Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Dacă nu vrei să înveţi, nimeni nu te poate ajuta.

Dacă vrei să înveţi, nimeni nu te poate opri.

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


joi, 15 octombrie 2015

NOUTATEA RELATIVĂ (1): NOUTATEA ÎN INFORMARE

Fiecare dintre noi aduce în lumea în care se naşte un element nou – dar care nu este niciodată o noutate absolută: ci doar nou în perioada sa, nou în micro- şi macro-societatea în care trăieşte: familie, cartier, oraş, popor. Extinderea poate fi pe un continent sau mai multe, în funcţie de accesul la informaţie.
De asemenea, nu este o noutate absolută nici ca aspect în societate – idei şi chiar aplicaţii sunt peste tot, dar lumea le foloseşte rar, îşi aminteşte vag de ele, a uitat să pună şi să păstreze accente, trecând peste experienţe mai vechi cu superficialitate sau cu devieri (mai mult sau mai puţin intenţionate) datorate unor indivizi sau grupuri de indivizi cu interese egoiste. Rareori întâlnim elemente de cunoaşte care să se folosească constant la locul şi momentul oportun oriunde în lume. 
Elementul pe care îl aducem aşadar nu este nou pentru lume, dar are un aspect de noutate în primul rând pentru grupul de întrupare: de sarcină de întrupare, de nivel spiritual (cultural, religios, profesional). Pentru nimeni nu este perfect nou, astfel încât devin inutile exprimările de tip: “pentru prima dată în istoria omenirii” sau “niciodată nu a mai fost, nu a mai ajuns lumea”, etc. Dar grupul local le va lua drept noi, în primul rând din cauza lipsei de cunoaştere, dar şi conjunctura planetară şi socială este nouă. Ideile sunt astfel relativ noi, indiferent dacă aduc în faţă:
– o confuzie, din motive obiective (cunoaştere incipientă la momentul apariţiei, percepţii slabe, asocieri deviante, aparatură rudimentară, etc.) şi este urmată mai mult sau mai puţin de corecţii venite din alte părţi sau chiar din grupul propriu de observaţie, cercetare;
– o formă unanim cunoscută, corectă, dar dovedindu-se simplist tratată, fiind necesar de dezvoltat, de consolidat în condiţiile mediului social local.
Readucerea în faţă a unor cunoaşteri, gândiri, folosiri mai vechi, dar despre care generaţiile mai noi nu ştiu ceva sau ştiu prea puţine lucruri, arată necesitatea reluării în discuţie a unor aspecte care se credeau ori a fi complet înţelese şi folosite fără altă necesitate decât a fost la vremea ei – ceea ce se dovedeşte apoi că nu este cazul să fie considerat aşa, ori crezute a fi corecte (şi se dovedeşte în noile condiţii că lucrurile nu stau chiar aşa, dar este bine de reluat şi de precizat, corectat), învechite şi crezute depăşite de vremuri. Dar lucrurile nu stau chiar aşa, devine clară necesitatea reluării şi refolosirii în noile condiţii. Fiecare aspect are rădăcini profunde, care trimit mereu tulpini, mlădiţe din care cresc alte aspecte de acelaşi fel cu cele de altă dată, dar care răspund generaţiilor noi. Şi nu numai. La nivele avansate de evoluţie, dincolo de fruntariile Pământului, în vibraţii mult mai înalte decât cele de pe Pământ, se dezvoltă uriaş toate formele de manifestare pe care le cunoaştem de aici şi din alte locuri din această subzonă a universului. Orice lucru pe care îl credem a nu ne fi necesar se dovedeşte a avea o deosebită importanţă pentru evoluţia spiritului: doar oboseala ne determină să refuzăm diferite aspecte ale vieţii. Chiar dacă spunem “interes”, “nevoie” în spatele acestor exprimări stau oboseli pe care nu le conştientizăm: nu sunt oboseli ale spiritului, ci ale corporalităţii pe care o moştenim deteriorată din trăirile celor întrupaţi pe liniile genetice care se împletesc în noi. În plus, întotdeauna în situaţii asemănătoare, de final de ciclu de vieţi, majoritatea spiritelor aşteaptă plecarea, simt plecarea, nu se mai mobilizează, iar oboseala psihică le ajunge şi nu le mai lasă. Dar în continuare avem nevoie de toate la un loc sau de fiecare în parte pentru continuarea evoluţilor în alte părţi ale universului şi în alte universuri. Toate formele de manifestare pe care le numim pozitive (înălţătoare, dezvoltatoare de aspecte de acest fel) se dezvoltă mai departe pe aceeaşi linie de vibraţie; cele care sunt numite negative îşi folosesc dezvoltările pentru pozitivări şi pentru dezvoltarea acestora şi a altora de acelaşi fel. Ca să ne înţelegem bine: învăţăm pe Pământ ce este durerea pentru a suporta diferenţele de vibraţie de la o regiune a universului la alta, parcurse rapid de întrupaţi, sau diferenţele de vibraţie ale unor valuri de vibraţii, de unde vibraţionale care se propagă cu mare viteză, împletindu-se în acelaşi punct, ca formă specifică locului de întrupare. Neobişnuinţele – uitările, abaterile, fugile, protecţiile exagerate din evoluţiile începătoare ne trag acolo mereu înapoi, un balast de care nu putem scăpa decât trăind din nou şi înţelegând ceea ce nu am conştientizat în trecuturi îndepărtate: şi nu din vină proprie, ci din treptele evoluţiei pe care numai parcurgându-le pas cu pas, pe măsura creşterii puterilor spirituale, le putem conştientiza şi corecta. Astfel înţelegem cum ne trag înapoi neputinţele de înaintare apărute în faze mai avansate de evoluţie din cauza rădăcinilor care au fost lăsate cândva – nu altcum – pentru perioadele de evoluţie ulterioară, când ne cresc forţele spirituale, când parcurgem mult mai echilibrat etapele de evoluţie. Sunt foarte normale rădăcinile evolutive de tip vegetal sau animal ale oamenilor, neconştientizate la vremea lor, când nimeni nu avea cum să ne ceară să conştientizăm cum ucidem semeni sau alte specii, fără a avea o putere de conştientizare, de înţelegere: care nu se dezvoltă decât treptat, şi chiar acest lucru îl înţelegem cu greu. Revenim la un moment dat al evoluţiilor avansate, pe locurile trăirilor noastre de mult uitate, ne conştientizăm asemenea rădăcini, înţepenite în străfunduri, multe altele de alte feluri pe care nu numai că le putem conştientiza ca fapte, dar le putem oferi descrieri inteligente, coerente, gândiri logice prin care asociem cele descoperite multe alte manifestări de aceeaşi natură. Un singur fapt realizat aici, la rădăcini, este astfel vârful unui munte întreg de fapte asemănătoare sau care conduc la alte forme de manifestare de acelaşi fel: aici, pe Pământ, în alte locuri de vibraţie asemănătoare, în alte locuri cu vibraţii mult mai joase. Pe acestea din urmă le uităm întotdeauna, dar puterile spiritelor cresc şi manifestările ne conduc spre locuri de vibraţie încă mult mai joasă decât cea medie a Pământului, pentru a conştientiza încă alte rădăcini ale manifestărilor de tip vegetal, sau animal, sau de orice alt fel, pe care nu le-am puricat încă. 

Rostul unor astfel de evoluţii, de învăţături, aplicări, dezvoltări cu întăriri este ca fiecare rază din radiaţia noastră totală să ajungă să se manifeste flexibil, abil, fluent, între vibraţii foarte joase şi vibraţii foarte înalte. 
Foarte important acest lucru. Înţelegem de ce trebuie astfel să trăim în acest fel. 

Suntem în permanentă căutare de indicii ale evoluţiilor noastre de-a lungul şi de-a latul universului. Fiecare loc din univers este creat astfel încât să răspundă evoluţiilor de toate felurile care se împletesc oriunde, pentru ca fiecare spirit în parte să se poată dezvolta armonios. Viaţa noastră este eternă şi este folosită integral pentru învăţături infinite: de aceea religiile spun că Dumnezeu (sau orice zeu) doreşte să ne apropiem mereu de felul său de a fi, de a se manifesta, chiar dacă nu vom putea ajunge din urmă experienţa lui totală de creator şi coordonator al vieţii de pretutindeni. 
Cu fiecare întrupare trăim şi retrăim experienţe noi şi experienţe anterioare, dar în alte feluri în funcţie de noile condiţii spirituale pe care le purtăm cu noi. Nu ne confruntăm aici, pe Pământ, decât cu un fel de tridimensionalitate a timpului: trecut, prezent şi viitor. Dar de fiecare dată, în trecutul multidimensional pe care oamenii l-au trăit chiar aici, pe Pământ, în prezentul multi-emoţional şi al înţelegerilor fizice cauzale, în viitorul pe care nu-l vom putea înţelege din perspectiva de azi până nu înţelegem acea multidimensionalitate a trecutului pământean omenesc – sunt seminţele unor înţelegeri mult mai pătrunzătoare ale unei spaţio-temporalităţi pe care, în spiralele pe care urmează să le trăim, le vom înţelege mult mai profund decât ar fi fost fără re-trăirile noastre pământene actuale. 
Ştim că energia fundamentală (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/termen/energie-fundamental.html ) are potenţialităţi şi posibilităţi, ele se pot manifesta activ simultan sau consecutiv, independent de voinţa sau conştienţa noastră: învăţăturile privind formele de potenţial le primim la începutul evoluţiilor rând pe rând, treptat, spre deplina înţelegere a tuturor aspectelor în timp, pe măsura creşterii puterii noastre e asimilare. Suntem singurele vieţuitoare de pe Pământ care au – ca spirite întrupate – posibilitatea de a conştientiza astfel de trăiri, dar ne sunt necesare încă multe trepte de evoluţie pentru a înţelege:
– pe cei care nu înţeleg încă multe dintre realităţile simultane care se petrec în viaţa şi în jurul omului, dar pentru care vom fi ajutători cândva, aşa cum şi noi suntem ajutaţi azi;
– faptul că eternitatea unei vieţi înseamnă trăirea treptată a tuturor formelor de potenţial activ de manifestare a energiei fundamentale, în funcţie de posibilităţile manifestării într-o spaţio-temporalitate pe care o vom înţelege doar în timp. Şi în continuare: înţelegerea faptului că pe măsură ce pătrundem în formele de potenţial manifeste prin noi şi prin infinit de multe alte monade, se nasc implicit cu trăirile noastre alte forme de potenţial pe care numai deţinând complexitatea celor trăite până atunci pot fi înţelese şi urmate. 

Acest lucru formează o perspectivă care nu trebuie aşteptată să se desfăşoare de la sine, ci ne implică din toate unghiurile de vedere pe care le formează experienţa noastră totală: a fiecăruia în parte şi a tuturor la un loc.

Nimic din cele scrise aici nu sunt noutăţi absolute, indiferent dacă au fost descrise cândva concret sau au fost ascunse în spatele unor întortocheate exprimări metaforice până nu au mai putut fi descifrate nici de către cei care au avut acces la ele. Fiecare generaţie trăieşte în linii mari acelaşi fel de aspecte, dar adaptate momentului pe o sinusoidală a vibraţiilor formată din împletirea altor sinusoidale mai largi sau mai strânse, ale sarcinilor proprii pentru fiecare moment de viaţă, ale altora din jur, ale unei societăţi mai largi sau mai restrânse. 
De aceea nu ar trebui să fie de prea mare mirare faptul că se reactualizează teorii şi practici vechi de sute până la mii de ani, care au mai avut reactualizări de-a lungul vremurilor, prin cercetări, analize, prezentări de înţelegeri noi – doar că noi nu ştim, nu am avut acces la informări de acest fel. Multe dintre cele scrise azi sunt preluări fără a expune originile, altele sunt analize ale unor texte vechi, analize comparate împreună cu cercetări proprii ale autorilor şi dezvoltări valoroase în acelaşi timp. Multe dintre teoriile moderne azi sunt de fapt preluări ale unor scrieri vechi, modernizate prin structura expunerii şi limbajului actual, prezentate, şi primite drept noutăţi - datorită lipsei de cultură a cititorilor, lipsei accesului sau dezinteresului generalizat în perioade largi de timp. 
Citiţi, spre exemplu, cărţile lui Rene Guenon şi vă veţi lămuri... Ele fac trimitere la scrieri vechi, antice, multe ştiute, altele neştiute, multe făcând parte doar din informaţii care vin şi trec prin vremurile noastre fără să le dăm atenţie prea multă: doar câteva citate care ne sună bine la oreche – dar înflorim şi preţuim scrieri contemporane cu caracter de noutate, despre care nu ştim că... nu e nimic nou sub soare... Facem confuzii pe care le făceau şi cei din Evul Mediu sau le prezentau denaturat – conform intereselor proprii sau lipsei de cultură. Mă opresc aici, este destul de incomod să fac alte trimiteri. Dar citiţi şi vă veţi lămuri. 

Multe informaţii sunt denaturate datorită unor confuzii care apar în condiţiile în care îşi fac loc intuiţiile noastre despre lumi nepământene, percepţii din visele care aduc crâmpeie din vieţi anterioare, de pe Pământ sau din alte părţi colindate de noi cândva, prin univers. Dar este important, MAI IMPORTANT DECÂT ORICE ÎN ACEST MOMENT, să le lăsăm să iasă, să treacă prin faţa “ochilor” conştienţei noastre, să ne familiarizăm cu amintiri chiar vagi, chiar distorsionate, chiar pline de confuzii. Le vom curăţa cândva. Am fost mirată şi extrem de confuză la începutul cercetărilor mele astrale de ce eram lăsată de către ajutătorii mei astrali să merg pe firul unor confuzii grele, citite ici şi colo, să discut cu cei din jur, să mă fac “de ruşine” – ziceam eu atunci ... Aveam senzaţia că cineva îşi bătea joc de mine... Dar nici pe departe nu era vorbă de aşa ceva. Multe elemente de cunoaştere le-am înţeles pe firul descoperirilor înseşi confuziilor, înţelegând cum au fost şi alţii în situaţii asemănătoare de-a lungul timpului, altele m-au ajutat să pot răspunde la o sumedenie de întrebări privind tot felul de asocieri ale celor percepute de oameni în călătoriile lor astrale. Fiecare moment mi-a fost – şi îmi este – de un real folos. Fiecare folos a fost pentru cercetări ale altor multor semeni. Ne întrebam: este corect să ... greşim? Da, uneori este, pentru a prinde tot felul de aspecte ale unor realităţi pe care le putem oferi şi celor care nu au timp să cerceteze (familie, serviciu, alte teme personale de destin) în aceste vremuri, dar se informează având acele intuiţii care le spun mereu că trebuie să se familiarizeze cu astfel de lucruri. 
Iată pe scurt, aşadar, că orice noutate este relativă, dar aşa cum vin toate în viaţa noastră, nimic nu trebuie desconsiderat, aruncat, mototolit, zgâriat. 
TOTUL NE ESTE DE FOLOS. PRIN DA ŞI PRIN NU. Adică prin a înţelege confuziile şi a nu le duce mai departe, prin a duce mai departe ideea că suntem în vremuri de multă labilitate de care nu trebuie să ne fie ruşine, căci unii dintre semenii noştri ne-au împiedicat milenii de-a rândul de la adevărata cunoaştere. 
Omul bun iartă şi merge mai departe. 
Omul corect deschidere fereastra cu curaj şi cântă lumii – încântând-o. Spre sănătatea noastră emoţională, spre cunoaştere şi aplicarea ei, spre clădirea unei vieţi frumoase. 

În partea a doua vom discuta despre noutatea relativă în percepţiile umane ale unor fenomene universice care nu se petrec pentru prima dată în acest punct din univers şi nici pe Pământ. 

vineri, 9 octombrie 2015

MARILE SCHIMBĂRI: REVENIREA LA TRĂIRILE UMANE IDEALE

Cineva îmi spunea: “Parcă mă plimb printr-un vis...”.
Şi eu i-am răspuns că simt de multe ori acest lucru, atunci când sunt liniştită, când visez la idealuri împlinite, când nu mă obligă nimeni – nu mă împinge, nu încearcă să mă convingă de altceva faţă de ceea ce simt eu că pot face în acel moment. Şi simt nevoia de gesturi simple, discrete, calme, să las să iasă afară din mine: calm, linişte, echilibru, înţelegerea celor pe care le simt aşa în mine. În comparaţie cu ceea ce simt eu, gesturile unora din jur îmi par şi mie exagerate, forţate, agresive, dure. 
...Cândva, în vremuri de mult apuse (dar nu de tot...) toţi am fost echilibraţi, iar trăirile noastre erau profunde, pline de semnificaţii deosebite... Da, esenţiale, simple şi profunde...
Atunci ne foloseam toate forţele pe care le pot avea nişte spirite evoluate: în echilibru între ele, şi cu toţii eram în echilibru unii faţă de alţii. Preţuiam mult viaţa şi calităţile ei, materia fizică pe care o respectam, ştiind s-o folosim corect, atât cât ne trebuia, respectam viaţa sub toate formele ei, oriunde s-ar fi găsit ea. Aveam un trai simplu, auster, dar de calitate înaltă, considerând o calitate înaltă ceva pe care azi nu înţelegem: creaţia omului să dăinuiască doar cât este necesar unei familii pe timpul a două generaţii, înafara celor necesare întregii comunităţi. În curăţenie, corectitudine şi pentru noi, şi pentru întreaga natură care ne înconjura. 
Nimic nu era prin impunere, ci prin bun simţ şi mai ales cunoaştere largă a realităţilor de pretutindeni şi din toate timpurile. Aceasta însemna folosirea tuturor forţelor spirituale. Până acum 6-7.000 de ani eram cu toţii, oriunde în lume, cunoscători şi aplicatori ai tuturor celor pe care azi le numim idealuri în orice formă de manifestare umană. 
Împunerile au venit din partea semenilor lipsiţi de experienţă la adaptarea manifestărilor ideale de odinioară, atunci când schimbările vremurilor au devenit evidente: când vibraţia Pământului şi cerurilor a scăzut atât de mult încât ar fi trebuit cu toţii să adaptăm cunoaşterile pe care le aveam – la vremurile întunecate, cu vibraţii grele, joase. De care ştiam dintotdeauna că vor veni, dar când am început să le trăim, nu toţi le-am putut face faţă. Care scot din noi şi ce poate fi mai bun, dar şi ce poate fi mai rău. De ce rău? Pentru că prin brutalitate ne-am rupt cândva de animalitate şi cu putere fizică ne-am împotrivit hotărât celor ce ne stăteau în calea folosirii celor învăţate în calitate de creatori conştienţi, înaintaţi: creatori în forme mentale şi creatori în forme fizice. Nu aveam decât să schimbăm lucrul mental cu cel fizic, comunicarea şi planificarea lucrărilor noastre în imagini – cu cea prin gândire şi vorbire, deplasarea prin forme plutite la suprafaţa pământurilor şi apelor – cu creaţia de diverse mijloace de transport. Pe toate le cunoşteam: spiritul avasat foloseşte o multitudine de proceduri în funcţie de vibraţii şi de lumea vie în care se întrupează. O vreme asta am făcut, sub îndrumarea Moşilor rămaşi în mijlocul nostru din străvechimi. Spiritele umane cu experienţă de trăire în vibraţii joase nu mai puteau trăi întrupate mult timp, de aceea corpurile noastre, adaptate la schimbările lumilor, şi-au diminuat vitalitatea, aşa cum creşterea copilului se opreşte la un moment dat, urmând arhetipul speciei umane: pentru ca spiritul să nu obosească peste măsură. Spiritele cu experienţă multă de trăire în vibraţii joase şi înalte deopotrivă: numiţi Moşii popoarelor (sau Bătrâni, sau Vraci, sau Patriarhi) au rămas în lume cu corpurile lor străvechi pe întreaga perioadă a vibraţiilor joase, ajutând toate vieţuitoarele pământene şi Pământul însuşi, aşa cum o făcuseră toţi oamenii, întotdeauna.
Cu puterile fizice şi cu înţelegerile normale ale epocii pe care o traversam am trăit toţi oamenii împreună şi la bine, şi la greu. Ne-am luptat împreună pentru pământurile cultivate care ne erau distruse de animalele sălbatice, ne-am luptat cu vânturi, tornade, îngheţuri, furtuni, alunecări de teren, revărsări de ape, fără să fugim din faţa urgiilor, apărându-ne vieţile şi bunurile din gospodării. Am reînvăţat să ne ferim, iar când nu s-a mai putut, am creat tot ceea ce se putea pentru a sta şi a le ţine piept. În memoriile noastre nu sunt azi numai cele de pe Pământ, ci toate cele de aici se împletesc cu intuiţii, amintiri vagi, dar grele, de multe ale feluri de greutăţi de pe multe alte feluri de planete, trăite pentru că ne sunt necesare învăţării folosirii multor alte seturi de raze din întreaga radiaţie a spiritului propriu . Toate la un loc ne-au format şi cunoaşterea, şi experienţa de a ne folosi cunoaşterea dobândită. Am învăţat apoi cum să abordăm tangenţe cu alte spirite, obişnuite să facă în aceleaşi condiţii altecva decât noi, în alte feluri pe care noi le-am învăţat bune pentru alte situaţii. Ne-am ocărât şi ne-am omorât pentru că era mai bine consolidată manifestarea agresivă de tip animalic, din evoluţiile lungi anterioare, decât înţelegerile de tip conştient-creator, destul de noi, necesitând eforturi mai mari la începuturi. Dacă erau amintiri, intuiţii din medii planetare pline de animale asemănătoare celor care fusesem şi noi cândva, aşa cum stăteau lucrurile pe Pământ, influenţele lor erau rapide, concrete: agresivitatea noastră revenea spontană şi totală. 
Încă suntem în plin proces evolutiv de conştientizare a celor care apar în noi sub influenţele animalice. Dacă le-am depăşit la nivele de vibraţii înalte, nu le-am depăşit la nivele de vibraţii joase, asemănătoare nivelelor de manifestare din evoluţiile anterioare. Tocmai pentru a ni le conştientiza suntem aici, acum. 
Dar vibraţiile scad şi cresc mereu. După perioadele de vibraţii joase, vibraţiile cresc, vremurile se schimbă şi noi ne schimbăm odată cu ele. Nu ar fi trebuit să ne schimbăm total, aşa cum scriam mai sus: trebuia să ne păstrăm prietenia, bunul simţ, relaţiile calde, frumoase, să ne ajutăm reciproc, cu respect, cu abnegaţie. Am conştientizat treptat că nu avem cu toţii puterea de a nu ne schimba sentimentele, emoţiile, dorinţele odată cu schimbarea vibraţiilor, dacă condiţiile naturale şi cele spiritual-sociale sunt potrivnice manifestărilor umane înalte, plenare. Am făcut ceea ce ştiam să facem, dar în special diferenţele de experienţă au început să fie tot mai puternice. Restul ştim, este istorie cunoscută.
Azi suntem în situaţia inversă: vibraţiile cresc şi schimbarea este de revenire la ceea ce am fost odinioară. Simţim la un moment dat că parcă ceva se schimbă în noi şi conştientizăm influenţele exterioare care ne mână ca şi când am fi nişte păpuşi mânuite de un păpuşar neînţeles. Totul devine extrem de neplăcut.
Unii mai mult, alţii mai puţin. Unii folosesc asemenea simţiri pentru a influenţa în continuare pe alţii, aparent mai slabi, în moduri din ce în ce mai perverse, spre realizarea de acţiuni în propriul interes. Toţi suntem oameni, dar ca spirite care ne animă corpurile suntem în faze diferite de evoluţie. Alţii au scăpat de o asemenea povară spirituală şi preferă sclavia în locul multor fapte ale stăpânilor care abia acum îşi vor conştientiza răutăţile, perversiunile de care pot fi în stare. Sclavii învaţă răbdarea şi mai învaţă să reziste influenţelor venite din partea stăpânilor. Unii pot – alţii nu. Toţi vom putea – pentru că în vibraţii înalte ne amintim toate manifestările proprii la care am ajuns şi pe care în vibraţii joase le numim idealuri: de neatins sau putând fi atinse uneori – dar cu greu sau de loc nu mai pot fi atinse în continuare, de cele mai multe ori...
Treptat ne dăm seama şi de alte lucruri: că înainte ne doream şi reuşeam să învăţăm să scriem pentru a transmite experienţa personală urmaşilor noştri, să citim pentru a primi experienţa înaintaşilor noştri, să adaptăm asemenea moşteniri la acele condiţii pe care le percepem ca fiind schimbate faţă de povestirile lor. Ne dăm seama că azi ne-am dezobişnuit – şi renunţăm repede dacă putem la învăţături: să scriem, să citim, să ne folosim cunoaşterea în viaţa de toate zilele, să o dăm mai departe urmaşilor noştri. Ceea ce pentru noi era cândva o artă profundă şi subtilă, azi devine o corvoadă de care ne lipsim bucuroşi cu prima ocazie. Toate erau cunoscute cândva ca fiind folosiri ale unor corpuri ale noastre pe care ni le vedeam: azi nu le mai vedem, dar nici intuiţia nu ne-o mai credem, nu ne-a mai rămas. Chiar dacă la începutul vieţii ele vin – familia şi societatea nu ne dă voie să le folosim, ba chiar încă nu sunt rare cazurile în care ne pedepsesc sau ni se spune că sunt “prostii”. Dar la un moment dat intuiţiile revin, ne asaltează, ne credem proşti sau bolnavi, încercăm să ne rupem de ele în mod BRUTAL, ca să fim bine văzuţi de “ochii lumii”. O lume condusă de spirite întrupate care nu au încă putere de a reveni la capacităţile lor umane normale, pierdute cu doar puţin timp înainte şi pe cale a fi regăsite, dar mai greu deocamdată pentru ei. Cei ce le au, le acceptă la început cu bucurie sau formal, se luptă interior, în sinea lor, treptat, în această lume încă rece, cu astfel de capacităţi. Au venit în această lume pentru a se uni şi a le scoate la suprafaţă, spre învăţătura tuturor. Dar revenirea încrederii de sine e lentă şi grea. Haita celor încă fără de putere atacă mereu agresiv şi nu uită să se răzbune pe cei care cred că ar dori să le abată atenţia şi puterea de la bogăţiile lor. Lupta continuă până când cei fără de puterea revenirii nu se mai întrupează, mergând în alte lumi a căror vibraţie este mult mai mare decât cea de pe Pământ, căci nu pot aştepta aici să se schimbe vremurile în ritmul propriu Pământului fără a se lupta şi a distruge prin obişnuinţa lor pentru lumea pe care şi-au creat-o cândva, dar nu o mai pot păstra. 
Rămân pe Pământ numai cei care pot să o facă. Contrar unor încredinţări, cei neputincioşi încă vor pleca primi – nu cei mai puternici, pentru că cei puternici trebuie să ajute în continuare la refacerea planetei şi a unei omeniri curate, muncitoare şi loiale planetei lor. Şi împreună vor face lumea frumoasă, aşa cum era ea odinioară, cu forţe proaspete şi dorinţe curate, înălţătoare mereu.
Dar azi suntem pe muche de cuţit. Şi avem nevoie de acest “cuţit”: unii pentru a rezista conştientizând tot ce se petrece şi ajutându-se reciproc să înţeleagă cât mai multe şi să-şi amintească tot ceea ce pot, treptat, cu răbdare, transformând visele de somn în cercetare astrală sau/şi mentală, transformând emoţionalul haotic-tumultos de până acum în sentimente, simţiri echilibrate, apoi înălţate. Ei conştientizează treptat că tocmai lipsa acestor manifestări umane avansate, de la care majoritatea oamenilor au fost reţinuţi de către semenii lor, i-a condus la vărsarea energiilor nefolosite la alte nivele în corpul fizic – singurul care le-a fost permis să-l folosească: şi nu în folosul propriu, ci al stăpânilor lor. Un corp fizic care nu ar fi trebuit să fie chinuit, înfometat, muncit până la epuizare: ar fi fost normal să se muncească pentru hrană şi adăpost, drumuri şi poduri, moduri austere de odihnă, de deplasare, de comunicare şi relaţionare. Nu să lupte. Nu să distrugă planeta şi nici animalele pe care a ajuns să le urască, şi nici proprii semeni de care s-au săturat să-i simtă aproape. Nici ura, nici sălbăticia...
Cei care simţim că ne revin treptat puterile de a pune idealurile în practică, devenind din idealuri de neatins – fapte curente, simţim cum plutim cu bucurie în suflete în această lume care se luptă: ba pentru schimbare, ba pentru neschimbare. Natura se zbate şi ea sub puterea schimbărilor cosmice şi telurice deopotrivă. Nu ne dăm seama că avem nevoie de toate, doar să le folosim şi curent, şi punctiform, când avem nevoie, când este cazul. Toate cunoaşterile noastre vechi se vor îmbogăţi cu aspecte noi, cele noi se vor întări. Descoperim că trebuie să devenim, şi putem să devenim mai flexibili, trecând mult mai uşor de la mânie la revoltă şi în final la înţelegere şi acceptare; că trebuie să facem deosebirea între fugă laşă şi protecţie curajoasă, între simplificarea muncii şi renunţarea din lene. Şi încă multe altele...
Descoperim o lume astrală care ne ajută, ne amintim că evoluăm ajutaţi şi mereu coordonaţi de entităţi mult mai evoluate decât noi, spre a ajunge asemenea lor mergând pe un drum cât mai echilibrat cu putinţă: cu minimum de suferinţă şi cu maximum de acumulare de experienţă din gânduri şi fapte, înţelegeri şi manifestări pe măsura lor. Simţim universul pulsând de viaţă şi ne amintim despre profunzimile tuturor celor care ne înconjoară, încercând să nu le mai uităm vreodată. Iar pentru asta ne dăm seama că a venit vremea să trăim curat, calm, liniştit, simplu pe cât ne permit necesităţile în mijlocul unei societăţi pe care să o vedem ca pe noi înşine. Şi astfel ajungem să trăim ceea ce în trecut era curent şi azi numim idealuri. Revenim la trăirile ideale, urmărind şi idealurile moştenite, ale generaţiilor imediat anterioare, şi ale noastre descoperite într-un sine uitat şi acum reamintit...
...Şi uite cum prietenul meu simte bine că parcă se plimbă printr-un vis, şi eu asemenea lui, cu sufletul plin de încântare...