Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Dacă nu vrei să înveţi, nimeni nu te poate ajuta.

Dacă vrei să înveţi, nimeni nu te poate opri.

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


miercuri, 22 august 2012

EXPERIENŢELE NOASTRE EXTRASENZORIALE (3): FENOMENE CARE IMPLICĂ NECUVÂNTĂTOARELE (actualizat)

Cred că ar fi de folos să citiţi, când veţi avea puţin timp, şi cele scrise la adresa:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.ro/2009/07/zane-duhuri-spiridusi-si-entitati.html
Dar de data aceasta voi aborda această temă din alt unghi de vedere.

Zilele trecute stăteam pe o piatră cu gândurile peste tot şi nicăieri, lăsând să se aşeze în mine înţelegerile zilei...
...Îndrăznisem să colind vremurile de demult şi să-mi mai plec încă o dată fruntea... să mi-o umple Moşii, Călătorii şi Învăţătorii lor cu încă câteva valuri de îndrumări... Câteva gâze mă cercetau din zborul lor bâzâitor ... întotdeauna le las să mă cerceteze... de când mi-au protejat gândurile şi simţirile, la Şinca Veche, de curioşi inofensivi... Fluturi inofensivi... oamenii la fel de inofensivi, dar nu ştiau unii de alţii... Cum a fost atunci?!... sincer ştiu cum a fost, dar CE a fost nu am avut mult timp îndrăzneala să cercetez. Mi s-a părut întotdeauna ceva atât de diafan încât am impresia că voi destrăma un văl de borangic ţesut de zâne ...

Multe de povestit despre Şinca Veche şi simţirile de acolo... de-a lungul multor ani... Uneori nici nu-mi vine să analizez, atât de fine şi minunate pot fi... Chiar dacă clipele s-au dus de mult... amintirea se cerne sfioasă pe drumurile vii încă şi azi...

Vă voi povesti pe jumătate ce am trăit eu, jumătate ceea ce mi-au povestit oamenii care au fost şi dânşii implicaţi în ceve petrecute.

Ca întotdeauna mă apropiasem de locul numit de noi azi „altar”: cu sufletul împăcat şi plecat în faţa străbunilor... Ştiam că trebuie să iau o comunicare şi mi-am găsit un locşor ferit, căci erau oameni care ieşeau şi intrau din lăcaş vorbind fără grijă ... foarte bine, aşa şi trebuie, să lăsăm oamenii să se simtă dezinvolţi, este viaţa lor, o viaţă care trebuie trăită după cum este simţită... Fuseseră ceva fluturi de noapte acolo, pe care îi deranjasem intrând într-un pliu al peretelui... de obicei îmi este greu să suport fluturii de noapte, zburătăcind imprevizibili de colo-colo. Dar de data aceasta chiar nu-mi fusese de loc teamă de ei, deşi mă mângâiaseră cu aripioarele lor pe frunte, pe braţe... apoi plecaseră de parcă îmi cedaseră locul lor... Îmi aduceam aminte de dl. prof. Grigore Albu care ne spusese, prima dată când mersesem şi eu acolo cu dânsul şi câţiva prieteni, că de fluturii din templu să nu ne fie frică, căci sunt trimişii preoţilor din vechime...

Cufundată în primirea celor pe care generaţiile trecute ni le oferă nouă azi cu atâta generozitate şi bucurie... ca de la strămoşi la strănepoţi... am auzit ţipete depărtate de parcă se petrecea ceva afară; însă pentru că totul s-a cufundat în tăcere, am rămas cu nasul în peretele de piatră, cufundată în întuneric, cu atenţia încordată la descifrarea rosturilor celor pe care le primeam.
Treptat, după primire, m-am detaşat de starea mentală şi m-am depărtat de perete mergând uşor, liniştită, către lumina de afară. Câţiva oameni se uitau la mine cu ochii mari; atunci am prins curaj şi i-am întrebat ce se petrecuse. Doamna din faţa mea, la început sfioasă, apoi cu întărire, a început să-mi povestească cum chiar dânsa, mai mult ghicind în semiîntunericul lăcaşului, că acolo mai era cineva... fusese curioasă să vadă dacă mai era şi altceva acolo – un alt altar poate, decât cel cunoscut azi de toată lumea care a fost acolo. Şi atunci câţiva fluturi de noapte, mari, s-au năpustit efectiv asupra dânsei... care s-a speriat, normal, dar în acelaşi timp a intuit două lucruri: că ei mă „păzeau” pe mine – era clar pentru dânsa, căci veniseră din spaţiul dintre mine şi exterior, şi – dacă nu va insista, ei o vor lăsa în pace. Şi-a înăbuşit ţipetele, iar în momentul următor ei au dispărut complet – lucru pe care l-au atestat toţi cei prezenţi: la lumina vie a lumânărilor de peste tot nu mai era nici un fluture...
Acum era liniştită şi chiar m-a întrebat dacă nu cumva ascultasem „vocea îngerilor”... I-am spus că da... deşi eu îi numesc „ajutători” şi ne învaţă multe lucruri bune şi frumoase. Ne-am tras cu toţii într-o parte şi le-am explicat tuturor cât mă pricepeam şi eu atunci. Le-am spus cum noi spunem acum că fluturii pot fi trimişii sau – pentru unii – chiar sufletele strămoşilor: dar chiar dacă uneori asemenea lucruri sunt posibile, de cele mai multe ori – şi mai cu seamă în tangenţa cu noi, oamenii de acum, care suntem deja obişnuiţi cu locurile şi cu timpurile (cu planeta şi cu vibraţiile ei, cu ritmurile ei normale), nu mai avem nevoie de astfel de ajutoare – entităţi care să ne apară sub formă de vieţuitoare planetare – mari şi mici deopotrivă.

În paranteză fie spus azi, acum: ne vine să credem că cele spuse prin poveştile noastre vechi au rădăcini reale, dar acolo era vorba despre alte timpuri, când oamenii se străduiau să se adapteze repede şi bine timpurilor care veneau, ajutaţi din toate părţile pentru ca ei înşişi să ajute vieţuitoarele Pământului, mai departe, cât mai repede, până nu vor pierde abilitatea de a le înţelege, intuitiv şi iubitor: aşa cum toate – dar absolut toate generaţiile de lemurieni şi atlanţi au făcut-o, întotdeauna... Oamenii dintre epoci s-au adaptat repede şi şi-au dus toate sarcinile la bun sfârşit: ajutându-se reciproc, cu ajutorul entităţilor ajutătoare, a legăturilor armonioase şi profund cunoscătoare cu biosistemul planetar.
Noi nu am mai avut nevoie de ajutorul entităţilor întrupate sub formă de alte vieţuitoare pământene prin mileniul 4 Î.Ch.
Ceea ce trăim însă acum este începutul unei noi epoci, iar azi aducerile-aminte funcţionează încet, treptat, copleşite de abundenţa lumii pe care noi am creat-o până acum. De aceea uneori avem nevoie de aşa ceva, dar nevoile – ca şi ajutorul de acest fel – apar rar şi nu trebuie să sperie definitiv lumea, pentru a o îndepărta de o astfel de fenomenologie. De cele mai multe ori intuiţiile merg mână în mână cu fricile, de aceea frica sau sperietura funcţionează ca un factor declanşator pentru intuiţiile profunzimilor noastre: care se adeveresc imediat – sau aproape imediat, după cum este cazul şi nevoia personală a omului.

Însă uneori astfel de vieţuitoare mărunte pot fi ajutate să se manifeste în legea lor, în felul lor obişnuit, dar în împrejurări care pentru oameni prind anumite conotaţii, înţelesuri ajutătoare. Se poate face aşa ceva prin anumite direcţionări de fluxuri de energii sau prin vibraţiile emise de entităţile astrale care pot, de la nivelul corpului lor astral, să simtă perfect ceea ce nu le dăunează lor – dar şi ceea ce poate ajuta oamenilor, după sensibilitatea lor. Căci nu suntem încă cu toţii sensibili la acţiunile semenilor sau altor vieţuitoare. Entităţile ajutătoare astrale sau dimensionale pot sensibiliza vieţuitoare mărunte, care la rândul lor pot atenţiona pe cei care nu au încă formată sensibilitate la entităţi de orice fel, pentru a se manifesta după cum este felul obişnuit, încă, al omului, în situaţii deosebite de cele curente. Evenimente de acest fel ajută conştientizările lumii în toate aspectele sale, conştientizarea celor „văzute şi nevăzute”, mergând până la intuiţii ale mesajelor venite din această lume subtilă.

Pe de altă parte, corpurile noastre emit semnale de care nu suntem conştienţi, în plus faţă de cele ale ajutătorilor noştri astrali. Prin ele se sensibilizează cei din jurul nostru, care la rândul lor pot să le conştientizeze puterea, mergând până la intuiţia mesajului lor subtil. În cazul relatat – nu fluturii au emis semnale, ei doar au sensibilizat persoana, ci semnalele dialogului dintre mine şi ajutătorul meu au pornit intuiţia doamnei, tradusă prin bunul său simţ înăscut în semnale de liniştire şi de necesitate de a mă lăsa să-mi continui activitatea. Fluturii erau chiar reali, suflete micuţe – şi oricum ei pot dispare repede în zecile de şănţuleţe ale pereţilor lăcaşului... Astfel încât în cele câteva clipe de neatenţie – unii oameni de acolo din cauza ţipetelor doamnei, alţii de emoţii (soţul pentru dânsa, dânsa atentă la intuiţiile sale), fluturii s-au strecurat din nou în ascunzişurile lor naturale...

Am mai schimbat cu oamenii ceva idei, le-am arătat runele getice pe pereţii lăcaşului (din nefericire azi răzuite cu dalta...) şi apoi am ieşit cu toţii afară. Iar eu le-am spus urarea getică străveche, pe care tot un străbun mi-a şoptit-o acolo, cu ani în urmă, şi am luat-o cu sufletul plecat: „Mergeţi cu bine, cu sănătate, în vremurile care vor veni!!!...”
...Ceea ce dorea să spună, încă cu mii de ani în urmă: duceţi mai departe gândul de bine şi ajutaţi spre sănătate oriunde veţi merge în lume...

23.august.2012. NOTĂ:
Ceea ce am urmărit în acest articol a fost departajarea fenomenelor care implică întrupări ale entităţilor în corpuri cu aspect de vieţuitoare planetare sau transformarea propriilor lor corpuri astrale în forme de contur cunoscut oamenilor (de vieţuitoare planetare) - de influenţarea de la distanţă a vieţuitoarelor independente de entităţi, prin fluxuri energetice sau unde de vibraţie care că nu le deranjeze trăirile lor normale, în vederea creării unor evenimente pentru oameni.

Nu orice astfel de eveniment trebuie generalizat, crezut că acolo au fost entităţi care s-au "transformat" în fluturi şi mă păzeau cu adevărat pe mine... Influenţele de la distanţă sunt: şi cele care acţionează asupra necuvântătoarelor, şi emisiile entităţii astrale în ajutor oferit omului aflat în comunicare astrală, şi emisii ale corpului celui care primeşte comunicarea.

joi, 16 august 2012

EXPERIENŢELE NOASTRE EXTRASENZORIALE (2)

Am discutat de multe ori despre faptul că experienţele noastre extrasenzoriale pot crea frică de entităţi şi de derulări inexplicabile: din lipsă de cunoaştere, dar şi lipsă de dorinţă de a cunoaşte – în ideea că dincolo de zidul neînţelegerii ori este ceva neacceptat de ştiinţele oficiale sau de religie, ori frica de a fi înşelaţi în timp ce numai doctorul poate fi soluţia cea mai bună.
Frica de a fi înşelaţi oricum, sau neîncrederea că cineva poate avea dreptate acolo unde religia etichetează „mister”, iar ştiinţa „nu există” şi te trimite la psihiatrie, ne determină chiar să nu înţelegem până la capăt explicaţiile. Şi uneori chiar este greu de înţeles, pentru mare parte din oamenii au trecut superficial prin temele de fizică sau chimie în timpul şcolii. Pentru şcoala ne este totuşi bună, formându-ne elasticitatea de gândire cu ajutorul căreia trebuie să legăm înţelegerile unele de altele.
Când mi se povestesc cazuri despre care cam ştiu că nu sunt boli, totuşi de cele mai multe ori eu trimit oamenii la doctor: să se lămurească ori că nu sunt detectate oarece boli, ori să fie detectate orice cauze interpretabile drept boli. Iar dacă după tratament evenimentele îşi urmează cursul la fel ca şi până atunci – cel puţin omul poate ajunge şi singur la încredinţarea că poate aş fi avut oarece dreptate şi cel puţin să nu mai ardă de frica unor boli iluzorii, cărora nimeni nu le dă de cap...
Pentru că trebuie să înţelegem că disfuncţiile unor glande endocrine, aşa cum mai scriam pe aici, pot să ofere senzaţii asemănătoare cu fluctuaţii energetice cărora intrarea în funcţionări normale le stinge efectele: doar la intervale foarte mari, de ani de zile se pot ivi din nou, cu urmări benefice constatabile însă. Medicamentele însă pot produce diverse alte disfuncţii, chiar dacă ameliorarea aşteptată îşi face oarece efect temporar. Dacă cauzele sunt fluctuaţii energetice personale, tratamentul medicamentos poate determina acumulări energetice în alte părţi şi intrarea organelor fizice sub mare presiune, totul pornind la vale în cascadă şi putând determina chiar căderea generală a organismului şi favorizarea apariţiilor unor efecte distrugătoare totale. Pentru că nu ştim ce disfuncţii moştenim din partea părinţilor, iar noi nu ştim să gestionăm disfuncţiile. Sună aiurea: gestionarea disfuncţiilor? Poate – dar este ceva foarte real. Orientalii îndrumă pe cei care au tumori şi se „împrietenească” cu tumoarea, să-i devină prieten, să întărească organismul din toate celelalte puncte energetice de vedere pentru ca el, organismul întreg, să poată lupta natural cu disfuncţia. Sau să elimine din interior, sau să acţioneze prin închistare. Sunt multe cazuri în care organismul s-a obişnuit cu disfuncţia sau cu chistul format, şi poate merge mai departe zeci de ani, omul trăind până la bătrâneţe şi decedând din cauza acesteia din urmă, nu altfel...
Dar este necesar să ştim un singur lucru – pe care eu îl spun de ani de zile tuturor: mergi la doctor – dar nu uita partea spirituală... Gestionează-ţi furiile, tristeţile, frustrările, simplifică viaţa, redistribuie energiile care se acumulează ca o pungă ba azi, ba mâine: eşti furios? spală o rufă de mână, aleargă, gândeşte, fă ce eşti obişnuit să faci. Dar nu uita să te gândeşti de bine la motivul furiei după ce intri în oboseală... Eu mă analizez pe mine în primul rând, după ce m-am pus în locul celui/celor cu care am intrat în conflict. Căci numai aşa înţelegem rădăcinile care nu vin de la noi, iar dacă descoperim că totuşi vin de la noi, atunci să încercăm să estompăm, să corectăm, să îndreptăm. Şi mai ales, să discutăm pe cât posibil cu oamenii din jur, să nu ne ariciuim, să nu ne retragem supăraţi nici pe cei ce au provocat conflictele, nici pe cei asemănători, devenind bănuitori şi tensionaţi ori de câte ori ni se pare că toţi oamenii sunt la fel – şi mai ales răi ...
Mai ales, să nu credem că cineva ne face ceva „de rău” în casă. Spargerea becurilor, alunecarea unor obiecte aflate în echilibru instabil, pocnetele mobiliei mai ales după decesul unui membru din familie, toate pot avea explicaţii logice, fizice.
Dar pe de altă parte tocmai cei din jurul nostru astralii ajutători menţin totul în ordine – dacă este cazul, sau accentuează anumite mişcari natural-fizice, cu puterea lor, dacă noi înşine avem nevoie să fim întăriţi în încredinţarea că într-adevăr există o lume a nevăzutelor cu ochii fizici, pe care trebuie să începem s-o cunoaştem chiar din această viaţă. Într-adevăr, entităţile astrale au şi sarcina de a nivela câmpurile energetice ale casei, pentru a nu dezechilibra membrii rămaşi care au alte sarcini de făcut. Căci da, câmpurile se "zbat", se "schimbă", se transformă – după cum au fost puterile celor plecaţi sau după cum sunt neacceptările celor în prag de plecare.
Totul este bine aranjat de la începutul ciclului de vieţi pământene, astfel încât membrii fiecărui grup spiritual se ajută reciproc fie pe timpul vieţii, fie după plecarea din destinul fizic. Se poate ca la prima plecare din familie câmpurile să fie nivelate de ajutători dar, pe parcursul timpului, odată cu avansarea în destin, necesităţile să se schimbe şi alte plecări ale rudelor să fie însoţite de efecte lăsate să se petreacă, apoi chiar accentuări uşoare ale lor, după cum este cazul.
Totul are darul de a ne întări şi de a ne obişnui cu trecerea de la manifestările fizice din ultimele milenii – la cele cu care eram obişnuiţi înainte de ultima glaciaţiune, de a pătrunde şi apoi de a rămâne într-o lume în care cele văzute şi cele nevăzute se împletesc deopotrivă şi se sprijină unele pe altele.

În paranteză fie spus, şi deocamdată pe scurt: slujbele de înmormântare practicate în mod frecvent de către unele popoare au tocmai darul de a nivela câmpurile fluidice şi de a le amprenta cu dorinţe frumoase, liniştite, curăţându-se de diferite amprente prin aprinderea lumânărilor, arderea de tâmîie, de tăciuni stropiţi cu mirodenii sau lichide parfumate, însoţite de cântece şi sunete de altă natură decât cele casnice obişnuite. Bocetul este o formă asemănătoare, prin care amprentele chinurilor sau fricilor celor decedaţi sunt înlocuite cu amprentele celor rămaşi, chiar dacă ele exprimă jalea: este jale sinceră proprie – nu frica şi durerea de moarte.

Un alt tip de experienţe care provoacă neînţelegere sunt cele prin care, sub puterea de impuls a unor amintiri din vieţile anterioare sau sub puterea liniştirii în timpul unor comunicări astrale, omul se schimbă la faţă, producând spaimă celor din jur sau bucurie de tipul asistărilor la aşa-numitele miracole. Fenomenul are denumire religioasă de „metanoia”. Cele de tip miracol care se pot produce frecvent – nu discut aici de loc despre cele atestate religios ca fiind miracole – au determinări clare, despre care voi discuta în articolul viitor de acest fel. Dau exemple din propria mea viaţă, presărată cu extrem de multe trăiri şi evenimente de acest fel, pentru că nu doresc să deranjez alte persoane.
Eu am avut prima conştienţă din vieţi anterioare la 4 ani: o experienţă de o putere fantastică, care mi-a schimbat trăsăturile feţei preţ de aproape un minut – percepute real de educatoarea care se uita la mine în acel moment. Apoi toată viaţa am trăit în mijlocul acestui fel de manifestări, de o varietate copleşitoare. Eram în tabără de copii cu grădiniţa când a apărut brusc un helicopter al armatei – în 1960 erau din cele ruseşti, uriaşe, care făceau un zgomot sinistru de-a dreptul. În momentul în care copii şi educatoarele răspândite prin toată poiana urlau de sperietură şi frică, eu nu am mai auzit nimic: o linişte profundă m-a învăluit, în timp ce mă percepeam pe mine însămi femeie matură, înaltă, îmbrăcată într-o rochie lungă albă, cu părul foarte ondulat, negru, strâns uşor la spate. În faţa ochilor mei se afla în zbor, sus de tot, o creaţie ovoidală alb-strălucitoare, care se apropia de locul în care mă aflam: un fel de navă fără ferestre sau uşă, ori alte insemne speciale, ca un ou uriaş dar totuşi mic, care putea adăposti o singură persoană. Iar persoana din interior ştiam că este soţul meu, pe care îl aşteptam după o lungă despărţire...
M-am „trezit” în ţipetele educatoarei: „Uitaţi-vă la Cristina! Uitaţi-vă la Cristina!!” şi către mine: „Spune ce ai văzut!!” Femeia era cu ochii scoşi din orbite, trăgându-şi cu greu răsuflarea. M-am uitat fix la ea – la anii maturităţii mi-am dat seama că cea care acţiona atunci, imediat după „trezire” era sufletul aceleiaşi femei mature, sigure pe ea, care fusese cumva deranjată din acţiunile ei intime. Am clipit alene, privind educatoarea calmă, liniştită, după care m-am întors cu spatele şi am plecat hotărâtă către spatele clădirii. Fără să gândesc nimic, fără să mi se pare nimic de speriat, nimic confuz, nimic neobişnuit. Dacă nu erau ţipetele dânsei, aş fi trăit în continuare cu impresia că numai eu am văzut cele petrecute, în sinea mea, că nimic de fapt nu se petrecuse în exterior.
Fusese ceva asemănător cu ceva trăit anterior, cu câteva luni în urmă, de Crăciun: eram singură în faţa bradului şi mi-am dorit să aud clopoţelul de carton şi mătase care odihnea pe o ramură de brad... Şi exact în momentul următor am auzit un clopoţel sunând îndelung, în timp ce mama de la bucătărie a strigat bucuroasă: „E cineva la uşa din faţă!!” pentru ca apoi să-şi dea seama stupefiată că de fapt acea sonerie nu suna aşa, iar oricum ea nu mergea de ani de zile, demontată şi nereparată. Eu, calmă – dar bucuroasă, i-am arătat clopoţelul... mama stupefiată îmi explica cum ceva din carton şi mătase nu putea să clopoţească aşa... eu: „Ba nu!! Eu l-am rugat pe Moş Crăciun să-mi clopoţească !!!”... în fine ne-am potolit amândouă rămânând cu ceea ce voia să creadă...
Un an deosebit pentru un copil pe 4 ani...
Să revin la educatoarea care a asistat la reveria mea, în vară, în tabără... Zile întregi m-a rugat să-i spun ce am văzut – dar nu puteam să-i spun pentru că eu însămi nu înţelegeam; doar că fusese ca un vis frumos, nemaipomenit de frumos, cum nu mai trăisem vreodată... În anii din urmă am studiat fenomenul şi am înţeles multe lucruri. Pe lângă faptul că draga mea educatoare avea nevoie de întărire – în modul în care am discutat mai sus, chiar dacă de altă factură – şi a asistat la viziunea mea (acum îmi este clar că ştia dânsa ceva din familie) un pic „ajutată” din astral (putea să nu vadă ce se petrecea cu mine, aşa cum nimeni nu a mai prins acel moment) , tot aşa am avut şi eu nevoie de întărire, că ceva s-a petrecut vizibil înafară, nu numai în mintea mea. Totul a fost ceva total deosebit de poveştile cu Iepuraşul-Ochi-Şaşii ori cu Zâna din poveştile mamei... Şi mai ales simţirea aceea de om matur, care şi-a pus definitiv amprenta pe sufletul meu din acele momente. Legate între ele, evenimentele acelui an m-au condus acum 20 de ani la încredinţarea că totul era necesar, chiar şi greutatea prin care aveam să trec de-a lungul vieţii, ori de câte ori vedeam pietrele frez şi râurile verzi care îşi aveau sălaşul prin mijlocul casei noastre... Pentru că nimeni nu vedea ce văd eu, pe la 10 ani am renunţat total să mai spun ceva: atunci când am visat – de data aceasta a fost chiar vis – că eram aceeaşi femeie ca şi în viziunea de la 4 ani, care vorbea exact cu acelaşi om... Ceva în sufletul meu mi-a spus să aştept în linişte, pentru că totul avea să prindă un rost de înţeles cândva...
Toată viaţa am avut de înţeles zi de zi, unde şi cum mă duceau toate cele aparent nenormale, fără ca cineva să fie lângă vreodată lângă mine, până în anii de după revoluţie. Fiecare moment al vieţii a cizelat ceva, fiecare înţelegere, fiecare învăţătură în parte. Am trăit fiecare clipă a vieţii simţind că o îmbogăţesc cu ceva, chiar dacă părea dură, aspră, agresivă, neprietenoasă cu mine însămi !!!... M-am rugat la Dumnezeu să nu-mi pierd două lucruri: sensibilitatea şi încrederea în oameni.
Şi Dumnezeu mi-a dat ceea ce a vrut El, şi ceea ce i-am cerut eu.
Efectul împletirilor a fost – şi se derulează în continuare – îndeplinirea sarcinii pe care mi-am asumat-o cândva: să scriu tot ceea ce pot eu în acest moment al lumii în care trăim...

Să ne trăim fiecare moment al vieţii, cu cele pe care le avem aici, acum, căci fiecare în parte este un dar care lucrează profund asupra viziunii complexe a spiritului care suntem întrupat acum pe Pământ: o viziune asupra universului şi a vieţii care reprezintă pretutindeni infinitatea şi eternitatea...

miercuri, 8 august 2012

UN CUVÂNT ÎN PLUS DESPRE ENERGIILE VERII

Am discutat deseori despre energiile verii. Se spun multe despre energiile fiecărei luni, sunt site-uri specializate pe acest subiect. Eu mai vin cu câte o idee, atunci când ceva îmi atrage atenţia.

În mijlocul verii, unii se simt bine, alţii se simt rău... alţii folosesc unde, şi cum ştiu ei energiile şi fac ravagii în jur, iar cei care le suferă efectele fac ravagii încă şi mai mari, prin zbuciumul lor...
În general mă feresc să spun lucrurile tranşant, nu pentru că mi-ar fi frică, ci pentru că şi aşa oamenii sunt obosiţi, dacă pot să le ofer un zâmbet şi un cuvânt bun – o fac... Ănsă am observat în ultima vreme cum oamenilor le este frică să fie liniştiţi, unii – dacă sunt singuri acasă – aprind toate luminile şi dau drumul la toate televizoarele şi radiourile de prin casă, după care se aruncă pe telefon...
Şi tot în general mă feresc să spun că este normal... Dar uneori chiar trebuie să arăt că este normal, să detaliez de ce este normal ca lucrurile să „curgă” în acest fel.
Pe de o parte este ultimul moment planetar al zbuciumului pământean, când lumea îşi reglează „conturile”, timpul pare scurt pentru câte ar fi de „reglat”. Unii îşi precizează în interiorul lor lucrurile pe care încă nu au curajul să le spună cu voce tare... Alţii chiar vor să fie furioşi, nu vor să se liniştească pentru că aşa vor ei, căutând să acuze peste tot: căci au ÎN SFÂRŞIT acest curaj... Ştiu... dureros să scriu asta, dar evoluţiile noastre au nevoie TOCMAI DE ACEST TIP DE CURAJ, pentru ca fiecare dintre noi să mergem mai departe. Ca să ne înţelegem unii pe alţii, mai întâi trebuie să vedem că nu putem să-i înţelegem pe ceilalţi, după care începem să căscăm bine ochii şi urechile – trupului şi sufletului deopotrivă – pentru a ne linişti: încă dinainte de a acumula atâta zbucium, clocot în noi, chiar atunci când începem să conştientizăm ce se acumulează în sufletul nostru...
Şi fiecare mai are măcar un clocot în suflet ...
Pe de altă parte, intuiţiile aduc din subconştient simţământul de clocot universal, de aglomeraţie universală, de atenţie pe lumea din ce în ce mai mare, mai multă, dincolo de orice limite cunoscute până acum... Căci a venit vremea să ne pregătim să plecăm acasă, adică dincolo de liniştea din această zonă a universului: nu venim, cum cred mulţi aomeni azi, din întinsurile acestei – uneia şi aceleiaşi – galaxii, ci din depărtări cu mult, mult mai mari. Dar într-adevăr fiecare bloc spiritual a venit pe Pământ prin „porţile” sau liniile, direcţiile, drumurile deschise pe vibraţiile unor anumite locuri din această galaxie. Însă galaxia aceasta, ca şi multe altele din această zonă a universului este un loc în care fiecare planetă este paşnică, cu populaţii care îşi văd de treburile lor, frumoase sau urâte, însă sub puterea ajutorului oferit de ajutătorii dimensionali coordonatori proprii, ai locului din galaxie pe care îl ocupă steaua lor sau cuplurile lor de stele în lumina cărora trăiesc...
Dar sufletele noastre tind către simfoniile galaxiilor înfrăţite din zone în care planetele sunt apropiate ca şi oraşele de pe Pământ – micuţă planetă până la urmă!!! – iar stelele ca şi planetele de aici: puzderie, dar şi prietene, înfrăţind populaţiile stelare şi oferindu-le condiţii de învăţături extrem de variate. Locuri faţă de care SF-urile de calitate sunt doar amintiri vagi, de cele mai multe ori transformându-se în războaie inter-galactice... Ceea ce nu este de loc cazul locurilor cu vibraţie extrem de înaltă de unde vine majoritatea covârşitoare a spiritelor întrupate azi pe Pământ: conlucrarea şi prietenia sunt în acele locuri la cote incredibil superioare celor mai frumoase simţăminte de pe Pământ – rădăcinile celor de acasă... Sunt locuri despre care putem spune că formează raiul din care descind spiritele prin lungi călătorii pentru a ajunge pe Pământ...

Să revenim... pe Pământ !!! ...
Apar acum – da, tocmai acum, astfel de clocote, în momentul imediat după Sânziene... Toate acumulările energetice care s-au săltat pe vârf natural de val se descarcă, precum cerurile Sfântului Ilie... Unii le adoră, alţii sunt obosiţi şi necăjiţi că nu se mai termină... În cascadă, ritmurile cresc şi scad, dar toate se desfăşoară în ritm pe creştere.

De fapt, greul este cu noi pentru că nu ştim CÂND şi CUM să ne echilibrăm energiile DIN MERS... Până când vom înţelege, ne vom orienta diferit – unii mai iute, alţii mai lent – şi ne vom împiedica unii de alţii. Deja unii dintre noi îşi dau seama că tot ceea ce trăim sunt învăţături şi le acceptă cu stoicism, dar cu toate simţurile în alertă, cu toţi „ochii” sufletului larg deschişi pentru a surprinde toate iţele de descurcat, de pieptănat, de aranjat !!! din care să croiască drumuri line, netede, frumoase, în viitor...

Asemenea momente vor veni în fiecare an, cu intensitate mare la zilele mijlocului de vară şi de an, dar cu vibraţie din ce în ce mai mare... Ne reîntâlnim cu energiile vârfului din fiecare vară abia începând cu luna martie a anului următor.

Am observat, din dialogurile purtate pe ici şi colo, că este mai greu de înţeles diferenţa între energii şi vibraţii. Energiile ne hrănesc (să reţinem că sunt deopotrivă şi filamente de energii, şi filamente de materii), întreţinând structurile şi vitalitatea corpurilor noastre. Energiile obişnuite ale anului (perioada în curs de desfăşurare) vin din cosmos, în timp ce energiile vârfului de vară şi de an, ale vârfului de noutate, vin prin elementele matriceale ale galaxiei: ale stelelor şi ale planetelor din galaxie.
Vibraţiile în schimb accesează memoriile spirituale ajutând cu varietatea lor manifestarea forţelor radiante ale spiritului... Înălţimea de vibraţie este caracteristică anului viitor, şi-a făcut „datoria” de a începe să ne obişnuiască cu cele ce vor veni, care nu ne vor obosi – noi fiind obişnuiţi dinainte cu ele.
Dar acum, în continuarea anului nostru actual, volumul şi puterea energiilor actuale, care vin în valuri, care îşi fac efectele până la sfârşitul anului, creează bulversări. Trebuie să ne obişnuim cu ideea că plexurile noastre ne pot oferi senzaţii plăcute şi senzaţii neplăcute, dar nimic nu este rău, nimic nu trebuie să fie înfricoşător: însă este drept, din cauza necunoaşterii, dezinformării, ne speriem, obosim şi ne enervăm foarte repede şi uşor, obosind frecvent şi pe cei din jur. Ne speriem şi de umbra noastră – la propriu – fricile ne obosesc în continuare, orice informaţie devine ori dureroasă, ori panicardă... Până la urmă vom învăţa să folosim energiile pentru a ne adapta şi a ne orienta în oceanul de noutăţi curente, apoi să-i ajutăm şi pe semenii noştri să facă acelaşi lucru.

Toate se petrec în fiecare an, dar în trepte din ce în ce mai înălţate vibraţional: de aceea nu le prea recunoaştem, decât dacă acceptăm acest motor de ajutor pe care coordonatorii evoluţiilor din întreg universul le oferă vieţii de pe planetă, vieţii de ORICE FEL... nu numai omului...... Căci nu suntem numai noi, oamenii aici, dar asta uităm întotdeauna...
Vă doresc să vă fie vara aşa cum o doriţi voi, dragii mei !!!

vineri, 3 august 2012

CRED CĂ TREBUIE SĂ FAC O ETICHETĂ NOUĂ: EXTRATEREŞTRI

Cuvânt înainte:
Nu caut decât să arăt că sunt foarte lucidă de tot ceea ce se petrece în această lume, nu vreau să acuz pe nimeni: aş spune (şi ştiu că sunt acuzată prin aceasta, dar ştiu că voi fi înţeleasă cândva) că totul ce se petrece acum, pe Pământ, se încadrează într-o normalitate pe care o putem înţelege dacă avem în vedere faptul că suntem pe Pământ ca să ne cunoaştem - aşa cum am spus de nenumărate ori: limitele maxime şi minime, forţele vechi şi forţele noi pentru evoluţia fiecărui om, spirit întrupat sub formă umană aici, în acest punct al universului.

Vă rog eu frumos, cei care căutaţi adevărul, măcar şi acela mărunt de pe planeta noastră scumpă şi dragă… ÎNSCRIEŢI-VĂ LA NEWSLETTER-ul N.A.S.A. ca să vedeţi că nu bat câmpii !!!! (ce rău îmi pare că nu scot fotografii prea multe când dau de astfel de cazuri… Dar poate mă pun la muncă şi aşa… nu ar strica de loc !!!). Nu se bat câmpii cu dezinformări tot timpul pe acolo, credeţi-mă, vă rog frumos !!!

Aşadar… să purcedem la drum…
Despre extratereştri mi-am spus părerea de nenumărate ori, în artcole separat sau pe ici şi colo. Mai adunat - în felul descris la adresa
http://www.bucuria-cunoasterii.ro/category/alte-studii/analize-evenimente/cu-respect-despre-extraterestrii/
Din nou avem de-a face cu "veşti" despre extratereştri. Trebuie să recunosc că mi-ar plăcea şi mie să mă legăn în iluzia că vin, că au venit, că ei ne-ar putea ajuta să folosim enrergii neconvenţionale, energii a căror "exploatare" poate fi infinită, etc. Dar când ştiu că nu aş face decât să mă legăm în iluzii şi să trag după mine şi pe alţii pe acelaşi drum de nisipuri mişcătoare (mai curând înghiţitoare aş spune eu…) nu… nu fac asta… Dacă ar veni - să vină sănătoşi: să fie însă cu adevărat ET-ii (se vede după corpurile fluidice imediat, dacă vederea ne înşeală, ei zice-se că seamănă fix cu noi) - nu să fie oameni modificaţi genetic, pe care anumite societăţi nu mai au pe unde să-i ţină şi i-ar soate la suprafaţă după ce ne-au pregătit să-i primim şi în casa noastră. Nici un bai, mai ales românii sunt primitori, dar să nu vândă castraveţi la grădinari nelăsându-i să-şi vadă de grădina lor, înlănţuindu-i apoi cu datorii când omul nu mai poate să-şi plătească facturile… adică exact ce se petrece în ţara noastră acum...
Trist - dar… normal… vă rog nu mă bateţi că-i tot dau cu normalitatea asta!!! ...
Să revedem acum următoarele aspecte, foarte pe scurt.
- întotdeauna s-au făcut astfel de studii şi cercetări privind obţinerea unor energii neconvenţionale, cu exploatare infinită sau măcar finită - pe termen dincolo de cele 7 9 miliarde de ani cât asigură anumiţi cercetători: care cu abilitate sau nepăsare aduc mereu alte noi teorii, pardonându-şi decretele permanent, când alte rezultate favorabile intereselor sponsorilor lor o cer. Sunt cercetări pe care guvernele le cer în foamea de putere, supremaţie mondială, război, etc., măcar pe termen de o viaţă de om, lăsând rezolvările pentru generaţiile viitoare: iresponsabil pentru statutul de cercetător sau abil ascunzându-şi iresponsabilitatea. Important este să se salveze autoritatea statală actuală sau mă rog, în forme care să nu presupună efort, bătaie de cap, deranj, eventual să producă satisfacţia celor care "muncesc" pentru a-şi menţine puterea într- o astfel de lume…
- s-a spus pe facebook, pe YouTube, pe alte canale de socializare (chaturi, forumuri, comentarii la bloguri) că se va distruge orologiul Big Ben cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice (JO). Nu s-au distrus, în schimb au apărut nişte OZN-uri pe bolta înstelată. Nu au explodat televiziunile - mie mi s-a părut normal, în schimb s-a vehiculat pe internet faptul că mister Obama deja s-ar afla la masa de tratative cu ET-ii, pentru ca dânşii să-i dea …tehnologiile neconvenţionale mult-trâmbiţate…
- să nu uităm că Fundaţia Keshe (daţi şi voi o căutare Google) a oferit gratis cercetările sale cu privire la un set valoros de tehnologii neconvenţionale, oricărei ţări care doreşte aşa ceva. Am auzit - recunosc, de prin lume adunate! Că Mister Obama a decretat că SUA nu va folosi în continuare decât tehnologii americane.
Eu credeam că ET-ii, dacă sunt buni şi urmăresc înălţarea noastră spirituală, ar conlucra cu oamenii care muncesc dezinteresat pe această planetă.
Punct.

Contrapunct: Noi, însă trebuie s-o facem mai bună şi mai frumoasă. Şi chiar putem. Eu însămi am cedat nervos în faţa celor care spun că lumea e simplă şi eu o complic. De fapt lumea nu e de loc simplă, doar simţurile noastre, momentan, sunt "simplificate" după motive foarte concrete şi bune . şi zic momentan, pentru cp, de fapt, "momentul" este spre trecere deja, şi trăim acum deschiderea simţurilor tuturor corpurilor noastre, către o complexitate perceptivă care să ne arate de fapt cealaltă complexitate: a CREAŢIEI DUMNEZEIEŞTI. Nu mai vorbim de Dumnezeu?… de Creaţie?… vorbim doar de ET-ii şi navele lor, despre 12D în care nu mai trebuie să facem nici un efort… atunci când cel care face CEL MAI MARE EFORT este Dumnezeu: voci diverse din religii diverse şi neînprospătate, spun că Dumnezeu este în "stază", în "pauză"… şi se uită la noi. Eu nu cred, şi nu pot să nu spun decât că toată lumea va vedea că avem de-a face cu o activitate uriaşă - perceptibilă mai devreme sau mai târziu. Dumnezeu - sinteza infinităţii entităţilor care conlucrează armonios pentru crearea, susţinerea, întreţinerea, dezvoltarea universurilor, a evoluţiilor tuturor monadelor din universuri şi a unor pregătiri permanente, de o amploare incomensurabilă, în vederea primirii altor noi monade în ciclurile fără de sfârşit ale evoluţiilor: proprii şi ale celor pe care cu abnegaţie, altruism, cu dragoste infinită, ajută infinit şi etern pe căile mereu-depăşirii-de-sine….

M-am hotărât pentru o seară (aseară…) să nu mai scriu pe grupuri şi chaturi, văzând că cei care s-au îndoctrinat cu ET-ii îşi folosesc forţele energetice - mai mult sau mai puţin conştient - ca să desfiinţeze pe cei care încearcă să arate o variantă echilibrată, luându-i drept o concurenţă ce trebuie desfiinţată…
Am greşit cedând. Dar cei care caută perfecţiunea conştienţi fiind că nu sunt aici pentru a o şi găsi, ci doar pentru a merge pe calea căutării ei, a perfecţionĂrii permanente, a şlefuirii diamantului cu INFINITE feţe care este conştiinţa căutătoare de adevăr şi experienţă, ştiu bine că greşeala este drum spre perfecţionare…
Ştiu bine că prin greşeala expusă şi analizată cu înţelegere se înaintează mereu pe calea perfecţionării de sine. Trebuie să înţelegem acest lucru, mai devreme sau mai târziu…

Aşadar, părerea mea este următoarea... Pe puncte...
1. De la nişte jocuri de computere care sugerau distrugerea orologiului Big Ben cu ocazia deschiderii JO, s-a creat pe You Tube o întreagă teroare cum că ET-ii vor veni la JO. Şi se pare că au fost oameni care, în loc să se uite fix la festivitatea de deschidere, s-au mai uitat şi pe cer. Şi au văzut oarece OZN-uri pe acolo...
2. NASA a arătat încă de la începutul anului aparatele sale de monitorizare a spaţiilor sale de lucru - câmpuri întregi care astfel sunt urmărite prin senzorii acestor utilaje şi avertizează atunci când ceva se defectează. Câmpul acesta EM (electromagnetic) crează posibilitatea ca greşelile sau disfuncţiile să fie "citite" , detectate din aer, ceea ce este o mare realizare a minţii umane... Tot respectul până aici.
3. Cum era şi normal, s-a extins câmpul căutărilor cu astfel de aparate, de utilaje. Sigur că de aici şi până la pasul de a ne monitoriza viaţa şi a ne ţine sub papuc cu violenţă nu e de loc distanţă mare, dar nu despre asta vorbim acum... Însă este de privit şi acest aspect cu luciditate, fără să lăsăm lucrurile să alunece agresiv pe panta exagerărilor. Asta nu aş mai privi cu îngăduinţă…
DAR s-au spus toate acestea, inclusiv la televiziunile noastre !!! Însă noi ne facem un titlu de glorie în a nu ne uita la "prostiile" de la TV... De acord în linii mari, dar pierdem şi lucruri esenţiale...

Azi asemenea utilaje se folosesc pentru monitorizarea câmpurilor de luptă, zonelor de conflict interstatal, zonelor calamitate. Au apărut OZN-uri în zonele calamitate din Japonia?? Nici nu mă mir, dar nici nu cred o iotă - iertată să fiu, dacă se poate! - din acele scrieri care spun că ET-ii au fost acolo şi au făcut aşa încât să fie un dezastru limitat, etc. Eu chiar cred că noi, oamenii am făcut multe pentru a limita cumva greşeli pe care tot noi le-am făcut.

Dar să nu uităm niciodată că într-adevăr suntem ajutaţi: de către entităţile noastre coordonatoare, de către Bătrânii popoarelor, de care guvernele ştiu bine azi şi nu m-ar mira de loc ca guvernele să lucreze în ascuns acum, umilite, înfrânte treptat în nebunia lor, astfel încât să mai diminueze din dezastrele pe care le-au făcut până acum… Pentru că ne gestionăm aici, pe Pământ, între noi, întrupaţii în tot felul de corpuri, toate lucrurile planetare: cu toţii efectuăm astfel propriile noastre evoluţii, de ajutaţi şi de ajutători. A venit vremea să nu mai vorbim de orgoliile altora, ci să le vedem pe ale noastre: să nu mai continuăm să credem că a fi ajutat este …nedumnezeisc - că doar suntem dumnezei, nu??!!… Iar "ruşinea" de a fi ajutat să fie îndepărtată, considerată a face parte din registrul celor vechi, care ne limitează modestia şi echilibrul…
4. ŞI ACUM CE ESTE CEL MAI FRUMOS LUCRU: CUM ARATĂ ACESTE UTILAJE??? Rotunde, frumoase, cu aspect... OZN-istic... pentru că noi numim aşa - OZN-uri - ceea ce ne-au prezentat cei de la Holywwod drept Obiectele Zburătoare Neidentificate!!! Ele însă se fac din timpul de imediat după război, Henri Coandă fie-i numele binecuvântat, a numit proptotipul creat de el ... FARFURIE ZBURĂTOARE !!! numite prin anii '70 OZN. Farfuria lui a fost prezentată la un salon de ştiinţă prin anii '40... Practică pentru tot felul de manevre aeriene, plimbându-se printre normalităţile planetei despre care până acum nu s-a spus nimic.
Normal… 
Să nu ne imaginăm că toate invenţiile lui N. Tesla, H. Coandă şi câţi vor mai fi fost, ar fi stat până acum fără să fie folosit de diverse state… Dacă mai credeţi şi azi că au stat puse în lăzi prin nu ştiu ce subsoluri - ar fi o mare eroare… Deziluzia va fi cu atât mai mare, cu cât mai repede cei interesaţi de jocul cu dezinformarea vor trece la o altă treaptă, găsind altceva pentru sufocarea sufletelor noastre... Până când vom lua în calcul acea INTELIGENŢĂ EMOŢIONALĂ ŞI INFORMARE SPRE STUDIU... da da da , spre cercetare - spun şi susţin asta, deşi mulţi spun că se simt â terorizaţi de ideea ce cercetare!!! E bine să vedem dacă nu cumva ne terorizăm singuri... Şi să ne echilibrăm tot singuri, cunoscând cât mai multe din realităţile înconjurătoare.
Cum a fost exemplul cu blocajele noastre energetice, pe care le-am prezentat mai deunăzi… Despre care credem că ni le fac extraterestri sau entităţi negative... De multe ori ni se arată anumite lucruri, fenomene, ca să le trăim şi să le înţelegem pe ale altora, sarcina noastră fiind să-i ajutăm în diferite feluri, mai ales explicându-le adevărul.

Dacă omul vrea să creadă altceva în continuare, este dreptul lui. Incontestabil. Când va vira şi el către înţelegere şi acceptare, nu-l denigraţi: fiţi ATUNCI alături de el pentru a-i explica cele pe care cândva nu a fost pregătit să le afle…

Sigur: şi eu aştept. Să văd evenimentele... Dar... DAR ! sunt aici nu ca să dispreţuiesc ET-ii şi pe cei care cred în aceşti ET-i, să fim foarte bine înţeleşi… ci pentru a oferi ajutor în a cunoaşte tot timpul noi lucruri, să ne cunoaştem în profunzime lumea în care trăim... Cei care se simt umiliţi de un astfel de ajutor vor înţelege că nu asta se urmăreşte prin adevăratul ajutor, că altruismul şi abnegaţia trebuie să fie calea pe care trebuie să umblăm conştiincioşi, cuminţi, modeşti, echilibraţi. Şi încă multe feluri pe care le vom numi altcumva în viitor…