Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

sâmbătă, 28 mai 2011

A GÂNDI FRUMOS (1)

(din învăţăturile părintelui Teofil Pârâian, mân. Constantin brâncoveanu - Sâmbăta de Sus)

„Înseamnă să nu gândeşti la ceva frumos într-o anumită clipă, ci să gândeşti frumos în orice clipă, să fii atent la gânduri, să selectezi gândurile care trec prin minte, să reţii gândurile cele bune şi, în măsura în care există posibilitatea, să le dai grai şi să le întrupezi în fapte... "

Reflecţii ...
Ar trebui să gândim frumos începând cu propria noastră persoană... Cele pe care le observăm în mediul nostru de trai ca fiind mult mai elevate decât atitudinea şi comportamentul nostru ...nu ar trebui să le gândim ca fiind expresia neputinţelor noastre... Să nu ne considerăm nepricepuţi, croind în continuare gânduri negative la adresa propriei noastre persoane pe care s-o credem: "păcătoasă", "neputincioasă"... o astfel de gândire poate conduce către deznădăjduire, chiar disperare, dezolare...
Cele mai elevate să le considerăm călăuzele noastre pe drumul care ni se desfăşoară mereu mai departe... Să ne fie exemplu viu pe drumul de parcurs împreună...

SĂ NE GÂNDIM DE BINE PE NOI ÎNŞINE
Să nu dăm conotaţii negative celor pe care le primim din partea altora, mai ales dacă ele sunt frumoase sau chiar numai echilibrate. Să nu gândim că, în pofida celor prezentate astfel, omul din faţa noastră de fapt este rău, meschin, agresiv, iar cuvintele sale sunt năframa care acoperă stângaci mizeriile proprii animalului-om...
Să nu gândim pe alţii de rău, tocmai pentru că ajungem să ne gândim pe noi înşine de bine. Ştim că sunt oameni răi, agresivi, etc., dar tocmai de aceea este nevoie de oameni buni, cuminţi, modeşti, echilibraţi. Să fim şi noi printre ei, să întărim lumea cu ce putem oferi mai bun, frumos, valoros.

HOTĂRÂREA DE A REMODELA
Primim influenţe de peste tot, şi dinafara noastră, prin vibraţiile cărora nimeni nu le poate opri zborul prin univers, dar şi din interiorul nostru, acolo unde sunt memoriile normale ale evoluţiilor noastre. Primul impuls pe care îl avem în faţa celor care ne agresează poate fi o apărere agresivă. De multe ori, obosiţi, nervoşi, necăjiţi, aruncăm câteva cuvinte pe măsura celor primite, alteori gândul vine... dar vine şi conştientizarea imediată a gândului agresiv sau poate doar dispreţuitor.... A selecta cele pe care le răspândim, la rândul nostru, în lume, nu înseamnă câtuşi de puţin ipocrizie. Dacă putem să schimbăm în ultimul moment tonul, cuvintele – să o facem. Dacă nu putem, este omeneşte să nu putem, dar să ne propunem să nu o mai facem, data viitoare. Hotărârea cu care ne propunem va schimba cu siguranţă multe în viaţa noastră... Toate, treptat... Răbdare numai să avem... Şi dacă avem răbdare cu noi înşine, vom ajunge să avem răbdare cu toată lumea...

SUBLIMAREA NEGATIVITĂŢILOR
Experienţele vechi, pe care le considerăm acum, în această clipă pământeană ca fiind negative, nu se anihilează, ci se sublimează în timp, pe măsura creşterii experienţei noastre la nivele din ce în ce mai înalte de evoluţie. Aceasta înseamnă nu numai că sentimentele, atitudinile, comportamentele se transfigurează în trepte înălţate de manifestare, ci şi faptul că fiecare treaptă parcursă se păstrează în memoria eternă a spiritului. Sublimarea înseamnă experienţa calităţii, moralităţii, spiritualităţii de înaltă şi amplă anvergură, iar fiecare moment de manifestare din eternitatea vieţii spiritului, oriunde se va desfăşura, în orice condiţii grele, va avea propriul ideal de atins... Idealul va lăsa gândirea frumoasă, purtarea frumoasă, pe care o vom dori mereu să o regăsim în filele vieţii noastre eterne... Dar în lumea în care vom ajuta în viitor, oriunde pe meleagurile universurilor, păstrarea în memoriile spiritului a manifestărilor vechi, chiar dacă moderate de înţelegerile noastre, ne poate salva viaţa, ne poate ajuta să salvăm viaţa altora din jurul nostru. Şi mai ales, putem să învăţăm şi pe alţii să se apere, să se salveze, să salveze la rândul lor.
Stă numai în puterea noastră, personală, individuală, de a determina această sublimare, de a o trăi, de a face din ea o treaptă de pe care să aspirăm din nou la ceva mult mai înalt.
Exact ceea ce trăim, de fapt, acum, pe Pământ.. Vom pleca în alte părţi ale universului şi vom avea alete idealuri, dar faptul că am avut aici, pe Pământ, idealurile din perspectiva pământeanului... va conta enorm, oriunde, în orice timpuri...

TOŢI PARCURGEM ACELAŞI TIP DE EVOLUŢII
Nimeni nu poate avea în memorii altceva decât alt semen de acelaşi fel, chiar dacă unii oamenii sunt întrupări ale unor spirite cu experienţă mai multă sau mai puţină.
Cei care au experienţă mai multă trebuie să îi înţeleagă pe cei cu experienţă mai puţină şi să dea ei însuşi exemplu pozitiv. Neputinţa nu se pedepseşte, ci se ajută prin exemplu personal, chiar dacă acesta este exprimat cu fermitate, atunci când cel ajutat încearcă să schimbe atitudinea ajutătorului său. Pentru acest lucru ajutătorul păstrează fermitatea în locul agresivităţii. Din mânie, din agresivitate omul nu are puterea de a se redresa imediat, însă din fermitate el are puterea să se ridice, chiar dacă se simte influenţat pe moment de agresivitatea celui ajutat.
Comparaţiile trebuie şi ele folosite cu înţelepciune. Nu trebuie să comparăm răutatea omului cu inocenţa florilor, cu păsările graţioase, sau animalele de pe lângă casa omului, pentru a ne exemplifica atitudinea. Asemenea vieţuitoare nu au o bogăţie uriaşă de experienţă spirituală, ca şi omul creator. Ele nu au nici experienţa umană şi nici puterea de a-şi opri propriile negativităţi: neputinţe pe care nu ar trebui ca vreun om să le situeze în acelaşi plan cu bunătatea, cu demnitatea, cu bunăvoinţa... De asemenea, atunci când animalele îi deranjează omului existenţa, nu ar trebui să le pedepsească bătându-le, ucigându-le...
În trecutul îndepărtat, când oamenii erau buni unii cu alţii şi, cu toţii, erau păstrătorii vieţii pe Pământ, animalele nu atacau niciodată omul, ci îl călăuzeau pe drumurile sale prin codrii neumblaţi ai Pământului. Agresivitatea lor de azi trebuie căutată în agresivitatea şi cruzimea omului contemporan şi, din cele astfel petrecute, să tragem concluziile de rigoare şi să aplicăm învăţăturile astfel însuşite…
Aşadar… din oceanul influenţelor care ne vin de pretutindeni, să selectăm astfel pe cele care exprimă năzuinţele noastre pe drumul înălţării spirituale.
Să ne-o dorim, bun-înţeles…

miercuri, 25 mai 2011

DIN NOU DESPRE "NETREZIŢI"...

Am preluat un comentariu pe care l-am pus undeva pe internet.
Internetul este peste tot plin de certuri, cel putin de discutii aprinse, dispreţ, intre "treziţi" si "netreziţi"... Cum imi vine un cuvânt in plus pentru echilibrare, îl pun şi aici, pe blog, să ne fie hrană pentru drumul nostru pământean...

Intrebarea era ce putem face pentru "netreziţi"...
Eu am scris aici de multe ori ca nu este nici un om "netrezit", că fiecare om e "trezit" in viata lui, pe felia sa de destin personal... Iar referitor totusi la intrebarea ce putem face pentru cei pe care ii vedem de fapt ca nu se preocupa de spiritualitate, pot scrie urmatoarele:
1. Dumnezeu ne ajuta pe toti... PUNANDU-NE IMPREUNA PE ACEEASI PLANETA...
Asadar... Sa pornim discutia privind lucrurile din cealalta perpectiva...
NOI SUNTEM AJUTATI DE EI!
Perspectiva aceasta ne da de reflectat... stim asta... stim ca ne ajuta sa descurcam iţele incurcate de ei, sa reparam in urma lor, sa curăţăm, să facem ordine - si asa ii ajutam sa inteleaga ca lucrurile pot fi realizate cu calitate superioara, cu moralitate mai adanca, urmand linii mereu mai inaintate de cunoastere, de creatie. Suntem si egali in fata lui Dumnezeu, chiar daca nu suntem de evolutii identice, dar suntem si PARTENERI de drum...
2. Chiar suntem parteneri de drum, dar fiecare avem alte sarcini. Personal sunt incredintata ca nu exista treziti si netreziti... este o metafora din cartile americane... La fel ca si faptul ca avem pe burtica, pe piept, peste tot! flori de lotus - de fapt ele fiind o exprimare metaforica despre plexuri ca structuri de vehiculare de fluxuri de energii... Floarea de lotus este o metafora orientala... Asa ne am obisnuit sa vorbim poetic, si pe multi ii deranjeaza cunoasterea structurala, detaliata si concreta, nestiind ca au puterea sa o sustina!! Pe acest drum, fiecare partener poarta cu sine ceva, fiecare are altceva de invatat: unii despre plante, altii despre animale, altii despre creatii, altii despre relatii !! ACEASTA E SINGURA DEOSEBIRE DINTRE NOI, ACUM, cand fiecare are setul sau de intelegere, chiar daca avem aceleasi - ma rog! in mare - perceptii...
3. Cei care sunt numiti NETREZITI... sa ii cunoastem un pic! spunem ca sunt multi azi, nu?! Sunt spirite care in vietile trecute au muncit din greu nu pentru ca ar fi avut "pacate" (si karma daca spunem e aceeasi Marie cu alta palarie!) ci pentru ca au venit pe Pamant ca sa isi consolideze munca in orice fel de conditii, in conditii grele. Este o subtilitate a evolutiilor putin inteleasa. Pentru ca sunt spirite puternice si pot sa faca o astfel de consolidare, necesara pentru LUCRAREA DE AJUTATOR INAINTAT PE ALTE MELEAGURI ALE UNIVERSULUI ... Fara asupritorii lor de aici nu ar fi avut conditii sa faca asa ceva. Da, asupritorii sunt spirite cu mai putina experienta in vibratii joase, asa cum sunt pe Pamant, dar sunt inaintate mult in vibratii inalte !! Conlucram cot la cot acolo!! Am venit cu ei aici ca sa-i ajutam sa se obisnuiasca si cu vibratiile joase, sa isi croiasca apoi, dupa inclinatiile personale, linii de forta spirituala care sa le creeze un inceput de experienta, apoi sa se intoarca candva din nou pe aici, cand vom reveni din nou cu ei, ca ajutatori mult mai experimentati, tocmai pentru ca acum am avut prilejul sa ne mai consolidam si noi ceva in plus!! Si asa mai departe !!
Asta se numeste evolutie de ajutator. Suntem ajutatori. Invatam cu totii sa fim. Vom fi ajutatori in eternitate... iar eternitatea o traim la prezentul permanent !!

duminică, 22 mai 2011

ALTERĂRI ALE CONŞTIINŢEI UMANE (2): POSEDAREA DEMONICĂ

Am discutat la un moment dat despre „Posedare”.
Întrucât se discută acum mult despre aşa ceva, în fel şi chip, pe toate canalele de socializare, cred că este cazul să dezvoltăm subiectul şi să creăm legături cu dezvoltări încă şi mai mari, în viitor.
Mă refer la ceea ce se numeşte posedare demonică – nu a poseda, a obţine elemente materiale (bogăţie materială). Iată, şi acesta este un subiect care ar trebui dezvoltat – bogăţia materială: căci dispreţuim materia, însă Creatorii-Coordonatori ai evoluţiilor noastre au toată bogăţia imensităţii Creaţiei lor, dar ei nu o folosesc în interes propriu, în imaginea acelui Dumnezeu care stă, îşi priveşte Creaţia şi nu mai face nimic, aşteptând din partea spiritelor doar să stea în eternitate la picioarele sale şi să-i aducă osanale... Creaţia nu este nici iluzie: Creaţia în sine este trecătoare, însă numai pentru că este mereu remodelată, pentru a fi bază de trăire şi învăţătură valurilor de spirite care intră mereu în evoluţii. Fiecare popor spiritual are particularităţile sale de înaintare în evoluţii, iar Creatorii-coordonatori ţin cont de acest lucru, pentru a le uşura mereu condiţiile de trai pe parcursul primelor etape ale evoluţiilor. Ulterior, când gradul de conştiinţă devine mare, fiecare spirit în parte va participa la o astfel de recomodelare, adaptând totul în mod armonios, după cum au învăţat de la marii lor ajutători. O fac ţinând seama de faptul că armoniile sunt cele în care se ţine cont şi de necesităţile proprii, şi de grup local, şi de împletirea necesităţilor tuturor spaţiilor universice. Experienţa creşte şi spiritele învaţă mereu să-şi diversifice căutările, realizările, căile de protecţie a vieţii şi de dezvoltare a învăţăturilor. Faptul că au de unde alege, din multitudinea formelor diverse ale experienţei lor, schimbă totul în calea spiritelor.
Creaţia noastră, umană, poate fi considerată măruntă şi trecătoare, căci fiecare epocă în parte arată modul în care spiritele se adaptează mereu la condiţiile de vibraţie cosmică şi planetară. Vibraţia impulsionează mereu îmbogăţirea experienţei umane, pe măsura creşterii puterii energetice interioare a spiritelor creatoare. Ajutătorii cu experienţă bogată sunt pretutindeni, tocmai pentru a ajuta la aplicarea învăţăturilor.
Trăirea în mijlocul unei diversităţi uluitoare de spirite, aflate pe trepte foarte diferite de evoluţie creează îmbogăţirea experienţei totale a tuturor. Iată de ce suntem puşi, pe măsura creşterii puterii noastre interioare, în faţa călătoriilor regresive: una dintre necesităţile târziu conştientizate ale unor astfel de călătorii în mijlocul unor grupuri foarte numeroase de spirite, este aceea de a îmbogăţi experienţa proprie şi de grup, prin diversitatea căilor de manifestare a aceluiaşi element. Nu are loc o uniformizare niciodată, dezvoltările şi diversificările în continuare pornesc de la adaptarea experienţei propriilor la conjuncturile social-spirituale locale. După care schimbul de experienţă continuă, prin împletirea tuturor manifestărilor, fără ca vreun spirit să-şi piardă vreodată individualitatea, autenticitatea...
Dar la început este greu să facem faţă în primul rând la o asemenea aglomeraţie planetară – ceea ce nu presupune abandonarea unor asemenea căi de autocunoaştere. Căci da! spiritele nu-şi conştientizează la început forţele şi experienţa în folosirea forţelor lor, sunt dezorientate, însă coordonatorii evoluţiilor lor ştiu bine că pot susţine asemenea experienţe, din care se vor cunoaşte pe ele înseşi. Mai mult: vor putea în viitor să înţeleagă bine şi alte spirite care ajung să se manifeste în acest fel. Şi mai ales: să le ajute.
Să avem în vedere acest lucru, când discutăm despre neputinţele de început ale spiritelor aflate în evoluţii.
Modul în care reuşim să ne adaptăm la variaţiile vibraţiei medii planetare arată experienţa totală a grupurilor de spirite care evoluează pe pământ, ca oameni. Dar şi a oricăror alte vieţuitoare planetare, care au şi ele înaintările lor, chiar dacă omul nu le studiază şi astfel le înţelege mai greu sau aproape de loc.
Tocmai despre o formă a acestor feluri de adaptări este vorba acum, în această expunere.

Ce numim posedare este de fapt cu totul altceva.
Mai întâi să discutăm la modul general, apoi o să aduc în discuţie câteva elemente care fac o deschidere către studii ulterioare, ample, mult mai profunde, ale realităţii noastre de întrupare şi trăire aici, pe Pământ.
Astfel de manifestări apar cu siguranţă în anumite condiţii de evoluţie, însă foarte rar, şi numai în evoluţiile de început ale spiritelor. Dar orice spirit trebuie să trăiască în astfel de condiţii, măcar şi o singură dată în viaţa sa eternă, pentru a înţelege ce trebuie să facă, cum trebuie să procedeze pentru a căuta învăţături, aplicaţii, obişnuiri ; pentru ca, trăind oricând în astfel de condiţii, să nu mai aibă astfel de manifestari – hai să le numim: haotice. Astfel de condiţii sunt următoarele de regulă, în aceasta zonă a universului:
– vibraţia medie planetară joasă, cu variaţii foarte puternice de la o perioadă scurtă de timp la alta: anual, luna, săptămânal, zilnic, chiar de la o perioadă a zilei – imedial la cea următoare;
– o aglomeraţie planetară nu numai la nivel de biosistem planetar (vegetale şi animale, după cum le cunoaştem şi noi, azi), ci şi o aglomeraţie de blocuri spirituale în întrupare în acelaşi fel de corpuri, în cadrul aceleiaşi specii ; de grupuri în cadrul blocurilor spirituale cu diferenţe foarte mari de comportament, dar suportabile.
Spiritele care se află pentru prima dată într-o astfel de situaţie îşi pot pierde repede încrederea de sine şi în astfel de situaţie există două perspective: dezolarea şi agresivitatea. Majoritatea devin agresive şi, confundând toleranţa spritelor care şi-au învăţat lecţia cu slăbiciune spirituală din care cauză nu ucid, nu mint, nu înşeală, nu dispreţuiesc, agresivitatea le creşte proporţional cu amploarea condiţiilor dezorientante;
– structurile sociale ale societăţii în mijlocul căreia s-au născut, nu creează şi nu susţin toleranţa, înţelegerea, răbdarea: toate aceste atitudini sunt lăsate în latenţă de conducerile unor astfel de societăţi. După agresivitatea obişnuită, mai mare sau mai mică, a spiritelor, nu numai că uneori o astfel de societate nu le încurajează, dar alteori ajunge chiar să le submineze. Cu o mână construiesc de ochii lumii, cu cealaltă mai putenică distrug. Într-o asemenea societate, pe de o parte mulţi membrii nu îşi pot dezvolta propria personalitate, pe de altă parte nu au experienţă pentru a-şi croi o viaţa normală, liniştită, omenească, în orice fel de condiţii s-ar naşte.o astfel de experienţă este de abia în formare. Dacă s-ar naşte în familii bogate, totul – până la a fi spălat, încălţat, îmbrăcat de alţii, de servitori – s-ar rezolva, ştim bine asta. În acest fel s-a dezvoltat societatea omenească în ultimele milenii, pe munca furată din cauza neacceptării propriei prestări de muncă fizică, dispreţuită profund: dar preţuind produsele ei, într-o lume în care fără ele nu se poate supravieţui.
Împletirea pretenţiilor excesive cu necesităţile exacerbate şi ele din intuiţii ale unor timpuri trecute de care însă nu-şi mai aduc aminte, conduce la mecanisme ale adevăratei alterări ale conştiinţei umane. Căci omul nu este pe deplin conştient de manifestările sale haotice într-o astfel de situaţie. Legile, poruncile aşa-zis dumnezeieşti, au la bază o medie de manifestare umană, dar ceea ce a alterat societatea umană nu se află cuprins în interiorul lor: să nu obligi pe altul să muncească pentru tine. A fost ocolită cu grijă, căci toate legile umane sunt realizate de conducători care dispreţuiesc munca, „năduşeala” ca atare...
Multe spirite îşi pierd încrederea la un moment dat în astfel de condiţii, urmând însă să şi-o recupereze pe măsura liniştirii condiţiilor de trai. Manifestările sunt diferite, în funcţie de înclinaţiile spiritelor. Pe de altă parte, structurile corporale pot fi sănătoase, stabile, dar unele spirite nu sunt obişnuite încă să lucreze cu ele, să trăiască cu ele în conjuncturile zilnice. Destinul le cere s-o facă, în situaţia în care ei chiar au condiţii optime pentru astfel de desfăşurări. Intrat cu hotărâre în întrupare în astfel de conditii, conştientul diurn însă poate refuza complet să trăiască în asemenea condiţii planetare, sociale şi corporale în acelaşi timp. De aceea spiritul puternic se manifestă după voinţa lui, în pofida corpului şi împotriva seturilor de ordonări ale societăţii, prin care aceasta îl obligă la un fel de trăire neacceptat de el.
Astfel de oameni nu se pot adapta condiţiilor de sărăcie, de stres, de muncă manuală, de acoperire a voinţei de către voinţa altor semeni. Alţii pot fi apatici, şi pot rămâne în acest fel mare parte sau chiar toată viaţa lor – indiferent de lungimea ei.
Astfel de evenimente în viaţa omului se petrec chiar dacă vibraţia medie planetară mică devine cu timpul o stare obişnuită, cum era în acele timpuri pe care le numim antice. Ulterior ea a început să crească, ca urmare a lucrării energetice realizată de Iisus Christos. Însă spiritele se confruntă cu o altă greutate – variaţiile puternice care survin la creşterea vibraţiei planetare: variaţii mici sau mari de la o perioadă scăzută de timp la alta crează nesiguranţă şi stres. Comparaţia interioară apare faţă de obişnuinţele de trăire din alte timpuri pământene (societatea de „rai” anterioară ultimei glaciaţiuni) şi din alte zone ale universului, de unde vin spiritele pe Pământ.

Timpurile biblice descriu o omenire aflată la începuturile trărilor sale în vibraţii foarte joase. Timpul vieţii lui Iisus este timpul în care omul ajunsese deja la limita puterii crezute de el a fi imposibil de surmontat, în condiţiile existente în acel moment.
Omenirea nu ştia că poate îndura încă şi mai mult, dar nu numai ca suferinţă, căci nu numai suferinţa doare. Doare mult mai mult ceea ce ascundem în suflet: ruşinea de a nu face faţă neputinţelor pe care le conştientizăm deja – nemaivorbind despre cele pe care le scoate la suprafaţă chiar ceea ce conştientizăm, dacă ne recunoaştem măcar şi o mică parte din toate.
De aceea există spovedania bisericească. Să ne obişnuiască să recunoaştem, să analizăm, să nu mai procedăm ca atare... La început doar în faţa lui Dumnezeu şi a preotului, apoi în faţa familiei, a prietenilor, a colegilor de muncă, a lumii întregi !!! Treptat, de la un ciclu de vieţi la altul. De la un încpeut până la obişnuinţa permanentă.

(Cei care doresc să cunoască modul în care vibraţia medie planetară creşte şi descreşte în moduri puţin percepute în zilele noastre, adresa studiului este: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/studii-generale/capitolul2-energetica-stelar-planetara/2-studii/variatia-vibratiei-medii-zonale/ )

Vibraţia în creştere oferă spiritului condiţii să se alinieze la comportamentul uman local şi momentan, la trăiri şi lucrări de orice fel, obişnuite felului general al epocii de destin. Nu este necesar ca acest comportament să fie de un nivel foarte înalt, ci mediu dezvoltat: spiritual-mental-emoţional, conform cu înţelegerile epocii şi ale sale personale în contextul epocii trăite.
Ştim bine că de-a lungul mai multor mii de ani s-au consemnat astfel de evenimente în viaţa societăţilor, pe care azi le numim psihoze, boli psihice: o gamă largă de manifestări prin care s-a dezvoltat, pe baza neştiinţei şi neadaptării la cerinţele sociale, o întreagă „industrie” speculativă de profil. De fapt, se profită de oameni care nu se împacă nici acum, după destul de multe întrupări în condiţii totuşi decente, cu societatea la a cărei formare au contribuit ei înşişi, şi nu numai ca conducători, ci şi ca susţinători ai conducătorilor, de o parte sau de alta a “baricadelor” sociale.
Într-o societate echilibrată, nu au loc astfel de evenimente spirituale, iar spiritele vor şti acest lucru, indiferent dacă înţeleg în timpul întrupării – sau dincolo de ea – problematica legată de tot felul de greutăţi de adaptare.

SĂ DESCHIDEM CÂTEVA CĂI DE CUNOAŞTERE ÎN PLUS CĂTRE STUDII APROFUNDATE
De ce este un astfel de fenomen considerat, din cele mai vechi timpuri: posedare?
Noi am discutat aici despre ceea ce se numeşte posedare demonică (manifestare urâtă, dizgraţioasă, lipsită de demnitate), însă literatura ezoterică menţionează şi posedări benefice pentru umanitate – aşa cum descrie Rudolf Steiner o schimbare de spirit pentru acelaşi corp al lui Iisus Christos, în preajma vârstei adolescenţei. Lucru care, iertată să fiu, pe mine nu m-a convins atunci când am pătruns în lumea mai profundă.
Ce se numea de fapt „posedare”: manifestarea unui alt spirit în locul în locul celui care s-a întrupat iniţial, după forţele sale interioare şi conform moştenirii sale parentale. O asemenea idee denotă multe lucruri referitoare la cunoştinţele reale – chiar dacă pe alocuri cu confuzii, după multe milenii de la pierderea capacităţilor plenare, general-populare (ale întregii omeniri) care formaseră cândva cunoaşterea lumii:
– cunoaşterea străveche a întrupării spiritului – negată sau ocolită de ştiinţele contemporane;
– cunoaşterea existenţei mai multor canale de convergenţă către acelaşi trup: părţi extrem de subtile ale unor structuri adiacente universurilor care participă la întrupare;
– denotă însă în aceeaşi măsură confuzie între folosirea canalelor de convergenţă la întrupare şi structura proprie de autostabilizare vibraţională (bandă, calotă, pată, punct de autostabilizare vibraţională). Conform funcţionării acestei structuri planetare – parte a sistemului matriceal planetar – mai multe spirite de vibraţie asemănătoare îşi stabilizează vibraţia proprie prin călătorie astrală (prin somn) în structura proprie: prin desprinderea corpului astral de restul sistemului corporal, atunci când sistemul îşi pierde din vibraţia lui medie optimă pentru derularea activităţilor curente (oboseşte). O asemenea structură este folosită în mod unitar de toate spiritele aceluiaşi grup spiritual, dar şi de către grupuri spirituale cu vibraţie asemănătoare: de regulă parcurgând aceeaşi treaptă de evoluţie personală. (câteva detalii în plus se pot studia la adresa: http://www.bucuria-cunoasterii.ro/dictionar/autostabilizare-vibrationala/  )
Dar o asemenea confuzie era cât se poate de normală la vremea în care apar informaţiile biblice, spre exemplu. Preoţii egipteni ştiau multe lucruri legate de acţiunile spiritului uman şi al mamiferelor în general. Aveau o cunoaştere destul de precisă, moştenită din trecutul în care capacităţile umane mentale erau încă mari. Dar folosirea ei fusese unilaterală, în folosul personal şi politic, departe de ceea ce azi numim: omenie, moralitate, cinste şi corectitudine, pentru dezvoltarea armonioasă, frumoasă, a omenirii. Ceea ce condusese în timp la reducerea cunoaşterii plenare, universale a fenomenelor. Confuziile se datorau experimentărilor pe animale, până să se ajungă la oameni, şi sunt cunoscute în istorie sub numele de mumificare: de fapt legarea spiritului de corpul defunct în scopul folosirii sale, pentru o perioadă scurtă de timp, în interesul propriu (derularea de acţiuni astrale agresive, preluarea cunoştinţelor memorate în corpul astral de către preotul iniţializator, şi altele).
Conform cunoaşterilor epocii, preoţii ştiau bine cel puţin următoarele lucruri legate de spiritualitate:
– fiecare vieţuitoare de pe Pământ reprezenta întruparea unui spirit. Vieţuitoarele mărunte (plante, gâze, păsări) fiind întruparea unui spirit întreg – spiritul fiind ştiut ca fiind o formaţiune de monade care susţin întregul corp, până când fiecare monadă ajunge să aibă şi putere de a-şi susţine propriul corp de materie densă, şi să susţină activităţi complexe. Unele chiar de anvergură galactică – aşa cum erau zeii: entităţile care erau, după părerea lor, atât de elevate, încât nu se oboseau să aibă în vedere oamenii de pe Pământ. Ceea ce spuneau însă oamenilor, poporului îngrădit în cunoaştere şi libertate deopotrivă, era însă total opus. Confundau însă, în încredinţarea lor, nepăsarea cu manifestarea liberului arbitru, drept pentru care considerau că nimeni şi nimic nu le poate reproşa vreodată, ceva;
– ştiau bine că o asemenea împletire de monade era perceptibilă mental ca un mănunchi de raze (de formă conică) cu vârful în „Cer”, la capătul opus, dinspre pământ, aflându-se corpurile umane. Era lăsată pentru ca toate monadele din spirit, la un loc, să capete aceeaşi experienţă, pentru uşurinţa derulării activităţilor, pentru a învăţa să se ajute reciproc.
Cunoaşterea rămasă în ultimele timpuri ale egiptenilor, puţin şi deformat răspândită în popor, preluată şi de iudei în timpul lui Moise, era lacunară şi de aceea făcea loc la numeroase confuzii.

Într-adevăr, spiritele se întrupează în grup de monade, numit spirit şi apoi individual, atunci când ajung la o putere energetică şi experienţă mare de folosire a unui sistem corporal propriu fiecărei monade în parte. Dar în momentul în care încep întrupările individuale, se consolidează numai acea formă de evoluţie pentru multă vreme. Numai ajutătorii foarte înaintaţi au sarcini să ajute spirite fără multă înaintare (pe Pământ: vieţuitoarele până la mamifere). Ei se vor întrupa şi în acest fel, adică într-un singur sistem corporal, alături de vieţuitoarele mărunte, pe care le ajută fără ca acest lucru să dăuneze evoluţiilor lor.
Ceea ce nu este cazul, repet, pentru spiritele care sunt venite pe Pământ prin călătorii spirituale, pentru a-şi cunoaşte neputinţele şi pentru a-şi remodela manifestările către stări calitative superioare. Cele despre care discutăm aici sunt neputinţe de orientare şi de adaptare la condiţiile descrise mai sus.
Astfel erau formate, prin generalizare – şi nu prin aprofundare spirituală – încredinţări eronate în acele timpuri, preluate şi duse din popor în popor, de-a lungul timpurilor, până în zilele noastre.

Am spus că acum doar deschidem discuţiile despre canalele de convergenţă spirituală, prin care se direcţionează radiaţia spiritelor, monadelor către universul material de întrupare. Ele constituie o parte a structurilor material-spirituale de legătură între Universul Spiritual Primar (unde se află, în profunzimea spaţiilor, spiritele care se întrupează) şi universurile materiale de întrupare a spiritelor aflate în evoluţiile lor de început. Vom studia în detaliu, separat, complexitatea sistemelor spirituale formate din: spirit + structura ajutătoare de întrupare (canalele de convergenţă spirituală) + sistemul corporal de reprezentare a forţelor energetice radiante ale monadelor.
Pentru oameni, astfel de canale sunt unice la întrupare, chiar dacă în profunzimile întrupărilor se pot percepe, în anumite condiţii, canalele de întrupare ale fraţilor spirituali cu care fiecare monadă îşi împleteşte strâns activităţile, sarcinile pe parcursul întregului destin.
Vom mai discuta despre toate acestea.

miercuri, 18 mai 2011

ADEVĂRURI ALE RELIGIILOR: VIRGINITATEA….

Am mai scris despre acest lucru: în ultima vreme am observat un avânt puternic îndreptat către generalizarea neîncrederilor în adevărurile purtate de religii. Agresivitatea cu care mulţi religioşi se comportă în această lume naşte reacţii adverse, necontrolate, sprijinite de cunoaşterea prea puţină a străvechimilor din care se trag majoritatea ciunoaşterilor purtate de textele religioase. Totul conduce la negarea generală a celor purtate de astfel de texte religioase. În sprijinul încredinţărilor de natură a nega multe adevăruri biblice sunt desfăşurate studii cu intenţia de a sprijini negarea, nicidecum studii privind căutarea adevărului – indiferent ce am găsi la un moment dat sau altul al acestora.
Ca întotdeauna în faţa unor astfel de subiecte, nu vreau să neg sau să atac. Vreau numai să-mi spun punctul de vedere. Voi prezenta şi elemente care sunt reale, activităţi umane cu o reală bază activă, desfăşurate însă spre susţinerea unor interese meschine ale reprezentanţilor religiilor. Nu trebuie să le ascundem, trebuie să le cunoaştem, pentru a ne feri să repetăm ceea ce s-a făcut în zorii civilizaţiilor umane, după ultima glaciaţiune – şi nicidecum înainte: ni s-au impus de multe ori teorii legate de potenţiale păcate care ar fi dus lumea de râpă, care ar fi condus la prăbuşirea unor civilizaţii anterioare – lemuriană, atlantă – din cauza unor aşa-zise păcate ale omenirii din acele timpuri. Nicidecum nu s-au petrecut asemenea lucruri, iar o astfel de viziune este uşor de explicat. O voi face, treptat, cu răbdare, explicând în detaliu fiecare element care s-a desfăşurat în lumea străvechimilor.
Vreau să adaug câteva considerente acum, când ne pregătim să intrăm într-o nouă etapă a umanităţii... deşi omenirea a mai trăit asemănător, în trecut. Înclinaţiile generale ale omenirii îşi au rădăcinile în ceea ce a fost odată şi cu siguranţă va reveni într-un viitor apropiat, cu un om însă mult mai întărit, mai puternic, mai înţelegător, cu un plus la toate manifestările sale la orice nivele de vibraţie ale Pământului.
Dintre toate cele care caraterizează viaţa umană, sexualitatea, aşa cum o cunoaştem azi, a fost o manifestare foarte departată de manifestările noastre de azi. Dar toate cele lăsate să fie au întotdeauna un rost, o determinare: crearea unei toleranţe înaintate a spiritelor înaintate, creatoare înaintate, faţă de toate vieţuitoarele, faţă de toate spiritele întrupate care îşi desfăşoară în felul lor evoluţiile. Şi pe toate le vom înţelege încă mult mai profund atunci când vom ajunge din nou la parametrii spirituali de maxim potenţial.
Activitatea sexuală era în trecutul lemurian şi atlant doar necesară procreerii într-o lume foarte puţin dezvoltată populaţional. Pe scurt, aceasta poate fi descrisă în felul următor:
Fiecare femeie era purtătoarea unui singur ovul – dacă trebuia să dea naştere unui singur copil de-a lungul întregii sale vieţi – sau de loc, rămânând virgină în continuare, toată viaţa sa.
Bărbatul era purtătorul unui singur spermatozoid, dacă avea în programul destinului său să faciliteze naşterea unui singur copil. Sau, în cazul în care nu trebuia să faciliteze naşterea vreunui copil, rămânea virgin sau "fecior" pe româneşte, toată viaţa sa.
Existau însă cupluri peste tot, indiferent dacă aveau de născut sau nu copii. Căci creaţia materială mentală, folosită exclusiv în acele timpuri, avea nevoie de energii şi materii atrase în mod particular de femei sau în mod particular de bărbaţi. Nu adâncim însă acum discuţii despre natura creaţiei materiale străvechi, mentale. Suficienţa unui asemenea cumul ovulativ (un ovul – un spermatozoid) era determinată de magnetismul uriaş al structurilor corporale umane în special – dar şi al celorlalte specii de vieţuitoare planetare, comparativ cu ceea ce cunoaştem azi în mod curent.
De remarcat este şi faptul că, imediat după naştere :
1. Femeia devenea din nou virgină. De fapt, în majoritatea cazurilor, himenul prezintă doar o deschidere care se lărgeşte, şi multe femei ştiu bine acest lucru prea puţin acceptat de către bărbaţi. Doar forţarea deschiderii lui bruşte, în zilele noastre, conduce la durere şi sângerare. În trecut, magnetismul puternic al corpurilor: vital, astral şi mental crea forţa de atragere a spermatozoidului de către ovul, iar la naşterea fătului, sub puterea proceselor vitale deosebit de puternice, acesta era expulzat fără durere şi fără sângerări. Practic toate structurile se dilatau, funcţionau spre realizarea rapidă a naşterii şi îşi reveneau imediat la loc. Neavând în continuare nici un fel de activitate sexuală, practic femeia devenea din nou virgină, pentru tot restul zilor sale.
2. După naştere avea loc o singură lactaţie, constând într-o cantitate relativ mică de lapte matern, preluată integral de copil într-o singură porţie. O astfel de unică hrănire avea rolul de a deschide funcţionarea tractului digestiv, dar nu prin hrană străină de corpul său, ci cu hrană de aceeaşi natură ca şi aceea care i-a circulat în organism în cursul vieţii intrauterine. În acele vremuri, omul nu avea nevoie, în general, de hrană zilnică, permanentă, căci prin epiderma foarte permeabilă aveau loc, prin osmoză, transferuri foarte rapide de nutrienţi materiali şi energetici din mediul planetar şi eliminarea prin vapori a substanţelor rezultate din hrănirea osmotică a organismului. Cu ocazia acestui transfer rapid şi permanent avea loc şi împrăştierea celulor moarte, departe de corp, ele intrând astfel în compoziţia obişnuită a mediului ambiant. Hrănirea cu materii structurate – vegetale întotdeauna: un tubercul şi/sau un fruct (care aducea astfel aport energo-material din mediul planetar-teluric şi din mediul împletit cosmic+planetar) avea loc numai atunci când omul avea de realizat activităţi care îi solicita corpul fizic mai mult decât în mod obişnuit sau atunci când ritmurile cosmice şi planetare se aflau în puncte de vibraţie extremă (de minim sau de maxim planetar şi de biosistem).
3. Hrănit astfel, copilul devenea imediat conştient de mediul înconjurător, putând să se deplaseze singur în mijlocul familiei sale, care nu avea rolul protector, de asigurare a hranei sau altor lucruri specifice creşterii unui copil – aşa cum cunoaştem azi. Este foarte greu de priceput (sau cel puţin mie mi-a fost greu de priceput!!) de unde aveau hainele uşoare, strălucitoare, care îi învăluia pe oameni ca nişte ţesături de borangic, pe care le schimbau în funcţie de condiţiile de trai, de mediul înconjurător. De fapt hainele erau compactizări structurate din aceleaşi energii şi materii filamentare din care realizau orice fel de creaţie, pe care noi, azi, cu intuiţiile noastre umane normale, le dorim, le creăm tehnologic, ne plac şi de multe ori trebuie să ne mulţumim cu prea puţine, rămânând frustraţi în neputinţele de a avea la dispoziţie ceea ce numai oamenii foarte bogaţi pot avea... Copilul avea imediat singura abilitate prin intermediul corpului său mental, de a crea astfel de “pânze” cu rol protector şi hrănitor totodată, căci erau puternic energizante şi extrem de permeabile, lăsând desfăşurarea integrală a procesului osmotic descris mai sus. Pe parcursul primei părţi a vieţii copilul învăţa însă de la părinţi tot ceea ce constituia complexitatea uluitoare a vieţii de adult pentru care se pregătea din primele sale clipe de viaţă.

Revenind la procesul de la care am pornit discuţia actuală: este corect să înţelegem că reluarea vieţii obişnuite de către femei şi bărbaţi deopotrivă era imperios necesară, circuitul energiilor vitale trebuind să fie în întregime folosit pentru continuarea vieţii, creaţiei materiale, învăţăturilor spirituale ale vremurilor. Închiderea ciclului matern/patern era necesară pentru a putea continua celălalt circuit – energo/material, al creatiei materiale mentale: prin materializare, modelare, dematerializare şi remodelare mentală.
Acest element real ne este cunoscut de la adevărul destinului Fecioarei Maria, precum şi al altor fecioare care au născut în acelaşi condiţii de-a lungul timpurilor din urmă. Au fost spirite întrupate în sisteme corporale feminine pe care le-a mai cunoscut istoria şi în sânul altor popoare. Nu este o legenda preluată, ci un adevăr. Au putut trece prin acest proces fiziologic tocmai pentru că erau fecioare, iar puritatea gândurilor, trărilor lor interioare, era imperios necesară, căci în acest fel se menţine energia compactă a sistemului corporal întreg, precum şi vibraţia necesară susţinerii procveselor: mai cu seamă în condiţiile planetare de joasă vibraţie şi în condiţiile unui câmp mental-astral deosebit de bogat.

Vom mai discuta despre aceste lucruri, în detaliu, în viitor. Mulţi ajutători puternici ne-au amintit, de fapt, ceea ce trăia omenirea înainte de ultima glaciaţiune. Ne-au menţinut amintirea celor pe care le vom trăi din nou în viitor, revenind din neputinţele momentane, ale unei perioade realtiv scurte din viaţa omenirii, pe Pământ – încă infinit mai scurte din viaţa eternă a spiritului. Ne-au prefigurat astfel viitorul: însă fără să o spună direct, căci o astfel de amintire-prefigurare trebuia doar să menţină, să întreţină vie amintirea în subconştientul uman, în condiţiile în care mai avem încă multe sarcini de realizat în tematica vibraţiilor joase şi a folosirii intensive a corpului fizic. Dar sarcina viitorului – ca în orice perioadă de trecere – nu începe şi nu se termină brusc: toate se împletesc armonios – atât liniile latente de sarcină spirituală, cât şi cele aflate în dezvoltare de sarcină, în manifestare maximă şi apoi în descreştere, dar niciodată atingând stingerea. Căci în lumea creată şi coordonată de Creatorii tuturor celor văzute şi mai puţin văzute de noi, azi, totul se află mereu în schimbare, totul se sublimează mereu, nimic nu se întrerupe niciodată. Orice filon poate rămâne în stare latentă, pentru ca, atunci când condiţii permit, să prindă iar avânt de dezvoltare: în acelaşi loc sau cu preluare în alte spaţii ale universului, în alte universuri.

marți, 10 mai 2011

ALTERĂRI ALE CONŞTIINŢEI UMANE (1)

Este un cumul de subiecte reluate şi remodelate, care va fi dezvoltat cu noi elemente, în continuare, la cererea unor cititori.
Cu siguranţă este un subiect vast, din care acum nu am de făcut decât să punctez câteva idei.

Este necesar să fie puse în discuţie mai multe elemente decât ceea ce am mai discutat pe acest blog: despre posedare, despre exorcizare, despre vampirizare. Multe alte manifestări ale noastre sunt considerate pe nedrept stări alterate ale conştiinţei umane. Credeam că au fost depăşite astfel de confuzii, dar filme sau texte vechi sunt preluate şi răspândite în aceeaşi măsură cu noutăţile care, de multe ori, sunt rejectate, pe temeiul celor primite anterior. Multe informaţii sunt interpretate fără cultură sau măcar o cunoaştere mai detaliată a informaţiilor circulante, altele sunt trunchiate şi lipite pentru a întări încredinţările personale ale unora care îşi simt ameninţat postamentul în societate, de la care decurg mereu avantaje materiale sau/şi sociale.
Am amânat analizele unor asemenea desfăşurări contemporane, pentru a strânge şi a analiza materialele primite de la mulţi cititori sau interlocutori în discuţiile personale. Nimeni nu trebuie dispreţuit, fiecare astfel de abordare este o etapă în evoluţia noastră, a tuturor. Eu chiar obişnuiesc să spun că fiecare astfel de înşiruire de prezentare de confuzii este un aspect de analizat, este un prilej de a discuta şi de a ne diversifica cunoaşterea, de a o consolida, de a o aprofunda.
Am amânat de asemenea şi abordarea unui subiect foarte complex - refugierea oamenilor: nu în băutură, droguri, medicamente etc. (deşi este de comentat şi asta...), ci refugierea lor din faţa greutăţilor vieţii: fuga de acasă, fuga din teritorii (migraţii de tot felul), fuga cu „planeta" în alte dimensiuni ale universului... Nu degeaba există asemenea comunicări astrale: unii numai pe ele le cred, dar entităţile noastre astrale ajutătoare ne pun în faţă exact ceea ce refuzăm să primim de la semenii pe care am învăţat să-i dispreţuim: nu sunt informaţii eronate, ci doar posibile în alte părţi din univers, către care ne vom îndrepta curând. Noi trebuie să ne diversificăm şi ascultăm intuiţiile, după care să ne obişnuim să nu aruncăm totul "la gunoi": să înţelegem că se spun pentru a ne reobişnui cu cele care se petrec la propriu în alte părţi din univers, dar care nu pot fi aplicate aici, pe Pământ, în acest punct al universului: nici parţial, nici integral. Să înţelegem bine că orice informaţie care nu poate fi aplicată pe loc are însă elemente colaterale ce pot fi aplicate, înţelese, legate de altele care ajută mult desfăşurarea propriei noastre vieţi.
Analizând astfel de informaţii treptat, trăind cele care se desfăşoară permanent, începem să ne orientăm şi să învăţăm. Continuând exemplul de mai  sus: ajungem să ne dăm seama că trebuie să ne cercetăm noi înşine sufletul, acolo unde „sperăm" - şi nu conştientizăm prea mult - că Dumnezeu ne va „salva" de „răul" de pe Pământ, spintecând planeta în două: o parte să „plece" către alte dimensiuni, cu cei „buni" - altă parte să „rămână" pe loc, păstrând pe cei răi în „iadul" pe care şi-l creează singuri. Însă uităm că Dumnezeu spune foarte clar: nimeni nu este „părăsit", el lasă chiar pe cei cuminţi o clipă pentru a salva „oaia rătăcită", căzută în prăpastie...
De reflectat...
Acestea nu sunt însă stări alterate ale conştiinţei umane. Psihologii, psihiatrii încearcă să ne convingă că suntem bolnavi. Unii sunt oameni de bună credinţă, aşa au învăţat, aşa aplică. Până să înţeleagă că societatea se schimbă, dar învăţătura, oricât de diversificată şi mediatizată electronic - deci modern - ar fi ea, tot are o natură, o provenienţă de multe ori învechită, pornind de la elemente care nu au aplicabilitate totală pe măsura trecerii timpului şi perfecţionării percepţiilor umane.
Căci da, percepţiile umane se perfecţionează - nu neapărat numai aparatura noastră electronică. Maşinile nu devin neapărat inteligente, aplicaţiile umane rigide se aplică fără flexibilitate. Încă. Pentru că totul este în schimbare. Dar schimbarea poate fi mai puţin dureroasă dacă ne ajutăm ţinând cont de dezvoltare, şi nu de staţionare. Dacă înţelegem rapid şi ne adaptăm subtilităţilor de înaintare spirituală.
Nu suntem bolnavi de visare, tot aşa cum nu suntem bolnavi de dorinţa de a ne hrăni sănătos. Vom dezvolta toate aceste idei.
De asemenea, mai avem de abordat o serie de subiecte: fuga din faţa responsabilităţii, fuga de cercetare proprie, refugierea în experienţa altora. Alt subiect poate fi acoperirea adevărului, tot din frica de a pierde statutul socio-profesional.
Este necesară abordarea unui subiect deja foarte larg discutat aici: călătoria astrală - denumită de multe ori stare alterată a conştiinţei umane. Personal nu sunt de acord cu o astfel de formulare, rămâne ca discuţia pe această temă să rămână deschisă în continuare.

Bineînţeles astfel de subiecte le abordez din punct de vedere al evoluţiilor spirituale, în maniera în care am discutat şi până acum.

„Numele nostru este legiune"... (să ne menţinem în traducerea clasică, deşi azi se mai oferă şi alte traduceri ale acestei exprimări).
Noi le numim azi „măşti" şi ne mândrim să le ţinem în frâu. De fapt, faţă de perioada din care se trage această exprimare a trecut mult timp, în care lumea s-a întărit enorm de mult. Ele ar rămâne în fond stări alterate ale conştiinţei noastre, însă doar atâta vreme cât se depărtează mult de linia moderaţiei şi a echilibrului din viaţa curentă. Indiferent dacă totul se petrece în sinea noastră (în mintea noastră, în sufletul, emoţiile noastre) sau ele irump la suprafaţă, în manifestare mai mult sau mai puţin reţinută.
Unii pot să se înfrâneze, să se echilibreze - alţii nu pot. Azi, unii le numesc boli psihice, alţii încă posedări, alţii, fericiţi de descoperirea că pot avea şi ei „viziuni" încurcă la început de drum viziunea unor extratereştri cu necunoaşterea structurilor normale, obişnuite, ale corpurilor fluidice din sistemul corporal al fiecărui om: acolo unde corpul fizic nu este singurul corp al omului - dar este corpul de manifestarea cea mai frecventă şi cea mai conştientă a omului; în plus, corpul fizic este mereu ajutat - dar şi creat, şi mereu remodelat - de corpuri fluidice tot materiale, dar din materii, şi vehiculând energii de vibraţii mai mari decât cele ale corpului fizic. Toate sunt ajutătoare pentru evoluţiile omului pe calea descoperirii, folosirii, conştientizării profunde a forţelor spirituale - cele care de fapt se manifestă astfel. Unde corpurile sunt doar elemente ajutătoare, care conduc treptat către folosirea liberă a forţelor, a radiaţiilor spiritului, îndreptate către: creaţie, deplasare, comunicare şi relaţionare. Şi, apoteotic: ajutor oferit semenilor de orice fel, un ajutor din ce în ce mai complex oferit celor care urmează căile evoluţiilor spirituale, mai devreme sau mai târziu, comparativ cu sine.
Calea de ajungere la folosirea sigură, complexă şi mai ales morală, spirituală, a forţelor în orice fel de medii, proprice sau nu, mai mult sau mai puţin, în funcţie de conjuncturile de întrupare, nu este, desigur, nici uşoară, şi nici rapidă. Dar din puterile cunoscute şi neputinţele manifestate pe parcurs, fiecare spirit învaţă mereu. Experienţa astfel acumulată conduce la formarea unei atitudini de înţelegere a neputinţelor semenilor care merg pe aceeaşi cale a evoluţiilor, mai repede sau mai lent, evoluţii pornite mai devreme sau mai târziu - deci şi cu experienţe mai bogate sau mai mici, dar în permanentă îmbogăţire, formare.
Suntem pe Pământ şi venim din evoluţii foarte mari, din care ne-am format însă obişnuinţa de trăire frumoasă doar în anumite condiţii: în condiţii de vibraţie înaltă, cu semeni de acelaşi fel, fără încontrări, fără probleme substanţiale de înţelegere.
Dar după ce consolidăm atitudinea generală de căutare permanentă a progresului nostru spiritual, ne întoarcem în locuri mai puţin cunoscute, în vibraţii mai mici, în care nu avem consolidată imaginea progresului, echilibrului. Din astfel de cunoaşteri, din înţelegerea propriilor noastre manifestări, pornim încă şi mai profund, către ridicarea spirituală a oricăror manifestări, în orice condiţii, la orice nivele de vibraţie din univers. Avem nevoie să le conştientizăm pe toate, căci numai astfel învăţăm să oferim ajutor semenilor noştri, intraţi în evoluţii după noi.
Dumnezeu ne învaţă mereu să ajutăm, căci ne oferă eternitatea vieţii - dar această eternitate este folosită pentru a oferi ajutor specializat, de complexă anvergură, tuturor spiritelor care se află în evoluţii.

CONDIŢIILE GENERALE ALE APARIŢIEI NEPUTINŢELOR UMANE
Chiar şi acest fel de evoluţie, a ajutorului oferit semenilor, parcurge o cale sinuasă şi destul de greu de parcurs, de înaintat, de înălţat. Ajutorul oferit presupune existenţă implicită a celor care se confruntă cu greutate în evoluţii, cu lipsă de experienţă. Mai ales la nivele foarte joase de vibraţie, aşa cum ne confruntăm aici, pe Pământ. De aceea Dumnezeu ne pune în evoluţii în diverse locuri din univers unde se împletesc mereu evoluţii ale diferitelor - şi uneori: ale foarte multor grupuri spirituale, aflate în diferite faze de evoluţie. Uneori, aşa cum suntem azi într-o asemenea situaţie, a trăi în astfel de conjuncturi planetare este deosebit de dificil. Dar şi spiritele umane sunt înaintate în evoluţii, iar astfel de întâlniri stelare încep doar atunci când toate grupurile care vor folosi acelaşi tip general de corpuri (în exemplul nostru: oamenii) ajung să-şi fi consolidat deja profund dorinţa de progres creaţionist, adică general-spiritual în speţa oamenilor - creatori conştienţi universali. Voi accentua mereu acest lucru.
Nu întotdeauna a fost aşa, chiar aici, pe Pământ: sunt perioade de vibraţie foarte înaltă a planetei şi a întregii conjuncturi cosmice în care se află planeta, steaua care o guvernează, galaxia în mijlocul căreia se află. Vibraţia are variaţii care arată o linie sinusoidală, cu maxime şi minimuri, între care sunt variaţii pe creştere şi pe descreştere, care formează o bogăţie uriaşă de manifestări, atitudini, înţelegere, experienţă creaţionistă şi relaţională. Toate sunt create, modelate, mereu remodelate: de la simplu la complex, de la greu la uşor, de la necunoaştere la aprofundări nebănuite în parcursul trăirilor de început.
De la greu la uşor este calea pe care o înţelege orice spirit la în moment dat al evoluţiilor sale.
În acelaşi timp, aşa cum am mai spus şi în cadrul articolelor despre vampirismul energetic, mereu au loc modificări ale corpurilor noastre, sub imperiul unor impulsuri exterioare, de vibraţii diferite, provenite din nivele planetare sau cosmice, dar şi de la aglomeraţiile planetare în mijlocul cărora ne naştem. Atunci când vibraţiile sunt la nivele de frecvenţă mult diminuate, comparativ cu obişnuinţele omului, societatea creatorilor conştienţi - aşa cum sunt oamenii pe Pământ - caută soluţii menite să creeze o formă comună de manifestare: în cel mai fericit caz. Însă sunt şi cazuri - cum este cel pe care îl trăim azi - în care mari şi variate blocuri spirituale se află la întrupare pe o planetă. Caz în care nu se mai regăsesc în manifestarea comună elemente care să valorifice experienţa tuturor, în acelaşi mod. Sau spiritele nu au consolidată experienţa de a căuta cu răbdare - mai ales cu răbdare în pătrundere - numitorul comun al tuturor grupurilor spirituale, de la care să se pornească în activităţi comune. Astfel apar grupuri nerăbdătoare şi agresive care preiau conducerea, impunându-şi cu brutalitate părerile, încredinţările, exigenţele proprii. Uită complet de relaţii echilibrate, de moderaţie, pe fundalul încredinţării că lupta se duce pentru supravieţuire. Se formează astfel semenilor dezorientări şi neputinţe care sunt speculate tot în mod brutal, mai departe, se speculează temerile şi fricile altora, se supradimensionează aspectele mai puţin importante - dar care devin astfel lucrătoare în direcţiile dorite de agresivi.
Mai departe fiecare dintre noi ştie bine cum s-a derulat istoria lumii.
Destinele echilibrate, derulate anterior, în societăţile echilibrate dinainte de ultima glaciaţiune, se diminuează astfel, iar spiritele de orice fel - blânde sau agresive - devin dezechilibrate, fără să se poate reţine în manifestările lor.
Spuneam că, pe fondul unor astfel de variaţii ale vibraţiei planetare apar modificări curente ale corpurilor noastre, iar multe spirite nu au puterea de a face faţă şi unor astfel de modificări curente - insesizabile de multe ori la nivele joase de vibraţie. Şi nu au puterea de a face faţă simultan la astfel de modificări + câmpul agresivităţilor propriilor semeni, care ajung la conducerile societăţilor şi îşi menţin semenii în mizerie (neacceptată de spiritele creatoare, deşi la un moment dat se obişnuiesc să trăiască în acest fel, constrânse până la deces de conducătorii societăţilor lor), la foamete, dezordine, minciună, pervesitate şi crimă.
Dar totul se echilibrează mai devreme sau mai târziu, în experienţa tuturor participanţilor. Fiecare are câte ceva de învăţat, de consolidat. Fiecare stare momentană devine o stare mereu lucrătoare în economia totală a experienţei spirituale. pentru că permanent ceva intră în conştiinţa noastră şi ceva se remodelează prin împletirea cu cele deja existente. în acest fel spiritul îşi întăreşte energia interioară, îşi îmbogăţeşte memorile şi îşi consolidează - dar şi îmbogăţeşte experienţa totală.
Deşi totul este trecător în viaţa eternă a spiritului, ceea ce rămâne este experienţa şi dorinţa lui de înaintare către tot ce poate fi constructiv şi ajutător pentru sine şi pentru semenii săi.

miercuri, 4 mai 2011

JUSTEŢEA INTERDICŢIEI FEMEILOR DE A PĂŞI PE SFÂNTUL MUNTE ATHOS

Mai întâi de toate simt nevoia să spun câteva cuvinte despre încredinţările mele.
Sigur, multă lume îmi spune permanent că, dacă apăr religia, în care nu sunt practiciană fidelă, risc să devin o „paria” pentru ambele tabere: şi a religioşilor, şi a celor care se depărtează încet de religie, dar rămân credincioşi lui Dumnezeu...
Şi atunci mă gândesc că drumul meu a fost încurajat în special de preoţi clarvăzători şi ei au ştiut că voi încuraja oamenii, la rândul meu, pentru a înţelege că adevărata religie este împletirea noastră, a tuturor oamenilor care vor avea mereu nevoie de învăţătură, de a-şi împărtăşi cunoaşterile, de a şi le aprofunda prin cercetarea-împreună: a rădăcinilor, a dezvoltărilor, a confuziilor, deviaţiilor, distorsiunilor inerente trecerii printr-o perioadă de grele evenimente spirituale. Şi nu în ultimul rând: cercetarea viitorului – dar nu pentru a trăi ocolind greutăţile, ci pentru a vedea liniile care pornesc din trecut, cum se reunesc cu cele din prezent, ce efecte deviante apar sau pot apare în prezentul şi viitorul fiecărui grup spiritual uman şi întregii societăţi umane la un loc.
Dar despre „”ghicirea  viitorului vom avea o temă întreagă de dezbătut în curând.

Toate confuziile pot fi făcute cu grade mai mult sau mai puţin înaintate de inconştienţă spirituală: adică nevinovăţie în ochii celui care înţelege drumurile evoluţiilor. Cel care ajunge să înţeleagă astfel de drumuri ale evoluţiilor poate numi exact la fel ca şi până acum toate cele din jurul său, dar fiecare lucru în parte va avea alte înţelesuri pentru el. Toate vor fi etape necesare de evoluţie, căci pentru omul pământean nimic nu este început pe Pământ şi nimic nu se sfârşeşte aici, acum. Totul este avuţie spirituală care se sublimează. Omul-spirit vine din eternitate, stă o „clipă” pe Pământ şi pleacă în eternitate. Păstrând totul în sinea sa, numind totul simplu: experienţă.

Desigur, românul are o vorbă bună, ieşită din deziluziile sale în această direcţie... "Să nu faci ce face popa, să faci ce spune el"... Religia vorbeşte bine, căci a pornit din rădăcini bune, dar devierile s-au creat în timp, de la rădăcină către coroana dezvoltată prea mult pentru a apuca şi prea puţin pentru a da.
Am început această serie de articole care susţin rădăcinile religiei, căci este bine să nu uităm nicicând că învăţăturile răspândite de religie sunt bune. Personal nu-mi pare rău de nici o clipă de religie, dar azi consider că preoţii sunt oameni de meserie, pe care unii o fac cu har, alţii cu talent şi mulţi de mântuială. Mai puţin sau de loc pentru mântuire.. Îi avem însă, ca şi pe profesori sau medici, ca să învăţăm, totuşi, să fim îngăduitori, toleranţi... BUNI !! Dacă unii dintre ei îşi uită demnitatea, poate că în ochii noştri o vor reciti, o vor recunoaşte... Aşadar conştiinţa noastră să urmeze Calea, căci restul este ajutor. Aşa cum Ea ne ajută, aşa ajutăm şi noi, la rândul nostru...
Cel putin asta e încredinţarea mea...

Va veni o vreme când voi ajunge să scriu despre multe derulări ale celor petrecute în trecutul străvechi pur-credincios şi apoi – mai nou – trecutul religios al omenirii. Deocamdată voi arăta în linii foarte mari câteva elemente legate de adevăruri purtate de învăţăturile religiei creştine, care demonstrează cât se poate de clar faptul că ele aduc mult bine în lumea pe care se străduiesc s-o îndrume aşa cum ştiu şi aşa cum pot acum reprezentanţii ei.

CÂTEVA CUVINTE DESPRE JUSTEŢEA INTERDICŢIEI FEMEILOR DE A PĂŞI PE SFÂNTUL MUNTE ATHOS

Am pornit de la articolul cu adresa
http://www.crestinortodox.ro/editoriale/avatonul-de-nu-voie-femeile-sfantul-munte-athos-121113.html
Se prezintă şi un scurt istoric, de la care putem porni câteva discuţii, imediat după prezentare.
Nu numai alegerea acestui loc a fost câdva, la începuturile folosirii lui, un loc „special”, ci şi multe alte locuri din lume. Mi-am dat seama de acest lucru studiind Pietrele Doamnei, din masivul Rarău: locul este de fapt marcat (dar nu şi folosi ca aşezare extinsă, căci este cu arie foarte restrânsă) de un grup de stânci, în jurul cărora s-a făcut un gol. Nu au fost „plantate” menhire, cum s-ar putea crede. În multe locuri din lume s-au creat asemenea marcaje, prin curăţarea locului înconjurător – nu prin plantare. Vom mai discuta despre aceste lucruri.
În străvechimi, alegerea în deplină, mai ales profundă, subtilă cunoaştere a fost elementul de bază în formarea aşezărilor umane. Mai cu seamă ţinând cont de faptul că fiecare aşezare avea specificul ei, în funcţie de grupul spiritual care se afla acolo la întrupare. Vom discuta curând, tot în acest set de subiecte privind elemente aduse în discuţie de religie, legăturile extrem de solide şi profunde ale membrilor unei comunităţi umane, ale mai multor comunităţi care formau o societate extinsă, în relaţiile de conlucrare cu toate celelalte comunităţi, societăţi pământene. Adică adevărata însemnătate a Turnului Babel.
Cunoaşterea înaintată, profundă spunea astfel un lucru, binecunoscut de fapt de toţi oamenii din acele timpuri: muntele numit Athos poartă o încărcătură energetică de o puritate naturală înaintată, din structurile sale interioare, având tipul de energie pe care îl numim Yin (din cunoaşterea orientală). În paranteză fie spus, personal nu cred că este foarte corect să spunem că toată planeta este Yin şi că tot cerul este Yang, căci planeta are locuri de tip Yin şi locuri de tip Yang, cu diverse grade de puritate: născute din interacţiunea matricei fluidice cu partea pământoasă, la care se adaugă materialul şi energiile purtate de apele care scaldă locul, vegetaţia care este favorizată de pământ şi ape, precum şi vieţuitoarele independente care se folosesc de toată această conjunctură: de la viruşi până la mamifere. La toată această împletitură se adaugă modul în care pământurile, apele, vegetaţia şi animalele locului primesc sau reflectă radiaţia cosmică locală. Astfel, locurile cu mare puritate sunt foarte rare, urmărite intens de oameni, care astfel nu sunt impulsionaţi de energii, materii, vibraţii, radiaţii de mare varietate, putând să facă faţă mult mai uşor unui program propriu de percepţie şi înaintare spirituală autoimpusă.
În consecinţă, un asemenea loc cum este muntele Athos a favorizat o activitate spirituală relativ uşor de trăit în vremurile mileniului I şi celor de început ale mileniului al II-lea d.Ch. Altele erau atunci greutăţile celor de aici, şi astfel nu se mai adăuga şi greutatea de a face faţă desfăşurării activităţii spirituale în sine. Care nu a fost niciodată uşoară. În locuri de acest fel, gândirea şi simţirea omului sunt mult mai uşor de controlat, concentrarea devine astfel mai mare, chiar dacă nu oricine sesizează acest lucru de la bun început. Câmpul fluidic se amprentează mult mai uşor şi activitatea concertată astfel devine încă şi mai uşor de dus. Tocmai de aceea însă orice amprentare care iese din tiparul obişnuit se evidenţiază cu multă uşurinţă, putând conduce la devieri comportamentale prin impulsionarea relativ uşoară a subconştientului: căci călugării neantrenaţi în a face faţă impulsurilor simultane de multe feluri pot trece foarte uşor în instabilitate emoţională.

Povestesc de multe ori cum un călugăr mi-a spus, cu multă siguranţă: „Dumneavoastră, cei de la oraş, vă mântuiţi mult mai repede decât noi, cei de la mânăstire...”
Răspunsul nostru a fost: „Se poate, dar datorită dumneavoastră, celor de la mânăstire, care vă rugaţi pentru noi!!”...

Restul greutăţilor inerente locului şi timpului cereau omului doritor de concentrare asupra divinităţii aşa ceva. Nu numai un plus de energie Yin ar fi stricat aşadar echilibrul existent în aceste locuri: femeia este însă purtătoare a unui cumul de energii de vibraţii foarte diferite, Yin şi Yang în egală măsură, cu un segment mult mai extins de vibraţii decât energiile vehiculate de bărbat. Căci ea trebuie să dea naştere la copii, să le poarte corpurile spirituale şi să-i crească pe parcursul primilor 6-8 ani. Puţine femei au avut în lume, până în jurul anului 1980, sarcina de a nu concepe, naşte şi creşte copii, mai ales în primul mileniu d.Ch. De aceea tradiţia păstrată a avut rostul ei de a nu schimba amprentările locale cu cele „lumeşti”: unde folosesc expresia aceasta în sens de variaţie abundentă de vibraţii.
Nu vreau să discut aici modul în care mulţi conducători, reprezentanţi ai diferitelor biserici din întreaga lume creştină, venind din lumea dinafară, au adus totuşi multe amprentări aici, din viaţa societăţii exterioare. Este foarte drept ce spun unii, locurile poartă cu ele amprentări ale unor gânduri nu tocmai curate. Călugării sunt însă oameni curaţi, cuminţi, care nu ştiu, şi nu vor şti alte amănunte ale acelui loc, care nu a adăpostit întotdeauna oameni retraşi întru reculegere, post şi rugăciune.
Dar dacă azi toţi aflăm asemenea lucruri, este să ne educăm spre înţelegerea oamenilor din toate timpurile, către iertare, milă, compasiune – iubire.

Un alt aspect pe care îl consider bun pentru acest articol – rareori atins de altele – este precizarea că în acest loc se preţuieşte femeia: ca mamă şi soţie, alături de preţuirea întregii familii umane, în mijlocul căreia vin pe lume copiii, sunt crescuţi şi primesc învăţătura primilor lor paşi. Este o ordine în lume pe care călugării o preţuiesc în mod deosebit, chiar dacă alegerile lor personale nu au mers către întemeierea de familii.
A lupta pentru desfiinţarea avaton-ului cred că este, de asemenea, bine redată. De comentat este faptul că vremurile noastre dovedesc un lucru puţin discutat azi: întărirea omului. Cei care au preluat acest loc pentru a face din el un loc de retragere spirituală au ştiut că lumea se va mări mult, aglomeraţia va pune treptat stăpânire pe întreaga Europă, făcând practic imposibil traiul în reculegere spirituală, într-o sihăstrie aflată oriunde în mijlocul lumii. Dar omul din timpul mileniului I şi II era mult mai slab emoţional şi mental decât azi – la nivelul vibraţiilor planetare foarte scăzute. Azi suntem cu adevărat la sfârşitul timpului, la sfârşitul vremurilor omului manual-tehnologic-intuitiv. „Sfârşitul vremurilor” nu înseamnă altceva decât faptul că omul şi-a finalizat programele sale de întărire, atâta câte i-au fost date acum. Inclusiv călugării sunt spirite puternice întrupate azi care, cu voinţa lor, ar putea trăi în continuare liniştiţi, în condiţiile în care ar trăi şi măicuţe pe acelaşi teritoriu cu ei.
Dar se doreşte turism – nu respectarea unor dorinţe ale oamenilor – fireşti de altfel, de a trăi în respect faţă de divinitate, în linişte şi cuminţenie. Adică tot aşa cum alţi oameni doresc să trăiască iubindu-şi familiile, copiii, serviciul care le pune în valoare capacităţile lor mentale şi organizatorice. Este vorba despre respect oferit călugărilor şi măicuţelor de aici. Nu altceva.
Şi pentru că se doreşte de fapt altceva – profit din turism – sincer: nici eu nu sunt de acord cu ridicarea avaton-ului.

marți, 3 mai 2011

MI-S BOLNAV DE "DRAG-DE-SANATATE" !!

http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/doua-noi-tulburari-de-alimentatie-adultii-mofturosi-la-mancare-si-orthorexia-8196098
Nu recomand acest articol pentru ca mi se pare corect, ci dimpotriva. Este ca si cum as dori sa trag un semnal de alarma asupra carui punct au putut ajunge cei care nu mai stiu ce sa releve pentru a ne incredinta ca suntem bolnavi. Aici: bolnavi de drag de sanatate...
Nu vreau sa va rapesc prea mult timp... Vreau sa va intaresc in dorinta de a manca natural, cat mai natural. Asa cum scriu de multi ani, alimentatie naturala nu inseamna neaparat alimentaţie vegetariana. Fiecare om are dreptul sa aleaga ceea ce doreste sa consume. Alimentatie naturala, pe cat posibil cat mai naturală, inseamna consum de produse cat mai putin industrializate. Si asa suntem obligati sa consumam produse modificate genetic, produse crescute in saci de plastic si nu in pamant bogat vitalizat de catre matricea eteric-astrala a planetei. Nici Pamantul nu mai este ceea ce a fost odata... Haosul vital si emotional actual al omenirii este legat si de saracirea hranei noastre de multe elemente vitale:
  • de minerale, metale si cristale, scoase la suprafata in mod salbatic de civilizatiile care s-au perindat pe planeta; care in mod normal ar trebui sa imprastie din belsug in masa pamantoasa fluxuri moleculare bogate in energiile lor specifice, pe care plantele sa le preia prin hranirea lor;
  • de radiatia solara, cosmica in totalitatea ei,  reflectata de  suprafetele-oglinda (lucioase) ale constructiilor noastre,  saracind astfel pamantul si apele de beneficitatea bogatiei sale.
In acest fel omul contribuie astfel la saracirea vegetatiei de o hrana energetica deosebit de importanta, creind biosistemului planetar conditii aflate departe de felul celor care ar fi putut exista, daca omul ar fi dezvoltat viata sa in mod echilibrat.
Macar noi, cei care avem cat de cat dorinta de a intelege universul in care traim, sa fim puternici si sa nu credem astfel de lucruri. Sa credem cu tarie in importanta hranei naturale, iar prin incredintarea noastra sa intarim si pe cei din jurul nostru.
Nu vreau sa arat cu degetul catre cei care sunt de fapt adevaratii departati de realitatea umana. Vorba mail-urilor: cand arati cu degetul catre cineva... un deget este spre persoana indicata si 3 degete catre sine !!!  :)) !!!!!

duminică, 1 mai 2011

A PROPOS DE CUTREMUR...

Fiecare eveniment, fie planetar, fie social are darul de  a ne forma, mai presus de toate, reactie de orientare, de descurcare, de intr-ajutorare. De a ne educa spaimele, care nu au o baza reala in majoritatea cazurilor. De a ne educa curajul si demnitatea umana. Fiecare dupa cat si cum poate: e drept, putin la inceput, dar apoi, treptat, totul se intareste, se mareste doar in aceasta directie.
Nu stim ca putem, nimeni nu ne dezvolta aceasta latura: societatea nu are interesul sa o faca. Putem in schimb noi, sa ne intarim intre noi.
Am scris asta a propos de cutremurul de acum, de la ora 5siCeva. Parerea mea este ca ne speriem de functionarea tulburata a organelor noastre interne, de la faptul ca o ia razna magnetismul interior, creierul si inima au o clipa - dar suficienta! - de tulburare, o constientizam si ne speriem de inima care bate haotic, multi simt o caldura (o ploaie fierbinte) pe creier, pe care nu stiu cu ce s-o asocieze rapid, lichidul de la incheieturi se misca si ni se "moaie" mainile si picioarele... toate la un loc se asociaza cu dezastrul, etc. De asemenea, emisiile de infrasunete au darul de a ne speria pe loc.
Suntem ca o busola care care o ia razna intr-un nod de anomalie magnetica. De fapt, daca stim ca toate tulburarile nu au urmari imediate, imediat ce toate isi regasesc megnetismul potolit, ne putem continua activitatea nestingheriti de ceva anume. Asta de cele mai multe ori, cand nu e cazul de cutremur mare. In plus, sa fim multumiti de faptul ca asemenea cutremure sunt marisoare, caci se rearanjeaza placile si imprastie energia acumulata anterior.
Dar sa nu uitam ca putem sa profitam de fiecare moment de panica pentru a ne reorienta in regasirea curajului in orice situatie. Un pas pe aceasta linie in orice situatie ajuta toate situatiile asemanatoare din viata noastra.
Sa ne invatam copiii, nepotii sa infrunte viata cu curaj. De cele mai multe ori transferam panica noastra asupra celor mici sau celor mai tineri (adolescentii sunt foarte sensibili, chiar daca ii credem crescuti deja), in loc sa ii invatam ce ar trebui sa faca in asemenea situatii si cum sa priveasca totul luand hotarari, cu voce tare, pentru a-i incuraja si reorienta pe cei din jur.