Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Să nu ne imaginăm că misiunea sfinţilor se termină odată cu trecerea lor dincolo de fiinţă. Munca lor merge mai departe, într-o deschidere uriaşă în volum, calitate şi profunzime...
LA MULŢI ANI TUTUROR CELOR CARE POARTĂ ÎNDRUMĂRILE DE NUME ALE SFINŢILOR PETRU ŞI PAVEL !!!

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


marți, 28 iunie 2011

PE SCURT: ETAPELE ÎNVĂŢĂTURILOR SPIRITUALE

Am citit în mai multe părţi o astfel de exprimare:
"Suntem plini de lecţii neînvăţate"
iar tonul – din încredinţare – este de reproş, de acuzare. Şi ea vine din partea celor care au păşit pe această cale, a învăţăturilor – aşadar a unor preluări conştiente, o cale pe care mergem cu toţii, fără a fi vina nimănui – şi nici meritul cuiva – că unii suntem pe o treaptă şi alţii pe altă treaptă de învăţătură. Orgoliul ne determină să nu acceptăm că suntem pe trepte diferite de învăţătură, iar această formă de orgoliu se trage din manifestări specifice celor care au o învăţătură, se cred superiori altora, fără să intuiască însă că a conştientiza acest lucru înseamnă a oferi ajutor – şi nu a reproşa, a acuza că unii nu se ridică la nivelul altora. În anumite etape, chiar ajutorul este refuzat, din frica de a nu fi influenţat de cel care cere prezenţă şi ajutor.
Când atenţionăm asupra unui lucru ar fi bine să avem şi de oferit, în continuare – dacă se poate – ceva cu care să completăm sau chiar să înlocuim în manifestare, pentru ca lumea să înţeleagă că este o expunere de subiect de discuţie, şi nu un reproş. Dacă nu avem ceva de arătat în loc, de explicat, o atenţionare poate oferi înţelegere de reproş, reacţie agresivă sau doar revoltă din partea celor care primesc atenţionarea.
De fapt şi reproşul este justificat într-o primă etapă, căci cel care se află pe treapta sa abia obţinută prin eforturi destul de mari – intuite şi ele – se teme în străfundul sufletului său, să nu fie influenţat de ceilalţi, care pot deveni agresivi în faţa unor noi învăţături. Lipsa de experienţă şi de consolidare ar trebui să nu fie subiect de ruşine, însă de cele mai multe ori lucrurile se derulează chiar aşa. Şi apare astfel un efort destul de mare de a face faţă unor situaţii aflate: între a face ceva şi a face faţă celor care nu doresc să facă; între a cere ajutor şi a face faţă celor care nu-l doresc; între a lucra şi a fi lăsat (a i se permite) să lucreze. Şi încă mult mai multe aspecte de acelaşi fel…
Astfel, părerea mea este că ar trebui să fim acum, în aceste timpuri, conştienţi de câteva lucruri.
Nu toată lumea este azi în situaţia de a conştientiza complexitatea celor care ne înconjoară, care vin din noi înşine, care ne vin de la alţii, care vin în valuri din exteriorul planetei, care se răspândesc din mijlocul nostru în exterior şi modul în care se estompează radiaţiile înainte de a se răspândi însă în mediul cosmic.
Necunoaşterea şi sărirea peste etape neaprofundate, datorate societăţii noastre cu un segment foarte îngust de concentrare pe căutare, conduce la acuze sau concluzii care nu explică şi nu ajută. Da, venim toţi oamenii – ca spirite întrupate – din Lumină: este o expresie care înseamnă că venim din cunoaşteri mari, adâncite prin parcurgerea multor etape de evoluţie, după parcurgerea cărora suntem azi în stare să facem faţă tututor celor cu care ne confruntăm pe Pământ. Am venit la învăţătură, la conştientizarea unor aspecte ale universurilor care nu ne sunt suficient consolidate sau pe care le-am mai uitat concentrându-ne pe diverse alte elemente de trăire, pe alte meleaguri ale universului.

Însă mai înseamnă că unii au o cunoaştere consolidată mai mult decât alţii şi ne aduce Dumnezeu pe aceeaşi planetă pentru a ne învăţa tocmai acest lucru: să ne ajutăm reciproc, în loc să ne dispreţuim sau să ne preţuim doar prin prisma unui segment îngust de practică. Aşadar nu sunt lecţii neînvăţate pentru că unii nu ar fi vrut să le înveţe: la fel ca şi copiii de clasa I care nu pot rezolva integrale - pentru că nu ştiu, nu pentru că nu vor...
Astfel ajungem să înţelegem că fiecare dintre noi se află pe câte o treaptă de învăţătură cu etape aflate într-o succesiune anume. Deocamdată – căci studiul lor conduce cu siguranţă către conştientizarea altor etape sau subetape – pot să creionez următoarele:
1. Trăirea (întruparea) în mediul celor care au învăţat deja;
2. Trăirea evenimentelor care ne dovedesc că a şti nu este egal cu a pune fără probleme în practică, în orice fel de condiţii;
3. Conştientizarea neputinţelor şi conştientizarea posibilităţii de revenire din memorii, în astfel de condiţii, a rezolvărilor celor mai echilibrate după puterile proprii, după cunoaşterile proprii, care şi ele sunt înmagazinate în memorii, dar nu au fost folosite suficient, în orice fel de condiţii, pentru a se putea consolida. Fiecare spirit trebuie să-şi acorde el însuşi – şi ar trebui să primească din mediul propriu de trai – înţelegerea primului impuls; să aibă, şi să primească înţelegere şi acordare a timpului necesar revenirii din memorii a rezolvărilor, manifestărilor cele mai echilibrate, care sunt ajutate de vibraţii, de percepţiile multisenzoriale asupra mediului, de ajutorul oferit de alte spirite din mediul de trai;
4. După conştientizări vine etapa de practică nouă, cu ajutor venit din jur: desfăşurate în câmpul mental-emoţional al celor deja de mult timp practicanţi; se consolidează astfel cunoaşterea, practica în mijlocul unor grupuri spirituale diferite, se îmbogăţeşte propria experienţă şi se consolidează fluxurile de manifestare adiacente – lucru foarte puţin valorificat de cunoaşteri în ziua de azi;
5. Oferire de ajutor altora, care vin şi ei din urmă pentru a învăţa, cu aceleaşi neputinţe, parcurgând în linii mari aceleaşi etape. Prin această oferire de ajutor chiar "învăţătorii" îşi consolidează propriile cunoaşteri, pe rând, atunci când vibraţiile planetare aduc timpuri specifice fiecărui tip de manifestare-învăţătură-consolidare.

Toate acestea nu sunt etape care să se desfăşoare pe zile, luni, ani. O singură etapă poate să dureze mai multe cicluri de vieţi, căci fiecare manifestare este un cristal cu 1000 de feţe, care trebuiesc şlefuite fiecare în parte şi toate la un loc, adică: conştientizate, lucrate, integrate în manifestările grupale din diverse zone ale universului, la diferite nivele de vibraţie.
Atunci când un om pare a le realiza pe toate într-o viaţă sau într-o perioadă scurtă a vieţii nu înseamnă altceva decât că spiritul face o recapitulaţie, învăţând astfel să le integreze, şi să se integreze în învăţăturile totale la nivelul de vibraţie de întrupare.
Dar asta înseamnă că a trecut deja prin toate etapele anterioare şi se pregăteşte de intrarea în etapa următoare. Derularea sintezei în văzul lumii înseamnă că societatea are nevoie de experienţa lui, iar el are nevoie să cunoască experienţa societăţii, prin temele de discuţie care vin, la care poate face sau nu faţă, care trebuiesc completate cu alte elemente ce pot fi integrate în cunoaşterea generală.
Iată aşadar ce uşor ne vine să spunem că suntem plini de lecţii neînvăţate, cu revoltă – mai mult sau mai puţin justificată, căci dacă unii dintre noi primesc justificare pentru neputinţele lor, alţii ajung repede la concluzia personală că nu îşi poate justifica aşa ceva. Dar nici altuia nu trebuie să impună conştientizarea sa, iar consolidarea acestei manifestări echilibrate îi va aduce puterea de a face următorul pas, ajutându-şi semenii să facă fiecare pasul lui – şi nu al său, şi nu al altora.

EXPERIENŢA SPIRITUALĂ
Experienţa spirituală înseamnă adunarea tuturor manifestărilor spiritului, şi nu aruncarea, distrugerea, aneantizarea celor care par a nu mai fi de folos la un moment dat.
Este cel mai important element, cea mai profundă subtilitate a existenţei noastre, a eternităţii vieţii noastre protejată de creatorii universurilor şi coordonatorii evoluţiilor noastre. Şi astfel fiind spre învăţătură eternă pentru noi înşine şi pentru toate generaţiile înfinite care ne calcă cu încredere pe urme.
Spuneam la un moment dat că entităţile cele mai evoluate nu sunt cele care nu pot şi nu ştiu să facă rău altora, ci acelea care pot, şi ştiu să facă orice, dar ALEG să facă bine în permanenţă, etern. Numai aşa pot fi învăţătorii noştri eterni, înţelegătorii cei mai profunzi: pentru noi şi pentru toate fiinţele nemuritoare de pretutindeni.
Numai în acest fel putem fi ajutaţi, coordonaţi şi învăţaţi pe calea aceasta, pentru a ajunge să le cunoaştem pe toate, să le facem pe toate,să le înţelegem pe toate, la fel ca şi învăţătorii noştri.
Toate manifestările noastre – trecute, prezente şi viitoare – construiesc experienţa noastră din ce în ce mai profundă. Toate se bazează pe două forme eterne de fiinţare a monadelor, a întregului lor potenţial activ şi pasiv etern:
– pe înmagazinarea tuturor celor trăite: în memoriile spirituale;
– pe faptul că, mergând progresiv către înălţare spirituală, simpla creştere de energie interioară, de vibraţie interioară, conduce la întărirea experienţei de punere în practică a tuturor celor învăţate şi trăite anterior.
Manifestarea are loc prin folosirea în bloc a întregii experienţe, ceea ce conduce la îmbogăţirea tuturor elementelor care formează întregul, mai mult sau mai puţin – dar cu siguranţă a tuturor. Şi fiecare element poate fi manifestat cu prioritate, în funcţie de impulsul majoritar din mediul de trai, de segmentul de vibraţie (adică cumulul vibraţiilor apropiate) din mediul local.
În acest fel, evoluţiile pot fi, şi sunt coordonate astfel încât nici un spirit să nu “cadă”, să nu involueze, ci doar să varieze în manifestare, în limitele segmentului local, după puterea fiecărui grup spiritual în parte. Şi tot după puterea spiritelor, timpul de manifestare este variat astfel încât să nu existe o reală oboseală a spiritelor, care să conducă în scurt timp la ieşirea spontană din întrupare, oriunde s-ar afla întrupat spiritul.
Aşadar, de aceea putem să discutăm pe Pământ despre sublimări, pentru că avem în vedere faptul că venim din evoluţii înaintate, pentru a ne cunoaşte manifestările pe care le-am trecut – nicidecum superficial, ci doar în limita posibilităţilor proprii de trăire momentană. Avem o eternitate pentru a ne reîntoarce – nu numai pe Pământ, ci în orice loc din univers, pentru a trăi mai profund, mai elevat, pentru a accepta mai mult, pentru a ajuta mai mult: de la o călătorie la alta, de la un ciclu de vieţi în acest unvers – la altul.

Şi acestea fiind spuse, ne vom reîntoarce la intuiţii, clarintuiţii şi clarsimţuri.

vineri, 17 iunie 2011

DRUMUL DE LA INTUIŢIE LA MULTI(SAU PLURI)SENZORIAL (1)

Toţi oamenii se nasc cu capacităţi lărgite de percepţie multi(sau pluri)senzorială. Pentru că este obişnuinţa spiritului de a se baza, în filele eternităţii vieţii sale, pe mult mai mult decât pe capacităţile unui corp fizic, aşa cum îi este corpul de manifestare actual, pe Pământ.
Ceea ce înseamnă că spiritul care se întrupează pe Pământ ca om este deja creator conştient avansat, înaintat, cunoscând multiple feluri de creaţie materială, corespondent multor locuri din univers, cu ajutorul multor feluri de sisteme corporale. De altfel, acesta este şi motivul principal pentru care omul agreează basmele, legendele, minunile; le acceptă, şi se încântă, fără să se poată oferi deocamdată, oficial, o explicaţie anume, într-o epocă în care s-ar crede că nu îşi mai au rostul nici un fel de astfel de manifestări. Azi numim aşa ceva: miracol, creaţie miraculoasă. În străvechimi, dacă ar fi fost vorbire, omul ar fi numit-o simplu creaţie mentală. Creaţie cu alt fel de corp, aşa cum numim azi creaţia cu corpul fizic: creaţie manuală.
Purtăm cu noi, în orice loc, intuiţia unor „alt fel de lucruri”, aparent fără corespondent în viaţa reală, cotidiană. Şi totuşi ele au corespondent, în realitate: amintirile au fost cândva realitate, dar mai ales în cea mai mare parte a universului creaţie şi creatori „de alt fel” există, trăind şi realizând ceea ce pentru noi, azi, pare a fi irealizabil.
Şi totuşi nu este chiar aşa. Peste tot în univers se întâlnesc tot felul de sisteme corporale, adaptate condiţiilor locale, care avantajează diverse forţe spirituale radiante, consolidând celor cunoscători ceea ce au conştientizat şi au folosit anterior. Spiritele umane au un astfel de fundament de cunoaştere şi aplicare perceptiv-creativă, indiferent de treapta de evoluţie proprie fiecăruia în parte.
A crede că există aşa ceva nu este prostie. Este intuiţie.
A crede că putem percepe şi altceva decât cele perceptibile prin simţurile general-umane, nu este nebunie. Este percepţie cu ajutorul mai multor simţuri decât cele oficial recunoscute.
Universul este mult mai mult decât ceea ce percepem cu simţurile corpului fizic. Infinit mai mult şi mai complex decât cele percepute prin intermediul aparatelor obţinute prin tehnologii înaintate, care nu sunt decât o extensie a simţurilor fizice, omeneşti. De foarte mare utilitate, dar există întotdeauna ceva în plus dincolo de limitele momentane.

SCURTĂ LECŢIE DE ISTORIE
Şi tocmai în acest punct este cazul să înţelegem ceva deosebit de important – şi în acest domeniu, ca şi în toate cele umane: extremele se ating, au multe lucruri în comun, deşi nu totul. Spiritele cu experienţă mai puţină vădesc repede astfel de capacităţi perceptive, aparţinând unui domeniu multisenzorial concret, pe care şi le conştientizează bine şi de timpuriu. Le expun cu siguranţă multă, cu nerăbdare aş spune, chiar cu agresivitate de multe ori, pentru că nu au putere, experienţă de autocontrol. Ei se pun repede în slujba acelor structuri sociale care obstrucţionează cunoaşterea populară, pentru ca numai ele, în calitate de conducători (de administratori, de organizatori de fapt, ai vieţii sociale) să le folosească pentru a specula apoi tocmai obscurantismul în care obligă astfel să trăiască, popor după popor, în aceste vremuri pământene.
O asemenea putere, a celor care se reped să se expună cu cel dintâi prilej în lume, denotă însă – şi nu este nici confuzie, nici aparenţă – o puţină experienţă în domeniul flexibilităţii, abilităţii de a se echilibra între diferite structuri sociale pământene. Istoria i-a pedepsit pe cei mai repeziţi, mai rebeli, în special în timpul acelei epoci pe care o numim Evul Mediu, tocmai pentru că nu au putut avea încă acea putere spirituală de a controla şi de a se menţine în formele neagresive ale societăţii: de unde să caute să sprijine acea parte a adevărului care clădeşte – şi nu cealaltă parte care – deşi tot adevăr – este folosit cu cruzime împotriva semenilor proprii, împotriva vieţii ca atare.
Pe de altă parte, cei care au experienţă multă, ştiu să rabde în tăcere – o tăcere relativă de altfel, căci folosesc efectele percepţiilor lor pentru a răspândi înţelegere între oameni, toleranţă, bunătate, pentru a ajuta la îndulcirea vieţii semenilor-sclavi şi, în anumite situaţii clar delimitate în sarcinile lor, de a ajuta la echilibrarea societăţii, în perioadele de tălăzuire a revoltelor populare.
În ultimele milenii s-au întrupat mereu spirite aparţinând unor grupuri spirituale aflate la extreme. Alte grupuri, aflate între cele două extreme spirituale, au avut ca sarcină modelarea atitudinilor lor faţă de grupurile spirituale situate la extremele segmentului uman de întrupare. De aceea se poate acum aminti, şi ori de câte ori poate veni vorba, faptul că cei care au făcut rele omenirii, cu cei care au făcut bine omenirii, nu se întrupează decât extrem de rar în această perioadă de joasă vibraţie, în mijlocul societăţii umane voluminoase: şi, de regulă, cei care au experienţă mai multă se întrupează mai des decât cei fără experienţă. Este necesar să se înţeleagă astfel de ce nu putem vorbi despre adevărate păcate criminale când tratăm trecutul unor semeni. Criminali, odioşi, neiubitori de oameni şi de Dumnezeu… nu prea sunt – sau chiar de loc – la întrupare, căci şi-au făcut cunoaşterea proprie de mult. Nu au avut ca sarcină mai mult decât cunoaşterea celor posibile să le manifeste în condiţiile pământene actuale (adică din vremurile de după ultima glaciaţiune).
Cei care sunt azi pe Pământ sunt valuri noi de spirite care au dreptul să-şi cunoască şi ei neputinţele. Val după val. Ele se întrupează în această perioadă de joasă vibraţie cam o dată sau de două ori în mijlocul omenirii, la intervale mari de timp, având de regulă un destin fără impuls pentru formarea agresivităţii (dacă este cazul) şi unul cu impuls. Astfel, neputinţele lor sunt vechi de o eternitate, formate din combinaţii posibile de manifestări la acest nivel de vibraţie.
Iată de ce biserica creştină foloseşte păcatul ancestral, general, şi nu acceptă reîntruparea. A avut cercetători destul de puternici şi de buni înţelegători, în felul lor, chiar dacă ceea ce au aflat au folosit pentru subjugarea credincioşilor.
Multe sunt încă de analizat, de înţeles, de spălat, de curăţat...

Cei lipsiţi de experienţă, după terminarea destinului lor, nu se retrag din acest univers, ci rămân în preajma Pământului; ei asistă, cu conştiinţă avansată şi complet manifestă din corpul lor de entităţi astrale, la derularea evenimentelor umane. O asistenţă care se manifestă şi ea, în felul ei deosebit de puternic: radiind, din starea de conştiinţă completă, toleranţă, respect, demnitate – adică exact manifestările pe care nu le-au putut conştientiza şi controla, utiliza, în timpul vieţii omeneşti, fizice. Pentru ei este o întărire a laturii lor iubitoare de oameni, de orice vietate de pretutindeni. Dacă s-ar întrupa fizic mai des în aceste condiţii actuale, şi-ar consolida acum latura neputinţelor lor. Abia după parcurgerea multor trepte de evoluţie înafara Pământului, în alte părţi ale universului, în alte universuri, când se va fi consolidat astfel progresul evident pentru respectarea vieţii şi pentru progres spiritual, evident cu desfăşurare de creaţie materială fizică, abia atunci vor reveni în aceste locuri universice: de vibraţie joasă. Vor reveni pe postul pe care se află azi cei cu experienţă medie, pentru a-şi înţelege atitudinea faţă de extremele pe care el vor întâlni atunci, pentru a şi-o modela în părţile ei fine, de subtilitate din ce în ce mai profundă.

Să nu uităm că este vorba aici despre o stare secundară în această perioadă de vibraţie planetară, având în vedere că etapa este specifică folosirii corpului fizic şi consolidării creaţiei structurale. Adică acea creaţie realizată cu ajutorul structurilor corpului fizic, folosind structuri fizice ale mediului înconjurător: părţi ale corpului planetar (pământuri, metale, cristale şi orice fel de materie de mare densitate fizic-materială); ale corpurilor de întrupare vegetale (trunchiurile copacilor, rădăcini, fibre vegetale) şi animale (piele, blană, oase, fluide şi alte secreţii). Este o perioadă în care spiritele se manifestă prin corpuri care nu facilitează creaţia mentală şi majoritatea altor activităţi realizate prin structurile corpului mental. Ceea ce se facilitează în continuare prin structurile obişnuite ale corpului mental sunt planificările derulării evenimentelor spaţio-temporale, adică ceea ce denumim în mod curent gânduri. Este în acelaşi timp o protecţie pentru conservarea puterilor spirituale, la nivele de vibraţie joasă, dar şi o formă de protecţie pentru biosistemul planetar, cel mai afectat în cazul susţinerii în continuare a activităţilor mental-astrale.
De-a lungul întregii perioade s-au întrupat totuşi spirite cu foarte mare putere spirituală (căci puterile mentale sunt parte integrantă a puterilor spirituale totale), care au dus permanent flacăra cunoaşterii şi aplicării multor feluri de activităţi care folosesc multisenzorialul. Au menţinut astfel în subconştientul uman, radiant, ideea de mentalizare, de activitate mental-astrală înaintată. Au trăit într-un echilibru perfect al întrupărilor, şi fără să se dezvolte o activitate curentă de mare amploare. Astfel de ajutători au creat condiţiile cele mai bune pentru a pregăti din nou omenirea cu revenirea forţelor spirituale complexe, începând cu momentul atingerii unei vibraţii medii planetare suficient de înaltă pentru a facilita întărirea vieţii vegetale şi animale pe întreaga planetă.

CONDIŢII DE APARIŢIE ÎN MANIFESTAREA CURENTĂ ŞI DE MENŢINERE ÎN FUNCŢIUNE A CAPACITĂŢILOR MULTISENZORIALE
În acestă perioadă de trăire pământeană, astfel de capacităţi se pot dezvolta sau estompa în parcursul unei vieţi în funcţie de:
– experienţa totală a spiritului, la nivelul de vibraţie al locului de naştere în acest univers;
– puterea spiritului de a se menţine în percepţii lărgite (comparativ cu ceea ce cunoaştem acum la modul general);
– puterea de a menţine amintirile spontane din vieţi anterioare pe aceeaşi planetă sau din locuri de vibraţie asemănătoare.
Este important de acceptat faptul că ele se pot menţine indiferent de condiţiile de trai şi de cunoaşterea generală a societăţii de naştere.

Expresiile de tipul: supra-senzorial, suprasensibil nu cred că sunt potrivite în condiţiile în care cunoaşterea noastră – chiar dacă deocamdată nu este câtuşi de puţin oficială – ne aduce la înţelegerea faptului că avem un sistem corporal cu structuri stabile. Componentele unui astfel de sistem corporal sunt dotate cu senzori asemănători celor ai corpului fizic, pe care îl cunoaştem mai bine din trăirile curente. De aceea am propus una dintre exprimările: multisenzorial sau plurisenzorial, mai ales că am în vedere şi următoarele precizări: nimic din ceea ce numim simţuri fizice nu sunt exclusiv fizice – mă refer la văz, auz, miros, gust şi tuşeu sau pipăit. Fiecare în parte este o împletire a simţului fizic cu elemente de simţ, de percepţie prin senzorii corpurilor: dublu-eteric (sau vital), astral (sau emoţional), mental şi cauzal. De precizat faptul că ceea ce numim corp emoţional nu gestionează exclusiv emoţiile: activitatea sa se „traduce” în trăirile noastre actuale prin emoţii – speciale pentru a ne echilibra manifestările în planul de manifestare curentă.
În plus, senzorii corpurilor fluidice sunt repartizaţi în mod aproape uniform pe toată suprafaţa corpurilor – şi nu localizaţi undeva anume (aşa cum este cazul celor ai corpurilor fizice), astfel încât percepţia la nivelul lor este întotdeauna sferică. Însă în raza de acţiune a senzorilor corpului fizic ei îşi împletesc activităţile şi se întăresc astfel reciproc, de unde şi impresia eronată că şi senzorii corpurilor fluidice sunt concentraţi în locurile de concentrare a senzorilor corpului fizic: majoritatea în regiunea capului. Percepţia este de fapt sferică.
La sistemele corporale din trecutul omenirii, majoritare erau simţurile corpurilor mental şi astral – şi nu cele ale corpului fizic. Într-o astfel de situaţie, corpul fizic avea rol de echilibrare a omului în raport cu mediul înconjurător în poziţionare, deplasare, sensibilizare faţă de biosistemul planetar.

Am amintit la început fugitiv condiţiile de menţinere în conştienţa existenţei capacităţilor multisenzoriale, în condiţiile în care societatea noastră le desconsideră momentan, calată pe fizic din considerente care favorizează menţinerea celei mai mari părţi a populaţiilor umane în necunoaştere. Este o politică bine gândită, prin care poporul ţinut în obscurantism poate deveni judecătorul comun şi acuzator al semenilor care au curajul să-şi menţină singuri starea de percepţie înaintată, prin puterea multisenzorialului aflat azi în plină dezvoltare. În aceste vremuri pe care le trăim azi va exista un Pilat, adică o sinteză a conducătorilor din toate timpurile, care va cere poporului să judece, pentru ca cel care se spală pe mâini să rămână spălat şi pe suflet...

După câte ştiu în prezent, condiţiile care favorizează apariţia şi dezvoltarea percepiilor multisenzoriale ar fi:
1. Sarcini speciale de destin, legate de orientarea, stabilizarea şi echilibrarea personală prin folosirea domeniului perceptiv multisenzorial, concomitent sau defazat cu realizarea ultimelor sarcini de societate intuitiv-manual-tehnologică. Ceea ce ar însemna că:
– există sarcini exprese pe care un asemenea întrupat le are, în condiţii care se desfăşoară şi se amplifică în continuare pentru a desfăşura activităţi coerente care folosesc multisenzorialul în dezvoltare;
– ori de la începutul vieţii, ori de la o anumită vârstă, apar condiţii de pregătire a activităţii de acest fel: ori pregătitoare, ori dezvoltatoare a capacităţilor necesare coerenţei unor asemenea folosiri pentru perioada următoare. În funcţie de încredinţările momentului, de dezvoltarea intuiţiilor şi clar-intuiţiilor, drumul ales în deplină conştienţă – indiferent dacă o asemenea conştienţă este numită sau nu curiozitate – este o cale de consolidare a conştienţei folosirii depline a simţurilor fizice, care nu împiedică dezvoltarea simţurilor celorlalte corpuri, aşa cum se crede de multe ori – tocmai datorită împletirilor de care discutam la început. De aceea calea concentrării pe simţurile conştientizate la un moment dat este o cale naturală şi profundă de înaintare conştientă pe acest drum;
2. O altă condiţie este aceea a existenţei unui sistem corporal nedeteriorat de condiţii exterioare de trai, care să fi limitat, generaţie după generaţie, manifestarea spiritelor întrupate pe liniile de evoluţie care se reunesc, formând propriul bagaj genetic: frig, foame, privarea de libertate de mişcare, de expresie, de creaţie, de socializare; mizeria, sărăcia – dincolo de limitele echilibrate ale austerităţii în condiţiile planetare specifice acestei epoci; şi nu în ultimul rând: imposibilitatea de a beneficia cu bucurie de rezultatele propriei creaţii. Nu insist, am discutat acest aspect de multe ori;
3. Deocamdată mai punem în discuţie o a treia condiţie, urmând ca, pe parcursul timpului, atunci când se vor cristaliza şi altele, să le expun în acelaşi mod.
Aşadar: experienţa totală a spiritului este însă aceea care conservă mai mult sau mai puţin intuiţia experienţei spirituale şi poate să susţină mai mult sau mai puţin utilizarea unor capacităţi secundare pentru această etapă de joasă vibraţie planetară.
Să ţinem bine minte că discutăm doar despre această etapă planetară, pământeană, care a început cu ultima glaciaţiune şi se va încheia total în cca. 150 – 175 ani. O astfel de perioadă oferă, aşadar, puterea de a se menţine – dacă nu în lucrare, măcar în percepţii lărgite în perioadele de vârfuri vibraţionale ale variaţiilor ciclice cu tendinţe de creştere fundamentală. Precum şi, de menţionat de asemenea, puterea de a menţine de-a lungul vieţii intuiţiile şi percepţiile din copilărie – din prima parte de întrupare, când de regulă funcţionează o sferă largă de percepţii, chiar dacă amestecate, fără a le conştientiza distinct. O astfel de perioadă este favorizată de intrarea în destin (naşterea) cu majoritatea plexurilor corpurilor fluidice cu funţionare de plax malaxor (se va studia acest element la adresa:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2011/03/cateva-file-din-cunoasterea-aprofundata.html )
care îşi reduc volumul de activitate în funcţie de activităţile curente, conştiente, ale omului: în funcţie de activitatea derulată în propria sa societate.
De asemenea, tot de forţele şi experienţa spiritului ţine şi puterea de a distinge, din noianul amintirilor care se îmbogăţesc mereu, cu fiecare clipă care trece, acele amintiri pe care impulsurile vibraţionale le aduc mereu din memoriile străvechi ale spiritului: din memoriile vieţilor anterioare recente, pământene sau din locuri asemănătoare privind nivelul vibraţional local – din cicluri de vieţi anterioare celui în derulare.
Să avem în vedere şi faptul că cei care merg cu siguranţă pe acest drum, folosind toată sfera multisenzorialului cu moderaţie, echilibraţi în demersul lor, lucrând atunci când este cazul, fără să se descurajeze şi fără să se lase conduşi de efemerităţi normale acestui punct universic, sunt cei care au sarcini complexe în acest domeniu – şi nu numai simple curiozităţi. Cei care au curiozităţi sunt pe calea consolidărilor la acest nivel de vibraţie joasă, pe calea obişnuirii cu menţinerea în starea de intuiţie, de clar-intuiţie, descoperirea clar-simţurilor (să folosesc şi eu o expresie uzuală, la care nu prea ader… iarăşi! şi îmi cer scuze, cu tot respectul…).
Vom mai discuta în partea a doua a acestui articol, atunci când vom detalia etapele: intuiţiile, clar-intuiţiile şi clar-simţurile.

sâmbătă, 11 iunie 2011

DE LA RUSALII PÂNĂ LA SÂNZIENE: SĂ PRIVIM CU OCHII LARG DESCHIŞI...


Toată luna iunie, cu punct culminant între 16 şi 25 ale lunii, se remarcă printr-un vârf energetic deosebit de puternic – al Mijlocului de An. Este perioada cu cea mai puternică activitate astrală a omului – şi în general: a mamiferelor. Însă omul poate fi, şi deveni treptat conştient de importanţa covârşitoare a dezvoltării propriilor percepţii: mai ales în cele două luni de solstiţiu: de vară (iunie) şi de iarnă (decembrie).
O astfel de adâncire a conştientizării conduce la învingerea fricii create prin inducerea unor neadevăruri împletite cu percepţii naturale ale omului. Fără să intrăm în amănunte defăimătoare, este necesar a se înţelege practicile moştenite din perioada Evului Mediu şi cea imediat următoare lui, prin care s-a impus pe diferite căi – directe şi indirecte – înlocuirea sărbătorilor şi cunoaşterilor profunde locale cu sărbătorile biblice.
În vechime, în toată perioada lunilor iunie şi început de iulie, în majoritatea locurilor de pe Pământ, energiile deosebit de puternice şi de dense se materializau, prin compactizare, în mod natural în picături de lichid plăcut mirositor – numit în mod religios azi: Mir sau Sfântul Mir. Locurile s-au restrâns cu timpul, din cauza diminuării vibraţiei locale, prin industrializare şi creşterea puternică a agresivităţii umane. În străvechimi omul putea să simtă mirosul specific mirului peste tot în aer – distingându-l de parfumul vegetal şi animal. De remarcat faptul că biserica nu acceptă să recunoască apariţia lui în alte locuri decât cele consacrate activităţilor sale, desfăşurate numai de oameni doriţi de ea, care dedică conducătorilor ei cele petrecute în mod natural. O activitate umană de orice fel însoţită de lumină de la foc natural, de sunet intuit a fi ajutător, înălţător, de emoţii sufleteşti înălţătoare – ne-sparte de interese politico-ideologice reci – poate să creeze un climat propice compactizărilor care duc la apariţia mirului. Dacă ar recunoaşte acest lucru, ar trebui să recunoască încă mult mai multe elemente naturale, care nu ar avea mai multă legătură cu biserica decât o astfel de activitate înălţătoare a omului: nicidecum în mod unilateral cu biserica creştină. Cu diferite lucruri, evenimente planetare, pentru care unii oameni îşi arogă drepturi în exclusivitate (cum ar, pe scurt – dar cu prezentare în curând a unor detalii, cunoscute de altfel, chiar dacă restrâns: lumina de Paşti, sfinţirea apelor naturale, etc.).

ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ: OBIŞNUIREA DE A PRIVI CU OCHII LARG DESCHIŞI...
Omul are o structrură a aparatului ocular croită şi dezvoltată, în această etapă a evoluţiei sale spirituale, cu precădere pentru percepţii prin senzorii corpului fizic. Cu precădere – dar nu în exclusivitate. Căci aceast aparat are în compunerea sa deopotrivă:
– structuri fizice: constituite din materiile cele mai dense, de vibraţia cea mai joasă a câmpului universal;
– structuri fluidice cu vibraţia medie cea mai apropiată de vibraţia medie a materiei fizice, adică: materie eterică, astrală şi în parte mentală: care sunt tot structuri materiale, fixe, stabile, dar de vibraţie medie mult mai mare decât aceea a materiei fizice.
În linii mari, structurile oculare care facilitează percepţia obişnuită a celor fizice se află în special în centru retinei. Pe marginea retinei se multiplică un alt fel de celule, care captează şi decodifică semnalele provenite de la transmisiile senzorilor corpului eteric, corpului astrale şi corpului mental – în această formă de prioritate.
Pe de altă parte, întreagă retină este dublată în structura ei de structuri de materii fluidice (tot stabile, dar de vibraţie mai înaltă, aşadar) care au rolul de a efectua conversia semnalelor (impulsurilor) eteric-astral-mentale în semnale care contribuie la formarea imaginilor retiniene. Imaginile prin care percepem lumea nu reprezintă 100% imaginea materiei fizice, ci în proporţii diferite imagini ale părţilor eterice (care contribuie la formarea strălucirii şi clarităţii imaginii), astrale (cu contribuţie în domeniul culorilor şi formelor, delimitării formelor în peisaj) şi mentale (percepţia luminii albe şi aurii, care se împleteşte cu percepţia culorilor, dând o rezultantă plăcută omului, fapt pentru care este atras de frumuseţea aurului, argintului şi platinei, dincolo de partea practică a metalului ca atare).
În acest fel, privirea periferică poate suprinde permanent câmpul de vibraţie mult mai mare decât cel fizic, cu condiţia generală ca ochii să fie larg deschişi, iar omul să privească drept în faţă. Percepţiile se modifică simţitor dacă omul priveşte îndreptând ochii spre coada lor, fără să mişte capul (expresia: trage cu coada ochiului). Privirea printre gene – cu ochii ingustaţi – concentrează privirea pe partea centrală, punând însă în valoare un segment foarte îngust de câmp; în această situaţie, în funcţie de sănătatea ochilor, se poate percepe fugitiv aura structurilor materiale (luminiscenţa emisă de compactizarea structurilor materiale).
Omul care are ochii larg deschişi, la propriu, are o percepţie de ansamblu asupra realităţii care împleteşte permanent câmpul fizic cu cel eteric, astral şi mental. Este omul care trăieşte şi lucrează obişnuindu-se cu toate percepţiile, cu tot ceea ce îi vine din mediul înconjurător, fără să-i mai fie teamă de informaţiile eronate sau numai interesate, din partea semenilor care nu au interes ca alţii să cunoască: până când informaţiile se pierd, păstrându-se numai temerile şi fricile care se vor dovedi cândva a fi neîntemeiate. Este omul căruia nu-i mai este frică de „iele”, năluci, semne proaste, omul care înţelege treptat fundamentul lumii în care trăieşte, care rămâne credincios în faţa întregii Creaţii, înţelegându-i astfel rostul universal.

joi, 2 iunie 2011

CHRISTOS CHIAR S-A ÎNĂLŢAT !!

Cristos chiar s-a înălţat !!
Este spusa cu bucurie a celor care au văzut cu ochii lor, iar noi credem pentru că intuim corect că aşa a fost: au fost oameni care au văzut cu ochii lor cum Iisus s-a înălţat.

Fiecare lucru pe care l-a facut El a fost făcut:
– pe de o parte: să ne amintească că şi noi, toţi – dar absolut toţi oamenii... am făcut cândva acel lucru;
– pe de altă parte: că va trebui foarte curând să-l reluăm, însă mai puternici, mai vădit biruitori asupra unei mari părţi a cotloanelor proprii neputincioase: care nu fac din noi păcătoşi (şi a lăsat în lume să descoperim noi înşine asta...) căci toate sunt părţi de evoluţie trecută care trebuiesc însă remodelate, pe măsura creşterii puterii şi experienţei spiritului.
Pentru cea mai grea perioadă pe care a trebuit să o traverseze omenirea, El a lăsat exemplul personal, îndrumări clare privind ceea ce ne aşteaptă şi modul în care putem să o traversăm fără cădere, ci mereu cu înălţare. Chiar dacă cu durere....

Apoi s-a înalţat. Este de comentat acest fel de înălţare, pe care în trecutul nostru toată lumea îl percepea ca atare, nu numai câţiva oameni cu puteri de clarvedere şi clarauz deosebite, ca în timpul lui Iisus. Avem puterea să credem acest lucru?.. Sigur, viitorul o va dovedi: şi în ceea ce priveşte trecutul şi în ceea ce priveşte viitorul... Căci trecutul va fi perceput ca atare de toată lumea, prin retrocogniţie (plexul retrocognoscibilităţii, aflat ceva mai jos decât plexul frunţii se deschide acum, pe măsura creşterii vibraţiei medii planetare). Vom fi în stare să înţelegem că avem nevoie de cunoaşterea vieţilor anterioare nu neapărat ca să ne numărăm păcatele,căci fiecare viaţă în parte şi-a perceput bine cele bune şi cele rele, în mod echilibrat – nicidecum doar prin prisma celor rele, fără cunoaşterea celor bune, aşa cum se exprimă mulţi cititori în stele-negre de azi... Să ştim şi ce a format această lume din noi, şi modul în care noi am ştiut să răspundem lumii aşa cum a fost ea în vremea ei...
Să ştim şi cele bune realizate, chiar dacă au fost aşa cum au fost: am hrănit cohorte întregi de regi, nobili şi preoţi, am clădit piramidele, castelele pe care le admirăm azi, catedralele – pe care la vremea respectivă nu am putut să le vedem, să ne bucurăm văzându-le nici pe dinafară, nici pe dinăuntru...
Am făcut revoluţii fără de care lumea ar fi fost mult mai neagră decât este acum, am fost târâţi cu forţa în războaie, pentru că altfel alţii ne-ar fi distrus neamul, casele şi hrana... Am învăţat ce înseamnă curajul, altruismul, bunătatea, virtutea... Este rândul altora să înveţe acum, la fel ca şi în toate epocile Pământului... rândurile celor buni se îngroaşă, chiar dacă suntem tentaţi să vedem invers... doar pentru că ne-am dori să fie toată înălţată...
Trăim ceea ce trăim pentru că trebuie să trăim... Şi trebuie să dăm în fiecare moment al vieţii noastre proba celui mai mare curaj, tăria, caracterul, moralitatea, puterea şi atenţia de creaţie.
Ca să ne aducă aminte că nu credem degeaba ceea ce credem, Iisus s-a lăsat omorât... Atunci, la vremea aceea, valabil şi pentru cei care suntem azi. Noi trebuie să răspundem cu curaj pentru toate actele noastre, să spunem adevărul şi într-adevăr, adevărul ne va elibera de toate fricile, neîncrederile, restanţele spirituale naturale evoluţiilor noastre...
Şi vom ajunge din nou să vedem liniştiţi cum oamenii pleacă la terminarea destinelor lor: senini, cu acea seninătate pe care o au cei care au împlinit cele pentru care au venit pe Pământ... Vom trăi fiecare dintre noi propria înălţare: acum de puţini oameni percepută, apoi treptat de către tot mai mulţi oameni... apoi de toţi. Fără excepţie.
Christos s-a înălţat !!
Cu adevărat aşa a fost: s-a înălţat !!

miercuri, 1 iunie 2011

LA MULTI ANI COPILAŞILOR DIN VOI TOŢI!!

Vă îmbrăţişez şi, pe lângă o ploaie de pupicei va mai trimit !!!.........

..triluri de hohote de râs! care se ridică în aer ca ciocârliile spre soare... steluţe în ghirlande pe înserat şi-n noapte... crăcuţe de iasomie albă-parfumată... licurici prin ierburile mirositoare.. gângureli de bebeluşi dolofani.. şi de delfini!! cu izbucniri sonore, pufişori de păpădii zburând la întrecere cu gărgăriţele.. petale catifelate de panseluţe colorate.. spirăluţe de vise printre norii jucăuşi.. rotocoale vesele de la pietricele aruncate in apă de la mal.. şiii.. buzunare încăpătoare pentru mere şi biscuiţi la hăinuţe.. şi am obosit.. ma duc să mă mai joc şi prin alte părţi!! :))

V-am pupat pe năsuc şi obrăjori !!! Cristinel