Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

marți, 27 noiembrie 2012

SĂ NU PIERDEM PRILEJUL ÎMBOGĂŢIRII NOASTRE SPIRITUALE ACTUALE…

Fiecare moment al vieţii noastre ne aduce ceva ceva în plus pentru îmbogăţirea întregii game de învăţături pe care am venit să le luăm aici, pe Pământ.
Nu venim pentru pentru prima dată şi nu venim pentru o singură dată, plecând doar cu ceea ce am luat de aici. Dar nici nu facem toată evoluţia numai în acest punct al universului. Din fiecare punct astfel parcurs evolutiv, învăţăm să ne privim pe noi înşine într-un fel, de exemplu specific Pământului, învăţăm să-i privim pe toţi întrupaţii din jurul nostru tot în acest fel, învăţăm să privim universul local în felul real în care el se desfăşoară în jurul nostru, alături de toate celelalte universuri de care acesta este legat.
Dacă suntem pe Pământ - de aici trebuie să ne învăţăm să percepem universul - exterior şi interior deopotrivă, mod pe care îl vom integra în întreaga experienţă pe care o acumulăm în toate celelalte puncte ale universului, în alte universuri. În oricare punct ne obişnuim la început să privim viaţa - de exemplu aceasta de pe Pământ, apoi să o înglobăm în totalul vieţii universale: unde universalul este cuprinderea tuturor universurilor şi ale implicării altor structuri interuniversice. Pe măsură ce trăim şi aflăm diverse lucruri din cercetările proprii şi din cercetările altor semeni, le înglobăm împreună cu efectele pe care le percepem, rămânând deschişi la reformulări ulterioare - căci ştim bine că toate cunoaşterile noastre se aprofundează, se diversifică, se clarifică, se purifică şi merg în dezvoltare mai departe.
Ne obişnuim să privim viaţa noastră prin prisma relaţiilor cu semenii noştri, după care înţelegem că este necesar să ne privim pe noi în mijlocul acestor relaţii. Modul în care privim viaţa şi relaţiile dintre noi: absolut toate vieţuitoarele planetare, este tributar cunoaşterilor, percepţiilor pe care le avem în fiecare moment al vieţii noastre - al vieţii eterne de spirit, dar şi al întrupării noastre momentane pământene, ca spirit întrupat în acest moment pe Pământ.
Însă este de precizat faptul că de modul în care am evoluat până în prezent - şi spiritele umane sunt înaintate în evoluţii - ţine percepţia noastră privind lumea înconjurătoare, dar de acest lucru ne dăm seama treptat. Fără să ne dăm seama percepem la început trunchiat, sincopat, învăţăm din propriile experienţe până când modul de percepere a realităţii devine lin, fluid, curgător - dar încă nu complex la orice nivel de vibraţie planetară. Când începem să ne dăm seama că lucrurile sunt altfel decât le-am crezut, trăim un moment stânjenitor. Este un moment bun pentru învăţăturile tuturor, şi ale noastre - căci ne facem mult mai atenţi la noi înşine şi la cei din jur: pentru a le vedea reacţiile cu privire la persoana noastră, pentru a le înţelege modul de pătrundere personală şi astfel să socotim dacă şi mai ales în ce proporţie trebuie să modificăm noi ceva. La un moment dat observăm că omul din faţa noastră ne-a perceput cumva, noi ştim că deja lucrăm la remodelarea acelui aspect, dar percepem în plus şi altceva, un alt element, relevat implicit sau colateral, din relaţia cu cel din faţa noastră. Îl avem în vedere şi pe acela şi mergem cu curaj înainte...
Şi lucrăm astfel cu toate mai departe, echilibraţi şi având o reală speranţă de creştere, prin munca pe care o depunem cu noi înşine.
Nicidecum cu speranţa că altcineva va veni şi ne va schimba pe toţi de la un moment la altul, de la o zi la alta…

Astfel învăţăm permanent să extragem toată seva spirituală din trăirea fiecărui moment în parte, indiferent de loc, de spaţiu, de meseria, de religia, de vârsta şi sexul fiecăruia dintre noi… Fiecare moment ne aduce o anumită particularitate, o anumită noutate în împletirile de care viaţa noastră are nevoie.
Mulţi dintre noi au ajuns corect la concluzia că fiecare om trăieşte pe cont propriu, chiar dacă suntem cu toţii în mijlocul lumii şi legaţi unii de alţii prin fire mai mult sau mai puţin vizibile. Suntem în mijlocul unui univers căruia începem să-i RECUNOAŞTEM treptat atributele. Suntem avizi de noutate în momentul în care credem că ne-am recunoscut pe noi înşine aşa cum suntem pe Pământ: sătui de noi şi de neplăcerile cu care ne privim. Astfel ne îndreptăm privirea către alte orizonturi,dincolo de orizonturile propriilor noastre aspecte…

Nu ne cunoaştem bine şi de aceea credem că am fost făcuţi de extratereştri veniţi cu puhoaie de nave, traversând azi galaxia pentru a-şi vedea opera din trecut. Credem că avem nevoie să ne transforme cineva sau credem că doar prin voinţa noastră putem să ne remodelăm "adeneic". Când vom ajunge toţi în situaţia de a putea face asta, ne vom da seama că de fapt nu am face asta pentru nimic în lume, căci corpurile noastre au fost create perfect sub alt aspect decât cel pe care l-am crezut până acum: creaţia aceasta este perfectă prin adaptarea ei individuală, sub puterea condiţiilor generale exterioare. La care ne putem aduce contribuţia prin participare, oferind fiinţei noastre îngrijirea necesară: trupească, sufletească, cu folosirea după necesităţi a tuturor aspectelor de viaţă proprie, după învăţăturile personale pe care le putem adapta momentului şi locului planetar. Căci aşa cum corpurile noastre îşi trag vitalitatea ŞI din energiile captate direct din mediul de trai, dar ŞI prin aportul de hrănire conştientă pe care destinul de creator conştient ni-l cere, tot aşa contribuim conştient la dezvoltarea noastră emoţională, mentală, de înţelegere profundă a realităţii înconjurătoare: la împletirea tuturor aspectelor care ne formează de fapt fondul unitar spritual.
Nu punem întrebări prea multe pentru noi: credem azi că am înţeles totul, perfect, complex şi complet. Altă complexitate nu ar mai fi. Corpurile noastre le credem perfecte, dar descoperim că ele sunt perfecte pentru remodelarea comportamentelor noastre. Este creaţia perfectibilă?? Noi trebuie s-o perfecţionăm?? Dacă aflăm că suntem cocreatori, înseamnă că ne putem doar prin voinţă să ne manipulăm fondul genetic moştenit??…
Când vine timpul, conştientizăm că de fapt creaţia nu este perfectibilă de către noi personal. Şi de aceea am interpretat eronat faptul că micşorarea corpurilor noastre, scăderea luminiscenţei lor, diminuarea percepţiilor, căderea de la creaţie mentală la creaţie manuală greoaie, cu toate chinurile de rigoare, nu sunt decât semne ale căderii omului în greşeală şi păcat. De fapt corpurile noastre cele perfecte s-au adaptat, prin subtilităţile constituenţilor lor, vibraţiei medii planetare aflată în scădere permanentă - şi nicidecum din pricina omului. Pentru că nevăzutul s-a manifestat în noi fără ca noi să-l mai percepem la un moment dat. Dar el a lucrat şi lucrează în continuare, şi am ajuns la acel moment planetar în care începem din nou să percepem în profunzime materiei înconjurătoare, însă fără să înţelegem corect cele din jur.
Iar acest fapt este absolut normal, pentru că la vremea schimbărilor majore după ultima glaciaţiune, prin diminuare accentuată de vibraţie, eram ocupaţi cu altceva decât cu observaţiile asupra propriei persoane. Eram în acel fel de moment societar în care ne preocupam mai curând de adaptarea la starea, la necesitatea de muncă, de luptă, concentraţi doar pe aspecte disparate ale întregului nostru complex spiritual: radiant dar neperceput de noi decât punctele de vedere urmărite atunci.
De aceea majoritatea spiritelor umane nu au această experienţă acum: de a se privi, observa, înţelege şi adapta realităţii actuale. Iar disperarea ia forme acute, conducând către forme absurde de luptă pentru "supravieţuire", aşa cum bine ştim acum.

Azi nu avem experienţa, la nivel de societate, să ne preocupăm de noi înşine decât sub aspect comercial (să ne vindem forţa de muncă) sau matrimonial (să fim aleşi de un partener ideal, apropiindu-ne de idealul comunitar). Lipsa de experienţă ne aduce în stare să acceptăm orice fel de informaţii, gândiri, încercări ale unora şi altora. Nu înţelegem că sarcina tuturor este să se orienteze şi să se adapteze la găsirea echilibrului în toate sferele de manifestare umană.
Pentru asta corpurile noastre sunt perfecte, oferindu-ne exact amplificările celor cu care nu suntem încă obişnuiţi. Ca să înţelegem bine astfel de aspecte şi să nu ne mai lăsăm conduşi de aparenţe.

Dacă condiţiile de trai ne sunt dure nu înseamnă că am păcătuit cândva prin bogăţie materială: de fapt avem de trăit obişnuinţa de a vieţui ŞI în astfel de condiţii, din care omul creator conştient universal poate ieşi prin forţele sale proprii,simplificând şi curăţind materialul şi în schimb ridicând nivelul spiritual. De aceea accentuez cât pot mai mult acest spect al creatorului universalizat - pentru că oricând omul poate să-şi depăşească situaţia trecând de la conceptul de mizerie - la conceptul de modestie. De la dispreţul muncii neimportante la preţuirea muncii în sine…
Dacă moştenim sau contractăm o boală nu este neapărat pentru a fi opriţi dintr-un anume păcat. Ci pentru a fi concentraţi şi pe altceva decât am fost până în acel moment. Nu ne complacem în ideea: am păcătuit, să trag acum din greu, că n-am ce face… Tot ceea ce am manifestat a fost bun la vreme sa, în vremurile trecute, spiritul trebuie să-şi folosească toate forţele ca să devină maleabil, flexibil şi să treacă în mod fluid - nu sincopat, de la o formă de manifestare la alta.
Şi este deosebit de important să înţelegem de ce evoluţiile pun atâta accent pe acest lucru: pentru că efortul de a trece peste hopuri, neputinţe se manifestă prin pierdere de energie - ceea ce în aceste condiţii pământene înseamnă exacerbarea luptei pentru supravieţuire. De multe ori punem pierderile noastre de energie pe seama …vampirismului energetic, când, de fapt, noi pierdem energie fără să ne dăm seama: este foarte uşor să dăm vina pe altul… Altul poate face tot ceea ce este posibil pentru el, pentru a-şi îndeplini sarcinile sale. Am demonstrat şi voi demonstra în continuare, prin noi articole, faptul că de cele mai multe ori nu avem de-a face decât cu confuzii, pe care le avem de înlocuit cu adevăruri simple, care ne îmbogăţesc mereu starea de trăire în spiritualitate înaintată.
Omul nu trebuie să lupte decât un singur moment pentru supravieţuire: cel în care condiţiile de mediu se pot schimba brusc, obligându-l să facă efort pentru a schimba rapid modul de manifestare. Obişnuindu-se cu aşa ceva, el trece repede de la o formă de manifestare la alta, ajutându-se în societatea sa cu alţi semeni, învăţând pe cei care nu o pot face încă să nu-şi piardă răbdarea şi să vină poate doar numai cu prezenţa lor în mijlocul celor cu experienţă, dar orientându-se şi prinzând firul desfăşurărilor pentru a se integra lucrărilor cât mai repede cu putinţă.
Pentru că toţi putem s-o facem - doar răbdare cu noi înşine să avem…
…Şi putem avea, dacă ne obişnuim să ne privim pe noi înşine în manifestările noastre, privire, percepţie, observare care se formează însă treptat - dar sigur.

Tocmai asta învăţăm acum. A venit vremea să ne gândim foarte serios la însăşi persoana noastră, după ce am învăţat să avem grijă de stăpâni, de familie, de muncă, de toate celelalte aspecte ale vieţii noastre. prin toate am trecut în mileniile din urmă: tocmai de aceea corpurilenoastre sunt atât de deteriorate, nu din alte motive. Societatea ne trage mai departe cum s-a înţelenit ea în tipare vechi, doar cosmetizate prin modernizare: noi avem datoria să ieşim lin, treptat, dar hotărât din tiparele ei. A avea grijă de noi nu înseamnă a avea grijă doar de corpul nostru pentru a-l face mai comercial, mai plăcut altora - aşa cum spuneam mai sus: asta nu înseamnă decât să participăm la cosmetizarea generală. Multe lucruri nu se înţeleg corect azi - chiar dacă vorbim despre ele. Multe aspecte ale vieţii noastre se derulează încă spre satisfacerea interesului altora, chiar şi cele pe care le credem noi, la care am aderat cu surprinzătoare uşurinţă. De fapt această uşurinţă nu înseamnă neapărat flexibilitate, ci doar intuirea unor trăiri superioare anterioare. Multe mai avem de schimbat, nu numai expresii şi natura informaţiilor pe care le primim…
În toată această împletire de detalii abia credibile sau crezând a fi imposibili de ieşit din ele, cu multă voinţă fiecare în parte poate ieşi de sub influenţa stoarcerii până la ultima fărâmă a fiecărui atom de viaţă din corpurile noastre. Nu existăm doar pentru a ne vinde, existăm pentru noi înşine, pe care trebuie să ne vedem în relaţiile cu cei din jur, indiferent cum ar fi şi cu cine ar fi să fie rezultanta vieţuirii noastre. Am mai scris pe undeva despre acest aspect, voi aminti ori de câte ori va veni vorba.
Mulţi oameni schimbă paradigmele vechi cu altele noi, doar pentru aspectul lor în oglinda societăţii, deşi nu-şi dau seama de asta: tocmai de aceea nu trebuiesc judecaţi aspru. Nu este de loc de mirare că ajung să creadă că cei din jur fac acelaşi lucru, deşi pe ei înşişi se percep ca şi când nu ar face acelaşi lucru. Toţi trecem prin această fază, mai devreme sau mai târziu, mai mult sau mai puţin. Credem că există în jurul nostru doar ceea ce este obişnuinţă la noi înşine: ce facem noi şi/sau, în egală măsură, ce vrem să înlăturăm de la noi înşine, cu fervoare, chiar cu ură pentru manifestarea respectivă. Proiectăm ura noastră şi o vedem oglindindu-se peste tot în jurul nostru,obsesiv. Nici nu ne dăm seama de obsesiile noastre…
Credem că, odată ce am înţeles un mecanism, el lucrează de la sine - noi nu trebuie să mai facem nici un efort - alţii trebuie să facă efortul de a ne înţelege şi de a se schimba. De fapt, nu ne schimbăm în acest fel, iar cel din faţa noastră putea fi de mult schimbat - dar noi îl vedem tot timpul prin prisma încredinţărilor noastre. Vedem în faţa noastră exact negativităţile pe care le credem noi înşine despre alţii, aşa cum subconştientul ne spune că trebuie să scăpăm noi înşine de un anume fel de comportament. Vedem ceea ce vrem să vedem. Vedem practic peste tot ceea ce nu mai vrem la noi înşine, dar nu am scăpat aşa de uşor de vechiturile noastre.

Lumea este astfel de multe ori oglinda obsesiilor noastre, de cele mai multe ori negative. Cel din faţa noastră poate fi oricum - pe el îl percepem exact aşa cum suntem noi sau cum vrem să scăpăm definitiv de noi înşine. Pentru că nu putem, vrem să evadăm: şi iarăşi nu putem. Sperăm să ni se dea o evadare, miraculoasă - dar miracolele sunt de altă natură decât am dori noi. Ni se spune că numai faptul că nu credem ne face să percepem ceea ce ni se pare real, astfel încât realitatea este ceea ce vrem noi. Chiar dacă vedem că aceasta NU este realitatea, ne este mult mai uşor - pentru că aşa am fost obişnuiţi - să ne credem neputincioşi, în loc să ne dăm seama că aceasta nu este o neputinţă, ci o necesitate de moment.
Tocmai asta ne trebuie: fluiditatea de a accepta că într-un anume moment avem ceva de făcut şi în alt moment - altceva, că undeva în univers lucrurile se pot petrece într-un anume fel - dar aici nu. Că se poate trăi undeva în două sau mai multe spaţii paralele, cu timpuri paralele, secvenţiale sau simultane, cospaţiale sau defazate spaţial, fiecare folosit pentru manifestări diferite - dar aici, pe Pământ, în condiţiile actuale - nu. Deocamdată nu acceptăm asta.
Când vom fi obligaţi de împrejurări - vom crede!!! Dar cu durere, cu jenă, cu cădere psihică… Tocmai pentru aşa ceva am venit aici, pe Pământ: să ne găsim prin trăire, prin obişnuire, puterea de a cunoaşte, de a recunoaşte posibilităţi şi imposibilităţi, de a le folosi în maniera în care le putem să adaptăm ceva cunoascut la realităţile mereu noi ale spaţiului şi timpului de aici.
Să conştientizăm universul sub forma faptului că există locuri diferite în care trăim diferit - nicidecum sub forma aşteptării ca cineva din alte locuri să vină să ne schimbe, să ne ducă departe de locul nemulţumirilor noastre.
Avem nevoie să ajungem să trăim liniştiţi, în pace sufletească, evenimente care se derulează şi să ajutăm şi pe alţii să trăiască tot liniştit, fără speranţe deşarte - fără deznădejdi inutile…

Vor veni ani lungi şi frumoşi de auto-observare, de lucru asupra noastră, de percepţii şi de înţelegeri ale mediului în care trăim, înţelegându-ne şi corectându-ne cu plăcere, reciproc şi spiritual avantajos.
Vom câştiga multă linişte interioară, vom vedea că starea generală ni se îmbunătăţeşte substanţial.
Şi vom avea mult mai multă încredere în noi înşine şi în cei din jurul nostru.

marți, 6 noiembrie 2012

NOPŢILE DESCHIDERILOR NOASTRE SPIRITUALE...

Să nu vă mire că scriu întotdeauna spre sfârşitul unui eveniment şi public după trecerea lui. Vreau să simt evenimentul, să mă simt scăldată în puterea lui, în tot locul care îl primeşte, în felul în care reverberaţiile merg în toate sensurile prin lumea care pare a-l face încă şi mai frumos...
Şi, sincer, nu vreau să influenţez pe loc lumea cu simţirile mele, ci doar să vă las loc de reflecţii pe baza evenimentului trecut... Probabil că vom fi cu toţii lucrători în întreaga perioadă care va trece până la apariţia unui alt fenomen asemănător...

Nu-mi propun să fac o descriere a fenomenelor care se pot petrece sau nu în asemenea conjuncturi. Doresc doar să îndemn la reflecţii asupra câtorva lucruri, poate destul de subtile, care ne vor aduce cândva la o înţelegere asupra aspectelor de acest fel - subtile - ale lumii în care trăim.

Noaptea de Halloween (http://ro.wikipedia.org/wiki/Halloween ) este o sărbătoare veche de origine celtică. De fapt ea vine din vremea în care toată Europa avea aceleaşi principii generale de trai, aceeaşi spiritualitate şi mai ales avea o anume „religie" - care nu urma regulile obişnuinţei noastre de a înţelege ceea ce este religie în sine… Azi noi suntem prea plini de ceea ce credem azi despre religia vremurilor trecute, pentru a le înţelege nuanţele, subtilităţile: o lume veche care avea în vedere cât se poate de clar în primul rând ceea ce azi numim subtilitate, şi nu ceea ce azi numim a fi grosier...
Asemenea aspecte azi nu ne vine să le credem ca fiind purtătoare a unei anumite învăţături, de o înaltă ţinută morală şi demnitate umană, bucurie de viaţă şi mai ales cunoaştere a tuturor lucrurilor normale despre planeta lor şi universul în care se aflau...
Şi nu numai celţii sau dacii au avut asemenea baze de cunoaştere şi aplicare spirituală, existenţială, ci toate popoarele Pământului. Vremurile însă s-au schimbat treptat, asemenea vieţi nu s-au mai putut desfăşura în Europa decât în locuri retrase, sub îndrumarea şi ocrotirea Moşilor, Bătrânilor popoarelor. Erau populaţii restrânse, retrase complet din percepţia societăţilor umane convenţionale. Societăţile convenţionale, societăţile pe care le cunoaştem bine noi azi, le-am mai numit în studii: societăţi deschise tuturor întrupaţilor, în timp ce societăţile retrase erau societăţile celor care mai aveau încă de făcut consolidări şi adaptări ale posibilităţilor lor la noile moduri de manifetare: creaţie manuală, deplasare trupească, comunicare verbală. Societăţile cunoscute de noi, convenţionale, erau societăţi de largă relaţionare, la nivel planetar - sau pe scurt societăţi deschise. În linii mari, egiptenii de la care au rămas multe semne, preoţii templelor egiptene, la fel ca şi toate celelalte popoare, au ştiut şi ei de existenţa unor asemenea societăţi, dar nimeni dintre ei nu putea ajunge în astfel de aşezări. Sau cel puţin nimeni dintre conducători şi trimişii lor, căci permanent au existat, peste tot, oameni de legătură, onorabili, crescuţi, instruiţi în spiritul adevăratei şi profundei cunoaşteri, care au făcut legătura între societăţile deschise şi cele retrase, moşeşti, chiar şi după restrângerea lor, după anul 500 d.Ch.
Asemenea desfăşurări s-au derulat până când toate spiritele care urmau să intre în întrupări de-a lungul perioadei de joasă vibraţie s-au obişnuit şi cu trăiri în astfel de vibraţii joase, şi cu întărirea unor învăţături pentru comportament, atitudine, comunicare-relaţionare şi creaţie - toate acestea de înaltă calitate, pentru întreg timpul, până la plecarea majorităţii spiritelor umane aflate la întrupări pământene.
Adică până în timpurile pe care le trăim noi, azi.
Mai devreme sau mai târziu, popor după popor s-a obişnuit cu vibraţia planetară joasă şi şi-a consolidat toate aplicaţiile de creaţie manuală, de atitudine faţă de viaţă, muncă, natură şi propria societate, de comportament activ între oameni: în relaţiile de familie, de muncă, în deplasări de tot felul - terestre şi maritim-fluviale.
Şi, în plus, ceea ce pentru oamenii străvechi şi vechi era dosebit de real şi important, relaţia cu natura însemna relaţie şi cu entităţile astrale şi dimensionale pe care le cunoşteau bine din relatările bătrânilor; căci în vremurile lor, oamenii nu mai aveau puterea de a dialoga direct cu ele, din cauza vibraţiei joase. Doar Moşii şi cei pe care ei îi instruiau direct (azi numim: iniţiaţi) puteau să ţină permanent legătura cu entităţile ajutătoare. Însă toţi oamenii le intuiau prezenţa activă în momente ale anului, care deveneau astfel cele mai importante, an după an, generaţie după generaţie. Pentru ei nu exista nici un impediment să creadă deschis că sufletele celor ce îşi încheiau misiunile pământene îi ajutau în aceeaşi lume cu ei, având în plus încă şi mai multă putere să ajute lumea oamenilor, precum şi lumea vegetală şi animală deopotrivă. Entităţile erau conştientizate ca fiind locuitori în acelaşi locuri sub stele, doar sub alte forme - pe lângă entităţile aflate în alte locuri, spaţii, mult mai înalte, pe care noi azi le numim universuri. Ei le numeau ceruri.
Odată cu creşterea agresivităţii, cu înrăirea şi pervertirea oamenilor sub impulsul vibraţiilor joase, lumea entităţilor nu s-a împărţit şi ea în aceste două categorii - entităţi bune şi entităţi rele. O asemenea împărţire şi-a făcut loc treptat în mintea populaţiilor europene tradiţionale, locale, abia după împletirea lor cu grupurile migratoare. Ele îşi pierduseră, pe drumurile lor pline de neprevăzut, de deziluzii născute din neînţelegeri, încrederea în bunătatea oamenilor şi "zeilor" moşteniţi din străbunii lor - care nu-i ajutau niciodată după cum îşi doreau ei… Căci "zeii" creează condiţii - noi trebuie doar să le folosim după cel mai înalt grad de manifestare spirituală, pentru a ne armoniza cu universul în care traim. Dacă suntem creatori înaintaţi, trebuie să ţinem cont de o anumită disciplină planetară, pentru ca planeta însăşi, biosistemul ei, să supravieţuiască alături de noi înşine…
…Lucru pe care acum suntem în curs de învăţare, pentru nivele joase de vibraţie planetară.
La toate acestea, în lipsa continuării aplicaţiilor paşnice dinainte, în confruntarea cu populaţii diferite de ei înşişi, s-au adăugat treptat confuzii: au început să se strângă la un loc cu rădăcinile sănătoase, care astfel au adunat devieri de la înţelegerile lor corecte dintâi.

Faptul că ele au ajuns astfel deviate la noi, azi, nu înseamnă că străbunii noştri nu le-au avut curate, sănătoase, după sentimente înălţătoare şi o logică impecabilă - cele care stau la baza creării şi susţinerii întregului univers, pe care şi noi le învăţăm, treptat: în acelaşi timp cu consolidări ale lor după trăirile în condiţiile înţelept create. Ceea ce înseamnă de fapt învăţături şi consolidări ale folosirii forţelor spirituale, în mod armonios între ele, între semeni de aceeaşi evoluţie, în armonie cu toate celelalte părticele ale Creaţiei Universale.
Populaţiile, grupurile migratoare au avut alte moduri de gândire, de acţiune, de încredinţare: pe acestea noi le cunoaştem azi, le credem ca fiind integral ale străbunilor noştri - iar acest lucru nu este integral adevărat. Credem că numai noi, azi, suntem "civilizaţi", dar nici acest lucru nu este integral adevărat. Au fost grupuri - şi nu popoare întregi care au colindat lumea noastră, fără să pustiască locurile natale, şi aşa rare în mod normal în acele locuri. Nici nu au lăsat pustiu în urma lor - nici nu au pustiit în calea lor. Confuziile pe care le facem azi se trag exact de la astfel de neînţelegeri…
Altele nu au lăsat pustiu în urma lor, dar au pustiit tot ceea ce le era în faţă, agresivi fiind de felul lor. În urma lor s-au refăcut popoare, civilizaţia şi arta de a trăi, cu plusurile şi minusurile ei, a dăinuit mereu.
Grupurile migratoare care au ajuns în Europa nu au avut puterea să schimbe structura şi obiceiurile, modurile de manifestare ale populaţiilor tradiţionale, locale, ci s-au asimilat treptat culturii tradiţionale, cu influenţe puternice este drept: dar şi pozitive, şi negative. Cultura, manifestarea tradiţională însă şi ea se modifica încet, la rândul ei, sub imboldul greu de dus al vibraţiei planetare din ce în ce mai joase şi cu variaţii din ce în ce mai rapide şi puternice. Adică: condiţii generale care nu susţin un comportament înălţător, însă tocmai de aceea sarcinile de destin ale omenirii în această perioadă a fost de a conştientiza cât şi cum se poate face faţă unor asemenea condiţii, şi cum se poate în continuare acţiona spre înălţarea manifestărilor spiritelor creatoare chiar şi în astfel de condiţii grele.
Acest lucru înseamnă că o cultură asemănătoare au avut la vremea lor şi grupurile migratoare, însă cu modificări destul de mari din anumite puncte de vedere - modificări provenite din obişnuinţa drumurilor, deplasărilor cu care se obişnuiseră în ultimele milenii: mileniul II şi I, î.Ch. Nu a fost decât parţial o sălbăticire a membrilor lor: au devenit o civilizaţie în deplasare, cu modificările de rigoare ale celor statice cândva…
Mi-a plăcut un film pe canalul Discovery în care se constata că migratorii nu erau câtuşi de puţini sălbatici, aşa cum sunt îndeobşte prezentaţi din motivele social-politice ale vremii, ci erau doar un alt fel de civilizaţie - o civilizaţie "din goana calului"…
Şi despre ei, ca şi despre daci s-au spus minciuni care, colportate şi întreţinute cu ambiţie de înţeles oarecum azi (fără a fi însă aprobată, susţinută de noi, acum) au condus la împământenirea lor şi formarea de încredinţări care mai dăinuie şi azi. În condiţiile în care aprofundările cunoaşterii adevărurilor despre propriul nostru popor au fost permanent interzise şi denigrate atunci când s-a dorit o astfel de cunoaştere, ne-am complăcut în trăirea superficială, fără ca mulţi colportori să o fi făcut intenţionat - mai ales ordonatorii bisericeşti. În continuare, mulţi oameni au făcut-o inconştient, de frica unor astfel de ordonatori, fie ei laici sau religioşi: prin încredinţarea că numai în acest fel îşi vor putea "salva" propriul suflet. Azi chiar uităm sfatul biblic care spune că cei care vor căuta cu orice preţ (aşadar, cu orice preţ…) să-şi salveze sufletul - aceia şi-l vor pierde… Căci mulţi s-au lăsat influenţaţi de rigorile unor administraţii interesate politic şi material, dorindu să le încredinţeze de totala lor adeziune, crezând că numai astfel îşi vor salva averile şi/sau sufletul de ameninţările lor, până la urmă total nefondate…
Chiar şi azi cu greu ne rupem de încredinţări de acest fel, nefondate, chiar dacă fondul nostru general este unul de credinţă în divinitate. Cunoaştem multe lucruri ascunse până acum, însă chiar dacă azi credem, şi ne dorim din tot sufletul de exemplu să facem călătorii astrale - nu credem, sau cu greu ne vine să credem că dacii ar fi cunoscut aşa ceva… Învăţăturile laice oficiale ne-au condus pe acelaşi drum al superficialului pus la rang de ştiinţă, în spatele căruia legiutorii foloseau întotdeauna toate cele pe care în mod oficial le înfierau, ridicând crima la rang de apărare de stat, ascunzând în egală măsură motivele reale ale războaielor religioase în spatele încredinţărilor privind o singură formă de dumnezeire: aceea care le convenea lor cel mai bine…
Dacă vom crede susţinut în faptul că suntem descendenţii primatelor coborâte din raiul arboricol, nu vom putea accepta că străbunii noştri erau de fapt continuatori ai unei civilizaţii de o adâncă cultură universică, profundă moralitate şi demnitate umană. Ne place să credem că noi, acum, pentru prima oară, facem o serie de lucruri doar prin puterea noastră actuală, cum ar fi călătoriile astrale, şi nu numai… Ne place să credem că numai noi ştim, acum, de dimensionalitate (ştim termenul ca atare, dar la drept vorbind nu prea ştim ce înseamnă acest lucru concret…), ştim ce înseamnă entităţi astrale, credem că ştim ce înseamnă îngeri şi demoni. Deşi… nu ştim că ne vin din părerile antice, pe care nu le cunoaştem în totalitate, nu au ajuns până la noi cunoaşterile cele mai corecte, cele mai avizate. Interesele religioase, laice, confuziile apărute ca urmare a folosirii în perioadele de interzicere a culturii s-au adăugat ca nişte pietre de moară în cununa cunoaşterilor subtile… Puţini fac azi cercetări personale şi ajung să-şi dea seama de rezultatele "epurărilor" sau de cele scăpate din teroarea Evului Mediu întunecat al europenilor… Multe adevăruri au scăpat ascunse prin metaforizare, altele s-au transmis pe cale orală ascunse în basmele, poveştile, cântecele, obişnuinţele populare: din care însă parţial au fost convertite şi ele la religia oficială, parţial au fost denaturate de uitările vremurilor de restrişte ale popoarelor. Din nefericire ştim azi mai multe despre Caligula, Napoleon sau Hitler decât despre propriile manifestări ale poporului în care ne naştem. Şi aici discut nu numai despre poporul român, ci despre fiecare popor în parte. De aici se nasc şi exagerările: ar fi totul de o sărăcie inimaginabilă să fi fost doar un singur popor la originea celorlalte, o maimuţă africană sau asiatică la originea altora… Şi Domnul fie lăudat!!! Avem o multitudine excepţională de experienţe, de înclinaţii, de dezvoltări tocmai pentru că provenim din locuri diferite, cu culturi diferite, că suntem spirite întrupate care au făcut parte, cu rândul, din toate popoarele lumii, formându-ne astfel o experienţă deosebit de bogată, care se împlineşte în continuare cu fiecare trăire a fiecărei întrupări în parte.

Revenind la tema noastră: să avem în vedere că la baza sărbătoririi unor nopţi - noaptea Valpurgiei (în mijlocul primăverii http://ro.wikipedia.org/wiki/Noaptea_Valpurgiei ), nopţile de Sânziene, noaptea de Halloween (în mijlocul toamnei) nopţile dintre Crăciun şi Anul Nou - stă o cunoaştere profundă a legăturii omului cu entităţile astrale de toate felurile: adică entităţile intrate direct în întrupare astrală sau intrate în întrupare astrală ca urmare a încheierii întrupării fizice, cu corp fizic carnal. Pentru entităţile din urmă este o continuare firească a întrupării prin naştere fizică, prin care se moşteneşte un sistem corporal de la părinţi, prin intermediul căruia entitatea va continua şi manifestarea astrală dincolo de părăsirea trupului lăsat vetrei pământului. În acest fel, omul devenit entitate astrală poate cerceta modul în care cerurile, planeta, biosistemul, societatea, manifestarea spiritelor care au folosit treptat asemenea corpuri, moştenite din generaţie în generaţie, au contribuit la menţinerea în stare funcţională bună sau, dimpotrivă, la degenerarea corpurilor fluidice ajunse în propria posesie. Corpuri deterioarate ale entităţii, acolo unde este cazul, se vor regenera repede fără influenţa corpului fizic, în zilele care urmează destrupării, se vor întări, se vor dezvolta în funcţie de elementele lor arhetipale, în funcţie de necesităţile sarcinilor de cercetare astral-mentală şi cauzală proprie şi de ajutor oferit grupului propriu de întrupare, precum şi legăturilor cu alte grupuri, cu blocuri spirituale pământene.
Oamenii s-au aflat întotdeauna în legături cu entităţile astrale, şi aşa vor fi întotdeauna, aici şi oriunde în Universul Fizic, unde vor avea nevoie de evoluţii proprii. Faptul că la un scurt moment dat au fost împiedicate să creadă în existenţa lor, doar un scurt moment din existenţa lor de creatori conştienţi, aminteşte pe de o parte de perioada de inconştienţă vegetal-animală pe care spiritele ajunse în evoluţii mai înaintate o urăsc: este bine că vor învăţa astfel să nu o mai urască depărtându-se cu silă de ea, ci să o accepte şi să o studieze pentru a nu se mai lăsa influenţaţi de alţii - spirite lipsite de experienţă pe care le vor ajuta în eternitatea vieţii spirituale. Cu răbdare, cu perseverenţă şi mai ales cu toleranţă vor oferi învăţătură generaţie spirituală după alta, cum că nu sunt singuri în univers, în lumea lor, ci sunt înconjuraţi de o mulţime de fraţi spirituali, prieteni iubitori, ajutători experimentaţi, coordonatori-creatori care nu au alte sarcini decât să le creeze condiţii de trai şi să coordoneze orice fel de evoluţii astfel încât fiecare evoluant ajutat să-şi dezvolte experienţa proprie. Şi, mai presus de ea, dar şi cu ea împreună, să-şi dezvolte conştienţa vremii pe care o trăieşte şi conştiinţa sa de evoluant creator, curajos, echilibrat, armonios dezvoltat în toate ramurile, razele sale spirituale, forţelor sale spirituale şi aplicaţiilor cunoaşterilor sale în condiţiile locale de întrupare.
Reţinut de la legăturile sale directe cu entităţile ajutătoare astrale (îngerii - numiţi popular), omul însă şi-a dezvoltat intuiţiile şi conştienţa sa existenţială în momentele energetice cruciale ale fiecărui an (solstiţii şi echinocţii). Acest fapt a determinat conducătorii religioşi să accepte doar câteva perioade pe an în care oamenii să cinstească obiceiuri străvechi convertite în evenimente religioase noi (dar noi am început să aflăm despre asemenea practici abia în ultimii ani). S-au realizat asemenea conversii de către fiecare religie în parte, după relaţia cu care organizatorii au avut-o cu poporul condus : permisiune mai flexibilă din acest punct de vedere a Bisericii Catolice, care a avut întotdeauna o relaţie mai laxă cu poporul. Relaţia Bisericii Ortodoxe cu poporul a fost mult mai dură, de unde şi inflexibilitatea sa mai ales din acest punct de vedere (al relaţiilor fiecărui om în parte cu entităţile sale ajutătoare) este de altfel binecunoscută: numai reprezentanţii clerului ortodox şi-au luat permisiunea gestionării relaţiilor omului cu divinitatea. Ceea ce nu este câtuşi de puţin normal, iar noi acum începem să acceptăm un astfel de lucru…
Astfel încât noi, creştinii ortodocşi, sărbătorim drept Sâmbete ale Morţilor fără plăcere, ci în durerea pe care biserica ortodoxă o celebrează frecvent, întărind omul în durerea sa, şi nu întru bucurie în trăirile sale.
Este o diferenţă uluitoare între atmosfera sărbătorii de Halloween şi Sâmbăta Morţilor din aceeaşi perioadă… Nici nu mă mai mir de ce românii au preluat sărbători care nu le aparţin, aşa cum nu mă mai mir azi de faptul că alergăm după învăţături spirituale prin Peru, Mexic, Tibet - în condiţiile în care învăţăturile strămoşeşti, naturale şi cuminţi, sunt acoperite de dispreţ şi hulă… Când lumea mă întreabă care sunt acelea, şi eu le răspund: uite, ceea ce scriu, abordabil treptat de către oricine… sunt privită cu neîncredere… Cum să fi ştiut dacii de călătorii astrale, sau cum arată miezul universului, sau de matricile lumii, de unde venim şi încotro ne ducem… doar erau barbari, inculţi, beţivi , total neştiutori…
De fapt noi suntem neştiutori…
Dar nu pentru mult timp…

Este drept că folosim în Sâmbăta Morţilor pomeni legate de activitatea bisericească, ceea ce ar trebui să dezvolte mila pentru cei sărmani; dar majoritatea oamenilor nu sunt interesaţi, din nefericire, decât de actul de dăruire pe care îl fac… Bun şi acela, dar cel ce face pomană nu este interesat cui oferă şi ce face cel ce ia cu ceea ce astfel primeşte. Zice că nu-I treaba lui… Şi pubelele de gunoi se umplu cu mâncare, se păstrează de regulă doar băutura - în loc ca pomenile să ajute direct familii sărace, case pentru bătrâni, pentru copii, adăposturi ale oamenilor fără locuinţe, fără să fie împlinite cu medicamente, ceaiuri, săpun, detergenţi, lucruri de îmbrăcat şi obiecte de uz personal. Ar trebui o antrenare dincolo de aceste zile, dar să mă opresc deocamdată aici.
În mijlocul populaţiilor creştine catolice, noaptea de Halloween se adresează membrilor vii ai comunităţilor, deşi amintirea este calată pe elemente care vorbesc clar subconştientului, necunoscute însă de cele mai multe ori de conştient. Este bine că se subînţelege (deşi nu prea mult) ideea de a estompa frica de fantome, însă nu se înţelege rostul profund al unei asemenea învăţături. Bostanul luminat înăuntru este rădăcina faptului că "vrăjitoarele" şi "vrăjitorii" erau oameni de legătură cu entităţile nevăzute care aveau o aură deosebit de puternică, un câmp curat şi deosebit de luminos, chiar dacă mulţi erau ajunşi în pragul bătrâneţii.
Se dispreţuieşte însă - amintind cu tristeţe de Evul Mediu vânător de vrăjitori, de vraci, adică de oameni înaintaţi pe linia cunoaşterii regenerative de sănătate folosind: elemente naturale ale căror proprietăţi curative s-au pierdut sau sunt tratate cu indiferenţă, cuvinte cu mare profunzime şi greutate (amintind de sermoterapia ale cărei baze profunde s-au pierdut, dar nu definitiv totuşi…). Nu se mai ştie ce interese perverse au stat la baza formării unei astfel de forme de dispreţ profund faţă de marii vindecători ai neamurilor: cunoaştem ceva istorie, dar nu ne-a învăţat nimeni să o legăm de viaţa noastră curentă. Mai mult, am ajuns să credem că este bine să ne dispreţuim propria minte, în loc să o înălţăm… SĂ O ÎNĂLŢĂM, SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ O GESTIONĂM SPRE CUMINŢIRE, ÎMBLÂNZIRE… Denigrarea, dispreţuirea este curentă în manifestările noastre - bazele ei fiind întărite prin toate căile obscurantiste moştenite şi ne-estompate azi… Nici nu ne gândim să ne eradicăm dispreţul, reacţia primă fiind: "Dar merită !!!" Nu prin aşa ceva se însănătoşeşte manifestarea umană, însă ne mai trebuie ceva timp să acceptăm, apoi să trecem la curăţirea proprie şi apoi să împrăştiem aceeaşi învăţătură, cu gândul, cu vorba şi cu fapta în jurul nostru…
Astfel nu este de mirare - ar trebui să ne fie de înţelegere - faptul că, în răutatea lumii, în dispreţul pe care îl moştenim pentru persoanele în vârstă, ele se înrăiesc - tot aşa cum a avut loc şi înrăirea vracilor de-a lungul ultimelor milenii, parte dintre ei, după firea umană, devenind utilizatori de procedee mentale lamentabile, oribile: DAR nu mai mult şi nu mai departe decât orice om, din oricare societate…
Din nefericire mulţi căutători de paranormal, ei înşişi cu abilităţi multisenzoriale, se pretează şi azi la speculă mentală…
Încă…
Dar nu pentru mult timp de acum încolo…

Din decurgerea unor asemenea experienţe vom învăţa multe lucruri în viitor. Dacă azi avem în vedere faptul că învăţăm din comunicările astrale să ne preţuim ajutătorii, cred că este cazul să mergem mai departe şi să ne recunoaştem ajutătorii personali - fie oferiţi de divinitate dinainte de naşterea noastră în mijlocul oamenilor, fie despărţiţi de familiile noastre prin destrupare: mai întâi să acceptăm, apoi să-i cunoaştem direct în meditaţiile noastre active, prin călătorii astrale, prin înţelegerea faptului că orice om poate comunica direct cu ajutătorii săi - dar nu este conştient de acest lucru. Să nu credem că, orgolioşi şi doritori de imagine perfectă, nu discutăm decât cu Iisus, cu Maica Domnului, cu alte personaje biblice sau ale unor alte scrieri străvechi sau noi. Interesant ar fi de discutat despre faptul că unii dintre cei care primesc comunicări din partea lui Metatron nu ştiu că dânsul este un personaj al culturii religioase iudee, crezând că este o entitate dimensională cu care numai noi, acum, de prin anii 2000 putem discuta în direct...
Să ştim că rudele noastre destrupate ne ajută direct şi indirect, prin intermediul entităţilor noastre astrale personale (care ne ajută aşadar de dincolo de momentul întrupării noastre actuale), ne îndrumă cu toţii în fel şi chip, după necesităţile derulării sarcinilor noastre de destine. Şi nu implicându-se direct în rezolvarea temelor noastre de viaţă, de manifestare, ci numai cu sfaturi generale pe care noi înşine trebuie să le adaptăm conjuncturilor întâlnite în viaţă. Căci nu ele ne trăiesc viaţa, ci noi ne-o trăim personal, trebuie să ne facem aplicaţiile, să tragem concluziile şi învăţămintele de rigoare.
Cam asta ar trebui să ne înveţe, cred eu cu sufletul plecat, dar doritor de bine, biserica noastră, şi mă opresc aici, fiecare dintre noi să tragă concluziile care simte că i se potrivesc.

În concluzie să păstrăm respect pentru toate legendele noastre, pentru legendele altor popoare - şi aici mă refer şi la noaptea Valpurgiei (în mijlocul primăverii), de acelaşi fel, şi noaptea de Halloween (în mijlocul toamnei) adică în momentele în care majoritatea oamenilor, ca spirite întrupate, simt creşterea puternică a energiilor planetare, simt nopţile deschiderilor noastre spirituale... Chiar folosirea nopţii este o învăţătură pentru deschidere spirituală cu totul specială, subtilă, căci omului contemporan de noapte îi este teamă; iar învăţătura, la fel ca şi noaptea Anului Nou, merge în profunzimea intuiţiilor, marcând cândva în adânci vechimi - dar şi în viitorul apropiat - petrecerea şi nu trecerea oricum a unei nopţi în deplină armonie cu entităţile percepute fugitiv sau permanent (în funcţie de abilitatea astral-mentală a fiecăruia). Dar timpurile şi semenii ne-au influenţat în direcţia acceptării fricii fără dezvoltarea curajului şi dintr-o astfel de noapte facem zi trăită frenetic, în imperiul mâncărurilor şi băuturilor de orice fel, care obosesc trupul şi ameţesc mintea, speculează sexualitatea în loc să dezvolte iubirea altruistă şi atotcunoscătoare… În acest fel omul ţinut în necunoaştere nu mai tremură de frică, simţind energiile mari, percepând cu privirea periferică tot felul de mişcări în spaţiul pe care îl ştie de altfel de o viaţă gol, chiar dacă subconştientul, intuiţiile sale formează totuşi un fond permanent de liniştire: de nimic, de nimeni nu trebuie să avem frică, în fond…
Memoriile noastre latente, mereu existente în străfundurile doar de semenii noştri adormite pasager, superficial, se trezesc acum; iar asemenea evenimente încep să fie percepute, înţelese cu totul altfel - şi totuşi într-un fel care a fost mereu prezent în noi. Creşterea vibraţiei medii planetare formează un fond activ pentru impulsionarea memoriilor de acest fel, ajutându-le să treacă din perioada lor pasivă trecută într-o perioadă activă viitoare. Astfel, graniţa dintre subconştient şi conştient devine din ce în ce mai flexibilă, mai laxă, mai cu seamă în perioadele cu vibraţii foarte puternice - pe fizic şi pe spiritual deopotrivă: la solstiţiul de vară - pe fizic şi eteric, la solstiţiul de iarnă pe cauzal-spiritual - în ambele cazuri susţinute fiind emoţional şi mental în egală măsură: unde energiile emoţionale şi cele mentale sunt unelte active ale unor modalităţi de echilibrare şi comunicare în relaţionare. Sprijinul cel mai puternic pe care îl avem în această perioadă vine de la cele cu care suntem obişnuiţi azi, obiceiuri, tradiţii, vorbire curentă, pe care astfel le avem în noi cu toate felurile noastre de înţelegeri, trecute, prezente şi viitoare. Căci viitorul apropiat ne rezervă transformarea celor existente azi din vechile noastre obiceiuri-rădăcină - în manifestări curente de mare amploare şi subtilitate. Care ne sunt nouă personal deosebit de necesare dar şi necesare activităţilor noastre de ajutor oferit populaţiilor spirituale care vor veni la întrupare în continuare. Vom găsi astfel sprijin în obiceiurile noastre curate, cunoscătoare, ne-limitative, cât se poate de cuprinzătoare, ajutându-ne şi ajutând întreaga planetă să evolueze armonios, la fel ca şi până acum...
... Şi noi, odată cu întreaga fire ce ne cântă sufletelor armoniile frumuseţilor celeste împletite în jurul nostru mereu...

vineri, 2 noiembrie 2012

CE-I FACE PE OAMENI RĂI?

Este o întrebare - din multele asemănătoare - întâlnită pe internet, dar şi în viaţa curentă.
Multe texte care circulă pe internet azi spun că spiritele fac alegerea, înainte de intrarea în viaţă desfăşurată cu corp fizic, să fie răi, să experimenteze răul ca atare, pe care nu-l cunosc de fel.
Părerea mea, prin prisma evoluţiilor, este diferită de acest sens al prezentărilor. Însă este de recunoscut faptul că există o parte adevărată şi o deviere de la sensul spiritual al firelor de evoluţie.
Aderând la acceptarea desfăşurării unor evoluţii deosebit de complexe, consider că o alegere din partea spiritului întrupat este doar ca formă a condiţiilor de trai în care se va desfăşura destinul momentului, în cadrul unui ciclu de vieţi deosebit de complex, ciclu de întrupări după necesităţile de evoluţie curentă.
Este o alegere între mai multe variante care sunt necesare în totalitate spiritului, care se vor desfăşura oricum mai devreme sau mai târziu: modelând, remodelând, dezvoltând şi aprofundând mereu cele trăite în diferite moduri, în diferite medii, cu folosirea mereu înaintată a forţelor noastre spirituale radiante.
Un exemplu de alegere ar putea fi: nu trăiesc o greutate acum - căci nu mă simt odihnit ; sau trăiesc o greutate acum, pentru că m-am odihnit anterior.
Trebuie să trecem prin toate, fără excepţie, dacă vrem să evoluăm corect, armonios, echilibrat: şi vrem, cu siguranţă, atunci când suntem în deplinătatea folosirii forţelor noastre spirituale, când înţelegem că toate ne sunt absolut necesare în spiralele vieţii eterne pe care o avem... Dacă ne vine greu să credem aşa ceva în perioade de vibraţie planetară foarte joasă, aşa cum trăim în prezent, treptat ne vom obişnui cu de toate, experienţa noastră se va lărgi şi greutatea îşi va pierde treptat din agresivitate, ajungând să înţelegem şi să căutăm calea cea mai demnă, curată, omenească pe care o putem desfăşura în condiţiile date.

Şi vom înţelege deplin cândva că oamenii nu sunt răi, ci doar nepricepuţi ÎNCĂ să trăiască într-un mod diferit de acela al agresivităţii animalice pentru supravieţuire: fie ea supravieţuire corporală, social-politică sau comercială. Atunci când apărarea este atacul; când furtul de la gura altuia este luptă pentru viaţă;  când detractarea este metodă de impunere a propriilor idei, creaţii, comunicări; când serviciile aduse celor din jur sunt realizate în vederea unor beneficii ulterioare; când devine armă răspândirea îndoielii, temerii, fricii, panicii, urii, folosirea cruzimii pentru consolidarea teroarei, retragerea şi interzicerea cunoaşterilor care ar face semenilor viaţa mai clară, mai bună, mai lină; când se foloseşte conştient ascunderea marilor adevăruri despre evoluţie, viaţă, planetă, univers… toate fiind mecanisme ale plantării propriei necesităţi în faţa necesităţii altora…
Toate sunt relicve ale unei moşteniri de manifestare a oricărui spirit, din perioade anterioare şi din timpul trecerii de la evoluţiile de evoluant necreator - la evoluant creator conştient, unde conştienţa astfel dezvoltată a mers pe liniile ruperii de animalitate. Aşadar un tip anterior de comportament bun pentru acea perioadă, devine astfel învechit pentru cei care au posibilitatea de a valorifica integral toate resursele planetare - cu condiţia conlucrării tuturor întrupaţilor de acelaşi fel cu sine. Lipsa de experienţă privind asemenea căutări şi aplicări, care azi creează starea de lăcomie, minciună, crimă şi perversitate, se va estompa treptat. Este o estompare prin conştientizarea celor rele de care suntem în stare în situaţii grele în mediul planetar sau social, prin învăţături şi perfecţionări ale aplicaţiilor de acelaşi fel în continuare: în continuarea vieţii spiritului care îşi termină doar, acum, o filă a eternităţii sale, pentru a continua viaţa sa pe fondul unei conştiinţe din ce în ce mai elevate: treptat, la cât mai multe nivele de vibraţie ale mediului său de întrupare.
Aşadar, spiritul uman (căci cele aflate pe trepte de evoluţie necreatoare încă nu au conştiinţa înţelegerii repercusiunilor manifestrăilor lor în mediul de trai, dar sunt pe cale să înveţe) nu alege propriu zis să fie rău. El primeşte la întrupare anumite condiţii de trai şi apoi - la finalizarea destinului - îşi poate da singur seama, la nivelul său total de evoluţie, cum a folosit resursele materiale şi energetice pe care le-a primit, cum s-a comportat cu semenii săi şi cum i-a ajutat să-şi valorifice întregul lor potenţial de manifestare. Treptat va ajunge să aleagă prin înţelegerea firelor sale evolutive, cum poate evolua în mijlocul unor medii de mare complexitate, alegând viitorii semeni care îl pot ajuta să-şi remodeleze comportamentul, dar în acelaşi timp să ajute şi pe alţii să evolueze, să ajute la conservarea şi dezvoltarea mediului natural al locului universic în care evoluează, să caute tot ceea ce este mai principial bun pentru dezvoltarea vieţii, conservării ei, folosirii superioare, mereu mai înalt-spirituală, a forţelor energetice a semenilor săi.

Suntem aici ca să ne conştientizăm atitudinile învechite ale perioadelor de evoluţie ca evoluţii de tip vegetal (atitudinea de indiferenţă) şi ca animale (comportament dur, inconştient şi agresiv), dar şi atitudini de căutare a ieşi din situaţii grele cu orice preţ - specifice creatorului disperat: trădare, perversitate, crimă conştientă. Nu suntem - dar devenim conştienţi şi învăţăm acum sau după terminarea acestui ciclu de vieţi, cum să ne folosim forţele spirituale pentru sublimarea folosirii lor la nivele proprii înalte, chiar şi în vibraţie planetară foarte joasă.

Totul este socotit astfel încât să ajungem, cândva, asemenea marilor entităţi ajutătoare care au puterea de a alege - între bine şi rău - să facă întotdeauna numai bine celor din jur…