Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Dacă nu vrei să înveţi, nimeni nu te poate ajuta.

Dacă vrei să înveţi, nimeni nu te poate opri.

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


miercuri, 15 martie 2017

COPILUL INTERIOR: POSIBILITĂŢILE NOASTRE NATURALE COMPLEXE


MOTTO: "Copiii trăiesc într-un spaţiu încântător, undeva între vis şi realitate: ei gustă culorile, aud formele, văd sunetele..." (dintr-un film)

Adică percep vibraţiile în complexitatea lor. 
Visul este ceea ce categoriseşte omul matur, din ceea ce îşi mai poate aminti din visele lui - sau din "visele lucide" (călătoriile astrale) ale stărilor lui meditative: adică o realitate profundă... în întreaga ei complexitate a planurilor (straturilor şi substraturilor acestei dimensiuni universice) de o bogăţie a trăirilor cu totul deosebită pentru om, pentru pământean.
Iar realitatea contemporană, a trăirilor în acea stare "beta" cerebrală (stare de trezie), este de fapt o împletire a universalităţii planurilor astfel înţelese (măcar intelectual – ceea ce nu este de loc rău, aşa cum gândesc unii dintre noi, dacă nu profund spiritual: ceea ce este important din orice punct de vedere) cu realitatea artizanată după interesele exclusiv umane. 
Copiii percep vibraţiile cu efectele lor totale, cumulate, în planul care atrage atenţia lumii în care trăieşte majoritar, unde se manifestă în mod majoritar: cu corpul fizic. Adică planul care influenţează oamenii, îi motivează, îi concentrează. Dar avem (şi noi, şi toate celelalte vieţuitoare, mai mult sau mai puţin), superficial sau profund, deschiderile naturale de percepţii în planuri care se întretaie cu planul fizic. Căci corpul nostru fizic, aşa cum bine ştim acum, primeşte, prin corpul dublu-eteric, energii şi materii din toate celelalte corpuri care fac parte din sistemul corporal personal, individual, de întrupare. Dar percepţiile noastre, chiar din anii copilăriei, continuând în anii adolescenţei şi maturităţii, au la bază intuirea unor trăiri complexe, bazate pe: 
1. Percepţii ale nivelelor cu vibraţiile cele mai înalte, din manifestarea spirituală anterioară – din prima parte a destinului aflat în curs de desfăşurare, prin corpurile spirituale , cu care a început întruparea;
2. Percepţiile dezvoltate prin intermediul supra-energizării tuturor corpurilor fluidice, prin plexurile-malaxor care funcţionează la capacitatea lor totală în anii copilăriei şi adolescenţei, şi care:
- pentru întrupat, personal: menţin la nivele foarte ridicate vibraţia întregului sistem corporal, menţin corpurile fără blocaje, şi astfel asigură o vitalitate maximă;
- pentru cei din jurul întrupatului: purifică permanent fluxurile eliberate de cei din jurul lor, le dezamprentează, ajutând astfel întreaga colectivitate, şi de fapt întreaga viaţă de pe planetă.
În anii maturităţii plexurile malaxor ale corpurilor fluidice îşi  diminuează activitatea, devenind canale obişnuite ale corpurilor fluidice, cu excepţia plexurilor-malaxor de la ultimul corp spiritual: corpul dumnezeiesc (atmic) pentru mamifere (inclusiv, desigur, oamenii), iar pentru ajutătorii planetari dintre spiritele umane întrupate (secundari şi centrali) corpurile: enesic sau supraenesic, după complexitatea evoluţiei personale şi a sarcinilor pe care le desfăşoară. 
Ştim că toţi ar trebui să fim aşa, să rămânem aşa, deschişi către lume, la fel ca şi copiii. Avem exemplul lor. Doar că unii dintre noi iau lumea drept “jucăria” lor cu care pot face exact ceea ce vor - dacă pot, iar ceilalţi se lasă influenţaţi de semenii lor egoişti, care creează o lume artificială, după interesele lor personale. Da, este drept că din motive corporale, de funcţionare corporală, nu mai avem parte de energizările din prima parte a vieţii, dar acest lucru este în mod cu totul special lăsat pentru ca, în baza amintirilor şi intuiţiilor pe care le avem cu toţii, să căutăm permanent să ne deschidem orizonturile cu ceea ce avem. În acest fel, vom putea înţelege şi ajuta semenii noştri cu probleme reduse de energizare: datorate degradării avansate a corpurilor noastre, moştenirii grele din timpurile anterioare cu vieţi grele, foamete, războaie, sclavie, etc. Putem să înţelegem celelalte vieţuitoare planetare şi să le ajutăm – aşa cum putem ajuta întregul mediu natural al planetei. 
Am putea să ne ajutăm reciproc, să ne sprijinim reciproc - în loc să marginalizăm oamenii cu defecte corporale neînţelese în profunzimile lor. Avem la îndemână toate ustensilele să o facem, dar ni se pare că viaţa ne este şi aşa destul de grea pentru a ne ocupa şi de alţii cărora nimeni nu le oferă sprijin: să înveţe, să se concentreze, să-şi dezvolte creativitatea, gândirea, să caute emoţii şi sentimente frumoase, curate. Nu vreau neapărat să spun că ajungem să fim fericiţi în mod egoist, fără să ne intereseze de alţii - deşi nu trebuie uitat nici acest aspect. Dar nu facem efortul de a ne descoperi singuri, prin intermediul tuturor celor care se desfăşoară în mod natural în jurul nostru. Descoperim că avem posibilitatea să ne regăsim multe aspecte uitate - dar mulţi dintre noi dau bani pe cursuri în loc să folosească agoniseala pentru momente petrecute în natură, pentru a ajuta altruist şi pe alţii să-şi găsească şi trăiască drumurile vieţii: cu bucuria aceea a copilului care descoperă mereu alte lucruri minunate în viaţa lui! Cerem bani pentru a oferi îndrumări, pentru că am dat şi noi bani, la rândul nostru pentru a învăţa ceea ce de fapt era foarte natural să primim drept îndrumare şi sprijin în mod constant altruist. Fiecare dintre noi poate munci în diferitele domenii ale societăţii, iar în tot acest timp, plus în timpul liber, relaţiile, comunicările şi deplasările noastre ar trebui să fie prilejuri de a discuta cu oameni doritori să-şi dezvolte orice fel de aptitudini şi trăiri interioare şi exterioare. 
Activităţile astfel derulate ne-ar dezvolta permanent capacitatea şi puterea proprie de deblocare, de folosire a acelor părţi sănătoase rămase dintr-o moştenire genetică greu afectată de lumea artificială creată din mileniile anterioare. Oameni care nu pot fi încartiruiţi sub puterile încruntate ale societăţii noastre - cu deteriorări genetice grele (autism, Down, etc.) ne oferă exemple extraordinare de iubire, de atenţie la propria creativitate - lucruri pe care nu le luăm în considerare, crezându-le "boli" şi marginalizându-i pe cei “bolnavi” sau fiind de acord cu marginalizarea lor. Părinţi care nu sunt atenţi - deşi cinste lor! sunt miloşi - nu învaţă să facă multe dintre cele pe care le fac copiii lor etichetaţi ca fiind “retardaţi, înapoiaţi”: doar fiindcă la maturitate se comportă tot ca nişte copii. Suntem convinşi că ei au "lumea" lor şi gata, noi doar ajutăm să fie curaţi, îmbrăcaţi, duşi la şcoală şi apoi să desfăşoare anumite activităţi care să le umple timpul mai departe. 
Multe de spus, de gândit, de analizat... Poate cu timpul o vom face. Poate cu timpul vom primi bucuria lor de a trăi, căci părinţii unor asemenea copii sunt nefericiţi - nu numai obosiţi. Ei, aceşti copii, sau oricare copil (pe care îl certăm, îl bruscăm ca să nu spun mai mult), ne spun că putem fi fericiţi oricât de grea ne este viaţa, că putem să ne deschidem aşa cum sunt şi ei deschişi. Un adolescent autist este senin şi se bucură de fiecare chestiuţă pe care se concentrează - adolescenţii pe care îi văd pe stradă, în mijloace de transport, etc. sunt livizi, însinguraţi cu telefonul lor în mână şi căştile în urechi, nu-i mai văd zâmbind nici măcar că au acolo tangenţe cu cineva, bucurându-se, eliberându-se de stres... Părinţi livizi şi ei, obosiţi, trăgând câte un copil după ei – copil încântat de o pasăre, de un pom, de o baltă, în timp ce părintele îl smuceşte şi târăşte după el, concentrat la grijile lui, la miasmele sufletului lui... Depresivi şi opresivi...
Iertată să fiu, dacă se poate...
Hai să mă opresc aici. Ridicaţi-vă capul şi priviţi afară: LUMEA FLORILOR ŞI ARBORILOR ÎMBOBOCEŞTE !!! CULOAREA VERDE ARE PARFUMUL ACELA TELURIC ÎNCÂNTĂTOR DE PRIMĂVARĂ!!! MIERLUŢELE SE SCUTURĂ DE PLOAIE ŞI CUM APARE O RAZĂ DE SOARE - CUM LE AUZI TRILURILE !!!
Vă îmbrăţişez cu tot dragul !!!

joi, 9 martie 2017

EXISTĂ SAU NU AJUTĂTORI PENTRU ÎNCHIDERI DE DESTIN?

Există oameni destinaţi să închidă destinul fizic al altora – însă nu trebuie să generalizăm: nu este singura lor sarcină, sarcină generală – adică să încheie destine umane la modul general. Într-o anumită sferă a evenimentelor care se petrec în viaţa cuiva, un anumit cuvânt venit din partea unui anumit om, cu un anumit sens – chiar comun, de exemplu: “Închide fereastra, că e frig!”, aduce totul în pregătire pentru cel ajutat astfel pentru a-şi termina destinul în curs.
Este o anumită formă de ajutor, departe de a se crede (şi unii chiar o cred) că este un lucru necurat, malefic sau asemănător. Şi vom vedea pe scurt şi de ce destinele noastre umane au în cuprinsul lor, de multe ori – dar nu întotdeauna – asemenea evenimente, susţinute de astfel de oameni. 
Să înţelegem şi faptul că sunt în lumea noastră de azi multe generalizări ale unor teme care sunt cunoscute din vremuri anterioare, dar deşi sunt valabile ca existenţă – nu sunt toate valabile ca generalizări; dar ele sunt crezute căci vin din vremuri când cunoaşterea populară avea la bază transmiteri din generaţie în generaţie a unor informaţii, probate de-a lungul tuturor vremurilor până în contemporan. Concret, în cazul de faţă, nu X ar fi în general un închizător de destine, ci unii oameni (ajutători mai mult sau mai puţin avansaţi în mijlocul celor ajutaţi) au în destinul lor să încheie alte destine – uneori chiar al lor personal. Asemenea întrupaţi au anumite trăsături particulare ale sistemului lor spiritual întreg: 
– monadă: individuală secundară sau parte a unui spirit galactic care se obişnuieşte cu asemenea sarcini avansate de ajutător (se poate urmări sinteza Populaţiile spirituale ale speciei umane );
– sistem matriceal cu conexiuni, legături specifice şi canal protector de destin cu structuri care au o putere energetică avansată;
– sistem corporal cu vibraţia înaltă, care beneficiază de selectori-amplificatori de vibraţie pe nivele speciale, care cuprind şi nivelele necesare unor asemenea sarcini; cu subselectori adaptaţi unui selector principal de felul celui descris anterior.
Aşadar avem în vedere oameni cu anumite particularităţi – nu comune unui anumit tip uman sau spiritual, ci obişnuite în general, dar care fac parte din programul de sarcină de acest fel, pentru o anumită persoană, pentru un anumit eveniment – nu altul. Numai el, pentru cel ajutat, îl aduce la momentul decisiv pentru viaţa lui: un om cu o anumită vibraţie, cu un anumit fel de lumină proprie, un anume parfum propriu (al corpului, nu adăugat) – deci un buchet de particularităţi necesare într-un anume moment cuiva, îi vesteşte încheierea destinului. Procesele de pregătire pentru “plecare” se declanşează, în vederea desprinderii canalului de destin de o parte din canalele sale corporale: ale corpului dublu-eteric şi ale corpului fizic. Unii oameni chiar aud pocnituri fine în apropierea celui care se pregăteşte de “plecare” – semn că toate structurile energetice de destin se pregătesc de acţiunea finală. 
Asemenea oameni închizători de destin au aşadar un destin normal uman. Fiind ajutători avansaţi (secundari) sau primari galactici care învaţă şi consolidează tot felul de sarcini, printre care şi sarcini de tipul celui discutat, ei îşi fac datoria lor obişnuită de ajutător, independent de sarcina de închizători de destin. O astfel de sarcină poate fi aşadar un moment al unei vorbe, al unei fraze, al unei idei la care se gândesc şi simt că trebuie să o spună în faţa cuiva. Toţi suntem purtători de destin propriu şi purtători ai destinului altora – indiferent dacă este vorba despre familie sau se derulează într-o anumită parte a societăţii (meserie, orice prestaţie de serviciu). Mulţi preluăm de la purtători de sarcină de acest fel şi ducem amprenta în faţa celui care trebuie să-şi termine destinul, pentru că el însuşi nu acceptă, cu frică, terminarea destinului său uman, chiar fără să ştie şi fără să intuiască faptul că nu există pedeapsă “dincolo” ci numai părere profundă de rău pentru greutăţile provocate altora. Neştiind adevărul, luându-se după dogmele existente într-o societate cum este cea umană de azi, omul obişnuit poate avea o frică teribilă de moartea propriu-zisă şi trebuie să fie ajutat. 
De aceea există asemenea sarcini, pe care alţii le duc la bun sfârşit. Ele ne ajută pe timpul necunoaşterilor, ne ajută să facem paşi pe un drum al curajului, abnegaţiei, înţelegerii rostului destinelor noastre. Ne ajută să depăşim, şi să consolidăm depăşirea oricăror feluri de frici de destin, de ajustări necesare destinelor noastre. Toate asemenea învăţături conduc treptat la situaţii cerute de evoluţiile noastre avansate. Etapele evoluţiilor noastre ne vor conduce la situaţii în care vom avea, de exemplu: pe o planetă un destin şi, după realizarea unei anumite sarcini care tocmai vine să se împlinească la un anumit moment dat, urmează nevoia de prezenţa proprie, în calitate de ajutător în altă parte, poate pe aceeaşi planetă dar cu alt sistem spiritual de destin (altă vibraţie, altă corporalitate), sau pe altă planetă (în acelaşi sistem stelar, în alt sistem stelat, în altă galaxie, etc.). O astfel de nevoie conduce la părăsirea imediată a destinului local în curs de derulare (accident, război, etc.), pentru care vechile etape ne-au pregătit din timp: învăţătură sau pretext, spiritele umane acceptă schimbările în planificarea vieţilor lor, dar se şi obişnuiesc cu schimbările rapide care au loc într-o lume aşa cum este acea pământeană. 
Treptat asemenea schimbări vor face parte din destinele tuturor, în timp: acceptăm părăsirea destinului, acceptăm şi să ajutăm pe alţii să se obişnuiască astfel, la rândul lor. Deocamdată, pe Pământ, cei care sunt în situaţii deosebit de sensibile de destin (o parte a celor care fac parte din blocurile spirituale piramidale), alături de cei care au sarcini speciale cu schimbare de destin beneficiază de ajutor de acest fel. Dar în diferite feluri sunt ajutaţi toţi cei care nu sunt obişnuiţi cu schimbări bruşte, în special cu decese bruşte – specific celei mai mari părţi ale acestei zone a Universului Fizic: sunt ajutaţi să se obişnuiască treptat cu evenimente personale de acest fel, care le creează iniţial frică, dar care se estompează odată cu înaintarea în evoluţii.
Totuşi, în evoluţiile anterioare, majoritatea spiritelor umane au mai trecut prin astfel de momente; cu toate acestea evoluţiile din urmă dar foarte apropiate, în locuri şi timpuri cu vibraţie foarte mare din univers sau chiar şi aici, pe Pământ, au obişnuit evoluanţii cu cunoaşteri precise ale destinului lor, cu condiţii în care pot studia profund toate evenimentele vieţii lor, se pot pregăti şi pot ajunge la acceptări complexe oricând, în orice condiţii; dar ele se depărtează totuşi de rădăcinile evoluţiilor lor, de dezobişnuiesc de evenimente neprevăzute, de schimbări bruşte care le provoacă frică şi ar face orice – până la crimă, aşa cum bine ştim acum – pentru a evita astfel de evenimente. Cei care se feresc cu obstinaţie de anumite evenimente (nu merg cu maşina, cu avionul, cu vaporul din cauza fricii) pot avea parte de astfel de terminări (ajutate) ale destinului fizic: ele declanşează slăbiri ale sistemului energetic de destin, adică pregătirea de “plecare” şi cu primul prilej, neputând face faţă primului eveniment mai consistent, trec pragul destinului către următorul. 
Toate ne pregătesc, ne formează, ne întăresc pentru a ajunge să schimbăm “hainele” fără nici o teamă, oricând, oricum şi, atunci când evoluţiile noastre de ajutători ne cer, să ajutăm şi pe alţii să ajungă la fel. Suntem obişnuiţi din timp cu asemenea schimbări – iar vremurile societăţilor industriale, de aici sau de oriunde în această regiune a universului, sunt cele mai bune pentru astfel de obişnuiri: de reobişnuiri de fapt. Ne obişnuim ca în orice situaţie să primim, să privim cu curaj schimbările de care avem nevoie, noi înşine şi alţii deopotrivă, în meandrele vieţii noastre eterne.