Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Dacă nu vrei să înveţi, nimeni nu te poate ajuta.

Dacă vrei să înveţi, nimeni nu te poate opri.

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


duminică, 25 septembrie 2011

PINK MONDAYS: 26.septembrie.2011

CĂLUŞUL...
Fiecare popor are dansurile sale tradiţionale. Să nu uităm că atât mişcările, cât şi muzica ce susţine dansul sunt de fapt elemente de natură solomonară - şamanică le spun unii azi. Adică de ridicare, păstrare şi dezvoltare a vitalităţii bărbatului: de la vârstele copilăriei până la cele mai înaintate vârste ale sale. Este drept, ele au devenit azi, după milenii de umbră a cunoaşterii străvechi, elemente de spectacol comercial. Dar să nu ne uităm rădăcinile. Bine, vom discuta pe îndelete, în lumina celor pe care le discutăm aici în mod normal... Deocamdată să ne trezim un picuţ la viaţă prin intermediul CĂLUŞARILOR !!!!!!! .......

video

VĂ DORESC O SĂPTĂMÂNĂ MINUNATĂĂĂĂ !!!.....

duminică, 18 septembrie 2011

PINK MONDAYS: 19.septembrie.2011

EEeeeei !!! de data asta sper să fentez RDS şi să ajungă la voi această drăgălaşă postare !!!

video

Sper că v-aţi luat avânt pentru o nouă săptămână, daaaa?????!!!!!!!!!!
Fruntea sus, pieptul înainte, privirea inteligentă, ţanţoşă, sufletul suuuuuus !!!!
Vă îmbrăţişez cu muuult mult drag !!!

vineri, 16 septembrie 2011

VIAŢA TRĂITĂ CA O MEDITAŢIE (1): PERCEPŢII ÎN STĂRILE MEDITATIVE

Cele pe care le vom dezbate în continuare sunt numai deschideri către conştientizarea unor aspecte ale percepţiilor mai mult sau mai puţin obişnuite, pe care le desfăşurăm şi le înţelegem concentrându-ne atenţia asupra activităţilor noastre: de regulă specifice unui anumit set de trăiri curente, conform necesităţilor proprii.
Suntem obişnuiţi să privim în viaţa curentă obţinerea unui rezultat din care putem câştiga ceva: să ne informăm, să ne formăm păreri personale cu privire la cele din societate şi să participăm în mod personalizat la derularea evenimentelor. Conştientizăm, mai mult sau mai puţin, doar scopurile şi efectele scopurilor realizate sau nerealizate: asupra noastră şi asupra celor din jurul nostru. Rareori ajungem să înţelegem că trăirile noastre de fiecare clipă sunt împletiri ale tuturor efectelor urmăririi scopurilor noastre, mai mult sau mai puţin pronunţate, mai mult sau mai puţin dezvoltate în mod conştient şi singular în volumul manifestărilor noastre.
Totul ni se desfăşoară după cum ne concentrăm atenţia distributivă pe un set sau altul de manifestări – în care predominante sunt cele care pot conduce la un ţel, la un scop urmărit în principal.
Pe de o parte descoperim că părţi ale realizării scopului sunt regăsite peste tot în viaţa curentă şi ele pot fi dezvoltate sau inhibate după încredinţările proprii.
Pe de altă parte, scopul individual urmărit astfel influenţează puternic întreg volumul trăirilor noastre curente. Totul conduce, mai devreme sau mai târziu, la conştientizarea aspectelor multor aspecte – până la toate aspectele, feţele tuturor trăirilor noastre.

Am pornit discuţiile acestea de la practicarea meditaţiei – pentru că mulţi români o desfăşoară, considerând-o o practică insulară, adică necesitând un timp special, retrageri într-un spaţiu special, o poziţie specială a corpului, având percepţii unice şi tot în mod insular, specifice, separate în mod voit de alte activităţi ale celor 24 de ore ale zilelor noastre.
Avem azi puterea – care se va dezvolta în viitorul apropiat neînchipuit de mult – să conştientizăm simultan mai multe lucruri. Sigur că începutul încredinţării că lucrurile stau aşa sunt percepţii din stări separate, chiar petrecute la intervale de timp mai mari sau mici unele de altele: ca să percepem anumite sunete – “tragem cu urechea”, ca să vedem bine ceva – ne îndreptăm privirea către direcţia căutată. Şi aşa mai departe…
Dar treptat începem să ne dăm seama că ceea ce facem în timpul unei meditaţii se poate efectua în timpul derulării activităţilor diurne şi ajungem astfel la înţelegerea, şi trăirea activităţilor noastre într-o stare meditativă mai tot timpul. Asta nu înseamnă o stare de somnambulism, de a face totul mecanic... Dimpotrivă. Este un timp al percepţiilor totale legate de activităţile noastre, pe care – vom înţelege doar experimentând cu încredere, cu voinţă – le vom extinde neînchipuit de mult. Este o stare în care care orice imagine, orice sunet, orice miros, orice vibraţie a lumii noastre poate să aducă desfăşurări de înţelegeri ale fenomenelor cu care ne confruntăm zi de zi, înţelegeri ale celor petrecute în alte sfere de percepţie decât trăirea momentană şi locală: în trecutul nostru personal, desfăşurări ale percepţiilor noastre emoţionale şi mentale din universul apropiat, din zonele sale mai îndepărtate – de regulă cele care au directă legătură cu rostul venirii noastre pe Pământ, apoi indirectă – gradul de depărtare fiind funcţie de puterea noastră personală de pătrundere în lumi de vibraţii asemenănătoare sau proporţionale cu aceea a dezvoltării noastre profunde.
Vom vedea că pătrunderea în lumea percepţiilor aşa-numit sferice, şi cu un diametru treptat din ce în ce mai mare, cu profunzimi de înţelegeri dimensional-emoţionale din ce în ce mai mari, ne conduc către înţelegerea rostului nostru pe Pământ, în orice punct al universului. Totul – în funcţie de o lege a cauzalităţii care transcede  nevoia personală – fără însă să o anuleze. Dar nevoia personală după cauzele interioare şi exterioare – karma, cum o numim în mod curent – este de fapt un element care se înalţă cu prioritate treptat crescută: prin ajutorul pe care îl oferim lumilor în care trăim, pe care le ajutăm. Căci învăţăm ajutorul oferit şi deopotrivă primit, pe care nu ar trebui să-l privim cu un oftat agasat, ci cu puterea celui care caută să primească din partea celor care oferă în mod altruist şi să ofere în mod altruist viaţa sa.
Nu este vorba neapărat despre un sacrificiu mortal, sau material, ci despre un alt mod de a privi acest aspect: acela de a sacrifica perioade largi ale eternităţii vieţii noastre de spirit, de monadă. O monadă care conştientizează treptat că evoluţia în eternitate înseamnă trăire prin oferire de ajutor: din experienţa proprie – din orice punct de vedere al ei: de la cel energo-material subtil, de atragere şi de vehiculare a fluxurilor planetare de acest fel pe planeta de întrupare – la cel mai reactiv mod de manifestare pe care ni-l putem suporta pe plan local – cum ar fi durerea pe care alt întrupat ne-o poate provoca: lacrimi, sânge, zbatere sau bucurie frenetică, obositoare fiecare în felul său. Toate devin puncte de înţelegere pentru ajutorul oferit celor care îl necesită, adică celor care nu-l înţeleg încă – dar sunt foarte aproape de o asemenea înţelegere şi poate numai momentul nostru de ajutor îl va putea ajuta să meargă şi el mai departe.
Omenirea trăieşte azi încă reactiv. Impulsul provine prin reacţie la cele care îi vin fiecăruia din mediul înconjurător, o reacţie care porneşte de fapt din fondul interior al fiecăruia dintre noi. Comparativ cu modul anterior de trai, dinainte de ultima glaciaţiune, care era activ-constructiv, cu impuls preponderent din interior – momentul actual este unul de trecere înapoi – de la reactiv la activ-constructiv. Trăim o perioadă destul de complexă, care însă este suficient de scurtă ca să nu fie obositoare – dar revelatoare pe orice plan al manifestării spiritului, pentru fiecare dintre noi în parte şi pentru întreaga planetă la un loc.
Important este că putem să facem această trecere încă mult mai conştient decât ne învaţă în mod oficial societatea. Învăţăm unul de la altul şi învăţăm să vedem această discrepanţă ca pe un fapt relativ normal, ca pe nişte activităţi complementare, fără să acuzăm şi fără să abandonăm dacă suntem impulsionaţi în astfel de direcţie.
Fiecare face ceea ce simte că îi trebuie. Nu abandonăm, nici nu atragem cu îndârjire pe alţii pe drumul nostru. O facem discret şi oferind ajutor doar celor care ni-l cer.

DE LA MEDITAŢIE SEPARATĂ LA VIAŢA TRĂITĂ CA O MEDITAŢIE
Mulţi dintre noi practicăm meditaţia – starea de relaxare, de liniştire exterioară şi interioară – mai mult sau mai puţin profundă. Învăţăm să legăm această stare de odihna noastră pe care o facem într-un anume fel activă, adică de urmărire a multor elemente – spaţii cu timpuri imaginate după sugestia unui îndrumător sau coordonator de activitate: spirituală, psihologică, autocunoaştere pentru dezvoltarea potenţialului de creaţie, de inteligenţă, pentru aprofundarea elementelor pe care le numim spirituale.
Mai nou – pentru obţinerea unui cadru adecvat pentru efectuarea călătoriilor astrale.
Este o stare pe care o asociem de cele mai multe ori relaxării speciale după terminarea activităţilor curente ale zilei. Însă este bine să folosim în mod curent starea de relaxare de-a lungul zilei, extinzând înţelegerea acestei stări nu numai ca pe o odihnă între activităţi – ci ca pe un fundament de realizare a oricărei activităţi diurne. Începem cu conştientizarea de sine în relaxare între activităţi, extindem apoi totul în timpul derulării activităţilor curente, care însă nu necesită multă concentrare. Finalul urmăreşte derularea activităţilor care necesită concentrare – însă în stare de relaxare: percepând diferenţa între relaxare activă şi relaxare pasivă (adică cu activitate şi fără activitate) şi folosind-o permanent de-a lungul vieţii.
Se ajunge astfel la înţelegerea diferenţelor între ceea ce am crezut cândva a fi bucuria de a realiza orice în stare de relaxare înălţată – şi ceea ce este cu adevărat ea, în profunzime: simţire autentică în toată complexitatea sa nebănuită. Iar în această complexitate înţelegem în acelaşi timp faptul că orice cale – deci şi aceasta – nu este ceva complet realizat la un moment dat, ci o serie infinită de aprofundări pe care le aşteptăm cu drag, pe parcursul acestei vieţi şi dincolo de ea.
În acest fel ajungem să înţelegem sensul trecător al noţiunii “samsara”, unde dorinţa de a “scăpa” de ea cu dispreţ, cu suficienţă se estompează treptat, dar sigur. Ajungem astfel la departajarea dorinţelor superficiale, pe care nu le mai dispreţuim căci le înţelegem ca pe o treaptă necesară în evoluţie – de dorinţele de înaintare spirituală, normală tuturor monadelor creatoare înaintate: pe drumul conştientizării lor şi a tuturor lumilor create pentru evoluţiile de pretutindeni. Înţelegem de fapt necesitatea trăirilor curente în mjlocul lumilor, nelimitarea planetară sau chiar stelară, galactică sau unversică – faţă de suficienţa vanitoasă, rafinamentul de dragul lui însuşi şi a situării cu emfază asupra altora – adică a celor neştiutori sau a celor modestiţi de timpuri, de evoluţiilor lor. Ceea ce nu este corect nici într-un caz şi nici în celălalt...
Înţelegem până la urmă necesitatea creării unui spaţiu/timp existenţial curent, de lărgire a înţelegerilor proprii la adresa tuturor celor desfăşurate: prin împletirile momentane de vibraţii în tot felul, de agregări şi densităţi universice, deschiderea înţelegerilor de trăire în toate felurile de momente care se creează în toate universurile, indiferent de vibraţia fiecăruia în parte. Ajungem să înţelegem dorinţa firească de participare la toate cele care se nasc, se dezvoltă, se estompează, lăsând locul altora noi să-şi deruleze fiinţările, contribuind etern toate deopotrivă la creşterea lumilor cunoscute, creind altele mai departe. Înţelegem faptul că în infinitatea timpurilor – indiferent dacă ele sunt simultane sau secvenţiale – locul nostru este numai în mijlocul lumilor, în mijlocul evenimentelor mereu noi, create de evoluanţi mereu noi, care îmbogăţesc mereu experienţa tuturor ajutătorilor şi coordonatorilor evoluţiilor lor.

Vremurile se schimbă constant, treptat – dar repede. Multe lucruri pe care le credeam imuabile se schimbă mereu sub ochii noştri, multe lucruri pe care le credeam înţelese vin să-şi dezvăluie mereu noi faţete ale subtilităţilor lor. Aşa au fost întotdeauna – noi doar le conştientizăm când ne vine rândul fiecăruia dintre noi.
Cele care păreau cândva a fi scrise/spuse sub formă de lucruri definitive se dovedesc a-şi dezvălui noi aspecte, pe care le înţelegem sub ajutorul direct al multor elemente. Azi vorbim despre ajutorul creşterii vibraţiei medii planetare: vibraţie care ne ajută concret să ne amintim multe lucruri din trecutul evoluţiilor noastre, să înţelegem că vibraţia joasă a fost aceea care ne-a relevat faptul că nu avem diverse puteri, şi mai ales putere de amintire la nivelul ei specific, la valoarea ei cea mai mică. Începem să „descoperim” lucruri mereu noi, credem că ele se petrec pentru prima oară – dar de fapt noi le percepem pentru prima oară după ce le-am uitat de mult tipm. Apar în conştiinţa noastră – nu în lume – noi dezvoltări ale celor care păreau a fi închise, “rezolvate”, „cunoscute complet pentru totdeauna” se desfăşoară sub ochii noştri miraţi. Ajungem să înţelegem că sensul cuvântului „complet” este în special pentru a descoperi că totul este incomplet cunoscut la un moment dat.
Vibraţia planetară nu este nici ea impulsul omnipotent la nivelul fiecărui punct din univers, pentru fiecare evoluant din univers. Noi discutăm despre vibraţie când ne referim la evoluţia noastră aici, pe Pământ. Înţelegem bine treptat faptul că fiecare epocă, etapă de dezvoltare planetară îşi are impulsurile ei generale şi particulare, speciale pentru fiecare spirit în parte, pentru fiecare grup spiritual în parte.

Explicaţiile pe care le avem acum fac parte din scrieri de referinţă ale unor scriitori, gânditori cunoscuţi: sunt exprimări din anumite  puncte de vedere – de cele mai multe ori conjuncturale – din conjunctura societăţii în care au trăit. Cunoaştem puncte de vedere asupra unor elemente precise, care se potrivesc mai mult sau mai puţin evenimentelor, descoperirilor din domenii actuale, dezvoltate mult prin experienţa totală a omenirii.
Pe de altă parte, unele dintre aceste texte sunt rupte din contextul social al epocii gânditorului – de cele mai multe ori cu scopuri nobile, dar să nu pierdem din vedere şi scopuri ale pervertirii gândirii contemporane. Ele ajung să se înfigă în rândul încredinţărilor noastre, de multe ori fără să mai primim alte explicaţii care vin treptat să aprofundeze realitatea înconjurătoare. Este bine să reflectăm mereu asupra unor astfel de aspecte, atunci când ajungem să le înţelegem.
Există un progres al simţirilor, al percepţiilor pe care le avem atunci când facem “meditaţie”. Meditaţia este o stare de aprofundare de fapt – dar puţini înţeleg şi explică acest lucru. Liniştirea este pentru a percepe şi a accepta înţelegerile asupra lumii, cu toate cele adiacente ei. Majoritatea dintre noi am simţit, şi am înţeles ce înseamnă liniştirea mentalului noastru, mulţi am trecut prin stări de înţelegere că ceea ce pare a fi foarte uşor de fapt este foarte greu, şi am scăpat sau nu de neputinţa de a face linişte “în capul” nostru. Am descoperit chiar faze de-a lungul cărora ne-am chinuit – mai mult sau mai puţin – să scăpăm de influenţa nesatisfăcătoare, obositoare, a năvalei gândurilor.
Este bine să înţelegem că tot ceea ce putem să învăţăm este ceva de folosit în diverse conjuncturi, de adaptat în fiecare – sau mai corect: în oricare clipă a existenţei noastre.
Să le luăm pe rând pe cele mai importante, pe cele mai populare.

Ne liniştim. Liniştea noastră este reală. Nu trebuie să ne comparăm gradele de liniştire cu ale altora, ci cu felul nostru obişnuit de a fi, în stare medie de trăire curentă.
Dacă ne comparăm momentul propriu de liniştire cu momentul propriu de trăire intensă (pozitiv sau negativ), stadiul nostru de liniştire este trăirea curentă, în mişcare, în acţiune fizică şi mentală.
Să ne comparăm aşadar momentul de liniştire cu această stare medie curentă, în care trăim complexitatea obişnuită a zilelor noastre. Este necesar să facem această departajare pentru că “liniştea” pe care o simţim după consumarea unor momente de trăire intensă nu este linişte pentru meditaţie de fapt. Este o stare comparativă cu momentul intens anterior (mânie, supărare, bucurie frenetică, râs puternic, etc.) – aşadar este o stare care ne poate induce uşor în eroare. Tocmai de aceea este bine să învăţăm să ne cunoaştem, să ne analizăm permanent.
Nu toată lumea ştie acest lucru, iar dacă o facem deja şi personal ne-am obişnuit – când discutăm cu persoane care doresc să facă acelaşi lucru să ştim clar ce le explicăm.
Aşadar: pentru găsirea liniştii necesară meditaţiei – nu odihnei după activităte întensă – comparaţia ar trebui să se facă cu momentul de activitate liniştită, nu agitată, nu exaltată, nu repezită.

1. ÎN CONSECINŢĂ: să ne observăm viaţa, să observăm cât de agitată este ea de obicei, în acelaşi timp să lăsăm viteza obişnuită mai mică, urmând să o accelerăm puţin în mod conştient, numai atunci când este urgenţă cu adevărat. Ideea „Aşa sunt eu, mai repezit!” ar trebui regândită, dacă nu cumva este o învăţătură din familie, din plăcerea din adolescenţă de a imita pe câte cineva, din necesitatea de a munci repede şi bine. Remodelând astfel, gradul general de liniştire va creşte pentru toată viaţa noastră, învăţăm să ne luăm timp suficient pentru a ne grăbi cât mai puţin, să selectăm lucrurile inutile ale vieţii, să transferăm o parte din ele celor care, de drept, trebuia să le aparţină.
Dacă nu putem, să nu avem pretenţii de la noi înşine – astfel vom simţi şi pentru alţii. Atâta putem noi: atâta facem, să ne mulţumim de noi înşine. La rândul lor alţii: atâta pot, atâta fac, să ne mulţumim cu ceea ce pot face, decelând însă comoditatea, obişnuinţa de a fi comod cu neputinţa reală de a face cu adevărat ceva. Să ne folosim astfel gândirea către înţelegere, în loc de zarvă interioară.

Atât cât putem, ne-am relaxat. Însăşi relaxarea se poate studia, dar o vom face întotdeauna înafara momentului de meditaţie: încordând şi relaxând membrele, apoi diverse alte părţi ale corpului. Percepând diferenţele, accentuând exerciţiul pe punctele de maximă încordare curentă şi comparând cu relaxarea musculară în expiraţie (se va observa diferenţa dintre inspir şi expir):
– fruntea şi ochii;
– ceafa şi umerii;
– zona diafragmei;
– şoldurile;
– mâinile: una câte una şi amândouă deopdată;
– picioarele: unul câte unul şi apoi amândouă deodată;
– tălpile.

Intrăm în liniştire.
De regulă exact atunci dau năvală gândurile. Oricât încercăm să le orprim, ele nu ne ascultă. De fapt – totul este cât se poate de normal.
Totul se petrece aşa pentru că gândurile poartă cu ele obişnuinţele noastre de fiecare zi. Ne-am obişnuit să personalizăm permanent cele care ne vin în faţă, ca şi cum ele ne sunt adresate nouă personal. Aşa cum facem şi cu “karma”: ni s-a întâmplat ceva – chiar dacă suntem efecte colaterale normale pentru societatea în care trăim – ni se explică: „pentru că…” şi ni se spun cele pe care alţii le-au spus de fapt anterior – adică păcate cu duiumul, scrise prin cărţi, văzute pe net, primite ca un telefon fără fir la diferite cursuri.
Ceea ce nu este decât conjunctural devine astfel ceva personal.
De fapt toate sunt pentru toţi, într-o societate în care toţi oamenii trebuie să înveţe să se descurce în tot felul de situaţii, să-şi domolească avântul (spre echilibrare), să-şi multiplice curajul, să înveţe ce este ajutorul primit şi ajutorul oferit, apoi demnitatea umană, puterea flexibilităţii, folosirea abilităţilor personael. Şi încă multe, multe altele.
De fapt trebuie să ne pozitivăm permanent participarea la societatea în care trăim. Fiecare din locul unde se află, mai devreme sau mai târziu, mai mult sau mai puţin. Iar pozitivarea nu înseamnă numai a pronunţa mereu: „Minunat!!”, „Încântător”, „Înălţător!!”... Pozitivare cred că înseamnă înţelegere, acceptare în felul special pe care sufletul fiecăruia o poate face, precum şi folosire directă (aşa am să fac!) sau indirectă: asta este de folos în altă direcţie, sau deocamdată o păstrăm, sau asta nu o voi face niciodată, aşa să-mi ajute Dumnezeu...
Trăim un complex de împrejurări prin prisma cărora astfel vârful conjunctural ne-a atins, afectat sau nu, putea a fi altul dar pe acesta l-am trăit noi. Suntem efecte colaterale ale unor evenimente şi ne vedem suferind de parcă am fi victime nevăzute de semeni fără de simţire. De fapt nu suntem, în majoritatea cazurilor, decât în conjuncturi în care trebuie să ne descurcăm singuri sau să primim un minimum de ajutor, comparativ cu alţii care primesc tot ajutorul, toată “atenţia”. Fiecare dintre noi are un timp de trăit şi ne interesează ceea ce putem face în orice situaţie: pentru noi înşine şi/sau pentru cei din jur.
Gândind pozitiv, gradul de turbulenţă interioară scade vertiginos. Pe parcursul unui an vom observa că ne confruntăm cu toate felurile de evenimente din care putem extrage o linie generală de atitudine pentru viaţa noastră curentă. Care însă ne va obliga să îi oferim cu flexibilitate, ocazii de adaptări la noi evenimente.
Vom mai discuta despre aceste aspecte, acum să nu ne depărtăm prea mult de subiect.

2. ÎN CONSECINŢĂ: să ne învăţăm permanent să nu ne mai personalizăm evenimentele prin care trecem.

Cu ce ne ajută acest lucru? Gândurile nepersonalizate dau o tonalitate de ocean liniştit, din care nu mai apare ceva în mod special (valuri, talazuri). Dacă viaţa noastră nu este în mod curent personalizată, noi facem parte din tot şi totul se reflectă asupra noastră – dar le primim fără a face din cele înconjurătoare ceva care s-ar revărsa în mod cu totul special asupra noastră, fie plăcut, fie neplăcut. Să ne învăţăm să plutim pe un ocean calm, nicidecum agitat, fără vârfuri de atac asupra aerului: valurile înspumate – gândurile noastre.
Aşadar, tumultul acesta care apare în mintea noastră este de fapt percepţia lumii în care trăim. Întotdeauna în începutul meditaţiei vom avea un mic moment de năvală a gândurilor când dorim liniştire, dar le vom lăsa să curgă, căci aceasta arată de fapt că lumea se oglindeşte în noi. Suntem pe „recepţie” în liniştea noastră interioară. Şi acesta este un lucru bun. Avem nevoie de ea, de lume, pentru a trăi în sânul ei.
De aceea ceea ce credem că este o tulburare a liniştii noastre este de fapt o normalitate şi trebuie lăsată să curgă, să se stingă în liniştire de la sine. Este învolburarea biblică a apei înaintea coborârii Îngerului. Sunt limitele socialului – nu ale noastre – prin care el se zbuciumă şi se reflectă în noi. Îi trebuie şi Ne trebuie. Primim şi privim, ascultăm cum se stinge în respiraţia liniştită. Gândurile se vor linişti curând de la sine şi ne va rămâne doar vuietul de receptor fără antenă a lumii pe care nu o mai ascultăm pentru timpul meditaţiei. De mult timp auzim acest vuiet în capul nostru dar nu ştim ce este: ei bine!! este ajutorul pe care îl avem chiar pentru liniştire, iar dacă ne vom concentra asupra lui, gândurile se vor linişti încă şi mai repede. Iar dacă vuietul este perceput înafara momentului de meditaţie, să ştim că o astfel de concentrare ne va aduce şi adânci liniştirea întotdeauna.

Multă lume ştie azi că un moment obsesiv al nostru este apariţia muzicii: obsesia unei melodii în gând. La fel, ea este un alt fel de personalizare – dar de altă natură. Este personalizarea inconştientă sunetului fundamental al astrelor, planetei, biosistemului planetar laolaltă. Este foarte puţin cunoscut – dar despre el s-a vorbit întotdeauna poetic, de către oamenii de artă literară. El face parte din setul fundamental de emisii al oricăror concentrări energo-materiale, setul radiant primordial al oricăror aglomerări, acumulări materiale: luminiscenţă (ceea ce numim aură), sunet fundamental (sunetul propriu, emis de aglomerarea în sine, şi nu din zgomotul desfăşurat în tangenţă cu mediul înconjurător) şi vibraţie (respiraţia energetică armonică a monadelor din fluxurile de filamente acumulate în constituirea materială sau sau energetică percepută astfel).
Cunoscând şi percepând multe dintre cele puţin studiate ale lumii înconjurătoare, ajungem să adâncim mult liniştea noastră obişnuită şi să acceptăm cele normale ale interiorului şi exteriorului nostru. Este în general drumul omului – nu numai al căutătorului de înaintare conştientă pe drumul înălţarii sale spirituale.
Cel care o face acum conştient este un fel de înainte-mergător pentru unii dintre semenii săi, ajutând, cum am mai spus, la degajarea, la curăţirea câmpului universal. Într-un astfel de câmp curăţat orice om îşi poate amplifica percepţiile asupra realităţii înconjurătoare, îşi poate concentra atenţia pe direcţiile dorite: o atenţie care poate fi – aşa cum bine ştim – distributivă, orientabilă mai mult sau mai puţin către obiectul/subiectul dorit, armonizând cu uşurinţă vibraţiile sale cu cele ale drumului pe care şi-l propune de parcurs. Flexibilitatea, abilitatea de a face legături flexibile şi de a le folosi concret în viaţa curentă conduce la creşterea volumului de cunoaştere proprie şi a întregii sale societăţi, întărindu-i experienţa totală de încredinţare. Şi totul în concordanţă cu modalităţile concrete de trăire umană ale momentului, din care vor descinde timpurile viitoare, care se prefigurează azi cu claritate din ce în ce mai mare.

Am ajuns la un grad înaintat de liniştire. Între pereţii camerei noastre este uşor să ne găsim liniştea. Important este să o găsim şi înafara lor. De aceea avem nevoie de acceptarea celor care se află înafara celor care ni le realizăm în propria locuinţă, iar aceasta se poate obţine cu voinţă, dar fără să pierdem din vedere aspectul negativ al celor din lumea înconjurătoare. Acceptarea nu înseamnă preluarea ca fiind bun, frumos, rafinat, atunci când lucrurile stau departe de astfel de standarde... Acceptăm că există, că sunt trepte de înaintare pentru orice spirit întrupat, nu ne însuşim şi nu dăm de exmplu. Putem privi cu compasiune, putem ajuta atât cât ne permitem. Dar ne obişnuim cu ceea ce există, căci toate denotă ceva: mizeria de pe străzi denotă faptul că omul nu are parte de educaţie solidă, dar în acelaşi timp un ajutător, cândva, mi-a spus: „Asta înseamnă că omul face totuşi ceva!! Şi este foarte important pentru noi!!”
Mi s-a părut cu adevărat dumnezeiesc...
Vom vedea în continuare o serie de exerciţii care să ne mărească gradul de acceptare a celor existente în jurul nostru. Ele vor conduce, pentru cei care doresc, la extinderea percepţiilor către ceea ce putem numi simţire sferică. Care şi ea, la rândul său, se poate extinde în viaţa de toate zilele, conducându-ne la o trăire echilibrată, simplă şi totuşi deosebit de complexă. Şi profundă.

luni, 12 septembrie 2011

PINK MONDAYS:12.septembrie.2011

Bună seara, dragii mei !!
Nu am putut fi la întâlnirea de fiecare luni... pur şi simplu nu am putut posta  de dimineaţă, iar în cursul zilei oricum nu pot de la serviciu. Pe viitor însă mă voi aranja în aşa fel încât să fiu la timp "pe baricade" !!
În acest moment însă, ca să onorez cu prezenţa mea această iniţiativă atât de frumoasă, vă ofer o floare ... ROZ !! însoţită de urările mele de bine, bun, frumos, luminos pentru tot restul săptămânii !! 

ÎNCĂ O DATĂ VĂ ÎMBRĂŢIŞEZ DIN TOATĂ INIMA !!!

sâmbătă, 10 septembrie 2011

CUM „CURG” SCHIMBĂRILE NOASTRE...

Un exemplu de percepţie a unui om simplu, care nu are obişnuinţa studiului, informării curente de care ne interesăm noi acum:
Cele pe care le voi povesti acum s-au petrecut acum cca. 2 ani, la coadă la bancomat.

Un coleg de fabrică, muncitor voinic, pe care îl ştiam dedicat muncii şi familiei sale, se afla în faţa mea, de vorbă cu un altul. Deodată s-a întors brusc spre mine şi m-a întrebat – cu siguranţă nu pentru că ştia că mă ocup cu studiul aprofundat al elementelor spirituale, ci pentru că eram „femeie cu carte” şi era posibil să îl lămuresc din „cărţi”, din lumea pe care el nu o înţelegea:
„– Doamna Cristina, de ce ni se termină puterile??”
Omul era mult mai disperat decât eram eu uluită...
Omul continuă:
„– Şi nu sunt bolnav!! Uitaţi, şi Marinică (arătând în faţă) şi vără-miu la fel, şi alţii din fabrică... S-a terminat puterea şi noi ce facem??”
Marinică îl trase de mânecă spunându-i să lase femeia în pace.
Oricum nu aveam cum să-i povestesc că ştiam acest lucru de mult, şi aşteptam să aflu impresii ale lumii... Iată cum veneau ele...
I-am răspuns doar că şi eu simţeam acelaşi lucru...

Am povestit prietenilor şi le-am explicat că de fapt forţele trupului nu se „termină” neapărat, ci toate forţele spirituale se REdistribuie după cum creşte frecvenţa vibraţiilor spaţiilor înconjurătoare, ale tuturor întrupărilor (stele, planete, cu biosistemele lor planetare) din această parte a universului. Şi astfel ne folosim experienţa totală după cum se desfăşoară vibraţiile locului nostru de manifestare: în mijlocul planetar de naştere.
Ca să înţelegem încă şi mai profund, trebuie să avem în vedere faptul că spiritul are forţe interioare de vibraţii diferite – adică raze în radiaţia sa complexă – de foarte multe feluri de vibraţii, pe care le foloseşte diferenţiat, simultan şi/sau secvenţial, în funcţie de vibraţia şi complexitatea mediului în care se manifestă: şi în universuri diferite – de la un univers la altul, şi părţi (locuri) de vibraţii diferite din acelaşi univers.
În plus, el îşi poate folosi forţele radiante parţial, în volum mai mic sau mai mare, potenţat după ceea ce simte, după experienţa, şi astfel după voinţa sa, îndreptată către obişnuinţele sale.
Dintre toate, volumul cel mai mare îl aveau până de curând radiaţiile de vibraţie mai joasă, adică acele radiaţii spirituale de vibraţie mai joasă, proporţionale cu vibraţiile materiilor şi energiilor de joasă frecvenţă din mediul nostru planetar, „curgând” prin corpurile ale căror materii erau de vibraţie joasă. Ele „curgeau” astfel pe fizic mult mai mult până acum: toate fiind de frecvenţe relativ joase, se atrăgeau pe secvenţele: astral, eteric şi fizic – încă şi mai mult pe eteric şi fizic, de unde şi posibilităţile de dezvoltare puternică a corpului fizic şi a vitalităţii sale foarte mare. Toate atrăgeau materii şi energii de vibraţii joase, întărind astfel partea sistemului corporal pe care o numim eteric-fizic – de vibraţia lor normală cea mai mică din sistem.
Ceea ce nu înseamnă cădere, ci folosire după mediul de trai. Dar totul depinde de experienţa totală a spiritului, a grupurilor de spirite, în acest fel de mediu planetar: de aceea nu toată lumea poate să se apropie sau să atingă idealurile societăţii noastre, dar învaţă să meargă pe acest drum, mereu înainte, din perspectiva experienţei fiecăruia în parte, ajutându-se după grupul propriu spiritual şi între grupuri spirituale. Acest lucru este bine să ni-l încurajăm în deplasarea noastră şi să-l încurajăm în deplasarea celor din jur către aceste idealuri ale noastre.
Revenind, iată de ce omul putea desfăşura cu destul de multă uşurinţă activităţi fizice de mare anvergură – adică exact cele despre care ştim bine acum, după ce au fost desfăşurate cele mai grele, mai complexe activităţi fizice umane, în ultimele milenii.

Vibraţiile planetare actuale nu transferă totul în mod automat în alte sfere de distribuţie, ale altor corpuri din sistemul nostru corporal complet, ci EXPERIENŢA anterioară a spiritului este aceea care poate folosi în mod extins energiile de vibraţie mai mare care aprovizionează corpurile noastre, pe care le are la dispoziţie acum: ceea ce scoate de fapt, din memoriile spirituale, experienţă de mai mare vibraţie, şi facilitează folosirea în viaţa curentă a celor astfel extrase.
Viaţa noastră se poate schimba treptat, dar repede, dacă nu ne lăsăm în continuare atraşi de vechile plăceri, de vechile obişnuinţe. Dorinţa de a ne ridica către ceva mai bun, mai calitativ, mai universalizat, mai înălţat – cum spunem noi – ne atrage pe acest drum.
Şi este bine să-l urmăm. Dar să nu dispreţuim pe cei care încă nu sunt pregătiţi să răspundă chemărilor noastre...
Experienţa astfel folosită contribuie prin aprovizionarea cu noi energii, preluate din mediul de vibraţie din ce în ce mai mare, şi astfel contribuie la reînnoirea corpurilor noastre: cu materii şi cu energii hrănitoare, de vibraţii din ce în ce mai înalte, care duc astfel mai departe şi susţin viguros procesul de înnoire, proces care duce la rândul său la accesarea acelor memorii mult mai înălţate decât cele folosite în ultimele milenii...
Dar asta nu înseamnă o revenire mecanicistă la cele dinainte, căci ultimele milenii de evoluţie ne-au ajutat să ne descoprim atât de multe... Curajul, demnitatea, bucuria de a trăi CHIAR ÎN PERIOADE DE VIBRAŢIE PLANETARĂ JOASĂ !! de care ne temeam atât de mult înainte...
Chiar dacă ne temem poate şi acum de multe lucruri, tot avem curajul să mergem mai departe... Şi asta contează enorm de mult. Avem încredere – CHIAR ŞI LA VIBRAŢII JOASE, căci la vibraţii înalte avem încă mult mai mult decât ne putem închipui acum: în viaţa noastră, în intuiţiile noastre, în ajutorul uriaş pe care îl primim din partea semenilor noştri şi din partea entităţilor noastre ajutătoare. Chiar credem că suntem mereu ajutaţi!!
Şi asta este, cred, cel mai important lucru din lume pentru noi, acum...

luni, 5 septembrie 2011

PINK MONDAYS: 5.septembrie.2011

Prietena blogurilor mele, în faţa cărui efort considerabil de a ne prezenta zilnic elelemente serioase ale ezoterismului mă plec cu respect şi cu mult drag, KARMAPOLICE (Politia karmica a falsilor guru) (http://cybershamans.blogspot.com/) m-a invitat să particip la aceste PINK MONDAYS pentru care mă voi pregăti în fiecare duminică pentru a vă servi şi vouă, dragii mei, şi altora de prin alte părţi, o "pastilă" de veselie pentru a face începutul de săptămână mai plăcut !!
De faaaapt... aş mai avea ceva pregătit mai de mult timp...
Dar deocamdată să vedem pastila de azi, luni 5.septembrie.2011 - chiar dacă apare cu întârziere !! Dar nu-i nimic, oricum şi marţi se pare că omul crede în cele 3 ceasuri (g)rele, aşa că voi uni cele două "pastile" acum, în această seară !!


MARŢEA - 3 CEASURI RELE ??...

Folosesc prilejul oferit de o prietenă de pe Facebook, pentru a reflecta un picuţ asupra acestei încredinţări ...
Pentru care îi multumesc, aşa cum mulţumesc oricărui companion de drum, pentru prilejuri asemănătoare...

Orice lucru aparent rau poate fi transformat intr-o trambulina pentru o invatatura sau o consolidare de invatatura. Principalul este sa fim atenti si sa luam din toate ceva bun. Straduindu-ne sa facem pe loc acest lucru, reactia grea din evenimentul neplacut se estompeaza si ne trezim trecuti de varful momentului greu incercand sa ne facem un bine: si noua - si celor din jur !!! Asa incat... cele trei ceasuri rele - grele!! de fapt, sunt rezultatul intrarii noastre saptamanale pe panta muncii fizice, al carei varf este miercuri spre joi... Apoi energiile fizice se estompeaza, pentru a lasa cursul liber celor spirituale, al caror varf se afla intre sambata si duminica. Suntem aici pentru a invata, printre multe altele, sa tinem cont de variatiile de vibratie care se schimba subtil - dar puternic - in planul fiecarei clipe a vietii noastre.
Intuitia populara atesta ceva: greutatea. Unii oameni simt - altii nu simt acest lucru, si nu neaparat pentru ca ar fi ei nesimtiti sau superficiali.
Bine, vom discuta cândva si despre "nesimtitii" lumii...
Dar acum sa urmarim alte aspecte. Multi oameni nu iubesc munca fizica, de care insa avem nevoie aici, pe Pamant. Ei urca cu greu panta aceasta saptamanala - desi energetic suntem pregatiti, odihniti, inca de la jumatatea zilei de duminica...
Percepandu-ne treptat pe noi insine, putem sa intelegem direct toate acestea... Astfel incat putem să constientizam cat se poate de bine faptul ca in ziua de luni chiar avem forte proaspete: voinţă insa nu este prea multa, ne este estompată inerţial dorinta de a munci cu sârg, de a oferi vietii si societatii noastre tot ce avem mai bun...
Dar toate se pot constientiza, apoi invata si apoi consolida.

Fiecare dintre noi suntem in cate o etapa a acestui drum al perceptiilor, constientizarilor, invataturilor, aplicatiilor si consolidarilor tuturor. Sigur ca multi dintre noi avem acum destine de odihna, dupa mileniile grele anterioare: o odihna activa, si asta este o chestiune care trebuie inteleasa ca atare. Dar atat cat avem de munca - sa o facem cu daruire si sa dam exemplu in jurul nostru, indiferent de domeniul in care activam.

FILĂ DE JURNAL: 5.SEPT.2011

"Sa zambesti unui om care este suparat; sa vizitezi, chiar si pentru putin timp, pe cineva care este singur; sa oferi adapost sub umbrela ta cuiva aflat in ploaie; sa citesti ceva unui orb; aceste actiuni si multe altele pot parea marunte, dar astfel noi putem sa dam iubirii noastre pentru Dumnezeu o forma concreta." Maica Tereza
 
Mă gândesc şi la aceste aspecte, cu care eu personal m-am întâlnit uneori - este drept nu de multe ori: o dată în viaţa curentă, şi de multe ori pe internet.
Sunt oameni care sunt atât de necăjiţi de viaţă încât nu suportă zâmbetul altora. Mângâierea prietenească cu atât mai puţin. Nu este ceva rău, este felul acelor oameni, deocamdată, de a se concentra la cele ale vieţii lor, cu care nu sunt obişnuiţi. Tocmai de aceea li se pare totul greu. Să-i înţelegem astfel şi să păstrăm un moment de înţelegere în tăcere lângă ei.
Alţii vor lovi din cauză că nu vor înţelege de ce avem o atitudine pozitivă atunci când lumea este atât de necăjtă... Să avem în vedere că nu toată lumea înţelege şi nu ştie încă a căuta înălţarea spirituală pe care unii o caută, din care unii îşi fac un ideal.
Idealul nostru nu este înţeles de mulţi oameni azi, dar păstrându-ne această cale, îi ajutăm şi pe ei s-o caute, sau măcar să accepte că sunt astfel de semeni pe Pământ, care nu caută comoditatea, relaxarea de dragul relaxării, relaţionare pentru descărcarea furiilor dn familie, de pe stradă şi de la serviciu...
Să-i înţelegem şi pe ei. Şi să facem aerul Pământului mai respirabil şi pentru noi, şi pentru ei deopotrivă. Ştim că de fapt curăţăm, eliberăm câmpurile de diverse nivele vibraţionale, de toate cele care îngreunează sufletele celor din jurul nostru. Oameni şi orice fel de vieţuitoare, deopotrivă...
Să folosim severitatea atunci când este cazul, zâmbetul atunci când este cazul - dar să păstrăm atitudinea interioară uşoară şi flexibilă, luminată de zâmbet interior, pentru tot ceea ce există în această lume. Să nu facem confuzie între supărare şi severitate, între severitate şi concentrare asupra subiectelor serioase de gândire curentă.
A face diferenţa între diferite elemente ne ajută la crearea unei flexibilităţi în faţa semenilor noştri. Dar şi la adresa propriei noastre fiinţe, la adresa propriei noastre evoluţii. Aici sau oriunde în lumile create pentru a ne ajuta.

joi, 1 septembrie 2011

MINTEA ŞI INIMA (3) : GÂNDIREA POZITIVĂ ŞI CREATIVĂ; ROSTUL TEHNOLOGIEI

Spuneam că fiecare lucru, element, eveniment are o parte pozitivă şi o parte negativă: depinde de intenţia cu care este construit, utilizat, participat. Şi fiecare lucru în parte are, şi păstrează o încredinţare care se leagă de părticele din convolutul iniţial. Astfel, acelaşi element de studiu poate fi privit diferit, în totalitatea lui, de grupuri spirituale diferite, care îl folosesc independent unul de altul: spunem că este utilizat în funcţie de interesul personal sau comun, de grup. Dar funcţionalitatea lui intrinsecă, pentru care a fost creat, rămâne valabilă în orice situaţie.
Spre exemplu, un cuţit este creat pentru a tăia ceva: dacă un om taie pâine pentru a-şi hrăni tovarăşul de drum sau dacă îşi ucide tovarăşul de drum, el face cu cuţitul acelaşi lucru, dar experienţa sa umană l-a determinat să acţioneze într-un fel sau altul. Nu cuţitul este de vină pentru o crimă, nu cel care l-a creat, ci acela care l-a folosit, prin intenţia sa.
Tot în acest fel, un om se poate speria de altul care are un cuţit în mână, poate acţiona pripit şi în virtutea fricii, şi prin puterea de a se apăra, el poate ucide nevinovatul care se pregătea pentru a face cu totul altceva. Dintr-o asemenea situaţie, alţii pot să profite, dând conotaţii diferite evenimentului, speculând situaţii conexe prin care îşi realizează interese personale sau de grup.
Azi ştim bine asemenea situaţii. Şi încă infinit de multe exemple.
Interesele pot fi diferite - dar pozitive, diferite - dar negative. Când interesele sunt toate îndreptate către un scop pozitiv, ele formează un adevărat "munte" - cu participări mai mult sau mai puţin evidente, aflate în dezvoltare şi în diminuare. Într-un asemenea caz, "vârful" muntelui sau versanţii săi nu sunt negativi, oamenii tind către ceva bun, corect, calitativ superior unei situaţii anterioare, iar coborârile sunt concluzii şi consolidări după atingerea "vârfului". Sau pot fi folosite pentru a-şi lua avânt către alte scopuri, pentru un acces cu avânt, cu viteză - pentru că intuiţiile, alături de "gândirea-înainte" de fapt îi dau viteză - spre o culme superioară.
Chiar din vârful muntelui, omul ştie că sunt încă mulţi munţi de cunoscut, de străbătut; fiecare pas îi este şi nou, şi vechi deopotrivă. De sus se văd munţii, dar şi văile: mintea aduce, cu memoriile ei, experienţa mersului, inima aduce drag de drum, de bine, de frumos, de util, drag de vieţuitoarele care trebuiesc protejate. Dar nu numai: drag de orice palmă de pământ, de orice firicel de apă, toate trebuind să fie păstrate curate; florile trebuiesc lăsate să trăiască, gângăniile trebuiesc ocolite, animalele nu trebuiesc stârnite, iar cele rănite - oblojite. Drumurile să fie bine întreţinute, cu refugii curăţite şi reparate, podeţele de peste ape să fie refăcute.
Aşa sunt lucrurile şi în viaţă.
Facem comparaţii, paralele, gândim cum să ridicăm nivelul calitativ şi de trăinicie al tuturor celor realizate. Mintea luminată nu mai face "prostii". Iubirea nu ne mai este "oarbă". Omul nu mai spune: "Nu plec de acasă pe timp îndelungat - dacă mă înşeală nevasta??".
Înţelegem că toată lumea din jurul nostru are nevoie de noi, de mintea noastră ordonată, ştiutoare, de toată dragostea noastră, de îngrijirea noastră. Totul devine altruist: minte, sentiment şi faptă.
Şi putem să o facem, pentru că avem o experienţă pe undeva "ascunsă". Dacă le-am avea pe toate (şi este bine să ştim că este de necuprins numărul celor ştiute de noi, în calitate de oameni, creatori conştienţi universali) nu am putea decât să le ştim de-a valma şi tot aşa le-am face pe toate: fără obişnuinţa de a selecta exact ceea ce trebuie pentru fiecare moment, pentru fiecare conjunctură în parte.
Experienţa anterioară şi vibraţia planetară în permanentă creştere ne ajută să facem efortul de încununare cu succes a fiecărei acţiuni pe care o derulăm. Numai să vrem acum, dacă nu - măcar ştim că un astfel de efort există, mulţi oameni îl fac, dacă avem nevoie de sprijin ştim cui să ne adresăm. Dacă azi am privi cu invidie un om care poate, şi face mai multe decât noi, până data viitoare (următoarea venire în acest punct al universului) vom lucra cu noi înşine mult şi vom cizela, vom dezvolta şi aprofunda multe elemente care ne vor conduce la estomparea invidiei şi dezvoltarea dorinţei de a realiza ceva - orice - de calitate. Pentru că învăţăturile noastre nu se limitează nicidecum la viaţa trăită pe Pământ, sau pe oricare altă planetă. Pentru că viaţa spiritului este eternă şi noi nu învăţăm numai în timpul întrupărilor cu corp fizic, aşa cum ni s-ar părea acum firesc să facem. Dincolo de corpul fizic, învăţăturile sunt foarte multe şi mai ales foarte profunde. Astfel încât între vieţile cu corp fizic se desfăşoară vieţi cu alte feluri de corpuri şi astfel ne obişnuim să facem şi noi aceleaşi lucrări ca şi cele pe care le invidiem azi: ele vor fi învăţate bine la nivele de vibraţie medii şi înalte, iar în vieţile viitoare cu corp fizic vor fi consolidate şi nivele de vibraţie joasă.
Tocmai de aceea este necesar să facem acest efort de cunoaştere şi de lucrare în prezent, chiar dacă ştim că suntem destul de stăpâni peste astfel de lucrări la nivele înalte de vibraţie planetară.
Nu este de ajuns să ne răspundem numai la întrebarea dacă ne mai trebuie cunoaştere modernă, tehnologică, într-un viitor al mentalului concentrat, al unei creaţii mentale care nu se va mai folosi de combustibili, linii tehnologice fie ele şi de mare performanţă. Mereu se ivesc alte întrebări pe aceeaşi temă.
Spre exemplu: de ce unora dintre noi ne-a trebuit să cunoaştem mai multe în această epocă, şi doar mai puţin sau chiar de loc nu le-a trebuit altora, mai ales acum, mai ales în epoca tehnologică??
În primul rând, în societatea astfel moştenită azi de către fiecare om în parte, suntem mai întâi utilizatori, apoi creatori. În multe locuri din univers va trebui să fim utilizatori şi frânturi de creatori - aşa cum suntem acum în condiţii pământene: apoi ajungem să fim creatori pătrunzători, apoi extinşi în tainele tuturor celor din univers. Ne vom obişnui să folosim cele create de alţii cutreierând galaxiile, cunoscând viaţa care se derulează de-a lungul şi de-a latul lor. Apoi vom fi treptat şi creatori înaintaţi - pe spaţii mai restrânse sau mai largi din univers:
- creatori oricum, de dragul creaţiei, frenetici (aşa cum sunt majoritatea dintre noi azi, pe Pământ) fără să ne gândim la consecinţe: aşa cum spuneam - în locuri restrânse, ca şi pe arii foarte întinse ale galaxiilor;
- creatori care în condiţii grele vor ceda presiunilor altora şi vor crea în mod egal pentru distrugerea unor aspecte ale vieţii, şi nu pentru ridicarea nivelului material al populaţiilor zonal-universice; o vom face pentru a ne salva viaţa proprie şi viaţa celor foarte apropiaţi (familie, alte feluri de grupuri restrânse);
- creatori care vor avea drag de orice, de oricine, care vor prefera să moară altruişti - decât să trăiască cu conştiinţa încărcată.
Vom înţelege că Pământul a fost reprezentativ în anumite atitudini ale noastre faţă de semeni şi creaţia lor - pentru trecerea la o scară uriaşă, pe care nu am putut să o cuprindem cândva şi numai conjunctura pământeană ne-a relevat, în mic, din ce cauză: pentru că aveam nevoie de conştientizarea puţinei cunoaşteri pe care o aveam la bază, pentru a o extinde, aprofunda şi apoi a o trăi la scara largă a galaxiilor din întreaga lume. Vom conştientiza că ceea ce am făcut rău, distrugător, în mic pe Pământ - nu trebuie repetat în lumea largă; că orice creăm - trebuie să fie o creaţie conştientă, realizată cu iubire de viaţă, şi nicidecum aşa ca pe Pământ: mai întâi frenetic - fără să ne pese de cineva, de oricine altcineva: semeni, vieţuitoare mărunte, constituirile material-structurale ale planetei de reşedinţă, lăsând în urma noastră mizerie, durere, distrugere.
Fiecare etapă în parte presupune multe aspecte de cizelat, pe lângă chiar cunoaşterea etapelor - fără a se sări cu inconştienţă peste ele. Pământul este locul în care folosim media cunoaşterilor de acelaşi fel (experienţa medie) din nenumărate alte locuri din univers, din care venim cu acumulări de experienţă. Şi pentru ele Pământul este reprezentativ, de asemenea. De oriunde căpătăm experienţă şi oriunde ne ducem o folosim - direct sau indirect. Suntem, şi devenim mereu, creatori de sine şi creatori de experienţă pentru alţii. Împletim fără să vrem, fără să cunoaştem bine de la început, experienţa noastră personală, cu experienţa culeasă din informaţii (am aflat că…). Dar asta nu este de ajuns în nici un caz. Conştientizăm trăind pe Pământ că nu avem experienţă multă, sau dacă avem experienţă - ea nu este consolidată prea mult - aşa cum am mai discutat. Iar mulţimea informaţiilor, exemplelor, înţelegerilor sunt mai mult sau mai puţin complete - aşa cum vedem la tot pasul şi în interiorul nostru, şi în exteriorizările noastre şi ale lumii din jur. Înţelegem acest lucru din tot ceea ce trăim, permanent.
Fără toată experienţa, din toate locurile, nu am putea fi nici măcar utilizatori - dară-mi-te creatori înaintaţi... Nu conştientizăm asta. Copilul, puiul de om, imediat se orientează în mediul, în lumea în care se naşte. Nici un alt pui nu se poate orienta într-o aşa de mare complexitate. De fapt nici nu conştientizăm complexitatea lumii în care trăim. Încă. Şi nu pentru că suntem animale în evoluţie pe treapta lor, ci pentru că nu manifestăm decât ceea ce este propriu omului, la nivelul de vibraţie pământeană dintr-o perioadă şi alta. Adică: nu suntem certăreţi, dar dacă cineva chiar ne calcă pe bătături - ţipăm. Cei care nu ţipă sunt educaţi prin obligativitate într-un anumit sens - dar mai devreme sau mai târziu ori fug în lume (în sihăstrie, ashramuri, etc.), ori ţipă. Într-un fel sau în altul tot se vor manifesta, iar dacă îi întrebi - mulţi vor spune că îi dispreţuiesc pe cei care ţipă sau, în egalăm măsură, pe cei care ţin foarte mult la masca lor, la imaginea lor în lume.
Complexitatea interiorului nostru ne provoacă - nicidecum un singur om, şi nicidecum o singură clipă. Ci tot ceea ce este în noi şi tot ceea ce nu am reuşit încă să consolidăm din împletirile cu exteriorul nostru: în primul rând felul de a folosi energia pe care o avem pentru a înţelege momentul - şi pentru a ne exterioriza în faţa altcuiva. Dar învăţăm…
Înţelegerea presupune un drum, o cercetare de moment care va conduce la ceva: la cunoaşterea lumii, în speţă. La cunoaşterea noastră personală, la cunoaşterea modului în care ne orientăm în diverse tangenţe. Ştim asta - dar aflăm că mai avem încă multe de învăţat. Şi mergem mai departe.
Şi de ce tehnologia de azi ne ajută, atât de mult încât să o dezvoltăm pe toate cărările… mai ales dacă creaţia materială mentală o va înlocui de tot?
Pentru că elementul tehnologic de azi reprezintă o mare parte din complexitatea lumii energetice în care trăim, care ne defineşte ca şi creatori universali, şi în egală măsură ca şi utilizatori universali.
Să detaliem un pic.
Diversitatea tehnologică în care trăim azi nu este chiar pentru toată lumea de studiat acum, în această viaţă, la întreaga complexitate a activităţilor umane corespondente. Unii oameni sunt creatori acum - şi au nevoie de studii şi aplicaţii complexe; alţii sunt doar utilizatori şi îşi formează puterea de înţelegere a unor derulări - funcţiuni - materiale în aceste condiţii pământene. Alţii - nici una şi nici alta, ci făcându-şi o viaţă întreagă cu mîna, în mod direct şi simplu, tot ceea ce necesită, chiar dacă rudimentar, neavând acces la lumea tehnologică. Aceasta nu este de loc o pedeapsă, ci o formă de creştere a abilităţii folosirii membrelor - adică unor părţi corporal-fizice, de cea mai joasă vibraţie a sistemului nostru corporal. Adică o vibraţie în care nu au consolidat munca fizică. În loc să credem că este o pedeapsă karmică, este bine să înţelegem neobişnuinţa unor activităţi ale astfel de spirite, chiar dacă ele vin din locuri foarte dezvoltate ale universului. Au nevoie în primul rând de creşterea abilităţii folosirii diferitelor membre, părţi corporale, prin care evoluţii proprii contribuie însă la evidenţierea unor activităţi la rândul lor ieşite la un moment dat şi din atenţia, din concentrarea celor care creează şi folosesc activitatea bazată pe tehnologie. Spre exemplu, africanii care se deplasează cu viteze sporite, fără dificultate, pe distanţe foarte mari, folosindu-se de cunoaşterea pământurilor, curenţilor aerieni, dezvoltării energiilor corporale şi susţinerii diferitelor grupări de muşchi. Dezvoltă astfel deplasarea pe picioare, prin forţe proprii, demnă de invidiat când cuceresc primele locuri la olimpiade, arătând lumii că se poate să se dezvolte ea însăşi şi aşa: o lume care se obişnuise la sfârşitul anilor '70 să se mândrească cu puterea tehnologiilor din ce în ce mai dezvoltate, o lume plină de beţia vitezei maşinilor sale, dar o lume în care sănătatea omului nu avea decât de pierdut fără mişcarea obişnuită a omului în mediul său de trai. Şi vom vedea într-una din postările viitoare cât de importantă este această mişcare pe pământ, pe sol, pentru om. Vestul supertehnologizat a descoperit prin intermediul triburilor maasai din Kenia mişcarea în aer liber.
În paranteză fie spus, iată aşadar un exemplu de împletire a necesităţilor umane din care fiecare secvenţă spirituală învaţă, aplică şi se exteriorizează de la un teritoriu la altul, de la o perioadă de timp la alta: nimic nu trebuie uitat, pierdut din vedere, niciodată.
Să rămânem în domeniul tehnologiilor. Să vedem avantajele ei, din punct de vedere al spiritului creator universalizat:
- cunoaşterea tehnologiilor înseamnă cunoaşterea tuturor fazelor, etapelor ca atare, în derularea lor, în cursul cărora se realizează lucrări şi obiecte cu ajutorul corpului fizic, al materiilor şi energiilor specifice - resurse fizice structurate ale planetei locale: pământuri, minereuri, cristale, corpuri ale altor vieţuitoare (plante, animale) sau părţi ale corpurilor lor, în vederea realizării unor elemente necesare vieţii umane;
- legat de cunoaşterea directă a folosirii resurselor planetare pe faze, etape, importantă este chiar înţelegerea curgerii fazelor, decurgând una din alta, derularea lor de la prima - până la ultima fază, conducând de la materialul amorf la realizarea unor utilaje, aparate, instalaţii cu funcţionare automată: funcţionare care se derulează independent de mâna şi voinţa de acţiune a omului, chiar dacă omul doreşte rezultatele unor astfel de activităţi.
Ceea ce poate fi privit ca o realizare deosebită a mentalului uman, ca gândire - nu ca şi creaţie prin compactizarea şi structurarea materiilor planetare, adică creaţie materială mentală. Mintea este forţa inteligentă a spiritului care înţelege proprietăţile şi aplicaţiile consecutive pentru a ajunge la realizarea dorită. Prin intermediul ei, spiritul întrupat planifică - după înţelegerea proprietăţilor acumulărilor materiale planetare (exprimate mai sus), apoi pune în practică cu corpul fizic, apoi creează aparatura care înlocuieşte fazele manuale, dezvoltate şi derulate astfel mult mai rapid, şi simultan, creând astfel loc pentru diversificarea altor acţiuni umane.
Instalaţiile, roboţii industriali, ajung astfel să facă ceea ce pot face multe grupuri umane simultan sau secvenţial. Şi astfel spiritul conştientizează treptat şi la vibraţii planetare scăzute, ca şi la nivele vibraţionale înalte, elemente de formare a timpului simultan şi al timpului consecutiv: baza înţelegerii timpului secvenţial, cu proprietăţi ale secvenţelor de spaţiu activ galactic şi intergalactic - adică grupări de subfaze consecutive şi simultane, care se înfăşoară în volume la rândul lor simultane cu altele sau desfăşurându-se consecutiv. Începem să înţelegem astfel complexitatea lumii în care trăim, să o pătrundem apoi din ce în ce mai mult, aducându-ne noi înşine aportul creativ pe absolut toate coordonatele universurilor - nu numai la nivelele lor cele mai înaintate;
- astfel spiritele ajung să înţeleagă mecanismele ascunse ale acumulărilor şi compactizărilor materiale - apoi energetice ale universurilor. Ajung să înţeleagă derulările vieţii şi activităţii directe a spiritelor, după cum este însuşi spiritul, după cum este structurarea sa interioară, apoi curgerea radiaţiilor sale multiple şi modul în care puterile radiante ajung să se înfăşoare şi să desfăşoare rapid, eficient, calitativ tot felul de creaţii, de activităţi conexe creaţiei, în lumea pe care astfel o dezvoltă mereu;
- creaţia materială mentală, cu care spiritele se obişnuiesc mai uşor, este într-adevăr rapidă şi comodă, dar spiritul a învăţat să o deruleze prin activitatea fizică la început, pe care are însă tendinţa să o piardă din vedere. Adică exact aşa cum are aceeaşi tendinţă să evite mândru mişcarea fizică în natură, atunci când are bogăţia de mijloace automate, comode, de mişcare în spaţiile planetare. Dar iată că sănătatea sa are mult de suferit şi revenirea parţială la mişcarea în aer liber îi creează echilibrul de forţe în lumea în care se naşte şi trăieşte.
De asemenea, evoluţia sa de ajutător , care îi va menţine starea, cursul de evoluţie mai departe, îi este imperios necesară pentru a oferi acelaşi sprijin ca şi acela pe care l-a primit şi el, cândva, de la ajutătorii săi. Fără de care ajutor nici cei mai mici nu pot evolua, nici ajutătorii înşişi mai mult nu pot transcede lumea în care trăisc şi lucrează mereu, strângând din ce în ce mai multă experienţă.
Aşadar creaţia tehnologică este de fapt o adaptare a lucrării mentale la o lucrare manuală, şi astfel totul devine un fel de bandă a lui Moebius, în care toate merg şi revin lin,decurgând una din alta, se ajută, se întăresc şi revin fortificate, se ajută reciproc, se dezvoltă una pe alta, se sprijină la trecerile către nivele superioare, fără să-şi uite astfel nicidecum rădăcinile.
- studiul relaţiilor dintre oameni, ca spirite întrupate, în curgerea manifestărilor lor conduce la înţelegerea şi adaptarea în toate situaţiile posibile a celor învăţate din aprofundările tuturor ştiinţelor fizice la situaţia momentului. Ajutorul pe care învăţăm să-l oferim şi să-l primim creşte şi diversifică experienţa noastră totală. Numai în acest fel înţelegem că rostul nostru este să mergem pe firul dezvoltărilor mereu mai înaintate, ajungând pe această cale la ceea ce numim în mod curent: Homo Pantocrator - omul-creator înălţat, universalizat, care creează şi cu mentalul său,dar şi cu mâna sa şi dă viaţă tuturor celor din jurul său. O viaţă la care el însuşi participă, susţinându-o, protejând-o, ajutând-o să se dezvolte singură la rândul ei, tot aşa cum şi el a fost - la începuturile sale - tot aşa, ajutat la rândul său.

Sunt numai câteva elemente creionate aici, timpul şi puterea înţelegerilor vor aduce încă şi mai multe lucruri noi în cunoaşterea lumii noastre.