Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

duminică, 23 noiembrie 2014

VIBRAŢIA PLANETEI NOASTRE: ÎNTRE CUŢITE ŞI MĂTASE...

Discuţiile despre greutăţile înfruntate de noi, oamenii, în calitate de spirite creatoare conştiente avansate, mă determină să scriu câteva explicaţii în plus despre idei pe care le-am expus, şi le folosesc mereu în articolele mele. 
Scriu despre faptul că ne este greu să suportăm particularităţile vremurilor pe care le trăim acum: vibraţia generală a planetei este foarte joasă – chiar dacă ea este mereu în creştere, variaţiile abrupte ale vibraţiei medii planetare şi aglomeraţia planetară foarte înaintată: aici este necesar să luăm în considerare nu numai densitatea mare a populaţiilor umane, ci a tuturor vieţuitoarelor planetare de la viruşi la oameni inclusiv, şi nu numai populaţia cu corp fizic, ci întreaga populaţie a planetei care cuprinde, pe lângă întrupaţii cu corp fizic de manifestare curentă – cei cu corp astral de manifestare curentă şi cei cu corp spiritual de manifestare curentă, dar şi o populaţie puţin luată în considerare în mod curent: populaţiile ajutătoare curente din dimensiunile structurale paralele plus populaţiile interdimensionale puţin cunoscute azi de masele largi – Moşii popoarelor, îndrumătorii noştri spirituali, coordonatori ai multor aspecte ale evoluţiilor noastre şi reparatori ai vibraţiilor grele pe care le emitem noi, oamenii şi civilizaţia noastră industrială: ei sunt întrupaţi tot cu corpuri fizice, însă vibraţia corpurilor lor este mai înaltă decât a noastră, a oamenilor. 
Toate sunt echilibrate pe fiecare planetă, aşadar şi pe Pământ, chiar dacă ori nu credem realitatea atunci când o putem percepe cu propriile organe de percepţie ale corpurilor noastre, chiar dacă cele neconvenabile le credem neadevărate sau stâlcite, confuze, nedrepte, etc. Dar ne pregătim astfel pentru a cunoaşte treptat, profund, această realitate – de fapt pentru a o re-cunoaşte, pentru a ne-o aminti din vremuri străvechi)... 
Tema vibraţiei medii planetare am mai discutat-o ici şi colo: ea este aceea care dă tonul şi potriveşte mersul întrupărilor pe planetă şi în jurul ei. Este acordată cu vibraţia medie stelară locală, care cuprinde nu numai vibraţia stelei care generează şi guvernează planeta noastră, alături de alte planete-surori din sistemul ei planetar, ci şi vibraţia celorlalte stele din sistemul stelar local. 

CÂTEVA CUVINTE DESPRE VIBRAŢIA MEDIE PLANETARĂ
Se pot studia câteva păreri personale mai vechi la adresa http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/search/label/Vibra%C5%A3ii cu menţiunea că voi relua întrega etichetă pe siteul personal http://www.bucuria-cunoasterii.ro/ , dezvoltând tema cu noutăţi şi corecţii. 
Să vedem aşadar particularităţile vremurilor pe care le trăim acum sub aspectul vibraţiei planetare şi variaţiei ei curente. 
Vibraţia planetară este azi într-adevăr foarte joasă – valoare despre care din 2012 se spunea că a crescut şi în 21 decembrie 2012 ar fi atins cea mai mare valoare posibilă pentru Pământ. În fiecare clipă ea este la o valoare maximă comparativ cu valorile anterioare, dar ea se află în creştere numai de cca. 2000 ani încoace, căci înainte de această perioadă valorile erau în scădere – dar erau mult mai înalte decât cele pe care le-a simţit omenirea în acel „fund de cazan” care a fost trăit de întreaga planetă într-o perioadă de cca.100 de ani înainte şi după naşterea lui Iisus. Schimbarea sensului de înaintare a vibraţiei medii planetare – din coborâre în urcare – s-a petrecut la întruparea coordonatorului şi la nivelul câmpurilor eteric şi fizic; la celelalte nivele, superioare lor, erau deja echilibrate şi pregătite de creştere, schimbarea fiind începută cu puţin timp înainte de naşterea lui Iisus Christos. Decalarea în timp, sub formă de creştere, a cunoscut o foarte-mică diferenţă energetică, socotită să fie anulată prin forţa energetică a întrupării coordonatorului central al evoluţiilor din galaxie; forţa acestui moment a fost impulsul vibraţional oferit omenirii pentru a putea intra în urcuşul vibraţional care urma să ia avânt la momentul potrivit. Oamenii sensibili au perceput momentul ca pe o lumină puternică: unii sub formă de stea, alţii sub formă de raze puternice sub care s-a marcat schimbarea ca atare. Vom mai discuta despre acest fenomen, foarte adevărat, pe care îl relatează scrierile religioase (mărturii ale oamenilor foarte sensibili sau iniţiaţi în ceea ce atunci se numeau „mistere”). 
Oricum, vibraţia planetară a rămas joasă în aceste vremuri, şi tot joasă va rămâne un timp, comparativ cu vibraţia înaltă care va fi atinsă la un moment dat, care va favoriza tuturor oamenilor revenirea la simplificarea vieţii (reducerea necesităţilor de hrănire fizică, de somn, de mişcare fizică, de îmbrăcăminte groasă în zonele temperate şi polare, etc.) şi reluarea la scară largă a activităţilor astral-mentale specifice creatorilor conştienţi mentali avansaţi. Chiar dacă a devenit vizibilă, perceptibilă schimbarea (creşterea) vibraţiei printr-o serie de fenomene planetare (lumina puternică a soarelui, sunetele fundamentale accentuate şi la nivelul Pământului, şi la nivelul galaxiei, a centrului galaxiei mai precis, încălzirea globală şi altele mai puţin percepute în generale de mulţi oameni), vibraţia nu a crescut decât cu mai puţin de un procent din totalul creşterii necesare măcar în perioada în care se vor finaliza sarcinile de evoluţie ale oamenilor de Pământ. Ea va fi în creştere încă câteva sute de milioane de ani în continuare, cât ţine intervalul dintre un minim şi un maxim al vibraţiei planetare în această subzonă a universului. 
Dar sunt unele fenomene care s-au suprapus şi care au oferit o creştere mai mare în această perioadă de 2000 de ani, special calculată astfel încât „să se scurteze zilele suferinţelor” noastre, aşa cum se specifică foarte corect în scrierile religioase. Ar trebui să luăm aminte la relatări şi învăţături, lăsând alte considerente să fie reglate între cei care nu pot renunţa la plăceri sau la dureri încă. E soarta, destinul, sarcinile lor privind simţiri care se vor analiza, înţelege, modela sau remodela treptat. Unul dintre aceste fenomene este necesar a fi discutat pe larg – doar deocamdată sintetic, sub forma câtorva idei, dar rămâne de dezvoltat în continuare, în viitor. 

VARIAŢIA VIBRAŢIEI MEDII PLANETARE
Variaţia amplă a vibraţiei medii planetare este formată dintr-o împletire uriaşă de vibraţii provenite de la steaua care îşi creează sistemul propriu de planete, de la tot biosistemul planetar (toate vieţuitoarele pe care le-am menţionat mai sus, care reprezintă totalitatea spiritelor întrupate pe planetă şi în jurul ei). 
Cercetarea etapelor de evoluţie a spiritelor umane conduce la înţelegerea faptului că ne confruntăm cu variaţii abrupte ale vibraţiei medii planetare, comparativ cu variaţiile vibraţiei planetare din perioadele dinainte de schimbarea sensului de vibraţie. De fapt este nevoie să avem în vedere chiar ceva mai mult decât atât: până la ultima glaciaţiune, variaţiile erau lente, ca valurile de mătase unduitoare în bătaia unui zefir uşor, blând. Ultima glaciaţiune nu a constituit minimul vibraţiei planetare, vibraţia a mai crescut puţin, o vreme, în mod natural, urmând ritmurile naturale ale planetei; după care şi-a urmat diminuarea naturală: în ritmurile de scădere a vibraţiei filamentelor energo-materiale, aflate în circulaţiile lor normale în toată zona aceasta a universului, despre care discutam cândva. 
În mod obişnuit pentru evoluţiile generale în această zonă a universului, coordonatorii evoluţiilor schimbă volumele fluxurilor de filamente energo-materiale cu vibraţia diminuată ca urmare a circulaţiilor lor prin corpurile stelelor, planetelor şi tuturor vieţuitoarelor din toate galaxiile zonei. Lasă filamentele să circule prin atracţiile intergalactice, interstelare şi interplanetare până când partea superficială a tecii filamentelor se consumă hrănind cu energia lor corpurile pe care le traversează: un asemenea consum din teaca filamentelor nu este total, ci doar parţial, pentru a nu pune în pericol destructurarea filamentelor şi viaţa micilor monade din interiorul lor. Schimbarea se face în mod echilibrat – pe măsura ieşirii unor fluxuri învechite se transferă din Universul Central fluxuri noi de filamente cu vibraţie de nivelul necesităţii locale. 
Tocmai această schimbare ne interesează acum pe noi. Masele de materii acumulate în corpurile întrupaţilor în trecut, cu vibraţii joase, emit vibraţii peste care se suprapun vibraţiile noi, ale fluxurilor noi de filamente. Ritmurile vibraţionale se suprapun şi, dacă adăugăm şi restul ritmurilor vibraţionale din galaxie, ale căror unde ajung pe Pământ, apoi ale tuturor vieţuitoarelor planetare întrupate: şi cu corpuri fizice de manifestare, şi cu corpuri astrale de manifestare, desfăşurarea tuturor vibraţiilor formează un tablou nicidecum haotic, aşa cum am putea avea tendinţa de a spune, ci doar prezentând ritmuri ca nişte cuţite unul lângă altul, cu vârfurile în sus sau în jos, mai mari sau mai mici, mai dese sau mai rare (dar acest tip de „rar” fiind extrem se strâns totuşi, comparativ cu ritmurile lente ale vibraţiilor dinainte). 
Iată cu ce ne confruntăm de fapt. Multe sunt stabile în timpurile noastre, căci vin din matricea fixă, stabilă a planetei şi a stelei noastre în perioade largi de timp, vin din matricea galaxiei, alături de cele care vin din depărtări, în „fuga” galaxiilor, adică în mişcarea lor, în schimbarea poziţiei lor relative faţă de galaxia noastră şi odată cu galaxia noastră. 
La toată această împletire de vibraţii naturale se adaugă vibraţiile artificiale ale creaţiilor noastre materiale (le ştim bine, obositoare, stresante...) şi astfel avem dimensiunea reală a fenomenologiei cu care ne confruntăm mereu...

Simţirile noastre intime, rafinate şi înălţate, şi percepţiile noastre, şi încredinţările noastre privind dualităţile pământene (solare de fapt) – chiar unicitatea cu înţelesul ei superior – toate se desfăşoară împletit, mai mult sau mai puţin strâns cu trăiri pline cu lacrimi, cu mânii, cu necuprinderi, cu neînţelegeri, nedoriri de a urma o cale plină de neprevăzut, primejdii generatoare de temeri, îndoieli, frici, nedumeriri, nelămuriri... Sub puterea unor astfel de vibraţii cărora nu le putem rezista ne descoperim toate ascunzişurile manifestărilor noastre, pierdute în eternitatea timpurilor din care venim, a tuturor evoluţiilor noastre până în acest moment. Pentru asta suntem acum, aici, în asemenea conjuncturi mai curând neplăcute, sau să zicem mai curând obositoare: să ne descoperim limitele maxime şi minime, puterile pe care nu ni le cunoaştem şi neputinţele pe care nu am vrea, nu am dori să ni le cunoaştem. Dar tot ceea ce ni se oferă este pentru a ne încredinţa pe noi înşine de realitatea propriei noastre individualităţi şi de a ne preocupa în continuare de remodelarea ei spre noi ţinte spirituale, care şi ele, pe aceeaşi cale, cândva în viitor, ne vor duce încă şi mai departe... 
...Mereu mai departe, în eternitatea vieţii noastre...

joi, 20 noiembrie 2014

NERVOZITATE, MÂNIE, ISTERIE...

Nu avem multe lucruri grele de făcut. Cel mai greu este însă să facem lucrurile în mod simplu, curat, făcut în linişte sufletească şi dus frumos până la capăt. Este foarte greu să ne acceptăm neacceptările zilnice... Ar fi bine să putem să ni le acceptăm, şi nu oricum: ci spre analiză, concluzii şi înţelegerea efectelor acţiunilor noastre din trecut; în cazul schimbărilor de atitudine, de acţiune, să analizăm apoi felul în care se împletesc efectele acţiunilor noastre trecute cu efectele hotărârilor noi, rezultate din analizele celor vechi. Le încurcăm deseori, iar dacă rezultanta totală este neconvenabilă rămânem încredinţaţi că am luat hotărâri greşite, abandonăm şi căutăm la nesfârşit, frustraţi, nervoşi – altceva, mereu „altceva”... 
Pe Pământ, până acum, revolta, nervozitatea, isterizarea noastră a fost normală, de multe ori a schimbat soarta unei omeniri oprimate revoltându-ne în grupuri masive. Dar de acum încolo începe să nu mai fie normală, chiar dacă ea apare şi nu o conştientizăm ca atare – dar apare, însă nu vrem să recunoaştem deschis: evenimentele pe care le trăim ne-o dovedesc (şi este necesar aici să discutăm puţin, dar o vom face separat, în articolele imediat următoare). 
Să nu ne imaginăm că astfel de manifestări pe care azi le considerăm negative – vor dispare definitiv din memoriile monadelor: memoriile rămân intacte după folosirea corpurilor în destine petrecute pe diferite planete, în diferite părţi ale lumii. Ele rămân necesare şi în alte lumi, mai ales cele cu vibraţie foarte joasă, chiar dacă în lumea aceasta pământeană, pentru noi, şi-au încheiat rolul, misiunea. Omenirea nu poate încă renunţa la manifestările pe care le numim azi negative, ele doar vor fi privite altfel, nu sub forma dualităţii, faţă în faţă cu cele considerate pozitive, ci sub forma unicităţii: necesităţii lor în continuare, în diferite momente ale vieţii umane, făcând parte din experienţa totală a omului. Această formă de a privi lucrurile – unicitatea – este mult mai complexă decât simpla formulă „Toţi suntem unul” – aşa cum cred unii dintre noi. Privite din acest unghi de vedere, toate manifestările vor fi folosite punctual în cazurile necesare, bine gândite la momentul intervenţiei lor, cu o conştiinţă avansată. Căci nu s-au terminat toate întrupările grupurilor spirituale care nu au o experienţă bine conturată pentru forme de manifestare elevate, acum – pe Pământ, la nivelul actual de vibraţie al Pământului. Sunt grupuri de spirite foarte sensibile, care au nevoie de condiţii de trai mai bune decât au avut generaţiile anterioare şi cea actuală, de aceea ei trebuie înţeleşi, toleraţi fără frustrare şi ajutaţi cu răbdare, cu tact – ceea ce societatea umană viitoare va putea să ofere cu siguranţă: pe fundalul creşterii permanente a vibraţiei medii planetare. Ceea ce este chiar un ajutor deosebit pe care deocamdată nu-l conştientizăm la întreaga noastră capacitate şi la întreg nivelul său pământean. 

FACEM SAU NU FACEM EFORTURI???...
Mulţi oameni renunţă să facă eforturi, cerând doar altora să le facă – unii: doar dacă le pretind, alţii: pretinzând pentru a fi serviţi de alţii. De multe ori, o cerinţă normală, echilibrată, este repede confundată cu obligaţie, pretenţie: şi astfel este respinsă fără a sta prea mult pe gânduri. 
Alţii înţeleg că eforturile sunt necesare, dar să le facă toată lumea, nu numai unii. Şi personal nu pot spune decât că este corect; însă la o analiză mai atentă, o parte dintre aceştia nu renunţă la efort, chiar dacă ceilalţi nu sunt dispuşi să le facă: şi sunt puţini aceştia din urmă. Sfatul meu ar fi să nu se încarce cu toate cele pe care alţii nu le fac din varii motive, dar să fie făcute cu conştiinţa proprie şi analizând condiţiile locale: pot fi astfel făcute cele mai importante, impulsionând în continuare însă pe cei din jur să înţeleagă necesitatea participării lor la astfel de acţiuni, de eforturi mai mici, dar generatoare de cunoaşterea propriilor forţe spirituale ce pot face multe lucrări complexe. Căci avem forţe, priceperi, experienţă – dar nu ştim că le avem. 
De fapt, în aceste vremuri avem nevoie, aşa cum spuneam şi în alte cazuri, să gestionăm situaţiile – nu să le abandonăm. Să avem în vedere acest lucru, fiind încredinţaţi că suntem ajutaţi de entităţi puternice, care nu ne lasă la greu, dar nici nu ne dau mură-în-gură ceea ce cerem, ceea ce dorim. Dacă este dorinţă de destin, echilibrată şi modestă, suntem şi noi canalizaţi către împlinire, sunt canalizate către noi şi forţele (oameni, evenimente, informaţii) care ne vor ajuta până la capăt. În felul ei spiritual, viaţa noastră este curată, chiar dacă influenţele curg spre noi. De aceea spuneam de „gestionare”: adică ce luăm din ceea ce vine spre noi, cât dezvoltăm sau diminuăm, la timpuri potrivite, urmărindu-ne simţirile, schimbările, luând hotărâri potrivit momentului, chiar schimbărilor în timpul lor, în meandrele pe care le nasc – nu numai cotitura generală. Să avem simţirea conştienţei forţelor înaintate chiar după cotitură, căci de părţile cele mai puternice nu se scapă de loc uşor, ci treptat, iar aceasta este un lucru deosebit de bun; care nu produce fracturi spirituale, iar pe de altă parte se creează condiţii pentru conştientizări care sunt la început mai mult sau mai puţin înţelese – însă reale, şi ale celor care sunt la întrupare deja, şi ale unor grupuri de spirite care intră treptat, în viitor, la întrupare.
Este drept, nu ştim asta prea profund acum, dar de la cele grosiere la cele mai fine şi subtile efecte, toate pot fi folosite şi acum, chiar în această viaţă, dar şi în alte vieţi viitoare: în faţa celor care necesită să fie ajutaţi de noi, în calitate de ajutători cu experienţă, care au trecut prin asemenea simţiri şi ştiu bine că trăim cu toţii etapă după etapă, chiar dacă abia la final le vedem şi înţelege unde s-au cuplat şi oameni, şi etape de evoluţie, în experienţa totală a fiecărui spirit în parte. 
Asta să înţelegem bine: învăţăm să ajutăm şi învăţăm să ne lăsăm ajutaţi: cu bucurie şi pentru una, şi pentru alta, folosind absolut TOT ceea ce intră în experienţa noastră personală. Fără să excludă nimic, fără să piardă din vedere nimic, chiar dacă aparent importanţa fiecărei clipe din eternitatea vieţii noastre monadice este nulă sau prea puţin perceptibilă pentru a crede că poate juca vreun rol important în această eternitate.

P.S.: În articolul următor să discutăm puţin despre ceea ce scriam pe ici şi colo: vibraţiile care ne influenţează permanent sunt azi ca nişte cuţite – spre deosebire de perioadele anterioare, când vibraţiile curgeau în valuri line, ca faldurile de mătase...

duminică, 9 noiembrie 2014

CÂTEVA CUVINTE DESPRE ÎNFRÂNAREA REVOLTEI OMULUI-AJUTĂTOR

Sunt multe de spus referitor la încredinţările acelor spirite care abia de acum încolo vor începe să facă diferenţele profunde, subtile, între ceea ce credeau despre ei şi lumea înconjurătoare – şi ceea ce este corect şi adevărat. La nivele înalte de vibraţie ei ştiu perfect, aplică perfect – la nivele scăzute ale vibraţiei planetare însă nu mai ştiu. Ştiu altele însă, cu încredinţare puternică, ce nu se modifică de-a lungul acestei vieţi pământene: că numai prin dispreţ, prin gândire potrivnică, prin ceartă, prin negare permanentă (acel „Gică contra” al românului) se deosebeşte omul de animale. Că a fi liniştit este ca şi cum ar paşte o vacă pe imaş... 
Desigur, este adevărat – acestea sunt unele deosebiri şi asemănări ale omului de animale. Dar este mult prea puţin şi asta denotă experienţa foarte mică a celor încredinţaţi astfel în condiţiile pe care le trăim azi. Cu astfel de oameni ne întâlnim frecvent: oameni care ne tulbură, nu de puţine ori ne scoate din minţi, pur şi simplu. 
Mai este un mare adevăr, pe care subconştientul tuturor îl ştie bine, dar doar unii îl conştientizează, îl folosesc în viaţa curentă: sunt cei care au ajuns să depăşească o asemenea gândire şi acum se întrupează ca ajutători pentru cei care vin la întrupare, ca şi la şcoală, generaţie de spirite după altă generaţie, pentru a-şi da seama cum gândesc de învechit referitor la ei înşişi, la viaţa care se desfăşoară în jurul lor, la întreg universul care ne înconjoară. Şi, cu ajutorul celor din jur, cu exemplele pe care le pot culege din jur, pot să depăşească şi ei, la rândul lor, obişnuinţa de a gândi în acest fel negativ, dispreţuitor, distrugător, apropiindu-se treptat de felul propriu de a gândi superior. Spun „propriu”, căci ei chiar o fac deja, dar în vibraţii înalte. Este o diferenţă asemănătoare cu felul în care ne comportăm când suntem liniştiţi, odihniţi, liberi, senini, şi felul în care suntem când ne certăm, căutând să scăpăm de răutatea altora – desigur proporţiile sunt altele, dar este suficient pentru a înţelege despre ce este vorba. 
Asemenea oameni negativi pot fi înţeleşi şi toleraţi, chiar dacă ne vine greu la început: nicidecum dispreţuiţi, părăsiţi, lăsaţi în voia soartei. Cândva, la planificarea destinelor lor, şi ei, şi coordonatorii evoluţiilor noastre s-au bazat pe ajutătorii de pretutindeni: care şi ei sunt ajutaţi de îngerii lor, de entităţile astrale ajutătoare, mereu alături de noi toţi. Chiar dacă se instalează o revoltă omenească, normală în sufletul celui care nu este de acord cu un asemenea comportament, sarcina lui de ajutător – căci de aceea se află în asemenea situaţie, ca ajutător spiritual, nicidecum pentru cine ştie ce „păcate”, „karmă” (adică „păcat” cu faţă orientală) este să tolereze, să accepte că da, aşa gândeşte omul din faţa sa... Este valabil pentru noi toţi, cei care ne dorim înălţarea spirituală. Chiar dacă la început nu putem, sau putem rar şi cu mult efort, mai devreme sau mai târziu vom ajunge să putem, pornind de la ÎNFRÂNAREA REVOLTEI proprii. Este bine să ştim că revolta ajutătorului în faţa celui ajutat provine din obişnuinţa neînţelegerii, necunoaşterii la nivel de societate că unul poate face multe, se poate strădui, poate munci cu râvnă, dar celălalt (cel ajutat) nu le poate face. Ne cerem tuturor acelaşi lucru, dar putem realiza fiecare după puterile sale spirituale, în funcţie de evoluţiile sale anterioare: căci suntem azi împreună egali în faţa lui Dumnezeu, dar diferiţi între noi, iar dacă nu acceptăm acest lucru, neînţelegerile vor curge gârlă în continuare...
În asemenea situaţii tensionate, avem puterea să virăm atitudinea noastră şi să ne spunem părerea – că omul se deosebeşte de animale prin cu totul alte elemente: 
– prin experienţa sa bogată în materie de creativitate şi derivatele sale: protecţia creaţiei (nu distrugerea ei) şi a priceperii, adaptării cunoştinţelor creatorului la orice noutate, în orice loc din univers se poate întrupa;
– prin diversitatea înţelegerilor sale: înţelegerea macrocosmosului şi microcosmosului, a tuturor manifestărilor vieţii de pretutindeni, a marilor creatori ai universurilor şi a creaţiei lor;
– prin comunicare inteligentă, prin emoţii diverse în toate planurile planetare, prin toleranţă, protecţie, îngrijire, devotament, dragoste universală... 
Şi câte şi mai câte...

Merită să reflectăm profund la această temă: de la înfrânarea poftelor de toate felurile – la înfrânarea revoltei, durerii spirituale în fond...
Deocamdată aceasta este numai o deschidere...

Şi ceea ce este deosebit de important: ajutătorul devenit conştient de misiunea sa nu insistă ca interlocutorul lui să accepte vrând-nevrând cele pe care i le spune, dar îi dă dovadă prin tot ceea ce gândeşte, face, spune, dovezi permanente dacă legătura dintre ei este strânsă (prieteni, familie, serviciu, vecinătate) şi durează atâta timp cât sunt pe lume.
Degeaba analizăm, înţelegem, dacă nu dăm un exemplu personal complementar. El vrea să te încontreze, să se certe, cu crezul său cum că aşa se deosebeşte de animale – tu îţi spui că şi animalele se ceartă, se înfruntă, se bat, se omoară... Dacă se poate îi spui şi lui. Dacă atmosfera este prea tensionată, e bine să fin concilianţi, dar să rămânem tăcuţi, aşteptând un moment favorabil pentru a merge mai departe.... 
Şi dăm permanent exemplul complementar: pozitiv, curat, frumos, înălţător...
Totul se adună: ceea ce am arătat eu cândva, tu, altul, şi altul, pe o planetă, pe alta, într-o galaxie sau în alta...
Toate concură la schimbarea, la înălţarea spirituală a tuturor... 

luni, 3 noiembrie 2014

REFERITOR LA FILMUL CARE CIRCULĂ DE MULT TIMP PE INTERNET: VRĂBIUŢA...

MOTTO: Nu contest sub nici o formă mesajul filmuleţului, ci mai spun ceva în plus...


De mult circulă acest film pe net şi sunt întrutotul de acord cu mesajul pe care îl transmite direct în cuprinsul lui. 
În plus, privit din altă perspectivă, ne poate învăţa însă şi alte lucruri importante decât ceea ce este evident din rolul filmului. Desigur te întrebi: bătrânul a vrut să pună la încercare răbdarea fiului, dar oare era normal să facă asta? Pentru că situaţiile sunt cu totul diferite – fiul nu ştie să se exprime, dar el ca bătrân trecut prin viaţă ar trebui să ştie să se exprime... 
Dar de cele mai multe ori lucrurile nu stau aşa. 
Putem merge mai departe cu analiza, dincolo de a ne limita la mesajul lui direct, la adresa fiului lipsit de răbdare. Să învăţăm să ne pregătim CU TOŢII de bătrâneţe din multe puncte de vedere, printre care şi din punctul de vedere al comunicării cu cei din jur... Pentru acea vreme în care greutatea exprimării devine mare, sau dimpotrivă: dorim să avem atenţia celor din jur, să vorbim mai mult şi nimeni nu se arată decât agasat de vorbele, povestirile noastre repetate, doar pentru că viaţa nu ne-a fost bogată şi le repetăm la infinit pe cele puţine trăite...

Filmul arată un bătrân şi un matur – fiul său – atent la ale lui, vădit deranjat de încercarea de comunicare a bătrânului. Dar problema care ne interesează pe toţi, tineri şi bătrâni deopotrivă, ar fi şi alta, foarte importantă cred: bătrânul cam are pretenţii, nu ştie de fapt să comunice - nu că nu poate. Întrebarea nu se referă la ceva anume, din multitudinea de lucruri, fiinţe, fenomene înconjurătoare, el întreabă: Ce e asta? este o adevărată tragedie între generaţii, prin faptul că se consideră doar cei tineri lipsiţi de respect, bun simţ, răbdare, toleranţă; dar este vădit şi faptul că nu ne învăţăm să comunicăm, să vorbim unul cu altul mai pe româneşte: desigur ştim... să vorbim, dar nu ştim cum să ne exprimăm, mai şi dispreţuim de multe ori pe cei care ştiu, căci subconştientul ne spune clar că asta trebuie să facem şi noi, dar ne e greu, avem altele de făcut... 
Ca să nu mai discutăm despre faptul că dorim să facem educaţie oricând, inerţial, dorim să atragem atenţia că cei din jur nu ţin cont de noi, de regulile social-familiale curente... O lăsăm pe aceasta pentru altă dată. Considerăm că cei tineri trebuiesc mereu îndrumaţi, corectaţi, împinşi, tot timpul, fără să ne întrebăm vreodată dacă nu cumva greşim noi, dacă nu cumva vrem să controlăm totul în continuare cu orice preţ, să ne împingem în faţă, doar pentru că nu mai avem putere să facem o multitudine de acţiuni pe care le făceam în tinereţe, fără să ne gândim că e rândul altora să înveţe, să greşească, să ajungă să-şi facă singuri experienţa proprie... Nu degeaba ni se oferă... DA, NI SE OFERĂ neputinţe la bătrâneţe, şi am discutat despre necesităţile de acest fel de la bătrâneţe (http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2012/01/copilaria-si-batranetea-omului-ajutor.html şi http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2013/10/din-nou-despre-batranete.html ), trăind de fapt, la bătrâneţe, o evoluţie accelerată din multe puncte de vedere: nu numai pentru o viaţă de tipul celei prezente pământene, ci şi ca ajutor pentru eternitate !!!... 
Ajungem la bătrâneţe şi nu ştim să ne punem gândurile, sentimentele, dorinţele, emoţiile în cuvinte adresate altora. Nu ne dăm seama de atitudinea destul de agresivă pe care o avem la adresa altora. Ne spunem în gând: „Ce-o fi aia?” (deşi în film bătrânul ştie, dar vrea să-i dea de fapt o lecţie fiului) Şi nu ne dăm prea repede seama că orice comunicare porneşte din vorbirea interioară cu sine însuşi, cu RĂBDARE ÎN GÂND: acolo unde de fapt spunem ce vrem, cum vrem, nu are importanţă, că nu ne... citeşte nimeni gândul... Acolo ESTE TOTUL DE MULTE ORI VRAIŞTE... Ne trezim că avem pretenţia ca cei din jur să înţeleagă perfect cele câteva cuvinte aruncate lor, de multe ori în indiferenţă, negândit... I-am obliga pe ceilalţi să facă ce vrem din varii motive, care ţin de egoismul fiecăruia: că are „şcoală”, că e fiul meu – eu l-am făcut, eu l-am crescut şi a ieşit un nesimţit cu ziarul, mobilul sau PCul în braţe, că îmi e dator, că aşa e politicos, că EL nu se concentrează... 
Şi aşa mai departe... Şi de fapt în film adevărul e undeva pe la mijloc, nici unul nu se concentrează de fapt, căci cel bătrân nu a făcut-o la vremea tinereţii sale, dar la bătrâneţe, neavând prea multe de făcut, toate carenţele ne ies de fapt la suprafaţă... 
Cel tânăr de unde să dea exemplul pe care nu l-a văzut în familie?... 
Întotdeauna RESTUL LUMII e de vină, nu noi... NU NOI... atenţie, nu e adevărat că eu am o mică vină măcar... hai să nu zicem vină, să zicem contribuţie la o stare tensionată care poate ajunge rapid la deprecieri substanţiale... 
Nu mai insist, cred că sunt bine înţeleasă acum. În plus, scriu din perspectiva celor ce are o vârstă suficient de înaintată pentru a-mi pune întrebări de acest fel. 

RĂDĂCINI DIN EVOLUŢII
Am spus de multe ori: de fapt, nu avem multă experienţă de comunicare – ca şi de manifestare a noastră generală prin corpul fizic; că, dacă la începuturile evoluţiilor noastre experienţa spiritelor noastre este majoritar fizică, de manifestare cu corp fizic, treptat manifestările fizice rămân la minimul lor necesar în diferite părţi ale universului, dezvoltându-se alte forţe, ajutătoare în multe manifestări noi, în special în creaţia materială ale căror începuturi sunt tot fizice: apar şi se dezvoltă forţele mentale, astrale, cauzale, se întăresc prin activitate mentală, în primul rând, corpul mental care face legătura între folosirea razelor mentale, astrale şi cauzale, cu sprijin pe corpul fizic, în întrupări pe planete fizice. Rămân puţine, tot mai puţine întrupări fizice care să folosească efectiv corpul fizic în majoritatea acţiunilor: de creaţie, de deplasare, de comunicare (dintre activităţile pământene, dar în alte părţi ale universului sunt multe alte forme de acţiune concretă, în funcţie de felul corpurilor folosite). De puţine ori avem perioade scurte de folosire majoritară a corpului fizic, iar în asemenea perioade, cum este cea pe care o trăim acum, folosim concomitent şi elemente simple de mentalism: gânduri, şi astralitate (vise, călătorii astrale care devin din ce în ce mai bine conştientizate şi nu de puţine ori conduse, conştiente). Ne străduim să conştientizăm separat fiecare fel în parte – dar să le folosim pe toate împreună. 
Tocmai această experienţă este puţină şi destul de greu înţeleasă la începutul evoluţiilor noastre. Căci oricât de greu ne vine să credem, nu suntem departe în evoluţii, nu suntem dumnezei, dar suntem liberi caşi Dumnezeu; suntem din ce în ce mai puternic conştienţi de forţele pe care le avem şi de modul lor de folosire. Nu suntem ca animalele care nu-şi conştientizează forţele spirituale, nici integral conştiente nu-şi folosesc corpurile – iar de aici o întreagă pleiadă de inconveniente pentru evoluţiile de mai târziu: creative, conştiente. Dar trecem rapid peste etapele de vegetal şi animal, şi apoi vin etapele minunate de mentalism, de călătorii fizice şi astrale prin tot mai mari spaţii universice... Comunicarea ne este exclusiv mentală şi multe etape de evoluţie vor fi tot aşa în continuare, în condiţiile în care cunoaşterea ne este largă, flexibilă, mereu în dezvoltare pe cont propriu, pe căi proprii, astfel încât comunicarea ca atare devine necesară rar şi doar în forma transferurilor de energii, mai ales când este vorba despre activitate spirituală cu corpul fizic. 
Este de accentuat faptul că, cu cât înaintăm în evoluţii, cu atât comunicarea în sine este mai puţină, dar ÎNŢELEGEREA devine din ce în ce mai extinsă, din ce în ce mai bogată – până la deplină, pe fondul încredinţărilor comune. Doi coordonatori de evoluţii nu au nevoie de comunicare între ei pentru a şti ce trebuie să facă: perce totul în întreaga încrengătură a universurilor şi a evoluanţilor de pretutindeni, iar o asemenea experienţă este rodul comunicărilor mentale, astrale şi fizice extrem de înaintate pe care le folosesc până la a deveni coordonatori, dar şi în continuare, întrupându-se permanent în mijlocul popoarelor spirituale pe care le ajută, le învaţă şi le coordonează într-o complexitate cu totul deosebită, uriaţă comparativ cu ceea ce putem noi şti acum. Cunoaşterea proprie, acumulată permanent, este de proporţii pe care nici nu le bănuim în momentul acesta, de aici, de pe Pământ. Însă da, cu timpul înţelegem cum stau lucrurile chiar şi de aici, din locurile de vibraţie mai joasă ale universului, ceea ce înseamnă o creştere constantă de experienţă comună şi pe cont propriu. 

Experienţa noastră pământeană nu începe nici cu coborârea omului din animalitate (vorba biologilor) şi nici cu perioada dinainte de Cristos cu 5000 de ani, de când provin urmele rămase în existenţă culese prin cercetări arheologice. Trecutul omenirii cuprinde o perioadă de cca.40 milioane ani în urmă, un trecut mentalist cu precădere: creaţie materială exclusiv mentală, deplasare mental-astrală, comunicare exclusiv mentală. De la ultima glaciaţiune spre contemporan corpurile noastre fizice s-au modificat prin compactizarea aceleiaşi mase biologice care în trecut se răspândea proporţional pe 5-4-3 metri înălţime – acum pe cca. 1,5-2 metri. Cu acest fel de corporalitate fizică omul şi-a schimbat activitatea preponderent mentală în activitate preponderent fizică, păstrând din trecut doar intuiţiile despre non-fizicismul complex dinainte şi gândirea folosită în trecut doar în planificarea activităţilor legate de creaţia sa materială. Spiritele umane aveau deja, din evoluţiile dinaintea venirii lor pe Pământ, obişnuinţa manifestării fizice, dar foarte rar revenim în astfel de manifestări cu corp fizic, pentru că nu acestea trebuiesc întărite în special, trebuiesc întărite toate forţele noastre spirituale, echilibrând pentru multe etape de evoluţie fizicismul din perioada vegetală, animală de la începuturile necreative ale evoluţiilor. Mai sunt încă mult mai multe alte caracteristici în plus, specifice altor locuri din univers, iar la capătul unor etape îndelungi de evoluţie consolidăm manifestările totale – inclusiv pe cele fizice în locuri din univers: ne îmbogăţim în plus cunoaşterile, echilibrăm folosirea diverselor activităţi mai vechi, echilibrăm reacţiile la impulsurile din mediul local – mereu altul, ceea ce ne îmbogăţeşte enorm – şi reacţiile noastre interioare la factorii de mediu. Ceea ce este mai greu pentru noi în această perioadă este de fapt nu neapărat munca fizică de care ne ferim ca de satana, cât gândirea şi vorbirea ARTICULATĂ. Este de ţinut minte acest aspect şi de reflectat asupra lui. Nu avem multă experienţă în acest sens, de aceea este necesar să punem accent pe ele, în condiţiile în care societatea – şcoala, meseriile, biserica – nu ne învaţă, nu ne dau indicaţii, ci doar reguli generale pe care nu le putem ţine TOCMAI DIN CAUZA LIPSEI DE EXPERINŢĂ ÎN COMUNICARE. Gândul stă la baza scrisului şi cititului, coordonează vorbirea pe care o folosim azi, toate bazându-se pe ACŢIUNE ARTICULATĂ: legarea sensurilor, noţiunilor, sunetelor – în gând şi în vorbire. Aici nu vorbim de gramatică, de corectitudini care sunt până la urmă nişte norme de loc naturale, ci stabilite de comun acord – desigur mai mult sau mai puţin de către fiecare om în parte, şi se vede azi acest lucru, când mase mari de oameni nu mai ţin cont de astfel de formalităţi şi vorbesc cum le vine la gură, scriind cum le vine la mână: la... gând şi la gură!!! 
Omul s-a obişnuit cu vorbirea, dar este departe de a stăpâni gândirea. Confundăm impresia că ştim – cu ştiinţa şi practicarea ei. „Tre să fac ”... şi ştim ce... Nu ducem gândul la capăt. Îmi amintesc ce surâsuri ironice se iscau când un şef al meu spunea că el citeşte poezii cu dicţie, în gând, simţind în sinea dânsului ce scria poetul, văzânt apusul soarelui, ascultând sunetul vântului prin ierburi şi frunzişul arborilor, cum se sting încet ultimele ciripituri de păsărele... Dar... DAR aceasta este acordarea gândului cu tot ceea ce este trăire interioară şi exterioară... Nu este nimic de râs, de dispreţuit aici... Doar superficialitatea studiilor liceale de literatură duc către a învăţa pe dinafara nişte noţiuni de analiză literară şi nicidecum simţirea proprie a cititorului cu care el ar putea intra frumos în viaţă...
Desigur că nu acuz dragii profesori de limbă şi literatură română sau străină... Este o formă a societăţii şi poate că mulţi dintre dumneavoastră chiar au îndrumat copii, adolescenţii şi, înafara şcolii, pe cei maturi să o facă, căci nu şi-au asumat în viaţă doar responsabilitatea câtorva noţiuni generale care oricum au să fie uitate curând... 

Formele noastre de gândire şi de comunicare se bazează pe sunetul fundamental, pur natural, pe care omul mental era obişnuit să-l perceapă şi să-l redea totodată, prin structurile corpului său mental. Sunetul fundamental (http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2009/09/puterea-gandului-si-puterea-cuvantului.html ) este o noţiune greu de înţeles de regulă, deşi mulţi îl intuiesc deja şi compun muzica blândă ale cărei acorduri line o aud vag sau bine format în gândurile lor... Prin sunet în primul rând ne îndreptăm către viitorul mental al omenirii... El este reprezentat azi prin muzică, cum spuneam: ne linişteşte, ne este un bun însoţitor în meditaţiile active, ne formează un fond senin pentru orice activitatea noastră cotidiană – mulţi dintre noi ştim bine asta... Vom avea câteva secole de acum încolo să înţelegem rostul tuturor celor legate de sunete care ne-au însoţit evoluţiile în ultimele milioane de ani pământeni...

Ceea ce este iarăşi specific acestei perioade este activitatea desfăşurată în gând: dar nu numai cuvintele interioare stau la baza gândirii, ci un complex întreg format din: citire, lucrare profesională bazată pe imagini (desene, fotografii), litere şi cifre citite în gând, analiză proprie de orice fel, planificarea activităţilor care formează viaţa noastră manifestă. Spre deosebire de generaţia celor care azi au 80-90 de ani (70 ceva mai rar acum) care nu au avut multe posibilităţi de citit şi, în general, au fost privaţi de activitate bogată de gândire (gândirea a fost pe linii puţine, bine bătătorite datorită vieţii din ultima treime a secolului trecut); de aici şi un proces relativ mare de inflexibilitate, dar necesar a fi înţeles din cauza vieţii între trei şuvoaie agresive masive: războiul şi intrarea pe făgaşul comunist, desfăşurarea perioadei comuniste şi trecerea înapoi la capitalism – unul rapace, deşănţat... Este de înţeles că nu şi-au format prieteni, hobbby-uri, nu şi-au dezvoltat mult comunicarea – cu excepţia oamenilor de litere şi a spiritelor înaintate întrupate în mijlocul începătorilor, în anumite trepte de evoluţie destul de grea de altfel. Se împletesc astfel oameni cu experienţă în comunicare şi oameni fără experienţă prea mare: dar nu prea se înţeleg reciproc. 
Dacă discutăm despre ajutor spiritual din partea unor spirite avansate, epoca pe care azi o trăim aduce un alt fapt în faţă: comunicarea de tip angelic, astral. De ce îngerii noştri ne fac comunicări mentale prin vorbire în primul rând este întrebarea generală pe care o pun mulţi: pentru că se spune că este generatoare de confuzii. Dar de fapt nu este chiar aşa: nu ea este generatoare de confuzii, ci noi nu avem puţină experienţă de vorbire articulată în gând, drept pentru care în „semitonurile” gamelor de sunete se inserează alte game (aşa cum bine arată Ouspensky în cărţile sale), care ne abat atenţia în alte părţi. Ne abatem pentru că nu avem obişnuinţa de a duce vorba din gând până la capăt. Spre exemplu: „Trebuie să fac baie!” Nuu!! noi amestecăm imaginea cu vorba repezită şi iese cam aşa: „Aaa... tre’ să fac... (şi aici apare imaginea mea făcând baie...)
De altfel se petrec lucrurile tot aşa acum cu imagini, cu înţelegeri pe care nu le ducem până la capăt, apoi chiar acţiunile noastre nu le ducem până la capăt pentru că nu avem obişnuinţa de a o face astfel...
De aceea trebuie să înţelegem că ajutorul astralilor vine în sprijinul de a duce ŞI gândirea la capăt în acest ciclul de vieţi. Specialiştii din orice activitate umană sunt de regulă cei care pot duce şi gândul la capăt (ca sunet interior), şi imaginea (interioară, a minţii) şi apoi să o descrie în amănunt, redând-o spre beneficiul altora. Desigur sunt multe altele în plus de discutat referitor la specialiştii de acest fel, eu fac atingere doar cu fenomenologia expusă astfel. 

NOI, GENERAŢIILE MAI TINERE PÂNĂ LA PRAGUL BĂTRÂNEŢII: SĂ LUĂM MĂSURI PENTRU NOI ÎNŞINE, NU PENTRU A LE CERE ALTORA...
Vom ajunge – sau chiar am ajuns, sau suntem pe ultima „sută de metri” spre bătrâneţe. Trăind printre bolnavi, bătrâni, în preajma celor care nu se pot adapta schimbărilor, care au doar dorinţa puternică de a-i schimba pe cei ce le stau în preajmă, mi-am dat seama în ultima vreme că noi putem face multe pentru noi înşine, în primul rând. Doar să vrem. Aşa cum spuneam şi la pensionare: cu mult timp înainte de a ajunge la pensie, să ne facem prieteni de aceeaşi vârstă sau prin jur de vârsta noastră, să ne facem hobby-uri, simple – nu neapărat cine ştie ce: deseori am fost întrebată, omul se gândeşte cu groază la bani investiţi, muncă pe rupte... ceea ce este departe de normalitatea din ţara noastră. Dar să avem în grijă câteva ghivece cu flori, să citim, să ţinem un jurnal, să ne ocupăm de aranjamente simple prin casă, să nu uităm plimbarea prin parcuri, un abonament pe tren (Doamne, câţi oameni în vârstă văd că au abonament VSD pe tren, se întâlnesc, leagă prietenii... multe, multe de spus aici !!!), apoi obişnuiri de socializare simplă pe internet (cele mai frumoase grupuri pe facebook sunt cele ale pensionarilor!!!) sau un blog, şi câte şi mai câte !!!
Din punctul de vedere al comunicării, chiar avem nevoie să învăţăm să ne exprimăm clar, direct, cu răbdare, să-i ascultăm cu răbdare pe alţii, dar să avem în vedere şi câteva forme de atitudine faţă de alţii. Să ne obişnuim să avem răbdare cu tinerii, să ne străduim NOI să le oferim spaţiul de trecere (ce clasă a dat o femeie în vârstă lăsând un tânăr să treacă cu maşina prin faţa ei... Uluitor !! Minunat!!!) Să învăţăm să ne simţim funcţionările trupului nostru degradat şi în curs trepidant de degradare, pentru A COMUNICA... da, a comunica, a răta, a explica celor care pot avea grijă de noi cum ne funcţionează organismul, pentru ca ÎMPREUNĂ cu cei din jur (din familie, din spitale, pe stradă, în magazine) să ne îngrijim şi noi, fără a sta pasivi să fim îngrijiţi de ceilalţi. Desigur, sunt cazuri când nu putem, sau doar nu putem de la început, dar pe parcurs durerile, suferinţele de la început se estompează şi putem comunica cu cei din jur, putem să ne străduim să ne facem înţeleşi cu vorbă bună, nerăstită, cu răbdare NOI, fără să pretindem răbdare din partea altora – iar dacă dăm peste persoane răbdătoare atunci să fim fericiţi !! fără să reproşăm celor care nu dau dovadă... CI SĂ LE DĂM EXEMPLUL NOSTRU PERSONAL DE RĂBDARE, ÎNŢELEGERE, BLÂNDEŢE... Să fim utili când putem, cu ce putem, să nu avem pretenţia să ne băgăm în viaţa altora; dacă ni se cere sfatul să spunem: „Eu aşa aş face...” fără să ne supărăm că ni s-a cerul sfatul dar el nu se potriveşte felului de acţiune sau gândire al celuilalt... 

O asemenea experienţă se formează din timpul maturităţii. Deci nu mă adresez doar celor în vârstă sau pe care să ajungă astfel... 

Viitorul comunicării interumane va cuprinde ceva împletit între comunicare exclusiv mentală, din trecutul mental al omenirii, şi comunicarea fizică, din această perioadă a folosirii preponderente a corpului fizic. Va veni o vreme în care schimbările în manifestările umane se vor concretiza în forţa de exprimare spirituală a fiecărui cuvânt în parte: concentrarea omului va fi dublată de o cunoaştere pe măsura puterii sale de concentrare. Nu va mai fi treptat nevoie de cuvânt vorbit decât în situaţia în care energia lui poate schimba ceva: în sens de echilibrare în viaţa omului, a naturii din jur şi a fenomenologiei meteorologice, tectonice de pe plan local. Restrângerea de acest fel a comunicării nu are loc decât dacă se sprijină pe o cunoaştere proprie largă, bogată, profundă – ceea ce va fi în situaţia oamenilor de pretutindeni din viitor, aşa cum a fost şi în trecutul metal al omenirii. Sunetul mental la care va reveni omenirea în curând va ajuta la reluarea materializării şi dematerializării ca metode clasice de creaţie materială mentală. Iar în etapa finală de evoluţie pământeană a omenirii cuvântul articulat va fi ajutător: la naşterea omului, la menţinerea sănătăţii şi odihnirii sale, la impulsionarea lucrărilor sale şi în final la desprinderea de corpul fizic, ridicarea de-asupra corpului eteric şi rămânerea în viaţă astrală. 
Să ne oprim deocamdată aici, urmând să reluăm discuţia şi să deschidem altele asemănătoare pe măsura apariţiei altor materiale de acest fel.