Am citit ceva foarte frumos undeva, un titlu de articol: învaţă copiii să iubească animalele!
Aş mai adăuga: învaţă copiii să iubească şi plantele !!! Neatenţionaţi de părinţi şi oamenii din jur, copiii calcă florile în picioare, le rup ...şi vezi copii şi părinţi cu floricele ofilite în mână sau ieşind din buzunarele rucsacurilor.
Îmi amintesc cum, dintr-un grup de tineri, acum vreo câţiva ani, unul m-a întrebat vădit batjocoritor: "Da'ce le fotografiezi cu atâta patos, doamna??!!..." Le-am explicat zâmbind că, decât să le rup, ca să se vestejească şi să le arunc la sfârşitul zilei, mai bine le las să trăiască şi eu rămân cu fotografii splendide! Şi abia aştept să ajung acasă să le pun pe facebook !!!
Se făcuse linişte... îmi ascultam vocea pe care încercam s-o fac cât mai melodioasă... Tânărul mormăi un "Mdaa..." moale şi se depărtară cu toţii. Ceva se mişcase în sufletul lor, nu mai era aplombul acela vitejesc care aştepta o răţoire gen "Da' ce vrei de la mine??" sau ceva asemănător...
Eram bucuroasă... Nici nu mai simţeam nevoia să mă străduiesc să ajung la cascadă , m-am aşezat pe o piatră mângâind florile, iarba...
Eu nu am reuşit să determin oamenii din jurul meu să nu-mi mai ofere flori, de ceea am renunţat şi mă oblig de vreo câţiva ani să stau cu flori pe masa de lucru şi în camera mamei. Le mângâi în fiecare dimineaţă, la fel ca şi florile din ghivecele din balcon, le spun "Bună dimineaţa!!!" şi mă bucur de ele în timp ce scriu...
Din nefericire - şi nu vreau să jignesc pe nimeni - cel mai des am auzit acest lucru: că plante şi animale nu au suflet... Iar când asemenea cuvinte vin din partea cadrelor bisericeşti, care consideră că numai omul are suflet, şi astfel poate lua legătura cu Dumnezeu prin "aleşi" (deci nu toţi oamenii ar putea comunica direct cu Dumnezeu), în timp ce restul vieţuitoarelor din jur formează un covor (mai recent: o "iluzie") aşternut de Dumnezeu la picioarele omului, pentru a-l folosi. Este dureros, dar se bazează pe ideea de sorginte iudee cu referire la faptul că toţi oamenii care nu sunt iudei sunt animale. Creştinismul a făcut totuşi un pas înainte şi a recunoscut că toţi oamenii sunt suflete întrupate, dar păstrează ideea că ce nu este om nu este decât covor fără viaţă. Protestantismul a adus iar un pas enorm înainte, considerând că orice om poate comunica direct cu Dumnezeu (nu ştiu acum dacă chiar toate cultele protestante).
AŞADAR SĂ NU UITĂM NICIODATĂ:
TOATE VIEŢUITOARELE, DAR ŞI PLANETELE ŞI STELELE AU SUFLET, SUNT SPIRITE ÎNTRUPATE AFLATE ÎN FAZE DIFERITE DE EVOLUŢIE.
Vă îmbrăţişez cu mult drag !!!