Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Din comunicările astrale...

Sunt două principii fundamentale pe care le moştenim de la începutul evoluţiilor spiritelor umane pe Pământ.

1. De la entităţile transcedentale, care ne-au creat condiţii de întrupare şi de trăire pe Pământ:

SĂ NU PIERDEM NICIODATĂ LEGĂTURA CU ENTITĂŢILE NOASTRE AJUTĂTOARE (astrale, interdimensionale şi dimensionale, precum şi întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor noastre: adică cu toţi cei pe care, la un loc, formează sintetic pe Dumnezeu).

2. După ultima glaciaţiune, când vibraţia naturală a planetei a scăzut foarte mult, de la Moşii popoarelor (conducătorii spirituali întrupaţi pe Pământ: care ne-au născut noul neam şi astfel ne-au creat noi condiţii de întrupare şi de trăire, cei care ne ajută concret pentru restrângerea timpului de manifestare grea pe Pământ şi restrângerea relelor pe care le-am putea face fără ajutorul lor):

SĂ PROTEJĂM ÎNTREAGA VIAŢĂ DE PE PĂMÂNT, ÎN LIMITA PUTERILOR ŞI CONDIŢIILOR PE CARE NI LE POATE OFERI PLANETA, ÎN PERIOADA CU VIBRAŢIA EI CEA MAI JOASĂ.

(Voi relua din când în când aici această comunicare şi voi detalia prin tot ceea ce voi scrie pe blog, la eticheta Tradiţii.)

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


marți, 24 decembrie 2013

CRĂCIUN FERICIT, DRAGII MEI !!!...


Dragii mei,
...Aşteptăm primăvara pentru cerul senin, pentru ramurile şi ierburile înflorite... pentru aerul îmbălsămat, pentru zumzet de albine şi ciripit bogat de păsărele... pentru tremurul acela din suflet şi în nările larg deschise – care toate ne fac nouă, oamenilor, viaţa un picuţ mai frumoasă parcă pe an ce trece... 

... Aşteptăm vara pentru roua florilor în seninul dimineţilor voioase, pentru soarele cald care ne dezbracă, ne descalţă, lăsându-ne corpurile să respire larg... pentru umbra de sub cetina de brad sau briza mării ce-fioară deopotrivă ape, ierburi şi oameni...

...Aşteptăm toamna cu struguri grei, cu mere şi nuci coapte, cu frunze arămii, cu aerul proaspăt al dimineţilor cu ceţuri argintii, cu ultimele drumeţii înainte ca ploile şi frigul să ne alunge la căldură...

...Şi aşteptăm iarna... iarnă de iarnă !!!... cu strălucirea zăpezilor, cu feeria cadourilor şi colindele Ajunului de Crăciun, şampania şi artificiile Revelionului !!!... (parcă nu e cazul să ne amintim încă de facturile de întreţinere, nu??!!...)

Puţini, încă, aşteaptă iarna pentru zumzetul când sprinţar, când lent, prelung, al cerurilor din care ne inspirăm în cântecele noastre, în simfoniile, şi în clopotele bătând îndelung în răsărit şi în amurg... Pentru aceleaşi ceruri cu muşuroaiele lor de galaxii, cu luminile ce curg râuri-râuri din care ne-am inspirat artificiile... cu graţia îngerilor care ne-au inspirat artele frumoase dar – foarte puţin ştiut – chiar şi ştiinţele luminoase, îngeri care ne-au învăţat şi ne îndrumă mereu să înaintăm bucuroşi pe drumurile vieţii... Ei lasă seminţele vremurilor noastre viitoare în noi, în sufletele şi în corpurile noastre, în jurul nostru şi, chiar dacă azi nu găsim calea să le lăsăm să crească – mâine o vom face cu siguranţă...

...Acum...
Să ne bucurăm omeneşte, cu inimile noastre curate, amintindu-ne de sufletele mari şi pline de tărie, neîntinate, care ne-au luminat cărările vieţilor, înspiraţi de Lumina Divină, care au străluminat cerurile şi pământurile la fel ca şi sufletele noastre: ale tuturor celor ce au fost, sunt, şi vor veni mereu aici, pe Pământ !!!...

Să ne bucurăm de Crăciun, căci această perioadă a anului ne aduce în mod real, deşi puţin ştiut: o înnoire, o reîmprospătare, o adevărată bucurie profundă şi caldă pentru sufletele şi corpurile noastre, o înseninare – o sărbătoare naturală, pură, îngerească !!!...
Ţine numai de noi să ne menţinem mereu în această lumină, flacără vie a sufletului nostru !!!...

CRĂCIUN FERICIT !!!
SĂRBĂTORI FERICITE TUTUROR !!!
Cu mult drag, cu deosebit respect,
Cristiana

luni, 9 decembrie 2013

SUNTEM NERĂBDĂTORI...

Despre nerăbdare… numai de bine !!!
Să nu mă bateţi!!! Să nu-mi spuneţi că am o gândire care exagerează pozitivul, trecând de partea cealaltă a frontului verosimilului. 
Pentru că este o învăţătură extrem de puternică, în felul ei, ne este un prieten şi un aliat deosebit – chiar dacă nu conştientizăm că lucrurile stau în acest fel…

Ne-am obişnuit să credem:
– ori că ne tragem din maimuţe, iar nerăbdarea primatelor s-ar potrivi de minune omului contemporan;
– ori că suntem “căzuţi” şi astfel neputincioşi pentru că am “coborât” acum pentru prima şi singura oară în “materie” şi de la bun început am fost năuci uitându-ne trecutul chiar în perioada în care eram “atlanţi”, dară-mi-te în contemporanul sclavagisto-feudal-capitalist…
Realitatea este însă că venim dintr-o eternitate de întrupări anterioare în “materie”, din care doar câteva forme ar fi asemănătoare cu cele pe care le vedem în jurul nostru formând biosistemul natural – vegetal şi animal – al Pământului: de fapt în jurul nostru sunt doar câteva dintre vârfurile unor adevăraţi “munţi” de evoluţii extrem de variate, pentru absolut toate spiritele întrupate pe Pământ – vieţuitoare de toate felurile, de la viruşi până la oameni: evoluţii care s-au petrecut – şi se petrec în continuare – pe alte planete, ale unor alte stele, din alte nenumărate galaxii din toate zonele Universului Fizic. 
Voi face cândva o creionare a mersului nostru evolutiv prin toate zonele universului nostru. 
Şi, în plus, să nu uităm şi de evoluţiile din alte universuri.

Şi acum să vedem câteva lucruri legate de această nerăbdare a noastră. La fel ca şi toate celelalte elemente de manifestare pe care o numim negativă – şi chiar aş fi de acord că sunt acum, în acest moment al trăirilor noastre pământene – ea este foarte importantă pentru că ne atrage atenţia asupra vechiturilor noastre comportamentale: pentru a le remodela, înnoi, trage mai sus, după puterile spirituale noi pe care le avem, după experienţa mai multă, mai înaltă pe care o avem şi despre care la nivele joase de vibraţie ale universului nu mai ştim că toate acestea sunt în noi şi aşteaptă doar să fie folosite. 
Fiind acum, pe Pământ, în acest timp planetar de vibraţie foarte joasă, avem deosebita oportunitate (deşi nu suntem învăţaţi să o apreciem) să mergem pe drumul:
– unei creşteri spirituale lente, dar susţinută, reală, concretă, pe o perioadă lungă de timp – şi nicidecum involuţie, cădere, dublată de învăţături numeroase, stufoase, care nu fac altceva decât să ne ascută mintea, pe care din nefericire începem apoi s-o denigrăm, descoperind sexualitatea, distracţiile uşoare de tot felul, bârfa, politica, drogurile. Şi nu ştim cât de importantă este această minte a noastră, care ne este de folos exact la fel cum ne este necesară orice parte a corpului nostru fizic, care este partea fizică a unui sistem fizic-astral-mental-cauzal cu o perspectivă uriaşă asupra propriului interior şi asupra universului (şi nu numai), a cărei importanţă o aflăm doar când ne doare, sau nu ne mai funcţionează, sau o pierdem. Vom învăţa pe propria noastră “piele” că avem în radiaţia noastră monadică seturi de raze corespunzătoare fiecărui corp din întreg sistemul nostru corporal, iar de felul în care înţelegem treptat importanţa fiecărei raze monadice în parte ţine evoluţia noastră globală, complexă şi mereu formatoare; 
– unei creaţii materiale cu faze multe de lucru, care necesită numeroase reluări până când calitatea obţinută este cât de cât mulţumitoare;
– unor activităţi curente pe care azi le numim plictisitoare, în faţa cărora ne eschivăm, dar tot trebuie să le facem: curăţenie, mâncare, spălat, etc., cu procese îndelungate – pe care deseori le “scurtăm” cât putem mai mult, nerăbdători să facem altceva, orice altceva!!! Şi asta zilnic, fără de care nu se poate să trăim decent.
Toate însă ne sunt formatoare – şi de experienţă globală, şi printre altele: şi de răbdare, apoi de flexibilitate în potenţarea folosirii propriilor puteri, adică cu intensităţi şi viteze diferite, în spaţii diferite, în timpuri diferite. 
Începem ceva – dar nu terminăm. Vorba cuiva: “Nici marii pictori nu-şi terminau operele, le terminau învăţăceii lor…” Adică cu alte cuvinte: ce pretenţii să mai am de la mine ?!…
Şi nu avem în vedere doar răbdarea fizică, în acţiune, în activitate, care ne este un cui azi, ci şi răbdarea emoţional-mentală şi cauzală. Nu avem răbdare să ne explice cineva – ceva, nu avem răbdare să explicăm cuiva – ceva, nu avem răbdare cu copiii şi nici cu bătrânii: copiii ar trebui, în concepţia multora, să facă ce fac oamenii maturi după o experienţă considerabilă de viaţă, ceea ce este un nonsens... Bătrânii au experienţă, dar nu mai au viteză în acţiune, nu mai au precizie… 
Totul ar trebui astfel fie scurtat, totul să ne vină la mână sau la gură, totul să fie diminuat, cunoaşterea să fie superficială, drumurile să fie scurte şi viteza să ne fie mare...
Toate la un loc ne fac viaţa... Este foarte grea dacă lucrurile nu stau aşa cum vrem, iar noi o vrem întotdeauna altfel...

De altfel, nu avem răbdare… nici cu cei care au răbdare !!!… Îi considerăm şi pe aceştia oricum ne mână dispreţul... Iar dispreţul este linia aceea de demarcaţie foarte fină: între iubirea pe care o fluturăm cu multă lipsă de răbdare s-o înţelegem, întărim şi consolidăm – şi ura pe care o îmbogăţim cu „îndreptăţită” indignare...

Şi să intrăm în subiect. Suntem nerăbdători şi avem de învăţat aici, pe Pământ, răbdarea îndelungată: şi din punct de vedere fizic, şi din punct de vedere emoţional, cu particularităţile aferente, întrucât:
1. vine din vieţi cu manifestări preponderent rapide: cu execuţii mentale rapide, curate, de calitate excepţională. Din efectuări de o precizie deosebită, deşi complexitatea este mare şi efectele urmărite sunt de o mare varietate şi profunzime. Toate sunt proprii chiar universului acestuia, în care trăim acum, celor petrecute în viaţa omenirii, chiar aici, pe Pământ, prin întrupări cu corp fizic de manifestare, aşa cum suntem şi azi: şi o spun pentru că mulţi mi-au atras atenţia că aşa ceva nu ar fi posibil pe Pământ, că aşa nu ar fi fost omul niciodată, ci doar extratereştri care ar fi venit aici şi ar fi creat omenirea prin încercări de inginerie genetică. 
Lucru care nu este de loc adevărat, existând valuri după valuri de confuzii privind apariţia şi evoluţia omenirii pe Pământ. Este drept că pentru noi, spiritele umane creatoare conştiente înaintate, vibraţia materiilor corpului fizic este foarte înaltă la nivelele cele mai înaintate ale vibraţiei planetare, creând chiar confuzia că lemurienii şi atlanţii au fost entităţi astrale: ceea ce nu este de loc adevărat – cu tot respectul pentru cei care cred acest lucru, informaţi de oameni care aşa i-au perceput prin clarviziune, comparând pe de o parte atlanţii cu entităţile luminoase pe care le percepem azi şi noi, şi pe de altă parte cu oamenii de azi, fără o luminiscenţă deosebită. Rezultatul este mai apropiat de entităţile luminoase astrale şi nu de oamenii care au azi vibraţii corporale mult mai scăzute comparativ cu cei din străvechimi. 
Vibraţia foarte înaltă nu transformă materia fizică în altceva, în “energie”, ci doar corpul dublu eteric este extrem de puternic întărit, alături de corpul astral, corpul mental şi corpul cauzal. Datorită unei asemenea energizări, corpul fizic îşi măreşte mult vitalitatea şi îşi dezvoltă la maximum toate funcţiunile. Rezultă nu numai o luminozitate (luminiscenţă, aură) foarte puternică, formând aşa-numitul “corp de cristal” (sau de „diamant”), adică cu aspect de cristal la suprafaţa corpului fizic, nicidecum cu tăria, duritatea cristalului, sau “corpul de diamant” crezut în mod confuzionat ca fiind un corp impenetrabil, diamantin. Alături de asemenea caracteristici, apar alte particularităţi colaterale, dar şi o folosire a unor astfel de corpuri rapidă şi precisă. Acestea sunt alte forme de manifestare decât cele ale omului de azi, nu pentru că vibraţia în sine le determină, ci pentru că spiritele umane se pot manifesta, cu experienţa lor anterioară evoluţiilor pământene, în mod diferit la nivele de vibraţie diferite. Datorită unei cunoaşteri prodigioase, spiritele umane aleg doar unele moduri de manifestare, care pot fi adaptate condiţiilor terestre: planetare în general, oriunde s-ar afla în întrupare în această zonă a universului. Unele au cunoaştere de manifestare oriunde în acest univers – altele au doar în această zonă a universului: unele având mai multă experienţă decât altele. Iar vieţile pământene, altele în această zonă a universului, le arată necesitatea primirii şi oferirii de ajutor: începând cu cel interesat – până la ajutorul de tip altruist.
În acest fel, prin flexibilitatea lor care creşte de la o întrupare la alta, spiritele creatoare conştiente avansate (oamenii pe Pământ) urmăresc să trăiască fără să determine dezechilibre mari în desfăşurarea vieţii planetare. Gradul de conştientizare a apariţiei unor eventuale dezechilibre este foarte mare; orice activitate umană s-ar putea poate desfăşura în condiţii mult mai complexe, dar omul are grijă deosebită, în condiţii planetare optime, pentru protejarea biosistemului planetar. Prin vieţi în care ajunge să trăiască la limita puterilor sale, învaţă însă să aibă asemenea grijă, atenţie, în orice condiţii planetare, oriunde s-ar afla în univers.
Alte caracteristici ale activităţilor umane în majoritatea evoluţiilor lor, pe Pământ sau în alte locuri din univers, care contribuie la formarea unor inerţii de nerăbdare: 
2. comunicările dintre oameni sunt sub formă de transfer de peisaj cu toate elemente în mişcare: nu numai mişcarea fizică a insectelor, păsărilor, animalelor mărunte şi mari, plantelor în bătaia vântului, ci şi respiraţia energetică fundamentală, normală, a planetei, a vieţuitoarelor (vegetale şi animale deopotrivă), a planetei înseşi sub pulsaţiile radiaţiilor cosmice, circulaţiile pulsatile ale fluxurilor energo-materiale în aerul local şi prin matricile planetare. 
Peisajul acesta se formează mental rapid şi se transferă rapid de la un om la altul, purtând imaginile fizice, eterice (matriceale şi astrale: canale eterice, celule de stabilizare vibraţională, matricea din care se formează biosistemul planetar mărunt, etc.), apoi amprente ale oamenilor din diferite timpuri precum şi efectele folosirii amprentelor locurilor respective de către oameni şi entităţi astrale, dimensionale, călători spirituali aflaţi în tranzit, etc. Concomitent se transmit toate cele necesare lucrărilor care sunt de realizat în legătură cu acel peisaj, adăugându-se celor care sunt deja în lucrări conexe în alte părţi ale planetei. 
3. să mai adăugăm: deplasarea omului pe verticală şi orizontală fără creaţii industriale pe bază de propulsie facilitată de combustibili greu de prelucrat, ci doar prin propriile forţe spirituale manifeste prin intermediul corpului mental, cu echilibru automat format din folosirea corpului astral şi fizic deopotrivă: adică aşa cum ne echilibrăm în mers. 
Înafară de deplasarea în sine, rapid şi eficient, omul are puterea şi cunoaşterii compactizării spaţiului pe diferite direcţii, scurtând drumul dintre două puncte din subzona universică în care se află întrupat (în zona în care se află Pământul) sau între subzonele aceleiaşi zone când se află în evoluţii în celelalte două zone ale Universului Fizic; nu îi este necesară decât o carcasă de protecţie şi pentru sine (pentru evitarea impactului cu praful, microorganismelor, care l-ar împiedica la concentrarea mentală) şi pentru vieţuitoarele din preajma planetei (microorganisme, insecte – să nu le strivească). Crearea carcasei (navei de proprie şi unică folosinţă) se realizează rapid prin materializare (creaţie mentală din filamentele din aerul planetar). 
Rapid înseamnă câteva secunde şi pentru o astfel de navă, şi pentru o casă pentru protecţie personală: care se realizează de jur împrejurul creatorului, având particularitatea de a fi creată în funcţie de vârsta creatorului, de puterea corpurilor şi câmpurilor sale, de caracteristicile mediului înconjurător şi de lucrările pe acre le are de realizat local. 
După terminarea deplasării, carcasa-navă se dematerializeză, fără să necesite îngrijire şi adăpostire suplimentară.

Iată aşadar că o asemenea complexitate a tuturor manifestărilor umane (din care am enumerat foarte puţine, pentru a ne obişnui cu ele, urmând să fie dezvoltate apoi, pe parcursul studiilor istorice), realizate rapid, curat, cu eficienţă maximă, cu o calitate mult mai înaltă a lucrărilor comparativ cu ceea ce putem face azi, a determinat obişnuinţa omului de a-şi dedica puţin timp creaţiei materiale, comunicării, relaţionării, deplasării. Comparativ cu cele de mai sus, aceeaşi activitate azi foloseşte aproape întreg timpul vieţii noastre. De unde şi nerăbdarea care se formează cu atât mai mult prin obişnuiri anterioare celor pământene, prin obişnuinţa folosirii cu rapiditate încă mult mai mare: în alte locuri din univers, de vibraţie galactică mult mai mare. 
Venirea noastră aici, în această subzonă a universului, are drept unul dintre scopurile sale recuperarea obişnuinţei de a face toate pe îndelete, încet, cu răbdare - dar şi curat, calitativ, multifuncţional pe cât este posibil. 

Reamintirea influenţei spaţiului şi timpului, a raportului său în manifestarea spiritulelor de pretutindeni, nu diminuează câtuşi de puţin claritatea şi rapiditatea execuţiilor pe măsura creşterii puterilor energetice spirituale. Dimpotrivă, pregăteşte spiritele pentru pătrunderi rapide, dar şi variate în spaţii diferite din punct de vedere vibraţional, simultan: la început cu seturi de raze apropiate din punct de vedere vibraţional, apoi cu fiecare rază a radiaţiei monadice în parte – pe măsura creşterii experienţei proprii. 

Astfel încât să reţinem că, acolo unde totul contează – aşa cum se derulează vieţeile noastre pe Pământ – nu trebuie să negăm importanţa spaţiului, timpului, vitezelor care ne dezvoltă flexibilitatea spirituală, remodelarea permanentă a manifestărilor în funcţie de condiţiile de trai. Spaţiul apreciat de la o galaxie la alta devine astfel extrem de important, ca şi aprecierea timpului local în care au loc diverse fenomene galactice şi intergalactice aflate în condiţii cosmice total deosebite. Ele au nevoie de abilitatea noastră de a aprecia concret, rapid şi pe multiple planuri necesităţile de activitate pentru menţinerea vieţii proprii şi a celor din jur. 

De asemenea, ceea ce este în acest moment de aplicat – dar şi oriunde, oricând în toate evoluţiile noastre – este aportul nostru la ajutorul oferit fraţilor noştri spirituale aflaţi în evoluţii pe care noi înşine le-am parcurs deja, ajutaţi şi noi, la rândul nostru, de avansaţii vremurilor noastre… În loc să dispreţuim oamenii pentru varii motive – un ajutor din partea noastră poate fi considerat întotdeauna ca fiind o gură de oxigen pentru nevoia cuiva...
Oferim astfel de ajutor tuturor celor pentru care vom veni, vom reveni, în eternitatea vieţii noastre monadice, pentru ca şi ei, la rândul lor, să pătrundă şi să se obişnuiască, apoi să se dezobişnuiască – dar obişnuindu-se cu alte particularităţi de evoluţie, pentru ca apoi să parcurgă din nou reveniri care cimentează cunoaşterea diferenţelor, înţelegerea flexibilă a folosirii diferitelor forme de manifestare în diferite momente ale evoluţiilor, fără dureri, păreri de rău, inerţii, depresii. 

După câte se observă, formarea unei astfel de flexibilităţi ţine cont de foarte multe variabile, multe desconsiderate de noi, azi... 

Aşadar deformările răbdărilor noastre nu sunt decât consecinţe ale înaintărilor noastre, faze din care vom consolida înţelegerea de a deveni flexibili în învăţăturile noastre la diferite nivele vibraţionale ale aceleiaşi planete, aşa cum devenisem cândva între planete: a înţelege şi consolida marile treceri de la o zonă la alta a universului – sau de la un nivel vibraţional al planetei la altul este acelaşi lucru ca şi flexibilitatea de a privi prin microscop şi de a privi prin telescop. Putem azi să le facem pe amândouă. Sau de a merge pe jos comparativ cu a merge cu avionul. 

Societatea în care trăim actualmente pe Pământ nu este o societate tipică, obişnuită pentru acest loc din univers, care are condiţii pentru a primi la întrupare spiritele creatoare conştiente înaintate, aşa cum sunt oamenii, ca specie, aici. O astfel de societate tipică evoluează cu populaţii planetare reduse, cca 30-40 milioane în maximul de spirite întrupate simultan, în care toată lumea evoluează cu puteri maxime la momentul planetar, având condiţii optime de trai şi în care condiţii ceea ce numim azi “idealuri” sunt de fapt atingeri curente în orice fel de perioade, în orice fel de vibraţii planetare. Fiecare om cunoaşte tot ce se poate face pe planetă, fără ca vreunul să nu muncească, să nu contribuie la înaintarea întregii societăţi planetare. Grupurile de ajutători planetari, aflaţi în sarcini pe termen lung (în cicluri lungi de vieţi pe planetă) sau scurt (călători în tranzit, cu 1-2 vieţi pe fiecare planetă din circuitul călătoriei lor) îşi aduc aportul de ajutători elevaţi într-o lume care, indiferent de vibraţia planetară, trăirile şi creaţia lor materială nu tulbură cu nimic – datorită numărului mic de întrupaţi simultan pe toată planeta – viaţa biosistemului planetar, pe care învaţă să-l protejeze permanent, activ. Într-o asemenea societate, ajutătorii au întotdeauna, concret, sarcina de învăţători răbdători: până ce nu învaţă perfect ultimul copil/om din aşezare tot ceea ce îl face un om complet, perfect – spunem azi, ajutătorii nu-şi împlinesc sarcina de destin. Societatea nu-şi permite nici o clipă să meargă pe idei precum azi: a trecut “clasa” cu 5 – lasă că merge şi aşa… Fiecare om învaţă pe rând tot ceea ce îi este necesar pentru viaţa sa: de la construcţia casei şi obiectele de uz general şi particular familiei, la lucrări generale ale societăţii planetare: adică, în plus faţă de cele necesare societăţii sale - în zonele de munte: cum să meargă pe mare, iar în zonele de şes cum să trăiască ca şi la munte; şi multe altele asemănătoare. 
Vom discuta mult despre societăţile tipice în viitor, pentru a înţelege cum evoluăm noi, oamenii, azi, în societăţi atipice, în care condiţiile sunt altele decât cele de mai sus, necesare pentru ca fiecare spirit să poată înţelege că: cu cât vibraţia planetară este mai mică, cu cât aglomeraţia planetară este mai mare - cu atât fiecare spirit creator trebuie să-şi înalţe trăirile, fără să-şi mai permită să trăiască oricum, animalic-agresiv sau cu influenţe vegetale care pentru creatori se traduc, în necunoaşterile lor profunde, drept: indiferenţă, nemişcare, nepătrundere, inactivitate, altele asemănătoare. 

Societăţile atipice sunt rare la începutul evoluţiilor creatoare, dar tocmai de aceea sunt folositoare, chiar dacă sunt obositoare în perioadele de cea mai mică vibraţie galactică. Ele sunt formate pe planete special pregătite – constituiv şi spiritual (pentru poporul spiritual întrupat ca planetă) – pentru a suporta energetic şi material condiţii speciale pe care asemenea specii planetare, creatoare de nivel manual-industrial, le necesită mai ales în perioadele cu cea mai mică vibraţie planetară. Numărul evoluanţilor de tip creator devine treptat foarte mare, iar întrupările simultane se derulează în număr mare în special în perioada cu vibraţie minimă. Condiţiile grele pentru majoritatea spiritelor creatoare numără în principal:
– vibraţia mică a zonei/subzonei: călătorii urmăresc sosirea lor în preajma momentului cu vibraţia cea mai mică pe subzonă: când în toată subzona vibraţia volumelor de fluxuri filamentare devine cea mai mică, adică înainte ca fluxurile de filamente să fie retrase din subzonă şi înlocuite cu altele noi, cu vibraţie optimă;
– aglomeraţia speciei de bază a călătorilor spirituali interzonali: pe lângă biosistemul planetar extrem de numeros, care formează câmpuri puternice de influenţă şi la nivel creator, între creatori, şi la nivel de trăire alături de biosistemul animal-vegetal: oamenii se vor lăsa influenţaţi unii de alţii până vor înţelege că cei cu experienţă mai mare au sarcina de a se menţine în puterile proprii, ţinând piept înclinaţiilor celor cu experienţă puţină: eschivare de la muncă fizică obligându-şi semenii să muncească în locul lor, indiferenţă şi ură până la cruzime, nerăbdare, agresivitate, perversitate, etc.; apoi influenţe de la biosistem: accent pus pe hrană, autoprotecţie, sexualitate, ceea ce nu ar fi de loc rău dacă lupta pentru bogăţie şi putere nu ar conduce la război, jaf, criminalitate, perversitate. Un cerc vicios apărut din transformări ale cercului virtuos străvechi;
– experienţa puţină a spiritelor care vin pentru prima dată într-o călătorie desfăşurată între zonele II şi I – cu punct terminus în zona I a universului, determină mişcări inerţiale puternice, care sunt trecute cu uşurinţă în perioada de vibraţie mare a planetei, dar la care se revine imediat ce vibraţia scade spre punctul său minim; corpurile speciei creatoare (umane, în cazul nostru) se schimbă prin elementele matriceale ale corpurilor fluidice, schimbare ştiută dinainte de călătorie, de către purtători. Este astfel o schimbare conştientă, înţeleasă, acceptată, care se reflectă prin înlocuirea conştientă a creaţiei materiale mentală cu creaţie structurală (realizată din structurile planetei: pământuri, minerale, cristale, precum şi ale biosistemului planetar: lemn, fibre vegetale, piele, păr animal, etc). Corpul fizic se întăreşte până la puterea mamiferelor planetare; are loc înlocuirea comunicării mentale peisagistice cu comunicare verbală, apoi şi cu scriere/citire care să stea la baza transmiterii informaţiilor, cercetărilor, cunoaşterilor; deplasarea pe distanţe lungi se realizează prin mijloace de transport obţinute industrial, în loc de folosirea forţelor spirituale (mentale, astrale). 

Schimbările corporale, care au creat cândva, după ultima glaciaţiune, corpurile noastre aşa cum le cunoaştem azi, sunt determinate de elementele arhetipale ale corpurilor, şi nicidecum prin ceea ce se crede azi ca fiind inginerie genetică, realizată de oameni prin folosirea mentalului în mod nepermis, ceea ce ar fi creat pedeapsă divină: alungarea omului din raiul dumnezeiesc – adică pierderea însuşirilor mental-astrale, prăbuşirea unor continente (Lemuria, Atlantida), alungarea oamenilor din cetăţile străvechi crezute a fi create din aur sau din argint, şi alte “pierderi” de acelaşi fel. Astfel de informaţii despre perioada schimbărilor din perioada ultimei glaciaţiuni (potopului, în regiunile tropicale şi ecuatoriale) nu au fost întrutotul reale, ele stau şi azi sub stindardul confuziilor, chiar dacă imaginile preluate prin clarviziune au fost reale, doar interpretate prin prisma vieţii desfăşurate la nivele foarte joase de vibraţie planetară. 

Tot prin intermediul natural al distribuţiilor elementelor matriceale şi arhetipale ale sistemului nostru corporal, sub acţiunea concertată a vibraţiei planetare şi a conştienţei umane revenită la standarde tot mai înalte în viitorul foarte apropiat, corpurile noastre se vor modifica din nou: doar prin energizări puternice, şi nu altfel, nu prin intervenţii umane şi nici extraterestre. Memoriile noastre străvechi se vor activa, ajungând la nivelul cunoaşterilor profunde personale, corpurile mentale şi astrale ne vor permite revenirea la cunoaşteri mult îmbogăţite: folosind în primul rând senzorii corpului mental, dar şi posibilitatea corpului astral de a atinge cu uşurinţă cotele activităţilor conştiente pe care deocamdată le cred şi le folosesc foarte puţini oameni. În asemenea situaţie, nu vom mai discuta despre şcoală şi serviciu începând cu viaţa pământeană următoare, pentru cei care vor rămâne pe Pământ ca ajutători înaintaţi, învăţători pentru populaţiile care vor veni: de aceea discutăm despre asemenea lucruri, şi vom studia cu multă atenţie societăţile viitorului, pentru care ne pregătim intens – chiar dacă nu conştientizăm aceste lucruri – încă de pe acum.

Tocmai de aceea viaţa noastră de azi accelerează mult necesităţile de concentrare în lucrările pe care le avem de făcut, folosind în special mintea noastră – instrument neînţeles încă pe deplin însă. O folosire care se cere însă a fi realizată ţinând cont în primul rând de dragostea şi înţelegerea cu care trebuie să tratăm viaţa şi creaţia de orice fel, în locul dispreţului, crimei şi perversiunilor de toate felurile. 
Avem nevoie de foarte multă răbdare nu numai pentru realizarea unor creaţii de foarte mare calitate, şi impecabilă comparativ cu uşurătatea, superficialitatea cu care am tratat lucrurile până acum. Avem nevoie de răbdare cu semenii noştri, pentru ca toţi să înţeleagă necesitatea trăirilor complete până în ultima lor zi de viaţă terestră. Şi este necesară atenţie în această direcţie pentru majoritatea oamenilor – spirite aflate în preajma plecării – care au tendinţa de a diminua ritmul lucrărilor de destin, intuind plecarea de pe Pământ, dar încă nu şi necesitatea folosirii cunoaşterilor şi obişnuinţelor pământene dincolo de orizonturile galaxiei noastre actuale. 
Pentru că da, discutăm despre cele ce vor fi realizate după plecarea multora de pe Pământ, despre lucrările care vor fi realizate de cei ce vor rămâne aici, despre societăţile viitorului în care ajutătorii de azi vor fi ajutători mâine – ajutători-învăţători-practicieni de înaltă calitate. Trebuie să discutăm în egală măsură însă şi despre cei care vor pleca în următorii 50-100: care se vor confrunta, pe drumul de întoarcere în locurile din univers de unde au venit pe Pământ, cu creşterea responsabilităţii personale privind integrarea rapidă, completă şi de o calitate a vieţii în progresie rapidă, de la o treaptă la alta a călătoriei lor. Treptele călătoriei lor spirituale merg fulgerător din vibraţie din ce în ce mai mare, cu particularităţi de evoluţie locală a creatorilor conştienţi avansaţi extrem de înalte chiar faţă de cele mai înalte manifestări de aici, de acum. Cu care trebuie să se obişnuiască rapid, să se integreze în astfel de vieţi planetare fără greşeală, ajutaţi de localnici – este drept, dar în faţa cărora nu mai merge cu lozinci de felul: “Să faci tu, nu eu !!!” Dar mai este drept că şi gradul nostru de conştiinţă, şi de conştienţă va creşte, căci vibraţia care va creşte cu fiecare treaptă a călătoriei de întoarcere “acasă” determină spiritul să-şi folosească forţe adecvate vibraţional în fiecare loc în parte, iar experienţa noastră este foarte mare. Nu avem multă experienţă în vibraţiile joase ale universului, dar la nivele din ce în ce mai înalte avem suficientă experienţă pentru a face exact ceea ce trebuie, în locul în care trebuie să fim în fiecare moment al eternităţii viaţii noastre. 
Totuşi obişnuinţele de pe Pământ ne creează inerţii care, oricât de mici se vor dovedi la un moment dat, tot sunt clar percepute în locuri în care înaintarea evolutivă nu mai permite labilităţi, discontinuităţi comode şi bâjbâieli confuze. 
Sigur că ne vom pregăti scurt – dar intens pentru o astfel de plecare, alături de fraţii noştri din grupurile cu care am venit pe Pământ: printre care şi răbdarea de a ne concentra la fiecare element pe care l-am scăpat din vedere în lungul acestei perioade pământene. În calitate de entitate astrală mai ales, în toate punctele cheie ale acestei galaxii, sub oblăduirea ajutătorilor noştri de grup spiritual, vom putea să pătrundem, cu răbdare şi abilitate redescoperită, în străfundurile rădăcinilor pe care le-am cam evitat de la o vreme !!!… Ne vom da seama că astfel de rădăcini, reluate, reînţelese acum cu altă experienţă, mult mai bogată şi profundă, ne creşte conştienţa şi conştiinţa, aplicate la toată această experienţă bogată care ne formează acum abilitatea DE A NE ADAPTA RAPID condiţiilor planetare, cosmice pe care le cutreierăm – ceea ce este altceva decât a face ceva rapid, cu nerăbdare, fuşerai, superficial. Viteza şi lipsa de viteză, înţelegerea directă şi indirectă, manifestarea directă sau radianţa existenţei noastre ca spirite întrupate aflate în manifestare – şi încă multe altele, toate ne vor întări, ne vor îmbogăţi în feluri pe care nici nu le-am visat în aceste vremuri, indiferent dacă ne numim unii pe alţii “proşti” sau “luminaţi”… 

De fapt ceea ce ne trebuie este să învăţăm să ne folosim în mod potenţat puterile, recalibrându-ni-le permanent în funcţie de cerinţele mediului planetar şi social în care trăim. Să ştim când să ne grăbim şi când să încetinim, făcându-le pe toate cu răbdare, păstrată în suflet indiferent de felul în care ne mişcăm picioarele în mers, sau mâinile în lucrare, sau gândurile în cursul lor învolburat sau concentrat… 
Dispreţuind răbdarea şi pe răbdători, dispreţuind şi nerăbdarea şi pe nerăbdători, nu facem altceva decât să tăiem înţelegerea căilor noastre de învăţătură. 
Preţuind-o ca pe un instrument provenit din evoluţiile noastre anterioare, avem la îndemână un instrumentar deosebit pentru a ne impulsiona şi a impulsiona pe alţii sau a ne tempera impulsivităţile şi a-i tempera şi pe alţii. 

Şi iarăşi spunem la fel ca şi la început: ne trebuie mult timp să învăţăm să mergem, să vorbim, să ne spălăm, să numărăm, să învăţăm meserii, să ne îmbogăţim cunoaşteri de tot felul, să ne creştem copiii, să ne îngrijim bătrânii… 
Ne trebuie mult timp să ne conştientizăm neputinţele, neînţelegerile, necredinţele, neacceptările… 
Dar tocmai asemenea conştientizări ne vor deschide drumuri uluitor de frumoase, bogate, curate, către deschiderile viitorului, oriunde am fi, oriunde am trăi...

luni, 2 decembrie 2013

DESPRE ÎNDRUMĂRILE RELIGIOASE (2): DESPRE POST – CU BUCURIE ŞI RESPECT...


Postul este aducere aminte spre schimbare...
Este schimbare spre înălţarea trunchiului care susţine esenţa vieţii...
Este revigorarea rădăcinilor, spre valorificarea completă a experienţei spiritului uman dincolo de orizonturile obişnuinţelor de azi. 

Se spune că postul Crăciunului este postul vesel – al naşterii Copilului-Dumnezeu (chiar ar trebui să discutăm pe larg despre ceea ce reprezintă Copilul, Fiu de Dumnezeu). Iar despre postul Paştelui se spune că este trist, este postul amintirii despre sacrificiul suprem. 
Posturile de peste an au semnificaţiile pe care le cunosc majoritatea cititorilor mei, iar cei care nu îl cunosc, se pot informa din alte surse. 

Ceea ce vreau să scriu are acum un alt fel de tentă spirituală. Şi am pornit de la câteva cuvinte ale marelui îndrumător de suflete – părintele Arsenie Boca: „...Postul e vechi şi începe odată cu omul. ...”
Sigur că eu nu atest sau contest cuvintele marilor, sau micilor – oricăror de fapt – îndrumători spirituali. Arăt cum asemenea fărâme de lumină pură mă întăresc, şi întăresc şi eu, pe cât pot, la rândul meu, cerul înţelegerilor noastre. 

Dar aşa şi este. Din devenirea lui, omul a început prin a se hrăni minimal (adică doar în perioada când ritmurile planetare erau în punctul lor cel mai scăzut din vremea respectivă) cu elemente ale vieţii înconjurătoare: rar se consuma un fruct care îi aducea omului energia soarelui şi un tubercul purtător de energii ale pământurilor. Restul energiilor hrănitoare pentru corpurile sale le primea prin osmoză, în condiţiile în care densitatea corpurilor – fiecare în parte inclusiv corpul fizic – era mult mărită, şi epiderma era mult mai permeabilă. Iar întreg corpul fizic era dublat de un corp eteric mult mai puternic energizat decât este acum, şi toate celelalte corpuri se aflat într-o progresie specifică vibraţiei foarte înalte, de la unul la altul, cu toate întăririle implicite. La începuturi, cu cca. 60 milioane de ani înainte, vibraţia planetară era de câteva mii de ori mai mare decât azi – ajungând în preajma ultimei glaciaţiuni de cel puţin câteva ori mai mare decât a rămas după ultima glaciaţiune. 
Şi vom reveni către ceea ce am avut înainte de ultima glaciaţiune, treptat, dar repede. Echilibraţi şi concentraţi, vom reface tot ceea ce a fost scos din ordinea planetară în acest timp al unor alte obiceiuri: care însă ne-au întărit, ne-au înălţat – chiar dacă noi nu credem azi acest lucru. 
Iar cele pe care simţim azi să le facem – indiferent cum le spunem: post, alimentaţie vegetariană, comportament spiritual avansat – toate vădesc intuiţiile şi aducerile aminte ale cuminţeniei omeneşti din timpurile trecute. 

În general ştim despre postul de mâncare de sacrificiu, postul de pofte, de certuri şi de activitate sexuală. Unii nu ştiu nici atât, dar ţin post pentru că le e frică de Dumnezeu. Postul de vorbă nu se cunoaşte, dar tot este bine că se ştie despre postul (înfrânarea) de certuri, de vorbe grele, urâte şi mergând pe această cale, omul să ierte şi să ceară iertare celor cu care au, sau au avut conflicte. 
De fapt ar trebui să ştim cu toţii despre postul de toate felurile ca fiind o echilibrare multiplă a manifestărilor noastre interioare şi exterioare şi ar trebui să se extindă cu post de manifestare pripită, cu post de pretenţii şi multe altele asemănătoare. În mod special nu am pus ghilimele la post-urile de acest fel, căci ar trebui să fie chiar post, chiar post negru: cei care cred că sunt valabile numai acele manifestări care vin spontan, se mint pe ei înşişi, căci este necesar să contribuim personal, cu voinţa noastră, la modificările noastre comportamentale. Dacă nu o facem faţă de noi, atunci normal ar fi să nu o facem nici faţă de alţii, căci de regulă avem doar pretenţii ca alţii să facă ce le spunem noi, doar noi personal să nu fim „atacaţi” cu sfaturi, îndrumări – pretenţii. Dacă obişnuim să spunem altora ce să facă, să nu uităm că primii cărora trebuie să ne adresăm suntem noi înşine. Oferind exemplu pe noi înşine, creăm un front de lucru energetic, radiant, amprentativ până la urmă, pentru ceea ce vom oferi ca sfat, dacă ni se cere. 
Să începem cu cât putem, mai departe vom fi oricum ajutaţi...
La toate cele pe care le cunoaştem să adaugăm câteva idei în plus. Altele vor veni la rândul lor, cu alte prilejuri.

În primul rând, postul l-aş vedea dincolo de o simplă purificare a corpului fizic şi a celui emoţional – deşi şi această purificare are o semnificaţie care poate transcede semnificaţia obişnuită. Pentru că purificarea corpului fizic este:
– relaxarea prin încetinirea efortului de funcţionare a organelor din structurile noastre corporale. În acest fel, energia consumată prin digestia elementelor grele de hrănire îşi diminuează drastic volumul, iar redirecţionarea merge către însănătoşirea organismului şi către percepţii noi, gândire, înţelegere;
– păstrarea obişnuinţei de consum alimentar redus – însă nu minimal, sărăcăcios, aşa cum suportă azi mare parte a populaţiei umane: ci un consum redus, echilibrat, pentru a uşura trecerea viitoare înapoi, la starea umană originală: chiar din viaţa viitoare, pentru cei care vor rămâne în continuare, ca ajutători avansaţi, pe Pământ. Omul este de felul său un consumator de foarte puţine alimente în cea mai mare parte a evoluţiilor sale, datorită circulaţiei energetice intense, cu vibraţii din ce în ce mai înalte, prin osmoză. 
Spre deosebire de oameni, animalele, indiferent de energiile care dau sau nu o vibraţie planetară înaltă, nu-şi pierd formele de trăire cunoscute de noi azi, dar le diminuează volumul, în special hrănirea: nici ele nu mai au nevoie de multă hrană, din acelaşi considerent ca şi oamenii. 
Omul îşi va forma înţelegerea rapidă şi profundă a diferenţelor care există între trăirile pe care le are în diverse perioade planetare. Va depăşi, chiar şi la vibraţii joase, etapa autoblamării şi blamării altora, a dispreţului şi perversităţii, a cruzimii şi criminalităţii faţă de semeni şi animale; îşi va forma în continuare o trecere fluidă, flexibilă, de la o perioadă planetară la alta, moderându-şi toate activităţile, echilibrându-şi toate trăirile. 
Să înţelegem că nu numai vibraţia planetară propriu-zisă modifică modul de a se manifesta al spiritului creator, ci mai ales conştiinţa lui de a proteja viaţa pentru continuitatea ei normală, cu preţul sacrificării comodităţii lui. Şi este posibil să facă acest lucru, şi a făcut-o spre cinstea şi onoarea spiritului uman: trecând de la o trăire complexă mental-astrală – la o trăire fizică preponderentă, doar cu un ajutor mental-astral de mică anvergură: i-au rămas doar gândirea şi visarea – pentru a economisi energiile planetare de înaltă frecvenţă, în vederea folosirii lor de către planetă. În acest fel, planeta îşi poate susţine biosistemul însoţitor, care nu-şi pierde complexitatea deosebită tocmai datorită acestor sacrificii ale creatorilor conştienţi avansaţi: oamenii – pe Pământ;
– postul în această perioadă de vibraţie planetară scăzută este, dincolo de întreţinerea echilibrată a energeticii corporale, şi o amintire care ne va întări tuturor intuiţia că omul nu a fost făcut pentru a consuma trupul animalelor-surori pe acest Pământ, pentru a le consuma ouăle, luîndu-le urmaşilor lor dreptul de a se orândui speciei lor, aducându-şi fraţi şi surori – spirite care au nevoie de întrupare. Cu înfrânare: adică în hrănire cu doar unele vieţuitoare planetare (vegetale), fără pedeapsă în caz de exces – ci doar explicând şi ajutând acolo unde este necesar, şi mai ales ţinând acest fel de manifestare echilibrată nu numai în perioadele de post, ci şi pe parcursul întregii vieţi. Şi nu numai privind postul în hrănire, ci privind şi celelalte activităţi: orice ar face omul – să facă cu răbdare, echilibrat şi moderat. 

Sigur că discutăm nu  numai despre postul alimentar, aşa cum scriam la început: postul de pofte, postul de certuri, de dispreţ, de răutate... Mai călcăm în străchini (!), recunoaştem că am greşit, ne străduim să mergem drept. Recunoaştem în faţa lui Dumnezeu, pentru că El ne dă planeta, stelele, viaţa atât de diversă din care luăm totul pentru protecţia noastră, hrănirea, deplasarea, comunicarea, convieţuirea oriunde între noi, oamenii, folosind toate resursele pământurilor, apelor, aerului...

Dar în acelaşi timp ar trebui să nu pierdem din vedere şi direcţionarea postului către activitatea sexuală. 
Ea comportă un registru dezvoltat de trăiri personale, care ar trebui să cuprindă în plus şi respect faţă de actul sexual în sine care, acum 60 milioane de ani, a dat naştere primilor urmaşi ai entităţilor transcedentale care au făcut corpurile umane pentru evoluţiile noastre. Atunci eram copiii lor: şi copiii (urmaşii) după corpurile pe care ni le-au oferit, ca specie planetară, dar şi copiii lor spirituali, transcedentalii rămânând învăţătorii noştri în continuare. 
Însă activitatea sexuală a rămas puţin – până la de-loc-înţeleasă, luată până deunăzi drept activitate ruşinoasă. Pentru că, religios vorbind, trupul uman a fost prezentat ca fiind obiect al unui păcat primordial închipuit de pături antice ale autorităţilor statale doar pentru formarea unor atitudini de plecare a capului în faţa conducătorilor religioşi: care îşi decretau de cele mai multe ori în mod fals puritatea. În spatele porţilor înalte permanent închise poporului, cunoaştem acum apucăturile celor autodecretaţi puri, caşti. Dar este necesar să înţelegem că întotdeauna au existat în rândul lor şi oameni, necunoscuţi până la un moment dat, a căror activitate mental-astrală era avansată, desfăşurată sub oblăduirea autorităţilor religioase. O asemenea activitate necesita o acţiune fizică redusă la minimum din multe puncte de vedere; de aceea era monitorizată, măsurată atent de vârfurile ierarhiei religioase. Activitatea de acest fel necesita putere energetică mare, aflată în declin în perioada pe care o numim antică, o perioadă a formării normelor de lucru astral-mental, bine-ascunse în spatele porţilor templelor de pretutindeni. De aceea se impunea lucrătorilor astral-mentali reducerea consumului de energii fizice, de vibraţiile cele mai joase, lucru pe care oamenii îl cunoscuseră bine cândva: mai ales în domeniul muncii fizice, a hrănirii şi a activităţii sexuale. 
Nu ne depărtăm de subiect dacă discutăm despre faptul că, în raport cu necesităţile acestor lucrători mental-astrali pentru puterea conducătorilor antici şi medievali, diminuarea drastică a capacităţilor multisenzoriale omeneşti, în limitele lor normale pentru această epocă, a fost o acţiune conştientă, din nefericire, şi concertată, impunându-se oamenilor de rând accente pe sexualitate şi pe muncă fizică brută. Un alt aspect a fost acela al diminuării înălţimii caselor oamenilor de rând, în timp ce monumentalitatea templelor a crescut simţitor, ca necesitate curentă a mentalilor avansaţi de a-şi cuprinde în interiorul zidirilor lor toate corpurile – fizic plus restul corpurilor fluidice din sistemul corporal propriu, precum şi toate câmpurile acestora. Împământenirea menţinerii oamenilor în frig, în Europa de exemplu, conducea de asemenea la restrângerea (chircirea, ariciuirea) corpurilor fluidice, care astfel nu mai permiteau nici măcar o intuiţie să se dezvolte, fără să mai discutăm despre alte capacităţi omeneşti: şi nu numai în epocă, dar şi ca moştenire până în zilele noastre, poporul rămânând astfel o masă de manevră pentru autorităţile de orice nivel. 
Ierarhizarea populaţiilor, rar existentă în străvechimi: doar în situaţii de adaptări la schimbări planetare sau de realizare a unor sarcini de mare anvergură – a fost preluată prin citirea trecutului omenirii şi înţelegerea rostului ei: formarea unor câmpuri radiante care creau impulsuri ajutătoare între oameni, susţineri reciproce şi schimburi inforenergetice puternice, cu efecte bine cunoscute de către vârfurile ierarhiilor. Împărţirea populaţiilor în caste, clase, avea o importanţă deosebită pentru conducătorii templelor în special: creau câmpuri de putere şi vibraţie uniformă, care se studiau atent prin activităţi astrale şi mentale. Mentalii avansaţi ai templelor depistau imediat în astfel de câmpuri, mai ales în câmpurile muncitorilor, sclavilor, de joasă vibraţie, determinată de suprasolicitare prin muncă fizică brută, delimitările forţelor energetice-spirituale naturale ale unor oameni din popor, care erau imediat preluaţi de oamenii templelor şi inseraţi în rândul activiştilor mentali, după puterile şi înclinaţiile lor. 
Într-un asemenea context, să înţelegem că Sf. Ioan Botezătorul a adus poporului exact ceea ce preoţii reţineau din faţa poporului: postul, spovedania şi botezul. Adică elemente esenţiale ale echilibrării trupului şi psihicului uman.
Nu pentru altceva a fost omorât, deşi accentul cade pe acuzele aduse de dânsul moravurilor conducătorilor romani… 

Dar să nu uităm totuşi importanţa deosebită a activităţii sexuale pentru om – din orice direcţie este ea privită: deosebit de importantă pentru perpetuarea speciei, dar deosebit de importantă pentru o trăire echilibrată, cu direcţionări înţelese azi în cu totul alt mod decât ne-am obişnuit până acum. Ne-am obişnuit să dispreţuim în special femeile care aleg să nu aibă o activitate sexuală bogată, dar şi bărbaţii care procedează în acelaşi fel. Faptul că energiile noi ne ajută mult vitalitatea nu este un motiv să renunţăm la postul sexual: sexualitatea exagerată este însă – şi e bine să reflectăm asupra acestui aspect – o descărcare a energiilor neconsumate, indiferent dacă este vorba despre energii fizice sau de altă vibraţie: astrale, mentale sau cauzale. Omul străvechi, omul mental străvechi nu avea în vremea lui o astfel de manifestare, de activitate sexuală exagerată, repetată. De fapt era o activitate foarte redusă – tot a noastră până la urmă, căci 99% din întrupaţii de azi au trăit şi înainte de ultima glaciaţiune (potop); de aceea omul contemporan a acceptat “păcatul originar”, orientat spre natura sexuală (deşi Vechiul Testament nu pomeneşte acest lucru). Orgasmul atât de apreciat de noi nu este decât aprecierea inconştientă a descărcărilor energiilor din sistemul corporal uman activ, de la corpul fizic la corpul cauzal. Ceea ce însă nu înseamnă neapărat că lipsa orgasmului ar echivala cu un echilibru perfect între funcţionarea plexurilor corpurilor fluidice şi folosirea efectivă a energiilor vehiculate de ele. Folosirea echilibrată a energiilor nu conduce la lipsa orgasmului, căci ritmurile planetare şi biologice personale cuprind şi creşterea frecvenţei vibraţiilor, şi volumul energiilor aprovizionate de corpurile noastre: şi omul ar trebui să ţină cont de postul in timpul săptămânii, postul curent, pentru a gestiona cu înţelepciune vârfurile energetice fizice şi spirituale:
– marţi spre miercuri este un vârf energetic pe nivelul fizic-vital (eteric); creşterea energetică-fizică este percepută de om, dar omul va avea tendinţa de a extinde activităţile sale mult, ceea ce ar conduce la blocaje ale corpurilor fluidice şi chiar ruperea ţesuturilor fluidice şi trupeşti deopotrivă; miercurea se ţine post de fapt pentru potolirea avântului posibil în această perioadă a săptămânii, un post al echilibrului în activităţile fizice;
– vineri este un post legat de maximul de energie între sâmbătă şi duminică – dar energie spirituală, cu funcţionarea maximă a corpurilor: cauzal, spiritual (sau budhic) şi dumnezeiesc (sau atmic) cu straturile lui dezvoltate în funcţie de sarcinile de destin (corpurile: enesic şi supraenesic). Vârful energetic spiritual este aşadar sâmbătă spre duminică, iar postul de vineri pregăteşte corpul prin a nu-i da foarte mult de lucru, obligându-l la eforturi funcţionale mari. În schimb, sâmbăta şi duminica activităţile merg uşor şi lin pe nivelele spirituale, ale activităţilor de informare, analiză şi înţelegere a celor care se desfăşoară în jurul nostru, nu nepărat numai pe nivelul religios. Dar religia îşi ia dreptul de a orienta gândurile şi emoţiile oamenilor numai către activităţile divine, autorităţile religioase cerând dreptul integral de gestionare a relaţiilor omului cu divinitatea. Nu ar fi rău, dar ar fi necesar pe de o parte de înţeles faptul că legătura cu divinitatea a fost şi este întotdeauna proprie fiecărui spirit în parte; iar pe de altă parte este de orientat activităţile oamenilor către orice fel de informare, analiză, aprofundare: nu numai de natură religioasă, căci toate sunt hăruite de divinitate către iubire pentru tot ceea ce există în jurul nostru, cu respect şi înţelegere. Înţelegerea trebuie să se facă cu extindere către lumea înconjurătoare, cu preţuirea tuturor care au participat la ridicarea omenirii de-a lungul mileniilor, din orice punct de vedere: ştiinţific şi religios deopotrivă. Cu preţuirea tuturor evenimentelor planetare şi cosmice deopotrivă, cu preţuirea tuturor celor care ţin psihicul complex uman, fără să se considere activităţile umane bune sau rele, ci doar necesare învăţăturilor pe care le avem de urmărit, toate fiind de la Dumnezeu. Totul este de la Dumnezeu, indiferent ce înţelegem prin “Dumnezeu”: nimic din ceea ce ar fi accebil nouă, din manifestările noastre nu este înafara lui Dumnezeu.

Orientarea conştientă a omului către activitate echilibrată în toate sferele sale de activitate ar trebui să fie ajutată de îndrumările concrete, reale, fără exclusivitatea dogmatică, fără pedepse – ci doar cu explicarea unor lucruri esenţiale (pe care de altfel nu au ajuns religiile să le studieze, preocupându-se de alte feluri de analize, care oricum nu ajung la nivelul maselor) – în loc de impuneri fără explicaţii care ţin în egală măsură de fizic şi spiritual, în egală măsură de divinitate şi de social. Toate ar avea repercusiuni deosebite asupra atitudinilor şi manifestărilor noastre, ale întregii omeniri. Toate religiile abrahamice au deturnări de la principiile de bază care le-au dat naştere, dar ceea ce azi contează cel mai mult nu este să acuzăm, ci să le cunoaştem, să iertăm dacă am blamat sau acuzat şi să ne facem înţelegerile necesare acum, în ultimul ceas…

Toate îndrumările au la bază ceea ce azi putem numi idealuri spirituale ale omenirii: nicidecum nişte reguli aride pe care să le avem în vedere pentru o perioadă nedeterminată de timp, ci elemente reale, concrete de trăire completă, intensă, pe care omenirea a avut-o nu cu mult timp înainte: până acum 6-7.000 de ani. Au existat prelungiri ale unor asemenea trăiri în doar câteva locuri din lume, populaţia fiind ajutată să menţină asemenea manifestări sub conducerea Moşilor (Patriarhilor, Bătrânilor, Vracilor), orientatori către o trăire de maximă conştiinţă, formatori de manifestări înălţate care au rămas moştenire pentru negura vremurilor în care ei se vor fi retras, lăsând omenirea să trăiască prin intuiţiile sale. 
Nimic din ceea ce este îndrumare religioasă nu este altceva, în rădăcină, decât ceea ce omenirea a putut face cândva şi va relua în viitorul foarte apropiat, pentru care perioada dintre aceste două marcaje a fost gesionată după puteri: de fiecare om în parte şi de fiecare forum conducător, de autoritate politică laică sau religioasă deopotrivă. 
Omul îşi va relua treptat frâiele propriilor manifestări, îndreptate către social sau relaţie cu tot ceea ce este înafara percepţiilor singular-fizice, pe măsura creşterii vibraţiei planetare. Va reveni în cotidian lucrările destinice astrale şi mentale – coordonate şi ajutate de către entităţile proprii astrale, dimensionale şi înalt-coordonatoare. Moşii (Bătrânii, Patriarhii, Vracii) vor reveni în conducerile coordonatoare ale societăţilor umane de pe întreg Pământul, sădind doar seminţele împletirii activităţilor umane de pretutindeni, căci oamenii vor reveni la cunoaşterea, înţelegerea proprie, prin forţe proprii, şi la armonia dintre ei, aşa cum a fost, exclusiv şi general, înainte de ultima glaciaţiune. 

PRIN POST CĂTRE ECHILIBRU ŞI ÎNĂLŢARE SPIRITUALĂ
Vom avea o discuţie despre exagerări şi exigenţe: tendinţele azi se îndreaptă spre acceptarea labilităţilor chiar aş zice instituţionalizarea lor prin mijloace mass media. Exigenţa însă cere echilibru – nicidecum exagerare. Cu toate acestea, pe undeva este normal să fie aşa cum este acum – o spun, chiar dacă este şocant: dar având în vedere faptul că în ultimele milenii multe grupuri spirituale nu au putut comunica, relaţiona, învăţa, crea şi beneficia de rezultatele muncii şi manifestărilor lor, exagerările din aceste timpuri pe care le trăim azi par a fi la locul lor, într-o frenezie de “păcate” pentru care echilibrul oferit de religie – când ea însăşi este echilibrată – pare întemeiat. 
Să nu uităm acest lucru. 
Dar când chiar religia încalcă normele echilibrului, trecând de la îndrumare la obligaţie şi pedeapsă, cei care se echilibrează ei înşişi prin cunoaştere şi conlucrare nu fac ceva contra lui Dumnezeu. Aş oferi doar un singur exemplu: a nu crede în reîntrupare sau a nu efectua călătorii astrale (şi altele de acelaşi fel) par a fi justificate în ochii forurilor superioare ale religiilor abrahamice, care au aceeaşi rădăcină, dar de fapt nu sunt justificate, iar acesta va fi un subiect de destin omenesc pentru înţelegere, iertare din partea noastră, care va sta la baza unui consens lucrativ de mare amploare în vremurile care vor veni. 

DE LA ECHILIBRU – LA EVLAVIE
Credem sau nu deocamdată, zeci de milioane de ani până la noi oamenii au trăit necontenit în suflarea pe care azi o numim evlavioasă: pe care şi cei care azi se cred evlavioşi, şi noi, cei care tindem spre evlavie, cu greu putem crede că ea era proprie TUTUROR OAMENILOR – adică tuturor spiritelor care sunt şi acum întrupate şi fac din trăirea curentă o joacă superficială, dispreţuind sau nepreţuind şi evlavia, şi pe cei care o caută. Scriu despre un tip de evlavie îndreptat nu numai la adresa divinităţii, ci la adresa întregii vieţii – vieţii universale: şi pământene, şi din alte spaţii universice. Un tip de evlavie îndreptat, de asemenea, nu numai la adresa oamenilor şi tuturor vieţuitoarelor de pe Pământ – ci şi asupra creaţiei lor, inconştientă pentru vieţuitoarele care ne însoţesc viaţa pământeană, conştientă pentru oameni sau pentru grupurile umane care au trăit sau trăiesc împreună cu oamenii pe Pământ. 
Deşi azi mulţi desconsideră sau sunt indiferenţi în faţa unor asemenea aspecte, lăsând loc şi indiferenţei cu care alţii ajung să distrugă viaţa şi creaţia, desconsiderând viaţa şi munca ca atare, totuşi spiritele umane au în general atitudinea de a oferi sprijin în orientarea creaţiei lor spre protecţia vieţii, şi nu către distrugerea ei. 

Aşadar… să lăudăm pe cei care se străduiesc să protejeze viaţa, să diversificăm creaţia realizată pentru conservarea vieţii şi să-i ridicăm mereu calitatea, să ajutăm spiritele întrupate să se manifeste la nivelele cele mai înalte ale vieţii planetare: deocamdată pe Pământ, apoi şi în alte locuri din univers. 

Să respiri aerul cu dragoste de viaţa care ne hrăneşte pe toţi, cu evlavie neîngrădită de gândire negativă... să te hrăneşti cu evlavie, iubind viaţa măruntă care îţi hrăneşte, dezvoltă, purifică şi intensifică procesele de trăire şi manifestare ale spiritului mereu avântat... 
Să munceşti cu evlavie... 
Să te înmulţeşti cu evlavie, preţuind viaţa care se perpetuează şi astfel diminuând mereu efectele negative ale celor care încă nu pot să trăiască astfel aici, pe Pământ... 
...Şi să ştii că numai astfel poţi să ajuţi celor care nu-şi amintesc încă cine au fost, cine sunt în continuare şi nici nu intuiesc adevărurile din spatele unor asemenea îndemnuri... 

Mulţumesc din toată inima îngerilor mei în faţa cărora sunt prea rar cu capul plecat... deseori sumeţit obraznic... rareori cuminte şi frumos înălţat spre cerurile încărcate de splendoarea vieţii eterne... Căci primim lecţiile vieţii din respiraţia caldă a prietenilor noştri – îngerii... Îmbrăţişaţi şi împletiţi în respiraţia caldă a iubirii lor sublime, oameni şi îngeri ne deschidem sufletele spre, şi în braţele lui Dumnezeu…
DUMNEZEU SĂ NE AJUTE ŞI SĂ NE BINECUVÂNTEZE DE-A PURURI PE TOŢI !!! 

duminică, 1 decembrie 2013

LA MULŢI ANI PĂMÂNTULUI ŞI POPORULUI ROMÂN...

Sunt un om care iubeşte în egală măsură cerurile şi pământurile, apele pământurilor şi apele cerurilor ca pământurile... 
Sunt un om care iubeşte oamenii, obiceiurile lor, îi respectă fără să le urmeze decât cele înălţătoare ale sufletului lor... Le respectă hotărârile, dar se depărtează de cele care nu denotă respect, moderaţie, echilibru, căci pe acestea mi le doresc şi eu, şi pe ele le urmez, ca să le întăresc în mine însămi... 
Îmi iubesc ţara, poporul, obiceiurile şi tradiţiile străvechi, iau aminte la cele noi, la cele împrumutate şi la cele ale căror esenţe sunt bune, deşi intenţiile celor care le hotărăsc sau fac nu sunt la fel şi le despletesc după puterea sufletului meu...
Îmi doresc o ţară frumoasă, curată şi bine muncită, cu oameni fericiţi în propriile lor case, pe bucata de glie care le oferă soare, umbră şi hrană cuminte şi sănătoasă. Atunci când va fi aşa, eu nu voi mai fi aici, dar voi ajuta şi eu, aşa cum bine spunea părintele Arsenie Boca: chiar mai mult şi mai bine de "dincolo" decât de aici...
CELE DORITE DE MINE PATRIEI MELE ŞI LUMII ÎNTREGI, ROMÂNILOR ŞI SEMENILOR DE PRETUTINDENI sunt spuse mai sus... 
Sau se pot citi bogat, cuminte şi frumos, printre rânduri...

Ochii mei poartă lacrimi de durere şi de speranţa înălţării spirituale, poartă luminile şi umbrele vremurilor în care trăim şi bucuria că ele ne poartă către împlinirea noastră destinică...
Sufletul meu poartă bobul de infinitate şi de momentul de eternitate care ne mână să ni le dorim pe toate în casa şi glia noastră din străbuni, să le cunoaştem iţele, să le construim puterile şi să adunăm în suflete tot ceea ce poate să ne poarte mereu mai departe !!!

LA MULŢI ANI CU SĂNĂTATE !!!
SĂ NE DEA DOMNUL TOT CE DORIM !!!
ZILE SENINE ŞI FERICITE !!!
LA MULŢI ANI SĂ NE TRĂIM !!!