Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

luni, 28 octombrie 2013

DIN NOU DESPRE BĂTRÂNEŢE…

Când ajungem la bătrâneţe, ne chinuim să mergem repede - pentru că nu ne suportăm să mergem încet. Am dispreţuit cândva pe cei care nu ţineau ritmul cu noi, iar acum nu suportăm faptul că am ajuns în aceeaşi situaţie de dispreţuit…
De fapt bătrâneţea ne pregăteşte în modul cel mai complex pentru alte întrupări viitoare: şi pentru întrupările viitoare pe Pământ, şi pentru cele care vor veni în continuarea Pământului. Şi am mai scris despre acest lucru de multe ori:
Pentru exemplul de mai sus – să înţelegem că ar trebui să trăim ca şi cum am pluti în azur… în alte azururi… Şi ni se pare ireal asta… Dar totuşi este adevărat… Adică să păşim rar, să ne deplasăm încet, ca într-un zbor planat, aşa cum o vom face cu certitudine în viitor, pentru a nu strica echilibre planetare, sau chiar de loc, doar gândul mutându-se – şi el plutitor – în locurile pe care le avem de susţinut vibraţional…

Ne răstim rapid, înghiţind cuvintele pe jumătate, neavând răbdare să vorbim calm, rar, răspicat, încet: pentru că nu am avut răbdare niciodată cu cei care vorbeau astfel, gândind fiecare lucru pe care îl spuneau, cu grijă să nu provoace stres sau neînţelegere celor din jur; adică un mod de vorbire care nu îi obosea nici pe ei, nici pe cei echilibraţi din jurul lor… 
Adică aşa cum nu ne-am fi obosit nici noi, dacă am fi ţinut cont de puterea noastră reală, din fiecare moment … Care nu este de loc mare, aşa cum numai în sinea noastră ştim bine asta. Ascundem cu pastile toxice răul făcut asupra noastră înşine, la tinereţe, trăgând ponoase grele la bătrâneţe. Plătim din greu imaginea pe care încercam să o formăm celor din jur: agresivă, competitivă spunem de cele mai multe ori – dar ea rămâne exact aşa cum este: fără răbdare, fără respect faţă de cei din jurul nostru, dispreţuitoare. Iar la bătrâneţe primim exact imaginea pe care am dorit să o formăm celor din jur despre propria noastră persoană. Primim exact ceea ce nu place fapt. Şi este foarte dureros, se poate citi azi clar pe faţa multor oameni în vârstă, care au trăit cândva aşa cum trăiesc azi mulţi, prea mulţi tineri, agăţându-se de un modernism prost-înţeles. 
Vârsta ne obligă, prin pierderea treptată a puterilor, să ne obişnuim şi aşa cum nu ne-a plăcut cândva. Pentru că aşa vom vorbi în viitorul apropiat, şoptind câteva rare sunete într-o viaţă mult, mult mai lungă decât ceea ce am trăit acum, acum. Şi mai departe de Pământ, ne vor fi date câteva şoapte sau sunete ca sarcină pentru echilibrarea unor fluxuri, sau a unor continente, sau a unor planete, sau stele, sau chiar galaxii întregi. 

Am întâlnit oameni care se plângeau că nu mai pot să rupă gâtul la găină… Ar fi putut să nu o facă nici la tinereţe, dar aşa a mers societatea noastră… Dar asta este deja o altă poveste… 
Ne pregătim să înţelegem că s-a terminat timpul inconştientelor hrăniri animale: adică insensibilităţi despre care am crezut cândva că ne fac mai puternici, dar ele ne-au slăbit de fapt… sau agresivităţi despre care de asemenea am crezut că ne arată mai puternici, dar de fapt ne-au supt toate sau majoritatea puterilor noastre personale. Am învăţat să omorâm animale şi am ajuns rapid să ne omorâm între noi… ca animalele… 
Ne pregătim să înţelegem că ne permitem pentru ultima oară să nu preţuim propria viaţă, precum şi viaţa semenilor noştri… Sau creaţii ale noastre şi ale semenilor noştri. Indiferent cum ar fi fost de bune sau mai puţin bune, de calitate înaltă sau slabă - acolo se punea suflet şi noi nu am înţeles asta… 
Sau păreri ale noastre sau ale lor … 
Sau tot ceea ce am făcut şi nu am făcut, tot ceea ce ne-a diferenţiat de alţii şi ne-a displăcut mai mult sau mai puţin, căci nu ne învăţa nimeni să ne punem şi pe noi, şi pe cei din jurul nostru în valoarea proprie, acceptându-ne reciproc, nu să ne distingem într-un amalgam timid, ruşinat, într-un cer cenuşiu, tern, fără culoare, noi înşine cu o valoare aproximativă, care oricum ar fi meritat, după părerea noastră, tot sau orice formă de dispreţ… 

Mai nou, ne considerăm dumnezei mulţi dintre noi şi ne mirăm că alţii ne dispreţuiesc. Arătăm mereu cu degetul pe alţii care s-ar scălda într-un “ego” plenipotenţiar, fără să fi învăţat de fapt să ne valorizăm reciproc şi astfel să nu mai fie nevoie de alţii care să ne dispreţuiască aşa cum dispreţuim şi noi, mai mult sau mai puţin. Povestea bârnei din ochi pare de mult pierdută…

Viitorul ne va obişnui din nou cu percepţii fine despre tot ceea ce cunoaşte şi poate lumea din jurul nostru şi ne vom ridica exact la nivelele pe care azi nu le crede – lăsându-ne duşi de valurile unei nepreţuiri extinse, care înlocuieşte încredinţarea unui “Adam” blând-omnipotent cu extratereştri cărora le punem în braţele lor virtuale tot ceea ce am realizat cu toţii, unindu-ne puterile, priceperile, înţelegerile, cunoaşterile pentru a crea o lume frumoasă – aşa cum nu putem crede azi. Şi pentru că nu o credem, nici nu credem la modul concret că extratereştrii suntem noi de fapt, veniţi pe Pământ pentru a aduce manifestările noastre de vibraţie joasă la nivelul manifestărilor – tot ale noastre, dar pe care le avem în vibraţii înalte. 
Încă nu credem – dar mai avem doar puţin timp până ne vom reveni complet. 

Va veni vremea în care va trebui să înţelegem că ni s-a oferit o mare onoare să fim acum pe Pământ. Şi că noi, la rândul nostru ne simţim suflete care nu ne vom mai permite niciodată să procedăm în feluri dezechilibrante, dispreţuitoare, distructive. 
Vom accepta că generaţiile viitoare de evoluanţi, care ne calcă pe urme, pe care le vom ajuta de-a lungul şi de-a latul universului, vor avea permisiunea să facă şi ei aceleaşi lucruri, pe care însă le vom privi cu îngăduinţa cu care coordonatorii noştri ne privesc azi… Şi cu toţii vom înţelege că învăţăm treptat să ne ridicăm nivelul de manifestare în orice condiţii de trai, în orice locuri, adică în orice timpuri de oriunde. 
Vom înţelege că suntem şi vom fi în continuare ajutători a căror experienţă creşte mereu; şi la fel toleranţa, încrederea, altruismul, înţelegerea, dragostea de toate şi toţi… Şi ne vom naşte mereu în mijlocul societăţilor celor care vin după noi, nu pentru karme deviat-înţelese, ci pentru a oferi ajutor, generaţie după generaţie. 

Şi azi, acum, unora li se va părea greu şi imposibil… iar altora posibil, frumos şi bun… 

Post scriptum: 
Se vor avea în vedere şi articolele: 

vineri, 25 octombrie 2013

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DVS: DESPRE MOŞI

Pornim de a întrebarea pusă de RAST (link către blog) în articolul MEMORIA HINDUŞILOR , însă extind pe alocuri discuţiile tematice, adăugând şi răspunsuri la alte întrebări tematice referitoare la călătoriile astrale:

“Buna Cristiana! Apropo de mostenirea spirituala.... dl. Pavel Corut lanseaza, in cartile scrise de el, ideea ca prin muntii Romaniei (muntii Carpati) ar fi o pestera in care traieste un batran ce supravegheaza o "invatatura" de pe vremea lui Zamolxe (2...3 mii de ani). Este posibil asa ceva? In cercetarile tale astrale, ai intalnit asa ceva? la MEMORIA HINDUŞILOR... “

În primul rând, trebuie să răspund direcţiei fundamentale a întrebării: din punctul meu de vedere ceva nu este corect exprimat aici. Învăţătura lui Zalmoxis nu poate fi păstrată de cineva anume, dar pot exista oameni care să fie purtători ai unor învăţături care pe vremuri erau secrete – dar care azi nu mai sunt de loc secrete. Cel puţin aşa-numitele “desecretizări” care mi-au trecut prin faţă în ultimii ani nu erau de fapt ceea ce m-aş fi aşteptat, adică lucruri pe care destui oameni le cunosc azi. Dar ei tac în faţa boom-ului informaţional care aduce de cele mai multe ori elemente rupte din scrieri mai vechi sau mai noi, preluate superficial şi pline de confuzii în lipsa unei culturi sărace sau practic inexistente, adresându-se unui public aflat în aceeaşi situaţie, vădind orgolii mari. Toate sunt normale însă pentru vremurile pe care le trăim. Nu este ceva nou – în toate timpurile au existat astfel de situaţii.
Elementele de cunoaştere pe care le-a oferit Zalmoxis – şi nu numai dânsul – sunt clare şi concrete în spaţiul nostru ancestral, chiar dacă multe au fost deviate către o religie adaptată asupririi, şi nicidecum unui ajutor spiritual oferit oamenilor. Fiind populaţii tradiţionale, coborâtoare din omenirea primordială, aflată pe acelaşi teritorii fără întrerupere, geţii (dacii) au păstrat cunoaşterea, şi practica bazată pe o asemenea cunoaştere, pe care grupurile umane migratoare care au ajuns în Europa le-au pierdut în greutăţile drumurilor lor. Nu este o vină, ci este un lucru normal pentru asemenea spirite, care au avut nevoie de o astfel de situaţie pentru a-şi cunoaşte propriile limite maxime şi minime la nivelul pământean: migratorii au fost de altfel primele populaţii care au marcat astfel ceea ce azi toată omenirea trăieşte, şi va trăi în continuare până la schimbarea totală a vremurilor. 
Tocmai de aceea nu este de loc corect să spunem că unii sau alţii au fost superiori celorlalţi... 
Populaţiile tradiţionale pe care migratorii le-au găsit aici au păstrat însă reperele unei spiritualităţi încă intacte. Ştiind ceea ce avea să se întâmple: în principal pierderea cunoaşterilor profunde în focul unor lupte pentru viaţă şi demnitate umană, ele au păstrat repere ale tradiţionalismului în sculptură, pictură, broderie, instrumente muzicale de o mare varietate – la fel ca şi percepţiile lor acustice rămase până târziu în vremuri: aproapenecunoscute azi, conform sunetelor fundamentale ale pământurilor, apelor, cerurilor, ale sufletului uman şi ale întregii firi biologice a lumii înconjurătoare. Cunoaşterile lor despre univers le-au pus concret în liniile de pictură şi sculptură, cunoaşterile despre om şi omenie le-au pus în versurile cântecelor lor. Cunoaşterile despre funcţionarea organismelor umane, vegetale şi animale au rămas în obiceiuri şi tradiţii.
Şi ştim multe despre asemenea cunoaşteri…
Nu am fost singurii: pe fiecare continent au existat – urmare a coordonării Moşilor continentali – şi populaţii străvechi, şi migratori, din împletirea cărora s-au format liniile fundamentale ale comportamentelor umane noi. 
Aşa cum vom vedea, pe lângă asemenea forme inserate în lumea satelor noastre, cunoaşterile cu care am venit la întrupare cu toţii sunt în noi, sub formă de idealuri. Învăţăturile, de fapt îndrumările zalmoxiene, se refereau la cu totul alte aspecte, bazându-se pe percepţii pe care noi azi încă le negăm: de la intuiţiile umane simple – la clar-intuiţii şi clar-simţuri. Totul formează de fapt multisenzorialul noastru curent, din nefericire estompat, dar nu foarte mult, de vibraţiile planetare aflate în perioada lor de frecvenţa cea mai joasă. Însă sub imperiul pedepsei şi minciunii oficiale, popor după popor s-a văzut nevoit să-şi părăsească puterile, cunoaşterile, obiceiurile, povestirile despre realităţi ancestrale, oamenii de curaj şi vitejie… şi câte, şi mai câte…
…Şi ştim asta…
Urme ale unor asemenea cunoaşteri există peste tot. Sunt mulţi oameni care au cunoaşteri vechi profunde, retraşi, rămaşi în marginea lumii noastre pentru a sprijini revenirea la canalul cunoaşterilor profunde. 

Un alt aspect al răspunsului meu direct, pe scurt deocamdată (dar cu dezvoltări în continuare) se referă la faptul că nu am întâlnit în călătoriile mele astrale Moşi pentru a lucra direct sau a învăţa direct de la dânşii în această viaţă – dar am avut destine în care am lucrat susţinut cu dânşii, la fel ca şi mulţi alţi oameni. În etapele planetare desfăşurate înainte de ultima glaciaţiune, toţi conducătorii-lucrători ai societăţilor umane, alături de pădurenii din străvechimi au fost ceea ce azi am numi Moşi; vieţile lor erau extrem de lungi, intens lucrătoare, dezvoltatoare de lucrări care se întindeau pe termene foarte lungi, cuprinzând câteva generaţii de populaţii ajutate. 
Din nefericire avem încă imagini deformate privind sarcinile şi valoarea lucrărilor efectuate de ajutătorii planetari. Dar cunoaşterile revin treptat şi în curând vom înţelege multe astfel de elemente ale derulărilor de destine pe Pământ. 

În acest destin nu am avut sarcina de a lucra în preajma sau în mijlocul lor. Într-un fel mă aşteptam, în 1987, când – presată de rude să emigrez în SUA, deodată m-am opus cu putere (deşi cred că majoritatea românilor ar fi dorit să aibe o astfel de oportunitate), m-am agăţat cu mâinile de o uşă şi mi-am spus într-un ocean de disperare pe care multă vreme nu mi l-am putut înţelege sub nici o formă: “Dacă voi rămâne aici ştiu precis că îmi vor vorbi Moşii pământului…”. 
Aşa a fost, dar asta nu înseamnă că ei îmi oferă în fiecare clipă a zilelor mele îndrumările de care am nevoie, însă ştiu că ajutătorii mei astrali şi cu mine facem parte dintr-o linie de învăţătură strămoşească. Ştiu, printr-o simţire extrem de puternică, că există o entitate care mi-a marcat cele mai puternice evenimente ale vieţii, dându-mi îndrumări principiale de cale, şi este o voce distinctă de om cu viaţă multă, cu o deosebită încărcătură spirituală – de fapt la toate nivelele câmpurilor mele. L-am numit atunci Moşul, deşi atunci nu ştiam nimic clar despre Moşi. Arabii îşi numesc Moşul lor “Emirul” (o entitate cu o lumină puternică verde, de regulă). 
În rest discut cu ajutătorii mei astrali – nu mai am de mult dorinţa să ştiu cine lucrează cu mine, dar simt că este vorba despre o legătură cu linia de cunoaştere celtic-dacic-tibetană, trăind multe din vieţile mele ori pe aceste meleaguri, ori în trecere prelungită pe aici. 

În călătoriile astrale putem vedea amintirile vieţilor anterioare cu mare precizie peisagistică: din mentalizare (percepţie mentală din conştienţă generală fizică) vederea este acea percepţie în principal activă. Din călătorie astrală (cunoscută şi sub denumirea de vis conştient sau decorporalizare – dar am scris de ce nu sunt de acord cu numire “decoporalizare”) percepţia este de peisaj: toate simţurile sunt active în toate planurile (de la fizic la cauzal), inclusiv percepţia complexului vibraţional local, în spaţiu şi timp. 
De aceea toate amintirile pe care le am din preajma Moşilor (şi locali, şi de pe celelalte continente) sunt de foarte mare precizie – este dificilă însă exprimarea complexităţii, povestirea unor asemenea vieţi. Dar sunt mult ajutată, lucru pentru care mulţumesc din tot sufletul, tuturor. În acest destin mi-am asumat sarcina de a scrie despre ei, de a povesti, de a arăta confuziile şi exagerările inerente (datorate societăţii punitive în orice încercare a dezvoltării profund spirituale a omenirii); de a sintetiza cheile principale de activitate a acestor ajutători temeinici ai noştri, fără de care nu am mai fi existat acum. 
Fiecare dintre noi vom ajunge cândva, pe treptele noastre de evoluţie, să facem ceea ce fac dânşii: mai întâi să fim Călătorii, Învăţătorii, Măiaştri – iniţiaţii Moşilor, cum i-am numi azi… apoi să fim la rândul nostru Moşi de popoare… 
Să nu ne înfierbântăm privind o asemenea perspectivă, căci avem o imagine deformată despre adevăraţii coordonatori ai unor popoare, ai omenirii întregi. Nu ştim ce ar trebui să facă un conducător adevărat, căci nu ne-am confruntat direct, în epoca contemporană, cu vreun coordonator de talia lor. A fi Moş de popor este o sarcină care nouă azi ni s-ar părea extrem de dificilă – până la imposibil de dus până la capăt: iar asta în eventualitatea că i-am înţelege complexitatea, ceea ce este destul de dificil pentru noi în acest moment planetar. E frumos aşa… când ni se povesteşte despre ei, dar excludem munca permanentă, sarcina profundă, responsabilitatea uriaşă pentru o populaţie umană planetară de care ştim, dar nu ne-o imaginăm în întreaga ei complexitate. 
Dar pregătim venirea Moşilor, din nou în rândurile noastre. Purtăm informaţii despre dânşii, purtăm cuvintele dânşilor, purtăm cu noi dorinţa de a face din idealurile noastre limite depăşite: sub îndrumarea lor am făcut-o cu toţii cândva, o vom face fără urmă de îndoială în viitor. De fapt am trăit cu toţii, oameni ai vremurilor întunecate sau mai luminate, de ieri şi de azi, sub bagheta lor: puternic radianţi, ei ne-au susţinut credinţa în dumnezeire – o dumnezeire activă şi permanent lucrătoare, spre viaţa noastră veşnică, pe care mulţi nu o mai cred însă. Şi este foarte normal, căci suntem deziluzionaţi de autorităţile spirituale, religioase care au avut pretenţia de a ne conduce: de fapt asemenea autorităţi sunt oamenii, întrupările unor spirite care conştientizează treptat că nu ştiu să conducă cu demnitate şi respect, cu totală dăruire şi dragoste profundă, altruistă, popoare care au nevoie reală de ajutor... Dar am trecut cu toţii, cei care suntem azi deziluzionaţi, prin asemenea momente ale eternităţii noastre. De aceea ar trebui să le înţelegem devenirile şi să-i ajutăm în loc să-i denigrăm: dar ne este frică de ei, din cauza agresivităţii şi necinstei lor. 
Din toate ei vor învăţa să nu mai fie în acest fel, învăţaţi şi din experienţa tangenţelor cu popoarele lor, cu şi fără tangenţe ale coordonatorilor spirituali ai popoarelor, ale Moşilor – dar şi din conştiinţa care li se va dezvolta treptat, în vremurile viitoare…

În al doilea rând, indiferent de felul în care se fac azi expunerile (literatură, film, internet), să pornim întotdeauna de la a arăta importanţa existenţei oricăror expuneri, chiar dacă se duc peste tot informaţii la înceut pline de greşeli şi confuzii. Astfel ne informăm, avem ocazia să cercetăm, descoperim la rândul nostru multe alte elemente în plus, dezvoltăm înţelegeri şi, cu flexibilitate, mulţumim chiar şi pentru faptul că descoperim confuzii. Aprofundăm împreună mai departe – cu sau fără participarea celor care ne-au ajutat, căci pot fi cercetători care au trecut deja prin viaţă sau prea departe, în alte ţări, pe alte continente, pentru a lua legătura cu ei. Dar să nu uităm că suntem radianţi, şi astfel oferim şi altora posibilităţi de cercetare, iar cei plecaţi dintre noi ne privesc întotdeauna cu bucurie, ei ştiind cât se poate de clar că este foarte normal să aducem permanent corecţii, pe măsura creşterii vibraţiei planetare şi deschiderii tuturor către noi posibilităţi de cunoaştere.

Aşadar…
Dacă discutăm despre acest aspect, pornind de la cercetările de tip astral, prin intermediul călătoriilor astrale, să precizăm de la bun început că nu există nici o deosebire – de cele mai multe ori – între cercetările făcute din trăirile cu corpul fizic şi cele din trăirile astrale. De cele mai multe ori, în vremurile pe care le trăim azi, dorim ceva din pură curiozitate, care poate merge până la obstinaţie, fără suport dorit de cercetare însă, de aprofundare. Mulţi oameni care află despre călătoriile astrale (vise conştiente) se simt atraşi pentru că încep să fie moderne, dar pe de altă parte intuiţia le spune că ele sunt adevărate, că există, că astfel de trăiri sunt frumoase comparativ cu cele ale societăţii omeneşti în care trăiesc, atunci când ei îşi doresc şi altceva decât viaţa lor obişnuită. 

Aşadar, dacă nu ajungem prin corpul fizic la Moşi (Bătrâni, Patriarhi, Vraci, Şamani – după numirea popoarelor din fiecare regiune care îi pomenesc în mod curent), nu ajungem de regulă nici prin călătorii astrale. Se poate însă ca anumiţi ajutători planetari (care au prin destin sarcini planetare, şi vom detalia acest aspect) să lucreze direct cu ei sau să primească imagini ale vieţii lor, spre reamintire, doar dacă sunt:
1. susţinători permanenţi prin destin ai cunoaşterilor despre ei, despre activităţile lor, pentru întreaga populaţie umană. Iar o asemenea selecţie nu este superficială sau destinată unor aşa-numiţi oricum “aleşi”, ci unor spirite ajutătoare puternice, care pot suporta rigorile unor sarcini de o mare complexitate. De asemenea, trăirea în preajma unor asemenea Moşi este ea în sine o sarcină relativ complexă prin suportarea puternicei lor radiaţii monadice, precum şi a diferenţei vibraţionale între trăirea în preajma lor şi trăirea în, şi în preajma societăţii umane din orice timpuri. Căci este adevărat că suntem cu toţii radianţi, însă dânşii au în sistemele lor corporale anumite structuri dezvoltatoare ale câmpurilor proprii, devenind foarte puternic radianţi în apropierea lor, pentru ca apoi radiaţia lor să se estompeze în spaţiile planetare. Ajutătorii care trăiesc în societatea umană obişnuită, fiind oameni de legătură între Moşi şi oameni, au şi ei radiaţia puternică comparativ cu oamenii din aşezări, însă întotdeauna există în sistemele noastre corporale structuri care pot să diminueze riscul de a deveni obositori pentru semenii noştri. Astfel, corpurile umane au o structură deosebit de importantă – selectorul-amplificator de vibraţii – care ne oferă fiecăruia în parte amplificări ale vibraţiilor în funcţie de vibraţiile mediului şi de necesitatea împlinirii unor sarcini de destin. Astfel de însărcinaţi ai Moşilor simt clar când se schimbă semnificativ vibraţia lor şi pleacă spre Moşi, spre împlinirea sarcinilor lor. La rândul lor, Moşii ştiu când sunt condiţii de revenire a oamenilor lor de legătură către ei şi îi susţin pe căile lor în vremurile actuale, în care oameni şi animale devin repede imprevizibili, ameninţând viaţa călătorilor. Există un mit al călătorilor omnipotenţi – coborâtor din vremurile anterioare, când nici oamenii, nici animalele nu erau dezorientate de aglomeraţiile planetare datorate necesităţii evoluţiilor umane actuale, sau radiaţiilor puternice ale sateliţilor geostaţionari, sau antenelor de mare putere, sau altor instalaţii de mare forţă energetică. 
Sunt multe de spus cu privire la cele legate de călătorii Moşilor, şi vor fi povestite la vremea lor cu detalii, cunoscute de altfel în vechime şi aşteptate de toate comunităţile umane, la vremea cuvenită. Plecarea călătorilor se face astfel către locuri speciale şi în vremuri speciale, iar dacă ei ar dori să plece din societate, retrăgându-se înainte de termenul stabilit prin destin, sunt îndrumaţi spre reintrare/rămânere în aglomeraţiile umane. Şi este normal să fie aşa, întrucât ei au destin puternic radiant, şi astfel ajutător în direcţia susţinerii şi dezvoltării intuiţiilor umane în aglomeraţiile populaţionale, de-a lungul acestei epoci destul de dificile pentru majoritatea spiritelor întrupate ca oameni pe Pământ. 
Tocmai de aceea majoritatea oamenilor cred că există forţe spirituale dinamice superioare, care urmăresc şi ajută desfăşurarea vieţilor umane – dar şi a tuturor celorlalte specii planetare deopotrivă;
2. alţi ajutători planetari sunt prin destinele lor pregătitori ai revenirii tuturor Moşilor, din nou, în mijlocul oamenilor – eveniment apropiat de altfel. În funcţie de necesităţile societăţilor umane şi de stadiul realizării sracinilor lor, tangenţele cu Moşii pot fi modelate şi remodelate pe parcursul timpului, lucru pe care Moşii îl hotărăsc de fapt, împreună cu coordonatorii dimensionali şi universici. 

De ce numai anumiţi oameni pot ajunge la ei – şi nici măcar toţi cei care au acest rol, susmenţionat – este o temă de dezbătut pe larg. Să amintim acum doar câteva idei, spre o înţelegere generală. 
Tangenţele permanente sau chiar sporadice cu Moşii, dar fără o ordine, o coordonare şi adaptare corporală la necesităţile organizărilor de ajutor interdimensional ar însemna în primul rând perturbarea echilibrului vibraţional al aşezărilor umane. Şi nu numai. De fapt, când discutăm despre echilibrul vibraţional din unghiul de vedere al activităţii Moşilor, trebuie să-l privim într-un dublu sens:
1. Păstrarea echilibrului vibraţional al aşezărilor umane, prin neamestecul Moşilor şi al oamenilor lor de contact în viaţa aşezărilor. Când vibraţia planetară era mai înaltă, oamenii de contact ai Moşilor nu intrau în aşezările umane, pentru a nu le influenţa oamenilor prea puternic vibraţiile: căci în acest fel, oamenii sunt impulsionaţi să iasă din programele destinelor lor, care se derulează la nivelul vibraţiei planetei din acel moment. 
Când vibraţia planetară a scăzut mult, mult mai mult chiar decât este ea astăzi, persoanele de contact cu Moşii au rămas în societăţile uman – urbane şi rurale deopotrivă. Corpurile lor nu au vibraţia medie foarte înaltă tot timpul, dar oricum o au înaltă şi astfel ei pot ajuta la menţinerea vibraţiei la un nivel care poate doar ajuta, fără a determina modificări esenţiale ale impulsurilor de destin. 
Cauza profundă a acestui aspect se referă la libertatea omului de a se comporta la nivelul vibraţional de frecvenţă foarte joasă, având astfel puterea de a-şi cunoaşte limitele comportamentului propriu al momentului, comparativ cu cel din perioadele cu vibraţie planetară înaltă, care devin idealurile noastre curente.
Întotdeauna, de altfel, în orice situaţie, este necesar să privim orice aspect al vieţii noastre în comparaţii între cele de înaltă, şi cele de joasă vibraţie. Întrucât omul are azi tendinţa de a se sustrage înţelegerii despre ei înşişi, vibraţia planetară ne scoate din dualităţi şi ne orientează către necesităţile de destin (ne place / nu ne place), bine conştientizate înainte de derularea lui, greu de urmat (dispreţ, ruşine, devalorizare) în timpul derulării lui. 

2. Un alt aspect îl constituie menţinerea echilibrului vibraţional al Pământului, fără de care echilibru am fi obosit de mult: ne-am fi obosit între noi reciproc şi, cu toţii la un loc, am fi obosit întreg biosistemul planetar, obligându-ne să ieşim forţat din destin, golind astfel planeta de viaţă. Dar suntem azi pe Pământ, în atare situaţie, pentru că am avut încredere, încă dinainte de venirea noastră în acest spaţiu universic, că vom fi ajutaţi în toate felurile subtile – dar puternice în felul lor – să ne continuăm viaţa, vieţile, întreg ciclul de vieţi, căci pentru toate acestea am venit pe Pământ. Dintre toate, păstrarea unui echilibru vibraţional planetar nu presupune numai păstrarea vieţii biologice pe Pământ, ci menţinerea unei vibraţii echilibrate în toate câmpurile planetare – printre care cel astral este de o deosebită importanţă mai ales pentru activităţile umane de o complexitate greu crezută azi de noi. Astfel, degeaba am ieşi din câmpul fizic în câmpul astral (în calitate de entităţi astrale, după deces), căci nici câmpul astral nu ar fi mai echilibrat decât celelalte câmpuri, obligându-ne să ieşim definitiv, conform tipicului galactic local, din întrupările acestei subzone universice. 

Moşii au vibraţia corporală foarte ridicată: este o vibraţie care derivă din structurile sistemelor lor corporale, păstrate dinainte de ultima glaciaţiune: ei au corpuri pe care fiecare dintre noi, cei ajutaţi de ei, le-am avut cândva, în întrupările din locurile planetare numite A’Tlan (America de Nord), Aztlan (America de Sud), Cian (Asia şi Australia) şi Afrikaan. Chiar dacă se crede la modul general că ei ar fi “nemuritori” – ei au doar viaţa foarte lungă comparativ cu aceea a altr vieţuitoare planetare: adică exact cât am avut-o şi noi cândva, când aveam corporalitatea asemănătoare cu a lor, înainte de ultima glaciaţiune. Rarii lor copii sunt, şi vor fi susţinători ai vremurilor actuale şi viitoare, de trecere către perioada următoare a omenirii: revenirea la etapa mentală de trăire umană. Vibraţia corpurilor lor este înaltă, aşa cum spuneam, iar acest lucru nu se datorează faptului că ar fi altfel de spirite decât ajutătorii planetari aflaţi în mijlocul nostru, ci faptului că au o viaţă lungă, cuprinzând toate perioadele cele mai grele – din punct de vedere vibraţional – din desfăşurările timpurilor (epocilor, perioadelor) planetare: de vibraţia planetară cea mai joasă. 
Faptul că noi suntem născuţi cu destine scurte este o protecţie la adresa corpurilor care altfel, pe un termen atât de lung, s-ar destructura, s-ar distruge, în imperiul sarcinilor noastre de destin. Vibraţia mai joasă a corpurilor noastre, pe care o avem azi, ne ajută să ne cunoaştem şi noi, la rândul nostru, necesităţile de remodelare a comportamentului propriu la acelaşi nivel de vibraţii joase: este o cunoaştere de sine prin care Moşii au trecut, la rândul lor, cu alte ocazii ale evoluţiilor lor. 
O asemenea corporalitate însă presupune o putere interioară, o voinţă deosebită de a rămâne, în condiţiile terestre, o perioadă atât de lungă de timp planetar, suportând vibraţiile grele pe care le iau în piept, provenind de la societatea umană: de la comportamentul uman, de la activităţile noastre industriale, transporturi, telecomunicaţii, etc. 
Aşadar ei sunt aceia care echilibrează – prin ridicarea vibraţiilor locale – la un anumit nivel ale celor de joasă frecvenţă: ne ajută şi pe noi să ne continuăm viaţa şi activitatea, ajută întreg mediul biologic planetar să se menţină în viaţă şi în activitatea proprie fiecărei specii. 

Nu toţi cei care sunt ajutători planetari ajung în preajma Moşilor, pentru că mulţi dintre astfel de întrupaţi se obligă personal, prin destin, să stea în mijlocul socetăţii pe care o ajută, integrându-se în mediul social prin corporalitatea moştenită de la părinţi, cât şi prin comportamentul lor, prin atitudini, prin activităţile curente. Toate sunt preluate în creştere, pe parcursul copilăriei şi adolescenţei, de la societatea pe care o ajută, iar din mijlocul unor asemenea manifestări curente pentru cei care nu au experienţă prea mare în condiţiile actuale, ajutătorii planetari introduc comportamentele lor obişnuite pentru ei înşişi: de la echilibrat la înalt, moderând astfel manifestările celor din jur. În acest fel se instalează treptat învăţăturile privind moderarea, în continuare, echilibrarea comportamentelor. 
Nimeni nu are pretenţia să se ajungă la un rezultat fulminant pe timpul generaţiilor de întrupare la nivele de vibraţie planetară joasă. Dar fondul general al radiaţiei lor de destin (al radiaţiei monadice + radiaţia corpurilor prin care se manifestă) este aceea care împrăştie seminţele societăţilor viitoare – o societate în care Moşii vor reveni şi vor coordona întreaga societate umană, recunoscându-i astfel ca îndrumătorii, coordonatorii şi ajutătorii cei mai înaintaţi din mijlocul lor, pentru întreaga viaţă şi activitate umană pe Pământ. 

Cu ocazia acestui articol să mai lămurim câteva aspecte, pe care le-am întâlnit deseori în literatura de specialitate. 
Zalmoxis, Moşul Zeu, a trăit în ultimii 10.000 ani pe teritoriul actual al ţării noastre, în Cuibul (sau Căuşul) Munţilor (zona Transilvaniei şi a munţilor care o înconjoară, cu ambii versanţi), coordonând spiritual de aici în principal populaţiile aflate între munţii Alpi şi munţii Urali pe linia est-vest, carpaţii Păduroşi şi Marea Baltică în nord şi Marea Mediterană în sud. Şi-a împletit activitatea cu un grup de Moşi din aceste teritorii (bărbaţi şi femei deopotrivă), dar şi cu Moşii de la Oceanul Atlantic, din sudul Greciei şi din Urali, precum şi cu cei din Tibet. A susţinut spiritual toate populaţiile locale, şi în colaborare populaţiile de pe toate continentele. După anul 500 d.Ch., Zalmoxis şi majoritatea Moşilor locali, dar la fel din toate grupurile de Moşi de pe toate continentele, s-au retras în insulele din sudul Oceanului Pacific, de unde au coordonat împreună toate populaţiile umane, ajutându-i pe cei care au rămas în plan local. Zalmoxis s-a înălţat în dimensiunea structurală din imediata apropiere a planetei, de unde ne ajută în continuare – dar nu numai pe români, cum se spune în diverse lucrări cu tentă poate ceva mai mult decât patriotică, ci întreaga viaţă planetară, alături de toţi coordonatorii noştri dimensionali. 
De comentat cu un asemenea prilej este şi faptul că vremea lui a fost, şi este şi vremea noastră, din întreaga perioadă intuitivă a omenirii, după ultima glaciaţiune. Trebuie să înţelegem şi să acceptăm acest lucru, întrucât dânsul nu este decedat, ne însoţeşte permanent, ne ajută – vorba părintelui Arsenie Boca: mai bine, mai complex, mai profund de acolo unde se află decât de aici, din mijlocul nostru – iar acest lucru este necesar pentru a ne lăsa să ne manifestăm spre cunoaşterea propriilor noastre limite, până la finalul destinelor noastre pământene. 
În toate timpurile Moşii au dus vieţi cu activităţi neîntrerupte într-o viaţă echilibrată, de atlant de fapt: cu o lungime cuprinsă între 10-30.000 ani, în funcţie de sarcinile personale, de aglomeraţia planetară, de nivelul vibraţiei medii planetare şi de variaţiile ei locale. Au întotdeauna vieţi lucrative, duse din primele zile de după natere – astrală şi fizică deopotrivă – până la retragerea din destinele pământene, după cum curge necesitatea societăţii pe care o ajută. 

Ceea ce este foarte important de reţinut este faptul că nici Zalmoxis, nici vreun alt Moş nu a oferit vreodată învăţături de genul celor care circulă în lume privind atitudini, comportamnete între oameni. Acest tip de învăţături sunt de fapt învăţături contemporane, linii trasate de oameni între ei, conform idealurilor umane, care au fost, şi sunt în subconştientul şi conştientul fiecăruia dintre noi în parte, mai mult sau mai puţin: în funcţie de obişnuinţele fiecăruia, de comportamentul comun la acelaşi nivel de vibraţie planetară. Liniile zalmoxiene de învăţătură nu ţin nici de religie, nici de social-politic, căci Moşii ştiu bine că omenirea cunoaşte liniile moralei profund umane, dar nu le acceptă în totalitate. Le avem din religiile popoarelor, din întreg spectrul acoperit de legile scrise şi nescrise ale societăţii umane – dar nu le urmăm: le considerăm apte a fi folosite de regulă doar pe unele necesare, cele cu care ne armonizăm personal, precum şi cele care răspund intereselor noastre egoiste, individual şi de grup restrâns. 
Mai departe este datoria noastră personală să ne urmăm încredinţările personale, liniile de atitudine interioară şi exterioară ale sufletului nostru, vocea aceea interioară care ne şopteşte tot ceea ce este mai bun, mai moral, mai demn, mai modest, mai echilibrat – indiferent de înclinaţiile generale ale lumii. O lume care nu se schimbă pentru multe motive, printre care şi acela al exemplului personal – oferit de cele mai multe ori la nivele mediocre, considerând în mod eronat că lumea “nu merită să-i dai ceva bun”…
Şi vom înţelege în finalul ciclului nostru de vieţi tot ceea ce s-a ridicat, sau nu s-a ridicat la nivelul personal cel mai înalt, ne vom înţelege valorile şi neputinţele deopotrivă, vom înţelege şi căile prin care vom învăţa/consolida tot ceea ce este mai înalt din posibilităţile personale de manifestare umană. 
Dar nu este ceva rău sau neadevărat cele care circulă astfel, sub formă de îndrumări primite de la Zalmoxis. Căci toţi Moşii radiază asemenea atitudini şi comportamente: de înaltă valoare spirituală – spunem noi, care rezultă din trăirile lor curente, obişnuite, normale. Radiaţia lor menţine în lume cele care de fapt sunt norme ideale pentru noi azi – dar norme curente, obişnuite ale atlanţilor, pe care clarvăzătorii din vremurile noastre nu le-au sesizat, asociind omului din toate timpurile felul de manifestare al societăţii umane contemporane. Dar nu trebuie să-i blamăm pentru aşa ceva, căci vibraţia planetară şi socială i-a influenţat discret, ei neînţelegând faptul că trebuie să se detaşeze clar de orice influenţă de acest fel pentru a înţelege manifestările populaţiilor străvechi. 
Azi energiile noi, de vibraţie din ce în ce mai înaltă, ne ajută să pătrundem mult mai mult adevărurile eterne ale acestui loc din univers. Avem datoria să primim ceea ce au adus societăţii cei din trecut, să ne sprijinim de tot ceea ce au lucrat ei şi să aducem corecţiile, ajustările, înţelegerile noastre, acceptând cu înţelegere şi respect corecţiile pe care le vom primi şi noi, din partea cercetătorilor actuali şi viitori. 

Învăţăm azi că Moşii, dintre care noi îl acceptăm doar pe Zalmoxis, se sprijineau dintotdeauna pe cele mai înalte linii de dezvoltare a moralităţii şi demnităţii, calităţii şi cunoaşterii umane în general: ele nu au fost învăţături zalmoxiene, nu veneau de la el personal, şi nici de la vreun alt Moş, Patriarh, Vraci, Şaman în alte popoare. Cei pe care i-am numit învăţători doar au readus în mijlocul omenirii reamintirea celor proprii omului, principiile lui călăuzitoare: ca întărire a încredinţărilor că ele există în noi, dar au fost atenuate de fondul vibraţional de joasă frecvenţă, de care au profitat mulţi semeni pentru a-şi ridica propriile dorinţe, interese, la rang de acceptare din partea divinităţii: care de fapt acceptă doar să ne lase liberi, pe toţi deodată, atenuând doar efectele în spaţiu şi timp ale vibraţiilor grele care răbufnesc din sufletele noastre încrâncenate…
Azi credem că ne tragem din animalitate direct, din maimuţe şi mai clar, aşadar omenirea ar avea nevoie de un îndrumător care să-i aducă noutăţi absolute în acel moment al vieţii planetare. Dar noi doar ne amintim sau ne întărim acele firişoare subţiri ale conştiinţei noastre De fapt, îndrumările Moşilor se sprijineau efectiv pe un fond de comportament înaintat, echilibrat, delicat, cuminte, înţelegător, moral, plin de demnitate umană, care formau fundamentul vieţii fiecărui om. 
De fapt, învăţăturile zalmoxiene se legau de calitatea, diversificarea, adaptarea creaţiei materiale avansate, protejarea societăţii, naturii, adaptarea tuturor membrilor societăţii la modificările vibraţionale curente ale planetei, ale universului care îşi trimite permanent efectele trăirilor către fiecare fie de viaţă de pretutindeni. Dacă noi azi nu privim viaţa şi activitatea noastră în legătura sa directă cu asemenea subtilităţi universale, nu vom înţelege bine natura învăţăturilor zalmoxiene, dar nu numai învăţăturile pe care iniţiaţii Moşilor (Călătorii, Învăţătorii şi Măiaştrii) le ofereau oamenilor – ci înseşi lucrările pe care ei le realizau permanent pentru omenire şi întreaga planetă. 
Inimaginabil pentru noi, azi, este volumul cunoaşterilor spirituale perfecte la venirea pe o planetă cum este Pământul, în calitate de creatori conştienţi universalizaţi, de mult timp în evoluţiile noastre. Ceea ce avem de făcut este să adaptăm aceste cunoaşteri acumulate în evoluţiile noastre anterioare la realităţile galactice, stelare şi planetare locale – în cazul nostru la realităţile curente ale Pământului:
– la vibraţia energiilor de aici, la densitatea lor, la viteza lor de circulaţie: întrucât planeta este luminată, atrasă şi energizată de un singur soare, de o singură stea, aflată la mare depărtare de alte stele, se creează particularităţi de care trăirea (respiraţia, hrana, funcionările sistemului corporal în întregimea lui) trebuie să ţină cont şi astfel devin treptat bază de raportare a activităţilor umane normale: deplasare, comunicare, relaţionare, creaţie materială (mentală şi fizică deopotrivă;
– la compoziţia materială a planetei: matriceal-eterică şi fizică deopotrivă, în funcţie de care se formează gravitaţia, densitatea şi compoziţia aerului, lichidelor circulante în interiorul planetei, în exteriorul ei şi la suprafaţa ei pământoasă, formând marele circuit al apei în natură;
– la compoziţia biologică şi spirituală (de radiaţie monadică, corporală şi de câmp) a biosistemului planetar (vegetal şi animal);
– la modul de sistematizare a grupărilor spirituale aflate la întrupare în cadrul aceleiaşi specii, umană în cazul nostru;
– la modurile de autostabilizare vibraţională locală: fenomen pe care azi nu-l mai înţelegem, deşi ne bucurăm de somn şi vise de milenii. 

Iar acest fel de adaptare este o învăţătură de îmbogăţire a experienţei noastre de-a lungul şi de-a latul universului, oriunde mergem. 
Nu numai astfel de adaptări au făcut obiectul îndrumărilor moşeşti, ci şi adaptări la modificările vibraţionale ale planetei – în fiecare moment al acestor modificări. Experienţa deja uriaşă a spiritelor umane necesita doar îndrumări perioadice – aşa cum am mai scris pe aici – oferite cu particularităţile lor locale de două ori în principal pe an: în Ziua Mijlocului de Vară şi în Ziua Mijlocului de Iarnă, îndrumări duse de la Moşi către aşezări de către trimişii, Călătorii Moşilor, primite şi modelate de către Învăţătorii aşezărilor împreună cu Călătorii, apoi oferite Măiaştrilor (maeştrilor) meseriilor din aşezare, care le dezbăteau cu fiecare familie în parte, la vremea cuvenită, a necesităţilor membrilor ei. 
Dacă azi credem că ne tragem din animalitate este normal să credem că învăţăturile mergeau pe tot felul de linii de comportament, moralitate, instrucţii care să dezobişnuiască omul de viaţa de “peşteră”, de “cavernă” – ceea ce nu este câtuşi de puţin adevărat. Fiecare om ştia bine în trecut că cei pe care azi îi cunoaştem din osemintele descoperite ici şi colo erau de fapt grupuri preumane, de sorginte spirituală diferită, ceea ce numim azi spirite în evoluţii preliminare faţă de evoluţiile umane: au fost grupuri spirituale care au trăit în câmpurile mental-astral-fizic uman pentru a cunoaşte modul de orientare în vieţi pe care ei le vor trăi în viitorul evoluţiilor lor; ei nu sunt în această perioadă umană creatori avansaţi – ci creatori aflaţi la începuturile lor de creaţie materială: mentală şi fizică deopotrivă. 

Ar trebui să privim umanitatea, în ansamblul ei, în alt mod decât o facem azi: o vom face însă treptat, scăpând definitiv de capcanele necunoaşterii şi nefolosirii intuiţiilor noastre. 

Să reţinem că vremea lui Zalmoxis este legată de confuzia adusă de exprimările literaturii de profil. Zalmoxis a fost de fapt contemporan cu toate populaţiile umane de-a lungul vremurilor – de la ultima glaciaţiune până în Evul Mediu (până în preajma anului 500 î.Ch. a trăit ca locaţie de bază în munţii noştri). A ajutat împreună cu alţi Moşi toate populaţiile planetei până la ieşirea din Evul Mediu, pregătind acea epocă a Luminilor care ne-a scos din întunericul spiritual adânc pe care îl cunoaştem bine azi din istoria lumii. Nici acum nu putem spune că suntem înafara vremurilor lui şi ai celorlalţi Moşi care au trăit alături de noi în toate timpurile, care trăiesc şi acum într-un spaţiu special al planetei, pentru a nu deranja distribuţiile populaţionale continentale: este o spaţialitate specială, între structurile principale ale trăirilor noastre (partea pământoasă a planetei, unde se desfăşoară în principal evoluţiile primare) şi ale ajutătorilor consacraţi ai noştri: un spaţiu al celor pe care i-am numit de regulă transcedentali – lucrătorii cei mai experimentaţi, înaintaţi, coordonatorii direcţi ai întrupaţilor care îşi desfăşoară viaţa pe planetă. Numim pentru început “spaţiu” sau “interspaţiu”, dar nu este o numire bună, perfectă pentru a-l defini, ci pentru a-l înţelege în formele noastre de gândire. Dar el este un loc aspaţial (după trăsăturile spaţiului aşa cum îl percepem noi azi) şi atemporal (după trăsăturile felului nostru de a percepe timpul secvenţial azi). 

Mi-a atras atenţia o povestire a dlui Emil Străinu în anii anteriori, privind felul în care cercetătorii clarvăzători ai guvernelor au perceput Pământul la finele anului 2012 (aşadar în viitorul lor): nu puteau trece de o imagine de felul unei perdele de apă, vertical de parcă ar fi curs întreaga mare din infinitul cosmic pe, şi trecând prin pământ. 
Cam în acest fel am perceput şi eu trecerea de la nivelul spaţiului nostru tridimensional în energiile unui alt fel de spaţiu – structurat în forme diferite de ceea ce numim azi forme: dar numim aspaţial şi atemporal pentru că un asemenea loc nu are trăsăturile spaţiului şi timpului nostru. Ceea ce nu înseamnă că nu ar fi un fel de spaţiu şi nu i s-ar potrivi un anumit fel de timp universic. 

Discutăm deseori aici despre faptul că se apropie momentul în care Moşii vor veni din nou în mijlocul nostru: şi trebuie să legăm acest eveniment de faptul – cunoscut azi de mulţi dintre noi – că în viitor nu va mai fi nici şcoală şi nici serviciu – funcţionalităţi social-economic-politice pe care nu putem să ni le imaginăm terminate fără un haos total. tocmai acest lucru trebuie înţeles corect acum. Asemenea evenimente vor veni pe fundamentul plecării celor mai agresive blocuri spirituale piramidale, precum şi a revenirii omenirii la cunoaşterea personală ancestrală, pe baza creşterii vibraţiei planetare, sub imperiul energiilor noi. 

Moşii, retraşi şi discreţi în relaţiile cu noi, reintraţi, reveniţi în lumea noastră, aşa cum au fost cândva, vor fi în calitate de coordonatori spirituali – şi nu de conducători religioşi sau social-politici – căci nu va mai exista nici religie şi nici politică. Să reţinem că toată învăţătura de care avem nevoie pentru viitor se află în memoriile noastre spirituale şi ne-o vom reaminti treptat, pe măsura creşterii vibraţiei planetare. Moşii se bazează pe acest fapt concret, aşa cum ne-am bazat şi noi, milenii de-a rândul, pe lucrarea lor delicată dar puternică, discretă dar profundă. Trăirile şi lucrările noastre, împletite, vor deveni impulsuri pentru căutarea atingerii idealurilor noastre pământene şi, dincolo de ele, se vor profila mereu altele noi, specifice tuturor nivelurilor vibraţionale care se prefigurează permanent, după planificările deja cunoscute ale tuturor evoluţiilor pământene. 
Datoria noastră este să avem în vedere mereu şi tematica mereu împletită a aspectului material al vieţii noastre, cu cel spiritual în egală măsură, după priceperea şi puterile fiecăruia dintre noi:
– să respectăm materiile prime ale planetei, vegetaţia şi animalele ei, să folosim astfel de resurse materiale şi biologice cu cumpătare, treptat învăţând din ce în ce mai multă lume să procedeze la fel, impulsionând astfel la urmărirea simţirilor interioare ale fiecăruia dintre noi; 
– să înţelegem rostul profund al folosirii mijloacelor de comunicare în masă, al zborurilor fie ele şi de natură tehnologică: care prefigurează deschiderile comunicaţiilor inter-personale mental-astrale, călătoriile astrale;
– să ne dezvoltăm cerinţele de calitate superioară – materiale, culturale şi sufleteşti, de conştiinţă activă – care prefigurează calitatea excepţională a manifestărilor viitorului în trăirea şi creaţia umană; să ne dezvoltăm confortul material şi spiritual optim, necesar menajării, protejării sănătăţii corpurilor noastre, să ne dezvoltăm o comunicare şi relaţionare de calitate ridicată, dând exemplu cât mai bun celor din jur; chiar dacă avem momente greu de suportat chiar din partea noastră proprie, să ne înţelegem limitele, neputinţele şi, chiar dacă ne este greu, măcar să tindem mereu către depăşirea lor;
– să avem în vedere păstrarea legăturilor personale cu forţele spirituale superioare (divinitatea) – cu coordonatorii şi cu ajutătorii personali, de grup şi ai întregii verticale spirituale coordonatoare a evoluţiilor din toate universurile. 

Câtă iubire… câtă înţelegere… câtă dorinţă de ajutor avem din partea dânşilor…

Cândva vom înţelege bine, vom putea simţi direct tot ceea ce au simţit dânşii venind din partea noastră, generaţie după generaţie, şi câtă iubire ne-au putut oferi nouă, chinuiţi şi chinuitori deopotrivă, pentru ca noi să trăim în continuare, alături de toate vieţuitoarele Pământului… 

Completare: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/articol/939/01.-studiu-detaliat-despre-mosii-popoarelor-1-scurt-istoric-al-relatiei-dintre-ajutatorii-mosi-si-populatiile-ajutate-1.html 

duminică, 22 septembrie 2013

SUBTILITĂŢI SPIRITUALE...

Cred că sunt multe rămâneri în urmă privind înţelegerea sarcinilor noastre spirituale de bază: mai ales ale acelora dintre noi care simt că au nu numai responsabilitatea unei moralităţi minime, ci un set mult mai larg de cuprinderi decât cele 10 porunci religioase: dar pornind de la ele chiar... 
Fiecare idee din decalog ajunge azi să aibă un set de subtilităţi pe care fiecare dintre noi le simţim, mai mult sau mai puţin – dar conştientizându-le cu o claritate din ce în ce mai mare, atâta cât sunt şi atâtea câte sunt. 
Dar de cele mai multe ori trecem peste ele...

În vremea noastră poruncile biblice le-aş numi îndrumări, poate niciodată omului nu i-a plăcut de fapt să primească porunci, iar îndrumările dumnezeieşti s-au conturat în mintea unor oameni agresivi ca porunci pe care nici ei nu le-au respectat vreodată; căci nici lor nu le plac poruncile, dar le place să dea ordine (porunci)...
În mod cert vom ajunge să nu mai avem nevoie de „porunci”, căci conştiinţa umană revine rapid la dimensiunile uriaşe de la care a pornit: iar aceasta se petrece sub imperiul noilor energii care conduc vibraţia planetei şi a întregului mediu galactic la nivele din ce în ce mai înalte. Vom face ce ne va spune conştiinţa – o conştiinţă foarte înaltă, şi totul va fi mult mai curat, mai înălţat decât ceea ce avem acum în suflete. Până atunci contribuim fiecare, cum putem, ajutându-ne reciproc, fiind foarte atenţi la cele care ne trec prin minte, prin suflet... 
Avem însă tendinţa de a nu ţine minte cele bune – nici ale altora, de aceea nici pe ale noastre, căci într-o lume agresivă suntem atenţi la cele rele pentru a ne apăra pe măsură. De aceea nu le prea întărim decât pe cele rele, grele, distrugătoare, neconstructive, iar pentru acest lucru suntem tentaţi, obosiţi de atâta respingere, să spunem că nu trebuie să gândim, că mintea nu e a spiritului... Şi vom descoperi, cu toţii rând pe rând, că avem raze mentale – deci ale spiritului, care pot fi folosite în funcţie de voinţa noastră către a construi sau către a distruge... Noi alegem.
Aşadar, ce facem cu cele bune, care ar schimba faţa gândirii noastre, ajutându-ne să ne înălţăm chiar din mijlocul condiţiilor pe care le avem??!!...
Nu o dată în viaţă poate ne-a trecut prin minte faptul că nu ţinem cont de cele mai fine gânduri care ne învăluie, fără să aibă putere să ne reţină de la faptele dure, agresive, negative, neajutătoare, descurajante. Chiar simţim câteodată nevoia să le păstrăm, să ţinem cont de ele, dar mergem furioşi sau dezamăgiţi mai departe...
Mulţi dintre noi ne deviem astfel de conştientizări, zicând, gândind:
– cei religioşi: nu e specificat în Biblie. Mulţi merg încă pe principiul compensării faptelor rele cu fapte bune, după exemplul bisericii din Evul Mediu, care pe de o parte schingiuia şi asuprea – pe de altă parte se preocupa de artele frumoase, care slăveau imaginea lui Dumnezeu;
– cei fără religie: oricum nu contează – nu ştie nimeni ce gândesc, nu e nimic după moarte;
– alte idei: să fim modeşti, moderaţi – nu trebuie să fim perfecţi !!!

Chiar ajungem să credem că ceea ce nu este specificat undeva oficial nu este important să fie serios luat în seamă – ce este important ar trebui să devină oficial, altfel nu are valabilitate.

Dar da, lumea noastră aşa a mers de fapt: fără a ţine seama de subtilităţi. Poate este normal să nu apreciem fineţea şi să apostrofăm eleganţa. De la „Să nu ucizi” nimeni nu a mai adăugat: Să nu ucizi încrederea cuiva, sau frumosul din sufletul altuia, sau cunoaşterea... Toate acestea fiind însă extinse mult azi, devenind chiar specifice pentru societatea noastră. Nu au fost în ultimele milenii nici sporadice – ci numai ascunse, nici neintenţionate ascunderile: tocmai subtilităţile folosite în mod ascuns au condus omenirea, de fapt concret: pe noi, prin influenţa pe care nu am băgat-o în seamă, către acelaşi tip de insensibilitate spirituală care ne-a învăluit pervers nu de puţine ori...

A venit vremea să ne ascultăm sufletul – căci nu va mai veni nimeni acum să ne dea alte îndrumări: ni s-au dat, şi ni se vor da mereu de acum încolo energii noi, înnoirile noastre sunt pe măsură, fiecare are puterea să-şi citească în sufletul propriu şi să înţeleagă că nu mai merge cu jumătăţile de măsură de până acum. Şi mai ales că măsura întreagă este de la minim la maxim – de la grosier la subtil. Dar mai ales subtilităţile spirituale fac acum, şi mai mult, tot mai mult de acum încolo ADEVĂRATA NOASTRĂ VIAŢĂ...

duminică, 15 septembrie 2013

REFLECTÂND DIN NOU LA ÎNDEMNUL "NU GÂNDI !!": SCHIMBAREA GÂNDIRII – NICIDECUM LIPSA EI...

... Da, la schimbarea gândirii, gestionarea gândirii, folosirea ei atât cât este necesar, unde este necesar, stoparea valurilor nedorite, redirecţionarea gândirii către linii netensionate, către simţire, către ceva întotdeauna constructiv, de natură să rezolve, nu să creeze conflicte... 
Nu putem întotdeauna, dar cu încredere putem dezvolta cât mai des momente de acest fel – până când momentele rare devin dese, pentru ca apoi ele să se unească pentru a deveni şi mari, şi dese... Până când gestionarea momentelor devine obişnuinţă: gândesc ce vreau, când vreau, gândesc constructiv, rezolvativ, nu gândesc despre un lucru conflictual ci mă liniştesc... 

Da, epoca pe care o trăim este una a noutăţilor în gândire şi înţelegerilor diferenţelor între un anumit fel de gândire veche: de tipul unei acceptări fricoase – şi o gândire nouă, de tipul acceptării deschiderii largi în cunoaştere, înţelegere, atenţie la diversificarea percepţiilor şi intuiţiilor, acceptarea clar-intuiţiilor şi clar-simţurilor ... 
Trăim aşadar necesitatea unor  NOUTĂŢI în gândire: SĂ NE SCHIMBĂM GÂNDIREA, ceea ce este cu totul altceva... Întotdeauna un echilibru a fost necesar... să nu stăm să ne gândim aiurea (spre exemplu) la o politică pe care nu o putem face, dar SĂ GÂNDIM la ceea ce am putea face noi, în atitudinea noastră, pentru a ne elibera de apucături vechi, de teorii învechite şi mai ales de influenţele ascunse ale celor care profită, bine gândit, de pe urma confuziei pe care o seamănă intenţionat în lume...
SĂ GÂNDIM CUM SĂ NE ELIBERĂM DE ASEMENEA CONFUZII – aceasta este părerea mea... Să ne recuperăm responsabilitatea de a ne elibera de vechiturile din care putem învăţa ceva – orice: şi cu zestrea de experienţă curată să mergem mai departe...

CÂT DESPRE GÂNDIREA PE CARE AM NUMI-O „VECHE”...
...am învăţat că nimic nu este inutil... Dar îmi plac metaforele (atâta timp cât nu sunt luate drept o realitate...) Am luptat de copil să ies din tot felul de tipare ce-mi păreau inutile... până când societatea mea apropiată a intrat în alte tipare, poate mai lejere, dar tocmai de aceea de multe ori purtând cu ele intenţii obscure mult mai subtile... Şi abia atunci am descoperit că ele au o utilitate specială, un rol special: să înţelegem că ele ne pot crea în suflete dorinţa de a le depăşi, păstrând şi folosind în continuare doar o sinteză de elemente moderate, echilibrate, care să ne creeze o bază solidă de drum mai departe... Adică atunci când permitem trecutului să ne facă mai puternici, mai maleabili, mai flexibili, mai buni cunoscători, fără să ne lase reci, duri, insensibili. 

Nu este o cale dreaptă să luptăm pentru depăşirea lor cu arme, cu urlete în stradă şi spart geamuri: să luptăm GÂNDIND pentru înţelegerea tuturor sensurilor obscure ale situaţiilor cu care ne confruntăm, pentru găsirea şi răspândirea căilor prin care ne putem schimba trăirile exact în sensul invers al celor care încearcă să ne influenţeze: ceea ce presupune trecerea de la frică – la curaj şi demnitate, ţinând permanent sensul de a fi hotărâţi – şi nicidecum agresivi. 
De fapt, să procedăm exact aşa cum fac cei pe care mulţi îi numesc „conducători din umbră”: ei au învăţat să acţioneze cu calm, să gândească concentrat, să acţioneze promt, folosind din ceea ce învaţă urmărindu-ne pe noi. Dar sunt reci, egoişti, profitori, duri, insensibili, inflexibili. Ei ne propovăduiesc nouă să profităm de oportunităţile care ne vin în viaţă – în timp ce ei profită de propria noastră viaţă...
Noi nu am învăţat încă să fim calmi, ordonaţi, concentraţi în gândire şi acţiune. 
Nu zic că aşa ne trebuie... Dar ar trebui să învăţăm... 

ŞI DA, AICI INTERVINE „INIMA”...
... de fapt cele mai frumoase manifestări ale spiritului uman – bunătatea, omenia, moralitatea, sentimentele de bine, frumos, altruism, iubire... Adică idealurile splendide ale omenirii...
Cei care folosesc mintea fără inimă –– sunt asemănători cu cei care folosesc inima fără minte: pătimaşi, fără să-şi analizeze propriile porniri fără limite, egoişti şi nu de puţine ori de o perversitate puţin înţeleasă la început. Încrâncenare în ambele cazuri. Extremele se ating şi se devorează reciproc, dar nu fără a influenţa lumea din jur. 
Dacă învăţăm de la început modul în care, moderat şi echilibrat, ne gestionăm viaţa întreagă, cu tot ceea ce are ea mai frumos, mai înălţător, împletind experienţa vechiului şi perspectivele noului – aceasta cred că ne formează LINIILE NOI DE GÂNDIRE ŞI SIMŢIRE...

Aşa că eu, personal, merg mai departe, arătând la ce pot folosi schimbările pe care le înţeleg, mi le accept, le folosesc...

P.S.: pentru cei care sunt cititori mai noi ai blogului: alte studii pe aceeaşi linie pot fi urmărite la adresa: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/search/label/Inim%C4%83%20%C5%9Fi%20minte

miercuri, 4 septembrie 2013

EFORTURI (2): CE FEL DE EFORTURI TRĂIM?

MOTTO: "Dorinţa de cunoaştere apare în tinereţe, de fapt la vârsta copilăriei. Dacă devine pasiune pentru tot ce este frumos, e un bun câştigat. Dar acest câştig se obţine numai cu multă răbdare, cu multe renunţări şi suferinţe, care de fapt înnobilează sufletul omenesc. Păstrarea pasiunilor frumoase până la o vârstă înaintată, dă sens vieţii şi menţine tinereţea sufletească." (Iulian Cazan)

De ce discutăm despre eforturi?…
De ce discutăm despre eforturi intelectuale… da! acele eforturi cu mintea – şi nu cu trupul?…

PREZENT ŞI VIITOR
În primul rând – şi am mai scris şi cu alte ocazii – eforturile fizice, trupeşti se diminuează mereu. Deja ştie multă lume, mai ales cei care au meserii care presupun muncă fizică brută – toate forţele fizice par a se termina: şi se întreabă mereu de ce. V-am mai povestit că m-au întrebat câţiva muncitori din uzina în care lucrez. 
Oricum ne vine să credem asta, căci majoritatea activităţilor noastre fizice sunt realizate azi cu aparatură care ne distanţează de eforturile fizice ale anilor trecuţi. În acest fel, din apropae în aproape, pare că viitorul va cuprinde orice fel de activitate – numai fizică nu.
Într-un anume fel, da, aceasta este linia viitorului, deşi omul va apărea în viziunile noastre mental-astrale făcând chiar mai mult efort fizic decât acum: adică mergând permanent, zi şi noapte. Unii cercetători de azi ai viitorului vor crede că merg şi doar atât, ca un fel de plimbare permanentă, frumoasă în felul ei, fără frică de animale sălbatice, prin codrii şi pe nesfârşitele valuri catifelate ale dealurilor şi câmpiilor în curs de reîmpădurire. 
Da, par că nu ar face nimic: pentru că nu fac altceva fizic, iar noi suntem de regulă obişnuiţi să înţelegem oamenii după cele ce le vedem ca fiind activităţile lor fizice. 
Dar vom înţelege în cercetările noastre astral-mentale că oamenii – puţini cât vor rămâne după plecarea blocurilor spirituale piramidale, a căror strângere deja a început – merg, aşa cum spuneam, dar ei desfăşoară în acelaşi timp o puternică şi mai ales variată activitate mentală, pe care şi eu am înţeles-o destul de târziu, după ani de studii ale felurilor diferite de activităţi umane. Ceea ce se desfăşoară acolo este o muncă deosebit de complexă, desfăşurată mental, pe două fronturi:
– în primul rând o cunoaştere a amprentărilor rămase în câmpul planetar total, de la generaţiile anterioare, privind întreaga viaţă şi întreaga activitate a celor care au trăit de la ultima glaciaţiune până după plecarea marilor blocuri spirituale piramidale. Ultima glaciaţiune a dezamprentat câmpul pământean total de majoritatea (aşadar nu chiar toate) amprentele populaţiilor lemuriene şi atlante anterioare; dar nu se vor mai forma condiţii pentru o nouă dezamprentare de acelaşi fel, pe parcursul vremurilor care au mai rămas pentru populaţiile umane pe Pământ; drept pentru care revine sarcina rezidenţilor, alături de ajutătorii lor înaintaţi, întrupaţi în mijlocul lor, de a efectua această dezamprentare;
– o activitate complexă de dematerializare cu împământare a construcţiilor realizate şi rămase în urma plecării de pe Pământ a populaţiilor spirituale anterioare. 

La început cercetătorul mental sau astral al viitorului nu va observa dematerializări de acest fel, ale celor create de oameni până în acel moment. Aceasta se datorează faptului că, la început, rezidenţii vor “citi” din mersul lor permanent amprentele trecutului (azi, pentru noi: şi trecut, şi prezent, şi parţial-viitor), înainte de a se trece propriu-zis la etapa dematerializărilor. La început se va intercala o perioadă în care se va dematerializa tot ceea ce este metal şi cristal: aceasta este însă o acţiune care va fi realizată de către ajutătorii secundari ai rezidenţilor şi, sub coordonarea lor, doar cu participarea galacticilor primari. Metalele şi cristalele sunt două elemente foarte puternic compactizate, greu de dematerializat de către rezidenţi, la nivelul evoluţiilor lor, dar pentru care se pregătesc aici, pe Pământ: pentru a realiza şi ei asemenea activităţi în etapele viitorului evoluţiilor lor. Dar o astfel de activitate, de dematerializare a metalelor şi cristalelor, nu se realizează până când rezidenţii şi ajutătorii lor primari galactici nu cuprind, cu mentalul lor scotocitor, şi nu înţeleg toate subtilităţile proceselor tehnologice şi activităţilor legate de prelucrarea fizică a metalelor şi cristalelor, precum şi folosirea casnică şi industrială a tuturor obiectelor (de artă sau menajere), a uneltelor şi utilajelor, instalaţiilor, agregatelor realizate de oameni de-a lungul timpului. Chiar dacă ele au fost distruse şi înlocuite între timp de altele mai noi, mai performante, amprentele celor vechi s-au păstrat nealterate în câmpul total al planetei. Şi aceste amprente, în totalitatea lor, vor fi citite şi înţelese de către populaţiile viitorului, acele populaţii spirituale care ori nu s-au întrupat de-a lungul acestor timpuri – aşa cum sunt rezidenţii – ori nu au intrat în programe planetare de creaţie materială şi/sau utilizare pe scară largă a produselor de aceste feluri: ei fiind ajutători care s-au întrupat în etapele manufacturiere sau în locuri retrase de pe planetă, care nu au intrat în circuitul industrial până în ultimele clipe ale existenţei lor.

Revenind la primele rânduri, de fapt energiile fizice nu se “termină”: în primul rând nu se termină încă chiar pentru toată lumea, în generaţiile care se împletesc azi. Ci atenţia se distribuie, se ramifică, se “împrăştie” pe toate planurile care au fost reduse intenţionat de sectorul oficial de informare şi cultură generală din ultimele milenii: punându-se accent pe munca fizică şi reducând drastic munca intelectual-spirituală. Oricum nu putea ţine mult, datorită lucrărilor vibraţionale prin care s-a grăbit creşterea vibraţiei în mediile planetare, pământene, pentru acordare de ajutor spiritelor întrupate pe Pământ: şi oameni, şi întregul biosistem afectat de activităţile umane din ultimele 3-4.000 de ani. 
(Pentru cititorii noi, se va urmări: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/studii-generale/capitolul2-energetica-stelar-planetara/2-studii/variatia-vibratiei-medii-zonale/ )

PUTERILE SPIRITULUI LA NIVELUL ACTUAL DE VIBRAŢIE PLANETARĂ 
Nu citim, nu scriem şi nu aprofundăm cunoaşteri, în medie umană, decât de 100 de ani maximum (majoritatea populaţiilor care au ceva carte: de la ultimul război mondial încoace, aşadar încă şi de mai puţin timp). Există, şi se dezvoltă cu paşi mărunţi, o sete informaţională, după gradul de aderare la cultura oficială/neoficială. Să nu ne luăm după cum reacţionăm noi, românii, la informatizare, căci suntem printre popoarele cele mai dornice de informaţie din lume. Mai puţin de 10% din populaţia lumii doreşte cunoaştere pe orice plan – fie profesional, fie polico-social, fie cu caracter general, de la cele mai simple la cele mai complexe cunoaşteri existente în fiecare moment. Restul lumii ori nu are acces, ori nu are înclinaţie decât pentru o informare sumară. Astfel de oameni se simt obosiţi numai gândindu-se că trebuie să selecteze ceva din noianul de informaţii tematice – drept pentru care nu numai că nu acceptă lărgirea propriei cunoaşteri, dar limitează şi cunoaşterea celor din jur, prin influenţare, persuasiune până la agresiv, prin negare şi apostrofare. 
De fapt este chiar normal: o dată pentru că societatea este ruptă în două – oficial/neoficial, dar şi pentru că, la acest nivel scăzut de vibraţie planetară, aproape 90% din populaţia umană nu se poate concentra asupra unei cunoaşteri diversificată şi profundă totodată, mai mult – acuzând agresiv pe cei care încearcă sau numai expun părerea lor, care pe ei i-ar obosi. Şi au dreptate, în felul lor, acesta est adevărul lor. Nu sunt “netreziţi” sau “puturoşi”, “proşti” sau “infantili”, ci în condiţiile de azi ei nu fac faţă la mai mult decât atât. 
Însă este de reţinut faptul că, la următorul nivel de vibraţie – căci vibraţia creşte neîncetat – cu adevărat… “cei de pe urmă vor fi cei dintâi”. Iar acei ajutători care au părăsit “scena” cândva, intimidaţi de agresivitatea celorlalţi, se vor trezi acuzaţi de lipsă de cunoaştere de către generaţiile următoare şi de către părinţii lor – agresorii de azi – scuturaţi şi de copiii lor, şi de vibraţiile planetare mult crescute. 

Tocmai de aceea şi mie ajutătorii mei astrali îmi spun, şi eu vă spun vouă, celor care vă ştiu cititori fideli ai scrierilor mele: nu vă lăsaţi intimidaţi şi faceţi toate eforturile de care sunteţi în stare, tot timpul, pentru a cerceta, a scrie, a înţelege – continuaţi permanent activităţile voastre de acest fel, pentru a nu rămâne în urmă şi pentru a oferi la momentul necesar toată cunoaşterea pe care am acumulat-o cu toţii în timpul în care, de fapt, ceilalţi au avut alte sarcini de terminat – corespunzătoare vibraţiilor prin care trecem cu toţii acum. Nici noi şi nici ei nu se gândesc la acest lucru – că evoluţiile se fac în funcţie de puterea fiecărui spirit în parte… De felul agresiv în care s-au purtat cu noi îşi vor da seama cândva – dar repede, şi vor mulţumi lui Dumnezeu că nu ne-am lăsat perturbaţi de agresivităţile lor…
Şi vor învăţa astfel de la noi exact ceea ce le trebuie: acest fel de putere – şi nu neputinţă. 

Până la urmă să reţinem că unii dintre noi şi-au terminat sarcinile de alte feluri, iar alţii le au încă în desfăşurare – aceasta este una dintre diferenţele dintre noi, din acest punct de vedere. Unii dintre noi ne gândim şi la universuri – alţii încă cum să muncească pentru ei şi familiile lor.
Dar ne susţinem reciproc, şi vom înţelege curând acest lucru.

Atitudinea noastră în faţa semenilor contează foarte mult. În faţa semenilor şi în faţa cunoaşterii în sine. Din toate învăţăm. Unii să fie tari, dar buni, alţii să devină în viitorul evoluţiilor lor şi tari, şi buni. 
Aşa cum aminteam mai sus, asemenea diferenţe apar în destinele noastre prin planificări tocmai pentru că unii se pot concentra la nivele joase de vibraţie planetară, alţii nu au această posibilitate de a se concentra dacă nu există un obicei social de concentrare, de formare a răbdării pătrunderii în profunzime, a răbdării de a modifica cunoaşterile în funcţie de remodelările descoperirilor noastre: pe măsura creşterii vibraţiei planetare. Noi suntem obişnuiţi să ne gândim numai la vibraţia noastră personală. Dar vibraţia planetară are un rol extrem de important în viaţa noastră: şi în vibraţia corpurilor noastre, şi în vibraţia tuturor celor care ne înconjoară.
Îmi aduc aminte de un text din filmul serial “Andromeda”, cu aproximaţie: “Nu poţi fi mai bun decât îţi oferă posibilitatea universul în care te afli”…
Este de reţinut… Şi vom mai discuta despre acest aspect. 

Trăim modificări ale cunoaşterilor noastre la tot pasul, pentru că universul este un loc care se schimbă la tot pasul… Astfel de modificări vin permanent, le numim “vechi” şi “noi”, iar cele vechi ne vor fi de un real folos în alte părţi ale universului, la nivele încă şi mai mici de vibraţie comparativ cu Pământul, chiar cu galaxia în care se află Pământul. 
Totul este o experienţă uriaşă, din care fiecare preluăm exact ceea ce ne trebuie, la timpul care ne-o va cere, cândva, undeva, un alt destin, o altă remodelare… 

vineri, 30 august 2013

EFORTURI (1): SĂ NU MAI FACEM EFORT??!!… OARE??!!...

…Efortul cotidian şi efortul de cunoaştere…
…Efortul de a căuta mereu noutatea, de a ajunge acolo unde au ajuns şi alţii, sau chiar acolo unde nimeni dintre oamenii obişnuiţi din generaţia noastră nu a mai ajuns…
…Efortul de a decela subtilităţile şi efortul de a înţelege că există o mare diferenţă între diferitele aspecte pe care nu ni le indică nimeni, din care rezultă că generalizarea este cea mai comodă – chiar în spiritul ideii în sine: ca uniformizare, ca generalizare a unei idei, unui principiu, unei proprietăţi – tuturor elementelor cu care ne confruntăm, pe care unii o fac fără gândire prea multă, potrivire, de-a valma… 
…Efortul de a înţelege că direcţia comună nu este acelaşi lucru cu uniformizarea, iar pe calea direcţiei comune variaţiile, personalizările, individualizările sunt căi de îmbogăţire şi cantitativă, şi calitativă. 

Să discutăm despre aceste aspecte din diverse unghiuri de vedere.

EFORT NATURAL DE PORNIRE ŞI EFORT NATURAL DE ÎNTREGIRE
Există articole care circulă azi pe net privind o anumită lege a efortului minim, care nu este de fapt nici un fel de “lege”, ci o observaţie naturală prin care mulţi doritori orgolioşi îşi doresc legarea numelor lor de tot felul de numiri care mai de care mai bombastice. Vom ajunge oare să dăm şi o lege a respiraţiei în care, dacă cineva nu respiră de 3 ori pe minut nu are ce căuta la cunoaşteri de un anumit fel??… Ar trebui să ne unim pentru normalitatea fiecăruia în parte şi nu să dăm o Lege a UniculuiFelDeTrăireŞiSimţire care miroase mai curând a asuprire, a impunere, în loc de libertate a simţirilor, a trăirilor, a încurajărilor ca fiecare om să meargă pe un drum propriu, care să-i valorizeze aptitudinile şi chiar eforturile de a merge pe un drum drept şi bun, atât pentru sine, cât şi pentru cei din jurul său…

Efortul minim nu spune că trebuie să nu facem efort pentru a ajunge la o performanţă ci că, odată ajunşi în pragul performanţei, când semnele sunt evidente, un simplu impuls în acel moment ne va conduce la performanţa intuită. Ceea ce este cu totul altceva. Chiar şi aşa, dacă avem înclinaţia de a merge pe un drum care merită informare şi formare de un anumit fel, nimic nu trebuie să oprească omul din hotărârea lui de a face toate eforturile pe care le doreşte, le simte ca fiindu-i necesare. A descuraja un om spunându-i că nu trebuie să facă nici un efort pentru cunoaştere seamănă cu ceva ce s-ar traduce: nu lupta tu pentru libertatea ta, ci doar plăteşte-mă pe mine să te apăr. Or, ştim bine că aşa se asupreşte azi mai mult din jumătate din omenire… La fel se petrec lucrurile şi în domeniul comercializării elementelor de cunoaştere, iar consecinţele sunt la fel de dezastruoase. Pentru că, în fond, toate sunt aspecte ale manifestărilor noastre ca spirite întrupate, aflate în evoluţii complexe. 
Este însă la fel de drept că orice trăim este o experienţă din care învăţăm enorm de multe lucruri… 
Tocmai de aceea informăm şi lăsăm pe cei din jur să aleagă drumul pe care simt nevoia să meargă mai departe, fără să anatemizăm faptul că, dacă cei din jur nu simt şi fac asemenea nouă înşine, asta ar însemna că este ceva în neregulă cu ei. 
Obişnuinţa de a crea “reguli” se dovedeşte a fi necesară pentru mulţi oameni azi a se estompa până la pierdere, ea rămânând însă în peisajul celor care mai au multe lucruri de făcut pentru a-şi duce sarcinile spirituale proprii, pământene, la bun sfârşit. 

Pentru cunoaştere trebuie făcut efort azi: pentru a compensa o stare de lucruri pe care în mod normal nu există, într-o societate creatoare tipică creatorilor de nivelul oamenilor azi. Şi totul se leagă de idealurile noastre, total opuse celor cu care ne confruntăm în mod obişnuit. Dar pentru asta trebuie să luptăm în primul rând cu obişnuinţele pe care proprii noştri semeni ni le-au incumbat în ultimele milenii. 
Greutatea pe care o simţim este o realitate legată de faptul că “şcoala” nu ne învaţă decât modul în care a evoluat societatea umană spre interesul stăpânirilor. Şi nu a fost, şi nu este de loc uşor să ne ocupăm tinereţea cu studii inuntile, de multe ori având bazele cunoaşterilor parţial/total deviate. Pentru că şcoala ne învaţă doar să devenim supuşi, să mergem pe drumuri care prea puţin ne valorizează forţele spirituale proprii. Devenim şi rămânem sătui de efortul obligaţiei de “a face” şcoală, de a învăţa o meserie, de a ne situa mereu prin învăţătură de acel tip la un nivel “performant”, care ajută mai curând patronatul decât salariaţii morţi de oboseală şi impuneri agresive până la mortale; suntem minţiţi cu “cursuri de dezvoltare personală” pornite (şi prea puţini ştiu asta) din impulsurile patronatului care a considerat la un moment dat al anilor ’90 că munca salariaţilor “nu este eficientă” din cauza ideilor moştenite din familie şi a deformărilor social-religioase, drept pentru care s-a născut NLP: care ne reprogramează nu pentru binele personal, aşa cum ne declară, ci pentru eficienţă în muncă, şi nu pentru ca noi să câştigăm chiar şi numai experienţă. Ci să câştigăm un anumit fel de rezistenţă, de putere, printr-un anume fel de antrenament permanent (cursuri care mai de care) doar pentru a deveni “mai sclavi” în continuare: până când va crăpa şi acest sistem, şi vom înţelege că nu avem nevoie decât de prea puţine lucruri pentru a trăi decent şi liber, în mijlocul unei societăţi decente şi libere pentru toată lumea, nu numai pentru patroni.

Şi atunci – şi nu este mult până atunci !!! – viitorul nu va mai avea nevoie nici de şcoală de acest tip, şi nici de serviciu social de un astfel de tip. 

…CU TOATE ACESTEA…
Viitorul ne rezervă o viaţă dedicată cunoaşterii, din perspectiva unei universalităţi de condiţii de trai absolut creator. Ne este greu să acceptăm asta, acum. Dar mulţi dintre noi facem de pe acum efortul de a ne informa, de a cunoaşte apoi în profunzime anumite lucruri legate de viaţa noastră şi de universul în care trăim. 
Ne-am dorit şi am văzut cum generaţii de-a rândul de popoare de pe toate continentele au fost lipsite de cunoaştere şi cât s-a răspândit durerea asupririi – tocmai în lipsă de cunoaştere – ca o plagă de neoprit asupra majorităţii oamenilor. Suntem şi din acest punct de vedere asemenea păsărilor care trăiesc în cuşcă o viaţă întreagă neştiind ce este dincolo de ochiurile plasei care le înconjoară. 
Există gene care ni se dezvoltă prin efortul de lărgire a orizontului cunoaşterii noastre: ceea ce moştenim de la părinţii şi, în general de pe liniile genetice care se reunesc în corpurile noastre, sunt de fapt gene subdezvoltate ale corporalităţii noastre întregi, nu numai ale corpului nostru fizic. 
Doar vibraţia planetară în permanentă creştere acum reformulează amintirile spirituale prin care cerem, dorim, năzuim unii dintre noi, mai puternici, cu experienţă spirituală mai bogată: către cunoaştere, formând prin ajutor mental şi cauzal un câmp sprijinitor către cei care au experienţă mai puţină. Dacă nu corporalitatea ne ajută azi – măcar vibraţia şi câmpurile planetare pe care începătorii de azi le reformatează, să ajute să ne redescoperim cu toţii, cât mai repede şi total puterile, cunoaşterile, înţelegerile, DREPTUL de a fi OMUL COMPLET de care cea mai mare parte a omenirii a fost privată în ultimele milenii. 
Ce n-ar fi dat oamenii de pretutindeni să nu fie sustraşi de la cunoaştere de-a lungul timpurilor din urmă… O cunoaştere pentru care mulţi au plătit cu viaţa, arşi pe rug, decapitaţi, traşi pe roată… aşa cum ştim bine acum.

În paranteză fie spus, ar fi corect ca fiecare om care neagă necesitatea cunoaşterii să se gândească la asta măcar şi câteva minute… 

Dincolo de paranteze, să ne rămână în minte faptul că, folosind impulsurile câmpurilor astfel reformatate – ajutăm propria noastră corporalitate să redevină canale curate, complexe, ajutătoare, sprijinitoare ale radiaţiilor noastre spirituale, consolidându-ne manifestările de calitatea, moralitatea şi libertatea cea mai înaltă a timpurilor noastre. 

Aşadar, să facem efort azi chiar pentru informare – căci efort se numeşte, chiar dacă nu transpirăm şi nu icnim din greu, nici mintea nu ni se poticneşte şi nici sufletul nu ni se răneşte !!… Un efort propriu de cercetare, de aprofundare, de căutare, de înţelegere. Care să ne conducă mai departe la un timp alocat deschiderii către cunoaştere, către noi cercetări, către noi înţelegeri.
Da, acest lucru presupune înţelegere şi un timp alocat pentru înţelegerea existenţei confuziilor inerente şi recalibrării permanente a cunoaşterii momentului, prin tot ceea ce presupune aprofundare, expansiune, pătrunderea înţelesurilor dincolo de ceea ce am crezut cândva a fi limitele noastre de pătrundere, pe noi scări ale valorilor lumii în care trăim. 
Presupune iarăşi un timp alocat înlocuirii unor surse de informare: parţial/total TV, anumite cărţi (beletristică cu cărţi de dezvoltare ştiinţifică, spirituală), folosirea altor canale de informare din aceleaşi surse: actualităţi, banalităţi, politică - cu canale de tip NGC, Discovery, History, unele feluri de articole de pe internet cu altele de altă natură a informaţiei, etc. 

Ceea ce ar fi necesar să se precizeze aici, privind un anumit tip de efort, se leagă de efortul natural: nu dau 500-1000 euro pe cursuri de călătorii astrale dacă nu am nici un semnal natural că am trecut vreodată prin aşa ceva; dacă curiozitatea este foarte mare şi am posibilităţi, o fac, dar aştept să se producă un declic şi mă interesez oriunde pot de tot ceea ce mi-ar fi util ca să înţeleg de ce totuşi nu pot face ceva în continuare, caut să ştiu de ce nu se explică corect că o astfel de activitate „se deschide natural”, fapt pentru care cel ce ţine cursuri, îndrumătorul plătit (am mari reţineri în a-l numi maestru sau învăţător, pentru că se dovedeşte de multe ori – cu tot respectul – că nu este) ar trebui să ştie că doar teoretic oricine poate face călătorii astrale conştiente în zilele noastre, că toate fenomenele care însoţesc începuturile unei astfel de activităţi sunt pline de confuzii şi, dacă el însuşi le-a făcut şi nu a păţit nimic, ar putea oricine să treacă prin ele fără să păţească ceva grav... Să ştie ce este decent şi ce nu este, ce poate face şi ce nu poate face prin propria experienţă fiecare călător astral în parte, să ştie să răspundă la întrebări privind percepţiile şi puterea de pătrundere spaţio-temporală, etc. 
Ceea ce înseamnă eforturi permanente şi pentru îndrumători, şi pentru cei care doresc o asemenea – sau altă cunoaştere.

Aşadar, în fiecare moment al vieţii noastre ştim bine când să facem un efort propriu pentru pornirea unei activităţi: simţim şi înţelegem că avem o atracţie pentru o informare-cercetare – căci despre cercetare proprie este vorba aici, şi nu despre efortul de a spăla geamurile sau efortul susţinerii unei meserii la serviciu. 
Tema eforturilor este extrem de delicată. Dacă avem atracţie către meditaţie, vom vedea că la început este greu să stăm jumătate de oră nemişcaţi şi să mai urmărim în plus ceva în minte, atunci când gândurile nu ne dau pace. Că este un efort sâcâitor să căutăm să ajungem la performanţe de acest fel când alţii în jurul nostru, mai mult sau mai puţin ajung „să poată”. Cel care nu are curiozitatea, înclinaţia să „mediteze”, va spune de la bun început „E o tâmpenie!” sau pentru un om stilat „Este clar că nu este aşa ceva pentru mine...” şi va lua calea altor activităţi pentru a-şi petrece timpul liber.
La astfel de teme mă gândeam când discutam despre a avea sau nu impuls de derulare a unor alte activităţi decât cele obişnuite până acum.
Uneori, unii dintre noi chiar simţim nevoia de a face un efort (dincolo de cel fizic, gimnastică la sală sau o excursie în munţi !!!), fără de care viaţa devine plictisitoare sau, până la urmă, ajungem la concluzia că nu ne putem refuza curiozităţi doar pentru că am auzit că „Nu trebuie să faci efort!” sau că ar exista o „lege a minimului efort”, atunci când simţim nevoia ca, pentru a ajunge la un rezultat dorit, să facem ORICE efort ne stă în putere... 

Există apoi un alt fel de efort: efortul de a ne menţine pe un drum: îmi doresc, îmi rezolv viaţa astfel încât să pot face ceva în continuare, cât de puţin – dar nicidecum intenţionat puţin – pentru a mă menţine pe drum. Ajung să discut chestiuni interesante cu oameni serioşi – nu cu oameni care spun: „Eu nu am nevoie de nimic, eu doar iubesc !!”, care vor cere, ne vor atrage, şi îşi vor dori să ne tragă pe calea lor. Dar vom avea în jurul nostru şi oameni care ne vor oferi toată libertatea de a ne întări puterile interioare, fără să ne ceară neapărat ceva. 
Şi rămâne astfel dreptul nostru la alegere!!...
…Şi alegerea activităţilor noastre, şi alegerea oamenilor cu care ne înconjurăm. 
Permanent ne întregim, prin efort propriu, ceva în viaţa noastră, indiferent de cale şi de direcţie. Orice alegem – este alegerea proprie şi pentru ea nu trebuie să ne fie niciodată ruşine. Alegem să facem bani şi să călătorim, să avem haine frumoase, maşină, alte lucruri asemănătoare. Fiecare avem sarcinile noastre de destin, pentru că da! a face toate acestea sunt SARCINI DE DESTIN PROPRIU FIZIC, şi nici nu se pune problema să nu le ducem la bun sfârşit. 
De fapt avem sarcini de destin pe care le urmăm fără să ştim prea bine acest lucru: nu avem numai sarcini de învăţătură la şcoală, apoi sarcini familiale, de serviciu, de comportament civilizat. Toate au la bază anumite feluri de sarcini de destin, indiferent dacă baza de pornire merge prin refuz sau prin acceptare. Iar un asemenea lucru este deosebit de important în acest loc din univers. Timpul nostru liber este şi el presărat cu sarcini spirituale, de destin, conform cărora urmăm drumuri diferite şi nimeni nu are dreptul să ne numească „netreziţi” sau altcumva – dar asemănător...

DEZVOLTAREA UNOR CÂTEVA IDEI...
Da, de fapt facem eforturi şi tocmai asta nu ne convine multora. Negăm efortul fără specificarea conform căruia ar trebui să înţelegem că lucrurile trebuiesc făcute în anumite condiţii, şi fără a gândi asupra lor nimic nu conduce pur şi simplu la o echilibrare a situaţiei generale din ultimele milenii, de impunere agresivă, obligatorie, a ceea ce numim sclavie, de robie cu toate formele ei grosiere sau subtile ale vremurilor noastre. Omenirea a avut parte de impunerea unor direcţii limitative de viaţă, dar a luptat îndelung pentru libertatea sa şi şi-a cucerit-o oarecum. Tocmai acest “oarecum” este ceea ce azi este o confruntare cu alte forme limitative, greu perceptibile, induceri subtile în eroare, în erori imense şi nenumărate, împotriva cărora omul nu mai luptă, complăcându-se să ofere locul altora pentru a gândi în locul lor. Fără să vrem ne creăm proprii sclavi – cei din jur care nu au decât să lupte, să gândească, noi vom profita de lupta lor mândrindu-ne cu acel “Noi nu gândim – noi iubim!”… Se creează astfel ameţitor variantele pentru “public” la vechiul şi muncitorescul “Noi nu gândim – noi muncim!!!” înlocuită cu mai noua formulare new-age-istă “Noi nu gândim – noi iubim!!!” Aceiaşi care indică să nu se gândească nu sunt decât noii stăpâni, noii doritori de stăpânire ai oamenilor, cu minţi ascuţite şi blândeţi perverse, cu care reuşesc să menţină lumea într-un fel de non-acţiune care perverteşte sufletele şi nicidecum nu le luminează. 
Toate acestea conduc, din nefericire, la o apatie existenţială care ne arată clar că cei de la care provin chiar folosesc propriile îndrumări, dorind să împărtăşească cele pe care le fac chiar ei. O doresc în delir şi celor care… încă gândesc. 
Sub un astfel de scut întotdeauna conducătorii au făcut şi au folosit exact ceea ce au interzis celor conduşi, pentru păstrarea supremaţiei asupra lor. În acest fel, s-au infiltrat în lume multe dintre cele cu care oamenii ţinuţi în întuneric nu au ştiu de unde provin, sau dacă au ştiut cât de cât – nu au ştiut multe lucruri despre cei de la care provin… 
Şi astfel s-a condus lumea: nu numai grosier, aşa cum credem azi, partea văzută a lucrurilor fiind de fapt doar partea vizibilă a aisbergului cu rădăcini adânci şi mai ales active în lumea de loc conştientă de multe aspecte ale propriei realităţi. Dominarea presupune întotdeauna o muncă subtilă de mult mai mari proporţii decât îşi imaginează mulţi, prea mulţi oameni în ziua de azi. Dar este şi aceasta o experienţă din care cu toţii vom trage concluziile şi vom urma învăţăturile necesare pentru a privi lumea cu luciditate şi nu cu acuzare.

Însă există două linii de discuţie cel puţin aici:
– despre ce formă de efort este vorba;
– unde poate fi plasată în viaţa curentă o asemenea idee. Căci orice idee are rădăcini bune, dezvoltări bune – sau dezvoltări deviate de diverse condiţii aspre de trai planetar.
Se poate discuta, bineînţeles, şi despre tendinţele de manifestare umană a viitorului, tendinţe pe care le putem vedea clar în manifestările noastre actuale. 
Tocmai pentru că nu există în mod curent o delimitare clară de linii de discuţie, ci o generalizare rapidă, superficială, comodă a ideii (a multor idei contemporane, cu arie foarte largă de răspândire), apar nu numai confuzii, ci se ajunge la instalarea unei stări de letargie, de neputinţă acceptată a valorificării potenţialului uman, care conduce la disperare şi la lipsă de autocontrol. Orice încercare de a ajuta astfel de oameni eşuează, fiind departe de a fi înţeleasă. Ajutătorul însuşi înţelege, mai devreme sau mai târziu, acest lucru: ajutorul rămâne să vină numai pe calea oferirii ideii în acţiune, a efortului propriu de a se rupe de lipsă de acţiune, a reînceperii unei activităţi care de multe ori atinge însăşi supravieţuirea omului. Ajutătorul trebuie să dea exemplu, iar punerea în practică a altora să nu fie efortuI lui. Efortul lui să fie menţinerea proprie în activitate omenească de calitate, plină de demnitate, liberă, să nu cedeze celor pe care le simte a nu fi normale, a nu fi drepte. 
În timp ideile de un anumit fel, luate de-a valma, fără gândire, se dovedesc a nu avea nici un fundament concret, chiar dacă este clar că un asemenea lucru – dar pe alte baze spirituale – se va petrece undeva într-un viitor, dar în cu totul alt mod. Învăţăm astfel să departajăm acum confuzia de realitate, să folosim cele existente în societate exact la timpul, şi la locul potrivit. Acel fundament concret se dovedeşte a exista doar la momentul şi în locul potrivit. 

Altfel nu facem decât să punem mâncare în ghete şi să aşteptăm ca familia să dorească să plece la plimbare ca să descopere că are şi ce mânca… 

Vreau să dau şi un alt exemplu. Unii au spus cândva: “Nu fac nimic pentru că oricum anul acesta va cădea sistemul actual de viaţă!” (apărut în circulaţie europeană – prin comunicări americane – prin 2007 cel puţin şi nu degeaba tocmai atunci cu arie largă de răspândire mai ales în Europa atât de greu încercată de criză); sau, în 2012: “Nu fac nimic pentru că oricum anul acesta vor veni extratereştri şi ne vor cupla la energia universală şi vom avea totul de-a gata!” 

Sigur că se va schimba cândva întreg modul nostru de viaţă şi oricât am dori nu grăbim câtuşi de puţin venirea acelui moment, chiar dacă ni se inoculează ideea că noi schimbăm faţa Pământului. 
Este odihnitor să ştim – dar nu schimbător. 
Ca să se petreacă aşa ceva, trebuie să plece majoritatea spiritelor de pe Pământ – de aceea învăţăm despre călătoriile înterzonale: ca să nu mai facem confuzii. 
Dacă va cădea sistemul financiar înainte de diminuarea populaţiilor nimic nu poate opri haosul şi deznădejdea. Ne omorâm singuri. Să mulţumim lui Dumnezeu că nu a picat de tot sistemul financiar atunci, în 2007-2008 şi să înţelegem că totul se va schimba mult – dar la timpul şi în locul potrivit. Mai întâi trebuie să se departajeze aşezările umane în rurale de un anumit tip, şi urbane de un anumit tip, oamenii să o facă simţind clar ce vor să facă, să ajungem să ne ajutăm reciproc să fie toate făcute, şi abia apoi vom discuta despre RENUNŢAREA LA SISTEMUL FINANCIAR GLOBAL – şi nu despre căderea lui. DE BUNĂ VOIE ŞI NESILIŢI DE NIMENI. Pentru întotdeauna pentru omenire, pe Pământ.

Sigur că extratereştri nu ne vor cupla la nici o energie universală, pentru a ne continua industrializarea, căci de fapt nu vom avea nevoie de nici o industrializare mai departe, treptat: mentalul uman şi schimbarea fiziologiei corpului fizic nemaiavând nevoie de 99% din toate cele necesare azi. De aceea învăţăm adevărata istorie a omenirii, să ştim că am mai trecut prin asta şi avem un potenţial uriaş, şi experienţă  - amândouă incredibile azi: dar ele apar rapid dacă folosim corpurile noastre permanent. Altfel ne trezim ca omul care a stat la pat 5 luni şi nu mai are muşchii dezvoltaţi, trebuind să facem eforturi uriaşe – acelea da! eforturi… - pentru a reintra în ritmul normal… 

Aşadar…
Calea de schimbare reală a vieţii oamenilor presupune un efort considerabil din partea generaţiilor de azi şi a celor care ne vor urma: dar un efort de un anume fel, mult mai subtil – de alt fel decât cred încă mulţi dintre noi: efortul depus pentru susţinere, atunci când schimbarea are loc efectiv, perceptibil şi coerent – şi nu efortul de a produce schimbarea în sine. Iar acesta este un lucru deosebit de important pentru întreaga noastră înţelegere în acest moment. Cred că mulţi dintre noi am înţeles deja asta, în decembrie anul trecut. 
Dar mai avem mult de trăit pe Pământ... Şi vom avea o viaţă aşa cum ştim mulţi acum, în viitor, fără şcoală superficială, fără serviciu în profitul unor semeni încă – dar nu definitiv – superficiali, cunoaşterea noastră se va diversifica exponenţial şi se va aprofunda în moduri cu adevărat nebănuite azi. Şi vom dori din tot sufletul să facem orice efort pentru a reveni la înţelegerile noastre vechi, la care să adăugăm multe altele noi, după toate cele petrecute între timp.

Continuăm această discuţie, ne trebuie...