Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degrabă de păsările care i-au cântat la ferestre... de florile care i-au crescut în fața ochilor, dimineață după dimineață, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsă, de îngerii care i-au vorbit întotdeauna despre Moșii pământurilor străvechi și despre tainele ascunse ale omului mereu căutător în trecuturile sale, în prezentul său și în viitorul către care se îndreaptă cu încredere, străbătând valurile eternităților...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

marți, 27 iulie 2010

EXPLICAŢII PRIVIND SCHEMELE DIN POSTAREA ANTERIOARĂ

(adresa: http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2010/07/calatoria-astrala-cunoastere-prin_24.html )
Cu această ocazie voi răspunde şi altor întrebări primite din partea altor prieteni.
Deşi pe parcursul explicaţiilor mă voi referi şi la fig. nr. 1, voi începe aceste explicaţii referindu-mă direct la fig. nr. 3: Buclele evoluţiilor progresive şi proiecţiile lor în planul complementarului.
Fig.nr. 3: Buclele evoluţiilor progresive şi proiecţiile lor în zona complementarului.

Sigur că putem să ne gândim la complementarităţile de tipul: negativ/pozitiv, bun/rău, frumos/urât, agresiv/binevoitor care fac parte din viaţa noastră curentă. Însă acestea sunt elemente de contrast în mediul pământean, în timp ce eu am în vedere macro-mişcările spirituale în spaţiile universice:
– evoluţii pe direcţiile de creştere de vibraţie stelar-planetară / evoluţii pe direcţiile de diminuare de vibraţie;
– evoluţii prin care se învaţă primire (acceptare) de ajutor / evoluţii prin care se învaţă oferire altruistă de ajutor;
– evoluţii progresive (evoluţii pas cu pas, de la un punct universic de o anumită valoare a vibraţiei stelar-planetare – către alte puncte de vibraţie mereu mai înaltă) / evoluţii regresive (evoluţii de întoarcere pe linia de evoluţie proprie sau pe alte linii de evoluţie, pentru aprofundarea evoluţiilor anterioare, petrecute la nivele de experienţă proprie mult mai mică). Chiar dacă evoluţiile (călătoriile) regresive sunt de scurtă durată, complexitatea lor este foarte mare, cu efecte deosebit de puternice, fapt pentru care pot să fie considerate într-un anumit fel evoluţii progresive, completând fracturile, opririle inerente din evoluţiile progresive care, din lipsă de putere şi experienţă, pot strangula momentan evoluţiile progresive. În acest fel, evoluţiile regresive sunt de fapt veritabile evoluţii progresive, dar spiritele au nevoie de experienţa conştientizată a regresivului subtil, pentru a oferi mai multă atenţie elementelor locale de complementaritate: bine/rău, constructiv/distructiv, grosier/subtil.
Împletirea buclelor oferă spaţiul unei evoluţii curgătoare, iar aici trebuie să avem în vedere (deocamdată doar) că ne axăm în aceste studii pe împletirea elementelor de evoluţie în acest univers – Universul fizic. Dar planşa trăirilor spirituale cuprinde evoluţii în Universul Astral şi în Universul Cauzal – universuri paralele, speciale pentru derularea învăţăturilor de bază ale spiritelor. Să nu uităm că Universul Fizic este de fapt un univers de consolidare a învăţăturilor primite, la nivele de frecvenţe ale vibraţiei mai joase decât în celelalte universuri, cu derulări mai lente, care contribuie la fixarea în memoriile spiritelor a experienţei lor totale.
Întărirea şi îmbogăţirea experienţei are loc prin trăiri de felul unor astfel de bucle existenţiale. Evoluţiile prin complementaritate dezvoltă mult experienţa spiritelor, toate elementele lor cresc treptat în exacerbările, în depărtările lor (nu le numim devieri!) de la o axă a echilibrului pe care o sesizează doar coordonatorii evoluţiilor lor. Dezvoltările de acest fel au loc până când conştiinţa care se înalţă, ca urmare a învăţăturilor pe toate celelalte planuri spirituale, începe să sufoce exacerbările – limitându-le, diminuându-le, moderându-le din, şi prin convingere.
Când convingerile (încredinţările) încep să se cristalizeze şi să se adune, destinele încep să formeze linii de ajutor primit în mod conştient pentru continuarea moderărilor, echilibrărilor, până când spiritele înţeleg necesitatea unor evoluţii mai lungi – nu numai a unor puncte incluse în evoluţiile progresive: înţeleg necesitatea călătoriilor spirituale regresive în blocuri piramidale (cam la un sfert de drum din parcursul zonei a II-a a Universului Fizic). Acceptă astfel cunoaşterile tuturor subtilităţilor evoluţiilor proprii, pe care în evoluţiile anterioare generale, numai de cunoaştere, de până atunci, nu aveau cum să le sesizeze, cu puteri mici şi cu experienţă puţină. Fiecare călătorie de acest fel contribuie la estomparea exacerbărilor prin înţelegere proprie, nu prin constrângere sau impunere din partea coordonatorilor de evoluţii, pentru că la momentul călătoriilor regresive există deja formată puterea de înţelegere şi discernământul între tot ceea ce distruge: atât în plan material, cât şi în planul ideilor, apoi al încrederii spiritelor în forţele proprii. Toate s-au format din evoluţii la nivele mai înalte de vibraţie, toate sunt sesizate prin propriile forţe – chiar dacă ele nu se manifestă modelator chiar în timpul vieţii de descoperire a manifestărilor exacerbate – ci după terminarea destinului. Dar chiar şi conştientizarea ulterioară are darul de a auto-modela manifestările în direcţiile nepracticării elementelor de natura distructivă, înlocuindu-le cu cele constructive, de susţinere a încurajării vieţii, creaţiei, încrederii în forţele proprii pentru sine şi pentru cei din jur.

Referitor la schemele prezentate în fig. nr. 3 şi în fig. nr. 4, ar mai fi ceva de adăugat.
Fig.nr. 4. Simultaneitatea evoluţiilor în trăirile curente ale spiritelor

Înaintarea în evoluţii are loc de la simplu la complex, de la puţin la mult, de la mic la mare. Abstractizările sunt reprezentările acelei rafinări (sintetizări) a complexităţii cunoaşterii şi aplicaţiilor ei, pe care fiecare spirit are puterea, prin învăţătură şi experienţă dobândită, să o realizeze cu puterile sale, după specificul fiecărui loc în care evoluează.
De aceea am desenat buclele din fig. nr. 3 mai mici la început şi mai largi pe măsura înaintărilor lor.
În fig. nr. 4 am prezentat buclele mai mari la început şi mai mici pe măsura înaintărilor, gândind că astfel se estompează depărtările de la linia de echilibru, rămânând totul în limite moderate, şi ele echilibrându-se reciproc.

Toate evoluţiile primare înaintează prin diverse forme de înţelegere prin complementaritate, canalizând cunoaşterile către dezvoltări, îmbogăţiri pe care spiritele le conştientizează pe toată calea lor de trăire – de la momentul sesizării lor până la maxima lor deschidere, apoi spre estompare. Dar şi în modurile în care ele acţionează ca motor de dezvoltare sau de frânare a multor alte elemente de trăire care se dezvoltă simultan sau doar cu secvenţe simultane în planul local al evoluţiilor.

Astfel facem trecerea către detalierea explicaţiilor de la fig. nr. 5.
Fig.nr. 5: dezvoltarea unei bucle complexe de evoluţie

Detaşând una dintre buclele duble din şirul evoluţiilor, se pot urmări cum apar dezvoltările prezentate în figura nr. 1: inserarea noului pe linia vechiului.
Bucla dublă, luată separat aşadar, este intersectată de o linie dreaptă. Dreapta poate să fie parte a unei alte bucle mai mari, care pe o porţiune restrânsă poate lua aspectul de linie dreaptă.
Imaginile de creştere a simbolului “Omega” au mai fost folosite, însă personal nu am mai văzut folosirea despărţirii semnului infinit în “Alfa” şi “Omega” (până acum 2 ani, când am folosit eu prima dată). Cine întâlneşte o asemenea despărţire şi în altă parte, rog frumos să îmi transmită, ar fi interesantă o discuţie pe această temă.
Aşadar, din infinit: “Alfa” şi “Omega”. Începutul şi sfârşitul biblic.
Însă sfârşitul nu este aici, chiar dacă el nu este perceptibil din perspectiva pământeanului. Dar pentru pământean, Iisus a spus că El este “Începutul” – pentru că a fost într-adevăr martorul tuturor evoluţiilor tuturor celor care evoluează acum pe Pământ, cu referire nu numai la oameni, ci la toate vieţuitoarele Pământului, la întreaga galaxie, la întregul Univers Fizic, în componenţa lui de acum: în calitate de coordonator central de evoluţii, învăţat la rândul său de Creatorii tuturor celor înconjurătoare. A fost, este şi va fi martor al tuturor devenirilor noastre, mai mult sau mai puţin conştientizate, iar noi va trebui să ajungem la fel ca şi El. Calea este aceea pe care ne-o prefigurează tot El, adică tot aşa cum a parcurs şi El evoluţiile până în momentul coordonărilor noastre. O cunoaște perfect, este coordonatorul perfect, calea este sigură şi ţelul magnific.
Calea este un şir neîntrerupt de aparente sfârşituri, care se deschid din ce în ce mai puţin gâtuite, prin creşterea experienţei noastre, prin care ne simţim tot mai puţin constrânşi la acţiuni – dar mărind volumul acţiunilor noastre prin libertatea de a alege să le facem, spre binele tuturor comunităţilor din care facem parte. Să le facem prin libertate şi conştiinţă.
Până când nimic, nici durerea (reală), nici colivia trupului (tot atât de reală) nu ne va mai fi piedică pentru spiritul care se înalţă spre binele semenilor săi.

sâmbătă, 24 iulie 2010

CĂLĂTORIA ASTRALĂ : CUNOAŞTERE PRIN COMUNICARE DE TIP ASTRAL-MENTALĂ (2)


Voi face o scurtă recapitularea ideilor din prima parte, însoţită şi de câteva precizări în plus. O recapitulare a motivelor de a nu chema, invoca sufletele celor decedaţi, precum şi a motivelor pentru care sunt de părere că ar trebui să acceptăm că, în majoritatea cazurilor, comunicările astrale vin din partea entităţilor ajutătoare: care urmăresc şi sprijină derularea destinului propriu şi al grupului de evoluţie din care face parte cercetătorul.
Ajutătorii personali astrali (popular numiţi îngerii noştri) ştiu ce, şi cât să ne transmită, cum să coreleze un răspuns cu necesitățile destinului nostru şi al celor cu care venim în contact.
Ei – nu alţii, pentru că suntem mult mai deschişi energiilor decât credem – şi ceea ce credem a fi „protecţie” sunt doar învăţături pentru a le înţelege elasticitatea, permeabilitatea, inexistenţa şi existenţa, parţialul şi aparenţa lucrării de protecţie, dar şi a necesității ei.
Răspunsurile oferă informaţii atât cât nu deranjează prin încărcarea, suprasolicitarea subconştientului uman în această perioadă de vibraţii planetare foarte joase. Ei ştiu cum să treacă cu vederea mesajul tăcerii – dacă este/nu este cazul. Iar din înţelegerile cercetătorului vor rezulta spaţii de cunoaştere încă mult mai extinse în viitor, căci informaţia oferită – indiferent dacă este satisfăcătoare sau nu pe moment, cuprinde în ea rădăcini ale căror dezvoltări nici nu le bănuim pe moment. Ceea ce face să exclamăm cu sufletul sincer până la durere – pentru unii dintre noi: Ştiu că nu ştiu nimic…
Să nu uităm că noi, la rândul nostru, nu trebuie să abatem, să înrădăcinăm, să dezrădăcinăm semenii noştri astrali – chiar dacă ştim precis că ei pot mult mai mult, şi mult mai rapid decât noi să afle diverse lucruri, să efectueze mai multe cercetări, de mult mai mare profunzime.
La rândul lor, au în sarcină proprie sau de grup cercetări şi lucrări de cu totul altă natură decât cele de a sta de vorbă cu noi. Învăţăturile şi lucrările lor vizează întreaga planetă, legăturile planetei noastre cu celelalte planete aflate pe aceeaşi coardă eterică matriceală (adică legate prin coardă matriceală direct cu steaua care guvernează întregul său sistem de planete).
Intrarea unei entităţi astrale în secţiunea de ajutor uman presupune încărcări cu seturi de extensii (bucle) care nu provoacă dureri – dar obosesc. Să nu uităm că majoritatea spiritelor întrupate pe Pământ (ca oameni) sau în jurul Pământului (ca entităţi astrale) sunt aici în călătorie regresivă pentru prima dată în viaţa lor spirituală, la această latitudine a Universului Fizic, şi nimănui nu-i este de loc uşor să se concentreze rapid şi eficient la viaţa de acest fel.
De aceea coordonatorii de evoluţii „deviază apelul” nostru către o formaţiune de entităţi astrale (coordonaţi la rândul lor de entităţi dimensionale), specializate în ajutor pentru spiritele umane întrupate şi pentru întreg grupul lor evolutiv.
Este de adăugat însă faptul că există însă perioade mai lungi sau mai scurte – dar oricum după o anumită perioadă de timp după desprinderea de corpul fizic – în care decedaţii pot să se ocupe de ajutor oferit grupului familial, dacă aceştia îl necesită din partea lor. Rezolvarea unor probleme familiale ţine de ajutor oferit de către decedat. Vom reveni însă mai detaliat asupra acestui subiect.
Se mai poate adăuga ceva, deşi despre amprentări noi nu am prea discutat aici, până acum: despre modul în care se formează, şi se păstrează în câmpul care înconjoară entitatea – corpul de manifestare de fapt, sau orice alt corp fluidic care se foloseşte pentru realizarea unei acţiuni. Pe scurt, fluxurile energo-materiale sunt cel care modifică vibraţia locului, uneori amprentarea putând lua forma unor pete, alteori forme destul de coerente, atunci când câmpul compact hrănitor şi protector totodată funcţionează ca un ecran pe care se întipăresc vibraţiile străine. Aceasta este chiar o formă de obişnuire cu vibraţii străine, ceea ce ajută mult entitatea astrală sau omul în adaptările sale planetare sau cosmice.
În cazurile de concentrare la o discuţie (ceea ce înseamnă gând şi vorbă direcţionată între om şi entitate) entitatea astrală naturală (nu cele rămase prin desprindere din sistem corporal cu corp eteric şi fizic, ci entitatea care se auto-formează prin puterea spiritului şi structurile de întrupare ale universului) nu suferă amprentări puternice, căci vibraţia sa este mare la nivelul corpului de manifestare şi, chiar dacă este vorba despre o amprentare – vibraţia ei naturală estompează sau elimină rapid amprenta.
În cazul entităţii astrale provenită din întrupare cu corp fizic vibraţia este mai mică, oboseala este mare la început, după decesul ca om, câmpurile nu sunt foarte tari, gradul de adaptare este încă scăzut. Amprentările dăinuie destul de mult, mai ales că evenimentele care urmează în lumea fizică sunt tocmai cele de la care spiritul s-a retras. Tangenţa cu familia nu face decât să-l antreneze în oboseli, una după alta. Întărirea sa însă se face treptat, dar repede, în câteva zile după decesul omului – până la câteva săptămâni, după cum este şi experienţa spiritului: prin odihnă şi relaxarea zborului liber astral, fără nici o legătură specială cu cele pe care le-a lăsat în urmă. Totul conduce la reluarea mai rapidă a sarcinilor normale pentru o entitate astrală şi la desfăşurarea chiar şi a perioadei de graţie pentru ajutor familial, dacă familia îl necesită, şi dacă entitatea necesită o astfel de activitate.
Dar, în cazul omului, cu corp fizic de manifestare, de vibraţie scăzută comparativ cu un corp astral – oricât ar fi omul de ridicat spiritual – el nu se poate adapta repede la situaţii de acest fel, căci nu este obişnuit cu suportarea amprentelor energiilor cu care diverse entităţi astrale vin din spaţiile galactice. Este cazul celor care simt tot felul de lucruri stranii la contactul cu o entitate şi nu-şi pot explica multe lucruri, rămânând scurt timp tulburaţi, chiar dacă nu li se întâmplă ceva rău. Dar cei care trec prin aşa ceva au nevoie să înţeleagă, odată pentru întotdeauna, că este necesar să ţină cont de nişte reguli, restricţii, care nu au ca scop reţinerea omului de la cunoaştere, ci doar protejarea lui, spre binele său.
Şi toate acestea doar pentru o perioadă scurtă de timp, comparativ cu restul timpului evolutiv. Căci este nevoie de educarea voinţei noastre, în scopuri nobile, pentru a învăţa cum şi când să protejăm pe cei pe care îi ajutăm, ca entitate ajutătoare sau ca lucrător în partea locală a universului care trebuie să-şi vadă de treburile sale, de învăţăturile sale, lăsând comunicările în grija celor special numiţi pentru aşa ceva.
Doar atunci când evoluţiile ne vor duce către experienţă foarte mare, în eternitatea trăirilor noastre, vom putea să ne modelăm fluxul radiant al propriei noastre monade, pentru a putea să fim în acelaşi timp în mai multe locuri, putând să derulăm acţiuni diferite, dar simultane. Este eronat să credem că orice entitate, în orice moment al evoluţiei sale, o poate face. Ne trebuie multă evoluţie pentru aşa ceva, chiar dacă unii dintre noi au încredinţarea că suntem dumnezei pe Pământ, sau oriunde în univers. Puţină modestie nu ne strică, este necesar să avem încredinţarea că prin evoluţie vom ajunge treptat şi acolo.
Nici în călătoriile astrale nu suntem însoţiţi decât de către ajutătorii noştri obişnuiţi, îngerii noştri, aşa cum sunt numiţi în popor. Vom vedea însă că este o deosebire între ajutătorii noştri astrali şi îngerii ca treaptă de evoluţie, cu sarcini şi puteri mult mai mari decât ceea ce credem azi.

DE CE NE LIMITĂM CONTACTELE
Învăţăm să ne limităm oarecum contactele, deşi învăţătura este către deschidere, către comunicare prin clarauz şi prin călătorie astrală. Nu cunoaşterea o limităm, nicidecum. Însă avem nevoie de mai multă modestie şi de mai multă încredere pentru a cere ajutătorilor personali exact ceea ce am cere unui sfânt, unui personaj biblic, istoric. Unei rude decedate. Căci trăim vremuri care ne pot obosi, pe oricare dintre noi: în viaţă pământeană sau aflaţi în împletirile astrale galactice locale. Să nu uităm că primul lucru pe care ei îl fac cu noi este să ne corecteze atitudinile, înclinaţiile egoiste, cu subtilităţi despre care ei ştiu bine, mult mai bine decât noi, învăţându-ne cum să ne comportăm în lumea care ne înconjoară. Cu timpul descoperim acest lucru şi ajungem să admirăm blândeţea cu care ne dezvoltă adevărate simţuri spirituale, exact după cum este şi mediul în care ne desfăşurăm viaţa, zi de zi.
Cu alte cuvinte: ni se oferă mult mai mult ajutor decât suntem noi în stare să credem.
Chiar dacă vibraţia nu mai este foarte joasă, aşa cum era până în vremea lucrării lui Iisus, ea este în permanentă modificare, iar subconştientul nostru se află şi el într-o întărire continuă. Fiecare moment al schimbărilor aduce însă cu sine o oboseală de fond, pentru care suntem pregătiţi, pentru primirea cărei perioade avem învăţături deja create. Noi le aplicăm în astfel de condiţii, întărindu-ne şi îmbogăţindu-ne experienţa.
Entităţile provenite din mijlocul nostru, după terminarea destinului lor uman, au sarcini complexe nu numai de cercetare proprie, de cunoaştere, de aprofundare a cunoaşterilor, ci şi sarcini concrete privind protecţii şi dezvoltări ale biosistemului planetar: deosebit de complexe, de subtile, comparativ cu cele pe care le desfăşurăm prin corpul fizic – chiar dacă şi acestea sunt foarte extinse. Sunt sarcini clare, nu o plimbare sau o admirare continuă, o încântare şi o cântare spre lauda lui Dumnezeu. Ceea ce s-a luat cu bună-credinţă drept cântare conştientă şi eternă, închinată Creatorului tuturor celor văzute şi nevăzute este format din valurile de sunete corporale naturale, fundamentale, ale entităţii, împletite ale tuturor structurilor universului, percepute doar de unii oameni din corpul fizic, mai mult în călătorie astrală. Lumina, sunetul şi vibraţia sunt emisii inconştiente, simultane cu desfăşurarea vieţii şi activităţii entităţii, şi devin puternic perceptibile când ritmurile planetare devin sinergic impuls puternic pentru toate vieţuitoarele planetare – în special pentru oamenii care conştientizează fenomenele – chiar dacă le înţeleg diferit, după intuiţia şi cultura lor.

Călătoria astrală aşadar nu este încă generalizată din cauză că omul căutător ar avea vibraţie joasă. Cel care se foloseşte de clar-simţurile sale, din plin, pentru spionaj – fie el chiar şi numai industrial, ca să nu mai vorbim de sfera de interese politice şi militare, întrepătrunse şi ascuţindu-se reciproc dezavantajos – are o vibraţie medie – nu joasă, la fel ca vibraţia oricărui om, doar că a moştenit de la părinţii săi corpuri care se deschid cu relativă uşurinţă, pentru ca spiritul întrupat în ele să aibă ispita la uşă – şi să nu o folosească în scopuri imorale. Dar dacă a înhăţat ispita din faţa sa, şi o foloseşte, atunci va învăţa că mai are mult până ce îşi va dezvolta moralitatea, pe multe secvenţe ale trăirilor sale, pentru ca să reziste unor astfel de tentaţii, în veci !!
Dar sunt persoane care nu cunosc o plajă extinsă de explicaţii (nu vom ajunge niciodată acum, pe Pământ, să avem o plajă completă a acestora) şi atunci explică toate fenomenele prin prisma celor cunoscute. Nu trebuie să le judecăm aspru. Nu trebuie să le judecăm de loc, ci să înţelegem despre ce este vorba. Şi eu am făcut aceasta greşeală şi mai am momente în care mă ia gândul, vorba, pe dinainte şi spun cu saturaţie: “Ei, asta-i chiar culmea!!” mă îndrept imediat ce conştientizez şi încerc să văd de unde a pornit ideea, cât este după părerea mea, conform cu ceea ce văd eu, cercetez eu cu puterile mele şi mă gândesc ce pot spune şi eu despre cele cunoscute direct.
M-am lămurit de mult că este nevoie de tot ceea ce facem, ceea ce cunoaştem, pas cu pas, căci sunt trepte de cunoaştere, după cum şi forţele spirituale se deschid treptat. În acest fel, vom putea să ajutăm din ce în ce mai mulţi întrupaţi, aflaţi pe trepte diferite de evoluţie, în viitorul trăirilor noastre.
Şi nu numai.
Fiecare om poate trece prin confuzii la începutul activităţii sale, căci vederea mentală şi vederea astrală sunt foarte delicate şi mai ales foarte rapide. Este foarte greu să se deceleze de la bun început seria de imagini şi chiar seria de sunete, care se acoperă sau se descoperă una pe alta: şi la nivel de serie (secvenţă), şi la nivelul fiecărui element al secvenţelor.

Toate percepţiile astrale sunt la fel. Beneficiul percepţiilor cu structurile corpului fizic este legat tocmai de aceste viteze diferite cu care se derulează activităţile fiecărui corp în parte. Prin folosirea corpului fizic învăţăm să derulăm activităţile cu încetinitorul, pentru ca în momentul în care vom derula activităţile mental, să mărim precizia şi calitatea conştientizării şi înţelegerilor extinse ale percepţiilor noastre, precum şi a lucrărilor de complexitate din ce în ce mai mare pe care evoluţiile ni le cer, în continuare.

Pe de altă parte, confuziile apar datorită generalizării unor explicaţii, mai mult decât le este cazul. Pentru că de cele mai multe ori este vorba despre explicaţii vechi, preluate şi integrate fără o cercetare proprie: deşi este clar că persoana care se exprimă acum şi-a însuşit conştiincios ceva, însă nu a cercetat prin forţe proprii. Am întâlnit persoane care, pentru a nu-şi strica clientela, continuă şi azi să-şi menţină aceleaşi explicaţii vechi, deşi au cunoaştere despre derulările naturale şi acceptă că nu scot demoni din capul omului, ci desfundă canale blocate ale corpului eteric sau emoţional.
Sunt probleme care formează intenţii artificiale, care se adaugă la inerţii naturale normale, şi la explicaţiile religioase care aparţin unei alte epoci de înţelegere ale omenirii.
Să ne oprim aici. Sfătuiesc să căutăm mereu explicaţiile pe care le intuim, în mod echilibrat, între greşeală inerentă şi înţelegerea faptului că, atât omul cât şi planeta se află în stare avansată de deteriorare, aceasta fiind rădăcina tuturor problemele legate de sănătate, de comportament impulsiv, din stări avansate de conflict între subconştientul care spune ceva – şi societatea care spune cu totul altceva.
Să învăţăm şi să susţinem moderat din înţelegerile noastre, căutând să ni le lărgim mereu, fără oprire. Căci sufletul nostru creşte şi se întăreşte şi el mereu. Şi nu numai. Cei care cred că nu avem acces la misterele lumii din cauză că ceea ce numim creier are o capacitate redusă – se înşeală din necunoaştere, nu din culpă, şi poate nu din cauza îngustimii proprii de gândire, ci din cauza unei societăţi în mijlocul căreia trăieşte şi nu cultivă întărirea lui prin cunoaştere. Cunosc un om care, la 60 de ani face două facultăţi simultan – Relaţii Economice Internaţionale şi Drept – ca să nu mai spun de oameni iubitori de oameni, care tot la vârsta aceasta fac facultate de sociologie-psihologie: nu pentru a câştiga bani, ci pentru a-şi însuşi tot ceea ce omul a descoperit şi a gândit până în prezent.
Cinste lor!..
Sunt oameni care se luptă cu serviciul, familia şi sănătatea toată ziua, iar noaptea îi văd cum stau să citească pe aici despre universuri, câmpuri fluidice, evoluţii, călătorii astrale, dimensiuni paralele… Mi se rupe sufletul când simt oboseala lor, dar mi se înalţă în acelaşi timp, când simt şi bucuria, şi curiozitatea cu care, cu un soi de înfrigurare plină de conştiinţă, citesc măcar şi 2 3 rânduri înainte de a-şi odihni trupul frânt de oboseală…
Cinste vouă!..

PLEDOARIE PENTRU CUNOAŞTEREA AVANSATĂ
Sunt două idei pe care le-aş propune pentru reflecţii:
– deznădejdea de a primi informaţii false: este nevoie să ne extindem înţelegerea către noţiunile de “parţial” şi “aparent”, pe lângă “lumesc”: lumescul de azi, la dimensiunea lui general-valabilă – plină de lacune pe care le dispreţuim, indiferent dacă o facem cu atitudine grosolană sau rafinată;
– înclinaţia către diametral opus: dispreţul pentru nou şi dispreţul pentru vechi. Respingerea vechiului şi noului deopotrivă.
De fapt toate se împletesc. Chiar dacă secvenţialul este parte din viaţa noastră, elementele sale îşi împletesc paşii în sfera simultanului, şi toate la un loc ne învaţă să înţelegem toate formele realităţii în viaţa noastră curentă, desfăşurată la rândul ei simultan cu viaţa întregului univers, a multor universuri care îşi împletesc astfel vieţile, acţiunile, efectele. Începem să ne îndreptăm atenţia acum către astfel de percepţii.

Rezultanta lor poate fi numită conştiinţa extinsă.

Ea există la nivelul tuturor palierelor vieţii noastre curente, doar că nu o conştientizăm prin intermediul simţurilor corpului fizic. A ajunge la percepţia simultaneităţii unor elemente de trăire, de câmpuri şi medii universice prin intermediul simţurilor corpului fizic este o putere pe care o are fiecare om. Doar gradul de manifestare, puterea de acoperire într-o astfel de situaţie a elementelor parţiale, unele pe altele, ne este în funcţie de atenţia pe care avem datoria spirituală de a o acorda fiecăruia în parte.
Căci avem nevoie să le consolidăm pe toate, pe rând, aici, în universul care pare a-şi târî timpul fără grabă, în timp ce noi dorim să zboare către dorinţa subconştientă de a reveni la altceva, diferit de ceea ce este aici.

Timpul nu se „pierde”, nu se „termină”, ci doar începem să conştientizăm subtilităţile percepţiilor noastre, odată cu creşterea frecvenţei vibraţiei stelar-planetare: să conştientizăm secvenţele lui simultane. Totul poate fi, prin intermediul sistemului nostru corporal, perceput şi secvenţial, şi simultan. Ceea ce am putea numi grosier „dispariţia timpului” nu este de fapt altceva decât percepţia normală, simultană, a secvenţelor sale. Este ceva asemănător felului în care vedem o singură imagine a realităţii înconjurătoare, deşi fiecare ochi în parte îşi creează imagine de sine stătătoare.
Ceea ce înseamnă revenirea la ceea ce conştientizam înainte de diminuarea drastică a vibraţiei medii planetare, înainte de ultima glaciaţiune.

Nu ne „trezim” – ci doar ne schimbăm treptat, în moduri diferite şi în timpi diferiţi, felul de a percepe şi de a gândi astfel despre realitatea înconjurătoare.
Avem datoria faţă de noi înşine de a ajunge să preţuim tot ceea ce se petrece în viaţa noastră, de a consolida această preţuire prin străduinţă, prin căutare, prin înţelegere.
Totul ne ajută, căci însăşi vibraţia planetară este ajutorul nostru: spunem că este ajutor, pentru că este în direcţie de creştere, de înălţare, dar şi când era pe coborâre era de un real folos, ajutor, pentru vremea respectivă. Şi omul preţuia mult acest lucru.
Ceea ce este greu însă de suportat, deocamdată, pentru majoritatea oamenilor sunt fluctuaţiile de vibraţie de la o perioadă scurtă de timp la alta, pe care însă vom ajunge să le preţuim încă şi mai mult decât diminuarea lină sau creşterea progresivă. Fluctuaţii există permanent, doar că aglomeraţia planetară accentuează mereu diverse laturi ale manifestărilor noastre, creând valuri de vibraţie care se adaugă celor venite din toate părţile: din inima galaxiei, de la mediul exterior galaxiei, de la tot ceea ce creează galaxia ca atare (dimensiunea paralelă structurală de ajutor oferit întrupărilor din dimensiunea noastră), de la steaua care ne guvernează şi planetele surori ale Pământului, până la mulţimea vieţuitoarelor planetare care-şi poartă suflarea de la o clipă la alta, legându-ne astfel simţirea de tot ceea ce ne înconjoară…
Iar nouă ne este necesar să facem eforturi de cunoaştere a acestor vieţi, fiecare după posibilităţile pe care le are. Tocmai de aceea, să înţelegem acest aspect, să facem eforturile pe care ni le simţim necesare şi să nu dispreţuim pe cei care nu au nici posibilitatea, şi nici înclinaţia naturale de extindere a cunoaşterii proprii. Să nu limităm nici noi, la rândul nostru, pe cei care au posibilităţi sau înclinaţii naturale către cunoaşteri încă şi mai avansate, dincolo de frontierele aparente ale cotidianului nostru.
Fiecare element al cunoaşterilor anterioare generează posibilităţi de extindere a cunoaşterii proprii, dar şi de folosire în necesităţile de ajutor oferit generaţiilor ulterioare. Din fiecare linie de manifestare se va desprinde cândva o linie nouă, puţin înţeleasă acum, dar pe deplin dorită cândva, atunci când drumurile universurilor ne vor purta din nou pe aici. Vom reveni cu mai multă experienţă, cu mai multă putere de pătrundere, şi fiecare trăire pe care o preţuim sau dispreţuim azi îşi dovedi valoarea cândva.


Fig. nr. 1: Desprinderea cunoaşterilor noi din valurile cunoaşterilor anterioare.

Azi nu înţelegem pe deplin posibilităţile de punere în practică a cunoaşterilor de tip astral-mental, formulate deja în lume. Ele îşi caută un curs de formulare cât mai clară, între descrierile obişnuite ale realităţii perceptibile cu senzorii corpului fizic şi elementele intuite sau percepute clar cu senzorii unor alte corpuri, prin care se descoperă existenţa unor alte câmpuri existenţiale. Percepţiile cu simţurile altor corpuri – corpurile fluidice, se află în dezvoltare şi întărire permanentă. Astfel, alte simţuri scot la suprafaţă alte percepţii: ele au existat, au dat întotdeauna volum şi culoare tuturor percepţiilor noastre conştientizate – doar că au fost acoperite cu manifestarea majoritară a simţurilor corpului fizic.
Mulţi oameni cred că tot ceea ce nu cunosc – nu există, şi nici nu are vreun rost să căutăm ceva ce nu există: nici ei, şi nici cei care dovedesc altceva. Orice s-ar dovedi, de la modul general – la elemente particulare descoperite cu astfel de percepţii, pe care unii ajung să le recunoască la modul general, dar alte particularităţi, mai departe, nu le acceptă, negându-le cu aceeaşi vehemenţă ca şi cei care neagă chiar şi generalul.
Toate sunt aspecte ale neînţelegerilor noastre mai mult sau mai puţin profunde, din lipsă de experienţă. Se mai crede uneori că un efort în plus ar tulbura spiritul, căci dacă omul îşi pierde râsul, chiar şi numai zâmbetul, în concentrarea de a aprofunda ceva, acel lucru ar fi rău.
Dar nu este. Ar fi bine să nu credem că, dacă nu ajungem să ştim totul, degeaba ne mai străduim să cunoaştem doar o parte. Deznădăjduind – pierdem. Nu definitiv însă, căci efortul va fi făcut cândva, când spiritul va mai acumula putere şi îşi va deschide drum către propriile profunzimi cu mai multă uşurinţă.
De aceea nu trebuie să forţăm pe nimeni, dar nici să nu lăsăm pe alţii să ne forţeze să abandonăm.
Orice efort formează şi remodelează terenul înţelegerilor următoare. Pe de altă parte, eforturile îndumnezeirilor noastre nu presupune doar milă şi compasiune pentru suferinţe, căci suferinţele trec, şi mult mai multe sunt bucuriile vremurilor de creaţie strălucitoare. Acelaşi Dumnezeu al milei şi compasiunii ne învaţă creaţii despre care azi putem spune că sunt uluitoare, sublime, dar ne învaţă să ajutăm şi noi, la rândul nostru, pe cei care ne urmează în evoluţii. Spiritul înalt creator poate să folosească o rafinare a complexităţii cunoaşterilor sale sau poate intra pe firul, pe direcţia generală de cunoaştere pentru a selecta un element de lucru pe care îl va cerceta: nu doar spre propria lui dezvoltare, ci spre dezvoltarea unei multitudini puţin înţelese la început, din ce în ce mai clar susţinând o multitudine de alte direcţii de cercetare, de cunoaştere, de înţelegere. Şi de ajutor oferit altora.



Fig. nr. 2: Dezvoltarea cunoaşterilor şi rafinarea complexităţii

Jocul aparenţelor pământene poate să ne sâcâie, dar avem nevoie de el cu prisosinţă: sus-jos, dreapta-stânga, jocul complementarităţilor, analizele comparative, etc. Ne poate sâcâi, enerva, obosi şi chiar deziluziona, atunci când nu deţinem nici răbdarea de a înţelege că suntem în mijlocul acestei complexităţi cu un orizont destul de limitat, nici nu deţinem liniile unei spaţio-temporalităţi în care infinitul aparent la un moment dat poate apare finit şi născător de alte aparente infinituri. Pentru un observator care înţelege sistemul şi în acelaşi timp îl percepe ca fiind el însuşi parte din sistem, toate par a se închide şi deschide după cum drumurile şi înţelegerile sale se unduiesc în valurile lumii.
Toate ne sunt date în acest fel pentru a studia şi a înţelege astfel secvenţa, parțialul, a înţelege că aparentul ne este oferit pentru a face efortul de a căuta în spatele celor care au, la un moment dat, un volum mai mare, o putere, forţă mai mare de manifestare în faţa noastră.
Călătoriile astrale, prin uşurinţa cu care observatorul se poate plasa într-un corp mult mai sensibil şi mult mai uşor de folosit, pot oferi imaginea-simţire a liniilor de cunoaştere universală. Dar şi folosirea activităţii mentale, despre care vom discuta pe larg în viitor, poate conduce, la început fără adaosul emoţional, la înţelegerea unor asemenea complexităţi. Cu cât experienţa se consolidează mai mult, cu atât însă emoţionalul îşi ia partea de participare la călătoria mentală a cercetătorului. Astfel încât ceea ce numim conştiinţă extinsă se manifestă la cote din ce în ce mai înalte, construindu-şi singură pătrunderea în adâncimea spaţiului şi timpului evolutiv, precum şi în subtilităţile proprii monadei care se universalizează şi se individualizează simultan, astfel.
A discuta despre spaţiu şi timp, despre buclele de evoluţie, elastice şi multidimensionale, este o înţelegere care se formează treptat sau se descoperă întreagă, rapid şi complex, după terminarea altor sarcini principale de întrupat.
Nu degeaba am insistat, şi voi insista în continuare, asupra înţelegerii privind locurile deosebit de complexe ale universului în mijlocul căruia trăim, precum şi călătoriile spirituale deosebit de complexe în mijlocul cărora ne aflăm acum, pe Pământ. Împletirea lor se poate înţelege foarte bine – cred eu – folosind simboluri cunoscute de noi deja. Să urmărim astfel câteva elemente cunoscute, concentrând cunoaşterile în linii ale unui simbolism deja cunoscut, folosit deseori în reprezentările noastre:

Fig. Nr. 3: Buclele evoluţiilor progresive şi proiecţiile lor în zona complementarului.


Fig. Nr. 4: Simultaneitatea evoluţiilor în trăirile curente ale spiritelor


Fig. Nr. 5: Dezvoltarea unei bucle complexe de evoluţie: nu completă, căci fiecărei astfel de bucle – pe care noi o conştientizăm mai mult sau mai puţin, de la un întrupat la altul – îi corespunde o buclă simultan desfăşurată în planurile fiecărui corp fluidic în parte + buclele corespunzătoare altor corpuri pe care fiecare spirit în parte le are în alte universuri paralele cu Universul Fizic în care se află acum totalitatea corpurilor noastre de aici. Nu intrăm în detalii acum (detalii pe care le puteţi urmări, după dorinţă, la adresa
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/12/sinteza-elementelor-de-camp-zone-si.html), dar este necesar să cunoaştem şi acest aspect al complexităţii formulei încă şi mai complexe a manifestării spiritelor. Nu completă… căci cine poate şti ce mai descoperim „mâine” ??!!

Referitor la acea dreaptă care poate intersecta semnul complex al unei astfel de bucle – care oferă imaginea simbolului infinitului (din noi, din exteriorul nostru) – şi pe care o poate deschide atunci când suntem pregătiţi pentru aşa ceva, am atras atenţia, în diverse discuţii, că o dreaptă în infinitul care ne oferă spaţio-temporalitatea trăirilor noastre, o coardă mai apropiată sau mai depărtată poate să apară în planul restrâns al trăirii noastre de o clipă ca fiind o linie dreaptă, chiar dacă ea face parte dintr-o altă buclă, pe care la un anumit moment nici nu o percepem. Însă în decursul evoluţiilor începem să-i percepem mai întâi efectele, în planuri din ce în ce mai apropiate, după care chiar structurile care o formează, îi dau substanţă, volum, dimensionalitate. O dimensionalitate pe care o vom descoperi în viitorul evoluţiilor noastre ca pe cea mai de preţ piatră strălucitoare. Care şi ea va trebui, în continuare, şlefuită şi pusă la locul cuvenit în infinitul punctelor care ne formează viaţa.

În dimensiunea fiecărei clipe pe care o trăim, putem să transpunem toate acestea în planul vibraţiilor care intersectează unde, dezvoltă seturi întregi de alte vibraţii, după care frecvenţele pot aduce dezvoltări nebănuite: intersectările lor nu sunt de loc haotice, chiar dacă am putea crede acest lucru la un moment dat, ci armonice. Percepţiile lor, din spaţiile extinse ale universului se dovedesc a fi astfel în special dacă sunt percepute, cercetate şi înţelese din corp astral.
De aceea călătoria astrală, pregătitoare pentru viaţa astrală de după viaţa fizică, este necesară tuturor spiritelor.
De aceea am şi spus – mai în glumă, mai în serios – că de călătoria astrală nu scapă nimeni!!

miercuri, 14 iulie 2010

CĂLĂTORIA ASTRALĂ : CUNOAŞTERE PRIN COMUNICARE DE TIP ASTRAL-MENTALĂ (1)

Auzim foarte des despre comunicarea de tip astral şi deseori se face confuzie cu spiritismul şi cu mediumnitatea. Părerea mea este că ele se deosebesc, chiar dacă fac parte din aceeaşi categorie de fenomene.
Chiar dacă experienţa omenirii este destul de bogată în acest domeniu, tot suntem dezorientaţi în a înţelege despre ce este vorba: ori suntem tentaţi să acceptăm – din activitatea altora, ori ni se interzice, fără prea multe explicaţii.
Despre această temă se poate vorbi în fel şi chip. Am ales să vă spun câteva altfel-de-cuvinte.

1. DE CE SĂ NU VORBIM CU MORŢII.
Titlul nu este o întrebare retorică sau frustrată: De ce să nu vorbim cu morţii?!.. Dacă tot credem că sufletul se ridică după moartea trupului, dacă chiar credem că sufletele morţilor noştri ne pot ajuta, de ce să nu o facem??!!
Modul în care am creat titlul de mai sus se doreşte a fi o atenţionare asupra înţelegerii – nu neapărat interdicţiei – asupra unor elemente astfel existente în viaţa omului. Pe care le acceptăm cu greu când vin în calea noastră ca o impunere, mai cu seamă din partea religiei. Explicaţia următoare: „Este păcat.” (punct.) nu mai este valabilă azi pentru mulţi oameni. Chiar suntem de acord că "Omul a devenit prea puternic pentru a se mai putea ignora..." (Gheorghe M. Stefan - "Ethos, pathos, logos", Editura ALL, 2010). Omul este puternic, inteligent şi simţitor.
De fapt ar fi o sumedenie de motive şi cred că toate la un loc fac un subiect puţin discutat. Ar merita să trecem în revistă câteva elemente care fac parte dintr-un convolut de atenţionare asupra unei astfel de activităţi.

2. CINE NE TRANSMITE?
Indiferent pe cine cheamă omul curios, doritor de a cunoaşte, cine vine la comunicare este prea puţin cunoscut.
Cine ne transmite… o face dinainte de naşterea noastră, doar că nu ştim bine asta: sunt ajutătorii noştri astrali, dimensionali, coordonatorii propriilor noastre evoluţii pământene. Entităţile astrale şi dimensionale sunt pregătite special pentru a ne ajuta: personal, cunoscând bine meandrele liniilor noastre de evoluţie generală, universală, precum şi cele ale liniei particulare a destinului nostru în curs de desfăşurare.
Nu sunt de regulă entităţile pe care le invocă curiosul, cercetătorul. Pot fi însă uneori, doar dacă entitatea chemată face parte dintre sprijinitorii, coordonatorii destinului nostru şi al grupului cu care suntem veniţi pe Pământ. Şi, dacă este necesară o infuzie puternică de energie pentru realizarea destinului mai departe, comunicarea poate să se transforme în mediumnitate (prin infuzie, transfer de energie de la ajutător la ajutat) sau poate rămâne la nivel de comunicare, prin transmisie vibraţională de la ajutător la ajutat. Spiritismul fără comunicare directă presupune o influenţă de la distanţă, căci entitatea ajutătoare acţionează prin obiectele din preajma ajutatului, iar vibraţiile, energiile astfel implicate sunt primite indirect, aşa cum este necesitatea.
Este foarte adevărat, de multe ori toate aceste elemente se strâng într-un convolut, într-un cazan cu numele de spiritism, din moment ce totul se referă la legătura cu “spiritele”: în sensul de spirite libere, eliberate de corpul fizic. Nu este de loc corectă exprimarea (la fel ca şi denumirea de sfere de lumină, pe care o vom detalia în continuare), căci spiritele nu se manifestă direct în acest univers, ci numai prin intermediul corpurilor formate prin atragerea fluxurilor de materii şi energii circulante în mediul universic înconjurător, prin – şi în raza radiaţiei deosebit de puternice a spiritelor. Corpurile formate au, în linii mari, formele împletite ale structurilor interioare ale spiritelor cu formele de atragere, folosire şi eliberare a fluxurilor care au format, hrănit, ajutat la trăire spiritul care se manifestă astfel prin intermediul corpului său de reprezentare. Căci corpul este de reprezentare astfel, iar mişcarea, gândirea, multiplele sale activităţi în raza radiaţiei sale, în mediul material, este reprezentarea intenţiilor, atitudinilor, experienţei folosirii coerente a forţelor sale interioare. Prin intermediul lor învaţă să folosească mediul universic în care trăieşte, alături de un număr impresionant de fraţi – călători pe acelaşi drum al evoluţiilor.
Ar fi bine să învăţăm să ne exprimăm corect. Este timpul să nu mai facem numai poezie, la infinit. Facem şi poezie, sigur, vibrând sufleteşte la frumuseţile sufletului nostru, al celor din jur şi al tuturor celor care formează Creaţia bogată, splendidă, vie, a universurilor !! Însă ar trebui să ţinem cont că nu suntem nici lumină propriu zisă – dar radiem intens lumina spirituală, lumina rezultată din compactizarea energiilor fundamentale în interiorul spiritului, iar în raza luminii, sunetului şi vibraţiei emanate de compactizările interioare ale spiritului se petrec toate fenomenele de mai sus. Nu suntem lumină, nu suntem sunet, nu suntem vibraţie, suntem în fondul nostru existenţial energie fundamentală necreată, compactizată prin eforturile proprii de manifestare prin mişcare, creaţie, comunicare, relaţionare. Prin înţelegerea şi folosirea condiţiilor noastre de existenţiale, într-un mediul creat în mod cu totul special, pentru evoluţia, pentru înălţarea tuturor spiritelor existente, şi viitoare evoluante alături de noi. Un mediu, un spaţiu creat de Creatorii universurilor – universuri care, la un loc, sunt – comparativ cu micile noastre puteri – infinit de amplu şi totodată detaliat gândite şi realizate, remodelate mereu în funcţie de noi valuri de spirite care intră în întrupări, în universurile astfel create. Universuri care se constituie în trepte de învăţătură, de aplicaţie şi consolidare a învăţăturilor primite şi aplicaţiilor realizate. Învăţăm şi noi treptat, sistematic, să facem acelaşi lucru ca şi Creatorii şi îndrumătorii noştri, adică să ajutăm toate spiritele aflate pe trepte diferite de învăţătură, de evoluţie, tot aşa cum şi noi, cum fiecare generaţie este ajutată, în felul ei şi conform scopurilor evoluţiilor proprii.
Fluxurile energetice şi materiale sunt create şi ele din energii compactizate, astfel încât corpurile noastre sunt compactizări puternice, stabile, funcţionale, de materii, energizate de fluxuri de energii. Diferenţa între materii şi energii constă, mai întâi de toate, în coeziunea pe care materiile o pot realiza, în raza radiaţiei spirituale, şi o pot păstra: adică un timp îndelungat – atâta timp cât concentrarea spiritului, în funcţie de puterea acumulată treptat şi de experienţa folosirii puterii sale, acumulată astfel, poate să se manifeste fără să devină obositoare pentru spirit şi mediul său înconjurător.
Coeziunea pe care fluxurile de energii o pot realiza este foarte mică şi se păstrează foarte puţin timp, doar ca să formeze fuioare de filamente, apoi fluxuri cu compactizări diferite, cu stabilitate redusă în circulaţia lor permanentă: în universuri şi, în interiorul lor, prin structurile corporale de manifestare ale spiritelor. Dar ele sunt exact ceea ce trebuie în universuri – creaţii gândite de inteligenţe superioare, menite să ajute ceva în lumea noastră: să păstreze o energizare în timp suficient de îndelungat, pentru compactizările de materii = corpurile de manifestare ale spiritelor, astfel încât corpurile să se menţină un timp mai îndelungat în stare de funcţionare, de folosire. Fluxurile de energii (pe scurt: energiile) – circulante în mediile universice – sunt atrase de corpurile materiale (formate aşadar din fluxuri de filamente de materii) în raza radiaţiei spirituale) formând toate la un loc convolutul spiritual-corporal care se întreţine reciproc în manifestare. Fluxurile de energii nu pot forma corpuri (structuri stabile în timp) – însă prin circulaţiile lor în interiorul corpurilor cedează corpului străbătut o parte din energia straturilor lor superficiale, întreţinându-i şi prelungindu-i vitalitatea.
Vitalitatea corpului este aceea care o înţelegem noi rapid, dar superficial, din “citirile” aurei: luminii emise de convolutul radiaţie spirituală+corp material+energii vitalizante.
Aşadar să reţinem acest aspect: şi sunetul propriu, emis de compactizarea material-energetică, şi vibraţia emisă în acelaşi fel sunt caracteristice sistemului spiritual astfel cercetat. Lumina, sunetul şi vibraţia emisă de acest convolut spiritual în manifestare permanentă sunt emisii ale volumelor energo-materiale. Iar întreg sistemul astfel prezentat, ca generalitate structural-funcţională a unui corp, prin puterea lui de sine stătătoare, atrage şi păstrează în jurul său cantităţi apreciabile de fluxuri de energii şi materii circulante în mediul existenţial, care formează în scut puternic în jurul corpului: este câmpul energo-material care înconjoară fiecare dintre corpurile noastre, adăugând forţă şi vitalitate, precum şi protecţie naturală corpului cercetat.
Şi avem: nu numai un singur corp de reprezentare şi de manifestare, ci – pentru vieţuitoarele de pe Pământ: de la 3 corpuri cel puţin (pentru entităţile simple astrale) la 9 corpuri principale – cel mult. Fiecare corp în parte poate să aibă până la 3 sau 4 straturi interioare, constituind adevărate corpuri funcţionale în funcţie de necesităţile de evoluţie ale spiritului şi ale evoluanţilor din jurul său.
Iată de ce… cine ne transmite nu este nicidecum o lumină, ci o entitate care are corp (corpuri, de fapt, aşa cum bine ştim acum), un sistem corporal perceptibil în primul rând după lumina emisă de structurile sale corporale – în acelaşi fel ca şi un bec care nu este de felul său lumină, ci emite lumină în funcţie de construcţia sa interioară.
A spune că suntem lumină sau că suntem energie este o rafinare a complexităţii cunoaşterilor structurilor care ne înconjoară. Poate fi simplitate din neştiinţă – şi atunci dăm naştere treptat şi inconştient, la tot felul de confuzii, combătând chiar cu bună credinţă – dar agresiv, pe cel care doreşte să perceapă şi să arate semenilor săi adevăruri. Sau poate fi rafinarea complexităţii cunoaşterilor, fundamentul solid şi auster, în felul său, pe care se poate clădi cunoaşterea viitorului.
Cei care au oferit adevăruri au făcut-o rafinând sau bazându-se pe rafinările complexităţii percepute, dar nespuse la vremea lor. Este datoria noastră, azi, să reconstituim întreg covorul cunoaşterilor, pe baza urzelii pe care am moştenit-o.
Căci ne va trebui, cu siguranţă.

3. ÎN CONCLUZIE…
Aşadar, nu discutăm despre transmisii de la rudele noastre decedate, personalităţi străine (dar plăcute nouă): oameni de ştiinţă, persoane istorice, personaje religioase, reprezentanţi ai unor culturi străvechi – despre care se pomeneşte în diferite scrieri. Uneori, atunci când este cazul de consolidare şi aplicaţie specială, chiar şi dânşii o fac, dacă nu sunt în întrupare cu corp fizic, ci lucrează încă sub formă corporală de entitate astrală: sub atenta îndrumare a coordonatorilor evoluţiilor noastre. De aceea e bine să nu invocăm, dar să primim atunci când este cazul. De altfel, ei procedează la legătură prin vis – adică atunci când noi înşine suntem în corp astral, în somn. Este mult mai odihnitor pentru ambele părţi.
Cine trebuie să ţină legătura cu noi – o face oricum, cu tot sufletul, cu toată iubirea pe care de multe ori nu o înţelegem, cunoscându-ne mult mai bine decât o putem face noi înşine azi. Cunoscând ce ne este plăcut şi ce nu, ştiind bine în ce măsură să potenţeze comunicarea, informaţia – astfel încât ea să nu devină obositoare: nici din cauza atenţiei, concentrării excesive, nici din cauza avalanşei informaţionale care poate bloca subconştientul, fără o protecţie corespunzătoare. Omul poate să tragă de el însuşi până la epuizare, din curiozitate sau pentru alte motive (fie ele chiar materiale sau oricum interesate), sau să ceară explicaţii, informaţii entităţilor fără experienţă în domeniul de ajutător, fără să ştie că o astfel de comunicare poate periclita propriile sarcini ale entităţii. Întrebări născute din această curiozitate conduc, pe firele încă incomplet cunoscute, către încărcări nu numai ale subconştientului nostru, ci şi al spiritelor despre care întrebăm: foste personalităţi istorice, religioase, evenimente ale socialului contemporan în care au fost sau/şi sunt implicate mase întregi de oameni, conducând la oboseli colective.
Tocmai de aceea la întâlnire vin ajutătorii, cu informaţii uneori evazive, alteori parţiale, chiar dacă noi, în nepriceperea noastră, credem că ele mint sau sunt chiar rău intenţionate. De fapt, intenţiile sunt, aşa cum vedem, foarte altruiste, şi pentru noi, şi pentru mase uriaşe de semeni, cu implicaţii mult mai largi decât ne putem noi imagina în mod normal.
Să înţelegem complexitatea lumii în care trăim. Mai există un subiect care poate fi discutat în acest moment. Dacă aflăm despre devieri de destin, să înţelegem însă corect această noţiune, de multe ori folosită în analize asemănătoare acesteia: de fapt, nu este chiar o deviere de destin. De aceea eu aduc în faţă mai curând noţiunea de oboseală – în loc de deviere, chiar dacă în trecut, influenţată de cele citite de literatura de specialitate, am crezut în multe aspecte confundate cu devieri. Nu se ajunge chiar la deviere. În funcţie de experienţa celui care cere informaţie, entităţile ajutătoare pot să ofere informaţii parţiale pentru echilibrare. Nu eronate. Posibile, dintre cele pe care şi orice om le poate gândi la un moment dat, dacă ar fi întrebat. De altfel vom mai discuta despre acest aspect cu alte prilejuri. Posibile, dar care nu ajung să fie.
Am înţeles, din exemplele propriei mele vieţi, că orice deviere poate să fie percepută ca o buclă, întotdeauna cu revenire aproape de punctul dezvoltării ei, dar constituind o creştere de experienţă, o consolidare de experienţă, din care poate porni avântat o nouă înălţare.


Fig. nr. 1: Elemente ale elasticităţii destinului uman: buclă de învăţătură şi consolidare.

Da, destinul uman are această elasticitate de a permite acţiunea unor factori de influenţă până la o anumită valoare (putere), care însă îşi pierde puterea de acţiune (înălţimea, amploarea) în scurt timp, datorită factorilor de presiune care restrâng aria de întindere a “deviaţiei” (buclei). Urmează revenirea la o poziţie apropiată de cea a punctului de pornire, de dezvoltare şi, doar dacă factorii de mediu se schimbă între timp sensibil, sau chiar fundamental, ceea ce aparent a fost la început o deviere îşi ia avânt şi sare pe o treaptă superioară de trăire locală.
Astfel de elemente de avânt evolutiv s-au petrecut în trecutul omenirii, în general după glaciaţiuni, cunoscute bine de către toţi oamenii. Sub conducerea, şi cu conlucrarea ajutătorilor tuturor grupurilor spirituale de pe Pământ, s-au întocmit programe de pregătire a populaţiilor pentru perioada de joasă vibraţie planetară pe care o aşteptau, prin cunoaşterea lor profundă.
Dar numai coordonatorii evoluţiilor şi entităţile ajutătoare cunosc astfel de condiţii în profunzime, pentru a putea îndruma lumea să se folosească de ele, pentru înaintări de mare subtilitate.
Este foarte drept, suntem impulsionaţi din toate părţile către dezvoltarea activităţilor noastre mentale. Însă nu descifrăm încă bine factorii, suntem influenţaţi de moralitatea şi, în general, spiritualitatea încă scăzută a lumii în care trăim, astfel încât a face ceea ce avem în faţă este cel mai bun lucru, în zilele pe care le trăim. Învăţăm deocamdată ce să facem şi ce să nu facem, ce ne trebuie şi cât ne trebuie, fiecare după puterile şi sarcinile pe care le avem de îndeplinit. Învăţăm ce să cerem, ce să oferim, să mulţumim în mod echilibrat pentru ce primim, să analizăm ceea ce primim, pentru a înţelege toate aspectele celor primite treptat de alţii şi de noi. Învăţăm astfel de lucruri din multiple perspective: şi din perspectiva omului-mamifer de pe Pământ, şi din perspectiva creatorului aflat la începutul priceperilor sale, şi la momentul dezvoltării universalităţii sale. Apoi şi din perspectiva entităţii astrale – după terminarea destinului prin corp fizic: ca entitate astrală, la fel ca şi ajutătorii noştri.
Ne trebuie certitudini, ne trebuie totul în mod cert, pentru că mulţi dintre noi au trăiri înaintate: percepţii, gândiri, înfăptuiri, folosiri de cunoaşteri în practica momentului, cu condiţiile momentului, în vibraţiile momentului, în conjunctura socială a momentului. Ne trebuie să înţelegem universul în care trăim şi nu ne mai putem limita numai la cunoaşterea unora dintre noi – numiţi specialişti (materiali). Avem nevoie să facem ceva noi înşine, căci subconştientul ne cheamă imperios către înţelegerea faptului că următorul pas este acela de a percepe viaţa din perspectiva altor locuri din univers, din perspectiva altor universuri, cu spaţio-temporalităţi pe care de aici, din acest loc în care suntem acum, nu le-am putea înţelege complet, chiar dacă ni le putem reprezenta corect. Efortul mental realizat aici, la rădăcinile cunoaşterilor noastre spirituale ne deschide din fiecare punct al existenţei noastre conuri largi de putere spirituală, cu care vom putea opera superior în continuare.
Ne reglăm percepţiile, sub orientările pline de înţelegere şi afecţiune ale ajutătorilor noştri astrali. Fiecare înţelegere doar pare a fi limitată în spaţiul numit obiectiv, însă înţelegerea se extinde într-un spaţiu pe care îl credem virtual doar în mod eronat: şi acţionează simultan în realitatea necunoscută, neconştientizată de noi momentan.
Este mai mult decât un exerciţiu din curiozitate, pentru care cei invocaţi de noi pe diverse căi nu sunt pregătiţi să ni le ofere. Este o trăire complexă care creşte exponenţial în complexitate – dar o creştere pe care ajutătorii noştri o controlează fără să limiteze. Şi, dacă o limitează, vom vedea şi de ce avem nevoie de astfel de limitări în acest moment.
Ajungem, bineînţeles, să ne înţelegem pe noi înşine, curând. Şi pe cei din jurul nostru: tot curând. Să înţelegem schimbările, să le simţim în dezvoltările lor mai departe, să le simţim ca pe intuiţii care se vor dovedi corecte.
Să înţelegem că suntem ajutaţi în felul pe care fiecare dintre noi îl avem la dispoziţie.

Cei care ne asistă vieţile, manifestările, sunt entităţi ajutătoare în acelaşi fel ca şi oamenii din jurul nostru, care ne sunt şi ei ajutători. Toţi suntem ajutători unii pentru alţii, fără nici o deosebire.
Entităţile astrale sunt cele care ne asistă şi ne ajută în călătoriile noastre astrale de fiecare “somn”. Căci călătorim astral mai mult sau mai puţin conştienţi în corpul nostru fizic, sub protecţia, îndrumarea şi urmând învăţăturile lor: subtile pentru conştienţa noastră în corpul fizic, cu care suntem azi obişnuiţi.
Învăţătura cea mai subtilă pe care o înţelegem la înaintarea pe calea relaţiilor prieteneşti cu astfel de entităţi este aceea că atitudinea în faţa lor, în faţa Creatorilor mult superiori şi lor, ca şi nouă, nu trebuie să fie ca de la rob la stăpân, ca de la la sclav, servitor la servit. Căci ei înşişi se consideră ajutători ai celor mai mici decât ei, către care se îndreaptă întotdeauna cu prioritate absolută. Şi noi trebuie să învăţăm acelaşi lucru, treptat, cu atitudine faţă de ei: camaraderească, prietenească, nici măcar cu atitudine de diferenţă ca de la sacru la profan. Folosim astfel de cuvinte, de atitudini, de încredinţări (sacru – profan, sfânt – malefic) pentru a învăţa treptat diferenţele care se formează pentru înaintarea pe calea creaţiei, conlucrării şi ajutorului altruist: mai întâi primit, apoi oferit fortuit, în funcţie de necesităţi, apoi interesat, apoi treptat urmând diferite – dar multe – grade de altruism până la altruismul total. Care nu înseamnă moartea pentru o idee (deşi ea este o treaptă de învăţătură reală şi necesară), ci trăirea eternă. Înseamnă înţelegerea timpului evoluţionist pentru o învăţătură şi apoi pentru alta, pentru un anumit fel de aplicaţie sau altul. Înseamnă treptat trăirea în marginea societăţii – dar pentru societate, în modestie şi austeritate echilibrată, în echilibru între a da şi a lua.
Sunt prietenii noştri. Suntem cu toţii prieteni cu Dumnezeu – cu suma uriaşă a Creatorilor cerurilor şi pământurilor din multitudinea de universuri şi stări existenţiale create pentru diversificarea folosirii puterilor pe care fiecare spirit în parte le dezvoltă. O dezvoltare permanentă prin forţe proprii şi nu prin ofertă după un bun-plac – fie el şi dumnezeiesc.
Iar entităţile noastre ajutătoare asta ne învaţă: că Dumnezeu nu are pretenţii de la noi. Că dincolo de viaţa pământeană în care suntem azi ancoraţi, nici noi nu mai avem pretenţii: pretenţii de superioritate din care s-a format atitudinea de stăpân, pretenţii de ajutor către un Dumnezeu în faţa căruia stăm cu mâna întinsă la “colţurile” universurilor care aşteaptă să ne implicăm deschis, mereu, după forţele noastre momentane.
Să facem deosebirea între a da şi a lua, între a ne cere altora şi a ne cere nouă înşine, după puterile pe care le avem: ceva de calitate mereu superioară, corect, cinstit şi moral. Să înţelegem puterile celor din jurul nostru şi să nu impunem nimic altora, dar să conlucrăm cu cei din jur, după cum ne putem folosi fiecare experienţa. Să învăţăm mai departe şi noi, să învăţăm şi pe alţii, pe cei care observăm că nu se pot ridica singuri la nivelul accesat de noi – deşi doresc din tot sufletul lor. Să ne corectăm greşelile în mod sportiv, căutând linii de folosire a terenului care ne pot favoriza înaintările, şi astfel să accedem către treptele superioare către care ajutătorii noştri ne îndreaptă mereu atenţia.
Adică: să ne folosim puterile pe care nu le conştientizăm, pe cele pe care le conştientizăm puţin, pe cele pe care le folosim în feluri vechi, deşi ele au mereu sensuri noi, direcţii, subtilităţi deosebite, speciale, diferite de cele vechi din care însă îşi trag esenţa.

luni, 5 iulie 2010

CĂLĂTORIA ASTRALĂ: CUNOAŞTEREA, DESTINUL ŞI ILUMINAREA (5)


Şi uite-aşa…iavaş… iavaş… am ajuns din nou la iluminare!
De fapt, tot ceea ce am discutat pe această temă, a călătoriilor astrale, sunt diverse aspecte ale noţiunii pe care mulţi o numesc iluminare. Căci călătoria astrală, alături de mentalizare: adică clarvedere, dublată de clarauz, este o ustensilă subtilă a ceea ce se numeşte în mod curent: iluminare.
În loc de iluminare, personal aş folosi mai curând termenul de înaintare spirituală, căci fiecare noutate care apare pe această cale este doar un pas. Un pas după altul, care, folosiţi cu aleasă simţire ar putea schimba drumul lumii, în fiecare moment al său.
Dar pe drumul lumii, fiecare are propriile sale înţelegeri. Şi alegeri.
Iar cu numirea este tot aşa. Cine doreşte le poate numi iluminări, sigur că da. Şi, indiferent ce credem, fiecare pas este o speranţă de mai bine, poate susţine sufleteşte, poate echilibra.
Este drept, ne-am obişnuit să privim iluminarea ca pe o stare la care omul poate ajunge să vorbească cu sfinţii sau o stare în care, la un punct diametral opus, alţii află care sunt punctele slabe ale semenilor lor şi profită de acest lucru pentru a-i înrobi: chiar cu propriile lor plăceri, după care potenţează satisfacerea lor, conform însă intereselor celor care astfel se joacă cu vieţile oamenilor.
Discut în acest fel despre iluminare pentru că sunt convinsă de faptul că nu conştientizăm întotdeauna rădăcinile sale, iar dacă le conştientizăm, nu credem că toate firele sale, fie ele rădăcini, dezvoltări şi efecte, sunt la îndemâna tuturor, mai devreme sau mai târziu, aşa cum am discutat în articolele anterioare.
Proces necunoscut pe multe dintre liniile sale de fiinţare, iluminarea este o parte a unui proces complex de conștientizare a realităţii universale în mijlocul căreia trăim. Uluirea omului în faţa acestei realităţi, revărsate în conştienţa, şi conştiinţa sa, provine din necunoașterea prin care trece în special în primii ani ai vieţii sale, atunci când îşi formează liniile de orientare în spaţiul natal. Dar şi din incapacitatea de a folosi asemenea cunoaştere, în momentul conştientizării: de a merge mai departe cu cercetarea celor aflate, cu înţelegerile contextului de fiinţare, cu legăturile care se formează în lumea înconjurătoare prin existenţa celor astfel percepute. Cel care îşi descoperă singur suprasimţurile (clar-simţurile, dintre care cele mai cunoscute sunt: clar-vederea, clar-auzul şi clar-mirosul) se descoperă singur, nesusţinut din partea societăţii. Frica se instalează în sufletul omului, o frică cu istorie lungă în societăţile lumii bazate pe asuprire şi oficializarea omorului organizat, având la bază o realitate speculată intens de asupritori: intuiţia conform căreia omul are multe de făcut în întreaga sa viaţă.
O astfel de intuiţie, la rândul său, are la bază confuzia între tipurile de activitate pe care le poate desfăşura omul în calitate de creator conştient universal: urcarea în prim-plan a activităţilor bazate pe creaţie materială manuală (şi, pe măsura prinderii de experienţă – creaţia de tip tehnologic, ca o prelungire a creaţiei manuale) şi renunţarea la creaţie materială de tip mental, folosită intens în perioada anterioară de evoluţie pământeană a omenirii.
Pentru că spiritele umane s-au angajat să nu folosească creaţia mentală pe tot timpul perioadei de vibraţie planetară joasă, până la restabilirea circulaţiei energetice de înaltă vibraţie, al cărei circuit îl poate regla numai coordonatorul evoluţiilor întregii vieţi de pe Pământ: al întregii galaxii, al întregului circuit galactic zonal, căci o astfel de lucrare trebuie coordonată în cele mai fine aspecte ale sale, pe care numai o asemenea entitate de coordonare centrală o poate realiza cu precizie şi înaltă calitate a punerii în practică a complexităţii lucrării.
Omenirea poate să aprofundeze, în aceste condiţii, tot ceea ce ţine de creaţia materială manuală şi tehnologică. O astfel de lucrare însă are dreptul dumnezeiesc de folosire a unor aspecte concrete de lucrare mentală (gândirea, de la care încă mai sunt grupuri umane private în timpul muncii lor de teren: soldaţii în armata, simplii subalterni în faţa patronilor, copiii în faţa părinţilor – de regulă încă fără drept să se gândească, ci doar să se execute); de intuiţie (cu greu acceptată în ultimul sfert de veac); de clar-simţuri (încă boicotate în mare parte din lume, datorită folosirii speculative sau/şi imorale, de multe ori).
Omenirea nu a avut nici putere multă, şi nici avizare dumnezeiască la creaţie mentală – dar numai în perioada de vibraţie joasă. Adică: până la pornirea atragerii fluxurilor energetice curente de vibraţie înaltă, din barierele inter-subzonale care le primesc din universurile superioare. Lucrare pe care o porneşte stâlpul coordonării evoluţiilor zonale – Iisus Christos, în cazul acestui moment universic, trăit de noi pe Pământ.
Omenirea a înţeles bine, încă cu foarte mult timp înainte de începutul epocii sale cea mai grea – aceea contemporană, de vibraţie joasă – că îi este absolut necesar să-şi trăiască viaţa cu toate confuziile pe care le poate face. Pentru acest lucru se află în principal majoritatea spiritelor umane acum, pe Pământ. Chiar şi cei numiţi în trecut sau azi: zeii, sfinţii, iluminaţii. Restul ajutătorilor de mare precizie, trăind şi ajutând din marginea omenirii, neştiuţi, sunt veniţi şi ei pentru cunoaşteri noi – recalibrări ale activităţilor lor, în prezenţa unor populaţii mereu noi, care vin la întrupare în fiecare loc din univers.
Omenirea va învăţa din această experienţă pământeană că este o mare deosebire între activitatea de creaţie mentală şi activitatea de percepţie extinsă dincolo de limitele corpului fizic. Este parte a învăţăturilor privind ajutorul primit, acceptat şi cedat, oferit, în orice timpuri, în orice condiţii.
Mai departe, folosirea acestor capacităţi de-a lungul vremurilor noastre nu ar fi deranjat echilibrul natural planetar în mileniile trecute, când vibraţiile erau foarte joase: mai mult decât a deranjat nefolosirea lor. Căci nu toată lumea ar fi avut o asemenea forţă, pătrundere – asemănătoare sfinţilor cunoscuţi, dar ar fi format încredere în cei care au avut, şi au: şi forţă de pătrundere, şi capacitate de orientare în viaţa cotidiană, folosind rezultatele, efectele concrete ale unei astfel de activităţi. Mai mult, majoritatea oamenilor ar fi intuit adevărul şi linia complexă de folosire a tuturor cunoştinţelor care ar fi venit treptat, conform experienţei acumulate în fiecare moment şi în fiecare sens de evoluţie al poporului local.
Aşa au funcţionat chiar în această epocă grea, chiar în cea mai grea etapă a acestei epoci pământene, societăţile retrase ale moşilor. Din această experienţă, prin care am trecut cu toţii, fără ca nici măcar unul dintre noi să o piardă cumva, am învăţat cu siguranţă ce să ne dorim de la viaţă. Pe astfel de învăţături s-a bazat pofta noastră de libertate – pe care ne-am cucerit-o treptat şi o cucerim în continuare, şi pofta noastră de cunoaştere, pe care ne-am dezvoltat-o, indiferent pe ce cale.
Şi dragostea de arte, de calitate, de moralitate, de adevăr, de virtute.
De frumuseţe şi bunătate, de respect şi bucurie. De iubire nesfârşită…
Şi, pe astfel de învăţături, se vor întemeia, tot cu siguranţă, învăţăturile noi care vor veni.
Avem experienţă, o vom pune în practică.

… să revenim…
Folosirea reveriilor pline de dragoste pentru om si Dumnezeu s-a dovedit, în timp: limitativă, conservatoare, indiferent dacă este vorba despre iluminare religioasă sau laică. Nu gândurile sublime, înălţătoare, sfaturile pline de suflet, de credinţă: modul în care, ulterior, multe descoperiri au fost oprite în loc, prin obligaţie sau persuasiune.
Dar, indiferent cum ar fi, religioasă sau laică, iluminarea are la bază exact ceea ce se neagă în prezent, dar care se dezvoltă constant, sub imperiul forţelor dumnezeieşti.


1. ILUMINAREA RELIGIOASĂ: BAZATĂ PE CAPACITĂŢI EXTINSE ALE PERCEPŢIILOR UMANE
Are tendinţa de a consacra etern textele vechi, indiferent de linia de dezvoltare a societăţii, învăţându-ne să facem acelaşi lucru. De fapt nu iluminaţii recunoscuţi au făcut sau fac acest lucru, ci cei care procesează cele venite de la dânşii, cei care îşi asumă sarcina de gestionari ai moştenirii venite de la dânşii.

Să-i iertăm, poate nu ştiu să facă mai multe.
Dar să învăţăm noi din greşelile altora, şi să ducem învăţătura iubirii, altruismului, bucuriei oriunde viaţa noastră ne îndreaptă paşii.
În spiritul lor, să cercetăm, să analizăm, să dezvoltăm şi să dăm mai departe. Să ne păstrăm credinţa, să nu confundăm neputinţa omului cu îngăduinţa Creatorului.

Cele înscrise în astfel de texte, chiar dacă sunt general-valabile, sunt folosite în scopul rămânerii în modul unidirecţional de analiză, acela al momentelor care le-au generat. Sunt adevăruri valabile, modul de interpretare şi gestionare devine dogmatic, de neatins, declarat sfânt şi de neanalizat. Pentru dreptul de analiză trebuie o încartiruire în linii de organizare care nu acceptă ieşirea din matricea consacrată. Înafara gestionarilor, nimeni nu are dreptul la alte analize decât în litera celor vechi. Nici măcar pentru detalierea, şi astfel înţelegerea unor procese care ar conduce treptat lumea către înţelegerea profundă a vieţii şi manifestărilor umane normale.
Frica – căci este vorba despre un anumit fel de frică la nivelul matricei de conducere – nu provine de la călcarea pe calea păcatului, cât călcarea pe calea înţelepţirii fără asistenţă religioasă. Ar fi vorba despre mânuirea unor linii mental-emoţionale prin efort propriu, în prezenţa cărora astfel de conduceri religioase şi-ar pierde întâietatea pe scena social-politică. Iar acesta este încă un lucru greu de acceptat.
De fapt iluminarea religioasă ar avea ca temă direcţii de legătură a omului cu exteriorul planetei, în timp ce iluminarea laică se rezumă la legăturile dintre membrii societăţii. Cele două feluri de iluminare – de cunoaştere, de fapt – se împletesc prin codurile de legi ale moralei, dar şi prin cercetări de natură materială prin care îşi aduc sprijin reciproc.
Sigur că religia se sprijină în totalitate pe elementul de iluminare. Care nu este neapărat iluminare cu sens mistic, ci este folosirea unor capacităţi normale ale oamenilor, de care la vremea respectivă nu erau conştienţi din cauza nerecunoaşterii lor oficiale. Dar care au fost preluate şi folosite cu rezultat în direcţia întăririi sau slăbirii diverselor laturi ale puterii social-politice a momentului. Puterea religioasă este tot putere social-politică, oricât am dori să nu o spunem, dorind să nu fie aşa. Moşteneşte o ideologie limitativă, este drept, gestionează esenţa limitativă, creează şi întreţine oprelişti, impune legităţi care se dovedesc a fi mereu în contradicţie faptică cu tezele expuse. Toată scrierea este bună, chiar dacă este selectată în continuare. Însă faptele celor care o răspândesc se dovedesc în toate timpurile – trecute sau contemporane – parţial diferite. Istoria sângeroasă a omenirii ne-o arată, cu durere spus. Azi omul a devenit prea puternic şi conştient pentru a se minţi că nu observă acest lucru. Trăieşte faza sa de revoltă, de cercetare provenită din revoltă, după care se va linişti şi cerceta din necesitate+curiozitate+plăcere.
Aşa cum spuneam, de toate acestea nimeni nu scapă!!
Cercetarea noastră nu demontează neapărat, căci în textele pe care le numim sfinte esenţa lor este îndrumătoare. Nu textele sunt impurificate, ci folosirea lor unidirecţională a condus la limitarea cunoaşterilor noastre.  Important este să căutăm să înţelegem fără înverşunare adevărurile mărunte ale realităţii noastre. Cu înţelegere şi pentru aspectele negative, ne-constructive, şi căutând înţelegerea celor necercetate până acum, nefolosite decent, curent, drept pentru care bâjbâielile, confuziile sunt cât se poate de normale. Perseverând în căutare, în confruntarea realităţii astfel cercetate, toate se dezleagă, se înţeleg, se aprofundează.
În acest fel, textele ne vor fi jaloane clare, concrete, pe drumul nostru de cunoaştere târzie. Ceea ce trebuie noi să facem este, cred eu, să deschidem ochii asupra aspectelor de moralitate ale folosirii acestor ustensile de o deosebită sensibilitate, pe care le descoperim acum.
Metodele naturale de revenire la cunoaşterea străveche – cunoaşterea normală a oricărui spirit uman de pe Pământ, de altfel – demonstrează înaintarea evolutivă a spiritelor umane: urmând firele cunoaşterilor astrale şi mentale referitoare la construcţia universului care ne înconjoară, începem să înţelegem, să ne întărim şi să lucrăm în continuare pentru jalonarea, apoi dezvoltarea, întărirea şi folosirea corectă a celor înţelese. Ne putem sprijini cu încredere pe textele vechi, în care vom găsi şi cuvânt de întărire, căci el se ridică la suprafaţă tocmai pentru a fi sprijin în orice etapă de trăire umană.
Căci fiecare text este într-adevăr o lucrare dumnezeiască, care ne salvează cu adevărat, căci cuprinde şi metodele, şi liniile de calitate ale cercetărilor, şi moralitatea+bunătatea care ar trebui să fie specific umană. Dacă dăm la o parte limitarea – uşor, dar cu curaj, fără teamă de repercusiunile uman-religioase, descoperim că totul este, într-adevăr, lucrarea secretă a Dumnezeului în virtutea căruia se fac toate. Faptul că ne sprijinim pe existenţa Sa ne salvează de imoralitate, agresiune – fie ea subtilă sau brutală, virulentă, de viclenie, şi câte şi mai câte altele.
Dar acest lucru nu este necesar să ne încredinţeze că, fără liniile directoare ale religiilor, ne-am pierde, ne-am aneantiza. Sprijinul real al celor care ne mângâie sufletele şi ne sprijină adevărata credinţa ne conduce mai departe. Dumnezeu în felul Său există, şi nu este un Dumnezeu al celor de după viaţă, ci un Dumnezeu în acelaşi timp al celor pământeni şi al celor care trec în forma următoare de viaţă. Un Dumnezeu cu adevărat viu, care gestionează de fapt tot ceea ce este viu, căci nu există moarte, iar de acest lucru s-a îngrijit şi se îngrijeşte El mereu.
Nu-mi este uşor să scriu despre aceste lucruri, dar o fac cu dorinţa de a fi înţeleasă că gândesc şi cercetez cu drag de oameni, cu respect şi cu înţelegere chiar pentru grelele perioade anterioare, desfăşurate cândva – aşa cum bine se spunea la o emisiune TV – mai curând în sensuri diabolice, satanice decât sfinte, religioase în sensul iubirii şi de Dumnezeu, şi de semeni. Erau vremuri în care sensul iubirii de Dumnezeu era crezut a fi susţinut prin crimă, teroare. Unele sensuri – destul de palide, ce-i drept, comparativ cu cele ce au fost – se mai păstrează şi acum, dar omenirea se va lepăda treptat de ele.
Istoria religiilor se bazează pe iluminare provenită din călătorie astrală. Nu ştim: ni se spune că este un mister, o lucrare pur dumnezeiască… Cei ce au spus că au fost răpiţi de Dumnezeu şi duşi la ceruri nu ştiau că este putere spirituală normală, ajutată în vremuri de restrişte de către Dumnezeu. Iar cei care au purtat-o mai departe au ştiut clar, au lucrat şi au folosit în deplină cunoaştere astfel de puteri. Cum spuneam: monadice, spirituale.

Îmi pare… nu ştiu cum îmi pare… dar ştiu bine că de ele nu scapă nimeni. Pentru unii este greu de acceptat, pentru alţii – o reală bucurie…
Este o fântână care va rămâne unică pe Pământ. Şi încă foarte repede.

Problema cea mai importantă pentru religii mi se pare aceea a ispitei. Ispita pentru oprirea căreia ne rugăm este la uşa noastră, aşa cum a fost şi la uşa lui Iisus. Depinde de noi, cu toţii, să-i dăm sau nu drumul să intre. Iar dacă o lăsăm totuşi să intre, mai mult sau mai puţin conştient – depinde de noi cum o folosim.
Averea câştigată s-o împărţim săracilor – fie ea materială sau de cunoaştere. Cunoaşterea, lumina sufletului, spiritului, nu trebuie ţinută sub obroc. Nici făcută speculă cu ea.
Omul destrăbălat să fie ajutat: sărăcia naşte prostituţie, dar şi bogăţia, prin nefolosirea echilibrată a tuturor forţelor spirituale: bogatul trândav nu-şi foloseşte nici trupul, nici mintea, nici sufletul, astfel încât cea mai simplă metodă să scape de lestul energiilor nefolosite este să le împrăştie în modul cel mai simplu cu putință. Nu activitatea sexuală produce plăcere, ci descărcarea energetică, scăparea de suprasarcină. Vom mai discuta.
Drogurile sunt căi de uitare şi eliberare într-o societate care nu are răbdare şi nici înţelegere pentru cei cu mintea altfel decât “brici”, adică promptă şi agresivă. Învăţătorii, îndrumătorii spirituali (preoţii, profesorii) şi medicii (doctori, terapeuţi) ar avea mult de gândit aici.
Iluminarea care nu se autoîntreţine prin muncă şi cunoaştere permanentă nu cred că este iluminare. Sprijinul pe iluminaţi cărora nu li se dezvoltă căile, păstrând liniile de austeritate, dăruire şi autocontrol ar trebui să ne dea mult de gândit.
Mulţi spun că o astfel de continuare neagă fondatorii, dar eu nu cred că este de loc aşa. Dimpotrivă îi respectăm ca pe nişte adevăraţi luminători ai drumurilor noastre, căci din chiar esenţa vieţii lor se pot porni, primind mereu exemplul lor, noi forţe proaspete de simţire, de cunoaştere, de înţelegere a realităţii de a cărei cunoaştere suntem încă foarte departe.


2. ILUMINAREA LAICĂ: BAZATĂ PE CAPACITĂŢI EXTINSE ALE PERCEPŢIILOR UMANE
Are şi ea tendinţa de a consacra etern – însă ceva cu puţin diferit, înţeleg eu: structuri socio-politice menite să păstreze un grad înaintat de distanţare a lumii de echilibru, de bunăstare spirituală, normală stadiului de creator conştient universal, pe care îl are în patrimoniul său spiritual fiecare om de pe Pământ. Atâta doar că este numai într-o măsură mai mare sau mai mică consolidat la nivele joase de vibraţie ale universului. Oamenii care aderă şi întăresc astfel de structuri nu trebuie dispreţuiţi, căci ei au cea mai puţină consolidare de acest fel. Nu se pot concentra la muncă manuală/tehnologică în condiţiile unei aglomeraţii planetare (semeni şi biosistem în acelaşi timp), în schimb au o putere de pătrundere mentală şi astrală deosebit de puternică, pe care învaţă acum să o folosească extins: de la familia, grupul propriu de interese, de necesităţi de fapt, către restul populaţiilor în mijlocul cărora se nasc.
Se folosesc, da! este drept, de activitate subliminală, căci maeştrii acestui sport mental au pornit de mii de ani de la înţelegerea modului în care subconştientul faţetează, şi pătrunde în acelaşi timp toate aspectele existenţei omului pe Pământ. Da, pe Pământ, căci în alte locuri din univers, în alte timpuri chiar pe Pământ, protecţiile sunt deosebit de puternice şi fiecare om în parte are posibilitatea + dibăcia de a se proteja suplimentar faţă de mediul care altfel i-ar perturba activitatea de o subtilitate cu totul specială.
Au învăţat şi au aplicat în felul lor moduri diferite de accesare a subconştientului uman, ştiind că el poate fi citit dinafara corpului fizic, în chiar ceea ce numim călătorie astrală. I-am numit în postările anterioare: vânătorii de vise. Au făurit o societate bazată pe sclavie mentală. Dar nu întru totul, căci ceea ce nu i-a interesat pe acei începători a fost modul în care, în timp, în lungul mileniilor care le vor urma, totul se va schimba treptat. Şi omenirea şi-a trăit schimbările, iar azi se scutură de greutatea purtată în spate, prinde cu curaj biciul stăpânirilor şi îşi făureşte o libertate prin care va şti să lupte: în viitorul evoluţiilor sale, ajutând şi alte generaţii să ducă aceeaşi luptă, să susţină aceleaşi învăţături şi să le ducă, rând pe rând, mai departe.
Învăţăturile se fac aici, în această zonă a universului, prin faptă, înţelegerea faptei şi continuarea în diferite alte moduri de trăire, pe lângă cea fizică. Este un loc din univers în care spiritele învaţă că nu au numai un singur fel de trăire. Spiritele care au ajuns creatoare conştiente universale (adică mânuind în egală măsură şi creaţia pe cale mentală, şi creaţia pe cale manuală, apoi cea ajutătoare manualului: tehnologică) învaţă prin aceeaşi lege a faptei să-şi cunoască neputinţa de a păstra mereu cunoaşterea universală, chiar şi numai intuitivă, dar conştientă de realitatea ei. Să nu se lase influenţate de semeni care le pot perturba existenţa şi să înveţe, la rândul lor, şi pe alţii, să capete aceleaşi fel de puteri. Să ştie de existenţa “zeilor”: entităţi ajutătoare astrale, dimensionale şi coordonatoare ale evoluţiilor lor, dar fără a cere, a avea pretenţii: pretenţii care vin de la oamenii care se erijează în conducătorii lor. Conducători care nu sunt, într-adevăr, cei mai pricepuţi, dar sunt lăsaţi să ajungă astfel, cu un scop precis: scurtarea timpului evolutiv obositor pentru astfel de spirite şi cele de evoluţie asemănătoare. În lipsa condiţiilor create de ei, evoluanţii mai experimentaţi (deşi nici ei foarte abili în astfel de direcţii, încă) ar privi viaţa încă în mod unilateral, consacrându-se doar uneia sau alteia dintre sarcinile generale sau personale, de-a lungul unei vieţi prelungite în mod obositor. Să punctăm aceste elemente:
– s-ar ocupa numai de creaţie materială, fără să-şi coordoneze relaţiile cu alţi semeni, dacă au de consolidat creaţia lor manuală, pe care au acceptat-o de curând. Sau, dacă astfel de creaţie este consolidată cât de cât, s-ar ocupa numai de crearea şi întreţinerea de relaţii cu semenii aflaţi pe aceeaşi treaptă evolutivă, în detrimentul creaţiei materiale într-un mediu destul de agresiv, departe de a fi optim celor care sunt destul de puţin împăcaţi cu desfăşurarea ei;
– astfel de conducători agresivi – nu numai în apărare, ci în faţa a tot ceea ce nu mişcă în faţa lor, şi mai cu seamă în faţa a tot ceea ce nu mişcă aşa cum doresc ei – le scot din memoriile spirituale elemente ale evoluţiilor lor vechi, petrecute în timpurile altor deplasări în acest loc din univers (nu timpurile pământene străvechi, dinainte de potop, de ultima glaciaţiune). Fără de astfel de impulsuri, lumea şi-ar ascunde astfel de atitudini, şi nu le-ar mai avea decât în condiţii de prelungire a timpului etapei de evoluţie – până la oboseală. Numai în condiţii de oboseală ar ieşi la suprafaţă, în acest caz, fără astfel de conducători: agresivitatea (şi în atac, dar şi în apărare), cruzimea, viclenia, furtul, crima, dar şi poftele şi excesele lor cu efectele de rigoare.
Aşadar, iată partea bună, ascunsă a relelor aduse de astfel de conducători, lipsiţi de experienţă, dar şi de cele mai multe ori de formaţia a ceea ce numim omenie, bun-simţ (înnăscut, spunem noi). Este drept, se erijează în ceea ce nu sunt, ne determină să credem că fără ei noi nu putem să ne descurcăm, dar timpul şi timpurile în permanentă schimbare ne va dovedi că lucrurile nu stau chiar aşa. Experienţa revoluţiilor prin care lumea crede că poporul s-a revoltat, a schimbat, dar nu a pus în practică stindardele fluturate în timpul luptelor, creează o imagine destul de falsă a unor astfel de încercări de schimbare a lumii. Căci din mijlocul poporului, a revoluţionarilor, au irumpt întotdeauna acelaşi fel de oameni cu cei înlocuiţi, spirite cu aceeaşi treaptă de evoluţie, care şi-au atras în jurul lor tot astfel de oameni ca şi ei, reformând doar parţial societatea, pentru a nu avea aceeaşi soartă ca şi predecesorii lor.
Vom discuta despre liniile de formare spirituală a istoriei popoarelor, în timp.
Pentru ei, o astfel de experienţă le subliniază propriile lor excese, în condiţiile în care ar fi putut: să mobilizeze oamenii la lucru – dar nu şi să asuprească; să încurajeze creaţia materială de înaltă calitate – dar nu şi să priveze creatorii de propria lor creaţie. Să încurajeze cunoaşterea, şi nicidecum să o gestioneze după interese meschine. Să încurajeze mai presus de toate repararea corpurilor umane, căci linii genetice sunt tocite, distruse nu de puţine ori: în locul unor astfel de căutări, au fost cercetate şi implementate modalităţi de restricţionare, prin făţuire doar, a efectelor de acest fel în domeniul fizic extrem, şi nu de echilibrare, căci, spre exemplu, sportul devine el însuşi, din activitate echilibrantă – domeniu de interes extrem.
Să ne oprim aici şi să nu alunecăm pe pantele abrupte ale acuzelor. Să observăm, să gândim la alternative mereu mai calitative şi să observăm în continuare cum gândul şi atitudinea noastră radiantă schimbă încet, dar sigur, toată faţa lumii.
Să nu gândim că întotdeauna cei buni “merg” în rai şi cei răi merg în iad. De multe ori cei răi nu merg în “iad” – iadul conştiinţei de după terminarea acestui simplu exerciţiu pe care îl numim destin. Căci cei buni suferă un iad de multe ori mai puternic decât al celor răi, căci conştiinţa le este mult mai puternică, profundă şi înaintată pe drumul universalizării, astfel încât regretele şi durerile lor sunt cele mai grele.
Dar toate sunt învăţături. Toate trec, noi rămânem mai puternici.