Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Să nu ne imaginăm că misiunea sfinţilor se termină odată cu trecerea lor dincolo de fiinţă. Munca lor merge mai departe, într-o deschidere uriaşă în volum, calitate şi profunzime...
LA MULŢI ANI TUTUROR CELOR CARE POARTĂ ÎNDRUMĂRILE DE NUME ALE SFINŢILOR PETRU ŞI PAVEL !!!

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


duminică, 30 octombrie 2016

CÂTEVA CUVINTE DESPRE RĂDĂCINILE NEASUMĂRII RESPONSABILITĂŢII

MOTTO: Să înţelegem cum stau lucrurile ca să nu mai acuzăm, ci să ajutăm. 

Discutăm în diverse situaţii despre asumarea responsabilităţii: oamenii îşi asumă sau nu-şi asumă responsabilităţi. Unii le recunosc, îşi urmăresc clar, constant atribuţiile, sarcinile; alţii ocolesc cu mare grijă; alţii nu conştientizează că au responsabilităţi, că trebuie să şi le asume. Mulţi nu ştiu că aceasta înseamnă să accepte o sarcină (indiferent dacă o cer sau o primesc, dacă o fac cu plăcere sau cu silă) şi să suporte consecinţele ce derivă din realizarea ei. De regulă avem în vedere sarcini de serviciu (domenii: profesional, social, politic) sau în familie. 
Se discută des despre neasumarea răspunderii, de neacceptarea responsabilităţii. Din cele trăite de mine pot spune că, deşi se spune că responsabilitatea nu se poate impune, de cele mai multe ori în domeniul profesional un şef impune subalternilor o responsabilitate, fără să ţină cont că responsabilitatea este şi a celui ce distribuie sarcinile, şi a celor care le duc spre un rezultat scontat. Desigur, fiecare dintre noi ştie despre ce vorbesc – chiar şi şefi care se întâmplă să citească ce scriu eu aici!!! – oamenilor le este însă teamă să se pronunţe direct, deschis, pe internet. De aceea m-am gândit să scriu câteva cuvinte despre nişte aspecte pe care nu le-am prea văzut expuse, comentate. Plus trimiterea la bazele spirituale, cu care v-aţi obişnuit deja în articolele mele. 
Mai multe pe această temă găsiţi pe Google – nu am căutat prea multe, dar un articol îl consider destul de bun: http://www.miscarearatiunii.ro/2014/11/10/asumarea-responsabilitatii/ .
Ceea ce vreau să adaug mi-a atras atenţia ajutătorul meu astral. Lipsa de răspundere se manifestă nu numai prin ocolirea sarcinilor sau ascunderea greşelilor, ci şi prin bagatelizarea propriilor greşeli în comparaţie cu ale altora care astfel se supradimensionează. Sau prin împingerea de la spate a altora, ca şi cum ceea ce are altul de făcut este vital pe latura lui şi nu conştientizează acest lucru. Mai clar: deturnarea atenţiei, cu toate cele care derivă din aceasta. 
Conştientizarea celor care recurg la aşa ceva devine în primul rând exemplu pentru observatorul (eu, fiecare dintre noi cei care dorim înaintarea spirituală) care nu trebuie să se excludă din rândul celor observaţi. A observa devierea altora nu înseamnă că mă exclud, doar pentru că eu nu aş mai proceda astfel dacă conştientizez greşelile altora: mulţi fac această greşeală, şi noi o facem fără să ne dăm întotdeauna seama. La o observare mai atentă, voi observa faze din comportamentul meu, sau numai fraze prin diverse discuţii, mai subtile sau mai grosiere, cu referire la direcţia de observare. Iar aceasta se petrece datorită faptului că rămân întotdeana umbre ale fostelor deviaţii majore, remediate în mare parte, rămăşiţe palide care însă se activează când trăim în vibraţii joase şi în continuare atrag amprentări de aceeaşi natură din societatea în care trăim. Toţi le avem – cu toţii ar trebui să le conştientizăm şi să le îndreptăm. 
Gândirea profundă trebuie să ne conducă către ideea că purtăm în noi toate felurile de comportamente specifice vibraţiilor de toate felurile din acest loc din univers. Şi toate – bune şi rele, uşoare şi grele, fac parte din tezaurul de potenţial al energiei fundamentale în plan local. Noi trebuie să alegem nu neapărat pe cele mai uşoare (care, de fapt, arată consolidarea unor comportamente şi tendinţele, mişcările inerţiale de a le folosi în principal pe acestea), ci trebuie să le alegem pe cele mai înalte: constructive – nu distructive, tolerante, neconcurenţiale, altruiste – nu egoiste, înţelegătoare şi iubitoare. Ocaziile, şi posibilităţile de manifestare ale tuturor vin odată cu condiţiile create de conjunctura spirituală a momentului trăirilor noastre: condiţii de mediu, de vibraţie planetară, precum şi ce fel de spirite evoluează în momentul dat: din biosistemul planetar, din societatea umană în mijlocul căreia neîntrupăm, legate de corporalitatea speciei, de moştenire familială, etc. Corporalitatea este deosebit de importantă, căci ea ne ajută, ne direcţionează să ne manifestăm: ea activează, alături de celelalte condiţii enumerate, razele din radiaţia noastră totală cu care suntem obişnuiţi să acţionăm. Avem cunoaşterea condiţiilor şi folosirea razelor de toate felurile în noi, în memoriile noastre active, dar nu sunt toate consolidate astfel încât să răspundă optim – adică înalt spiritual, indiferent de aceste condiţii. De aceea razele de vibraţie mai joasă cu care suntem obişnuiţi să acţionăm în condiţii general-valabile de trai (în cazul nostru specifice Pământului, dar specifice oricărei planete pe care ne întrupăm) ies la suprafaţă cu prioritate şi, pe de altă parte, ele sunt cele care atrag alte raze din radiaţia noastră totală, apoi atrag de asemenea filamente materiale şi energetice necesare vitalităţii şi protecţiei corpurilor noastre; compactizarea corpurilor şi câmpurilor lor determină în cea mai mare parte impulsurile noastre obişnuite, constante, care stau la baza manifestărilor noastre. Razele mai puţin folosite sunt cele mai înalte, adică cele mai nou-formate în radiaţia noastră şi astfel cu experienţa de folosire cea mai nouă, cea mai puţin consolidată: raze care au avut mai puţin timp să se dezvolte; de asemenea sunt şi cele cu o densitate mai mică şi viteză de pătrundere a radiaţiei pe măsura puterii lor încă mici: pentru că nu au avut timp suficient să dea naştere altora şi mai noi, şi mai înalte, care să le susţină, să le consolideze şi să le înalţe şi pe celelalte. Tocmai de aceea, neavând consolidări, întăriri, conduc la lipsa de conştientizare a propriilor forţe înălţate şi a orientărilor în situaţii noi, conduc astfel la nesiguranţa omului – mai ales într-o lume pe care o percepe concurenţială, generatoare de frici faţă de rău, greu – neobişnuit de fapt. 
Ajutorul în conştientizare trebuie să vină în primul rând din partea celor care le sunt în jur – ajutători mai experimentaţi, întrupaţi chiar în mijlocul societăţii lor: din partea celor care conştientizează adevărul, profunzimea, ajutorul încă şi mai puternic care vine – deşi foarte nuanţat – din partea entităţilor astrale, dimensionale şi coordonatoare pentru evoluţiile tuturor. Un asemenea ajutor vine în primul rând PRIN EXEMPLU PERSONAL: de încredere în primul rând, răbdare, toleranţă, atitudine deschisă către învăţături de toate felurile. Dar mai sunt şi altele, deosebit de subtile. Observatorul înaintat spiritual observă că el însuşi nu mai are tendinţa folosirii comportamentelor vechi, distrugătoare, concurenţiale, intolerante şi îşi caută, şi conştientizează singur cele mai fine urme ale unor asemenea comportamente: mai ales frica, panica în situaţii dificile, tendinţa de a-şi limita răspunderile – comparativ cu înclinaţia puternică de a o face a celor care au nevoie de ajutor fără să-l ceară: din orgoliu, din dispreţ pe care nu şi le conştientizează sau nu doresc încă să şi le recunoască. 
Exemplul oferit de către cei ce-şi conştientizează avansarea spirituală pe acest drum şi îşi descoperă chiar şi urmele fine ale tendinţelor din înclinaţiile de odinioară pe care le credeau de mult uitate, ne atrage atenţia asupra unui alt element important. A conştientiza, apoi a analiza asemenea comportamente nu aduce accente în suma comportamentului general-uman şi chiar în manifestările proprii, aşa cum se crede acum: adică – dacă m-aş gândi la ceva considerat negativ, aduc asta din nou în lume, în viaţa mea cel puţin... Evitarea, ascunderea, poate avea un foarte scurt fals răstimp de „pauză” – dar lipsa analizei şi corecţiei personale conduce la folosirea în continuare a comportamentului devenit deja instabil, conduce la acumularea de noi amprentări în câmpurile personale, ceea ce conduce la consolidarea folosirii razelor vechi suficient consolidate. Dar consolidarea celor vechi ar trebui să fie obiectiv spiritual doar cât este nevoie să ştim că există, că l-am manifestat şi trebuie schimbat în noi, dar să-i înţelegem totodată pe cei care sunt la începutul evoluţiilor lor, pentru care suntem ajutători, care sunt în perioada LOR de folosire: la apogeul folosirii proprii a unor asemenea seturi de raze. Că sunt oamenii care nu văd nimic rău în comportamentul pe care alţii nu şi-l mai doresc sub nici o formă, consolidându-şi ieşirea din folosinţa lor. 
Să ne oprim deocamdată aici, lăsând însă discuţia în aşteptarea altor analize şi înţelegeri. 

duminică, 16 octombrie 2016

SALT ÎN CONŞTIENŢĂ (1): DE LA CONŞTIENŢA FIZICĂ LA CONŞTIENŢA EXTINSĂ

Se poate urmări şi studiul cu titlul CONŞTIENŢĂ ŞI CONŞTIINŢĂ . 
În urma multor discuţii pe această temă, a diferenţei între conştiinţă şi conştienţă, este bine de înţeles că facem deopotrivă salturi în:
– conştiinţă: conştiinţa ca înţelegere a noţiunilor de alegere între variante progresive de calitate, moralitate, ajutor oferit şi primit, etc.;
– conştienţă: ca înţelegere a diferitelor valenţe ale simţirii mediului înconjurător, prin concentrarea propriei atenţii asupra unor aspecte ale realităţii exterioare şi interioare deopotrivă, proprii sau a le altor semeni, cu referire la evenimente, simţiri şi cunoaşteri proprii şi ale altor întrupaţi. Vom vedea că nimic nu este atât de simplu cum ne-am obişnuit să credem.
Aşadar, în aceste studii discutăm mai puţin despre sensul medical – starea de conştienţă a unui bolnav: care poate fi sau nu conştient prin simţurile sale predominante – ale corpului său fizic, conştient de starea sa de trezie fizică, conştient, şi reacţionând parţial sau total la stimulii exteriori sau interiori. Să punem accent acum pe conştienţa definită mai sus, proprie omului conştient de experienţa sa de viaţă; dar să nu uităm şi faptul că omul, aşa cum ştim acum, cuprinde în ADN-ul său toate secvenţele ADN-ului celorlalte vieţuitoare (biblic: omul a fost făcut “stăpân” peste toate celelalte vieţuitoare ale Pământului). Aşadar, el poate simţi, conştientiza, absolut tot ceea ce simte fiecare vieţuitoare planetară, în condiţiile pe care le trăiesc toate la un loc şi fiecare în parte, împărţind cu noi aceeaşi planetă. 
Starea de conştienţă presupune de regulă, în cunoaşterea noastră generală, o stare specifică corpului fizic, dar deja din ce în ce mai mulţi oameni conştientizează starea de trăire majoritară prin corpul fizic, dar şi alte feluri de trăire: şi prin corpul astral, şi prin corpul mental, şi nu numai – chiar dacă de cele mai multe ori nu se conştientizează felul câmpului, felul simţirilor. Ajungem astfel treptat la o regulă acceptată a tuturor variantelor de conştienţă: 
– restrânsă, la trăiri prin corp fizic; le cunoaştem foarte bine, chiar dacă mulţi dintre noi credem că trăirile “pe pilot automat” ar fi învechite... Recomand celor care spun aşa să privească asemenea proprii manifestări şi să vadă cât de minunat, abil, flexibil poate să facă omul multe dintre acţiunile sale, pentru care i-au trebuit valuri de eternităţi, de întrupări de o complexitate extraordinară pentru a ajunge într-un asemenea punct. Şi mai ales modul în care, atât de rapid, poate să se concentreze momentan la acţiuni pe care azi le numim banale: să prepare o mâncare, să meargă pe bicicletă sau pe patine, să scrie sau să înoate... Ca să nu mai discutăm de felul în care trăim mai multe percepţii şi acţiuni în acelaşi timp, dintre care numai la una ne concentrăm atenţia în timp ce celelalte... curg!... Avem aşadar nevoie şi de acţiunile automate, şi de cele care cer atenţie concentrată, şi de momentele în care singuri (cei care ştiu, desigur) ne urmărim conştient şi fluid acţiunile, realizându-le fără urmă de automatism;
– extinsă: cuprinzând conştientizările simultane ale altor câmpuri, prin alte simţuri, până la simţiri simultane sau separate ale tuturor câmpurilor. 
Pornind astfel de la recunoaşterea distinctă a câmpurilor universice , vom delimita astfel:
1. Starea de conştienţă fizică: primind şi conştientizând realitatea câmpului fizic – a mediului fizic cu aceeaşi vibraţie cu corpul noastru fizic, prin senzorii corpului fizic.
2. Starea de conştienţă astrală: cu referire la realitatea percepută simultan sau separat a câmpurilor fizic, vital (sau dublu-eteric) şi astral – prin senzorii corpului fizic şi astral (corpul vital neavând senzori de percepţie).
3. Starea de conştienţă mentală: cu referire la realitatea percepută simultan prin senzorii câmpurilor fizic, astral şi mental, în câmpurile fizic, vital, astral şi mental. Este necesar de precizat: corpul mental este de aceeaşi natură cu corpul astral, iar în deplasările corpului astral (deplasări pe care le numim călătorii astrale: pentru autostabilizare vibraţională şi pentru cercetare avansată proprie), conştientizăm realitatea înconjurătoare şi prin senzorii corpului mental, şi prin senzorii corpului astral – păstrând conştienţa percepţiei din corpul fizic. Dar cei care au realizat călătorii astrale conştiente au remarcat faptul că uneori avem imagini foarte clare, luminoase, detaliate, alteori imaginile sunt înceţoşate, în nuanţe terne, chiar dacă se păstrează mare parte din luminozitatea iniţială. Diferenţa este bine percepută în călătorie astrală la mare distanţă prin galaxie, căci senzorii corpului mental au o rază de acţiune mai scurtă decât senzorii corpului astral – dar au o putere de pătrundere mai mare decât cei ai corpului astral, având o vibraţie superioară. De aceea percepţiile celor care obişnuiesc să efectueze în această viaţă călătorii astrale conştiente pentru cercetarea galaxiei vor fi percepute cu grade mai mari sau mai mici de înceţoşare şi de estomparea culorilor desfăşurării proceselor. Atunci când percepem desfăşurările foarte clar, foarte luminos şi precis conturate în culori vii, şi cu mult mai multe nuanţe decât cele cunoscute din câmpul fizic perceput curent, înseamnă că ori cercetăm elemente de compunere locală stelară şi planetară, deci apropiate, ori ne cercetăm propriile amintiri din călătorii efective, realizate de-a lungul acestui ciclu de vieţi, care se împletesc cu alte informaţii din cunoaşterea generală precisă dinaintea ajungerii în această galaxie.
4. Starea de conştienţă cauzală: este ultima stare de conştienţă care apare în această perioadă oamenilor deja obişnuiţi, consolidaţi în stările de conştienţă anterior prezentate, consolidare care poate ajunge la înţelegeri avansate ale fenomenelor care apar în câmpurile descrise anterior. Este o stare care apare rar, repede-trecător, care se bazează pe percepţii rare prin corpurile spirituale: spiritual (budhic) şi dumnezeiesc (atmic) pentru majoritatea spiritelor sau enesic sau supraenesic pentru ajutătorii planetari. Asemenea percepţii de vibraţie extrem de înaltă au loc doar dacă sunt în destinul personal şi numai în momente optim alese de entităţile astrale ajutătoare personale, doar cu ajutorul lor căci deocamdată doar ele pot întotdeauna prelua şi procesa informaţii din câmpuri superioare celui cauzal. Ele pot ajuta cercetătorului uman să-şi completeze cunoaşterile sale din câmpurile cu frecvenţe de vibraţie mai joase, ajutându-l să perceapă lumea complexă a vibraţiilor şi impactul lor asupra vieţuitoarelor şi asupra lui însuşi. Aşadar, pentru a percepe câmpul cauzal în stare conştientă, este necesar ca cercetătorul, observatorul să fi avut deja experienţa percepţiei, măcar fugitive, a unui câmp superior (spiritual (sau budhic), dumnezeiesc (sau atmic), enesic şi supraenesic), în funcţie de evoluţia sa personală. Lumea percepută la nivelele inferioare ca vibraţie este o lume a formelor – lumea percepută la nivel cauzal nu mai are forme propriu zise până când “ochiul interior” al cercetătorului se obişnuieşte cu acest câmp şi începe să distingă ceva asemănător unor forme, iar corpul fizic (respectiv creierul uman) începe să proceseze şi să arate informaţii din câmpul cauzal: ele sunt extrem de complexe şi în cea mai mare parte necunoscute de oameni în această perioadă planetară cu vibraţiile cele mai joase. Dar experienţa noastră este în formare şi curând vom putea descifra cu toţii asemenea elemente: nu numai luminiscenţa corpurilor cauzale (mai frecventă azi), ci şi structurile lor, şi informaţiile pe care le pot oferi din vieţile anterioare şi din sarcinile noastre la nivel cauzal.
Este însă interesant de urmărit transformările corporalităţii raselor speciei umane: şi simplu – aşa cum se prezintă ele în câmpurile continentale, dar mai ales felul în care se prezintă ele în dezvoltările de la formele pe care le au în vibraţii joase, comparativ cu formele la care ajung în corporalitatea viitorului. Sunt faze de creştere treptată a volumului şi structurilor interioare, şi mulţi oameni deja au asemenea transformări ajunse la final, aşa cum se pot vedea deja actualmente în câmpuri. Vom discuta în viitor pe larg despre acest aspect. 
De asemenea, un alt element deosebit de important este legat de modul în care în corpul cauzal – dar şi în celelalte câmpuri, se pot percepe orice fel de evenimente privind evoluţiile celorlalte vieţuitoare de pe planetă. Pământul este populat azi cu vieţuitoare care au corpuri cu secvenţe ADN celular cuprinse în ADN-ul speciei umane – şi la nivelul corpului fizic, dar şi la toate celelalte nivele ale întreg sistemului corporal. Putem cerceta absolut toate vieţuitoarele Pământului, la nivelul tuturor corpurilor lor, pentru fiecare specie în parte: toate sunt integrate în secvenţele ADN-ului uman. Nu degeaba adevărurile biblice spun că Dumnezeu a făcut omul stăpânul tuturor vieţuitoarelor Pământului – iar acest adevăr ar trebui privit doar prin prisma aceasta, nicidecum sub forma faptului că omul le este stăpân pentru a le consuma, pentru a le chinui prin muncă silnică sau a le provoca extincţia prin efectele acţiunilor lui. Inconştienţa cu care privim azi planeta noastră şi biosistemul ei va fi deveni – în starea de conştienţă totală ulterior terminării destinului fizic uman – o lecţie emoţională complexă pentru fiecare spirit care a privit viaţa într-un asemenea mod superficial.
Privind în acest fel învăţăturile pe care le primim despre viaţa planetară, privim lucrurile prin prisma perspectivei viitorului evoluţiei noastre. Nu numai prin prisma formării (pentru unii) sau consolidării (pentru alţii) a respectului pentru viaţa sub orice formă, ci şi prin prisma faptului că acesta va fi felul de a percepe realitatea înconjurătoare şi de a folosi asemenea percepţii pentru derularea sarcinilor de destin uman pe Pământ, în continuare: un ajutor uman de mare anvergură pentru regenerarea planetei. Începem să conştientizăm azi treptat o mulţime de lucruri privind protecţia mediului, iar o asemenea conştientizare se va dezvolta rapid în perioada următoare: pentru că este doar o decopertare a unor înţelegeri, şi aplicaţii ale înţelegerilor străvechi, din vremurile când absolut toţi oamenii puneau pe primul plan planeta şi viaţa dezvoltată de ea. Aşadar cele pe care le trăim nu sunt simple dezvoltări corporale, ci structuri corporale care permit, şi impulsionează permanent folosirea forţelor noastre spirituale totale, incomparabil mai mari decât cele pe care le putem folosi acum. Astfel de forţe spirituale complex dezvoltate nu au avut condiţii de manifestare o perioadă de timp – de la ultima glaciaţiune în prezent, ceea ce este o perioadă scurtă comparativ cu vieţile foarte lungi ale întrupărilor pământene în majoritatea lor. Pentru această perioadă, când vibraţia cosmică şi planetară este foarte joasă, omul a renunţat, deplin conştient (este foarte important acest lucru, pentru a înţelege conştienţa, şi conştiinţa umană înalt-spirituală), la majoritatea puterilor sale superioare – pentru că astfel de forţe consumă în activităţile lor volume importante de fluxuri energo-materiale, consum care ar fi condus către un dublu efect vital negativ:
– pentru planetă şi pentru biosistemul ei însoţitor: un consum uriaş de fluxuri pentru ca sarcinile corente ale spiritelor umane să se deruleze pentru toate aspectele necesare evoluţiilor lor, în special în condiţii de aglomeraţie planetară. Dacă acest consum nu ar fi fost moderat prin restrângerea funcţiunilor corpurilor noastre, consumul pentru întreţinerea lor în sarcinile noastre ar fi secătuit vitalitatea planetei, în condiţiile în care aceste fluxuri pierduseră deja mult din vibraţia lor după ultima glaciaţiune. În asemenea condiţii planeta nu ar mai fi putut să întreţină vitalitatea biosistemului său, inclusiv a oamenilor;
– consumul de fluxuri cu o vibraţie ajunsă la cele mai joase nivele (aşa cum au fost ele în toată perioada de la ultima glaciaţiune până în prezent), ar fi condus la consolidarea unor manifestări de joasă vibraţie – iar spiritele umane nu au venit pe Pământ pentru aşa ceva. Vieţile s-au planificat a fi scurte, dar foarte dense (pentru că spiritele umane au puterea să se confrunte cu aşa ceva), iar corporalitatea s-a restrâns la minimul necesar pentru realizarea sarcinilor de tip fizic. În caz contrar, amândouă aceste aspecte ar fi condus la extincţia întregii vieţi planetare şi nu în ultimul rând, la extinţia rapidă a omenirii. 
Restrângerea corporalităţii a fost bună şi pentru concentrarea atenţiei către activităţile fizice, către biosistemul care oricum se manifesta fizic şi până în acel moment, către întreaga fenomenologie a planetei, a părţii sale fizice. Restrângerea timpului unui destin, unei vieţi a fost bună în primul rând pentru greutatea de a suporta mult timp şi vibraţiile joase, şi necunoaşterea între ele a grupurilor de spirite venite la întrupare pe Pământ: dar necesară pentru universalizarea noastră, a tuturor. Este una din multele faze ale universalizării noastre, din parcurgerea cărora nu avem decât de învăţat să trăim cu toţii în pace, în linişte: în orice condiţii, şi optime, şi obositoare. Toate ne întăresc şi ne pregătesc pentru alte evoluţii, în continuare.
Iată doar câteva aspecte legate de necesitatea unui accent pe vieţi cu manifestare predominant fizică, doar cu aspecte astrale mentale şi cauzale slab conştientizate, trăind vieţi scurte sub impulsurile voinţei oamenilor: atât cât îşi pot ei aminti din învăţăturile anterioare şi atât cât, şi cum pot folosi din resursele planetare. 
Însă lipsa de experienţă şi dorinţa de a se ridica la nivelul intuiţiilor de manifestare pe toate planurile fizice, într-un timp scurt şi în spaţii limitate, a condus la pierderea concentrării atenţiei la viaţa planetară în ansamblul ei şi trecerea atenţiei pe supravieţuire cu orice preţ. S-au dezvoltat acţiunile umane doar în domeniul folosirii planetei, naturii ei, nicidecum al protejării ei, fără ca omul să-i înţeleagă necesităţile şi fără s-o iubească ca pe sine însuşi. Apoi nu s-a mai iubit nici pe sine însuşi... Nici demnitatea, nici onoarea. Omenia. Au rămas doar seminţele răspândite prin lume, aşteptând să se creeze condiţii pentru germinare. 
Şi iată că acele condiţii vin, în valuri, începem să le cunoaştem, să le recunoaştem în sufletele noastre, căci ele au fost cândva tot ceea ce putea fi mai frumos pentru sufletul uman: atât de frumos încât acum nu ne mai vine să credem că le-am avut vreodată. 
Conştientizarea rădăcinilor necesităţilor noastre ne va ajuta în continuare să facem acele salturi în conştienţă de la care am pornit discuţia. 
De asemenea conştientizarea lipsei percepţiilor la întreaga lor complexitate enumerată mai sus (şi încă mai avem de discutat în continuare) va conduce treptat cerinţa de învăţături din ce în ce mai înalte, mai diversificate şi mai avansate privind desfăşurările manifestărilor creative şi de relaţii interumane. Omul nu va mai minimiza importanţa vieţii planetare, ci volumul creaţiei materiale, dar punând accent pe calitatea execuţiei (a muncii umane) şi pe calitatea obiectivelor. Supraproducţia de azi, care devitalizează planeta şi îi omoară vieţuitoarele, va fi o amintire tristă care va conduce orice spirit la o îngrijire, la o atenţie deosebită a calităţii oricărei manifestări umane, atenţie acordată întotdeauna în asemenea condiţii necesităţilor imediate, şi nicidecum plăcerii debordante. 
În partea a doua a acestui studiu vom urmări, printre altele, trăirile umane complexe pe care le avem de-a lungul unui destin uman cu toate felurile de manifestare: prin corpurile spirituale, prin corpul fizic şi prin corpul astral.