Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

duminică, 22 iunie 2014

AZI FACEM PLANURI SĂ "FUGIM" PE MARTE...

De credem sau nu credem azi...
...va veni o vreme în care ne vom ruşina că am scos din firele vieţii Pământului chiar şi un bob de pământ... Căci ceea ce azi numim " un nou Pământ" va fi cu totul altceva decât ceea ce credem azi doar pentru că am fost comozi şi ne-am lăsat duşi de valul minciunilor pe care l-au adaptat contemporaneităţii fiii celor care ne-au dus, şi silit să rămânem în minciună cândva... 

Azi facem planuri să fugim pe Marte, căci Pământul nu ne mai ajunge, după ce l-am schingiuit, secătuit, murdărit, mototolit... Credeam cândva că voi putea să îmi unesc puterile cu ale altora pentru a ruga pe cei care caută refugiul departe de Pământ să rămână şi să-şi unească ştiinţa, forţele, dorinţele pentru a face din nou Pământul un Rai - raiul pe care l-am avut înainte de Potop...
Dar nu aceasta este calea, căci atunci când aceşti oameni îmbolnăviţi de propriile lor năravuri se vor umple de ruşinea autodescoperirilor de sine - singuri vor pleca definitiv de pe Pământ. Şi vom putea ridica, noi cei rămaşi, nedoritori de alt "acasă", ruşinea distrugerilor făcute de propria noastră specie, vom lucra neîntrerupt pentru a face Pământul nu o bucată de sol pe care trăiesc oamenii, ci o planetă vie cu vieţuitoarele ei vii, printre care omul ştie să trăiască discret, îngrijind de fiecare suflet întrupat de-i ştiutor sau nu de el însuşi... În viitor nici nu va mai exista măcar sintagma "un nou Pământ": omul nu se va pune pe sine pe primul plan vorbind despre el însuşi ca fiind trăitor suveran pe o planetă călcată în picioare, ci se va pune îngrijitor bucuros, vorbind departe de a se arăta pe sine - ci vorbind de toate cele ce trebuiesc făcute pentru ca totul să strălucească de milioane de ori mai puternic decât el însuşi. 

Stau şi mă gândesc dacă nu cumva merităm azi robia umilinţei pe care o refuzăm sumeţindu-ne în felul în care credem că ar face-o Dumnezeu însuşi... Doar faptul că preoţii nu au ştiut, în majoritatea lor, să-şi arate sufletul plecat în faţa Dumnezeului şi oamenilor deopotrivă, deşi au propovăduit mereu scoţându-se pe ei înşişi de sub regula de aur a religiei impuse altora - ne mai izbăveşte de păcatul de a fi urmat o astfel de atitudine atotstăpânitoare, dominantă: imitându-i pe ei ridicându-se asupra noastră, noi asupra muştelor pe care le omorâm sau a mieilor pe care îi sacrificăm pe altarul neputinţelor noastre...

Azi noi credem exact invers, că este de datoria noastră să ne considerăm stăpânii solari şi dispreţuitori ai unei lumi pe care o considerăm întunecată, mică şi săracă,  fiind mândri să vorbim despre lumina noastră: cât de mare, cât de frumoasă, cât de zeiască, cât de... cât de... şi încă... şi încă... Trăim sub imperiul orgoliului în care ne scăldăm (poate chiar fără să vrem, sau poate chiar foarte conştienţi) şi în numele căruia ne simţim dumnezei dând din degetele noastre nepricepute încă, aşteptând ca orice venetic să vadă măreţia noastră umbrind propria sa măreţie flămândă... 
Trăim limitaţi deşi credem că alţii îşi sunt lor înşişi aşa, şi nicidecum n-am fi noi înşine... 
Trăim contorsionaţi încercând să descoperim mereu ce este după colţuri întunecate, acuzăm bălţile de maleficitate şi locurile care ne-au mărturisit durerile le acuzăm cu nenumărate motive pentru a fugi pe alte planete: din chingile casei noastre epuizate tot de noi de energie, sărmane locuri fără putere de a mai primi lumină... 

Şi asta numim noi azi: mândra necesitate de a popula şi alte planete... 
Adică de a le distruge una după alta aşa cum am făcut cu Pământul cândva... 

luni, 16 iunie 2014

ÎNŢELEGEREA MODURILOR POSIBILE DE HRĂNIRE UMANĂ: 2. CARNEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE

Imagine preluată de pe http://www.gustos.ro/retete-culinare/friptura-de-pui.html

Câteva gânduri în deschidere...
Nici preotul, nici medicul, nici învăţătorul nu ne pot realmente îndruma până ce nu vor simţi sufletul nostru pătrunzând corpul-obiect pe care ei îl percep ca pe o cutie aşezată strâmb pe o masă, ce trebuie umplută exact cu ceea ce vor ei, dar şi îndreptată de ei astfel încât să aibă marginile perfect paralele cu marginea mesei pe care stă...

Acesta nu este un articol care să îndemne la vegetarianism sau veganism, ci un aspect al hrănirii cu carne care arată că ea nu favorizează întărirea, dezvoltarea masei corpului nostru fizic, ci cu totul altceva. 
Carnea cu care se hrănesc mulţi oameni azi este de fapt o preluare unui obicei de la stăpânii din vremurile anterioare, utilizat de regulă doar în ultimele 4 – 5 milenii. Stăpâni care la rândul lor au folosit astfel de practici nu pentru că omenirea s-ar fi hrănit cu carne de vânat de milioane de ani înainte, ci pentru că s-a ştiut din vechi timpuri care este rostul adevărat al consumului de carne şi l-au transferat de la animal la om: ei înşişi nicidecum pentru a fi mai puternici – ci pentru a-şi simţi mai vârtos plăcerile, trăirile grosiere şi subtile deopotrivă. Au ştiut aceste lucruri de la animelele care, spirite încă inconştiente de viaţa şi moartea pe care o creează în jur, învaţă să se hrănească cu carnea semenilor lor, pentru a-şi concentra atenţia încă neobişnuită cu focalizări deosebite, pentru a-şi consolida activităţi cu corpul fizic, mult mai dezvoltate decât le au oamenii: deplasarea cu corpul fizic prin efort susţinut (zbor, înot, alergare), dezmembrarea brutală a corpurilor vieţuitoarelor cu care se hrănesc, digerarea hranei, activitate sexuală brutală, autoprotecţie prin bătaie, agresivitate susţinută, zdrobire, muşcare, lovire. Toate sunt de fapt învăţături care au la bază o serie de rădăcini din însăşi crearea monadelor, inconştiente de câte alte vieţi monadice distrug prin simpla lor trăire. 
Şi cel mai important lucru de înţeles pentru ele este faptul că ceea ce numim corpuri sunt protecţii pentru însăşi viaţa monadică, care astfel devine eternă. Iar corpurile le sunt de un real folos până când monada creşte şi conştientizează rostul existenţei corpurilor – punct de plecare pentru învăţături care să dezvolte şi să protejeze viaţa, şi nu să o distrugă. 

Sunt multe idei care se împletesc aici, şi care la rândul lor pot fi comparate între ele, pentru a ne oferi înţelegerea unui anumit aspect al impulsurilor pe care spiritul întrupat le culege din mediul de trai: adică acolo unde este canalizată radiaţia sa spirituală, în raza căreia se formează corpurile sale. După constituirea, întreţinerea şi creşterea corpurilor, forţele de propagare ale razelor sunt folosite în continuare pentru mişcarea sistemului corporal sau numai a unor părţi ale acestuia, apoi pot fi conştientizate şi folosite şi dincolo de sistemul corporal, manipulând câmpurile care înconjoară ca nişte pături, cămăşi protectoare corpurile. Dar razele se răspândesc dincolo de marginile corpurilor şi câmpurilor lor, căci corpurile se formează în partea cea mai densă a blocului radiaţiei totale a spiritului, iar dincolo de câmpurile protectoare ale fiecărui corp în parte şi a întregului sistem deopotrivă se vor forma percepţii care dovedesc spiritului sau monadei individuale întrupate că percepţia propriu-zisă este a spiritului, nu a corpului propriu zis. 
Conştientizarea complexităţii mediului în care trăieşte orice întrupat porneşte de la simţirea sufletului, radiaţiei altor spirite întrupate, sau radiaţiei unor aglomerări de materii care sunt creaţii ale lor, sau ale circulaţiei în diferite planuri ale celor înconjurătoare – fie materii sub diferite forme, fie alţi întrupaţi, fie părţi ale corpurilor lor, fie creaţii ale lor. Corpurile noastre sunt cele care ne învaţă la început cum să ne folosim seturi de raze din radiaţia noastră totală pentru a ne orienta, a folosi mediul de trai şi a interacţiona cu alţi întrupaţi. După compoziţia mediului şi constituirile corpurilor noastre, învăţăm asemenea manifestări la diferite nivele de vibraţie, simultan sau consecutiv, în secvenţe care le reunesc pe toate; iar din folosirea lor înţelegem la un moment dat felul în care chiar razele îşi măresc puterea de pătrundere şi permit simţiri superioare după felul în care ele pătrund şi se intersectează mai uşor şi mai complex, în diferite forme, cu radiaţiile altor monade sau grupuri de monade. 

În întrupările noastre actuale, conştientizăm în diferite medii, cu diferite forme şi puteri de pătrundere în ele, felul în care putem să ne concentrăm atenţia asupra materiei celei mai apropiate de radiaţia prin care ne-am obişnuit să percepem lumea înconjurătoare. Ne folosim de corpuri aşadar în primul rând pentru focalizarea atenţiei noastre ca monade întrupate, dar aflăm la un moment dat că direcţia de evoluţie este aceea de a nu ne mai folosi de ele decât în anumite cazuri – când vom dori să ajutăm spiritele care nu se pot concentra încă decât prin corpurile lor de întrupare. În rest putem să ne folosim forţele pentru percepţii şi lucrări realizate direct cu razele din radiaţia proprie, fără alte intermedieri. 

La fel se pune problema în toate etapele de evoluţie, de pe orice planetă, sau în cazul folosirii diverselor corpuri pe aceeaşi planetă: în cazul omenirii, de-a lungul timpului pământean acestea fiind în principal corpul mental şi corpul astral, pe lângă corpul spiritual cu care spiritele vin pe planetă şi îşi formează prima impresie asupra particularităţilor planetei. La fel se petrec lucrurile, de regulă, pe orice planetă din această zonă a universului, dar şi în alte zone ale universului, chiar dacă corpurile sunt mai simple în constituirea lor, dar radiaţia monadelor – mult mai puternică şi mai subtil specializată în manipularea corpurilor sale – este mult mai abilă, mai sensibilă, în desfăşurarea unui set mult mai complex de manifestări locale. 

Desigur că învăţăturile privind constituirea, întreţinerea şi folosirea corpului fizic sunt îndelungate şi complexe, şi orice monadă îşi formează treptat siguranţa de a folosi, de a proteja, de a întreţine şi de a folosi sistemul său corporal, mai cu seamă corpurile pe care le folosesc curent pentru activităţi de o complexitate mereu mărită. 
În cazul nostru, în etapa actuală a trăirilor noastre pământene, avem în vedere corpul fizic; dar utilizarea lui este parte a unor învăţături de folosire a multor şi diferite forme corp fizic, în vibraţii mai joase şi treptat mai înalte, de putere mai mică care treptat se întăreşte, se diversifică, folosirea se universalizează prin întrupări pe diferite planete, în diferite galaxii. Toate locurile de întrupare sunt de fapt medii de creştere a abilităţilor de manipulare şi întreţinere a tuturor felurilor de corporalitate proprie. Ceea ce creşte astfel flexibilitatea în folosire, creşte abilitatea de interacţiune cu alţi întrupaţi, chiar de folosire a lor, şi în final de înţelegere că numai conlucrarea între spirite poate conduce la realizarea unor obiective majore pentru viaţa fiecăruia şi a tuturor împreună. 

Pe de altă parte, treptat, fiecare spirit începe să înţeleagă faptul că întărirea radiaţiei sale conduce la realizarea într-un fel automată, spunem noi acum, a unor manifestări pentru care etape îndelungi de trăire au constituit timpul necesar înţelegerii necesităţii lor, folosirii lor, dezvoltării activităţilor în ansamblul lor. După consolidarea unor asemenea învăţături, volumul lor poate fi simplificat şi folosit după nevoile cele reduse de însăşi dezvoltarea radiaţiilor în timpul desfăşurării eforturilor de învăţătură şi consolidare prin aplicarea lor. Spiritele încep să-şi conştientizez felul în care au crescut automatismele cunoscute deja şi s-au format chiar multe altele noi, care le ajută pe cele dintâi. Este cazul:
– hrănirii: care nu mai are nevoie de un aport pe cale fizic-corporală, hrănire cu corpuri ale altor vieţuitoare, căci creşterea vibraţiei şi puterii radiante a spiritului conduce la întărirea automată a păturilor hrănitor-protective ale fiecărui corp în parte, la creşterea puterii de absorbţie prin plexurile corpurilor fluidice a unui volum din ce în ce mai mare de fluxuri de filamente: care constituie materialul mereu reînnoit pentru corpurile noastre, monada scăpând de efortul şi atenţia către hrănirea cu vieţuitoare care deja au compactizat fluxuri de filamente în corpurile lor, putând deveni hrană pentru altele;
– deplasării: creşterea puterii radiante a spiritului, a corpurilor sale, a câmpurilor corpurilor din sistemul propriu, conduce la creşterea puterii de propulsare prin manipularea radiaţiei întărite, cu acţiune complexă asupra materiilor câmpurilor totale ale sistemului corporal, ceea ce conduce treptat la învingerea din ce în ce mai uşoară a gravitaţiei planetei. O primă fază este mersul plutit la suprafaţa pământurilor şi apelor, după care deplasarea pe verticală sau în orice direcţii, cu viteze diferite, devine modul general de deplasare în medii din ce în ce mai dense, de vibraţii din ce în ce mai joase, sau învingând variaţiile dese ale vibraţiilor determinate de acţiunea reunită a factorilor cosmici şi planetari;
– percepţiilor cu diferiţi senzori, ai diferitelor corpuri întărite, percepţii conştientizate din ce în ce mai profund, mai clar, cu abilitatea de a le folosi pentru a studia lumea înconjurătoare;
– folosirii separate a diferitelor corpuri în diferite situaţii: a corpului astral pentru deplasare, având la bază folosirea unor anumite raze – a razelor lungi şi foarte sensibile în mişcările lor permanente, în mediul dens şi necesar a fi protejat de nepriceperi ale noastre, la început; a corpului mental care are proprietatea de a percepe cu foarte multă claritate elemente subtile ale mediului (cum ar fi structuri înconjurătoare create pentru a nu ajuta evoluţiile), având la bază folosirea radiaţiilor scurte dar foarte puternice pe care le numim mentale, putând fi folosite în moduri deosebit de fine, subtile, rafinate, când mediul înconjurător le permite. 

Iată aşadar că fiecare element de manifestare cu care suntem obişnuiţi poate să se modifice în timp, şi descoperim moduri mereu noi de funcţionare a capacităţilor noastre în diferite situaţii. Modificările menţionate mai sus au făcut parte din patrimoniul manifestărilor curente ale omenirii înainte de ultima glaciaţiune şi vor face în continuare parte din el pe măsura revenirii planetei la vibraţia pe care a avut-o anterior. 
În acest context trebuie să înţelegem şi ceea ce numim hrănire în zilele noastre, aport energo-material la completarea necesarului energetic al corpului nostru fizic alături de cele primite de corpul fizic de la celelalte corpuri din sistemul propriu. 

UITĂM CĂ AVEM PROTECŢII CORPORALE
Da, unii dintre noi nu ştiu că avem protecţii chiar prin formarea corpurilor şi câmpurilor noastre fluidice. Neştiind că mai avem corpuri peste corpul nostru fizic, nu ştim din ce sunt formate, la ce ne folosesc, ce fel de implicaţii au ele în viaţa noastră curentă. Şi trebuie să discutăm pe larg despre cele percepute din ce în ce mai mult de către cei care fac meditaţii active sau au intuiţii care le cer căutarea unor explicaţii care să concorde cu cele din subconştientul lor. 
Este necesar să se ştie că toate corpurile noastre funcţionează în mod armonios, egal, echilibrat, acolo unde credem că numai creierul ar fi acela care ordonează şi impulsionează diverse activităţi:
– involuntare: ale aparatului circulator, respirator, digestiv, etc;
– voluntare: ne deplasăm pentru că vrem, vorbim pentru că vrem, sub impulsurile dictate doar de creier;
– împletite: vedem chiar şi fără să vrem, chiar şi pentru că vrem să ne concentrăm atenţia asupra unui subiect, unui obiectiv în funcţie de necesităţi, plăceri, dureri, etc.

Dar ceea ce ar trebui să ştim este că:
– fiecare corp are felurile sale de funcţionare, de autoprotecţie şi de împletire a impulsurilor proprii cu impulsurile vibraţionale provenite de la celelalte corpuri din sistemul propriu;
– fiecare corp are, beneficiază, de energii prin sistemele matriceale ale corpurilor spirituale: în principal corpul spiritual (sau budhic) şi corpul dumnezeiesc (sau atmic): care ne asigură exact vibraţia de care avem nevoie conform destinului propriu, al grupului propriu de spirite cu care avem sarcini comune în fiecare întrupare, precum şi al grupurilor de legătură socio-spirituală de care avem nevoie în evoluţie – din care de fapt se croieşte mediul spiritual în care ne naştem în cadrul speciei: trăim, ajutăm şi ne lăsăm ajutaţi.
O asemenea matrice corporală creează condiţii privind protecţii ale fiecărui corp, aşadar şi ale corpului fizic, protecţii la care contribuie în mod voit şi monada întrupată, prin a căuta un echilibru permanent între:
– consum de energii / preluare de energii;
– trăind destinele proprii şi contribuind în egală măsură la crearea unui mediu vibraţional mai mult sau mai puţin echilibrat, după conştientizările proprii;
– asigurându-şi protecţia faţă de diverse fenomene atmosferice, fenomene planetare agresive: pentru oameni fiind cutremure, meteoriţi, revărsări de ape, apoi faţă de alte vieţuitoare planetare, protejând nu numai corporalitatea proprie, ci chiar pe a altora astfel, vieţuitoare cu care venim în contact şi fără grijă din partea noastră le-am periclita astfel şi lor existenţa. 

...Sau cel puţin aşa ar trebui să facem: să căutăm permanent un echilibru în tot ceea ce facem. Şi de fapt chiar aşa şi facem în mare parte – dar când trăim sau ne exprimăm trăirile, accentul cade pe alte unghiuri de vedere, alte priorităţi. De fapt ar trebui să cadă exact acolo unde trebuie, adică aşa cum punem punctul pe „i”, sau căciula pe „ă”, sau liniuţa pe „t”...

Tocmai problema acestui accent vreau să pun acum, din totalul celor cu care suntem mai mult sau mai puţin obişnuiţi să le cunoaştem.

Aşadar, să reţinem ca un prim aspect că ceea ce avem sub formă fluidică, corpurile fluidice din sistemul nostru corporal şi câmpurile lor, oferă energii şi protecţii pentru derularea echilibrată a activităţilor noastre.

Dacă derulăm activităţi care depăşesc echilibrul nostru normal, echilibru stabilit conform fiecarui destin în parte, avem în vedere în primul rând refacerea pentru susţinerea mai departe a corpului fizic. Dar noi îl folosim în mod curent în mod excesiv şi compensăm prin hrană solidă pierderea de energie prin exces de activitate. 
Aici este şi accentul nostru, şi multe alte accente privind activităţile noastre contemporane: manifestări în exces.
Nu vom discuta aici despre ceea ce este etic, moral, demn – dar dacă vom vedea câteva filme care circulă pe net privind felul în care cresc şi sunt sacrificate animalele – vom revedea toate aceste aspecte în sinea noastră: şi etic, şi moral, şi multe alte aspecte care ar trebui să ne determine să plecăm capul sau măcar ochii ruşinaţi că, mai mult sau mai puţin volitiv, contribuim la încurajarea unor asemenea situaţii. 
Pentru că tot ceea ce este pentru noi carne de mâncat este viaţa unui animal sacrificat. Când discutăm despre faptul că religia noastră ne spune cum conducătorul nostru spiritual a înmulţit peştii, să avem în vedere că El ne-a spus că nu a venit să shimbe orânduielile umane: lăsând de fapt în seama noastră asemenea schimbări, pe măsura creşterii gradului nostru de conştiinţă; a spus că a venit să realizeze câteva lucruri care să creeze condiţii la revenirea omenirii treptat, la starea sa primordial-pământeană, acea stare de „Rai” pe care trebuie să o trăim în viitor. Dar din suma totală a mâncărurilor noastre, peştele constituie momentan un aliment care provine din vieţuitoare care au la bază o susţinere planetară puternică, în timp ce mielul sacrificat de iudei este turnantul omenirii sacrificate, de care fiecare om va deveni capabil să înţeleagă că, atâta timp cât vom omorâ oameni care ar fi găsiţi vinovaţi de ceva anume, vom avea o indiferenţă totală pentru omorârea de mamifere nevinovate. 
Omul a crezut în ultimele milenii că ceea ce este hrănirea cu carne îi poate susţine însăşi carnea lui. Cercetările ştiinţifice moderne evidenţiază proteinele animale care susţin partea proteică a propriei noastre cărni (şi sânge, şi os), deşi toate păreri noi mai susţin că tractul nostru digestiv nu este făcut pentru a digera carne, ci pentru produse vegetale şi cel mult produse secretate de vieţuitoare, în principal lapte şi miere. 
Şi se ştia bine acest lucru până acum 2-3000 de ani.
Dar ceea ce nu ştim azi – dar strămoşii tuturor popoarelor au ştiut bine de tot – este faptul că hrănirea cu carne nu întăreşte masa noastră corporală, nu o îmbunătăţeşte, nu-i perfecţionează funcţiunile – iar aceasta este nedumerirea citită printre rânduri a cercetătorilor care nu doresc nici ei să schimbe orânduielile, dar o fac doar din motive pur mercantile – şi nu spiritual-evolutive, aşa cum a avut în vedere Iisus la vremea lui.

Hrănirea cu carne are cu totul alt rol: ea determină întărirea impulsurilor vibraţionale corespunzătoare corpului fizic – asemănător felului în care facem azi deosebirea între puterea unui bec de 40W comparativ cu puterea de 100W; întărirea de acest fel nu creşte puterea efectivă a muşchilor, ci concentrează radiaţia la nivelul corpului fizic, care se va preocupa de acest corp şi de tot ceea ce poate face cu el; creşte aşadar atenţia pe acesta şi pe folosirea acestuia în detrimentul altor corpuri din sistem: a percepţiilor cu senzorii lor şi a unor activităţi care pot fi realizate cu ajutorul lor. 

Ca urmare, la un moment dat omul îşi va da seama că nu carnea l-a ajutat dându-i forţele necesare şi protecţia fizică necesară, ci doar spiritul a fost impulsionat să se concentreze pe lumea fizică, prin corpul său fizic, cu toate razele de vibraţia corespunzătoare acestuia – cea mai joasă vibraţie dintre razele sale din totalul radiaţiei pe care o poate folosi în acest punct din univers. 
Nu a folosit în acea perioadă în care a mâncat preponderent carne razele corespunzătoare corpului astral sau mental, cu care ar fi putut să cerceteze universul înconjurător şi semenii cu intenţiile lor cele mai ascunse. 
Acesta de altfel a şi fost motivul pentru care preoţii egipteni au pornit în epoca antică, calvarul lumii, alegând din totalul cunoaşterilor lor ceea ce ar fi putut să fie cel mai primejdios lucru venit din partea popoarelor supuse: cunoaşterea prin intuiţie şi clar-simţuri a intenţiilor lor, ascunse poporului condus cu dispreţ şi agresivitate – în loc să-i coordoneze lucrările spre dezvoltarea armonioasă a tuturor forţelor sale spirituale. Au hrănit cu produse animale masa de sclavi cu care nu s-au comportat rău de la început, dar au mărit numărul sclavilor cărora le-a impus o muncă de care nu aveau neapărată nevoie (şi au ştiut bine de tot acest lucru). Au abătut atenţia lor de la intenţiile conducătorilor, mărind masa de sclavi cu cei preluaţi din popoarele cucerite. În acest fel îşi asigurau toate cele necesare traiului şi vanităţii lor dictatoriale, asigurând şi lipsa pericolelor de a fi descoperiţi de popoarele din jur. 
Curând au descoperit că se putea manevra o masă mare de oameni prin frică şi agresiune emoţional-mentală, de aceea nici nu mai era necesară menţinerea unei hrăniri substanţiale, ci doar crearea unei frici absolute de o divinitate despre care ştiau bine că nu pedepseşte, nu cere şi nu se implică în manifestările umane. Au cunoscut în multe feluri fenomenologia planetară şi cosmică de care s-au folosit pentru a induce şi frici, dar şi false speranţe în situaţii a căror finalitate ei o cunoşteau prea bine – aşa cum ar fi eclipsele solare sau lunare, revărsările de ape, etc. 
Creând clasa conducătorilor politici (căci ea a fost creată de preoţii templelor, despărţită de conducătorii templelor din motive politice, pentru acapararea de resurse materiale şi umane necesare derulării programelor proprii de maşinaţiuni bazate pe dictat şi agresiune) au reuşit în scurt timp să-şi ascundă şi mai mult intenţiile politice, alterând dorinţele noilor conducători, laici, cu aceleaşi feluri de procedee ca şi cele pentru sclavi, pentru a-şi păstra autonomia asupra clasei lor. Asupra tuturor păturilor populaţiilor, de fapt. 
Aşa s-a scris de fapt istoria necunoaşterilor noastre până când mare parte din popoarele supuse de fapt religios, s-au lepădat treptat de puterea religioasă. Sau conducătorii au conlucrat cu ea pentru păstrarea puterii în faţa popoarelor care învăţau rapid să lupte pentru independenţa lor. 

Revenind, să înţelegem că, de fapt, spiritul uman are nevoie de un echilibru cât mai avansat între folosirea diferitelor raze din radiaţia sa totală. Adică după cum îi sunt şi corpurile, după vibraţiile pe care acestea le culeg din mediul de trai: corpul fizic, corpul astral, corpul mental şi corpul cauzal – după cum curg necesităţile de acţiune pământeană. Am mai discutat despre faptul că celelalte corpuri – numite de noi spirituale – sunt corpuri de ajutor pentru spirit în vederea derulării destinului în curs, de aceea discutăm despre corpuri de acţiune la nivel planetar ca fiind cele de la fizic la cauzal.

ÎN CONCLUZIE: MÂNCĂM SAU NU MÂNCĂM CARNE?...
În timpul postului, nu mâncăm carne. În timp, vegetarienii care deja au extins această practică la întregul lor destin în curs, ţinând „post” permanent, sunt oameni care reuşesc să obţină o echilibrare (de multe ori inconştientă la început) între folosirile corpurilor/razelor lor principale. Îşi pot observa la un moment dat uşurinţe de mişcare, de gândire, de interacţionare cu semenii. Dacă ei cunosc astfel de amănunte, au toate condiţiile necesare pentru a-şi găsi echilibrul spiritual necesar pentru derularea destinului lor. Mulţi spun că nu mai au forţe fizice: eu cred că ele nu se modifică, ci doar se folosesc echilibrat. Dar se dezvoltă registrul curiozităţilor, al preocupărilor, al înţelegerilor, devine mult extins şi nu de puţine ori mai profund; în plus efortul de vitalitate se diminuează considerabil şi surplusul energetic se repartizează egal între corpuri, se echilibrează mai repede în cazuri de vârf emoţional, de emoţie negativă mai ales (deziluzii sociale, familiale, profesionale), ceea ce contribuie la un fond general de odihnă, relaxare care aduce sănătate tuturor corpurilor din sistemul propriu. Mai ales la nivelul corpului fizic, cel mai vizat dintre corpurile noastre, întrucât el este pe de o parte cel mai solicitat şi pe de altă parte supus vibraţiilor de frecvenţa cea mai joasă: iar vremurile şi societatea umană din ultimele milenii nu a favorizat menţinerea unui tonus sănătos la nici unul dintre nivelele corpurilor omeneşti. 

Şi eu am făcut greşeala să cred că acest consum de carne întăreşte corpul fizic, dar mi-am dat seama că, de fapt, radiaţia monadică se concentrează pe corpul fizic, întărindu-l numai pasager: spre vârsta senectuţii, degradarea în cazul corpurilor agresiv folosite (chiar prin gimnastică agresivă sau alte feluri de solicitări sociale curente puternice) este mult mai puternică decât se poate crede, la vârsta la care toate par a merge perfect...
Un consum foarte moderat de carne – aşa cum tăiau bunicii noştri o găină pentru masa de duminică, pentru întreaga familie – nu dăunează în zilele noastre pentru cei care s-au obişnuit organic cu consum de carne. Mai mult, postul regulat – săptămânal – fără produse de origine animală (adică fără ouă şi fără produse din lapte) şi cu posturile mari din timpul anului, formează un program regulat echilibrat, bun pentru toţi oamenii, indiferent de natura muncii lor – doar echilibrată să fie, în cazul în care societatea merge în felul pe care îl ştim acum. Aşa cum discutam şi în alte postări, acest fel de regim de hrănire este necesar pentru orice om pentru a trece rapid la regimul alimentar total vegetarian, apoi vegan – apoi la un regim fără hrană multă: un tubercul şi un fruct, în funcţie de necesităţi care ţin de ritmurile normale ale vibraţiei planetare. 
Adică aşa cum vor cere în viitor corpurile noastre. 
Iar viitorul a „început” deja: deja ştim că există oameni care nu se hrănesc decât cu lichide concentrate (sucuri de fructe şi legume), sau oameni care folosesc doar apă pentru consumul curent şi doar în cazuri mai rare sucuri vegetale concentrate. 

Ştiu că încerc să fiu îngăduitoare , şi nu ştiu dacă pot fi îngăduitoare întotdeauna cu cei care nu pot înţelege şi denigrează realitatea existenţei unei vieţi lipsite de necesitatea consumului de carne... Dar nu trebuie să impunem nimănui un anume tip de viaţă, de hrănire, dacă sănătatea sau intuiţia proprie nu le impune ceva anume. Pentru cei care au un tract digestiv greoi, malformaţii ale organelor interne sau degradări moştenite din familie, se poate folosi un regim alimentar fără carne în loc de bisturiu şi medicamentaţie dură: şi ştiu asta bine din proprie experienţă şi din experienţa celor cu care am discutat – care au ajuns la bisturiu, fără ca efectul să fie deosebit. Doar regimul vegetarian folosit în asemenea condiţii a condus la reglarea sănătăţii şi un trai decent în continuare. 
Aşadar este normal ca hotărârea să aparţină fiecărui om în parte, în funcţie de cerinţele vieţii sale. 
Cu toate acestea, este bine să ştim cum stau lucrurile cu adevărat...
Astfel încât eu doresc tuturor toate cele bune şi frumoase !!!...

duminică, 1 iunie 2014

ÎNŢELEGEREA MODURILOR POSIBILE DE HRĂNIRE UMANĂ: 1. PUTEM SĂ NU NE HRĂNIM CU ALTE VIEŢUITOARE PLANETARE?

Întrucât am avut de-a lungul timpului multe discuţii privind hrănirea noastră, a oamenilor, să fac câteva precizări privind părerea mea în acest moment al trăirilor noastre planetare. 

HRĂNIREA CU LUMINĂ, CU PRANĂ...
Vom discuta pe larg despre faptul că oamenii pot trăi în mod curent hrănindu-se cu ceea ce azi numim aer planetar – din care fiecare corp din sistemul nostru corporal îşi preia diverse componente, cunoscute azi ca fiind praf, microorganisme, lichide sub formă de vapori, gaze: toate acestea fiind însă doar o mică parte din compoziţia normală a aerului. Partea cea mai voluminoasă a acestei compoziţii este formată din fluxuri de filamente energo-materiale cu vibraţii diferite, în funcţie de compoziţia lor interioară (http://www.bucuria-cunoasterii.ro/category/studii-generale/3-filamente-energo-materiale/ ). Vom vedea în continuare, pe de o parte: că o asemenea hrănire – o numim osmotică, prin osmoză – are loc permanent de fapt, fără ca azi majoritatea oamenilor să o conştientizeze sau să o cunoască prin informare; hrănirea noastră conştientă este doar o parte din necesarul de hrană pentru sistemul nostru corporal. Pe de altă parte această formă osmotică este de fapt hrănirea noastră universală, a spiritelor întrupate pe Pământ ca oameni, spirite ajunse în faza de evoluţie a creatorilor conştienţi avansaţi. În majoritatea timpului nostru evolutiv actual, hrănirea ne este tot de acest tip, chiar şi aici, pe Pământ: aşa cum aveau loc trăirile umane de tip lemurian şi atlant, înainte de ultima glaciaţiune. Doar pentru perioade foarte rare şi foarte scurte de timp este folosită hrănirea fizică, în felul cunoscut azi de noi. Suntem azi în faza de pregătire pentru renunţare la modul de hrănire pe care îl credem normal pentru orice om. El chiar este normal – însă numai pentru astfel de perioade scurte de timp, după care revenirea la hrănirea majoritar osmotică este de fapt revenirea la normalitatea umană, pământeană şi universală deopotrivă pentru evoluţiile noastre. 

O asemenea hrănire este cunoscută sub denumirile: hrănire cu lumină sau hrănire cu prană. După părerea mea, “hrănire cu lumină” nu este chiar corect – ea surprinde doar efectul vizual, imagistic, al hrănirii cu filamente energo-materiale din mediul planetar, filamente care dau aspectul general foarte puternic luminos al aerului: nu ar fi absolut incorect, ci doar poate fi folosită o astfel de exprimare doar până la înţelegerea fenomenului ca atare – adică într-o etapă scurtă a cunoaşterii noastre momentane. 
În acest context, ceea ce numim “hrănire cu prană” poartă o notă superioară de realism. 
Lumina este aşadar efectul vizual al emisiilor energetice ale fluxurilor de filamente energo-materiale circulante în aerul planetar. Este mult mai corect să spunem că hrănirea se poate face, într-adevăr, cu filamente luminoase: s-o numim hrănire filamentară. În orice situaţie planetară, oricum şi oricând, filamentele sunt luminoase, chiar dacă în trecutul apropiat ele au avut majoritar luminiscenţa mult mai slabă decât filamentele circulante azi în mediul cosmic şi planetar. 
Desigur, şi hrana noastră actuală, formată din corpul altor vieţuitoare planetare, este tot filamentară, căci corpurile de întrupare şi ale noastre, şi ale întregului biosistem planetar vegetal şi animal sunt formate din filamente compactizate în puterea radiantă a spiritelor noastre. Dar pentru că ne referim în această perioadă la mai multe forme de hrănire, ar fi bine să cunoaştem rădăcinile profunde ale fenomenologiei perioadei pământene de trăire fizică – adică prin intermediul corpului fizic, căci astfel ajungem să înţelegem multe alte lucruri în plus. 
Ajungem să înţelegem astfel deosebirile fundamentale ale etapei de evoluţie a oamenilor, comparativ cu aceea a celorlalte vieţuitoare planetare. Astfel, înţelegem că noi avem puterea dea face astfel de alegeri privind şi activităţile derulate de noi, şi modul de întreţinere a corporalităţii noastre. Pe celelalte vieţuitoare le vom putea înţelege în trăirile lor proprii, le vom putea ajuta în mod diferit comparativ cu cele necesare nouă, cum ar fi hrănirea noastră, fără să le ţinem nemâncate în evoluţiile lor: care sunt evoluţii cu conştienţă restrânsă a manifestărilor proprii, cu control restrâns asupra manifestărilor proprii, cu conştiinţă puţin dezvoltată pentru face alegeri între diverse modalităţi de trăire cunoscute de ele, individual. 

Tot în acest fel vom înţelege şi necesitatea de hrănire actuală a semenilor noştri: cu corpul altor vieţuitoare, chiar dacă unii dintre noi sau poate chiar noi înşine suntem pe calea renunţării la hrană dură. Şi ea va mai dura pentru omenire atâta vreme cât activităţile noastre, la fel ca şi ale celorlalte vieţuitoare – chiar dacă ele nu sunt creatoare conştiente – rămân impulsive, încercând să facem deodată tot ceea ce putem face mai mult, mai bine, de-a valma, conform vieţuirii cunoscute la diferite nivele de vibraţii ale planetei. Căci acum toate vin puhoi peste noi: şi cele pe care le-am făcut în ultimele milenii, şi intuiţii ale celor făcute în străvechimi, chiar dacă nu ştim bine de unde ne vin şi facem confuzii care ne dezorientează mereu. Cu toate acestea, vom avea puterea să le deosebim la un moment dat, să le înţelegem de unde vin, cum trebuie să le folosim, cum trebuie să ne înţelegem pe noi înşine şi pe cei care nu sunt întrutotul ca noi înşine. 

Vom vedea însă că, în perioade de vibraţie înaltă ale planetei, din trecut (şi aşa cum vor fi şi în viitorul apropiat) nici animalele cunoscute de noi ca fiind mamifere nu aveau o hrănire agresivă, şi nici celelalte vieţuitoare de altfel: întrucât la nivele înalte de vibraţie, corpurile vieţuitoarelor aici, pe Pământ, sunt adaptate la compoziţia şi densitatea aerului, apei şi pământurilor, hrănirea osmotică este şi la ele foarte dezvoltată, iar necesarul de hrănire cu alte corpuri planetare este substanţial redus astfel, alte sarcini ale lor fiind dezvoltate în astfel de perioade. 

Mulţi cred că cuvântul “prană” înseamnă “lumină” – dar el spune de fapt mult mai mult decât atât: strămoşii orientali ştiau bine că în aer sunt filamente (aţe, corzi) cele ce aduc anumite feluri de lumini planetare şi cosmice: dar în mod egal ştiau la fel strămoşii tuturor popoarelor de pe toate continentele. Îmi place faptul că populaţiile indigene de tip sud-american – de tip toltec de fapt,în rădăcina lor – au precizarea “filamente” în expunerea cunoaşterii lor, iar cunoaşterea străveche dacică numeşte “aţe” minusculele filamente care circulă şi liber, în fluxuri bogate, în spaţiile planetare şi cosmice, care formează baza structurală a particulelor subatomice ale lumii materiale cu feluri multe de vibraţii, care ne înconjoară şi ne constituie deopotrivă. 

AŞADAR, SĂ DEZVOLTĂM IDEEA CONFORM CĂREIA HRĂNIREA FILAMENTARĂ ESTE UN MOD DE HRĂNIRE CURENTĂ
Ar fi bine să înţelegem şi să nu uităm acest lucru. În primul rând, este bine să înţelegem două aspecte principale din acest punct de vedere:

1. Nu numai oamenii au o astfel de hrănire în economia întreţinerilor lor corporale, ci toate vieţuitoarele planetare şi toate entităţile planetare (spirituale şi astrale, dimensionale), toate vieţuitoarele şi entităţile de pretutindeni din univers şi toate macrostructurile universice care reprezintă întrupări comune ale unor grupuri de spirite, ale unor popoare de spirite şi grupuri de popoare de spirite. Toate folosirile de acest fel au loc în funcţie de fluxurile energo-materiale circulante – atrase şi eliberate de stelele şi planetele universului. Cu cât spiritele în evoluţii individuale sunt mai avansate, ele vor avea puterea de a nu mai folosi drept hrană corpurile de întrupare ale semenilor lor. Dar în acelaşi timp se vor folosi de astfel de procedee când se vor întrupa în mijlocul populaţiilor care învaţă să se hrănească treptat conştient: 
– mai întâi cu o conştienţă a hrănirii în sine, ca necesitate de vitalizare a corpurilor care le ajută să evolueze;
– apoi cu o conştiinţă de alegere a unor trăiri superioare: de protecţie a vieţii semenilor de pretutindeni, de toate formele şi aflate în toate treptele de evoluţie. Căci este necesar la început să avem o conştienţă a manifestării în sine, pentru ca ulterior să desfăşurăm trăirile noastre cu conştiinţă din ce în ce mai avansată, ridicând nivelul unor manifestări pe care le-am făcut în începuturi fără să conştientizăm prea multe elemente de trai curent, şi mai ales impactul lor asupra vieţii înconjurătoare. 

În mijlocul unor astfel de remodelări ne aflăm noi acum, pe Pământ. Astfel de remodelări ale manifestărilor noastre se fac treptat, la început rar 
până la foarte des, pe măsură ce se instalează înţelegerea necesităţii remodelărilor, chiar dacă ele presupun trăiri neplăcute sau dureroase. Hrănirea şi creaţia noastră materială sunt două componente deosebit de importante pentru conservarea vieţii planetei şi a tuturor vieţuitoarelor planetare – indiferent dacă sunt vieţuitoare cu corp fizic de manifestare sau cu corp astral de manifestare. Căci, chiar dacă entităţile astrale nu se hrănesc cu elemente planetare, radiaţiile modificate de condiţiile pe care le creează oamenii pe planetă conduc la modificări ale întregului areal universic ce înconjoară planeta. 
Să intrăm puţin în detalii. Evoluţiile primare ale spiritelor merg progresiv până când, în evoluţii înaintate, la nivele înalte de vibraţii universice, conştiinţa devine şi rămâne stabil-înaltă. Începând cu acest moment al evoluţiilor, spiritele revin treptat, prin călătorii spirituale (prin forţele proprii de deplasare ale spiritelor, şi nu cu nave cosmice, creaţii materiale obţinute industrial, cu propulsie artificială) în locuri universice de vibraţie joasă: locuri cu vibraţii ale începuturilor evoluţiilor lor. Revenind prin influenţa vibraţiilor joase în manifestări specifice vechilor manifestări, păstrând însă intuiţii privind evoluţia avansată proprie, călătorii vor lucra din ce în ce mai complex pentru modificarea, şi obişnuinţa cu astfel de modificări, ale manifestărilor inconştiente ale începuturilor. 
Întotdeauna în călătorii regresive de acest fel ale spiritelor evoluate va avea loc, la momentele de vibraţie cu frecvenţa cea mai joasă, o hrănire cu specific local: hrănire compactă, de tip corporal, din corpurile vieţuitoarelor planetare. Însă sarcinile de destin ale călătorilor vor cuprinde cel puţin încercări de îndepărtare de o astfel de hrănire: la început pot părea a fi obligaţii dureroase aduse de circumstanţele întrupărilor lor (sclavie, boală), dar pe măsura avansării în evoluţii şi căpătării de experienţă în astfel de călătorii regresive, schimbările vor veni prin propria conştiinţă a conservării sănătăţii proprii, apoi a vieţii planetare sub toate formele sale.

2. În al doilea rând, să reţinem că avem un sistem corporal format din corpul fizic de manifestare şi corpuri fluidice ajutătoare pentru el: corpuri care sunt tot materiale, cu vibraţii din ce în ce mai înalte comparativ cu corpul fizic. 
Când discutăm despre hrănire, să nu pierdem din vedere faptul că toate corpurile fluidice din sistemul nostru corporal folosesc drept hrană fluxurile de filamente circulante în mediul planetar. Fiecare corp fluidic în parte trimite către corpul fizic din sistem, pentru manifestare, toate felurile de energii pe care le primesc prin structurile lor de aprovizionare filamentară energo-materială: prin plexurile lor, prin subplexuri, prin canale şi pori ai structurilor lor proprii. Dar de cele mai multe ori acest aport nu este suficient. 
Hrana fizică periodică pe care o folosim este un aditiv la hrănirea filamentară: este un element necesar completării – în cantitate mai mare sau mai mică – necesităţii de energie trupească pentru un cumul de activităţi pentru care spiritul nu este obişnuit încă să dozeze activitatea sa: în funcţie de puterile sale radiante obişnuite în mediul de vibraţie local. Le efectuează pentru că poate, dar lipsa de echilibru şi de moderaţie conduce la pierderea rapidă de vibraţie – oboseală – şi în continuare la reducerea timpului de viaţă: nu numai a timpului mediu de trăire pentru oameni în general, ci şi la reducerea lui prin distrugeri progresive ale structurilor corporale, mai ales cele fizice, care au cea mai joasă vibraţie naturală din sistemul de corpuri ale întrupaţilor. 
Nu întotdeauna oamenii au o conştienţă vagă a necesităţii profunde de derulare echilibrată a activităţii lor curente. Pentru că omul, în calitate de creator avansat, lucrează practic tot timpul în etapa planetară cu vibraţie foarte înaltă (cum a fost înainte de ultima glaciaţiune), folosind ca mod de creaţie forţa mentală proprie în mod exclusiv. De aceea, în etapa planetară de vibraţie foarte joasă care se instalează în mod natural în întreaga zonă locală a universului, are tendinţa de a face acelaşi lucru: de a munci permanent. Doar că modul de lucru nu mai este mental, ci fizic, folosind materialele deja compactizate ale corpului planetar, ale plantelor şi animalelor din jur, aşa cum bine ştim azi. Oboseala se instalează rapid, mai ales dacă nu are loc o odihnă corectă, o hrănire corectă, pe măsura eforturilor depuse. Dacă hrănirea este foarte rară în etapa vibraţiilor înalte, cînd corpurile erau de vibraţie înaltă, în perioada de vibraţie joasă lucrurile nu mai stau de loc aşa cum omul este obişnuit. Spiritul uman nu mai are obişnuinţa de a-şi diminua activităţile, trăirile, până şi respiraţiile pentru a-şi doza forţele fără să piardă din vedere realizarea sarcinilor lor curente. În acest fel, activităţile rămân la un cuantum mărit, dar condiţiile de trai rămân mult în urma cerinţelor pentru un trai odihnitor. Omul îşi pierde cunoaşterea generală sau o foloseşte în detrimentul semenilor săi, nu mai are în vedere decât un singur corp – şi nu toate corpurile, cu toate necesităţile proprii de activitate pentru fiecare dintre ele. Pentru că nu-l interesa cum se hrăneşte, la început nu-l interesează mult nici în etapa cea nouă. Nu-l interesa pentru că oricum ea se derula natural, prin osmoză – lucru pe care corpurile adaptate vremurilor noi, mai compacte, mai grele, nu-l mai permite la nivelul anterior. Osmoza a rămas după ultima glaciaţiune modul unic de hrănire doar pentru corpurile fluidice, în timp ce corpul fizic şi-a mărit necesităţile de hrănire pentru întreţinerea lui şi pentru continuarea muncilor pentru hrănire, deplasare, adăpostire, pentru toate activităţile normale de azi. Atenţia îndreptată în trecut asupra armoniilor subtile ale realităţii înconjurătoare, a devenit în scurt timp prizoniera muncilor fizice brute, astfel încât omul nu a mai avut grijă să-şi armonizeze forţele cu necesarul de hrănire al corpurilor şi cu felul circulaţiilor filamentare din mediul planetar. Desigur, particularităţile devenirilor a ceea ce suntem azi sunt diverse şi profunde, cauzele sunt multiple, toate conducând la manifestări cu precizie, abilitate, încredere în forţele proprii din ce în ce mai slabe. Activităţile fizice s-au multiplicat mult, fiecare activitate presupunând pregătiri, dezvoltări în multe direcţii – acolo unde odinioară mentalul uman realiza rapid, curat şi funcţional perfect tot ceea ce fizic presupune acum segmente întregi de lucru: pentru realizarea unor locuinţe, pentru îmbrăcăminte, încăţăminte, obţinerea hranei şi apoi realizarea tuturor obiectelor şi obiectivelor comunităţilor – pe care le ştim acum. 
Este drept, industrializarea simplifică mult activităţile noastre azi, dar variaţiile tot mai mari şi rapide ale vibraţiei de la o perioadă scurtă de timp la alta, suprapunerea mişcărilor noastre inerţiale conduc la pierderea multor abilităţi de derulare liniştită, optimă, a activităţilor, care ar fi făcut să nu se piardă repede forţele spirituale. În astfel de condiţii, stresul diminuează mult energiile conservate prin simplificarea activităţilor noastre (automatizare, robotizare, computerizare), vibraţia personală se diminuează rapid în hora fricilor, temerilor, emoţiilor izvorâte din frustrări, negări, neînţelegeri, intoleranţe şi alte efecte ale dezorientărilor proprii. 
Omul nu şi-a diminuat însă munca, ci a inventat alte activităţi care să-i ofere mai multă hrană, mai multe obiecte, mai multă aparentă siguranţă pentru sine şi urmaşi. Ajunge să muncească tot mai mult, îşi cere – şi cere semenilor săi muncă multă, iar în asemenea situaţii chiar hrănirea devine şi un efort extenuant pentru obţinere, şi un efort digestiv excesiv pentru corpul fizic, cu care se derulează majoritatea activităţilor. 

Şi aşa am ajuns treptat să putem spune azi că a trecut etapa cea mai grea din acest ciclu de vieţi pământene pentru spiritele umane. 
Vibraţia creşte, acum vizibil şi în planul luminozităţii aerul planetar – perceptibil din ce în ce mai mult – şi al efectelor lor asupra corpurilor noastre, prin deschiderea intuiţiilor, creşterea percepţiilor la nivelul tuturor corpurilor noastre chiar dacă nu sesizăm în mod constant acest lucru. La începutul creşterii vibraţiei medii planetare, aşa cum suntem acum, oamenii se confruntă cu intuiţii puternice privind complexitatea percepţiilor şi creaţiei lor din epoca mentală: intuim că putem realiza multe lucruri, avem “imaginaţie” pentru frumuseţi realizate şi în planul obiectivelor societăţii, şi în planul personal de trăire. Dar acest lucru presupune pe de o parte lipsa dozării eforturilor proprii şi pretinse semenilor, dar şi descoperirea faptului că avem puterea şi cunoaşterea necesară dezvoltării activităţilor care să ne conducă către obţinerea unor trăiri din epoca mentală, intuite chiar fără a şti despre ce este vorba: obţinem vederea la distanţă – prin televizor, computer; obţinem auzul la distanţă – prin radio, telefon; obţinem amintirile sunetelor fundamentale ale structurilor planetare conduc la înrădăcinarea necesităţii muzicii instrumentale şi vocale, dezvoltarea artelor vizuale (desen, pictură, sculptură), artelor textile, vestimentare, arhitecturale – toate pe baza clar-intuiţiilor care aduc oamenilor trăiri interioare bogate, legate de simţiri anterioare. Se împletesc toate şi din punct de vedere creativ-uman, şi din punctul de vedere al percepţiilor senzoriale (cu senzorii corpului fizic) şi ale celorlalte corpuri, numite impropriu extrasenzorile: luminiscenţa structurilor vii şi nevii, “muzica” sunetelor fundamentale ale pământurilor, apelor, aerului, munţilor cu codrii lor, deşerturilor, insulelor în mijlocul oceanelor, simţirea vibraţiilor umane şi planetare din diferite medii. Percepţiile directe se împletesc tot mai des cu amintirile vii ale trăirilor din etapa mentală străveche. Cu sete din intuiţii de trăiri în imperiul diferitelor forme de vibraţii, al formelor, al parfumurilor, al luminilor şi sunetelor de pretutindeni – omul îşi face o lume din care odihna, tihna, liniştea lipsesc de multe ori cu desăvârşire, sub imperiul emoţiilor răscolitoare din sufletele doritoare, tânjind după frumuseţe, calitate, natură, înţelegere şi trăire complexă fără eforturi mari: adică exact cum îşi aduc aminte fără să ştie precis, dar dorind aprig fără să ţină seama de eforturile proprii sau ale celor din jur, tot ceea ce este în sinea lor: omenesc. Pur şi simpul omenesc. 

Timpul selecţiilor şi înţelegerilor va veni puţin mai târziu, din care vom învăţa ce înseamnă decelarea diferenţelor între elementele spaţio-temporale pe care le-am preţuit sau dispreţuit cândva, şi aplicarea lor după puterile fiecărui spirit, fiecărui grup de spirite în parte. 
Timpul înţelegerii şi preţuirii vieţii ca atare va veni şi el odată cu celelalte. 
Toate vin treptat – dar repede. Durerea neînţelegerii morţii, poftele reprimate în anii unor vieţi în care majoritatea oamenilor au avut sarcini de reducere drastică a hrănirii cu elemente corporale planetare, sunt transformări normale – deşi puţin cunoscute – ale posibilităţilor de hrănire pe care cu greu le înţelegem şi acceptăm azi. Suntem tentaţi să spunem că, după atâta amarnic timp de sclavie în foamete şi mizerie, acum în fine putem să mâncăm la discreţie. Dar asemenea condiţii ţineau majoritatea oamenilor departe sau foarte puţin apropiaţi de mâncare pe săturate, aşa cum aveau parte stăpânii lor. Din frustrare se formau deja poftele, ceea ce era, şi este în continuare de înlăturat din obişnuinţele noastre. Ceea ce ar fi trebuit cu adevărat să nu existe era – şi mai este desigur şi azi – stăpânirea cu cruzime, impunerea muncii exagerate, având la bază şi egocentrismul unor grupuri spirituale, dar şi neînţelegerea faptului că un conducător adevărat trăieşte cu demnitate în mijlocul celor pe care îi impulsionează, ajută şi coordonează, şi nicidecum dispreţuindu-i. 
Iată aşadar că problemele se pun altfel, şi astfel înţelegem de ce au stat lucrurile în acest fel şi nu altfel. Din astfel de situaţii toţi avem de învăţat în feluri diferite, după etapa proprie de evoluţie, în virtutea căreia fiecare spirit a venit pe Pământ. 
În epoca contemporană sarcinile de destin au impuls oferit oamenilor către o relativă abundenţă de hrană, dar şi către înfrânare tocmai prin conştientizarea distrugerii, a răului pe care îl putem face întregii vieţi planetare: a corpului propriu şi apoi a corpurilor vieţuitoarelor din jur. Sarcinile de destin pentru majoritatea omenilor prevăd dezvoltări conjuncturale ale defectelor corporale (boli, accidente) care retrag oamenii din faţa unei hrăniri rapace, inconştiente: prin dureri proprii, prin disfuncţionalităţi organice care cer regim controlat de viaţă şi de hrană, se ajunge la înţelegerea că se poate trăi fără o astfel de hrănire abundentă şi inconştientă, chiar dacă nu conştientizăm imediat distrugerii vieţii: cu atât mai mult atunci când astfel de înţelegeri se vor dezvolta, spiritele vor fi pregătite să renunţe din proprie iniţiativă, fără suferinţă, chiar dacă vibraţia foarte joasă şi condiţiile social-spirituale determină activităţi extrem de dure comparativ cu puterile corporale omeneşti. 

Înţelegerile noastre nu trebuie să se oprească aici. Tocmai de aceea vom dezbate în continuare alte aspecte legate de hrănirea noastră naturală, în viitor, precum şi paşii de parcurs tot în mod natural, în continuare.