Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Dacă nu vrei să înveţi, nimeni nu te poate ajuta.

Dacă vrei să înveţi, nimeni nu te poate opri.

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


duminică, 26 septembrie 2010

DESPRE ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Răspund cu plăcere la întrebări. Este uşor, în situaţia când interlocutorul a acceptat fenomenul şi doreşte să ştie mai multe detalii pe care eu personal pot să le ofer, din punctul de vedere al studiilor mele. Sau dacă interlocutorul poate să tolereze şi alte idei decât cele proprii. 
Întotdeauna ţin cont de faptul că omul – la modul general, nu neapărat interlocutorul meu – are inteligenţa să-şi pună întrebări şi puterea să-şi răspundă la întrebările proprii din punctul său de vedere: al culturii sale, al accesului său la informaţii de diferite feluri. 
Ţin cont de faptul că unii oameni sau alţii pot sau nu pot să accepte modul de simţire şi de gândire al altora.
Ţin cont de faptul că mulţi oameni doresc să ştie, la fel ca şi mine, şi mulţi nu doresc să li se răspundă la întrebări, chiar dacă le pun… Pare paradoxal – dar se pare că este numai o formă a conştiinţei umane, care se apără de greu, de rău, de schimbare, de înţelegerea care generează alte modificări, la rândul lor altele şi tot aşa mai departe. 
Nu am orgoliul de a schimba încredințări. Poate că am voinţa de a căuta pentru că am şi instrumente, în felul meu, pentru care nu m-am simţit niciodată superioară altora. Dar înţeleg că alţii şi le doresc, pentru a se simţi superiori – sau tocmai pentru că se simt superiori şi vor să găsească un instrument prin care să dovedească ceea ce simt în interiorul lor.
Eu m-am simţit multă vreme intimidată (vorba prietenei noastre NiMa), dar a trecut! Căci am purces la căutări personale şi a găsit un univers, la propriu, într-o singură suflare pământeană!! Dar nu ca metaforă, ci ca realitate. Am ajuns la concluzia că cei care o spun ca metaforă – intuiesc ceva real care apare ca efectul de aisberg, dar mai departe consideră că acea ultimă şeptime pe care o vedem la suprafaţă este suficient. Restul ar fi mister şi mai mult, unii consideră că privitul în adâncuri este pedepsit: ori chiar aici, în această viaţă, ori dincolo de barierele nevăzute ale vieţii…
Iar eu am descoperit că nimic nu este mister, ci doar neputinţa omului de a căuta: şi doar pentru că semenul său i-a spus, i-a impus, l-a obişnuit să gândească aşa. L-a obişnuit să fie reticent chiar şi cu simţirile sale, l-a determinat să creadă că ceea ce nu vede cu ochii, nu aude cu urechile, nu atinge cu mâna este iluzie. Nu l-a învăţat despre schimbare, nu l-a învăţat să se adapteze schimbării, să privească viaţa cu curaj, cu demnitate, cu cele mai înalte standarde care sunt scrise doar pe hârtia legilor: jaloane pentru drumuri care arată duplicitar ce trebuie făcut pentru a le sfida şi a merge pe căile pe care poporul condus nu are curajul să meargă. Şi pentru asta îl consideră prost şi lipsit de curaj…
Am învăţat că ceea ce mulţi oameni numesc iluzie este de fapt parte neînţeleasă a unui univers aflat într-o continuă schimbare. 
A face faţă schimbărilor – este puterea omului. Este puterea de a se orienta în lumea în care trăieşte, a nu sta şi aştepta decât atât cât se odihneşte, pentru a merge mai departe, pentru a-şi valorifica forţele în alte căutări, în alte descoperiri, în alte orientări. 
Cu puterile pe care le are, fiecare om merge pe calea sa. Omul simte, intuieşte, apoi se încredinţează că are cu ce căuta şi descoperi, are putere să meargă mai departe pe calea sa. O cale care poate se sfârşeşte la un moment dat pentru a alimenta o altă cale sau pentru a da timp de odihnă, de sedimentare pentru a folosi totul în linişte mai departe, pentru a merge mai departe: chiar pe aceeaşi cale care i se va deschide puţin mai departe. 
Odihna poate fi implicită muncii, oricât de paradoxal poate părea acest lucru la prima vedere. Reţin – şi mă bucur că am găsit azi de dimineaţă, tot în ultima postare a dnei NiMa – următorul citat din Kafka: „Puterea pe care o câştig scriind…”
Prietenii mei şi apropiaţii cu care corespondez prin mail ştiu că mi-au pus întrebarea „Nu oboseşti?!” şi au primit rând pe rând, de ani de zile, răspunsul: „Nu. Lucrez în linişte. În pacea sufletului meu. Caut şi găsesc răspunsuri, primesc cu recunoştinţă ceea ce mi se oferă – fie oameni, fie îngeri. Caut să înţeleg şi să fructific ceea ce înţeleg aplicând noutatea la tot ceea ce am din cunoaşterea anterioară.”
Şi mulţumesc apoi, cu evlavie (ne-religioasă), acel tip de evlavie pe care îl port cu mine pe tot parcursul căutărilor, găsirilor mele – paşilor de drum, de fapt… Eu cred că atitudinea de evlavie mă odihneşte. Căutarea cu paşi mici mă odihneşte. Nu-mi propun paşi mari, revelaţii fulminante, ci doar ceva care sună aşa: „Ce este în spatele firului acestuia de iarbă?”

(Şi am descoperit, în spatele firului de iarbă, discutând cu o prietenă la telefon, ceea ce îmi doream de mult să se cristalizeze în privinţa acestui fir de iarbă. Conştiinţa firului de iarbă, transformarea, îmbogăţirea conştiinţei lui de la o lume la alta a universului. Că o numesc „zonă” sau loc, sau spaţiu – cam tot asta este. Este o lume, de fapt. Diferenţa unui fir de iarbă de la zonă la alta a universului constă în gradul său de conştiinţă. 
Înţelegerile cristalizate ne-au odihnit pe drumul cunoaşterilor noastre. Ne-am odihnit cercetând, înţelegând. Şi am fost amândouă bucuroase.
Oricând, oriunde, cu orice prilej putem înţelege ceva. Doar să vrem…)

Şi pentru că a venit vorba… Le numim pe toate în fel şi chip. Modernizăm expresiile pentru că trăim timpuri complexe. Ne adaptăm vorbele dezvoltării experienţei noastre, iar acest lucru ne este de un mare folos, chiar dacă în prima clipă nu ne dăm seama de acest lucru. Dar constatăm ulterior că este puterea cuvântului care dă forţă trăirilor noastre curente. Cuvintele vechi sunt bune pentru că activează linia rădăcinilor celor pe care le trăim azi. Ne trebuie să le folosim, cu măsură, pe toate. Şi mergem mai departe, punându-ne întrebări, fără să uităm să ne răspundem mai întâi singuri, atât cât putem. Fără să neglijăm că, în spatele lui „Nu există” – întotdeauna există ceva pe care personal nu-l acceptăm. Înţelegând că „iluzie” – înafară de minciună, dar şi speranţă neîmplinită, dar a spera nu este nimic rău – nu ne confruntăm decât cu fenomene neexplicate încă, şi nicidecum imposibil de explicat. 
În complexitatea lumii în care trăim avem mai multe schimbări decât iluzii, şi da!! avem dorinţe neîmplinite pe care le numim iluzii. Conştientizăm la un moment dat că lumea atingerilor cu mâna trăieşte într-o lume mult mai complexă decât credeam la început, alături de lumea atingerilor cu mintea şi cu emoţiile noastre. Adică în lumea în care toate spiritele o îmbogăţesc prin radiaţia lor puternică cu care se manifestă în ea. În care forţele mentale sunt foarte reale, dar sunt numai o parte din forţele spiritului. Cu toate forţele sale, spiritul cercetează şi înţelege lumea în care trăieşte. A le separa, mai greu: a le desconsidera, nu face decât să îngreuneze procesul de conştientizare profundă pe care îl aşteptăm, la care trebuie să fim direct participanţi, fără să aşteptăm o forţă dinafară care să ni le facă pe toate. Căci suntem ajutaţi doar în măsura în care suntem participanţi la splendida operă de Creaţie spirituală: a noastră şi a lumii în care trăim. O lume creată pe baza înţelegerii că toate coexistă, dar pentru a le folosi în complexitatea lor, trebuie să le cunoaştem detaliat, pe fiecare în parte. 

ŞI TOT PENTRU CĂ A VENIT VORBA…
Să facem şi un pic de studiu. Ca în orice postare!!
Tot o întrebare provenită de pe blogul prietenului nostru Dan, în ultima sa postare. O temă de gândire pe care am studiat-o şi eu mult timp: care este înţelesul cuvintelor din Legea Mentalismului:
“Totul este spirit, Universul este mental” 
Aş face o delimitare aici. Totul este spirit = totul este prin existenta, prin trăirea spiritului. 
Traducerea modernă este MENTAL , dar "mental" este numai ceva parțial, doar ceea ce percepem noi în ultimele secole, sub influenţa gândirii dogmatice religioase: poate de aceea azi mulţi se revoltă contra gândirii concrete, dar cred că este o revoltă contra gândirii dogmatice, unilaterale, care exclude noutatea şi schimbarea...
Ar fi vorba aici despre mult mai mult decât ceea ce înţelegem azi prin mental şi inteligent. Nu cred că numai la atât se referă, în orice timpuri, această lege. Respectiv, mai departe şi mult mai complex: radiant, spiritual, totul este prin radiaţia spiritului, prin puterea radiantă a spiritului. 
Trăim într-un univers care poate fi cercetat prin simţirea cu toate simţurile pe care le poate avea omul, orientat şi prin simţurile trupului, şi prin suprasimţurile sale: care dau volum şi profunzime cunoaşterii prin emoţii, prin vibraţie, prin care ajungem şi noi azi, dar nu suntem primii (ar fi bine să înţelegem asta): la ceea ce numim conştiinţă extinsă.
După care ne ordonăm, sistematizăm, centralizăm, sintetizăm cunoaşterile astfel primite: o facem cu ajutorul minţii. 

Strămoşii noştri cunoşteau foarte bine, foarte corect, foarte concentrat astfel de lucruri, pentru că lucrau cu ele. 
Când noi eliminăm puterea spirituală radiantă, deja ne îndepărtăm gândirea de esenţă. 
Ne înstrăinăm de noi înşine. 
Mileniile anterioare nu ne-au distrus puterile. S-a ascuns cunoaşterea – dar acest lucru era, şi este, întrucâtva normal pentru populaţia spirituală umană actuală. Dar nu şi moral…
Noi credem azi că este adevărat ce ni s-a inoculat şi ne acuzăm în continuare de „erezie”, ca pe vremea inchiziţiei. Şi asta este întrucâtva normal. Dar nu şi înalt-spiritual.
Cunoaşterea multiplă întăreşte spiritul şi îl înalţă de-asupra puterii de a fi sluga semenului. Îl determină să conştientizeze că nu este câtuşi de puţin robul lui Dumnezeu. Ci prietenul lui Dumnezeu.

Să reţinem că ceea ce numim cunoaştere cu gândul este o formă concentrată, sănătoasă, corectă, de cunoaştere. Este una dintre formele de întărire a spiritului.
Pe lângă emoţie. Pe lângă vibraţie.
Cel puţin aşa cred…

joi, 23 septembrie 2010

Reguli pentru a fi Om

 Acesta este conţinutul unui mail primit azi. Nu m-am putut abţine să nu-l păstrez pe blogul meu. Apoi continuăm cu ale noastre!!

1. Vei primi un trup. Poate să îţi placă sau îl poţi detesta, însă va fi al tău pentru întreaga călătorie pe care o faci pe Pământ de această dată. Cum îl tratezi depinde numai de tine.
2. În fiecare zi vei primi o lecţie pentru că eşti înscris la cursul full time numit VIAŢĂ. Poate să îţi placă lecţia sau să o consideri irelevantă ori prostească, dar în fiecare zi o lecţie va apărea într-o formă oarecare. Ai zilnic ocazia să înveţi din aceste lecţii. Ele se vor repeta regulat, până când experiența necesară ție va fi pe deplin asimilată.
3. Nu există greşeli; există numai lecţii. Creşterea este un proces de încercare şi eroare - se numeşte experimentare. Experimentele eşuate sunt la fel de mult parte din proces ca şi cele care la un moment dat reuşesc.
4. Deseori o lecţie învăţată va apărea din nou ca recapitulare. Ea poate fi deghizată faţă de forma originală în care a fost învăţată tocmai pentru a te testa dacă ai învăţat bine.
5. Învăţarea lecţiilor nu se termină. Nu există nici o parte a vieţii care să nu conţină lecţii. Dacă mai trăieşti înseamnă că mai ai lecţii de învăţat. Câinii bătrâni poate că nu mai învaţă trucuri noi, dar oamenii bătrâni cu siguranţă mai pot învăţa lucruri noi.
6. Nu există un loc mai bun decât AICI. Când noţiunea ta despre ACOLO a devenit un AICI vei obţine imediat un alt ACOLO care, din nou, va arăta mai bine decât AICI.
7. Ceilalţi nu sunt decât nişte oglinzi pentru tine. Nu poţi să iubeşti sau să urăşti ceva la o altă persoană fără ca acel aspect să fie o parte din tine pe care o iubeşti sau o urăşti. Din nou iată o ocazie să mai înveţi încă o lecţie.
8. Ce faci cu viaţa ta este pe deplin decizia ta. Ai toate uneltele şi resursele să o modelezi aşa cum vrei. Alegerea este a ta. Alegerea este o recapitulare a lecţiilor pe care le-ai primit zilnic.
9. Ai deja toate răspunsurile. Răspunsurile la toate întrebările vieţii sunt deja în tine, tot ceea ce trebuie să faci este să te uiţi înăuntru, să asculţi şi să ai încredere. A te ruga înseamnă să ceri răspunsuri, a medita înseamnă să le asculţi.

CEL MAI PROBABIL VEI UITA TOATE ACESTE REGULI. 
NU TE DESCURAJA! 
VIATA VA AVEA GRIJA SA TI LE REAMINTEASCA DE FIECARE DATA!

sâmbătă, 18 septembrie 2010

CĂLĂTORIA ASTRALĂ: Răspunsuri la întrebările dvs. (4)

Să nu uităm că am discutat despre iubire pentru a face o mlădiere între subiectul răului pământean: iubirea care echilibrează şi ne avântă spre culmile spirituale. Avem astfel un punct de sprijin solid în continuarea răspunsurilor la ultima întrebare şi aceea care urmează:
 4/
Daca ajutatorii se ocupa cu atentie, tandrete, duiosie si iubire de entitatile nemernice cum sunt cele descrise mai sus gen: Hitler Ceausescu, Stalin, Jack Spintecatorul, Basescu, :))), Ben Laden, :), Attila, tot astfel ii indruma si dupa moartea lor si inceperea vietii astrale in corp astral? Ce Doamne iarta-ma ii invata? Sunt ei atunci ajutatori de bine sau de rau? Sunt moralitatea si buna credinta, componente esentiale ale conduitei si a sarcinilor de ajutare pe are si le asuma sau sunt neimportante?
Desigur, ai sa-mi spui ca noi oamenii provenim si evoluam pe Pamant, in corpuri de reprezentare terestre de la colonii de spirite diverse mai mult sau mai putin evoluate aflate pe diverse trepte e cunoastere si in tranzit... Stiu. Si ajutatorii probabil ca la fel, dar asta nu va exclude componenta morala si nici implinirea legii iubirii, care nu se mai manifesta in atari conditii de manifestari sangeroase in lupta pentru supravietuire si mai ales pentru cunoastere.
Caci privita prin prisma faradelegilor si a varsarilor de sange nevinovat savarsite pe parcursul istoriei omului, in virtutea asimilarii cunostitelor celuilalt, care este mai evoluat si mai avansat in cunoastere, legea iubirii devine mult mai neimportanta in procesul cunoasterii. Desigur ai sa-mi spui ca, cunoasterea se dobandeste prin experienta proprie cu ajutatori sau fara si-atunci legea iubirii este valida pe planul acesta dar ce ne facem cu cunoasterea smulsa cu sila? Unde mai incape iubirea?  „

Eeeei… iubirea este omniprezentă, chiar am citit de curând o metaforizare-exagerare (este de înţeles până la urmă) prin care se spunea că nu există nimic decât iubirea, restul este iluzie… Vom discuta şi despre asta.
Deocamdată să le luăm pe rând, că aşa e bine şi frumos!!!

ENTITĂŢI… ENTITĂŢI…
Există entităţi bune şi rele?
Ce pot învăţa entităţile ajutătoare pe nişte oameni care au dovedit înclinaţie şi activităţi concrete către crimă, cruzime, perversitate??

În primul rând, eu personal nu cred că există entităţi rele în preajma Pământului, poate există frica noastră care denaturează lucrurile. Un exemplu l-am dat privind începuturile experienţei noastre în călătoriile astrale, unde nu ne aşteaptă nici un rău, ci doar neînţelegerea amprentărilor din corpurile noastre, din câmpurile corpurilor noastre, nici un dangăt de clopot prevestitor de moarte – ci doar înregistrarea lentă a frecvenţelor sunetelor din câmp. În câmpurile planetare nu am văzut decât spaţii globulare de vibraţie joasă emisă de către oameni, pe care mulţi le confundă cu entităţi – vietăţi aşa zis malefice.
Aşadar să facem o scurtă incursiune prin lumea entităţilor astrale pe care le putem întâlni în preajma Pământului. Sunt în linii mari de trei categorii, după evoluţiile lor: 
– Entităţi de nivelul evolutiv al biosistemului planetar: vieţuitoare astrale care efectuează şi evoluţii în corp fizic. După terminarea vieţii prin corp fizic continuă viaţa lor spirituală prin corp astral. Vom reveni în studii asupra lor. Este de menţionat aici un lucru deosebit de important: vieţuitoarele astrale care efectuează evoluţii pe alte planete nu au puterea să-şi părăsească planeta – nici măcar în corpuri astrale. Şi spun asta în contextul în care am putea crede că vieţuitoare astrale de pe alte planete pot veni aici, în preajma Pământului, în corp astral: acest lucru nu este posibil. Structurile de autostabilizare vibraţională le ţin în preajma planetei natale, căci numai acolo se pot stabiliza vibraţional şi astfel îşi pot continua viaţa. Pentru ca ele să nu părăsească totuşi inconştient împrejurimile planetei, alte structuri le ţin în preajma planetei lor de origine şi reşedinţă permanentă: sunt structurile matriceale ale planetei, care exercită presiuni uşoare – dar ferme – asupra corpurilor lor micuţe. Dacă ar merge mai departe – ar obosi şi tot s-ar întoarce. La fel se petrec lucrurile şi cu vieţuitoarele astrale pământene, căci sunt obişnuite de mult timp evoluţionist, înainte de a ajunge pe Pământ, cu a-şi înţelege oboseala de acest fel şi a se întoarce către locuri care nu le obosesc. 
Aşadar, discutăm despre vieţuitoare astrale planetare, pământene. Ele se întrupează diferit, în funcţie de evoluţiile lor: vieţuitoarele pământene până la mamifere (adică cele ajutate de planetă, pe care le-am numit intra-planetare) se întrupează în corp astral, apoi intră în corp fizic, la finalul vieţii se eliberează prin deces de corpul fizic, iarăşi ies în corp astral (mai uşor, care oferă odihnă spiritelor) şi se reînglobează în corp fizic. Corpul astral vechi se înglobează în corpul astral nou, sub presiunea fluxurilor de materii şi energii astrale în permanentă mişcare. 
(Trebuie să mai studiez mecanismul întrupărilor acestor micuţe vieţuitoare, în profunzimea complexităţii sale, căci nu ştiu cum (şi dacă) folosesc ele anumite structuri ale Universului Fizic care ajută întrupările: structurile-canal de întrupare. Pentru mamifere şi oameni este studiat, nu şi pentru intraplanetare.)
Entităţile de nivelul de evoluţie al mamiferelor fac întrupare după întrupare în corp fizic, cu mici pauze astrale, în vederea consolidării atitudinilor lor cu care s-au obişnuit – dar în condiţiile în care corpurile lor vehiculează materii şi energii de vibraţie foarte mare. Astfel de elemente filamentare spiritele intraplanetare nu le au în structurile lor corporale decât foarte târziu, pe ultima treaptă a acestei etape de evoluţie (intraplanetară), sub forma unor celule rare în structurile corpului lor cauzal, pentru a se obişnui treptat, încet-încet, cu ele. Mamiferele trebuie să se obişnuiască însă masiv cu ele, căci ele le vor ajuta să meargă de acum încolo constant pe drumul de creator conştient, apoi înaintat şi înălţat, în eternitatea vieţii spirituale. 
– Entităţi de nivelul creatorilor conştienţi înaintaţi – cum sunt oamenii pe Pământ, cu grad înaintat de conştiinţă – deşi nu suficient de înaintat pentru a rezista influenţelor mediului organic – vegetal şi animal – de vibraţie joasă. Influenţele le primesc prin corpul fizic, de vibraţie joasă comparativ cu vibraţiile cu care ele sunt obişnuite în evoluţiile lor curente de treaptă proprie (în evoluţiile lor progresive): desfăşurate la nivele mult mai înalte de vibraţie ale Universului Fizic sau în alte universuri. 
Gradul de conştiinţă înafara corpului fizic este foarte mare în cazul spiritelor umane – iar acesta este un lucru destul de bine cunoscut azi. Dar încă nu şi din perspectiva corpului fizic. Acesta este şi unul dintre motivele principale ale lungilor călătorii spirituale pe care spiritele umane le efectuează periodic, în locuri de vibraţie joasă ale Universului Fizic: atunci când creşterea lor interioară de energie şi creşterea experienţei lor înregistrează avansuri considerabile de la o perioadă la alta a treptei lor spirituale. Numai atunci au suficientă putere să efectueze modificări importante în comportamentul lor străvechi. 
De aceea, orice om de pe Pământ, înafara corpului fizic îşi regăseşte conştiinţa înaintată din perspectiva căreia se află acum, pe Pământ. 
Ceea ce avem de făcut este să înţelegem lumea în care trăim temporar şi să ne străduim să trăim după normele morale cele mai înaintate pe care le urmează sufletul fiecăruia dintre noi în parte. Să înţelegem că nu lupta cu semenii noştri ne ajută, ci munca de înţelegere a iubirii prin care suntem ajutaţi să ne urmăm propriile înălţări, prin care să ajungem să ne ridicăm deasupra răutăţii. Să ajutăm în continuare şi pe alţii să o poată face, atunci când le vine rândul fiecăruia în parte. 
– Entităţi superioare: astrale şi dimensionale. Discutăm despre entităţi ajutătoare şi coordonatoare din spaţiile punctului Pământ, din spaţiile galaxiei noastre. Ele sunt cele care ne învaţă cu iubire, înţelegere, răbdare, odihnindu-ne chiar în timpul în care ne derulăm ceea ce învăţăm sau consolidăm sub atenţia şi îndrumarea lor. Iar cele pe care le învăţăm de la ele sunt numai lucruri de bună credinţă, de înaltă moralitate, de ridicare a calităţii creaţiei noastre, cercetărilor noastre, indiferent dacă suntem sau nu agresivi, dacă ne putem menţine sau nu atitudinea de conştiinţă înaintată pe care o avem dincolo de corpul fizic. Dincolo de corpul fizic simţim dragostea şi înţelegerea acestor ajutători iubitori pe care nu-i mai recunoaştem în corpul nostru fizic, le negăm existenţa, îi agresăm pe cei care îi recunosc şi le recunosc lucrarea, iubirea. Şi ei ne ajută cu abnegaţie noapte de noapte, zi de zi, ei sunt glasul conştiinţei noastre de peste zi care ne şopteşte în urechi de parcă ar fi gândul nostru cel bun: „Opreşte-te! Nu mai înjura!” „Nu mai agresa!” „Nu mai bârfi!” „Fii bun cu el!” „înţelege-l, nu poate!!”
Însă noi…
Însă poate cândva… şi noi… 
Şi tot ei ne întreţin speranţele, chiar dacă la suprafaţă ele au murit de mult… Undeva licăresc în noaptea sufletului nostru şi numai ei ne ajută să le regăsim, să ne regăsim noi înşine curajul de a merge mereu mai departe, prin toate dificultăţile vieţii.

Să înţelegem că răul şi agresivitatea sunt temporare nu numai pe Pământ, acum, privitor la omenirea care îşi remodelează comportamentul vechi animalic din propriile memorii activate de corpurile folosite aici: activate prin impulsurile primite de la biosistemul planetar – un motor local pentru aprofundarea (sondarea, conştientizarea) celor vechi şi foarte vechi din memoriile noastre spirituale. Pentru ridicarea moralităţii comportamentelor vechi, dinainte de etapa de învăţătură de creaţie conştientă universală. 
Răul şi agresivitatea, cruzimea şi perversitatea chiar nu au existat în trecutul de dinainte de ultima glaciaţiune, iar dacă alţii au scris despre ele manifeste atunci, este vorba despre cele existente în mod latent în memoriile despre care vorbim, dar care nu s-au manifestat niciodată în acele trecuturi ale societăţilor pământene. Vizualizările şi înţelegerile merg uneori simultan şi se derulează în funcţie de înclinaţiile societăţii din mijlocul căreia vine cercetătorul. Cu răbdare pentru fiecare element de cercetare în parte, se pot separa elementele de înţelegere ale trăirilor umane, ale creaţiilor lor, ale programelor de ajutor oferit de către fiecare societate în parte altor societăţi planetare. Au participat astfel cu toţii la ridicarea şi împletirea tuturor cunoaşterilor umane, în scopul pregătirilor pentru greaua perioadă de joasă vibraţie planetară căreia îi ştiau bine vicisitudinile, dar şi rezultatele câştigului de demnitate, curaj şi abnegaţie, de creaţie uluitor de frumoasă pe care aveau să le câştige cu toţii. 

Da, se poate spune că lumea în care trăim este în felul ei iluzorie, adică trecătoare, deşi este foarte reală în acest punct al universului. Grea în anumite conjuncturi planetare şi spirituale, când vine vremea ca grupuri de evoluanţi din toate părţile universurilor să se întâlnească în acelaşi punct, pentru a-şi oferi şi puterile, şi neputinţele în vederea unui uriaş şi benefic câştig comun.
Este foarte important să se înţeleagă faptul că nu admir câtuşi de puţin agresivitatea, răutatea, perversitatea, nu le încurajez câtuşi de puţin, dar nu le urăsc, ci le înţeleg derularea exact aşa cum o cer evoluţiile. Înţeleg cum putem să ne învingem pe noi înşine măcar la acest important capitol de viaţă: să privim lumea fără ură, înţelegând eforturile deosebite pe care le facem cu toţii, de la entităţile înălţate care ne ajută până la cel din urmă om – ca atitudine şi comportament faţă de semenii săi. Ar trebui să înţelegem că trecem cu toţii, mai devreme sau mai târziu prin asemenea etape, ni le urâm că au existat, şi de aceea le urâm şi la cei care trec acum, sub ochii noştri, prin aceeaşi etapă de care noi am trecut. Nu numai sub ochii noştri, ci prin sufletul nostru, peste trupurile noastre, şi ale copiilor noştri, şi ale bătrânilor noştri. 
Şi putem să trecem şi noi, cu graţie, cu demnitate, peste nevredniciile lor, peste nevredniciile noastre pe care le credem mici comparativ cu cele mari… dar de fapt nu există pe acest teritoriu „mic” sau „mare”, ci doar „există” şi „Putem să dăm exemplu din care şi ei vor învăţa, la rândul lor!!”
Căci noi suntem ajutătorii lor, chiar dacă ne distanţăm de rezidenţii care nu se amestecă cu noi, prin numirea generică de „ajutători” ai lor: suntem, noi între noi, „ajutători” şi învăţăm astfel, şi consolidăm astfel comportament de adevăraţi demni şi înţelegători ajutători umani. Şi nu putem deveni mari ajutători , la rândul nostru, prin ură şi ranchiună, ci prin înţelegere şi iubire. 
Să trăim cu atitudine pozitiv-constructivă, la care să adăugăm respect chiar şi pentru cei care nu ne respectă. Să ne purtăm cu demnitate, chiar dacă este cazul de severitate în contactele directe, arătând astfel demnitate şi altruism, fără să cerem respect în schimb, căci numai în timp se formează, conştient, respectul: RESPECTUL PE CARE ÎL OFERIM, SINGURUL ESTE ÎN STARE SĂ CREEZE RESPECTUL PE CARE L-AM PUTEA PRIMI.
Acesta este un mare adevăr. 

Trăim aşadar într-o lume care îşi va destrăma singură răutatea, perversitatea, alte atitudini pe care le numim anomalii comportamentale. 
Cel mai greu lucru pentru noi, acum, este să credem acest lucru. Cel mai greu lucru este să credem că fondul oamenilor agresivi, răi, care dau dovadă de perversitate azi, este un fond de înaintată spiritualitate, din perspectiva căruia sarcina personală a noastră este să ne cunoaştem propriile atitudini, sub influenţele din jurul nostru: şi am numit biosistem natural al planetei, dar alături se află şi proprii noştri semeni care nu rezistă în faţă fricii de a trăi în astfel de conjuncturi, şi fac tot ceea ce fac din frică. O frică pe care nu le-o înţelegem, o frică din care îşi creează structuri sociale, politice şi economice pentru a crea aceeaşi frică pe care o simt chiar ei. Dar din care învăţăm cu toţii câte ceva, câte un „ceva” propriu fiecăruia în parte, care formează la un loc un tablou uriaş de schimbări pe care le vom aprecia cândva. 

Aşadar, ceea ce învaţă fiecare om care şi-a finalizat destinul, indiferent cât de evoluat şi cât de bine/rău a făcut în viaţa lui pământeană, prin corpul său fizic, ca entitate astrală destrupată învaţă să modereze fiecare atitudine şi fiecare comportament avut, să-şi echilibreze pornirile – care poate au făcut rău inconştient chiar prin binele pe care au încercat să îl impună altora. De aceea vorbim de echilibru şi moderaţie. Vorbim numai de rău?! Există şi bine impus cu forţa, iar acesta se poate transforma uşor, pe nesimţite, în rău. Chiar şi fără perversitate, ci cu multă bună credinţă…
Discutăm aici însă numai despre atitudine şi comportament care conduc conştient către distrugere, pervertirea oamenilor, inducerea în eroare. 
Dar mai sunt şi alte teme de lucru, după cum ne sunt puterile şi cunoaşterile: dintre ele – folosirea tuturor celor pe care timpul, societatea, planeta, conjunctura galactică ni le pun la dispoziţie. Să le amintim măcar în treacăt acum şi le vom dezvolta mai târziu în studiile noastre:
– perceperea creaţiei universice, fie ea corporală (sisteme corporale ajutătoare pentru corpul nostru fizic), fie creaţie cu sistemele corporale astfel percepute şi înţelese: care ele însele ajută desfăşurarea întrupărilor spiritelor de pretutindeni;
– ridicarea permanentă a calităţii, complexităţii creaţiei materiale: corect, ordonat şi curat, îngrijit – fie că este vorba despre creaţie materială mentală sau manual-tehnologică; înţelegerea faptului că din creaţia noastră măruntă – dar extrem de importantă, ajungem treptat alături de marii creatori ai universurilor, unindu-ne sentimentele de iubire cu iubirea lor uriaşă. 

Ştiu că totul este greu de crezut, dar eforturile pe care le putem face să credem – CONTEAZĂ. MULT. 

sâmbătă, 11 septembrie 2010

CĂLĂTORIA ASTRALĂ: Răspunsuri la întrebările dvs. (3) (partea a II-a)

Continuăm discuţiile începute în postarea cu adresa:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2010/08/calatoria-astrala-raspunsuri-la_23.html

Reportăm întrebarea de la care a pornit iniţial discuţia:
„3/
Spiritele decedatilor "lucrează încă sub formă corporală de entitate astrală"
Presupunand ca spiritistii cheama din astral spiritul lui Hitler sau al lui Attila, nimic neadevarat pana aici, caci se practica, oare cu ce treburi distructive si necurate s-or ocupa ei acolo, caci numai cu iubirea nu s-au ocupat in timpul vietii lor terestre. :))
Legea iubirii universale ar trebui, pentru echilibrarea energiilor in Univers, pe principiul Yin-Yang, sa aiba in contrapunere legea urii universale. Sa fie asa? Este doar un rationament si poate gresit. Poti sa-mi explici?”

Răspunsul meu – punctul meu de vedere – îl pot desfăşura astfel:

IUBIREA – ÎNTRE EXPLICIT ŞI IMPLICIT
Întreaga noastră viaţă poate că se învârte în jurul unui raport: bine versus rău. Cu amândouă ne întâlnim tot timpul şi, în funcţie de clipa şi locul trărilor noastre, ne comportăm – mai mult sau mai puţin conştient – în funcţie de rezultatul acestui raport care ne formează înclinaţiile curente. 
De aceea, chiar dacă am pornit de la o întrebare relativ simplă (şi vom vedea că şi întrebarea următoare se leagă de aceeaşi temă) am considerat că este necesar să ne oprim mai mult asupra unei părţi a rădăcinii răului pe Pământ: o temă privită dintr-un punct de vedere ceva mai profund spiritual – deşi nu total, căci suntem doar pe drumul înţelegerilor noastre pământene, nicidecum la finalul acestui drum. Adică am propus să privim totul legat de evoluţiile noastre: cele din mijlocul cărora am venit pe Pământ, cele curente, precum şi cele către care ne vom îndrepta curând. Toate ne marchează profund fiecare clipă pe care o trăim acum, pe Pământ. 
A face bine sau rău este numai un punct de vedere, la care subscriem în grupuri largi, în funcţie de înclinaţiile personale, pe care le dezvoltă – sinergic sau complementar – ceea ce numim educaţia şi cultura noastră. 
Întrebarea cuprindea şi un adevăr pe care nu-l conştientizăm mulţi dintre noi: iubirea este legea echilibrului energetic, material şi spiritual în orice punct al oricărui univers. Mai precis, raportat la acest punct al universului în care ne aflăm acum, întrupaţi pe Pământ, este vorba despre:
– echilibrul energetic: presupune acceptarea schimbărilor legate de circulaţiile fluxurilor energetice în univers şi între universuri. Pornim de la înţelegerea fundamentului energetic al acestui univers, pe care se clădeşte blocul elementelor de câmp: întrupări şi creaţii materiale ale întrupaţilor. Înţelegem şi acceptăm faptul că ne aflăm într-un univers de manifestare prin corpuri, de vibraţia cea mai joasă dintre universurile de manifestare a spiritelor prin corpuri. Înţelegem că suntem în evoluţii necesare consolidării unor manifestări ale spiritului, în care energiile joacă rolul principal în susţinerea vieţii şi activităţii spiritelor întrupate. Acceptăm schimbările care vin în mod echilibrat comparativ cu puterile şi experienţa de manifestare a spiritelor, însă cu atenţie la etapa de evoluţie personală pe care o traversează fiecare spirit. Ni se oferă parţial (dar majoritar) acest echilibru spre înţelegere, urmând ca apoi să învăţăm formarea şi menţinerea lui în perioade din ce în ce mai lungi: prin puterea şi experienţa personală. 
– echilibrul material: care presupune acceptarea austerităţii ca lege a folosirii echilibrate a materiilor planetare, a creaţiei materiale optime – nu maxime, pentru fiecare întrupat: şi pentru derularea vieţii creatorului material care se universalizează astfel, şi pentru viaţa celorlalte vieţuitoare planetare, şi pentru planetă. Şi, ceea ce vom discuta în viitor, pentru planetele care se află în reţeua de tangenţă directă cu steaua locală: Soarele pentru Pământ, şi indirect pentru celelalte planete din sistemul planetar al Soarelui (grupate şi ele prin inele matriceale de tangenţă directă cu Soarele). Este un echilibru care se urmăreşte dincolo de steaua care ne guvernează, în sistemul stelar local, apoi pe celelalte trepte ale galaxiei, până la nucleul galactic. Nucleu care nu este o stea centrală, ci un punct de concentrare, de compactizare a unei regiuni a dimensiunii paralele structurale cu care suntem imediat învecinați. Acest punct inter-dimensional este un punct de optimă stabilitate pentru galaxie, oferit ca ajutor şi exemplu de urmat pentru toţi întrupaţii galaxiei: indiferent dacă sunt rezidenţi, aflaţi la începuturile evoluţiilor sau evoluanţi înălţaţi care susţin prin lucrările lor întreg echilibrul energo-material al galaxiei. Însă acest echilibru înseamnă şi luarea în calcul a perspectivei: de la nivelul nostru, al Pământului – către nivelele de vibraţie inferioară ale galaxiei, în depărtarea lor de nucleul galactic, până la ultima generaţie de stele a galaxiei noastre; 
– echilibrul spiritual: acceptarea treptată a tuturor fiinţelor care populează spaţiile planetare, cu corp fizic, astral sau spiritual, ca ajutători cu evoluţie mai multă (de la care astfel putem învăţa lucruri superioare), dar şi de mai puţină evoluţie pe care învăţăm să le ajutăm în mod echilibrat, în prezenţa cărora consolidăm propriile noastre manifestări şi învăţăm să aplicăm manifestările noastre de ajutători. De la toţi învăţăm să primim ajutor, tuturor le putem oferi ajutorul pe care îl necesită sau îl primesc de la noi spre consolidarea propriilor lor atitudini de ajutători. 

Iată, aşadar cum curg anumite complexităţi ale lumii în care trăim, în care legile cele mai înalte ale evoluţiilor spirituale pământene sunt cele ale iubirii, cu aspectele sale de altruism, sacrificiu şi smerenie (smerenie – ca lipsă de impunere, oferind ajutor cu milă şi înţelegere, participare afectivă înaintată: cu compasiune). 
Însă este de discutat şi faptul că nu se supune întreg universul unei asemenea legi explicite. Căci da, ea este acum, pe Pământ, o formă explicită de înţelegere a unui sentiment universal, care devine atitudine implicită chiar aici, pe Pământ, în etapele de înaltă vibraţie planetară, pământeană. Pe care oamenii au simţit-o efectiv, şi au realizat toate aplicaţiile lor înainte de ultima glaciaţiune prin prisma ei: toţi oamenii, dintre care însă numai o parte au rămas în continuare cu astfel de sentimente, pe parcursul ultimelor milenii, până în ziua de azi. De aceea, cei care o pot simţi azi o fac remarcată, o explicitează, o strigă cu putere ca fiind necesară tuturor celorlalţi semeni, în orice situaţie,în orice formă de socializare, în toate timpurile. Căci ei chiar o simt implicit în toate timpurile însă, atunci când apar în jurul lor oameni care nu o dovedesc ca atare, ei ştiu bine că, în virtutea legităţilor de ajutător (care este puternic imprimată în subconştientul lor) au sarcina de a o explicita, de a o striga efectiv pe toate cărările. 
Iubirea universală şi permanentă este punctul către care tindem în evoluţiile noastre, indiferent dacă acum vrem sau nu vrem să recunoaştem acest lucru, indiferent dacă putem să ne orientăm sau nu pe un astfel de drum. O cunoaştem în alte părţi ale universului, acolo unde ne simţim “acasă”. Şi până când “acasă” va deveni pentru fiecare dintre noi întreg universul, toate universurile în care vom evolua, vom trăi, vom ajuta, vom avea nevoie de atitudini, de numiri şi de adeziune explicită. Să vorbim despre ea, să primim vorbire depsre ea. 
Vom ajunge cu toţii, mai devreme sau mai târziu, într-un punct de evoluţie personală în care iubirea este la ea acasă în sufletul nostru, implicită, fundament aşa cum este aerul pentru oameni acum, aici, pe Pământ. Şi, în funcţie de ea, alte elemente spirituale neconsolidate până la implicit, care ajung la noi în orice locuri de întrupare, din întreg universul, ne vor fi supuse altor legi spirituale universale, care vor echilibra local, pentru a căror învăţătură se va oferi, şi vom oferi atitudine, numire şi adeziune explicită. Şi consolidarea tuturor împreună va conduce la înţelegerea unei noi profunzimi a iubirii, pe care vibraţia relativ joasă de pe Pământ nu a permis încă explicitarea ei. 
Căci totul este relativ, iar binele suprem pe care îl percepem acum, aici, este poate doar un punct pe calea înălţării către repere nebănuite azi de către noi.
Asta ar trebui să înţelegem şi să acceptăm să ne fie permanent amintit: totul este în continuă dezvoltare şi fiecare element pe care îl cunoaşte, dezvoltăm şi consolidăm treptat ajunge să fie plasat în cadrul armoniilor universale – chiar dacă ele sunt plasate de întrupaţi în plan local. 
Se vor crea mereu legături cu cele percepute în module (emoţionale, cauzale, creative) locale anterioare. Astfel încât toate se vor redenumi local şi vor fi doar parte din complexităţile locale pe care le dezvoltă întrupaţii locali. 
Însă astfel de module locale (blocuri, grupări cu structurări interioare de tot felul de senzaţii, emoţii, înţelegeri, atitudini, înclinaţii, încredinţări proprii sau/şi de grup) sunt şi cele concrete, trăite în spaţiul şi timpul personal de întrupare, precum şi cele pe care le numim pe Pământ amintiri, mereu regrupate prin experienţa nouă: experienţa veche, purtată şi adusă de noi de prin călătoriile spirituale, se inserează astfel mereu pe reperele experienţei noi, în formare. 

Să înţelegem că discutăm despre trăirile noastre în Universul Fizic, universul de vibraţia cea mai joasă dintre universurile de manifestare. Dacă ne vom referi la amintirile din alte universuri, care apar şi se menţin la nivele înalte de vibraţie, le vom numi învăţătură – căci Universul Fizic este doar un univers de consolidare a învăţăturilor pe care le primim în celelalte universuri. E bine să ştim şi să avem în vedere mereu acest lucru.

Tocmai pe acest fundament se construieşte înţelegerea remodelării cunoaşterilor noastre. 
De aceea este nevoie acum să fim toleranţi cu informaţiile, până în momentul în care ne putem forma o părere proprie clară asupra lor: bazându-ne pe intuiţie şi apoi pe cunoaştere – atât de precisă cât ne poate oferi viaţa personală. Iar reperele cele mai clare – de care ar trebui să ţinem cont şi în ceea ce ne priveşte, şi în ceea ce privim la alţii – să fie înţelegerea faptului că ne confruntăm în viaţa curentă cu o experienţă diferită a fiecărui întrupat, în funcţie: de vibraţia locului, de etapa de evoluţie prin care trece întreaga omenire în funcţie de această vibraţie, de felul în care poate valorifica fiecare grup spiritual şi fiecare individ potenţialul său spiritual activ. 

Pentru rezidenţi – tema în discuţie se va numi tot iubire, căci ei nu au depăşit evoluţia pământeană. Ajutătorii lor – care suntem noi, cei care formăm azi, încă, populaţia umană – vor intui, pe urmă se vor încredinţa că fiecare element de cunoaştere pământeană poartă cu sine seminţele unei creşteri care determină poziţionarea unui element existenţial terestru pe o linie mereu ascendentă, aflându-se de fapt nici la o extremă – nici la alta a liniei. Că, de fapt totul este o sferă, nu o linie, îmbogăţită prin dezvoltări specifice tuturor evoluanților, de pretutindeni. 
Şi încă suntem departe de a fi epuizat toate căile de înţelegere a sferei despre care discutăm – formată din sfere interioare şi exterioare – sfere cu care se intersectează sau doar sunt tangente, sfere care numai momentan pot fi co-spaţiale. Dar care au şi rădăcini comune, şi extensii în spaţio-temporalitatea cunoscută (o numim în general 3D la ora actuală), precum şi în spaţii de altă factură decât cele cu care suntem azi obişnuiţi. În lipsa unor alte repere, numim astfel, convenţional, spaţiile de alt fel ale universului: chiar spaţii multidimensionale, deşi ele nu sunt neapărat structurale, ci supuse unor alte legi fizico-chimice-fluidice decât cele pe care le cunoaştem azi pe Pământ. 
…Care, aşa cum spuneam, le vom numi altfel, în alte timpuri, şi asta chiar pe Pământ, pentru cei care vor avea onoarea să rămână alături de rezidenţii care se vor întrupa din nou, în cea de-a doua parte a ciclului lor evolutiv pe Pământ, pentru a-i ajută să-şi completeze cunoaşterea, prin învăţături de înaltă clasă spirituală. 
…Care vor dovedi astfel iubirea lor întreagă celor care au nevoie de ea, să o simtă întreagă şi frumoasă, să se obişnuiască cu ea şi să o poarte astfel mai departe!

LEGEA IUBIRII UNIVERSALE NU PRESUPUNE ŞI LEGEA URII UNIVERSALE
Legea iubirii universale nu presupune şi existenţa urii universale. Este bine că s-a pus problema în acest fel, căci şi eu consider că majoritatea noastră, a celor care studiem aceste lucruri, ne-am pus această problemă cândva. 
Ura universală ar fi ceva logic la nivelul acestui punct al universului, privind temele din perspectiva celor desfăşurate acum, aici. Însă pentru cercetătorul care a studiat îndelung amănuntele istoriei străvechi a omenirii este foarte clar că asemenea manifestări nu au existat în străvechimi: ele existau în memoriile latente ale omenirii, însă nu se puteau manifesta datorită vibraţiei foarte înalte a întregii conjuncturi planetare: a întregii galaxii, de altfel. Iar acest lucru se înţelege doar dacă acceptăm că fiecare subzonă a fiecărei zone a universului are propria sa vibraţie – doar trecerea de la una la alta se face lin, pentru a crea posibilitatea desfăşurării line a evoluţiilor primare. 
Cercetarea istoriei străvechi fără înţelegerea acestui aspect nu devine altceva decât privirea societăţilor străvechi prin prisma trăirilor noastre actuale, ceea ce este fals. Înţelegerea faptului că vibraţia locală determină scoaterea din memoriile spirituale a experienţei fiecărui spirit în parte, după înaintarea sa în evoluţii, conduce la înţelegerea schimbării comportamentului spiritual în funcţie de această conjunctură vibraţională locală. 
Diminuarea vibraţiei planetare a determinat schimbarea treptată a comportamentului nostru, după ultima glaciaţiune. Iubirea şi altruismul omenesc a creat premizele perpetuării şi consolidării vieţii pe Pământ, într-un fel în care mulţi oameni îşi pot aduce aminte – dar încă şi mai mulţi încă nu o pot face. Dar ea a fost, şi este reală. Ni se spune mereu, prin comunicări astrale, că ne este necesar să ne aducem aminte cine suntem cu adevărat. Ni se oferă repere, dar încă nu înţelegem în mod complex acest lucru: că oricât de mult suntem ajutaţi, efortul trebuie să-l facem noi înşine.
Creşterea actuală a vibraţiei galactice, implicit planetare, determină reamintirea noastră privind şi istoria străveche, şi istoricul călătoriilor noastre evolutive din care venim, către care ne îndreptăm. Înţelegem astfel că venim din locuri şi din evoluţii personale în care iubirea este implicită, dar răul ca atare, distrugerea sub multe forme, sunt elemente care nu pot fi retrăite decât aici, în această zonă a universului. De aceea ne aflăm aici – parţial pentru a ne conştientiza înclinaţiile animalice remanente în portofoliul manifestărilor noastre, în vederea eliminării impulsurilor pe care astfel de manifestări ni le trimit în orice alte manifestări, oriunde în universuri; pe de altă parte, pentru a învăţa să ajutăm semeni cu mai puţină experienţă, pornind de la propriile noastre încercări de a ne depăşi atitudinile animalice remanente. Răul ca atare. Distrugerea ca atare.
Structurile universului, desfăşurate în trepte de vibraţie din ce în ce mai mare, depăşesc treptat vibraţiile joase. Chiar dacă există fluctuaţii vibraţionale şi pe alte meleaguri ale universului, ele nu sunt atât de mari încât să extragă din memoriile spirituale astfel de comportamente ne-creative, pe care fiecare spirit le-a avut în etapele sale dinaintea învăţăturilor de creator conştient. Fiecare loc din univers poate fi privit comparativ cu alte locuri, unde vibraţiile pot fi mai joase sau mai înalte: este un fel pământean (zonal, de altfel) de a privi punctele universului din acest punct de vedere, dar care poate fi neimportant în locuri din zonele de vibraţie mult mai înaltă. În asemenea locuri, tema de evoluţie poate fi cu totul alta, deşi de aceeaşi natură. 
Spre exemplu, animalele întâlnite pe o planetă din zona a II-a a universului cu siguranţă nu sunt la fel cu ceea ce numim animale pe Pământ. Dar ele vor aduce din memorii amintiri din alte locuri ale universului, de vibraţie mult mai joasă, unde împreună au evoluat, distrugându-se reciproc. Şi ele ştiu bine că nu se mai pot distruge, ci le este necesară trăirea împreună, ajutorul reciproc, atâta cât poate el să fie conştientizat în acel moment. Dar acestea sunt doar amintiri, care creează nişte repere comportamentale, care însă nu pornesc comportamente distructive, aşa cum se pot petrece lucrurile pe Pământ. Nimic rău, nimic animalic nu se mai poate petrece între ele, şi chiar dacă acest lucru se conştientizează diferit, în funcţie de evoluţia celor care se află faţă în faţă: respectul faţă de viaţa şi încercarea de a menţine diferite feluri de echilibre planetar-stelare le aduce în condiţia de a se înţelege reciproc şi dea  conlucra împreună, îndrumaţi şi de alţi ajutători locali. 
Amintirile ajută, însă numai orientativ. De aceea spiritele creatoare conştiente, înaintate deja, pornesc în călătorii regresive către zonele universului în care pot trăi, alături de alte spirite întrupate, aflate pe treptele pe care şi călătorii le-au trăit cândva. Vor evolua alături de REPREZENTANŢII PROPRIILOR LOR EVOLUŢII ANTERIOARE, însă privind lucrurile din perspectiva – chiar dacă uneori chiar numai intuitivă – momentului în care au ajuns: adică mult mai departe, în evoluţii. Iar aceasta înseamnă, aşa cum spuneam la un moment dat al începuturilor, comportamente mult mai crâncene, mult mai agresive, mult mai rafinate chiar şi în agresivitatea dovedită, şi tocmai prin aceasta se deosebesc de animalele locale. 

Ceea ce nu înseamnă că animalele care evoluează până în zona a II-a universului învaţă pe acest traseu rafinamentul agresivităţii care oferă cruzimea conştientă, rafinarea criminalităţii. Animalele trec treptat către statutul de creator conştient, învăţând să construiască, şi nu să distrugă. De fapt să înlocuiască ceva vechi cu ceva nou, iar aceasta nu este distrugere tematică pentru noi, acum. 
Numai combinarea rafinării creaţiei materiale universale, instituită creaţie de bază deja în terminalul zonei I , combinată cu dorinţa acerbă de a nu mai reveni – nici măcar pentru învăţătura de într-ajutorare, prin care chiar spiritele aflate în această fază s-au elevat – determină o astfel de rafinare a agresivităţii care conduce la criminalitatea exacerbată cunoscută de noi.
Vom continua discuţiile.

duminică, 5 septembrie 2010

UN ANUMIT FEL DE MANDALA



Acestea sunt elemente sumare de energetică planetară. Schema o prezint acum ca pe un alt fel de mandală, şi îmi cer scuze că deocamdată ea este prezentată ca o creionare sumară, pe care am făcut studiile mele în perioada anterioară.
Întregul desen reprezintă Pământul, la nivelul structurii generale a matricei sale eterice. Detaliile vor fi prezentate în curând: cum se formează şi dezvoltă, cum formează în continuare partea pământoasă a planetei (planeta aşa cum o ştim azi), cum o vitalizează, cum dezvoltă viaţa, o întreţine şi întreţine circulaţiile energo-materiale ale celorlalte planete, în circuitul general al stelei care îşi guvernează planetele pe care le are în subordine.
Nivelul 1: Centru Pământului este un nucleu extrem de dens, format (în linii mari) din materie eteric astrală: aspectul este alb-bleu-argintiu foarte puternic, ceea ce a determinat ca primii cercetători prin clarviziune să îl considere un Soare interior.
S-a perpetuat această imagine şi s-a alimentat cu tot felul de coincidenţe selectate din obişnuinţa omului de a-şi alimenta cunoaşterile cu toate cele care se armonizează strict cu părerile sale. Cercetările personale, care există (doar curajul de a expune este mai mic), ar trebui să fie îndreptate către înţelegerea structurilor interioare prin puterile noi pe care le avem în acest moment, şi care se vor dezvolta vertiginos în viitor.
Comparativ cu acest nucleu eteric deosebit de puternic vitalizant al planetei, mediul interior apare ceva mai întunecat, cu aspect de gol interior, care ar putea adăposti civilizaţii interioare. Impresia generală de civilizaţie interioară este dată de intuiţia puternică că acolo se petrece multă mişcare. Însă mişcarea – reală, de altfel – provine de la corzile, legăturile eterice (cu straturi interioare de materie cu vibraţie din ce în ce mai mare, la fel cum sunt şi corpurile noastre, din sectorul: eteric, astral, mental, cauzal, spiritual, dumnezeiesc, enesic şi supraenesic). Prin aceste corzi circulă rapid fluxuri deosebit de bogate de energii şi materii care întreţin structurile – de le cele mai fine la cele grosiere – care difuzează în masa planetară pe care tot ele au constituit-o la începuturi. Fluxurile produc pulsaţii puternice, rapide, uniforme, care menţin permanent impresia generală de mişcare interioară.
Planeta este cuplată, prin nucleul său, la sistemul stelar şi galactic printr-o singură coardă, care trece prin nucleu, şi prin el aprovizionează planeta cu cele de trebuinţă provenite, prin intermediul stelei, din nucleul galaxiei din care fac toate parte.
Din acest nucleu pornesc „corzi” eterice care însă nu depăşesc nivelul al doilea: de fapt, ele au doar aspect interior de corzi – însă sunt canale interioare de circulaţie a fluxurilor care vin de la nucleul aprovizionat din centrul stelei (la rândul său aprovizionată din centrul galaxiei), străbat această parte a planetei, hrănindu-i structurile prin difuzare în interior, prin pereţii canalelor. Restul energiilor care străbat canalele cu viteză sunt expulzate în spaţiul dintre nivelul 2 şi nivelul 3.
Nivelul 2: este nivelul matriceal care susţine formarea, întreţinerea planetei, precum şi a întregii viaţi planetare. Este o masă relativ compactă, densă şi uniformă înafara porţiunilor sale de altă structură, cum vom vedea. Cam până pe la jumătatea acestui nivel matriceal se întinde partea pământoasă a planetei (aşa cum o simţim noi, oamenii, celelalte vieţuitoare planetare).
În imagine este linia care taie portalurile de stabilizare vibraţională, cam la o treime de la baza lor.
Matricea se întinde mult mai sus decât suprafaţa pământoasă, în continuare, densă, indestructibilă, vitalizantă.
În interiorul nivelului matriceal 2 se află celulele de stabilizare vibraţională: în imagine – cavităţile de forma unor ouă, care se modifică în prezent vizibil în planul eteric-astral, luând forme sferice. Sunt portalurile din care clarvăzătorii le văd doar o coajă mai întărită, care protejează materia astrală interioară (puţin perceptibilă, de culoare albastră): partea care stabilizează vibraţional propriu zis corpurile vieţuitoarelor care le străbat.
Toată această parte a planetei are o mişcare de rotaţie interioară, perceptibilă în planul conştienţei umane sub forma zilelor şi nopţilor, fiecare fiind necesară prin aportul specific de energii pe care trebuie să-l primească fiecare vieţuitoare în parte.
Nivelul 3: este ceea ce numim coaja nucii, inelul exterior, faţă de care unii cercetători au crezut că noi, de fapt, trăim pe faţa interioară a unei structuri, aflate în interiorul alteia, care îi închide de fapt, adevăratul Cer. Aveau dreptate în felul lor, dar numai în esenţa eterică a planetei, foarte importantă pentru menţinerea noastră în vibraţie înaltă, astfel încât „căderea” nicicărei vieţuitoare să nu fie mai mare decât ar putea s-o suporte propria sa evoluţie.
Nivelul 3 îşi trage, prin plexurile-canale proprii, energiile şi materiile provenite de la nucleu, care au străbătut nivelul 2 şi au fost expulzate între cele două interfeţe, ale primelor două nivele.
De la acest nivel se conectează planeta la celelalte planete din sistemul stelei locale, cu steaua însăşi şi cu corzile matriceale ale galaxiei. Este conectată astfel la acel caroiaj ceresc care apare deosebit de luminos, despre care ştim acum, care marchează întregul cer al galaxiei noastre. Al oricărei alte galaxii, de altfel.

joi, 2 septembrie 2010

MANDALA

Reprezintă imaginea stilizată a sistemului corporal fluidic complex al omului, văzut de de-asupra capului, de-asupra întregului sistem corporal, cu toate structurile sale anexe, posibile la toate nivelele omeneşti.


Spuneam în studiile anterioare despre faptul că subconştientul nostru nu este câtuşi de puţin "prost" sau "neînţelegător", el cuprinde o serie de activităţi ale altor corpuri, cu funcţionările lor, cu memoriile lor, cu procesările proprii de informaţii. Funcţionarea şi procesarea informaţiilor la nivelul celorlalte corpuri din sistemul corporal propriu poate să se apropie, în timpurile pe care le trăim acum, cu ridicările de vibraţii pe care le suportăm clipă de clipă, de conştientizări care să determine activităţi complexe (emoţionale, mentale, cauzale), despre care avem vag cunoaştere. Sau doar intuiţii că ar exista.
De aceea, percepţia unor asemenea mandale (desene după o formă care aduce foarte aproape de conştient ceea ce există în subconştientul fiecăruia)  poate conduce, mai repede sau mai lent, pe cel care o foloseşte, către o simţire de bine: se va simţi mai energic, mai înţelegător chiar şi, în timp, se va confrunta chiar cu activarea - în regim de liniştire bucuroasă - întregului organism, şi astfel însănătoşire sau păstrarea sănătăţii până la vârste înaintate, dacă permite moştenirea sa genetică.

Este foarte bine, foarte sănătos, să avem o astfel de imagine în casă şi să o privim ori de câte ori ne aducem aminte.

COMENTARII SALVATE CU DRAG:
Anonim spunea...
Ar fi la fel de bine, sa incercam sa ne-o facem (pictam singuri); nu conteaza cat de talentati sau mai putin talentati suntem. Importante sunt experienta si exercitiul de autodiscilina si perseverenta pe care il presupune.
    G
  
Cristiana spunea...
IDEEA MI SE PARE GENIALA, G !!
Si da, indiferent de talent, sa ne urmam intuitiile, cu incredere, mergand pe linia formei preluate din desen si punand culorile aurice ale momentului: ele sunt de obicei relativ constante - cu variatii mici de la un moment la altul al trairilor noastre - si pe perioade destul de mari de timp. Astfel nu este nevoie sa refacem decat dupa cum intuim ca au loc schimbari majore in distributiile culorilor.
Este de discutat, daca tot a venit vorba, despre acele mandale care au o culoare predominanta. Cred ca am gasit eu una candva, pe tonuri de portocaliu parca, o sa caut sa o gasesc si am sa completez articolul.

MANDALA (II)


Mandala lui Budha

Pentru noi, oamenii de azi, oamenii obişnuiţi care suntem noi azi, ideal este sa ajungem la Mandala-Curcubeu (mai pe româneşte), ceea ce înseamnă că omul este echilibrat pe toate activităţile corpurilor sale: fizic, vital, astral (emoţional), mental, cauzal, spiritual (budhic) si dumnezeiesc (atmic).
Pentru noi, cei care avem o viaţă foarte activă, se poate ajunge la culoare aurică predominantă în urma unei activități unilaterale deosebit de intensa. Spre exemplu, culoarea predominant albă apare pe scurtă durată după rugăciune foarte concentrată, ceea ce pentru Budha era o stare predominantă de activitate sub semnul simţirilor echilibrate, pe registrul celor mai înalte şi pure valori. Puritatea absolută oferă albul intens şi de durată lungă.
Putem ajunge la o astfel de stare de echilibru înaintat în rugăciune pentru elemente vitale umane, inclusiv materiale, însă o rugăciune făcută cu încredere, nu cu frica. O rugăciune intensă din frica, şi nu cu încredere nu oferă o aură albă. Sunt multe nuanţe de comentat, discuţiile pot fi foarte lungi.

Dacă - aşa cum sugera cititorul nostru în comentariile primului articol despre Mandala - ne facem noi, după intuițiile propriilor culori aurice, o mandală proprie, ea poate fi doar la un moment dat de o culoare predominantă, pe care o intuim, dar de obicei culorile sunt variate. Am observat că în primele ore ale dimineţii pot apare culori foarte vii, perceptibile chiar in registrul ocular: mâinile, de culoare portocalie, pot fi puternic vindecătoare. În cursul zilei şi spre seară, culoarea verde cu fulgere roşii (de un roşu foarte curat) indică de asemenea puteri vindecătoare (medicii cu har au o astfel de combinaţie de culori aurice, de obicei).