Despre dezvoltare constienta

Pornesc de la articolul publicat la adresa:

http://www.empower.ro/invatare-accelerata/cea-mai-importanta-abilitate/

Daca s-a pomenit de ochelari, trebuie sa recunosc - eu personal, nu comentez performanetele sau lipsa de performanta a altora, cu tot respectul - am trait un eveniment concludent pentru mine: dupa schimbarea, pot spune radicala a vietii (minte, suflet, trup), nu privirea la distanta mi s-a schimbat - aceea a ramas insa nemodificata, desi 'legile' medicale spun ca din 1983 pana azi ar fi trebuit sa avanseze sensibil, in conditiile de munca asidua cu ochii 16 ore pe zi; a inaintat de la -6 la -7,5 dtr si apoi 's-a intors' la -6 si a ramas asa. Ceea ce s-a modificat dupa schimbarea felului de viata a fost vederea de aproape, in conditiile in care acum 3 ani cand am schimbat ochelarii nu eram prea batrana (49 ani): a ajuns la -3,5, mirand pana la nervi medicul. Cand i-am spus calma ca am schimbat hranirea, gandirea si am linistit sufletul... a tipat la mine, iar cand a vazut ca am dat usor din umeri a acceptare pt tipelete ei... aproape m-a dat afara din cabinet. Era convinsa ca am mintit-o cu nerusinare, ca de fapt intotdeauna am purtat ochelari si de aproape, si de distanta... Ceea ce era foaaaarte departe de adevar..

Acest lucru este real. Cine nu crede nu are decat sa incerce. Desi cunosc oameni foarte maturi care nu incearca tocmai pentru a nu fi nevoiti sa accepte ca realitatea este alta decat aceea pe care pedaleaza incredintarea lor. Cu respect pentru ei, dar eu nu as proceda in acest fel.

Va spuneam candva despre exercitii privind dezvoltarea simturilor trupesti. Ele sunt departe de a te arunca in 'material' sau 'trupesc' - dincolo de spiritualitate. Este un exercitiul constant de constientizare multilaterala a cotidianului, de explorare a realitatii pe care viata, asa cum am invatat sa o traim, nu ne invata. Doar ca exercitiile mele erau foarte complexe si chiar urmareau un rezultat de patrundere adanca proprie in realitatea care se ascunde 'dincolo' de simturile noastre pline de cunoscut.

Creierul nostru nu percepe timpul si spatiul in mod liniar, ci selecteaza date care corespund celor constientizate pana la momentul exprimarii. Acest continuum pe care il inregistreaza cuprinde elemente foarte diferite, pe care nu suntem obisnuiti sa le percem, pentru ca nu sunt create sinapsele necesare unei gandiri fluide care sa inglobeze si alte elemenete decat cele 'obisnuite'. Nu se face declicul, desi elementele sunt acolo, in subconstient. Raman in stare latenta. Sunt inregistrate chiar inconstient de o mica parte a oamenilor, si nu neaparat pe calea invataturii, ci in functie de gradul de acceptare pe care omul il are in mod obisnuit. Nu neaparat de religie, caci cei mai ferventi religiosi pot fi oameni care nu-si accepta decat propria lor religie. Daca se face un experiement pe latura lor de acceptare, ar iesi campioni - daca nu, le ramane sa gandeasca ca mai au multe de aflat si de acceptat...
Asadar, gandirea noastra este SFERICA si se expandeaza SFERIC in univers, fara frontierele pe care necunoasterea constientizata frecvent o impune ca pe ceva normal. Se spune deseori ca traim trecut-prezent-viitor in acelasi timp, iar acest lucru nu este inteles in mod real, chiar daca unii dintre noi accepta pentru ca intuim ca asa este, doar inca nu putem explica cum... Ganditorii orientali plaseaza totul 'dincolo' - dincolo de orice, chiar si dincolo de fericire... iar cei care inteleg acest lucru isi dau seama cata dreptate este acolo; caci suntem limitati la a cauta fericirea, iar daca ajungem acolo totul se rutineaza, si se... ruineaza... Dincolo de ea este o lume intreaga de cautat, de cuprins si de inteles.
Si toate acestea pentru ca nu suntem doar trup, nu suntem ajutati doar de un trup - ci de un sistem corporal complex (cunoscut azi - dar ne-recunoscut oficial inca). Invatam sa fim modesti si sa acceptam ca avem limite. Dar modestia nu se cuantifica astfel, iar cei care inteleg acest lucru au puterea de a intra in SFERA. Si a merge sferic, global, mai departe. Modestia - parerea mea - conduce la renuntarea folosirii uniterale a propriilor incredintari, negand cu inversunare alte incredintari.

Dar am cautat explicatii la aceasta aplicatie, la acest fel de exercitii, ca de altfel si la 'exercitiile' religioase sau initiatice in general, dar de acelasi fel.
Priviti diagrama Yin-Yang. In mijlocul elementului majoritar Yang exista un punct Yin. Si invers. Aici este vorba sa facem un exercitiu folosind un minut al vietii noastre schimbate in fiecare zi, aprox. la aceeasi ora, aprox. in aceleasi conditii constientizate (chiar daca cele neconstientizate se schimba: nici o secunda nu este identica cu alta, intr-un univers de radiatii in permanenta schimbare). Se va observa cum de la o perioada de timp mai mare la alta schimbarea se va expanda in masa obisnuintelor noastre, modificand radical perceptiile asupra realitatii, fara sa schimbe totusi modul originar al perceptiilor: dimpotriva, extinde exponential perceptiile obisnuite, dincolo de frontierele cunosterii anterioare. INTRAM IN SFERA SI NE EXPANDAM SFERIC,ceea ce spuneam teoretic in paragraful anterior.

Aceasta a fost o experienta proprie, pornind de la incredintarea ca suntem mai mult decat parem a fi. O pozitivizare proprie, bazata pe cunoasterea pe care am simtit-o in mod real. Adica, mai concret, daca cineva ma face bou - eu ii spun ca orice cornuta are 2 coarne: unul pentru procesarea energiilor Yin si altul pentru procesarea energiilor Yang. Acum nu le constientizeaza, dar cand le va constientiza pe parcursul evolutiior sale ca spirit intrupat, va cunoaste ca exista si va invata sa le foloseasca intr-o infinitate de moduri !!

Asadar, dincolo de perceptia si gandirea cotidiana liniara, in folosirea perceptiei si gandirii sferice se schimba si felul de a intelege realitatea temporala. Prezentul influenteaza trecutul, chiar asa, caci trecutul trimite ramificatii, din radacini stravechi pe care multi nu le accepta azi. Se petrec astfel de lucruri chiar in fiecare dintre clipele pe care le traim, chiar daca azi nu putem explica simplu acest lucru, cu ceea ce avem cu totii la dispozitie. Dar cred ca daca privim problemele in mod sintetic, putem spune ca, modificand in prezent comportamentul si modul de a privi realitatea cotidiana, schimbam toate derivatiile pe care trecutul ni le trimite in restul vietii, ceea ce ajunge sa modifice SI prezentul si viitorul. Gandirea trecutului, prin prisma prezentului modificat constient, consolideaza si aprofundeaza intelegerea altor 'radacini', modifica fluxurile vietii si creaza temelii pentru alte modificari viitoare.
O singura unda poate sa modifice pozitionarea unor corpuscule - si acum stim bine acest lucru...

Mai discutam si altadata !!!

Cand dorim sa ne vindecam...

Vindecarea fara actiune proprie, fara intelegerea celor care au cauzat iesirea din echilibru nu este o solutie nici in cazurile bolilor sau accidentelor trupesti - dara-mi-te sufletesti...
Eu nu uit niciodata sa atentionez oamenii ca, inainte de a merge la doctor si de a lua pachetul cu medicamente, sa aiba in primul rand deschiderea asupra celor care i-au introdus in criza.
E drept, celor care spun ca avem pacate, eu le spun ca nu recunosc pacatul ca atare decat ca actiune inconstienta a conducatorilor care au tinut lumea in durere si nestiinta, degradare trupeasca si sufleteasca - cauzala in sensul cel mai profund - in ultimele milenii. Asadar, fara acuzare - ci doar cu atentionare asupra acestui fapt, degradarea nu ne apartine, dar ACTIVAREA ei poate fi problema noastra - chiar si pentru ca am acceptat din frica sa facem ceva ce nu ni se potrivea. Si astfel trebuie sa invatam sa actionam in propria noastra viata... Chiar si prin a avea curajul de a nu mai actiona pe diferite planuri, sau de a intoarce atentia, cu fortele spirituale pe care le avem, catre alte directii. Chiar... poate MAI ALES !! prin a invata sa fim fericiti prin noi insine, bucurosi, sa nu asteptam sa fim 'bucurati' de alti, 'fericiti' de altii... Asta nu inteleg oamenii.. Nici eu nu am inteles candva cum am ajuns la ulcer nu numai prin viata dezordonata de serviciu hiperactiv... ci si prin faptul ca nu intra nimic cald in stomacul meu... O cafea sau un ceai astepta un beneficiar sau o lucrare de calculator, mancarea era intotdeauna racitura frumos impachetata din caserola... La fel este si sufletul... daca nu ii dai ceva cald... apar ulceratii... Nu trebuie sa ne puna cineva mancare calda direct in gura, NOI trebuie sa ne bucuram de clipa care trece, e mancarea calda, proaspata pentru sufletele noastre... Cati oameni accepta acest lucru?? cred ca prea putini...
Schimbarea este inevitabila in timpurile pe care le traim. Vom invata cu totii acest lucru, prin bucuria de a o face sau prin durerea pe care o simtim... Privind la mine insami si la tot ceea ce ma inconjoara am ajuns la aceasta concluzie. Doar ca fiecare avem calea sa proprie si cred ca gresim daca credem ca ea apartine integral si altora... Fiecare om e dator sa se inspire, dar sa adapteze inspiratia la propriile manifestari, inaintari. Altfel, chiar neputinta de a ajunge la un rezultat vizibil - deziluzia, de-sperantizarea - se va constitui in fundament pentru o noua durere. Si nu vom sti ca ne-am facut-o cu mana noastra... vom crede ca tot altul ne-a'facut-o' !! Cercul ni se va inchide, si nimeni nu ni-l va deschide pentru a ne da aripi sa ne avantam pe spirala bucuriei de a trai cu adevarat, intens, total.
Sta numai in puterea noastra, cred eu, din toate cele traite in viata mea, iar pentru cei care doresc sa controleze ceva - eu cred ca este singurul lucru pe care il putem controla.

Inerţiile - între negativ şi pozitiv

Inerţia, conform dicţionarului, este proprietatea corpurilor de a-şi păstra starea de repaos sau de mişcare în care se află, atâta timp cât nu sunt supuse unei forţe exterioare.
Trăim într-un univers în care evenimentele se petrec lent, şi ne-am obişnuit să trăim aşa, deşi păstram în suflet nostalgia nerecunoscută a zborului minţii şi sufletului, între orizonturi pe care le numim Paradis. Si nu paradisul vegetal, inconştient de trândav, al maimuţei de cândva, ci al unui creator conştient coborât din creaţii dumnezeieşti diafane - dar puternice, cu înţelegeri universale şi relaţii de înaltă putere de conlucrare: cu creatorii universurilor, care ne ajută din neştiut să ajungem asemenea lor, şi lângă ei...
Asaltul evoluţiilor ne obligă la mai mult, mai repede, mai înalt. Ne ţine ceva pe loc?
Am vrea ca totul să se desfăşoare acum, deodată, egal pentru toţi şi cu viteză constant accelerată... exponenţial accelerată... Ne ţine cineva pe loc?
Gândim frecvent că da. Gândim la inerţie, gândim inerţiile de rău, tocmai pentru că am vrea ca gândirea tuturor să fie pozitivă, dar şi aceasta este o mostră de gândire negativă. Negăm cu putere inerţiile - puţini dintre noi gândim la învingerea lor sau poate chiar la rolul lor benefic - atâta timp cât ele se menţin exact cât să echilibreze ceva în viaţa şi experienţa noastră.
Da, învingerea - şi nu negarea; folosirea lor în ideea că pot ajuta la consolidarea unei învăţături, a treptelor de aplicare a unor învăţături, de adaptare a lor la alte elemente de înaintare, care pot deschide căi adiacente de dezvoltare.
Analiza comparativă a mişcărilor inerţiale din momentele anterioare poate demonstra că ele cuprind nebănuite inerţii mai vechi şi mai noi, care la un loc oferă senzaţia că lucrurile nu se schimbă - sau se schimbă într-un ritm mult prea lent. Trăirile comune ale oamenilor presupun totuşi percepţii diferite, cu viteze diferite de deplasare prin spaţiile inerţiale proprii. Pe astfel de spaţii inerţiale (le putem numi şi timpi inerţiali) chiar noutatea vine să consolideze momente ale vechiului, nesesizate de toţi participanţii, până atunci.
Toate ţin de modul de gestionare personală a puterilor de pătrundere cu mintea şi cu înţelegerile noastre în experienţa individuală şi de grup, privind tipul de eveniment aflat în derulare. Modul de a privi astfel inerţiile conduce la înţelegerea rolului lor AJUTĂTOR, prin care se dă curs tendinţei de păstrare a unor elemente ale vechiului, prin care asemenea elemente ajută inconştient chiar la susţinerea noutăţilor. Starea poate rămâne chiar inconştient conflictuală, dar totul conduce la dezvoltare.
Există şi inerţii regresive, care împiedică înaintările. Profilul spiritual al omenirii arată astfel de mişcări mai ales la nivelul structurilor de putere (ale conducerilor societare) dar ele - chiar dacă şi eu mă ridic împotriva lor, pentru grăbirea conştientizărilor, într-o pornire-reflex - pot avea un caracter pronunţat pozitiv:

• cei care sunt rapizi în trăiri pot să consolideze în astfel de momente multe elemente peste care au trecut cu inconştienţă rapid, superficial;

• cei care sunt inerţiali de felul lor (nu se pot adapta în mod optim schimbărilor) sunt impulsionaţi să meargă mai departe, prin a se sătura de nemişcarea proprie, dar şi de inerţiile altora, chiar şi mai ne-rezonanţi cu schimbarea decât ei.

Oamenii învaţă să se echilibreze astfel între sfârşitul unei etape şi începutul alteia noi. Învaţă să iasă singuri din inerţiile lor, să le folosească ca pe o trambulină către alte zări, prin chiar consolidările pe care le cuprind; să diminueze sensurile negative, fără să le nege, dar cunoscându-le totuşi potenţialul deviant, dezvoltând conştient elemente care să diminueze volumul lor, să creeze sublimarea lor către transformarea părţii lor pozitive într-o poartă de acces către o nouă treaptă, de calitate superioară, de spiritualitate mereu mai înaltă.

Sublimare, aşadar - şi nu negare. Negarea înseamnă neacceptarea indivizilor care nu se pot încă mişca mai repede sau pot rămâne la stadiul de superficial. Adică tocmai aceia care trebuie ajutaţi. Nu poţi ajuta pe cineva, dacă îi negi atitudinea, neacceptând din principiu să vorbeşti cu el, întorcându-i spatele de la prima manifestare. Un ajutător bun porneşte prin a accepta neputinţa celui necesar a fi ajutat, şi din felul acesta de acceptare porneşte la drumul oferirii ajutorului de schimbare: coborând uşor la nivelul celui ajutat, arătându-i cum, chiar din manifestarea sa, poate să acceadă singur la ridicarea proprie pe o treaptă superioară a valorilor, învingându-se permanent - dar fără să-şi uite niciodată rădăcinile.

Te simti 'fraier'?? Chiar asa??!!...

Dati-mi voie sa va spun ceva, poate va fac viata un picut mai frumoasa !!
Eu nu cred ca am folosit mai mult de 1 (una!!) data cuvantul 'fraier'. Poate doar ca sa imi dau seama ca nu 'suna' bine pentru mine...
Il intalnesc tot mai mult in vocabularul unor tineri si chiar oameni intrati de mult in maturitate, din care rezulta frustrarea la adresa faptului ca sunt luati drept... fraieri !!! Ei nu spun despre altii ca sunt fraieri - dar ii deranjeaza mult ca sunt considerati de altii in acest fel. Eu cred ca este supunerea, capitularea inainte de constientizare in fatza unei atitudini concurentiale, agresiv concurentiale, prin care cel care se crede asa se lasa la indemana celor care se urca cu bocancii pe capul celor din jur... Si nu merita...
Am certitudinea ca acest cuvant nu exista decat in vocabularul celor care nu au avut parte nici de prea multa scoala (si poate nu este chiar vina lor...ma rog, sa zicem...), si nici nu si-au dat seama ca iau viata in mod concurential, fara sa o traiasca pe cont propriu. Multi se raporteaza la incultura conjuncturala a unor semeni de acest fel, ametiti de puterea laturalnica pe care acestia o pot degaja ...
Este de observat ca oamenii elevati nu il folosesc niciodata. Si nu pentru ca ei ar dispretui pe cei care traiesc in ceea ce eu numesc incultura conjuncturala (caci daca s-ar fi nascut in alte conditii viata lor ar fi fost alta), ci pentru ca isi simt ei singuri valoarea lor si nu se compara cu cei care nu muncesc pentru a-si valoriza superior, singuri, potentialul intelectual...
Avem alte moduri de a ne mobiliza in viata. Si in acest fel sa formam un camp de ajutor pentru ca tot mai multi oameni sa se mobilizeze prin munca intelectuala, prin degajarea acelei bucurii de viata curata, morala, cautatoare a multor cunoasteri, perfectionari prin puterea noastra insasi, de care suntem constienti. Nu prin depasiri prin calea celor care, de fapt, trebuie ajutati sa isi depaseasca la randul lor o stare neprincipiala, nemorala: prin exemplu personal oferit de catre cei constienti de valoarea lor.
Daca astfel de tineri sunt pe calea dezvoltarii intelectuale, deja au castigat mai mult de jumatate din drum, doar ca mai sunt un pic agatati de acest fel, in care o parte substantiala a societatii inca mai functioneaza.
Poate vreau prea mult??... dar chiar sunt multi tineri care sufera crezandu-se... fraieri... Chiar vor castiguri cu orice pret?? Nu cred. Pentru ca unii au o atitudine, si chiar o cale deja profund intelectuala - dar tot atat de concurentiala, crezand ca toata lumea traieste concurential.
Ceea ce nu este de loc adevarat...
Si acest lucru se simte in aerul din jurul acelor oameni concentrati, in lumina care ii inconjoara... Ei pot fi seriosi, dar in acelasi timp pot sa se odihneasca si sa se fericeasca permanent - nu numai din cand in cand, cand sunt obositi de urmarirea concurentiala a altora. Ei au timp mai mult... Ei merg calm prin viata lor, gandesc calm... actioneaza calm... Se grabesc si ei cand traverseaza strada, deci stiu bine ce inseamna graba, ei nu traiesc inafara lumii noastre, dimpotriva. Poate doar o accepta asa cum este ea si traiesc asa cum simt ei. Oferindu-ne exemplul lor, fara chiar sa constientizeze acest lucru...
Trebuie doar sa-i vezi si poate viata ti se va schimba. Uneori doar sa auzi despre ei...

MILA VS. COMPASIUNE

Da, este foarte importanta aceasta discutie, se discuta mult in cercurile spirituale despre acest aspect. Rigurozitatea cu care se pune problema nu este doar legata conceptual de o literatura de specialitate - ea a fost dezbatuta candva in cercuri largi si este discutata in continuare de multi oameni din preajma noastra.. Am avut discutii cu multi oameni - laici si religiosi deopotriva - si am hotarat sa fac un studiu aprofundat legat de perceptia oamenilor obisnuiti si modul in care pot fi astfel indrumati spiritual. Rezultatele le voi posta si aici.
Deocamdata sa ma refer la faptul ca multa lume dispretuieste mila, si priveste compasiunea prin prisma acestui punct de vedere,fara sa poata explica de ce simte asa. Am aflat azi ca exista si ideea compasiunii ca slabiciune - dispretuita si ea astfel.
De regula compasiunea - cel putin la noi, la romani - nu este atat de urgisita cum este mila!!
Cred ca mila ma opreste sa fac ceva rau altcuiva sau sa imi fac ceva rau mie insami. Mila ma impinge sa fac ceva bun. Pe loc, concret, cu implicare ‘la locul faptei’. Mi-e mila de omul care sufera si ii dau ajutor pe cat este posibil si pentru mine, si cat (ce) mi se pare ca ii poate fi de folos in acel moment. Chiar si sa nu ma implic in a-i oferi ceva, dar am pe moment sentimentul de mila. Uneori simt ca mi se rupe inima de mila…
Parerea mea este ca compasiunea este o traire superioara, universalizata, care cuprinde o gama larga de simtaminte si acceptari. Care are la baza printre multe altele si mila. Dar in primul rand acceptari. Acceptarea universalizeaza si ridica pe trepte, intr-o spirala nesfarsita, sufletul uman (de fapt al oricarui intrupat) in universurile de manifestare spirituala.
Compasiunea poate fi accesul celui ce percepe necesitatile complexe de evolutie ale spiritului, prin prisma caruia CU TOTII invatam un element superior, traim CU TOTII transcedental momentul care reuneste astfel trecut, prezent si viitor deopotriva. Ne traim invatatura fiecare in parte. Este o traire extrem de subtila, care incredinteaza omul ca, oricat de multa experienta sau cultura ar avea, MAI ARE NEVOIE DE FOARTE MULTE …INFINIT DE MULTE LUCRURI DE INVATAT SI DE IMPARTASIT IN LUME… Suntem universali prin gand, vorba si fapta, si prin astfel de implicare da, PUTEM SA SCHIMBAM LUMEA. Nu toata si nu deodata… (chiar asta vrem?? atunci nu stim ce este cu adevarat un sfant…) Dar putin se poate, si pornind chiar de la a accepta sa ne schimbam noi insine.
Compasiunea si blandetea schimba lumea.

Compasiunea si blandetea pot fi ajutate de evenimente create prin forta vocii: varful de manifestare care sparge o incrancenare momentana (ai ridicat glasul la cineva o secunda, revii in momentul urmator cu hotarare pentru tine insuti pentru a nu ramane insurubat in necaz sau frustrare) contribuie la schimbare. Cert.
Compasiunea poate sa creeze conditii pentru manifestarea spiritului de sacrificiu, atunci cand se da curs unui ajutor de inalta simtire - o simtire care poate conduce la sacrificarea unor sentimente, sau bunuri materiale, sau chiar trupesti si de viata...
Am tendinta de a-l numi daruire: daca spun sacrificiu, parca am cersi sa ni se raspunda cu ceva, chiar si numai cu recunostinta. Este un mare 'oooof' gestionarea recunostintei… Dar daca daruiesc - nu cer nimic. Cel putin asa simt eu.
Sigur ca discutia ramane deschisa...

Starea de revelaţie

Cred că poate fi asimilată trăirii "dincolo de sine", adica dincolo de starea in care omul se află, de regulă, în conştientizare senzorială normală, aceea pe care o cunoaştem din viaţa de zi cu zi. În această trăire, omul se percepe pe sine însuşi ca şi cum s-ar privi dinafara corpului său şi poate percepe orice eveniment, trecut sau prezent cu tendinţe spre viitor, ca şi cum ar fi (ar fi fost) un prezent oriunde în verticala umană a locului. Cel aflat într-o astfel de trăire poate ajunge în acest fel la înţelegerile nivelelor profunde ale structurilor materiale, dar şi a celor din materii fluidice deopotrivă: tot materii, dar aflate pe nivele vibraţionale mai înalte decât cele fizic-solide, făcând astfel parte din acea lume a nevăzutelor cu ochii trupului nostru conştientizat. Cercetătorul care devine un astfel de om aprofundează realitatea înconjurătoare la nivele din ce în ce mai profunde, o învăţătură spirituală care cuprinde toate aspectele acestei realităţi: adica la nivel solid, eteric (vital), emoţional, mental şi cauzal, pe lângă înţelegeri profunde ale societăţii din care face parte. Bineînţeles că orice revelaţie poartă particularităţile evoluţiei omului (spiritului întrupat) care o trăieşte, de aceea este necesară - ca şi percepţia senzorială pe baza căreia s-a ridicat - înţelegerea felului de revelaţie pe care îl poate avea fiecare om. Asta nu înseamnă că există mai multe feluri de revelaţie - ci doar că ceea ce numim conştientul uman decodifică informaţia (prin intermediul structurilor cerebrale) prin puterea sa momentană de înţelegere. Pe măsură ce creşte experienţa preluării, şi integrării preluărilor în manifestarea curentă socială, creşte puterea de decodificare a informaţiilor de la nivelul fiecărui corp fluidic în parte. Omul are puterea de a prelua conştient, din momentul schimbării viziunii interioare a verticalei universale a locului, practic o infinitate de informaţii de care are nevoie atunci când viaţa sa + societatea i le cer. Numim verticala universală a locului totalitatea structurilor locale care emit şi primesc informaţii, fie ele de natură planetară, cosmică, multidimensională, cu legăturile lor cu universurile superioare, de coordonare a tuturor evoluţiilor spirituale.

Schimbarea viziunii obişnuite până acum, de care suntem în continuare conştienţi în acest univers, în această zonă a universului, cu o viziune nouă, ţine de schimbarea concepţiei generale despre Dumnezeu (divinitate) şi spiritualitate, despre evoluţii şi despre universuri. Ţine de schimbarea percepţiei dogmatice a bisericii şi a ştiinţelor deopotrivă. Este necesar să se accepte de la bun început faptul că omul pe Pământ nu este rezultatul evoluţiei din animale, ci rezultatul unei creaţii transdimensionale (transcedentale) pentru ca spiritul să evolueze, şi nu corpul. În asemenea context, este necesar să se înţeleagă şi să se accepte faptul că oamenii au derulat lungi evoluţii pe Pământ în creaţie materială - evoluanţii umani fiind vechi creatori conştienţi, având în spate o lungă evoluţie spirituală - dar şi în comunicare şi relaţionare. Că omenirea a trecut prin etapa de înaltă vibraţie a planetei (a Pământului) tocmai în acest fel, ca creator înălţat, ca spirit de înaltă conştiinţă în faţa biosistemului planetar şi cu o înaltă conştiinţă a într-ajutorării: între ei - oameni care şi-au oferit ajutor de înaltă calitate spirituală, pregătindu-se intens pentru greutatea trecerii unei relativ scurte perioade printr-o vibraţie cosmică joasă: de la ultima glaciaţiune - până în prezent. Suntem în faza terminală a unei astfel de perioade, în care ne-am cunoscut intens neputinţele - aşa cum în faza anterioară ne-am cunoscut forţele cele mai mari pe care le putem avea în acest punct al universului. Să numim prima etapă - etapa mentală: căci creaţia omului era o creaţie de tip mental, bazată pe remodelare şi nu pe acumulare, realizată cu ajutorul corpului mental, mult mai abil decât corpul solid cu care ne-am obişnuit acum, şi de asemenea, comunicarea era de tip mental, stând la baza unei relaţionări extinse, complexe şi de moralitate superioară.
Să numim etapa de joasă vibraţie - etapa intuitiv-manuală: căci omul intuieşte lucrurile cele mai profunde ale creaţiei universale, ale ajutorului universal, ale spiritualităţii profunde pe care a manifestat-o numai cu puţin timp înainte. Creaţia îi este manuală, iar greutatea trecerii printr-o astfel de etapă îl determină să folosească acumularea materială pentru a avea la îndemână cele necesare traiului curent.
În astfel de situaţie, discutăm numai acum, în etapa de evoluţie intuitivă, despre starea de revelaţie - căci trăirea de tip revelatoriu este normală, obişnuită etapelor mentale din evoluţiile creatorilor conştienţi. Este o percepţie totală - doar selectivă din punct de vedere al activităţilor curente: omul le ştie pe toate, dar aplică doar în funcţie de necesităţile momentului. În timpurile noastre, putem percepe astfel totul ca pe o stare comparativă între cele două tipuri de evoluţie - mentală şi intuitivă - care nu se referă însă deocamdată la creaţie, ci numai la percepţia senzorială: cu senzorii tuturor corpurilor fluidice, nu numai cu cei ai corpului solid. O asemenea percepţie în zilele noastre are la bază deocamdată modificarea stării de veghe în profunzimea percepţiei senzoriale, pe care conştientul se sprijină pentru ÎNŢELEGEREA oricăror evenimente şi elemente componente ale manifestărilor curente. Toate apar treptat - dar repede, deşi în mod particular pentru fiecare individ, în funcţie de sarcinile proprii de destin.
Este necesar să se înţeleagă că ajutorul divin nu vine numai punctiform, căci există părerea, în acest moment, că revelaţia de tip divin apare numai atunci când omul ar fi pregătit să o primească. Ajutorul divin se manifestă pretutindeni şi permanent. Omul apare ca fiind pregătit din alt punct de vedere să conştientizeze acest tip de ajutor: atunci când, pentru el, concretul şi abstractul devin, fiecare în parte, virtual unul pentru altul. În acel moment se modifică definitiv percepţia totală asupra vieţii. Acest moment este de fapt momentul unic al revelaţiei acceptate.
Un astfel de element este extrem de puţin înţeles în ziua de azi - dar tot mai mulţi oameni sunt pregătiţi să facă acum acest pas. De aceea se şi discută din ce în ce mai mult despre viitorul acestei societăţi ca având o evoluţie de tip revelatoriu, ceea ce nu înseamnă că ajutorul divin se împarte fiecăruia după un presupus merit, ci fiecare om va fi pregătit să primească ceea ce se dă tuturora deopotrivă, cantitativ informaţional, şi tuturor concomitent, de o înaltă calitate. Fiecare primeşte după particularităţile evoluţiei sale şi în concordanţă cu necesităţile sale de trai, de elevare. Dar ceea ce modifică total viziunea asupra vieţii este calitatea manifestării - înaltă şi permanentă.
Acest lucru conduce la adâncirea cunoaşterii faptului că informaţia circulă energetic - lucru cu care omul este deja familiarizat, prin radio, televiziune, computere, întrebuinţarea curentului electric la toate nivelele vieţii cotidiene. Atunci când apare o echilibrare între necesităţile de trăire concretă şi necesităţile înţelegerilor curente: pe unul sau/şi mai multe nivele de cauzalitate, atunci când omul are puterea de a-şi vedea propriul univers cu o vedere aflată dincolo de cotidianul simplu cu care azi suntem obişnuiţi - el vede, pur şi simplu, sau simte, sau aude. Simte expandarea înţelegerilor sale pe un nivel extins, sau pe mai multe nivele: restrânse la început, dar cu perspectiva extinderii permanente, pe măsură ce îşi găseşte timpul necesar aprofundării fiecărui nivel în parte.
Nimic însă nu este sau devine rupt de contextul derulărilor cotidiene, într-un ritm neîntrerupt de apariţia punctului de iluminare, de revelaţie; există doar o scurtă perioadă de tulburare la început, spre adaptare şi aşezare. Dar viaţa normală merge neîntrerupt mai departe. Totul conduce la necesitatea conştientizării fiecărui nivel de extindere a conştiinţei omului şi, concomitent, la necesitatea conştientizării, sau cel puţin acceptării, că nu există numai nivelul care se află în extindere pentru sine, în acel moment, ci practic o infinitate de nivele, mai mult sau mai puţin înţelese momentan, dar care vor fi treptat înţelese şi efectiv folosite.
Folosirea unor asemenea nivele informaţionale şi creaţionale va sparge tiparele încredinţărilor actuale; iar acest lucru se referă şi la faptul că nu există o reţinere din partea lui Dumnezeu (adică: verticala spirituală coordonatoare a locului) pentru extinderea cunoaşterii omului în profunzime, chiar pe nivele proprii (adică asa cum înţelege fiecare om lucrurile din viata sa) şi pe alte nivele (sectorial, dimensional: adica ridicarea înţelegerii la nivele şi mai înalte, care trec în sfera realităţii altor zone din univers, a dimensiunilor paralele, a altor universuri). Ceea ce la prima vedere apare ca un soi de bariere - concrete, energetice - se dovedesc, în studiu aprofundat, o acumulare de energii la fiecare nivel fluidic în parte, care se constituie în provizii energetice pentru momentul necesităţii de cunoaştere, de aprofundare. De aceea, acest moment, departe de a fi unul obositor, rupe zăgazurile create de neputinţe proprii; alimentându-se din proviziile pe care Dumnezeu le-a ordonat la uşa fiecărui nivel fluidic în parte, totul conduce omul către percepţii pe care numai el, realimentându-se din neputinţele trecute, sau ale altora din jurul său, şi le-ar putea din nou zăgăzui. Numai curajul de a primi (nu numai de a cere - căci ne-am învăţat să cerem, dar încă nu ne-am învăţat a primi!) ordonează curajul de a merge mai departe.

Şi iată că suntem în acest moment în care trăim pregătirile pentru o nouă etapă: de întoarcere către cea străveche - dar ca o ridicare pe o cale spiralată chiar de energiile care se schimbă vertiginos, în fiecare treaptă a vibraţiilor specifice fiecărui corp pe care îl avem, fiecărui câmp care ne hrăneşte şi ne protejează.
Iar acest lucru era foarte bine cunoscut de mayaşi, şi nu numai, aşa cum am spus şi am să spun cu fiecare ocazie: cunoscut si de daci, şi de celţi, şi de tolteci, şi de sud-africani, şi de insularii din Pacific. Dar fiecărui loc de pe Pământ, fiecărei civilizaţii în parte îi vine rândul, treptat, să fie învăţător al unei părţi de cunoaştere a lumii.

Şi iarăşi: acest lucru se va cunoaşte bine în viitorul apropiat.

'Secretul ' haosului

Sunt foarte bucuroasa ca a aparut pe www.empower.ro acest articol (al carui link se afla mai jos), caci atitudinea care ni se propune acolo m-a condus si pe mine candva la realizari bune, pe care insa nu am putut sa le discut cu colegii mei la vremea respectiva.
In mic, iata despre ce a fost vorba: intr-un moment de haos (!!!) la serviciu, toata lumea statea descumpanita si astepta un final dureros, in timp ce eu incercam sa sustin moralul multora din jurul meu. Cand am vazut ca nu prea reusesc, mi-am vazut de ale mele: nu prea aveam de lucru pe teme de serviciu - mi-am introdus in PC puhoaie de studii pe care nu vedeam cand sa le mai introduc si pe acelea acasa, decat intr-un timp indepartat...
Dupa 3 luni eram multumita... La serviciu lucrurile s-au aplanat... toate au intrat in normal... eu aveam chiar si mai multa bucurie, pe care nu mi-o ghicea nimeni...

http://www.empower.ro/inteligenta-emotionala/si-m-am-nascut-din-haos/#comment-2436

Din punct de vedere socio-politic... Sa vedem...
Dupa parerea mea, haosul este tot ceea ce nu reusim sa intelegem in organizarile lumii in care traim. Credem ca traim intr-un haos, in care nu ne mai intelegem unul cu altul. In care totul pare a fi 'ca-n codru'...
Dar ati observat cum si cat de ordine este in codru?? Cata ordine este pe cer??
Credem oare ca vietile noastre sunt lasate de izbeliste?? Ca nu ne ajuta nimic in lume sa facem ceva ordonat, curat, frumos si bun??
...eu nu cred...

Si mai cred cu putere faptul ca exista un anume fel de ordine si in viata noastra socio-politica... Mai cred ca exista si acea categorie de conducatori care cunosc foarte bine acest lucru: ca nu exista haos, ci doar dezordine anume ordonata de undeva. Si atunci au facut si ei acelasi lucru, caci omul este foarte destept de felul sau. S-au incurajat recoproc si au descurajat pe cei care urmau sa le procure timp pentru orice fel de gandire asupra lumii, asupra felului in care urma sa fie condusa.. Au facut asta in toate timpurile - si au introdus variabile foarte precise, in momente alese cu multa stiinta, observand atent felul in care se desfasoare cercurile efectelor in orice clipa.
Exista 'secrete' mari (chiar daca se cunoaste existenta lor, nu se cunosc - poate doar banuie - precizia de tintire a planurilor lor) si exista 'secrete' mici care par a fi accesibile la nivele mici. Pentru ca cei care au acces la secretele mici sa faca parte dintre cei care fac 'secretele'mari trebuie mult compromis de la moralitate si legalitate. Asta deja nu e ... secret, doar ma mir ca cei care comenteaza filmul 'The secret' nu au in vedere acest lucru. Daca lumea a luptat pentru libertate - nu-i nimic, stapanii marilor secrete s-au adaptat si isi duc inteligenta pe caile ascunse pe care in trecut le-au folosit, dar nefiind nevoie sa ascunda prea mult, caci oricum lumea statea cu capul in frau. Acum exista alte fraie, iar cand oamenii de rand isi vor da seama ca au fost atenti doar la bucatelele de paine pe care le-au primit in dar, va fi oricum mai tarziu decat momentul in care stapanii au trecut demult la altceva. Exact ca si cu tehnologiile care ni s-au oferit noua - cele vechi, ca doar nu era sa ne ofere cele mai noi variante de ... orice: de la sapunurile Camay sau Palmolive (ati vazut ce diferente sunt intre parfumul sapunurilor noastre si cele originale) pana la apometrele care se monteaza separat pentru apa calda si apa rece - in timp ce in vest s-a trecut de mult la un singur apometru care inregistreaza apa calda numai de la 40 grd in sus !! Ca doar n-o sa traim decent inainte de a fi speculati cat se poate mai mult, acestea erau oricum tehnologiile pastrate in conservare... parca ar fi stiut (??!!) ca ceva se va schimba in blocul 'comunist' uite-acu'imediat !!
Lasand parantezele largi deoparte, teoria haosului ramane o teorie imbratisata doar de cei care se preocupa de telenovele, de cumparaturi, de invatat buchea cartii. Ceea ce nu este o rusine de loc: avem nevoie si de ele, dandu-ni-le spre prostire - ne-au facut un mare bine, caci am fost in mileniile trecute limitati in comunicare, relationare... Acum aflam ce este si pe alte meleaguri, invatam ceea ce nu am putut afla mai devreme... Dupa ce invatam buchea cartii, dupa ce ne cam saturam de facut cumparaturi chiar si in strainatate, ajungem sa punem cap la cap diverse informatii care oricum scapa printre multe randuri, si daca o iei putin razna (!!!) pe cararea prefigurata chiar de istorie (care, normal, nu este aceea din cartile de istorie !!!) iti dai seama ca nu exista nici un fel de haos in lume. Oricum nu este, oricum liniile de evolutie sunt clare pentru toti oamenii (si, Doamne! chiar stiu atat de multi oameni, care se straduie sa spuna si altora (cam in van)... sau asteapta sa vina 2012.. poate vine chiar mai devreme !!)

Dar discutiile despre evolutii le las pentru mai tarziu. Cand va fi timpul, orice om isi va aduce aminte ca le stia, ca le simtea... Doar ca pana atunci am finalizat multe... elemente de evolutie, care ne trebuiau ca aerul !! Iar stapanii au ramas deconcertati, cam amarati, mangaiati cu ingaduinta de cei care au inteles - dar i-au tolerat, caci oricum nu aveau tangenta cu dansii: au crezut ca conduc, ca ne induc haosul si nu au reusit decat sa ne faca mult mai puternici, mai concentrati, mai ingaduitori, mai toleranti !! Si atunci cand unii spuneau despre 'secretele lor' nici nu-i interesa asemenea 'secrete'... ceea ce seamana cu dispretul, adica cu aceeasi moneda - dar mult mai toleranta: 'N-au decat!! Pe mine tot nu ma ating!!'
Si atunci va fi durerea stapanilor, regretele lor, dar si inceputul luptei lor pentru a-si indrepta greselile.
Asadar... sa cunoastem - dar sa fim toleranti!! Aceasta este directia noastra de evolutie acum...

...parfumul amintirii de tanara cu narile larg deschise...

Imi amintesc...
.... cum inceperea cursurilor pentru mine aducea intotdeauna acelasi simtamant: ...sfarsit de an in Bucuresti... Si eu eram nostalgica (atunci nu faceam diferenta intre tristete si nostalgie si spuneam ca ma simt trista)si nu neaparat pentru ca as fi avut vacante splendide, aventuri sau alte chestii dupa care sa simti ca s-au sfarsit si nici nu mai stii unde s-au dus... Era un fel de a simti teroarea apropiata a frigului din casa veche in care nu se facea foc prea des... ploile tzaraite de toamna lunga (pana cand am descoperit Medelenii si mi-am dorit in volumul 4 sa pot iubi si eu ploaia... si atunci l-am iubit pe Bacovia mai mult decat pe Minulescu!!)...
Doar atat imi dibuiam eu prin minte ca as avea motiv de tristete... Azi poate le-as numi cu totul altfel si oricum imi spun azi, la fiecare inceput de toamna, ca da, asa toamne sa tot traiesti: cu pulovere foarte calduroase, cu paturici fleece moi ce-ti dau amintiri de pisoi si iti vine sa torci ca ei, doar ca nimeni nu te tine bland in poala... Cu canadiene cu polar si caciulite in rucsacel sa le ai la indemana seara cand vanturile suiera pe la urechi...
...Insa parfumul amintirii de tanara cu narile larg deschise, in pasul elastic catre, si dinspre scoala nu il pierzi niciodata... Ai vrea sa intorci acei ani, chiar daca e greu sa te gandesti cat de nesuferit este s-o iei de la capat cu toate formarile de cultura pe care numai asa, da, nesuferit... ni le-am format...
...As vrea insa acum sa ma intorc in timp ca sa citesc mai mult, sa vorbesc mai mult, sa caut oameni cu care sa simtim impreuna clipele cum zboara, sa simt acelasi violet al serilor de toamna... Nu stiu, tinerii erau altfel, nu erau profunzi, nu erau deschisi decat la natarai, pe ei ii admirau, cu ei se duceau... Abia in clasa a XII-a am descoperit un grupusor de colegi care ar fi meritat toata iubirea... Ne-a parut atat de rau ca ne-am descoperit atat de tarziu !! Pacat ca doar atunci am pierdut cheia de la usa ce ne-a stat inchisa atat amar de timp...
Intotdeauna cautam departe ceea ce avem atat de aproape de noi...
(...amintiri la http://oaltfeldetoamna.blogspot.com/2008/09/frunze-uscate-prin-curtea-liceului.html)

Traind un nou inceput al omenirii..

Motto-ul site-ului pe care il pregatesc cu drag spune asa:

"Indoiti-va de tot ceea ce este scris aici, caci numai asa veti lupta, si veti lucra pentru a ajunge sa va redescoperiti singuri, cu propriile voastre forte si capacitati pe care cu siguranta le aveti "

Din experienta personala, FOARTE MULTI OAMENI AU CAPACITATI EXTRASENZORIALE CONSTIENTIZATE, caci aceste capacitati le au toti oamenii, si vreau sa cred ca in curand veti accepta acest lucru. Cei care descopera ca SE POATE devin ori reticenti sa spuna ceea ce au descoperit , ori se arunca in valuri poate chiar inainte a de a se cerceta pe ei insisi, ceea ce le poate taia putin sau de tot avantul. Este nevoie de o cercetare personala, caci in functie de cultura si disponibilitatile proprii de timp si spatiu de desfasurare, fiecare om ISI devine un experiment personal.

Nu sunt putini cei care scriu si pun astfel in evidenta ceva care pregateste lumea pentru ceea ce poate fi ‘viitorul apropiat’ pentru multi, acceptare intuitiva a capacitatilor celorlalti pentru restul omenirii. Da, vorbim aici despre omenire. Dezvoltarea culturii stiintifice PROPRII (informatia, adica, interesul pentru a cunoste tot ceea ce este nou in lumea stiintelor) ne poate incredinta ca cercetarea actuala acorda un spatiu foarte amplu unor astfel de posibilitati omensti (da, omenesti !!) si doar constientizarea acestora conduce treptat la ACCEPTAREA INTUITIEI, APOI A CLAR-INTUITIEI SI IN FINAL A PERCEPTIILOR MULTI-SENZORIALE. Nu extrasenzoriale - si nu pentru ca nu ar fi adevarat, ci pentru ca acest termen deja este acum DEPASIT.

Acceptarea unor lucruri, fenomene, realitati actuale in acesta maniera treptata este ceea ce ne va ajuta sa ne supra-activam permanent. Nu folosesc acest termen doar pentru ca suna frumos… Va deveni o realitate incontestabila (pentru multi a si devenit, de fapt..) ca incarcarea noastra cotidiana se rafineaza permanent, atingand nivele care par a se fugari unele pe altele, intr-un zbor ametitor.

Dezvoltarea libera a intuitiei este primul pas pe calea unei astfel de supra-activare, prin care adaptarile cotidiene devin mult mai abile, rapide, devenind temelie propriilor intelegeri spiralate deschis, in orice moment al vietii !!! Lumea devine inteligibila la nivelul TUTUROR VAZUTELOR SI NEVAZUTELOR, prin care acceptam la propriu asemenea desfasurari, le folosim, le dezvoltam acceptandu-le la altii si preluand astfel din experienta lor, dand activ si noi, din experienta noastra. Cu adevarat o spirala infinita, in care puterea se infasoara inefabil in jurul arcurilor harice pe care altii le-au activat in lume, despre care ne-au vorbit nu pentru a ne face pofta si a ne simti inferiori lor - ci pentru a ne pune in fatza semintele unei noi lumi, in care fiecare om va deveni SFANT pentru absolut toti ceilalti semeni ai lui.

TRAIM ACESTE VREMURI, ca vrem sau ca nu vrem, ca acceptam sau nu, ca ne este rusine sa o spunem sau nu…
Cineva, candva a spus : ‘Incercati! Eu am invins lumea !’
Nu a spus nici o vorba de dragul de a se auzi singur… Chiar se pare ca a vindecat o ureche, si nu cred ca degeaba… Chiar a spus ca omul va putea face si mai mult DECAT ERA CAZUL SA FACA EL ATUNCI, caci degeaba ar fi vorbit lumii despre microcipuri si navete spatiale !! dar daca el nu facea ceea ce a facut atunci, azi noi nu aveam nici microcipuri - nici navete spatiale …

Si chestia este ca TOTI AVEM ACUM URECHI SA AUZIM !!
Ce nu avem acum este acceptarea, toleranta, increderea…
Dar vin.. Rapid…

Vremea tipetelor si a scrasnirii din dinti

De multe ori se spune ca trăim acum vremurile biblice, ale sfârşitului timpurilor, dar este mai mult o discuţie peiorativă, decât una real acceptată. Chiar nu se poate accepta faptul ca de multe ori, informaţiile au referire directă la evenimente, nu sunt parabole, ci descrieri clare, care ne pun în temă cu elemente care trebuie acum depăşite de oricare om:

• Fiecare avem momente în care ţipăm unul la altul la altul din cauza neînţelegerilor dintre noi, având impresia că numai aşa ne putem atrage atenţia ori ne putem face înţeleşi; ori ţipăm pentru a ne auzi în vacarmul unor procese tehnologice sau pentru a acoperi un fundal extrem de gălăgios (muzică, aglomeraţii urbane) sau pentru a acoperi distanţe mari între parteneri; nu se face peste tot referire la ţipetele de frică, durere, spaimă – deşi le include şi pe acestea, in complexitatea trairilor planetare generalizate. Este vorba despre timpurile în care omul uită să-şi folosească forţele pentru înţelegere, conlucrare – dar fiecare mai mult sau mai putin, dupa personalitatea sa, după aptitudinile sale, după puterea şi priceperea de care poate dă dovadă în diferite conjuncturi sociale. Este mult mai uşor să ne impunem punctul de vedere, impulsiv sau agresiv, mai ales că energii avem destule, multe nici măcar conştientizate sş astfel nefolosite pentru a acoperi toate necesităţile pe care le avem: intelectual mai ales - de acceptare a unor desfăşurări sau numai cauzalităţi din timpuri şi evenimente pe care le trăim direct sau aflăm numai despre ele.

• Scrâşnetul din dinţi apare tot pentru că nu ne folosim forţele pentru a acoperi în mod egal tot ceea ce presupune existenţa noastră în fiecare moment, nu folosim toate energiile mentale – ca şi toate celelalte energii pe care le primeşte fiecare corp pe care îl avem în sistemul propriu. Nu se ia în consideraţie ceea ce deja se cunoaşte – lăsând ca orice cunoaştere să se situeze în domeniul celor văzute cu structurile oculare – fără să se stimuleze măcar cât de cât intuiţia umană, conform căreia şi cei care nu văd mental pot accepta însă cele mai multe elemente de cunoaştere din experienţa celorlalţi, care le percep în mod complex. De aceea apare un fenomen cu care destul de mulţi oameni sunt obişnuiţi deja - scrâşnirea din dinţi, în somn. Este un fenomen puţin studiat, care se refera la faptul că dantura noastră, care este creată nu neapărat pentru a mânca hrană solidă (în etapele mentale omul nu consumă decât foarte rar hrană solidă, formată din elemente moi, căci tubul digestiv, la fel ca şi celelalte organe interne, este foarte fragil), cât pentru a echilibra nefolosirea energiilor care formează câmpul din jurul capului uman: prin atingerea şi presarea fiecărei perechi de dinţi sau măsele (corespondenţii „sus” - „jos” ale structurilor osoase). Atunci când omul nu-şi foloseşte toate energiile care-i sunt disponibile, instinctiv se încordează maxilarul, se strâng dinţii şi astfel se descarcă energiile. Apare un sunet specific, o scrâşnire involuntară din dinţi. Este însă o descărcare superficială, căci imediat ce are loc relaxarea forţată, apare şi oboseala, se re-încarcă „golul” format şi presiunea îşi spune din nou cuvântul: apare din nou această „scrâşnire” Ea este cunoscută din timpuri vechi ca fiind proprie conducătorilor de mase supuse prin forţă – care dispreţuiau orice fel de muncă, folosind un registru de activităţi în general reduse. Chiar dacă acestea sunt folosite până la obsesie, restul energiilor stagnante creează blocaje de felul celor discutate, blocajele accentuându-se la furie = concentrarea puterilor pe moment, ceea ce conduce la încărcarea şi mai puternică a câmpurilor. Singura soluţie în acest caz este extinderea sferei de activitate sau, daca au loc în cel mai fericit caz folosiri ale tuturor liniilor de activitate umană, este necesară echilibrarea lor pe toate coordonatele: semnalul atenţionează că ceva trebuie folosit mai mult, că există posibilităţi de supradimensionare personală a unor linii de activitate, în funcţie de energetica proprie, moştenită din liniile genetice. Furia, ca expresie a neputinţei de a soluţiona problemele după tiparele proprii de rezolvare, poate deveni modalitate de soluţionare: când omul devine conştient de inutilitatea ei, reglează prin voinţă evenimentul, ceea ce este o descărcare totală a energiilor, la toate nivele existenţiale, prin efortul de a se menţine în standardele înalte ale unei atitudini normale de spirit evoluat.

De multe ori, consumul de medicamente, alcool, etc., dar şi impunerea de tăcere, de ascultare fără voinţa expresă a omului, indusă de conducători necunoscători ai psihologiei umane, conduc la o degajare aparentă de manifestare (prin scrâşnire involuntară), ceea ce conduce la o relaxare doar momentană, la nivelul corpului solid. Dincolo de ea se acumulează energii nefolosite, care vor conduce la explozii întârziate sub formă de ţipete, urlete, plâns, gesturi agresive, adică descărcări minimale în loc ca învăţătura şi activitatea complexă să fie aceea care să conducă la echilibrarea omului şi intrarea lui pe un drum optim de folosire a forţelor proprii. Numai prin astfel de activităţi complexe, personale se va determina utilizarea tuturor energiilor spirituale şi realizarea sarcinilor de destin.

Notiunea de spiritual - intre stiinta si cultura

Este nevoie sa fim atenti la modul in care unii oameni folosesc notiunea de 'spiritual' in moduri diferite:
1. Ca ştiinţă, despre profilul general şi particular al spiritelor intrupate, în manifestările lor curente. O stiinta despre evolutii cu ajutorul şi prin intermediul unor forme de condiţii construite pentru propria lor evoluţie şi pentru a ajuta in acelasi timp si alti evoluanti să parcurgă acelasi drum pe care l-au parcurs, si ele ajutate, la rândul lor, de evoluanti mai experimentati.

2. Ca formă de înţelegere locala (spre exemplu: pamanteana) a deschiderilor omului (ca creator constient) către cultură, cunoaştere, informaţie de calitate mereu crescuta şi cunoaştere a aplicării corecte în practică. Aceasta presupune o asezare a lucrărilor pe un fond comportamental de calitate umană înaltă. Este o înţelegere specifică etapei intuitive pe care o traversam acum, în care omul ia în considerare mai ales educaţia socială pe care o primeşte în destinul în derulare şi nu mai intuieşte fondul (profilul) spiritual, moştenirea spirituală cu care vine la întrupare. Va afla la finalul evoluţiei sale că ceea ce a luat drept spiritualitate (cultură, religie, aplicaţie de înaltă calitate şi străduinţă permanentă către îmbunătăţire) este o îmbogăţire secvenţială a întregului profil spiritual propriu.

Exorcizări

Apar ca fiind necesare din vremuri vechi, pe fundalul evenimentelor de felul posedărilor, moştenire performantă perpetuată din generaţie în generaţie ca o lucrare de echilibrare la nivelul întregului complex socio-spiritual. De obicei echilibrarea nu vine doar de la cuvânt, în mod singular, ci de la complexul energetic om-câmp-vibraţie prin cuvintele rostite. Echilibrarea poate surveni prin încredinţare (când spiritul se află foarte aproape de echilibrare, dar societatea nu-l ajută să facă şi să consolideze pasul decisiv spre echilibrare) sau prin teamă: atunci când apare ameninţarea sub puterea exorcizantului – pe care spiritul celui exorcizat o simte şi de care este obişnuit să se teamă de ofertă a unui complex corporal şi mai prost, spiritul fiind obligat să aleagă. În trecut, cunoaşterea preotului şi puţina experienţă a lumii nu putea discerne realitatea de hipnoză, de aceea exorcizările puteau să se finalizeze prin a se arăta concret ceea ce a fost în om – răul – şi a-l numi pentru a fi perceput ca atare. Cei care erau puternici mentali determinau lumea să vadă efectiv o entitate astrală care constituia punctul de pornire sau de consolidare a cunoaşterii lumii “nevăzutelor”, alături de lumea celor percepute prin simţurile conştientizate în mod curent.
Astăzi, pe fundalul energiilor de vibraţie mare, şi mereu în creştere – pe care de multe ori doctorii nu le cunosc – un medicament poate să determine o pacificare a funcţiilor organismului, o echilibrare a emisferelor cerebrale, emisii mai mari sau mai mici ale glandelor endocrine care să conducă la ameliorarea substanţială a disfuncţiilor.

Posedarea

Pe fondul nesiguranţei adaptării spiritului la realităţile trăite in timpul intruparilor sale, apar dezvoltări ale unor memorii latente, ale unor structuri corporale latente, moştenite de la generaţiile anterioare, sub imperiul unor impulsuri exterioare exagerate sau, diametral opus - chiar minimal manifestate, in conditii de destin echilibrate. Astfel de structuri pot fi sănătoase, stabile – dar cu ele omul nu este obişnuit inca să lucreze, să trăiască. Destinul ii cere s-o faca, in situatia in care el are conditii optime pentru astfel de desfasurari. Intrat in intrupare in astfel de conditii, conştientul insa poate refuza complet să trăiască în asemenea condiţii planetare, corporale. De aceea spiritul puternic se manifestă după voinţa lui, în pofida corpului şi împotriva seturilor de ordonari ale societăţii, prin care aceasta îl obligă la un fel de trăire neacceptat de el. Este cazul unor oameni care nu se pot adapta condiţiilor de sărăcie, de stres, de muncă manuală, de acoperire a voinţei sale de către voinţa altor semeni. Alţii pot fi apatici, şi pot rămâne în acest fel mare parte sau chiar toată viaţa lor – indiferent de lungimea ei. Greutăţile pot fi cel puţin de două feluri:
―Trăiri în timpuri de vibraţie medie planetară scăzută, puţin acceptată sau chiar inconştient neacceptată în manifestare aici, pe Pământ, mai cu seama de către spiritele cu foarte putina experienta in incarnari la nivele foarte joase de vibratie - asa cum a fost (si inca este) situatia Pamantului in ultimele milenii (de la putin timp dupa ultima glaciatiune);
―Chiar dacă vibraţia medie planetară devine cu timpul o stare obişnuită, variaţiile puternice care survin la creşterea vibraţiei planetare: variaţii mici sau mari de la o perioadă scăzută de timp la alta (chiar dacă vibratia este în creştere, VARIATIA ei crează nesiguranţă şi stres). Comparaţia interioară apare faţă de obişnuinţele de traire din alte timpuri si din alte zone ale universului, în condiţiile în care zona cu care se face comparatia inconstient permite refugiul în caz de neplăceri: dar ei sunt veniţi aici tocmai pentru a se obişnui să suporte astfel de neplăceri şi să înveţe să ducă un trai echilibrat în orice fel de situaţii s-ar naşte, sub orice fel de legi locale.
Vibraţia în creştere oferă spiritului condiţii să se alinieze la comportamentul uman local şi momentan, la trăiri şi lucrări de orice fel, obişnuite felului general al epocii de destin. Nu este necesar ca acest comportament să fie de un nivel foarte înalt, ci mediu dezvoltat: spiritual-mental-emoţional, conform cu înţelegerile epocii şi ale sale personale în contextul epocii trăite.
De-a lungul mai multor mii de ani se consemnează astfel de evenimente în viaţa societăţilor – pe care azi le numim psihoze, boli psihice: o gamă largă de manifestări prin care s-a dezvoltat, pe baza neştiinţei şi neadaptării la cerinţele sociale, o întreagă industrie de profil legată de asemenea aspecte. De fapt, sunt oameni care nu se împacă nici acum, dupa destul de multe intrupari in conditii totusi decente, cu societatea la a cărei formare au contribuit ei înşişi, şi nu numai ca conducători, ci şi ca susţinători ai acestora, de o parte sau de alta a “baricadelor” sociale.
Într-o societate echilibrată, astfel de evenimente spirituale nu au loc, iar spiritele vor şti acest lucru, indiferent dacă înţeleg în timpul încarnarii - sau dincolo de ea - problematica legată de neadaptări.

De ce eu pot si el nu??

Puneam o problema la care am primit atentionare in urma articolului 'Sa nu ma mai mir: sa incerc sa ajut' :

" ‘De ce eu pot si el nu?’ , caci deocamdata nu toata lumea isi poate raspunde la o astfel de intrebare."

Raspunsul la intrebarea aceasta exista (si chiar este cunoscut de multi oameni azi, care se apleaca in mod echilibrat asupra elementelor asa-zis esoterice, dar si religioase, din cunoasterea noastra); dar nu este acceptat din multe motive.
Cand vom accepta ca toti suntem de fapt spirite intrupate aflate in evolutii de diferite feluri si ca avem teluri comune aici, acum, cand vom intelege si accepta ca cei mai evoluati au obligatii de ajutor oferit celor mai mici si mai neexperimentati, cand vom intelege ca perioadele de cea mai joasa vibratie planetara sunt scurte si de fapt - la nivele de vibratie inalte - orice om este un CREATOR INALTAT, care trebuie sa isi continue drumul de inaltare… atunci vom intelege de ce unii oameni au obligatia de a A OFERI LA INFINIT si altii de A PRIMI LA INFINIT .. Fara sa isi impuna nimic unul altuia, fara a se inlatura, fara a se denigra, totul desfasurandu-se cu bunavointa, cu moralitate si incredere.

Pana atunci mergem cum putem, fiecare dupa dramul de constiinta pe care il intuieste a-l avea. Vedem astfel limitele noastre inferioare, pentru a sti apoi ce trebuie sa facem pentru a ni le inalta. Tot cu ajutorul altora, in sistem piramidal de ajutor - nu de impunere.

Filozofia este arta de a intelege viata...

Da...
Dispretuirea filozofiei este la noi o tara comunista. Gandirea omului fara cultura, caruia i s-a explicat ca filozofia nu e buna la ceva, nu-i pune mancare in farfurie..
In tarile vestice, este o nebagare in seama, tot o lipsa a omului fara cultura, dar din alta cauza, caci lui i s-au exacerbat doua 'mituri': ale omului liber (chiar sa si stea!!) si ale afacerismului (varianta vestica a romanescului 'a te afla in treba' - oricare, doar bani sa iasa).
La noi a fost generalizata gandirea celor care fac o ciorba lunga, caci asa era in saracia omului cam puturos... Nu il invata nimeni sa fie alert, sa-si caute priceperea, sa fie vrednic... sa invete de la cei din jur - daca nu de la o scoala... A facut-o mai tarziu, vrand-nevrand...

Nu dispretuiesc filozofia, si nici nu folosesc formule care dovedesc ca altii au facut-o si eu, care nu m-am aplecat asupra unor lucruri, le folosesc doar pentru ca nu am inteles bine sensul lor. Poate altii au facut-o pentru ca nu au vrut ca cei din jurul lor sa se dezvolte si sa fie puternici la randul lor. Asa s-a petrecut si cu miturile, legendele si povestile.
Lumina a fost tinuta sub obroc. Si mai este inca...
Am dispretuit, la randul meu, masonii: dar nu i-am mai dispretuit cand mi-am dat seama, citind dupa revolutie, ca ei fac in primul rand un lucru: studiaza miturile, legendele si povestile popoarelor. Poate ca ei s-au ascuns doar de religie, care considera ca tot ceea ce nu este din Biblie este barbar, necredincios, pierzandu-ne radacinile. Fiecare sistem cu tarele lui...
Dar fiecare are si partea sa buna. Am intelege mult mai multe, daca libertatea ar fi mai mare. Dar poate ca nu a venit inca timpul...

Marii povestitori s-au inspirat din mituri, legende si povestirile populare.
Si marii cercetatori, sa dau exemplu doar si numai istorici - Vasile Lovinescu s-a inspirat din initierile sale (central-europeana si tibetana) pentru a studia istoria dacilor. Si - chiar daca nu este cunoscut acest lucru - a facut-o cel mai bine.
J.R.R. Tolkien s-a inspirat din miturile finlandeze. Rezultatul a fost (este, ramane) fabulos...
Ce sa mai vorbim de Creanga, Eminescu, Ispirescu...

In felul nostru multi facem 'filozofie'. Chiar daca nu citim filozofie.
Cercetatorii in fizica, chimie, astronomie, fac multa filozofie.. Si ei stiu bine acest lucru... Pe undeva chiar a gandi - pentru unii - inseamna a filozofa. Chiar de curand cineva, pe comentarii la un site, mi-a spus ca filozofez prea mult... De fapt, mi-a facut un compliment, si chiar i-am spus asta (dar de atunci nu mi-a mai comunicat nimic !!!)
Cand traim, facem cam acelasi lucru... Dar dispretuim , pentru ca nu ne-am invatat sa pretuim omul ca atare, tot ceea ce poate face ei.
Vorbim de NLP, avem diplome in NLP si dispretuim filozofia...
Multi oameni spun despre NLP, cu dispret, ca este ... filozofie... (!!!)
Trist... dar or veni si vremurile cand de-asupra capului nostru vom vedea cu totii alte ceruri !!...

P.S. Am primit un citat din Platon:

"Homosexualitatea este considerata rusinoasa de barbarii care traiesc sub guvernari despotice, asa cum si filosofia este privita ca un lucru rusinos pentru ca, se pare, nu este in interesul acelor monarhi ca asemenea idei marete sa incolteasca in mintile supusilor lor” – Platon."

7.septembrie.2010
Filozofia este arta de a înţelege viaţa.
Dacă pornim de la un act de cultură - care poate să nu fie artă, ci poate doar o informare minimă sau dezvoltată în domeniul său - orice asemenea act de cultură poate însă să se sublimeze în procesul amplu de căutare a înţelegerii vieţii noastre.
Şi atunci devine artă.

Sa nu ma mai mir: sa incerc sa ajut.

Am invatat de la un om, care acum ma priveste dintre stele, sa nu imi fac sesizari retorice , sa nu imi pun intrebari retorice, de genul: nu stiu de ce oamenii se vaita, nu stiu de ce oamenii sau rai, ci sa constat. Oamenii se vaita, oamenii sunt rautaciosi, sunt agresivi... Cel din fata mea se vaita: ce pot face pentru a-i arata ca poate face altceva? Daca ii spun nevricoasa 'Ce te vaiti?!' ori se va enerva, ori se va simti neinteles in continuare si nu am facut nimic; ba da - mi-am pierdut timpul. si chiar o mica parte din energia zilnica..

Prietenul meu mi-a spus intr-o situatie similara: Poti sa te superi, doar sa nu te ţina mult.
Prin extrapolare: poti sa te vaiti - doar sa nu te tina mult .
Eram atunci la catafalcul tatalui meu: mama se plangea ca nu stia ce sa faca de atunci incolo, eu eram nervoasa ca trebuia sa le fac pe toate...

Procedand asa cu cineva, la randul meu, am vazut ca a avut un efect stupefiant, nu numai pentru mine, ci si entru celalalt. Amandoi am fost socati, in acel moment - pentru mine, primul moment cand am folosit aceasta ... 'strategie' de ajutor.

Omul acela mi-a spus mult mai tarziu ca de atunci treptat s-a lasat de vaicareala, si ori de cate ori 'se scapa' i se face rusine.
Atunci am extrapolat ideea de PERMISIVITATE, care rezulta din tratamentul de mai sus, si am continuat cu el: dar de ce sa iti fie rusine?? Ai furat ceva de undeva?? Mi-a venit s/o fac - am facut-o. De unde sa stiu eu daca nu este asta cumva o ustensila de descarcare a unui suflet obosit? Sa-l obosesc mai rau?? Cand imi dau seama ca am facut-o din nou, ma opresc si schimb registrul: chiar in mijlocul discutiei, daca pot - si sa nu-mi fie rusine!! sa spun 'Lasa, vad eu ce-oi face!!'.
Iar daca sunt nevricoasa, imi dau seama si spun: 'Mi-am pierdut mintile! Hai s-o luam d'a capo si sa vedem ce putem face.'

Si merge !!! Nu chiar totdeauna... dar de multe ori ... :)

Ideea este ca putem AJUTA ca oamenii sa nu mai fie asa. Noi citim, gandim, altii poate nu au timp, nu au obisnuinta. Dar ei vorbesc, comunica, obositi-neobositi... Daca primesc un sfat prin care li se si permite - li se si ofera o solutie de taiere a oboselii pe care si-o induc in continuare singuri (caci asta e esenta, in loc sa faca CEVA, macar sa nu se mai planga) poate lucrurile li se schimba.

Noi, cei care urmarim dezvoltarea personala, dam exemplu. Nu ne mai punem intrebari 'De ce eu pot si el nu?' , caci deocamdata nu toata lumea isi poate raspunde la o astfel de intrebare. Dar poate lasa la o parte mirarea, dispretul (ati simtit ca de multe ori exasperarea poarta un sambure de dispret?) si ne purtam asa cum stim ca am putea schimba ceva in jur. Adica exact ceea ce ne invata Gandhi - sa fim ceea ce dorim sa fie ceilalti.
Este, de fapt, strategie harica. Asa o putem numi noi, aici in Carpati. Nu e nevoie de religie ca sa facem asa ceva. Numai de bunavointa si incredere ca ceea ce facem poate fi bun. Cuiva. Oricui.

Poate nu... dar daca fiecare dintre noi reuseste sa schimbe macar si un singur om... E URIAS !!!

De adaugat la ultimele doua articole

Primirea (constienta) sau pastrarea (subconstienta) sub forma de ceea ce numim 'telepatie' , 'intuitie' depinde mult de felul in care privim viata la modul general - caci daca ne impotrivim tuturor sau macar multor lucruri, evenimente, oameni, nu stim ce volum informational - urias, in orice caz!! - estompam la primire, formand un scut puternic prin impotrivire, permisiv doar pentru putine ganduri: este drept, cele de vibratie foarte mare si foarte clare. Dar aceasta poate fi sabie cu doua taisuri, caci pierdem tangenta cu cei foarte apropiati de vibratia noastra, de la care putem invata sa NU facem lucruri rele, sa NU procedam la fel ca ei... Pierdem relatia de imputernicire, ceea ce este foarte important pentru fiecare om in parte si pentru societatea umana in general.

Dacii o cunosteau foarte bine. Ei nu se impotriveau evenimentelor, se pregateau sa la faca fatza si acceptau in aceeasi masura si castigul - si esecul. Din toate invatau cate ceva. Adica: invatau MULTE. De aceea chiar erau perceputi ca intelepti.

Telepatia

Telepatia este cunoasterea unui eveniment petrecut inafara campului de perceptie, prin senzorii corpului fizic-solid. Ea presupune o perceptie foarte complexa a mediului de traire si este influentata de:
- modul de functionare a sistemului corporal uman, de masura in care el nu este degradat de
impletirea liniilor genetice, degradare care se poate petrece in timp, din cauze diverse: a conditiilor improprii de viata, a incompatibilitatii dintre indivizi - prin care ei se distrug reciproc, fizic si emotional, pana sa gaseasca o cale amiabila de traire impreuna;
- de libertatea de perceptie a individului;
- de gradul sau de acceptare a realitatii si a profunzimii de perceptie a acestei realitati;
- de modul de implicare personala in viata curenta, in fenomenologia spiritual-planetara.
Perceptia mentala (cu senzorii corpului mental) a mediului local este memorata de structurile
acestui corp de vibratie inalta (a treia trepta de vibratie dupa aceea a corpului solid: eteric, astral, mental), constituindu-se in ceea ce obisnuim sa numim 'subconstient'. O astfel de perceptie este un cumul de informatii provenite de la corpurile eteric, astral (emotional) si mental, transmisa si corpului fizic-solid prin vibratiile impletite, provenite de la fiecare corp fluidic in parte.
Informatiile furnizate astfel de corpurile fluidice sunt decriptate de catre creierul corpului solid, ajungand sub forma de:
1. clar-intuitie, pentru omul universalizat, atent atat la exteriorul, cat si la interiorul sau; el isi accepta informatiile, stie precis si clar despre ce este vorba, chiar daca nu a vazut evenimentul perceput, nu a primit nici un fel de comunicare directa - nici macar prin clarviziune sau prin clarauz. Clarintuitia functioneaza ca un cumul de perceptii care dau volum si complexitate simtirii, prin functionarea cumulata a tuturor memoriilor corpurilor fluidice, simultan: la fel cum ne amintim un eveniment fara sa il mai retraim; perceptia poate sa se transmita constientului simultan cu desfasurarea evenimentului, atunci cand toate conditiile se desfasoara la capacitate maxima. Sau poate sa apara ca o memorare, cu defazare in timp, atunci cand omul se intereseaza de un eveniment, cand are timp de cercetat sau cand se afla sub tensiune - cazuri in care functioneaza la maximum necesitatea de concentrare sau chiar de supravietuire.
2. atunci cand omul este concentrat pe diverse alte probleme pe care destinul sau momentan i le cere, informatia poate ajunge sub forma de simpla intuitie; este ceea ce numim telepatie - daca evenimentul se petrece sub forma de comunicare intre indivizi sau de perceptie generala a existentei unor evenimente petrecute inafara spatiului de functionare a senzorilor corpului solid.
In astfel de situatie, totalitatea informatiilor care ajung in subconstientul si constientul nostru formeaza un complex flexibil, dar si puternic, sustinand si un motor de rafinare a complexitatilor care ne inconjoara, in constiinta noastra ramanand doar varfurile seturilor de diferite complexitati interioare. Ele isi sporesc la randul lor volumul, isi adancesc mereu profunzimile, isi cizeleaza calitatile si isi ridica nivelul moral si emotional cu fiecare clipa de traire in parte.
Acest fel de sporire poate avea loc prin activari vibrationale ale fiecarui set in parte de complexitati structurale, care formeaza o masa uniforma si densa in constientul nostru: asa cum privesti o apa linistita, fara sa vezi diversitatea vietii care se desfasoara in adancurile sale. Vibratiile se propaga in toate mediile - campurile de diferite vibratii ale mediului general-universic, care coexista in acelasi spatiu, dar nu se amesteca. In acest fel, undele vibrationale emise de corpurile fluidice in campurile corespondente (de aceeasi vibratie: eterice - in campul energo-material eteric, astrale - in campul astral, mentale - in campul mental, etc.) sunt singurele care traverseaza toate campurile, chiar daca ele se propaga cu viteze diferite, in campuri diferite, gradul de dispersie putand fi mai mare in campurile de vibratie mai mica.
Tot ceea ce traim in aceasta relitate, acum, este o cale selectiva pentru ridicarea nivelului calitativ al trairilor noastre, pentru ca in alt moment (viata, destin sau intrupare, sau orice alt nume am folosi) sa intram in alta selectie, al carei mediu local este diferit - chiar daca nu foarte mult de la un moment la altul. Sau, dupa acumularea de suficienta experienta, schimbarea registrului de perceptii (local, temporal) cu altul superior, un salt calitativ (alta subtreapta, alta treapta), in care fiecare eveniment trait anterior devine radacina pentru cele care se petrec ulterior. Traim in continuare realitatea momentana in care intram, mai mult sau mai putin constienti de totalitatea cunoasterilor noastre, dupa uneltele corporale pe care le avem, intrupare dupa intrupare.

Si toata aceasta bogatie de cunoasteri pe care le avem la dispozitie astfel are rolul sa ne conduca la sensul acceptarii tuturor perceptiilor, simtirilor semenilor nostri. Nu conteaza numai imbogatirea perceptiilor noastre, a experientei noastre personale, ci si amendarea harica a lor, rafinarea lor catre trairea altruista, netezirea cailor prin care toti oamenii sa poata ajunge - chiar daca in momente diferite - la acelasi rezultat: de traire in inalta calitate si moralitate.

Despre materia neagra a savantilor si gandurile noastre

http://www.stiintaazi.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=430:materia-intunecat-i-energia-intunecat&catid=59:fizic&Itemid=55
Tot ceea ce este mediu cosmic - intergalactic intradimensional, deocamdata sa ramanem aici - nu
este de loc gol, si nu este catusi de putin plin cu faimoasa materie neagra a savantilor , care efectueaza cercetari cu structurile umane oculare si cu tehnologie centrata pe folosirea exclusiva a lor. TOTUL ESTE LUMINA IN LUMINA... doar ca asemenea lumini pot fi cercetate cu senzorii
celorlalte corpuri pe care le avem in dotare: corpurile fluidice, cu structuri materiale concrete, cu senzori pentru perceptii, la fel ca si aceia ai corpului solid. Mai intai ar trebui sa credem ca ele exista, apoi sa vedem cum functioneaza, si apoi sa cercetam realitatea inconjuratoare.
Structura si complexitatea mediilor universice formeaza un mediu de propagare a undelor emise de totalitatea structurilor materiale de diferite vibratii, existente peste tot, toate aflate intr-un ocean de energie fundamentala densa, care este suportul activ al manifestarilor entitatilor de pretutindeni. Planetele, stelele cunoscute acum de noi sunt si ele puternic radiante in toate mediile universice, si fiecare astfel de radiatii formeaza concentrari puternice de campuri in preajma lor.
Activitatea mentala umana creaza in acest mediu fundamental nu numai 'sageti' de energie de la un om la altul, asa cum ne arata stiinta azi, dar ea poate sa comprime spatiul in profunzimea sa intradimensionala, fara sa afecteze spatiul perceput la suprafata evenimentului. Se va forma in profunzime asa numitul 'gat de sticla' - dar cumva ca un gat dublu - cu 2 capete - cam de forma unor haltere sa zicem, care se compactizeaza spatiul interior si se centreaza directia gandului pe spatii mult mai mici decat distanta masurata de la un obiectiv la altul. O distanta de un km se poate reduce astfel la un cm. Depinde de precizia cu care porneste si nu de spatiul pe care il strabate; depinde de 'blandetea' cu care strabate, asa cum a pornit din sursa, caci daca puterea este folosita cu bruschete, impotrivirea mediului devine prea mare si forta se reflecta in straturile lui, lovind cu aceeasi putere insusi emitentul. De aceea invatatura pe care o primim nu este de loc redusa doar la un fel de banala supunere locala, pamanteasca, doar pentru ca cineva a spus odata asa si altii au profitat ca sa impuna supunerea neconditionata.
Ca au facut-o - e alta poveste. Eu vreau doar sa arat ca fiecare invatatura are rostul ei, indiferent cum arata ea prin diverse medii cultural-religioase.
De aceea gandul poate ajunge aproape instantantaneu de la emitent la receptor, strabatand spatii uriase.
Dar acest lucru este diferit de perceptia mentala prin senzorii corpului mental uman, care surprinde imaginea de ansamblu a unui loc din univers, mai mult sau mai putin extins. Aceasta este procesata de creierul uman si transmisa constientului sub forma de intuitie sau chiar de imagine interioara. Astfel de imagine se percepe atunci cand, prin vointa , omul doar directioneaza liber constienta sa catre univers sau catre o parte a universului, fara sa fie in comunicare cu cineva din mediul de trai curent.
Este o functionare dupa alte principii fizice, spatio-temporale, dar cu care omul este obisnuit deja chiar daca nu opereaza constient cu ele, dar formeaza o parte importanta a intuitiilor sale . Ele se traduc mereu si se compara cu simturi ale corpului solid, cu care acum este obisnuit sa opereze, chiar daca in acest fel se pierd din constient alte perceptii, specifice senzorilor celorlalte corpuri - cele de vibratii mai inalte decat vibratia corpului sau solid: corpurile fluidice, despre care incepem treptat sa aflam si sa studiem.
Incet - dar sigur, ne aflam pe drumul raspunsurilor la toate intrebarile pe care le avem azi.

5...10 %... sau cat din capacitatea creierului folosim curent?

Cred ca azi suntem mult mai apti sa intelegem ca folosirea tuturor cunoasterilor noastre are loc intr-o impletire complexa, in care toate apar si se dezvaluie secvential, in functie de activari la atingerea unor unde vibrationale emise de structurile materiale care ne inconjoara: intr-o permanenta emisie si receptie care coexista si functioneaza simultan in acelasi plan, chiar daca existenta tuturor se structureaza in planuri de vibratie diferite.
Nu prea aplicam cunoasterea pe care o avem la intelegerea complexitatilor cu care se confrunta creierul nostru:
1. uitam cat ii ia creierului pentru 'softul' organizarii functionalitatilor reale ale structurilor intregului nostru corp solid (macar pe acesta il cunoastem acum cu totii); nu mai vorbim despre celalte, corpurile fluidice, despre legaturile corpului solid cu ele, interacţiunile fiecaruia in parte in prezenta campurilor planetare exterioare, ale planetelor guvernate de steaua locala (Soarele), ale stelei insasi si ale sistemului stelar local din care Soarele face parte, aflate toate intr-o permanenta schimbare – si astfel necesitate de adaptare;2. uitam – pentru ca doar acum, de putin timp, stim – cat de mult din spatio-temporalitatea activitatilor sale ii poate ocupa creierului pentru primirea, procesarea si gestionarea tuturor informatiilor pe care le primeste clipa de clipa, din universul complex structurat care ne inconjoara; si nu numai cel exterior, ci si cel interior, despre care deocamdata credem ca stim multe, dar suntem abia la inceputul descoperirilor noastre;
3. nu prea stim – dar invatam – cat de mult ii ia pentru a face legaturi cu structurile campurilor de vibratii foarte diferite care ne inconjoara, care sunt abia la inceputul cunoasterii noastre, despre care vom afla treptat – dar repede – ca sunt mult mai multe, mult mai complexe si structurate pe trepte de vibratii diferite, primind influente din mediul cosmic si planetar, oferindu-ne astfel cunoasterea influentelor celor existente dincolo de noi, gestionand valente mereu noi, ale unui univers in continua schimbare, sub influenta altor dimensiuni paralele, altor universuri cu care se afla al nostru intr-o permanenta intercorelare…

Este mult?! Este putin?! Oricum am fi putut face mult mai multe, am fi putut sa ne cunoastem si sa ne exploram mult mai profund puterile si mediul in care ele se pot propaga, daca cei 800 de ani de intuneric religios nu ne-ar fi tinut pe loc.
Dar putem spune ca peste tot a existat aceeasi bariera in calea cunoasterilor, ca poate fi ceva… specific uman…Putem fi totusi intelegatori, toleranti... Poate ca, daca o mica parte din populatia lumii ar fi purces la explorarea cuminte a posibilitatilor umane, treptat restul ar fi urmat aceeasi cale. Cred ca fanatismul religios, despre care avem azi mult mai multa cunoastere de cat ieri, nu este altceva decat urmarea celor pe care vest-europenii l-au instituit pana la jumatatea sec. XX in lumea intreaga, iar esticii au continuat pana la sfarsitul secolului. Indiferent daca totul a fost fanatic-pro sau fanatic-contra... Amandoua au format un camp puternic de insclavagire, cu rezultate pe care le simtim permanent. Nici nu ne dam seama, poate, cum libertatea noastra se izbeste puternic de urmarile rigiditatii celor instituite in trecut…
Dar asta este alta poveste !!!

"Virusarea" Evei

Am auzit pentru prima data acum vreo 8 ani despre faptul ca ar fi existat un"virus" care ar fi "virusat" mintea Evei si a lui Adam... ma rog prima femeie a timpurilor moderne, adica de dupa oarecare vreme scurta dupa potop (de fapt ultima glaciatiune) si perechea ei protectoare, Adam. Acum am mai auzit/vazut acelasi lucru, parca mai des in ultimul an...
Bine, putem spune ca cei care au gandit asa au o exprimare metaforica, dar in spatele tuturor cuvintelor se poate ascunde un fel de logica... In fatza acestui lucru, chiar nu mai caut explicatii, deocamdata nici macar sa vad de unde vine, dar probabil ca o voi face candva... Eu nu cred in nici un 'virus' - cred ca totul este exact cum trebuie, dar noi nu intelegem (nu vrem de fapt sa intelegem...) ca suntem aici, pe Pamant, pentru a invata sa ne ajutam reciproc, caci avem puteri diferite, experiente diferite, si suntem aici ca sa invatam fiecare lectia lui de cunoastere, de munca, de toleranta, de sacrificiu, de altruism... Suntem diferiti, suntem egali in fata cerurilor, dar nu suntem "foarte" egali in lumea noastra, unul cu altul. Iar acest lucru este oarecum acceptat in lume, dar nu astfel incat sa avem si drepturi egale. Ceea ce oamenii nu au inteles prea mult este faptul ca in astfel de situatie, cei mai puternici trebuie sa devina si sa ramana ajutatori pentru cei cu experienta mai putina, sa lupte pentru ca si cei ajutati sa ajunga la nivelul ajutatorilor lor, chiar daca o vor face mai incet si consumand mai multa energie pentru a ajunge sa faca bine de tot un lucru. Cei puternici sa invete toleranta, rabdarea - cei ajutati sa invete ce este increderea in oamenii care ii pot invata foarte multe lucruri.
Dar cand lucrurile nu stau asa, toate se imprastie, se pierd, se distrug. Mai ales increderea.
Si fiecare om ramane sa descopere singur ca numai cu gandire pozitiva, cu atitudine deschisa se poate recuceri increderea de mult pierduta... Intrebati oamenii care se implica in actiuni pozitive si au gandire pozitiva daca cred ca se poate asa ceva... Cine vrea sa munceasca si sa realizeze ceva - cat de mititel - reuseste: chiar sa mature bine strada si, daca ii zambesti in fiecare dimineata, trecand cu respect pe langa ea/el, te pomenesti intr-o buna dimineata ca te saluta cu bucurie...

Bine, lucrurile pot fi foarte complex dezbatute, analizate, demonstrate istoric. Multor cercetatori le vine din ce in ce mai usor sa inteleaga cum si-au impletit oamenii destinele pentru a trece prin vremurile cele mai grele pe care le-au trait pe Pamant... Curand vor pute ajunge la intelegerea profunda a faptului ca toate cele petrecute dupa potop au fost ALEGERI ale omenirii pentru a avea o viata mult simpla decat inainte de potop, pentru ca activitatea mentala pe care o folosea lumea atunci (pentru creatie materiala, comunicare, relationare) era puternica si ar fi putut afecta in mod distructiv toata viata de pe planeta. Diminuarea vibratiei planetare - pe care atlantii au simtit-o rostogalindu-se implacabil - a fost sursa intelegerilor si adaptarilor omului in fatza naturii, a vietii.
Si toate acestea se desfasurau in conditiile in care el constientiza foarte clar faptul ca manifestarile sale vor avea mult de suferit. Ca viata i se va schimba radical, ca greutati uriase vor incerca sa il striveasca, dar mai stia ca isi va gasi curajul sa se ridice impotriva oricarei greutati, oricarui rau posibil, si va razbi prin tenebrele timpurilor. Constienta fiecarui om in parte, constiinta inalta cu care omul mental (atlant, lemurian) a trait acele vremuri, denota puterea omului de a-si asuma raspunderi uriase, si de a duce la bun sfarsit o sarcina pe care si-a asumat-o. Vom mai discuta despre aceste evenimente care au marcat pozitiv lumea: degradarea constiintei umane este insa cu totul alt subiect.
Asadar, oamenii stravechi au stiut foarte bine ce isi asumau. Cei care cred ca atlantii nu aveau constiinta - se inseala greu. Despre constiinta lor se poate scrie zeci de carti. Omul de azi - atlantul de ieri - are constiinta doar amortita de vremurile tulburi pe care le-a trait in ultimele milenii, dar intr-adevar chiar si numai un singur cuvant poate trezi aceasta constiinta.

Nu suntem bolnavi. Suntem doar un pic obositi. Ni s-a furat scanteia, dar ea nu a putut fi stinsa - este doar pusa sub obroc - si timpurile de azi, vibratia cerurilor si pamanturilor topesc obrocul si descopera scanteia, apoi o ajuta sa creasca si, pentru ca in vremurile recent trecute am consolidat Curajul, Vitejia, Sacrificiul, Altruismul - este foarte usor sa invingem fortele care doresc ne-schimbarea si aprindem cu ea, in valvataie, Lumina Cunoasterilor.
Bucuria Luminii Cunoasterilor...
Dar ce spun eu aici?! Ea este deja aprinsa, noi trebuie doar sa invatam sa o intretinem. Si s-o dam mai departe.
Dar trebuie sa o facem cu totii, caci ea este pentru toti.

ÎNAINTE ŞI DUPĂ 2012: IESIREA DE SUB LUME (1)

1. CE ŞTIAU ATLANŢII
S-a tot vorbit despre “sfârşit” de mai multe ori în timpul evoluţiei oamenilor pe Pământ: dar niciodată în trecut înţelegerea nu a fost privind sfârşitul lumii ca pe o distrugere, ci ca pe o finalizare firească a unei etape: sfârşitul unei lumi - începutul alteia..
Atlanţii au fost cei ditâi care au ştiut: şi că va exista un anumit sfârşit – al “lor”, al lumii lor, al felului în care trăiseră până atunci, pentru care s-au pregătit intens în vederea “trecerii”, şi pentru trăirea în drumul care li se prefigura dincolo de o uşă pe care o ştiau ei foarte bine.
Dar atlanţii au ştiut despre faptul că nu vor fi ultimii care vor discuta despre “sfârşit”, că vor mai fi şi alţii după ei care vor vorbi despre un “sfârşit” al lor, în alte vremuri, undeva dincolo de poarta trecerii atlante, atunci când toate se vor fi transformat atât de mult, încât vor fi de nerecunoscut, comparativ cu ceea ce a fost cândva.
Ştiau că dintre ei vor rămâne câţiva să corecteze lumea de după "poartă", să împlinească ultimele corecţii şi să dea ultimele învăţături din pregătirile pe care le realizaseră cu toţii până atunci, până când lumea nu se va fi schimbat atât de mult, încât nici ei să nu mai recunoască ceva din cele ce au fost, chiar dacă erau foarte conştienţi de necesitatea tuturor celor petrecute. Dar tocmai această schimbare uriaşă avea să le spună că lucrurile sunt exact aşa cum trebuiau să fie, aşa cum ştiuseră toţi oamenii că aveau să devină lumile prin care trebuiau să treacă... Iar aceia dintre ei care trebuiau să însoţească această nouă lume - până dincolo de jumătatea fiinţării ei - o vor părăsi şi ei, la vremea necesară lor, cu convingerea că lucrurile s-au făcut în cel mai corect fel posibil şi că lumea cea nouă va şti si ea, după experienţa ei, să simtă revenirea vremurilor dintâi, şi să trăiască fiecare clipă ce li s-a dat din ce în ce mai puternici, mai increzători, reîntorcându-se mereu s-o cizeleze, ca pe o bijuterie de mare preţ.

2. CE ŞTIAU MAYAŞII:
Mayaşii, cu moştenire de la toltlecii (vechea denumire a celor care, mai de curând, îi cunoştem sub numele de tolteci) a căror deschideri faţă de popor era la fel de totală ca şi la celţi, la daci şi la tibetani, au ştiut şi ei că nu vor fi ultimii care vor trăi în lume: nu numai ei - ci toată lumea de acelaşi fel cu ei, în mijlocul căreia trăiau, chiar dacă nu primeau prea mulţi străini de dincolo de mări. Ei au lăsat moştenire ştiinţa lor, ajutorul lor pentru cei care le vor fi urmaşi, dar dacă au lăsat şi ştiinţa schimbării lumii lor, ei nu au vorbit de distrugere, de pieirea Pământului, căci ştiau foarte bine că era nicidecum cazul să se vorbească despre aşa ceva. Şi nici nu au lăsat moştenire cunoşterea despre o prezumtivă intrare într-o nouă “dimensiune”: pentru că ei ştiau foarte bine ce înseamnă o dimensiune adevărată – ceea ce noi astăzi nu conştientizăm de loc în acelaşi fel.
Ştiau bine că numai până în 2012 trebuie să lase moştenire sfaturi, să atenţioneze, să facă socoteli şi calcule – adică exact cât mintea, sufletul şi trupul uman nu aveau puterea şi echilibrul de a trăi în armonie cu natura. După felul în care ştiau bine cum devenise treptat lumea aşa cum era atunci, în vremurile lor, după felul în care trăia lumea în timpul lor, mayaşii ştiau bine cum va curge devenirea lumii în viitor: cunoşteau firele întregi, nu părticele din ele. Şi astfel ştiau că 2012 nu va fi un prag, ci se va forma până atunci o masă critică de oameni care vor vedea realitatea cu ochii lor şi vor avea şi putere să convingă o altă masă de oameni care, intuitiv, vor credeîn puterea armoniei, încrederii şi păcii. Ştiau cum, chiar în timpurile lor, cunoşterea străveche era sistematic îndepărtată de popoare prin chiar mâna stăpânilor lor, şi dacă ar fi încercat în acel moment ei să o dea lumii - lumea s-ar fi temut de ea, aşa cum era ea folosită de stăpânii ei... Erau conştienţi astfel că ei înşişi erau ultimii exponenţi ai bunelor cunoşteri străvechi, chiar dacă nu erau chiar singurii - mai erau câteva grupuri răspândite prin lume: dar aveau să sfârşească şi ei, iar cunoaşterea avea să fie foarte diferită de tot ceea ce fusese în trecut. Mayaşii ştiau foarte bine această subtilitate: făceau parte din grupuri ale lumii care deja trecuse, rămăseseră câţiva care să ofere odihnă şi echilibru un timp cât mai lung posibil, iar acest posibil era către sfârşit. Erau ca nişte insule în marele ocean, dar aşa era bine să fie, şi aveau chiar ei să se reîntoarcă în mijlocul acestei lumi pentru a trăi la fel ca ea. Lumea avea nevoie şi de cunoaşterea care avea să vină, chiar dacă ea avea să fie foarte diferita de ceea ce fusese până atunci. Lumea va avea în continuare stăpâni, aroganţi şi dispreţuitori, cruzi şi devastatori, chiar dacă nici un om nu are nici un drept de viaţă şi de moarte asupra altuia, are doar dreptul să trăiască în armonie cu ceilalţi oameni şi, cu toţii, în armonie cu natura, acceptând-o exact aşa cum este ea de fapt : de dreptul ei.
Ştiau că numai aşa chiar ei înşişi îşi vor putea învinge teama de viaţă şi de moarte, teama de oameni răi, teama de viaţă grea, murdară, teama de durere; ştiau că îşi vor cuceri curajul, munca şi lupta pentru viaţă, pentru dreptatea în care trăiau acum... ştiau că numai prin lupta-munca lor restul omenirii îşi va cuceri dreptul universal de a trăi şi ea aşa cum trăiau ei acum... Omenirea nici nu era conştientă că se putea trăi şi bine, şi liber, şi frumos... Numai învingând stăpânirile prin bucla luptei se putea ajunge din nou la ceea ce avea să devină un vis pentru toţi: viaţa pe care o trăiau acum, retraşi din lume, neştiuţi de lume, dar cunoscând-o bine şi iubind-o exact aşa cum era ea...
Ştiau aşadar că aveau să fie cu toţii luptători, şi să învingă.
Ştiau aşadar că 2012 nu este decât finalul unei etape.

Ştiau că “lumea” se va termina în fel şi chip mereu, până când cea mai mare parte dintre suflete vor pleca – mare parte chiar dintre ei, mare parte şi dintre alţii – şi că Pământul va fi din nou ceea ce a fost cândva, şi chiar mai mult şi mai bine decât atunci, în străvechimi. Căci oamenii – plecaţi sau rămaşi – vor fi învăţat până la sfârşit atât de multe lucruri, încât puterea lor nu se va putea compara cu ceea ce a fost înainte.

Ştiau etapele: şi nu numai mayaşii, ci şi dacii, tibetanii, insularii cei puternici din insulele Atlanticului şi Pacificului:

* pentru populaţiile dinainte de “potop” (numit în acest fel numai de populaţiile ulterioare lui: pentru ei era “glaciaţiune”şi “epoca ploilor” la tropice şi la ecuator) fusese “poarta” şi intrarea în altă epocă, în altă etapă, ale cărei particularităţi le cunoşteau foarte bine;
* după “potop” transformarea adusese crearea unui alt tip de om, alături de cel vechi (care mişca lumea numai cu mintea sa): omul intuitiv şi al lucrului manual. Cele două feluri de populaţii trăiseră împreună o vreme, până la acomodarea totală a lumii – cu ea însăşi şi cu noutăţile planetei, iar cei care trăiseră înainte de potop aveau să se retragă treptat, lăsând pe Pământ numai omul cel nou. Ştiuseră, vorbiseră, la rândul lor, de “sfârşit” – sfârşitul total al omenirii vechi, din care avea să rămână doar o amintire, un vis al lor, o legendă, un mit: manipulat însă la infinit de răuvoitorii care se vor înstăpâni, care vor fura cunoaşterea lumii, temându-se că credinţa în vis, în mit, în legenda cea adevărată va face din nou omul puternic, de ne-manipulat. Dar până la urmă le va pare rău stăpânilor de tot răul făcut, rămânând astfel fideli adevărului şi cunoaşterii, iubirii de semeni şi sacrificiului altruist - în veci;
* ştiau de venirea Marelui Învăţător care va aduce Lumina Albă, care va stinge Lumina Neagră şi va aduce învăţăturile Luminii celei Noi – acea Lumină care le va cuprinde repede pe toate, dar şi care va arăta că nici una nu este de lepădat sau de dispreţuit, căci fiecare aduce ceva nou, şi poate bun, pentru experienţa tuturor oamenilor din lume. Ştiau că, odată cu Marele Învăţător, va muri o altă lume, dar nu o va înţelege încă nimeni, atunci;
* ceea ce va înţelege multă lume va fi însă deschiderea penultimei uşi, aceea din anul calculat 2012, pentru ca cei care au de plecat – să plece acasă la ei, în stelele lor, prin Marea Poartă (n.a.: centura Orion, privită întotdeauna cu jind de cunoscători, plini de dor după "acasă" - în stelele lor) şi astfel să lase să se schimbe faţa pământurilor şi a ultimei omeniri;
* şi după mult timp încă - atunci când cei din urmă oameni îşi vor fi făcut datoria de a lăsa pământurile curate şi bogate, aşa cum le primiseră cândva - Ultima Poartă se va deschide, să plece toată lumea: numai atunci când Pământul nu va mai purta nici o urmă (amprentă) umană veche cu el, strălucind curat în Lumina Nouă deplină.

Şi abia după plecarea celor de pe urmă ajutaţi - cei care le-au fost ajutători în toate timpurile, printre care şi ei, păstrătorii cunoaşterilor, vor pleca pe aceeaşi cale pe care au venit Cei Dintâi, pe calea aerului şi Luminii, pentru ca nici cerurile să nu poarte amprenta lor, pentru ca cei care vor veni pe Pământ, în continuare, să nu se teamă de nimic în viaţa lor pe Pământ.