări tocmai pentru că unii se pot concentra la nivele joase de vibraţie planetară, alţii nu au această posibilitate de a se concentra dacă nu există un obicei social de concentrare, de formare a răbdării pătrunderii în profunzime, a răbdării de a modifica cunoaşterile în funcţie de remodelările descoperirilor noastre: pe măsura creşterii vibraţiei planetare. Noi suntem obişnuiţi să ne gândim numai la vibraţia noastră personală. Dar vibraţia planetară are un rol extrem de important în viaţa noastră: şi în vibraţia corpurilor noastre, şi în vibraţia tuturor celor care ne înconjoară.

Îmi aduc aminte de un text din filmul serial “Andromeda”, cu aproximaţie: “Nu poţi fi mai bun decât îţi oferă posibilitatea universul în care te afli”…

Este de reţinut… Şi vom mai discuta despre acest aspect. 

Trăim modificări ale cunoaşterilor noastre la tot pasul, pentru că universul este un loc care se schimbă la tot pasul… Astfel de modificări vin permanent, le numim “vechi” şi “noi”, iar cele vechi ne vor fi de un real folos în alte părţi ale universului, la nivele încă şi mai mici de vibraţie comparativ cu Pământul, chiar cu galaxia în care se află Pământul. 

Totul este o experienţă uriaşă, din care fiecare preluăm exact ceea ce ne trebuie, la timpul care ne-o va cere, cândva, undeva, un alt destin, o altă remodelare…