VREAU SĂ-MI TRĂIESC PROPRIA VIAŢĂ !!!…

“Vreau să-mi trăiesc propria viaţă!! Să nu mai accept ceea ce îmi cer/impun alţii, să rămân cu responsabilităţile pe care pot să mi le asum liniştit eu, personal!!!…”

De multe ori aud strigătul acesta azi, chiar eu însămi îmi croiesc azi viaţa pe acest bun principiu. Este târziu, dar nu este totuşi foarte sau prea târziu…
Simţim clar acest lucru – din ce în ce mai mulţi oameni simt asta clar, iar acesta este un efect al energiilor de vibraţie din ce în ce mai ridicată care ne scaldă galaxia, întreaga subzonă în care trăim. Ele nu ne schimbă pe noi, căci nu ne pot oferi experienţa de care avem nevoie, în schimb ne impulsionează puternic memoriile spirituale, care ne aduc în faţă cunoaşterea de sine şi cunoaşterea sarcinilor cu care am venit pe Pământ. Intuiţiile de spirit liber, care ne-au impulsionat de-a lungul ultimelor milenii să ne căpătăm şi să ne menţinem independenţa sub toate formele, se transformă azi în clar-intuiţii, şi astfel începem să ne folosim forţele pentru eliberarea de sub juguri subtile: chiar dacă nici cele mai grosiere, impuse de societatea noastră, nu sunt în totalitate îndepărtate până la această oră… Dar ştim acum că toate cele mari sunt realizate prin puterile, atitudinile, lucrările, comportamentele personale, ale fiecărui om din mulţimea care tinde spre schimbarea întregii lumi.
Să accentuăm acest lucru: energiile noi nu ne schimbă – schimbarea trebuie s-o facem noi. nimeni nu ne izbăveşte de efort, iar efortul ne întăreşte şi consolidează cele învăţate până acum. Energiile ne pot ajuta în felul lor, aşa cum spuneam, iar noi intuim în linii mari deja multe elemente de schimbare: căutăm căi, puteri, înţelegeri. Energiile nu sunt altele – de alt fel decât cele de până acum, şi vom vedea care ar fi deosebirea între energii diferite între ele, cu conţinut diferit al filamentului în întregimea sa. Adică, concret: cu vibraţii mai mici sau mai mari decât din diferenţele provenite de la destructurarea parţială a stratului superficial al tecii filamentului de energii şi de materii: să ne amintim că fiecare filament conţine în patul său interior monade-energii şi monade-materii. Sunt acelaşi fel de energii şi acelaşi fel de materii, doar că fluxurile noi sunt proaspete, recondiţionate am putea spune, nou introduse în univers de către coordonatorii de evoluţii. Dumnezeu nu se află în repaos, ci este permanent creator, remodelator, de la micro-cosmos la macro-cosmos, ajutându-ne permanent pe fiecare evoluant în parte şi pe toţi la un loc, deopotrivă pe cei mici şi pe cei mari… Ne ajută, dar nu ne bagă şi în traistă: efortul de asimilare este şi rămâne personal.
Sub imperiul energiilor noi, care se infiltrează treptat, dar repede în masa fluxurilor aflate în circulaţie străveche (numite generic: energiile vechi), memoriile noastre de la nivele din ce în ce mai înalte de vibraţie sunt accesate şi începem să le folosim cu experienţa spiritului de la nivelul respectiv de vibraţie, din ce în ce mai înalt. De aceea treptat – dar, de asemenea, repede! – oamenii îşi aduc aminte de multe lucruri relativ noi, se autodescoperă pe sine înţelegători ai universului – chiar dacă la început toate se amestecă, pline de confuzii, influenţate de conştientul curent. Experienţa din alte locuri din univers de asemenea se amestecă cu amintirile experienţei pământene din vremurile trecute şi totul îl determină pe fiecare om să creadă că lucruri din alte părţi sunt posibile şi aici. Dar cu timpul ajunge la concluzia că pe Pământ lucrurile stau altfel, şi pot fi înţelese în realitatea lor concretă – iar altele sunt posibile numai în alte părţi ale universului. Astfel se consolidează mereu cunoaşterile spiritului, aplicaţiile sale, iar experienţa sa se perfecţionează mereu.
Vom mai discuta despre atstfel de lucruri.
Deocamdată să reţinem faptul că energiile noi de înaltă vibraţie ne ajută să ne eliberăm de toate cele pe care şi societatea, şi semenii noştrii dispreţuitori ai muncii (dar iubitori de foloasele ei) ni le-au pus în spate, făcându-ne răspunzători în plus şi de neputinţele de a le duce la bun sfârşit, şi repede, şi de nivelul calitativ cel mai înalt, şi cu zâmbetul pe buze, şi păstrându-ne în mod miraculos sănătatea, cerând eventual să ni se dea de făcut ceva în continuare, ca fiind unicul lucru pe care l-am putea iubi în această lume...
Absurd. Dar societatea umană în acest fel a funcţionat, iar omul care nu s-a supus, ci şi-a cerut dreptul la libertate şi demnitate a fost pedepsit…
Dar ne-am obişnuit cu absurdul şi apoi ne-am obişnuit cu obişnuinţa noastră de acest fel – până când am socotit-o absolut normală...
S-ar părea că cercul vicios se închide odată cu decesul omului – dar bineînţeles tot mortul este de vină !!! căci nu a găsit căile cele mai bune pentru a-şi păstra vitalitatea şi forţa de muncă, nu a găsit căi şi capacitatea de optimizare a producţiei fără să se aştepte ca altul să i-o facă...
Singurul care pare a avea de pierdut este muncitorul. Singurul care are aparent de trăit viaţa altuia, împins de dorinţa altuia – pare a fi cel care trage în jug.
De fapt aici sunt mai multe chestiuni de discutat: mai ales faptul că cel ce cere, cel ce impune... nu trăieşte nici el propria sa viaţă – deşi aparent, la prima vedere, lucrurile nu par de loc a fi aşa...
De asemenea, discutând despre responsabilitatea pe care o are executantul, el şi-o asumă – vrând-nevrând – plecând capul în continuare în faţa agresorului. De ce ? am să atrag atenţia asupra unui articol care a apărut pe bloul Harmony Group (http://harmonygroup.ro/?p=847 ) – care ne arată într-un mod minunat că nu trebuie să ne lăsăm responsabilizaţi aiurea, că totul se face în echilibru sufletesc, refuzând să ne mai lăsăm acuzaţi pe nedrept în continuare, trăindu-ne viaţa cu adevărat, în iubire, înţelegători dar fermi în faţa oamenilor care nu ştiu să lase pe alţii să-şi trăiască corect viaţa – dar netrăind-o corect nici pe-a lor.
Şi tocmai acest lucru este de atenţionat: nici cel ce impune în mod agresiv nu-şi trăieşte de fapt propria sa viaţă...

VREAU SĂ TRĂIESC VIAŢA MEA !!!
Cunoaştem aşadar astfel de cuvinte rupte din sufletul celui care îşi cere şi fărâma sa de libertate, şi bucuria sa de a trăi aşa cum doreşte el. Să facă ce este de făcut, cu moderaţie, în echilibru faţă de societate şi faţă de natura planetei, şi să facă în tihnă, în ritmul său personal, să se bucure şi el apoi de câteva clipe frumoase, să se bucure de rezultatul muncii sale. Să fie bucuros că poate fi de folos şi cu munca, dar şi cu cuvinte calme, liniştite, frumoase, cu care să poată alina suferinţele altora: şi astfel să poată arăta şi celor din jurul său drumul liber al bucuriilor sale...

Cineva mă întreba peiorativ: ce naiba e şi cu moda asta de a spune că vrea să-şi trăiască viaţa?!… Că doar trăieşte, ce altceva??… Şi am încercat să port o discuţie echilibrată cu dânsul, dar nu a vrut să privească altfel decât că doar impunerea crează în societate cuminţenia… tocmai eu nu înţeleg asta?!… De fapt eu m-am lămurit că dânsul nu a înţeles de loc “cuminţenia” mea… Şi aveam în faţă un om cu deschidere către univers – dar nu înţelegea de loc ce înseamnă adevărata libertate a spiritului. Şi mai ales la ce foloseşte ea…
De reflectat asupra faptului că mulţi dintre cei care îşi întemeiază aplicaţiile spirituale pe libertatea proprie – impun celor din jur multe munci în continuare, absolvindu-se pe sine, în virtutea unor căutări spirituale. Adică exact ceea ce au făcut şi preoţii încă din vechime, impunând lumii căreia îi cerea obedienţă – ca fiind cerută de zei sau Dumnezeu, dar care de fapt ascundea dispreţul pentru muncile curente ale lumii manuale…

Din punct de vedere istoric-spiritual, aşa cum am mai arătat şi mai sus, venim dintr-un fel de viaţă frumoasă, desfăşurată în deplină demnitate umană, pusă în valoare de o creaţie materială de un folos şi de o frumuseţe cu totul deosebită. Basmele, miturile, legendele, poveştile noastre aduc în prim plan creaţii prin „minune” ale unor palate răsărite din pământ într-o secundă, oameni cu capacităţi minunate de creaţie, dar şi de vedere, de auz, de deplasare etc.
Toate par reale – descrise cu un soi de naturaleţe care te duce la încredinţarea că peste tot povestitorii parcă au făcut chiar ei aşa ceva... Toate sunt de fapt intuiţii omeneşti din vremuri doar pentru moment apuse: care însă sunt pe cale a reveni, sub imboldul energiilor noi, de înaltă vibraţie, cu pondere din ce în ce mai mare în totalul energiilor şi materiilor planetare.
Cele discutate astfel nu au numai un aspect al libertăţii spiritului care învaţă treptat, în egală măsură: să nu-şi mai impună punctul de vedere şi să nu mai accepte nici impunerile care îi vin din partea altora. Să caute împreună conlucrarea umăr la umăr, cot la cot – cum spunem în calitate de pământeni – atunci şi acolo unde este cazul.
Sunt multe de discutat pe această temă, legate de viitorul manifestărilor umane în care libertatea individuală va juca rolul primordial. Vin vremuri în care vor conta în egală măsură pentru fiecare om în parte cel puţin următoarele:

1. Libertatea personală: trăirile, desfăşurarea lucrărilor în ritmul propriu – dar şi pătrunderea în cunoaşteri tot în acelaşi ritm propriu: conform vitezei personale de pătrundere, dar şi a adâncirii în varietatea şi profunzimea cunoaşterilor. Se crede uneori că vom deveni dumnezei, că vom şti totul, că nu va mai fi nevoie să facem nici un fel de efort pentru cunoaştere şi aplicarea ei – dar lucrurile nu stau de loc aşa. Avem de învăţat în continuare o infinitate de lucruri, de făcut aplicaţii cu ele la diferite nivele de vibraţie ale universului – aici şi oriunde; de a extinde cunoaşterile proprii curente la toate cele aprofundate anterior; de a ajuta şi pe alţii să facă ceea ce am făcut şi noi, ajutaţi la rândul nostru, chiar dacă mai mult sau mai puţin conştienţi. Iar cea mai bună treabă făcută este aceea realizată în ritmul propriu, eliberaţi de impuneri, conducându-ne după conştiinţa proprie – aşa cum învăţăm de la ajutătorii noştri permanent. Singurul nostru stăpân numai propria conştiinţa va fi, revenind fiecare dintre noi, fără deosebire, la forma înaltă de conştiinţă pe care am avut-o la sosirea pe Pământ. Şi ştiind cât se poate de clar că de conştiinţa fiecărui spirit în parte ascultă toţi coordonatorii evoluţiilor noastre. De fapt aşa se petrec lucrurile şi în prezent, doar că unii dintre noi nu o au atât de dezvoltată cât alţii – dar numai la nivele scăzute de vibraţie planetară. Însă la nivele înalte de vibraţie ei se află clar în puterea de a înţelege adevărata formă de manifestare conştientă: conştientă de tot ceea ce spiritul a moştenit din evoluţiile lungi sub formă vegetală şi animală, când era nevoie să se formeze conştiinţa hrănirii, a deplasării şi orientării în spaţii, a perpetuării speciei şi a folosirii forţelor spirituale pentru pasul următor: acela de a deveni creator conştient. Şi nu în ultimul rând acela de a universaliza statutul de creator conştient: pentru toate felurile de creaţie existente în toate universurile şi la toate nivelele de vibraţie ale Universului Fizic – universul consolidărilor definitive, după care universalizarea să-şi urmeze drumul către ajutorul primit şi oferit altor întrupaţi: pentru a ajunge şi ei, la rândul lor, creatori conştienţi înaintaţi, universalizaţi.
Toate aceste înţelegeri sunt bine stabilite în conştiinţa fiecărui spirit uman, şi venirea noastră aici s-a realizat în vederea ridicării standardelor manifestărilor spirituale la nivele mult mai înalte decât erau ele la ultima călătorie a noastră în aceste locuri de univers.
În desfăşurarea unor astfel de evoluţii, dispar teama că nu vom fi în stare să realizăm ceva de calitate, atunci când învăţătorii noştri nu ne vor mai impune să facem ceva greu, ci vor face împreună cu noi ceea ce trebuie să învăţăm, ori de câte ori va fi nevoie să se reia procesul de îndrumare: până când totul este realizat de cea mai bună calitate, fineţe, profunzime, diversitate a funcţionărilor şi a utilizărilor. Mai întâi se ia în considerare faptul că a fi creator presupune în primul rând abilitatea de utilizator – ceea ce putem înţelege din viaţa pe care o derulăm chiar acum: înainte de a produce ceva, şi chiar fără a produce acel lucru – ştim să-l utilizăm, fiecare în felul său personal. Ceea ce nu s-ar fi putut realiza – dacă la originile sosirii noastre pe Pământ nu am fi avut deja dezvoltat liberul arbitru şi libera conştiinţă a dreptului de a folosi orice se poate crea în societatea de întrupare. Frustrarea şi intoleranţa de a nu folosi ceea ce creăm sunt manifestări incorect interpretate astfel: lupta pentru libertate a fost acuzată întotdeauna de către cei ce au impus cu forţa brută activităţi grele popoarelor conduse. Dar nu este de loc drept să fie învinovăţit cel ce-şi doreşte libertatea, căci de fapt pământeanul are deja formată libertatea de a folosi orice lucru creat în societatea sa.
Adevărata frustrare şi adevărata intoleranţă, create de fapt de necesitatea implicării tuturor în procesul de producţie, conduce la dispreţ şi la agresivitate, apoi la crearea conceptului de muncă forţată. Care la rândul său prinde în plasa ei o serie întreagă de obligativităţi, în loc să ofere libertatea de a dezvolta creaţia în volumul şi ritmul propriu, precum şi după înclinaţiile proprii.
Viitorul ne va absolvi de teama de a face ceva ce poate să nu fie pe placul cuiva. Necesitatea, şi nu plăcerea va conduce conştienţa umană acolo unde trebuie, în măsura în care trebuie, în echilibru, cu moderaţie.

2. Tot conştiinţa va fi aceea care ne va îndruma către a cere învăţătură celor mai experimentaţi membri ai societăţilor – comparativ cu noi înşine: ceea ce înseamnă că va dispare ruşinea de a recunoaşte că nu ştim ceva, formată din încredinţarea – anterioară sosirii pe Pământ şi manifestată aici ca intuiţie – că propria persoană a ajuns atât de sus în evoluţii, comparativ cu cei din jur, încât nu are nevoie să mai fie aici, pe Pământ, îndrumat de cineva anume. În acest fel, prin redescoperirea bucuriei de a învăţa şi de a aplica învăţătura primită, ştiind că există întotdeauna cineva bucuros să ofere ajutor, se va estompa până la dispariţie dispreţul pentru cei ce nu cunosc, şi cu toţii vom cere învăţătură cu demnitatea celui care doreşte sincer să cunoască !!!

În calitatea actuală de oameni pe Pământ, suntem spirite aflate în călătorii spirituale de mare anvergură, cu rol de autocunoaştere, de conştientizare a lacunelor şi vechiturilor comportamentale. Mulţi dintre noi nu au încă puterea de a începe acum schimbarea de atitudine – de aceea abia după plecarea de pe Pământ ei îşi vor efectua şi învăţăturile, şi aplicaţiile lor: pe drumul de întoarcere. Vor avea condiţii de trai la nivele de vibraţie mai înalte şi le va fi mult mai uşor să-şi facă treptele de învăţătură în opririle de pe parcursul călătoriei de întoarcere. Ei sunt cei care vor pleca primii, iar drumul le va fi socotit astfel încât să fie acoperite toate învăţăturile necesare şi toate consolidările necesare: treptat, pe întreg drumul de întoarcere în locurile de unde au pornit în călătoria spre Pământ. Peste mult timp se vor întoarce din nou în această zonă a universului, având experienţă mult mai mare, putere spirituală mult mai mare, realizând astfel cu siguranţă tot ceea ce nu au putut realiza în această primă călătorie a lor.