Mergeţi cu bine şi cu sănătate în vremurile care vor veni !!!
(Urare getică străveche, primită prin comunicare astrală la Şinca Veche în anul 2001)

...Este blogul unui om care a ascultat mai degraba de pasarile care i-au cantat la ferestre... de florile care i-au crescut in fata ochilor, dimineata dupa dimineata, de norii care i-au vorbit despre libertate necuprinsa, de ingerii care i-au vorbit intotdeauna despre mosii pamanturilor stravechi si despre tainele ascunse ale omului mereu cautator in trecuturile sale, in prezentul sau si in viitorul catre care se indreapta cu incredere, strabatand valurile eternitatilor...



Roagă-te, mulțumește și taci.
Ajută și taci.
Dăruiește și taci.
Taci și taci.

(adaptare din articolul prezentat de

Gândul zilei.......

GÂNDUL ZILEI

Dacă nu vrei să înveţi, nimeni nu te poate ajuta.

Dacă vrei să înveţi, nimeni nu te poate opri.

Post scriptum: "Gândurile" anterioare le regăsiţi pe partea dreaptă, în Chatango.


miercuri, 30 septembrie 2009

PUTEREA GÂNDULUI ŞI PUTEREA CUVÂNTULUI

RĂSPUNSURI DETALIATE LA COMENTARIILE STUDIULUI "OMUL - CREATOR CONŞTIENT UNIVERSAL (1)" - 2 -
(Studiul se urmăreşte la adresa:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/09/omul-creator-constient-universal-1.html

(2)Care este diferenta dintre puterea creatoare a gandului si puterea creatoare a cuvantului rostit? Ma refer la diferenta in planul creatiei terestre, karmice.

(Să nu uităm că acestea sunt decât părerile mele despre fenomenologia discutată şi nu doresc neapărat aderare necondiţionată la ele!!..)

Când discutăm despre „puterea creatoare" a gândului şi a cuvântului trebuie să avem în vedere mai mulţi factori, pornind însă în primul rând de la puterea de manifestare a spiritului. De la puterea de emisie a radiaţiei spirituale, care susţine corpurile de manifestare a spiritului şi manifestarea sa propriu zisă.
De asemenea, în mediul de manifestare - pe Pământ, în cazul nostru, acum - trebuie să avem în vedere diferenţa dintre emisie de gând şi recepţie de gând, apoi - mai departe: emisie şi recepţie a cuvântului rostit.
Sunt lucruri foarte complexe, de aceea şi multe confuzii, care vin de cele mai multe ori din condiţiile de emisie şi de recepţie a gândului sau/şi a cuvântului rostit. Nu înţelegem concret puterea gândului şi puterea cuvântului - nu înţelegem puterea celor nevăzute, cu care drumul nostru se intersectează permanent. Nu înţelegem puterea formatoare a celor trăite de noi înşine şi de toate vieţuitoarele pe care le cunoaştem.
Dacă putem înţelege că azi cunoaştem multe elemente care ne pot determina să înţelegem cele pe care le trăim, am câştigat enorm de mult. Este adevărat că e foarte greu să ne remodelăm obişnuinţele, dar orice fărâmă de străduinţă ne poate canaliza pe drumuri nebănuite de înălţare spirituală.
Puterea creatoare a gândului, în etapa aceasta de evoluţie pe care o raportăm la vibraţia planetară, este diferită de aceea din etapele de vibraţie înaltă, aşa cum am explicat în postarea anterioară. Însă chiar dacă nu discutăm despre creaţie materială cu ajutorul mentalului nostru, discutăm despre puterea creatoare, de fapt modelatoare, a gândului nostru în planul comportamentului nostru.
Ceea ce este tot atât de important ca şi creaţia materială din etapele de vibraţie foarte înaltă ale planetei. Caci chiar creaţia materială de acel fel este influenţată de limitele acceptărilor noastre în planul social, în orice timpuri şi pe orice meleaguri universice. Cu cât gândurile şi vorbele noastre sunt mai echilibrate, cu atât avem energie mai multă de orientat în planul calităţii creaţiei noastre. Concentrarea - şi nu împrăştierea gândurilor şi vorbelor ne conduce către ridicarea calităţii tuturor celor pe care le efectuăm zi de zi.
Puterea cuvântului este planul mult mai direct, de conştientizare a mesajului. Şi nu numai... Dar amândouă aceste forme de lucru pe care le folosim în vieţile noastre sunt puternic formatoare şi în planul vizibil, şi în acela mai puţin sau de loc vizibil acum, deşi efectelor sunt vizibile - dar nu le prea înţelegem noi.
De aceea avem de discutat câteva aspecte importante privind emisia şi recepţia, în funcţie de care simţim puterea gândului şi puterea cuvântului. Le simţim efectele, dar de multe ori aceste efecte sunt amplificate sau estompate de tot felul de factori.
Diferit este şi mediul prin care se propagă radiaţia spirituală, cu efecte puternice în planul puterii cu care ea se răspândeşte în câmpuri. Oricât de senin ar fi cerul şi oricât de simplu ar părea a fi structurată o câmpie, ceea ce se află dincolo de limitele vederii noastre - a simţurilor noastre în general - este foarte bogat şi mai ales foarte diferit structurat. În funcţie de emisie şi de mediul său de propagare, impactul asupra receptorului este foarte diferit. Şi trebuie să ne gândim întotdeauna foarte serios asupra acestui aspect, căci avem tendinţa să judecăm lucrurile, şi oamenii, după propria noastră percepţie a celor pe care le emitem - gând sau cuvânt; şi să ne supărăm dacă mesajul a ajuns truncheat sau deformat, să disperăm că oamenii sunt proşti, răi, aşa vor muri şi niciodată astfel nu vor învăţa ceva, damnaţi prostiei şi inculturii pentru eternitate…
Şi că cei care ar fi judecaţi că nu au reuşit să schimbe acest statut ar fi cei care ştiu, care se simt vinovaţi, damnaţi la acelaşi fel de pedeapsă eternă…
Sunt realităţi ale dimensiunii trăirilor noastre.
Încă. Din nefericirea noastră de moment. Căci din fericire, dincolo de acest moment planetar, lucrurile nu stau de loc aşa. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să fim obositor de stăruitori sau, dimpotrivă, indolenţi, indiferenţi, dacă Dumnezeu mai are în spatele nostru încă 7000 (adică oricum un număr foarte mare) de ajutători pentru fiecare suflet!! (Moise spunea lui Dumnezeu: "Doamne, dacă eu nu-mi salvez poporul, cine o va mai face?!" Dumnezeu îi răspunde: "Mai am 7000 în urma ta!!!")
Da, suntem obişnuiţi ca înaintările noastre să ni le socotim în general cu fapta… nu cu gândul (dacă tot nu ştie nimeni ce gândim cu adevărat..) şi nici cu cuvântul (Da'ce mare crimă am făcut că am spus aşaa..). Chiar dacă ştim că religia ne precizeaă acest lucru, dincolo de zidurile bisericii pare că uităm acest lucru. Nu înţelegem puterea gândului propriu şi puterea de recepţie a gândului nostru de către alţii… nici pe aceea a cuvântului şi a complexităţii emisiei şi recepţiei sale…
1. SUNETUL MENTAL-TRUPESC (GÂND ŞI CUVÂNT), INFLUENŢELE MEDIULUI ASUPRA PROPAGĂRII SUNETULUI
Fiecare gând este o energie clar propagată în spaţiul universal. Spun universal, cuprinzând aici toate cele despre care spuneam mai sus. Şi care sunt necesar a fi detaliate, pentru a înţelege ce amplifică, ce diminuează, cum pătrunde şi cum ajunge tot ceea ce facem către alţii şi tot ceea ce fac alţii - către noi. Este însă aici o trecere în revistă, nu un studiu detaliat.
Suntem în acelaşi timp şi emiţător, şi receptor pentru propriile noastre emisii şi pentru cele ale tuturor celor care ne înconjoară, indiferent de distanţa la care se află faţă de noi.
După cum spuneam, structura mediului în care trăim, ca oameni pe Pământ, influenţează puterea de transmisie şi modul de recepţie a semnalului. Discutăm despre structura mediului aerian, cu toate cele văzute şi toate cele nevăzute: vegetaţie, animale, construcţii naturale sau creaţii conştiente umane. Vin la rând structurile mai puţin - sau de loc - percepute, dar care sunt de aceeaşi natură cu cele perceptibile cu structurile noastre oculare (cu toate simţurile noastre, de fapt):
- marile structuri matriceale planetare: canalele energetice transcontinentale (parte a corpului eteric planetar, matriceal pentru structurile pământoase, cu numeroase alte structuri); corpul eteric planetar însuşi ne înglobează, se extinde cu mult dincolo de planetă, cuprinzând toate structurile de stabilizare vibratională. Dincolo de această parte, legăturile ei cu restul sistemului stelar cuprinde o serie de "coji" suprapuse, de care se leagă corzile structurilor stelar-galactice. În interiorul matricei, în imediata noastră apropiere, sunt acele găuri cu întărituri exterioare pe care le vedem ca pe nişte uşi, porţi - chiar le numim portaluri. Sunt celulele de stabilizare vibraţională a planetei şi a vieţuitoarelor sale, celule de material astral cu densitate diferită şi mai ales cu vibraţie diferită de aceea a altor structuri din jurul lor.
- structuri eterice mărunte ale planetei, o dantelărie de forme cu structuri, cu densităţi şi vibraţii diferite. Chiar dacă vibraţiile fac parte dintr-un segment de valori foarte apropiate, viteza de propagare depinde foarte mult de gradul de ocupare a teritoriului cu astfel de structuri, apoi cu gradul de folosire a lor: spunem încărcare cu vegetaţie şi alte vieţuitoare independente - insecte, păsări, reptile, mamifere.
- toate aceste feluri de structuri formează structura mediului de propagare a sunetelor: emisiilor spirituale: emisie de tip "gând" şi emisie de tip "cuvânt". Normal că este necesar să extindem cuvântul la orice fel de sunete emise de toate vieţuitoarele din acest mediu planetar, pe care nu le luăm în seamă - dar care fac parte integrantă din puterea de influenţare a mediului asupra noastră.
Şi pentru că sesizăm că ne aflăm în segmentul general de SUNET, este necesar să amintim cel mai important sunet planeto-stelar-galactic: SUNETUL FUNDAMENTAL al aglomerărilor materiale şi al circulaţiilor fundamentale energo-materiale în mediul local.
Toate aceste pot amplifica, pot diminua, pot modifica şi remodela permanent emisiile noastre, precum şi recepţionările noastre: ale tuturor semnalelor de sunet (ca şi de lumină) din mediul de trai.
Totul este într-o permanentă schimbare, frecvenţele se schimbă, în ritmuri sinusoidale - aşa cum am discutat. Totul este în acelaşi timp şi emitent, şi receptor, şi modelator-transmiţător, antene de emisie-recepţie şi relee de transmisie mai departe.
Efectele se modifică de la un moment la altul, dar în condiţiile în care totul păstrează o repetabilitate, percepţia - ca şi emisia - se adaptează din mers. Toate spiritele întrupate pe Pământ au o adaptare deja formată înainte de venirea pe Pământ, iar corpurile - mai ales cele fluidice, ale fiecărei fiinţe în parte, au senzori şi structuri de reglare fină, din mers, pe care deja vieţuitoarele le cunosc şi nici nu mai sesizează de fapt efortul de a se adapta permanent.
Doar de la perioade mari de timp, la diferenţe mari de vibraţie planetară, toate acestea devin treptat sesizabile şi spiritele învaţă chiar să folosească astfel de schimbări în favoarea învăţăturilor lor. Şi nu numai de adaptare la astfel de medii în schimbare, ci şi de folosire a fiecărui element în parte, pentru învăţătura diversificării creaţiei materiale. Omul în primul rând se află pe Pământ şi pentru a învăţa astfel de modelări ale creaţiei sale. Şi o face conştient, conştient de sarcinile, de misiunea sa, pe lângă faptul că însăşi creaţia sa este conştientă, cu grad foarte înalt de conştienţă comparativ cu vieţuitoarele din jurul său.
Mediul poate să amplifice sau să estompeze - spuneam la un moment dat - efectele propagării gândului şi vorbei noastre. Şi nu este vorba doar de mediul planetar, ci şi de schimbările produse de traversarea lui de către alte grupuri de întrupaţi, care intră şi ies din peisajul local, care produc un grad înaintat de dispersie sau de concentrare şi întărire, prin preluarea şi purtarea energiilor, fiind adevărate relee mai mult sau mai puţin conştiente.
Se poate face o analiză extrem de detaliată a fiecăruia dintre aceşti factori, şi încă mulţi alţii, după specificul local.
Toate acestea pot oferi o imagine a intensităţii efectelor, a felului în care emisiile modifică mediul şi sunt modificate de către mediul în care circulă.
2. CU GÂNDUL LA TOATE ACESTEA… ŞI MULTE ALTELE…
Poate - şi trebuie - să se ia în considerare impactul asupra lucrătorului, care devine observatorul propriei emisii, chiar de la începutul lucrării (emisiei: gândirii şi vorbirii). El percepe şi îşi poate echilibra, potenţa emisia, trăirea, în funcţie de percepţia la care este foarte atent.
Sau ar trebui să fie, căci nu suntem de cele mai multe ori atenţi la ceea ce gândim, la ceea ce rostim, nu ne ROSTUIM in funcţie de cele care se petrec, ci suntem atenţi numai la idee, la raspunsul şi reacţia de răspuns din ambele direcţii.
Şi aici s-a formulat noţiunea de karmă.
Eu nu folosesc nici noţiunea de karmă, nici aceea de păcat. Spun acest lucru ori de câte ori este nevoie.
Putem face lucruri bune sau lucruri rele. Cu fapta, cu vorba şi cu gândul. Adică - lucruri pe care le-am făcut anterior, în evoluţiile noastre, care ne-au fost de o deosebită utilitate, necesitate, cândva, care în prezent unora dintre noi ne mai sunt utile încă, altora nu le mai sunt momentan şi le înlocuiesc cu altele, după cum le este noua simţire. Complexul karmic desemneaza de regulă, în accepţiunea noastră, acţiuni petrecute doar pe Pământ, dar nu ne-am realizat evoluţiile de om în aceşti 10.000 de istorie pe care ne-o credem azi. Venim din eternitate şi mergem în eternitate…
Dar chiar şi aşa, teoriile oficiale spun că evoluţia omului este, raportată la ora biologică a vieţii pe Pământ, un răstimp de 5 minute - ultimele 5 minute ale orei evolutioniste. Şi că moştenim atavisme trupeşti şi comportamentale de la toate speciile de vieţuitoare anterioare. Ea ne ajută doar în măsura în care formează ideea că nu avem ce face… până la momentul în care desfiinţam complet ideea de luptă-muncă pentru remodelarea noastră comportamentală. Dacă suntem animale - nu mai am nici o pretenţie de la alţii şi nimeni să nu aibă nici o pretenţie de la mine…
Dar lucrurile nu sunt chiar aşa. Şi dacă vorbim de om, de activitatea sa mentală, şi mai rău este - de la un punct încolo - faptul că acum noi credem că şi civilizaţiile umane anterioare au fost tot aşa (…căci, nu?! nu puteau să fie altfel…), lucru complet eronat. Lemuria sau Atlantida nu erau populate cu oameni agresivi, aflaţi în mijlocul unor perpetue conflicte, care au condus, la rândul lor, la scufundarea propriilor lor continente din cauza unor războaie atomice. Aceste idei au fost formulate pe fundalul unor tensionări războinice puternice, în anii din preajma şi din timpul războaielor mondiale, de aceea poate chiar nu se puteau interpreta imaginile vizionate altfel, fără să se creadă că ele reflectă războaie terifiante dintr-un trecut asemănător.
Nici azi nu se crede altfel, nu putem să ne oprim din a crede că lucrurile au stat altfel. Dacă am crede însă că venim din civilizaţii nu neapărat superioare tehnologic, ci din simţiri superioare, ne-am gândi poate că, dacă am putut cândva - vom putea şi acum să devenim liniştitiţi, toleranţi, să conlucrăm pentru schimbarea propriei noastre vieţi. Căci tot noi am fost şi atunci, în majoritate, suntem şi azi - şi tocmai de aceea avem o experienţă deosebit de bogată. Suntem chiar mai puternici, mai perceptivi, suntem şi noi, şi creaţia noastră mai complexă, după experienţa ultimelor milenii.
Nu suntem căzuţi, suntem doar călători…
Ceea ce ne deosebeşte azi de felul în care trăiam în trecut se leagă de conştientizarea puterii gândului; şi cuvântului în continuarea gândului, dar un sunet trupesc care venea rar în completarea celor mentale. Percepute mental şi emise mental. Eram conştienţi de această epocă în care vom gândi doar prin planificarea pe care atunci o foloseam descriptiv prin imagine, ştiind bine că aceste vremuri ne vor aduce folosirea greoaie a explicaţiilor, a înţelegerii secvenţă cu secvenţă, şi nu simultam şi complet.
Dar se ştia şi faptul că tocmai acest lucru va aduce formarea toleranţei pentru cei care îi conştientizează necesitatea, dar şi observarea intoleranţei - pentru cei care nu şi-o ştiu. Se ştia bine că puterea gândului şi sunetului trupesc va scade mult, dar comparativ cu structurile şi densitatea corpurilor, va avea foarte multă putere. Şi nu constructivă, ci distructivă.
Într-adevăr, ar fi bine să vorbim mai puţin de karmă şi mai mult de prezent. Căci suntem bolnavi şi nu ştim de ce, credem că suntem noi de vină, fără să nuanţăm această cunoaştere. Fiecare om emite şi primeşte, aşadar gânduri şi vorbe, fiecare element în parte este de fapt energie, fiecare se amplifică sau se diminuează după vremuri, corpuri, puteri. Contribuim mereu acum la remodelarea mediului, natural şi social deopotrivă, şi ceea ce este mai greu de înţeles este faptul că toate la un loc, gânduri şi vorbe, crează o forţă deosebit de puternică în lumea noastră.
Vorbeam la un moment dat de moşii Pământului, de acţiunile lor echilibrante pentru mediul în care trăim. Dacă am trăi efectiv doar în mediul pe care îl influenţăm noi, dar şi celelalte vieţuitoare terestre, ne-am distruge rapid; viaţa planetară ar fi fost de mult distrusă, fără posibilitate de regenerare. Moşii lucrează astfel pentru binele întregii planete, în condiţiile în care mediul dimensiunilor planetare influenţează şi el puternic mediul nostru planetar, al dimensiunii noastre. Dar lucrarea lor este până la punctul în care totul nu se distruge - dar nici nu se estompează atât de puternic încât să nu mai percepem efectele activităţii noastre.
În acest fel se echilibrează toate lucrurile pe planetă - pe orice planetă care adăposteşte populaţii de acest fel. Pentru că coordonatorii evoluţiilor ştiu foarte bine că în condiţiile în care pe o planetă se află astfel de grupuri de creatori conştienţi, lucrurile nu au cum să stea altfel. Se înţelege de la sine orice fel de neputinţă. Rostul unor asemenea desfăşurări spaţiale este tocmai cunoaşterea felului în care trăim, conştientizarea neputinţelor noastre, nu monitorizarea lor. Ei ne cunosc bine - noi nu ne cunoatem. Nu-i arătăm lui Dumnezeu ceea ce vrem noi, El vede bine tot ceea ce noi ştim şi tot ceea ce nu ştim noi. Iată, nu ne cunoaştem nici laturile pozitive - nici cele negative. Dar totul este un început, mereu un început, indiferent cât de departe pe drumul evoluţiilor ne-am afla.
Trebuie să ne înţelegem neputinţele, nu numai să ni le cunoaştem. Fiecare dintre noi - mai mult sau mai puţin. Ne este greu, nespus de greu să luptăm cu noi înşine, dar orice străduinţă este bună, înţelegându-ne bine rădăcinile, devenirile curente şi mersul în viitor. Spuneam (şi voi spune cu orice ocazie) că toate determinările vieţii noastre, de natură emoţională, mentală, cauzală, este formată din obişnuinţe străvechi, acumulate într-o formă în care se împletesc clipă de clipă toate, dând o rezultantă care nu poate să fie estompată cu una - cu două. Mai mult, obişnuinţa de a lupta, de a ne strădui să ne învingem greutăţile, animozităţile, intoleranţele, este şi ea veche, şi tocmai de aceea trebuie să dăm permanent măsuri diferite pentru momente diferite… Nu se poate oferi o măsură medie, decât ca punct de pornire într-un moment, de la care avem nevoie să modelăm tot ceea ce gândim, facem şi vorbim: în funcţie de cele pe care le trăim, de oamenii cu care trăim, de situaţiile comune care ne dăltuiesc simţirea.
Astfel de obişnuinţe de luptă cu oamenii, împotriva oamenilor, cu situaţiile, împotriva situaţiilor, obişnuinţe de muncă cu oamenii în diverse situaţii, folosind mereu fapte, gânduri şi vorbiri sunt impulsionate de mediul acesta pe care îl simţim mai curând animalic decât echilibrant. Pentru că suntem veniţi aici, acum, să ne cunoaştem mai curând părţile negative: spunem că avem o gândire negativă şi trebuie să ne-a pozitivăm mereu. Este o luptă de care nu putem scăpa decât cu foarte mare efort. Efortul ar trebui să meargă către înţelegerea faptului că impulsul va exista întotdeauna, dar imediat trebuie să-l conştientizăm şi să-l estompăm conştient, indiferent dacă el se manifestă interior sau exterior. De aceea ne este dat să nu ne cunoaştem reciproc gândurile direct, concret. Este si acesta un impuls de conştientizare a modului în care ne ascundem gândurile, crezând că ele nu sunt percepute de semeni. Da, dar ele sunt energii circulante, le-am dat drumul - gata! S-au dus!! Toţi oamenii le primesc!! Însă dacă conştientizam un gând rău de o clipă, avem în continuare posibilitatea de a emite gânduri bune, înţelegându-ne şi pe noi, şi restul lumii.
Aş vrea să spun, într-o formă de încheiere relativă, că nu ar trebui să facem deosebire între puterea gândului şi puterea cuvântului. Amândouă au puterea spiritului, indiferent de forma exprimării. Amândouă sunt formatoare şi modelatoare în egală măsură. Amândouă formează caracterul nostru dominant, mai departe totul se vede pe faţa noastră, şi nu după mult timp de trai în lume!! De asemenea, măsura celor interioare şi exterioare deopotrivă stă şi în aspectul lucrurilor din jurul nostru: ele se uzează mai repede, se deteriorează văzând cu ochii!! Chiar dacă intuiţiile omeneşti extrem de puternice în aceste timpuri se scaldă în relativul cotidian (schimbăm hainele anual, încălţămintea, mobila la câţiva ani, maşina cât mai repede, etc.) avem nevoie să ne cunoaştem limitele, nu să ni le ascundem. Mulţi profită de acest lucru - mai mult sau mai puţin conştient. Dar măsura interiorului se exteriorizează mereu. Ne-am obişnuit să ne acceptăm aşa cum suntem, este foarte bine, dar până la un punct, după care luăm măsuri privind echilibrarea noastră.
Liniştea sufletească construieşte mult. Cred că aceasta este construcţia cea mai puternică a zilelor noastre. Poate şi cea mai grea…
Orientalii o numesc foarte frumos: LINIŞTEA LĂUNTRICĂ LUMINATĂ.
LUMINATĂ DE CUNOAŞTERE.

Suntem abia la începutul dezbaterilor, este un subiect vast, despre care fiecare în parte avem câte ceva de reflectat: de gândit şi de vorbit!!!!

vineri, 25 septembrie 2009

RĂSPUNSURI DETALIATE LA COMENTARIILE STUDIULUI “OMUL – CREATOR CONŞTIENT UNIVERSAL (1)” -1-

(Studiul se urmăreşte la adresa:
http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/09/omul-creator-constient-universal-1.html )

Voi avea loc aici să răspund şi altor întrebări care au făcut subiectul unor discuţii înafara blogului.
Îmi pare rău că nu am continuat mai de mult cu postarea răspunsurilor ca articole distincte. Dacă credeţi că este necesar, o voi face.
Aşadar, să pornim la drum!!

1. Am inteles ca gandul este prima energie creatoare. "Mai intai a fost ideea". Apoi Cuvantul si apoi Creatia.

Coborand acum la nivelul Creatiei (omul - creator constient), cat de mare este forta creatoare a gandului? Am tot citit : aveti grija ce ganditi, retineti-va gandurile, ganditi pozitiv, gandurile creaza karma, etc....
Am citit marturii ale unor persoane care declara ca au constatat uneori crearea realitatii aproape instantaneu cu generarea gandurilor.

Sunt mai multe forme cuprinse mai mult sau mai putin constient in cuvantul "gând". Forma de exprimare care a făcut carieră până în zilele noastre a fost cea cunoscuta la vremea la care a fost creata povestirea. Cineva a perceput ceva si nu a avut cuvinte care sa explice forma concreta. Azi mai spunem mentalizare, si aceasta iar nu este o expresie cunoscuta in detaliu. Ceva ceva am descris in text, o exemplificare a materializarii, dematerializarii, remodelarii realizate cu ajutorul mentalului. De fapt, cu ajutorul corpului mental, prin care curg puterile spirituale, la fel ca si prin celelalte corpuri din sistemul nostru corporal. Totul este până la urma puterea spirituala, forta radianta a spiritului. Corpul mental - ca si toate celelelate corpuri - este dat sa arate spiritului forta interioara pe care nu si-o cunoaste bine, apoi cunoscand-o in fel si chip, sa se obisnuiasca sa o foloseasca, sa i se intipareasca bine in minte, sa nu o mai nege - chiar daca nu si-o recunoaste si sa lupte si el sa o recunoasca oricand, in orice conditii, s-o foloseasca - oricat de putina ii ramane in anumite vremuri pe care le traieste.
Si tot asa se petrec lucrurile cu toate ramurile fortelor spirituale pe care le avem. Ele sunt reprezentate pe Pamant de corpurile pe care le avem, dar fortele noastre sunt de foarte multe feluri si, mergand in alte locuri din universuri, avem tot felul de alte corpuri, care ne ajuta sa le descoperim, să folosim, întărim, rand pe rand, pe toate.
Cel care a ajuns sa-si cunoasca toate fortele, sa le foloseasca PE RÂND – dar si SIMULTAN, cu tot felul de specificitati particulare fiecarei lucrari in parte, si tuturor deodata, nu mai are nevoie de corpuri. El a ajuns si la un grad de constientizare inaintat, unde recunoaste, foloseste si se intareste in continuare in ceea ce numim: intelegere, mila, compasiune, sacrificiu, iubire neconditionata.
Si mai departe inseamna folosirea integrala a tuturor fortelor, fara sa se piarda din vedere faptul ca nu s-a ajuns la finalul cunoasterii acestor forte, caci ele cresc in continuare si monada astfel intelegatoare stie ca va invata prin forte proprii sa-si foloseasca si sa-si valorifice - si sa valorifice si celor din jur - fortele astfel aflate in dezvoltare.
Adica ceea ce invatam noi prin intermediul altora, monadele centrale (Fiii de Dumnezeu) invata prin ele insesi si, simultan, se ajuta reciproc in folosirea puterilor astfel intelese perfect in lucrarile care se desfasoară in lumile coordonate astfel de ei.
Ei nu se opresc, la nivelul lor, sa invete, sa consolideze, sa se intoarca pentru a mai intelege ceva pierdut din vedere. Daca sunt in lumea noastra sau in oricare din lumile coordonate de ei, o fac pentru a ne da noua invatatura, exemplu. Pentru a ne crea tot timpul conditii pentru nivelele noastre de evolutie.
Astfel s-au creat aceste lumi - dar inceputurile creatiei au trecut prin aceleasi feluri de etape ca si cele pe care le traim noi, in evolutiile noastre, prin experienta cumulata in valurile de eternitati care s-au scurs pentru Făuritorii noştri...
Asadar GÂNDUL este forma de mentalizare pe care o folosim noi, dar este de aceeasi natura cu acţiunea de mentalizare a coordonatorilor evolutiilor noastre: a Fiilor de Dumnezeu. Gandul nostru este insa o firava radacina, un firav inceput al celor ce vom deveni. Cu toate acestea, pentru lumea noastra, el este este foarte important şi deosebit de puternic. Si devine din ce in ce mai puternic, pe masura se vibratia se inalta, si ne inalta si pe noi odata cu ea.

Problema "retinerii" gandurilor este grea, căci atunci cand se formeaza este deja o energie in lucru. Important este sa nu ajungem la gandul rau, iar daca tot ajungem - imediat ce constientizam că îl avem sa canalizam energia gandului spre intelegerea celor care l-au creat, in sens pozitiv. Daca zicem: „Daaa... inteleg, în fond omul prost tot prost ramane!!” am descarcat gandul foarte rau şi l-am înlocuit cu un gand mai putin rau, o deviere de putere mica de la primul gand. Invatand ca nu exista om prost, pozitivarea are alt plan. Mult mai complex si remodeleaza din radacina o plaja extrem de larga de elemente de gandire de acelasi fel. Nici nu ne imaginam cate lume o credem "proasta" si o dispretuim fara sa lasam loc de... pretuire...
Am mai discutat despre acestea, nu mai insist.

Problema "materializarii" gandului este foarte delicata... Gandul se vede bine in campul mental-astral al Pamantului, ca o sageata rapida intre oameni. Se poate vedea clar faptul ca majoritatea oamenilor se afla de fapt in fata unor intuitii care se intretaie cu simtirea nevoilor lor. Într-adevar, subconştientul nostru este foarte activ si bun cunoscator al multor lucruri. Datorita modului de structurare al corpurilor noastre, toate sunt retinute in memorii prodigioase. Si le vom studia, analiza in mod complex atunci cand vom avea imaginea completa a celor pentru care fiecare dintre noi a venit pe Pământ.
Mai clar. Eu nu-mi dau seama ca am o nevoie. Dar la un moment dat imi vine in minte. Chiar pot intra in panica ca nu mi-am dat seama mai devreme. Dar instant vad cum rezolvarea este la usa mea.
Si aici avem 2 posibilitati, care formează însă, împreună, ceva deosebit de important pentru viaţa noastră:
- intuitia ma face sa pun mana exact in locul unde se afla ceea ce cautam;
- intuitia imi spune ca peste 5 minute vine cineva sa ma ajute, care a intuit anterior ca voi avea nevoie de ceea ce cautam.
Astfel de cazuri formează cam 90% din intuitiile omenesti pe care nu ni le cunoastem.
Este bine ca suntem insa modesti si spunem: mi-a dat Dumnezeu.
10% este ajutor oferit de ajutatorii astrali,dimensionali, angelici - in functie de plaja de intrupati care sunt ajutati simultan cu noi sau secvential, din val in val, prin acest ajutor.
Valurile altora ne ating si pe noi, intersectarea acestor valuri are un volum formidabil, de aceea 100% AJUTORUL VINE DIN TOATE PARTILE. FIECARE AJUTOR PRIMIT PRIN NEVOIA FIECARUI OM, FIINTA DIN UNIVERS AJUNGE SI LA NOI !!! Toti suntem implicati in astfel de ajutor. PRIN ASEMENEA IMPLETIRI INVATAM SI NOI SA OFERIM AJUTOR.
Ceea ce trebuie sa remarcam - si sa facem si noi, căci pentru asta învăţăm să departajăm diferite elemente între ele - este faptul ca ajutorul trebuie oferit exact acolo unde trebuie si cum trebuie. O rugaciune de necaz care sa se abata pe capul vecinului care m-a enervat nu e indeplinita de Dumnezeu. Dar gandul nostru rau il loveste acolo unde este mai sensibil. Si nu e vorba de karma 100%, caci oamenii sunt sensibili din cauze independente de viata lor. Din acest fapt invatam ca lovim nevinovati - de aceea eu sunt foarte reticenta in abordarea unui asemenea subiect, care este karma. Iisus nu a avut pacat dar dupa legile karmei era mare pacatos... DIN LOVIREA NEVINOVATULUI, CARE IA ASUPRA LUI PACATUL VECINULUI, INVATAM SA NU MAI FACEM NICICAND ASA CEVA.....
Iata deci ca toate Caile Domnului sunt impletite strans, diverse, pline de invataturi in fel si chip... Trebuie sa le intelegem doar!!!

duminică, 20 septembrie 2009

OMUL – CREATOR CONŞTIENT UNIVERSAL (1)

1. GENERALITĂŢI
Sunt destul de puţine lucruri pe care le înţelegem privind complexitatea capacităţilor umane. Atâta timp cât vom crede că strămoşul nostru direct, şi foarte apropiat în timp, este o specie de primate, nici nu vom accepta că suntem purtătorii unei moşteniri uriaşe de altă natură, nu vom crede în alte puteri şi cunoaşteri ale noastre. Poate vom crede ceva, pentru că suntem puternic intuitivi, sperăm să fie aşa şi ne găsim puterea măcar să ne tăiem drum dincolo de deznădejdi şi dezolări, pentru a merge cu curaj mai departe.
Spiritele umane au trecut, în evoluţiile lor, şi prin acestă treaptă de întrupare, a speciei de primate, în vremuri care îşi numără însă zilele ca valuri de eternităţi.
Speciile de vieţuitoare pământene sunt însă reprezentante ale unor segmente de întrupare mult mai extinse, ale căror vieţi se desfăşoară în alte puncte din univers, pe alte planete, ale altor stele, din alte galaxii din aceaşi subzonă şi din multe altele din acelaşi nostru univers... Între speciile pământene sunt diferenţe foarte mari de evoluţie spirituală, chiar dacă sistemele corporale au elemente comune, pentru a forma lanţuri spirituale (nu numai trofice) de mare complexitate.

Fig.nr.1 : Scara speciilor planetare, unde fiecare specie este reprezentanta pe Pământ a unor trepte de evoluţie mult mai cuprinzătoare. Între ele, faze (subtrepte) de completare sau corecţie: de modelare a manifestărilor generale conform particularităţilor de profilul spiritual al fiecărui popor spiritual în parte.

Capacitatea generală de creator începe să se contureze în evoluţii cu mult timp înainte de ceea ce ştim să numim azi capacitate de creaţie. Şi pentru că nu ştim bine ce presupune această capacitate în mod complet, credem că ea se limitează la ceea ce putem face cu mâna+mintea, cu uneltele şi tehnologiile pe care le folosim azi, ca extensii ale mâinii şi minţii noastre, fără ca mâna şi mintea noastră să ajungă să-şi piardă îndemânarea. Şi vom vedea ce cuprinde azi o asemenea capacitate şi în ce condiţii, şi în ce fază a unei astfel de folosiri ne aflăm azi.
Totul începe înainte de ceea ce numim azi om – omul creator conştient; căci omul crează conştient, deşi în acest moment al evoluţiilor sale, acum, aici, pe Pământ, nu este complet conştient de puterile şi experienţa sa totală în domeniul creaţiei materiale.
Începuturile se bazează pe o creaţie materială inconştientă, la nivele relativ mici de evoluţie – dar mari pentru fiecare treaptă de evoluţie în parte. Este un fel de mimetism, în care învăţătura folosirii percepţiilor prin corpurile de manifestare ocupă rolul principal în supravieţuire. Învaţă de ajutătorii întrupaţi în mijlocul lor, în corpurile lor, cum să folosească cele pe care le percep pentru a supravieţui în condiţii cu care nu sunt de loc obişnuite. Astfel, termitele, albinele, rozătoarele nu sunt creatoare conştiente şi nici conştiincioase, ci învaţă să se folosească de elementele matriceale planetare, pe care ele le pot desluşi cu percepţiile facilitate de corpurile lor.
Acest microsistem planetar este format din forme eterice mărunte, ca o dantelărie în planul eteric planetar, care oferă chiar muguri de întrupare pentru vieţuitoarele mărunte ale planetei (cele pe care le numim în aceste studii spiritele intra-panetare, ale căror întrupări se realizează prin mijlocirea planetei). Planeta le oferă astfel şi corpuri, dar le oferă şi modalităţi de folosire a părticelelor sale pentru a învăţa să supravieţuiască singure. O astfel de învăţătură le este necesară pentru nevoile proprii de fiinţare, individuale şi de grup. Putem să mai dăm exemple – vin la rând spre exemplu caracatiţele, reptilele cu amenajări de spaţii pentru depunerile de ouă, apoi păsările cu cuiburile lor, ajungem apoi la mamifere (amenajări de scorburi, galerii, în peşteri, etc.) tot pentru nevoile proprii.
Astfel de capacităţi se dezvoltă sub îndrumarea ajutătorilor planetari, ajutătorilor de grup spiritual pentru un grup compact de specii care, chiar din trupuri diferite, au sarcini generale de aceeaşi natură, manifestate sinergic sau complementar. Specii „prietene” şi specii „duşmane”, învăţând să se apere, să-şi apere creaţiile realizate cu atâta trudă, să facă pe rând şi cele dorite, şi cele nedorite. Să le cunoască pe toate, să le facă pe toate.
Între aceste specii pământene, aşa cum spuneam, se află o plajă uriaşă de evoluţii. Spiritele nu evoluează pe această planetă treaptă după treaptă; ele se află pe Pământ doar pentru a face:
– un început de învăţături, într-un şir neîntrerupt început în ale locuri din univers;
– pentru a consolida anumite forme de manifestare anterior învăţate, pe care se vor sprijini înaintările viitoare în creaţie conştientă sua în orice fel de alte manifestări viitoare.
La un moment dat înaintat al evoluţiilor, când o serie întreagă de consolidări au început să poată fi folosite în creaţie conştientă, în funcţie de particularităţile profilului spiritual al evoluanţilor (adică după puterile şi în formele lor de înţelegere, de acceptare şi de înaintare în învăţături), pot avea loc întrupări de corecţie ale unor înclinaţii particulare unui grup de evoluanţi. Asemenea întrupări au loc pe planetele unde se crează condiţii specifice sau pregătiri intense pentru intrare la întrupare a unor creatori conştienţi mai înaintaţi, de la care să poată lua exemplu, învăţături.
Exemplul cel mai concret pentru noi, acum, este acela al saurienilor – popor spiritual care a evoluat în străvechimi în toate mediile terestre. Pe care îi cunoaştem bine; vă voi spune în curând, pe scurt, povestea saurienilor ca începători ai creatorilor conştienţi. Povestea lor nu este tristă, deşi ar părea că a avut un sfârşit trist şi mai ales că sfârşitul evoluţiilor lor se leagă strâns de venirea spiritelor umane pe Pământ. Deşi este greu de crezut acum, poporul lor spiritual se afla la începutul conştientizării capacităţii lor de creator conştient, luptând cu animalitatea lor, învăţând să se concentreze în mod special la activitatea desfăşurată prin trupul lor – făcut în mod special mare şi greu, pentru ca să se poată concentra asupra lui cu toată atenţia lor, cu toate puterile lor. Acesta este un tip de corecţie prin forma corpurilor, la fel ca şi stingerea speciei lor şi plecarea spre alte zări, unde să-şi deruleze în pace propriile evoluţii, lăsând aici, pe Pământ, locul altora.
Vom mai discuta în viitor mult despre asemenea corecţii, căci ele sunt date nu numai ca întrupare, ci ca fond general de ajustare a manifestărilor, pentru ca devierea – puţin sesizată la început – să nu devină mare pe parcursul evoluţiilor, puternic destabilizatoare pentru fiecare popor spiritual în parte. Dacă fiecare popor spiritual are un anumit profil spiritual, drumul pe care îl aleg coordonatorii de evoluţii este particular şi el fiecărui grup spiritual astfel format, ca popor cu trăsături specifice de înaintare în evoluţii. Chiar vom discuta pe larg despre faptul că fiecare popor spiritual are o linie proprie de evoluţie, care cuprinde corecţii de la un ciclu de întrupări la altul, respectând astfel înclinaţiile naturale ale spiritelor, dar şi formând treptat alte noi obişnuinţe, care se vor transforma şi ele în înclinaţii, apoi în încredinţări de trăire.
Aşa se formează cea mai puternică înclinaţie şi apoi încredinţare a spiritelor, de care se vor folosi în eternitate: aceea de ajutător pentru semeni, oriunde şi oricând în infinitul spaţiilor şi în eternitatea timpurilor.

2. CÂTEVA CUVINTE DESPRE CREAŢIA MATERIALĂ MENTALĂ
Nu este de loc simplu, nici uşor să înţelegem procesul amplu de formare a capacităţii noastre actuale de creator conştient. Dar trebuie să încercăm să urmărim firul meandrat al acestei formări spirituale, pentru a avea un tablou complet al devenirilor generale ale acestei capacităţi, care nu începe şi nu se termină nicidecum pe Pământ.
Problema devenirii ar fi destul de uşoară, dacă privim lucrurile aşa cum ne-am obişnuit acum, pe Pământ. Începem evoluţiile învăţând să creăm condiţii pentru supravieţuirea noastră şi a urmaşilor noştri, având în mijlocul grupului de vieţuire (roi, banc, stol, turmă, haită, familie) ajutători înaintaţi, care ne îndrumă exact din puterile pe care le ale grupul începător astfel. Direcţiile de îndrumare sunt o plajă uriaşă de linii care formează – şi reformatează mereu – drumul evoluţiilor primare, mersul mereu înainte. Chiar dacă sunt şi momente în care aparent ne întoarcem din drum, astfel de întoarceri nu sunt pedepse pentru greşeli închipuite, ci corecţii specifice fiecărui popor spiritual şi consolidări, accente, înţelegeri ale multor aspecte bănuite doar din multele evoluţii anterioare. Nu numai ca oameni, ci în fiecare treaptă şi subtreaptă de evoluţie. Toate sunt deosebit de complexe şi timpul nu este problema evoluţiilor. Nici spaţiul, de altfel!! Nici problemele de comportament, nici înclinaţiile aşa cum ne-am obişnuit să ni le credem aici, pe Pământ.
Începuturile creaţiei materiale sunt însă mult mai complexe. Sunt formate în egală măsură în DOUĂ UNIVERSURI SEPARATE, ÎNTR-UN FEL PARALELE, dar foarte strâns legate, în exprimările noastre 3D, prin multe fire nevăzute încă pentru noi, acum. Căci Universul Fizic este doar universul de consolidare a învăţăturilor noastre care au loc, de fapt, extinse, complexe şi oarecum mult mai rapide, într-un univers separat – Universul Astral. Ele au loc şi în alt univers paralel cu celelalte două, Universul Cauzal, dar acest univers are un alt profil, pe care îl vom discuta după ce vom înţelege bine elementele definitorii ale creaţiei materiale în Universul Astral şi în Universul Fizic.

2.a. CÂTEVA NOŢIUNI DE CREAŢIE ÎN UNIVERSUL ASTRAL, PARALEL CU UNIVERSUL FIZIC, ACOLO UNDE ÎNCEP ÎNVĂŢĂTURILE NOASTRE SPIRITUALE
Universul Astral este un univers de manifestare, ca şi Universul Fizic în care ne aflăm acum. Nu trebuie să confundăm Universul Astral cu evoluţiile noastre în corpuri astrale din Universul Fizic, de aici, dintre întrupări, pentru noi, oamenii, sau ca entităţi, direct, fără participarea corpului fizic (deci nu după terminarea încarnării de aici, din Universul Fizic) – aşa cum sunt mare parte dintre ajutătorii noştri astrali. Căci sunt feluri şi feluri de ajutor oferit întrupaţilor în corp fizic, şi de aceea există asemenea diferenţieri.
Denumirea de corp astral din lumea aceasta a noastră o vom păstra în continuare pentru a înţelege legătura noastră foarte importantă cu Universul Astral – un univers care are materii ce conferă multă sensibilitate percepţiilor spiritului ; care oferă corpurilor şi creaţiei realizate prin intermediul lor anumite particularităţi. De exemplu, legat de ceea ce discutăm acum, rapiditatea cu care materiile astrale pot fi folosite şi rapiditatea cu care ele revin la forma lor fundamentală, fără intervenţia întrupatului, atunci când creaţia nu mai este supusă voinţei (radiaţiei spirituale) întrupatului. La fel cum pe Pământ ne este foarte uşor să trecem de la o stare emoţională la alta.
Din punct de vedere emoţional, căci materiei astrale i se mai spune şi „emoţională”, întrupatul din Universul Astral simte bine tot ceea ce îi transmite, radiază forma sa corporală şi în acelaşi timp şi creaţia sa materială astrală. De exemplu, simte tot ceea ce simte un alt întrupat cu care poartă relaţii de convieţuire sau numai de creaţie. Simte ce radiază el însuşi, simte ce radiază cei din jurul său de acelaşi fel, simte ce radiază celelalte fiinţe (alţi întrupaţi cu evoluţie mai puţină sau mai multă), ce radiază fiecare obiect pe care îl crează: după cum este creat – de el însuşi sau / şi în coparticipare cu alţii. Adică ce împrumută creaţia de la fiecare creator al său. Mai simte calitatea profundă a creaţiei, indiferent dacă crează o floare (forma unei fiinţe) sau un obiect pe care îl va folosi. O floare este bine realizată în structurile sale (şi îşi dă seama că i-a învăţat structurile bine, mult mai profund decât învăţăm noi acum la orele de botanică), dacă prezintă catifelarea specifică a petalelor, textura specifică frunzelor după structura lor, parfumul specific, culoarea specifică şi, mai presus de toate – dar elemente cu care deocamdată noi nu suntem aici, pe Pământ, încă obişnuiţi – luminozitatea rezultată din astfel de structuri (ceea ce numim aură) şi sunetul fundamental al structurilor sale, specifice doar fiinţei astfel reprezentate. Astfel de condiţii se obţin numai atunci când, în structurile astfel perfect create, fiinţa care se reprezintă astfel este înzestrată cu suflu vital din propria putere a creatorului, devenind identică cu prototipul natural. Iată, de altfel, de unde provin elemente structurale ale basmelor în care chiar şi un muritor, ajutat de un zeu (după logica noastră), poate da viaţă creaţiei sale perfecte. Şi nu le credem, căci pe Pământ pare că astfel de lucruri nu se pot petrece.


Fig.nr.2: Să presupunem o creaţie în toate detaliile sale...

Dar să mergem mai departe.
Un obiect radiază perfecţiune aşadar când lumina şi sunetul fundamental spune creatorului său că este bun pentru a-i satisface o necesitate. Altfel, creatorul va vedea că obiectul se va sparge (nu are densitatea normală pentru acţiunea căreia îi este destinată) sau se topeşte sau crapă când va crea şi lichidul sau obiectele mărunte – dar dure – pentru păstrarea cărora este creat.

Fig.nr.3 : Percepţia luminii interioare şi a sunetului interior, care oferă creatorului conştient, cunoscător al obiectului pe care îl realizează, valoarea finală a creaţiei sale (formă, densitate, parfum, tuşeu), comparativ cu cele naturale (formele de întrupare a plantei, densitatea, forma, designul vasului creat din materii planetare)

Întrupatul percepe repede şi complex toate acestea. Învaţă cum să creeze din elementele fundamentale ale mediului: fluxuri de materii de diferite vibraţii din mediul său de trai, pe care învaţă să le aşeze în anumite forme pentru a se crea obiectul dorit. Apoi cum să caute chiar materiale gata structurate – piatră,metal, lemn, os, care sunt prezente în lumea Universului Astral, exact la fel ca şi în lumea de aici, din Universul Fizic, dar la nivele de vibraţie diferite, specifice fiecărui univers în parte. În Universul Astral materiile sunt de vibraţie medie mult mai înaltă, pentru uşurarea învăţăturilor, pentru consolidarea fiecărui fel de activitate şi de cunoaştere în parte. Astfel de structuri pe care le poate avea de-a gata sunt corpurile altor spirite: piatră, metal, cristal – din corpul planetar; lemn – din corpurl celor pe care le numim vegetale; os – din corpul animalelor.
Este drept că eu explic acum lucrurile „pe scurtătură”, căci ele sunt mult mai complexe şi le vom detalia atunci când ne vom obişnui să vedem acest proces la modul general.
Întrupaţii care au învăţat în Universul Astral să realizeze astfel, treptat, tot felul de activităţi creative, se întrupează apoi în Universul Fizic.
Creaţia materială de acest fel o numim pe Pământ creaţie mentală, căci ea se realizează cu ajutorul unor straturi superioare ale corpului astral, cu proprietăţi asemănătoare acestuia, dar totuşi cu particularităţi puţin distincte: numim la un loc aceste straturi: corpul mental. El poate acţiona în mediul lui propriu (câmpul mental) folosind materii de vibraţii asemănătoare – le numim mentale – prin intermediul energiilor de vibraţii proporţionale, pe care le numim energii mentale. Denumirea vine însă din latura folosirii în acelaşi timp şi a capului, a minţii – a unor structuri cerebrale fizice mult mai dezvoltate decât le avem acum – şi datorită faptului că în acest fel de creaţie, care a stat la baza societăţilor străvechi umane pământene, omul îşi realiza învăţăturile de creaţie la început de-asupra capului, prin eşantioane de materiale pe care le studia, apoi crea ceea ce avea de creat (casă, navă pentru transport) de jur împrejurul creatorului. Iar puterile menţionate ale creierului creau şi senzaţiile prin care omul simţea clar la ce depărtare de el să creeze, pentru se simţi şi el însuşi confortabil, pentru a simţi câmpurile creaţiilor sale care să nu-i deranjeze propriile câmpuri.
De fapt trebuie să înţelegem că astfel de forţe sunt de fapt forţele spirituale, acea radiaţie care se manifestă prin corpurile care se crează în jurul ei. Dar le putem numi în continuare forţe mentale, pentru că aşa ne-am obişnuit până acum. Dar ştim bine că este vorba despre radiaţia spirituală, pe care spiritul o poate folosi după cum învaţă sistematic, aşa cum ştim acum.
La început, se derulează câteva trepte de învăţătură una după alta în Universul Astral. După obuişnuinţa spiritelor cu manifestările generale prin corpuri: cu deplasarea, cu hrănirea, cu procreerea (faze simple, asemănătoare bacteriilor, apoi algelor, etc.) fazele de evoluţie se desfăşoară în mod constant în paralel: învăţătura în Universul Astral – consolidarea în Universul Fizic.
Tot în Universul Astral, spiritele învaţă să suporte diferenţe mari de vibraţii între un loc şi alt loc de trăire. Aceste obişnuinţe vor sta la baza alternanţelor între universuri – aşa cum am spus acum. Dar şi la baza acelor faze de evoluţii din Universul Fizic în care se vor învăţa să călătoreasca de la o zonă la alta a universului, a aceluiaşi Univers Fizic, în călătorii regresive, de la o zona principală a universului – la alta. Chiar dacă au astfel de învăţături, de pregătiri intense înainte de ciclurile de vieţi în Universul Fizic, totuşi la început diferenţele acestea sunt greu de suportat, şi călătoriile de la o zonă la alta a universului au loc în trepte, aşa cum am discutat în studiile anterioare.
[Se va consulta studiul http://bucuria-cunoasterii.blogspot.com/2009/05/zonele-universului-fizic_30.html ]

2.b. CREAŢIA MATERIALĂ MENTALĂ ÎN UNIVERSUL FIZIC
Am trecut, din vorbă în vorbă, de la creaţia din Universul Astral la creaţia din Universul Fizic. Exact aşa se petrec lucrurile mult timp cu toate spiritele, la începutul evoluţiilor. Nu ştim cum trecem de la un loc la altul. Abia atunci când strâng suficientă experienţă de viaţă, de manifestare, de conştienţă a trecerilor de la un fel de vibraţie la altul, toate se consolidează prin trăiri la diferenţe mari, din ce în ce mai mari în Universul Fizic. Diferenţele merg apoi în registrele cele mai complexe: creaţie materială mentală care foloseşte la fel ca şi în universul învăţăturilor lor, Universul Astral, fluxuri materiale de diferite vibraţii, prin care, cu voinţa lor bine centrată, reuşesc să creeze obiecte de care au nevoie în viaţa lor curentă. Creaţia devine treptat din ce în ce mai complexă, chiar dacă nu foarte bogată încă, iar apoi din ce în ce mai complex structurată interior, urmărind creşterea calităţii şi a funcţionalităţii multiple a celor create. Permanent întrupaţii sunt ajutaţi de entităţi astrale ajutătoare pe care, prin abilităţile aceluiaşi corp de lucru – corpul mental – le pot percepe, cu care pot comunica, care le explică corecţiile. Apoi sunt ajutători foarte pricepuţi chiar în mediul de trai cu aceleaşi corpuri ca şi ei, care au grijă nu numai de felul în care ei îşi fac învăţăturile şi consolidările, dar în plus mai fac multe alte lucrări de ordonare, de protejare, a mediului în care trăiesc, alte lucrări prin care au grijă să îndrume treptat tot felul de specificităţi de creaţie, în funcţie de vremurile care se schimba foarte des în jurul lor, în funcţie de ritmurile planetare de care învaţă să aibă foarte mare atenţie în creaţia lor.
Lucrările mentale sunt lucrări de foarte mare rafinament al execuţiei. De asemenea creatorii mentali învaţă în acelaşi timp cu materializarea şi alte operaţiuni. În mare ele sunt destructurarea, dematerializarea si remodelarea creaţiei materiale. Pentru ca tot ceea ei învaţă să nu fie stresant în încercarea de a realiza calitatea materialelor şi structurilor lor direct în ceea ce este vital pentru desfăşurarea vieţii şi creaţiei lor, ajutătorii le arată cum să creeze mai întâi eşantionar, adică pe un eşantion de lucrare, pe eşantion fiecare parte a lucrării – cam cum lucrăm noi azi la scară redusă sau în condiţii de simulare – şi apoi de abia să lucreze la scară completă. Sigur că explicaţiile de acum sunt şi ele... la scară redusă, dar va veni şi timpul să detaliem astfel de lucruri deosebit de interesante.
Pentru noi, în vremurile pe care le trăim acum, intuitive şi nu de cunoaştere complexă universalizată, astfel de lucruri sunt binecunoscute subconştient, dar nu ni s-a permis să avem o continuitate fluidă în trăirea măcar cu amintirea lor; şi de aceea astfel de lucruri sunt ciudate, incredibile. Le credem acum, în aceste timpuri de mai multă libertate, relaxare şi încercăm să ni le extindem, să punem cap la cap toate frânturile de vise, de cunoaşteri, să răscolim şi să înţelegem ce puteam uneori să percepem fără să ştim despre ce este vorba... Înţelegerile vin treptat şi se îmbogăţesc mereu...
Sunt deosebit de importante evoluţiile care au loc pas cu pas prin toate punctele importante ale primei zone a Universului Fizic. Ele sunt desfăşurate în primul rând sub formă de lucru mental, iar când, treptat, vibraţia planetară se diminuează, nemaifiind de loc uşoară, ajutătorii lor îi îndrumă treptat către creaţia materială prin corpul fizic, folosind structuri din mediul de trai. În astfel de perioade, întrupările sunt în regiunile planetare cele mai uşor de trăit, fără ca ele să fie masive, adică fără mari aglomerări planetare. Doar rezidenţii aflaţi în învăţături şi ajutătorii lor foarte înaintaţi locuiesc cu rândul planete mari, în care fiecare rezident în parte are spaţiu şi timp suficient pentru a învăţa treptat să efectueze astfel de lucrări: la început numai manuale, apoi folosind unelte, apoi tehnologii care aduc materialele în forme apropiate de cele cu care ei sunt obişnuiţi, care se pot modela uşor. Ajutătorii lor le pun totul la dispoziţie şi ei încep treptat să înveţe tot ceea ce este de făcut astfel.
Vom vedea mai departe câteva linii de dezvoltare a creaţiei materiale manuale.

vineri, 18 septembrie 2009

RESTANŢĂ LA LITERATURĂ !!

Ma laudam cand eram tanara ca nu am avut nici o restanta.. se pare ca am multe restante si incep sa mi le zgândăr acum, pe indelete... Toate vorbele deşucheate, surâsurile drăceşti... clipe nemeritate oferite universului care m-a impovarat cu atat de mult bine, bun, frumos, profund incat... incat...
Vocea mea, daca s-ar auzi acum, ar suna spart, grotesc si nu-mai-stiu-cum-multe-ar-fi...
***
Dragă Şerban, acesta nu este un articol. Este o aducere aminte cu ocazia povestirilor tale, pe care le-am citit azi pe blogul tau
( http://serbantomsa.blogspot.com/2009/09/ciudateniile-marilor-oameni-de-cultura.html )
***
Mai’nainte de orice, vreau sa spun si eu cateva cuvinte in memoria bunului Ioan Alexandru; si nu numai atat am de spus, caci povestirea lui Şerban Tomşa a crapat pamantul dur al amintirilor mele din scoala...
Despre Ioan Alexandru am avut la un moment dat un gand: Doamne, nu stiu cum rezista omul acesta... Si nu a rezistat... Si m-a durut...
Dar a trecut si a ramas un abur de dor de dansul... Un abur cu culoare linistita, cu parfum de mistic feciorelnic in simtire, cu caldura si murmur venind in valuri...
Am avut senzatia ca nu stia cum sa-si oblige cuvintele sa stea cuminte in gura, si in mintea, si in sufletul lui, sa iasa la fel de acolo, si sa ne viziteze pe rand la fel... Ca ar fi vrut, dar erau prea clocotitoare ca stea sub voia lui... Si de aceea venea totul in valuri... In urma lui, am ramas si noi pe aici, sa fim noi insine asa cum a fost si el, insusi. Sa ardem si noi asa cum a ars si el. Nu a fost un bat de chibrit care a ars, a fost un codru des care a ars, nici linistit, nici spectaculos, doar pur si simplu natural. Puternic si natural prin el insusi. A ars firescul din el. Si apoi a tras si omenescul.
Noi n-o sa ardem, pentru ca a ars el pentru noi. Spunem ca Iisus s-a rastignit pentru noi, dar de la el si pana la noi au ars, s-au sfasiat, s-au rastignit multi marunti. Pe unii nu au trebuit sa-i arda, sa-i sfasie, sa-i rastigneasca nimeni, s-au trezit asa, firesc, omenesc, traind un fel de a fi pe care nu si l-au atras, format, mulat prin pofta de a fi ca altul... Ei nu au poftit sa fie ca altii, au trait exact asa cum au fost ei... Pana la moarte si dincolo de ea.
Ne-au invatat sa fim noi insine, nici macar sa poftim sa fim ca ei. Exemplul lor este numai sa stim ca se poate. Si ca fiecare face ceva din ce are mai bun in el insusi, sa apucam un capat de fir si sa ne lasam dus de el... nu sa-l tragem noi, ci sa ne insailam dupa el, cu siroirile asa cum vin ele, indiferent daca cuiva place sau nu bucatelele de drum... Spunem ca cineva a fost recunoscut post mortem... cu amaraciune spunem... dar de fapt avem nevoie de fiecare clipa din viata unui om ca sa-l descoperim total, daca este ceva maret de descoperit. Cei marunti sunt ridicati in slavi dupa o bucatica, caci numai aceea este bunicica pentru ei. Mai departe nu ar mai face nimic, s-ar pierde si, simtind, intuind acest fapt, isi atrag oameni pe masura lor, care sa le croiasca laude pentru bucatica de care trag de parca ar fi facut o maretie absoluta...
De fapt laudele de valoare nu pot fi simtite decat la sfarsit...
Simtim, da, asa cred eu, pentru ca „a simti” le inglobeaza pe toate cele stiute si nestiute din noi...
Asa am simtit eu ca ne-a lasat Ioan Alexandru, sa fim si sa ramanem noi insine pana la sfarsit.
Si iata, post-mortem, Ioan Alexandru imi trimite un fel de explicatie pentru ceea ce a fost in mine, faţă de Marin Preda. Poate mai este inca, poate de aceea am simtit ca ceea ce scriu este o restanta pentru mine...
Sa nu ma mai scutur de oameni, iar daca am facut-o candva, sa-mi para rau.
Imi pare rau sa spun ca eu nu l-am simtit pe M.P. Nu am citit nimic de el si m-am rugat la Dumnezeu sa nu-mi „pice” la bac un subiect scris de el. La cursuri, cand am fost intrebata ceva din M.P.... am facut ceea ce faceam in mod pervers-scolaresc (dar mie imi "mergea"!!) Am zis ca eu stiu bine ca Descult hoinarea prin lume in sandale de aur!! Fraza a placut chiar si profesoarei care nu ma placea de fel, si si-a uitat (sau si-a inghitit intrebarea) in fata clasei atat de rar entuziasmata de şoricica cu ochelari din banca I.
Un pic mai tarziu, bacul a venit cu doua randuri albe pe tabla neagra, dand un fior de infarct inimii mele infricosate: Marin Preda ; Zaharia Stancu...!!
Piesele albe contra pieselor negre. Disperata am hohotit cu curajul din fata ghilotinei: "sau - sau" ori "si - si"... Din nou, pentru a II-a oara in an, clasa a delirat de ras la o vorba a mea...Cantecul de lebada... "Numai Cristina putea spune una pe an sa lesine lumea de ras!!!" a spus cineva (credeam ca numai eu tineam socoteala aplauzelor lor, oricum asa ceva nu se intamplase nicicand.. si l-am punctat in defavoare!!) Rasul profei a fost pe post de nitromint: pufnetul ei de râs m-a scos din criza de inima!! SAU-ul ei a dus la ceea ce credeam si eu ca stiu. Daca era M.P. era "bac picat" - daca era Z.S. era "magna cum laude"!! Atata citisem!!
Dumnezeu a vrut sa raman incurajata lui in literatura. Poate meritam. Seful comisiei de bac mi-a spus ca nu citise nimic de Zaharia Stancu, dar eu facusem un roman din romanul lui!! Si atunci i-am spus cu un licăr drăcesc in ochii pe care nimeni nu i-a inteles atunci: "Dom'profesor... nici eu nu l-am citit vreodata pe M.P.!!!"
Sfânta sinceritate poate fi cea mai teatrală iesire din impas... Americanii o practica acum, eu o practicam de acum 35 de ani...
Si atunci a cazut cerul pe pamant: pentru a III-a oara intr-un an, clasa a râs de şoricica...

sâmbătă, 12 septembrie 2009

TREZIREA SPIRITUALĂ – ÎNTRE OBLIGAŢIE GENERAL VALABILĂ ŞI SARCINĂ PERSONALĂ

1. NOI, TREZIŢII...
Ar trebui să privim ceea ce numim astăzi „trezirea spirituală” departe de a fi o obligaţie de aceeaşi valoare şi putere pentru fiecare om de pe Pământ. Ceea ce azi numim „trezire spirituală” are o componentă generală – aceea de perfecţionare permanentă a manifestărilor individuale, personale, precum şi o componentă specifică fiecărui grup spiritual în parte. În cazuri mai rare, există şi o a III-a componentă, de sarcină personală neîmpărţită (chiar dacă ajutată) cu alţi oameni din jur. Sunt cazuri mai rare, de sarcini de mare complexitate şi profunzime, care presupun o putere de susţinere uriaşă, dozată diferit de la o clipă la alta a existenţei, în funcţie de experienţa pe măsură a susţinătorului.
Dar şi complexitatea trăirilor noastre, ca spirite obişnuite, evoluante în acest plan al realităţii noastre, este mare, dar după puterea de susţinere pe care fiecare dintre noi o avem, conform experienţei pe care o avem şi o împărţim cu cei din jurul nostru, îmbogăţindu-ne-o cu tot ceea ce învăţăm de la ceilalţi. Rezultă că există un echilibru în lume, căutarea atingerii lui este de fapt acel drum către pace şi înţelegere, pe care le căutăm – şi de multe ori le găsim, chiar dacă nu putem să le şi menţinem permanent. Însă înţelegerile noastre se concentrează mai puţin pe echilibru, mai mult pe generalizare, ne izbim de efectele acestor generalizări într-o lume pe care o găsim foarte diferită în fiecare dintre punctele sale ; cu greu, şi în timp îndelungat, reuşim să înţelegem că fiecare punct (loc, fiinţă, eveniment) are individualitatea sa, chiar dacă observam că multe converg către acelaşi ţel.
În căutările noastre pe acest drum ar trebui să depăşim, pe cât ne stă în putere (dar să ne străduim în continuare), obişnuinţa să ne considerăm:
– treziţi – cei care ne interesăm şi de dezvoltarea spirituală, alături de aceea material-culturală, pe baze mai mult sau mai puţin moderne (de la religie la ezoterism);
– superiori celor care nu ne par „treziţi”;
– singurii care vom ajunge undeva, numit de câţiva întemeietori de concept „dimensiune superioară”, potrivit unei dorinţe de recunoaştere (crezută legitimă) a imaginii proprii sau numai a unei dorinţe sincere de transcedere a realităţii contemporane: dură, agresivă, poluată material şi moral.
2. SUNTEM OARE NOI MAI TREZIŢI DECÂT ALŢII??!!
Părerea mea este că treziţi suntem cu toţii şi cei care numesc pe alţii „ne-treziţi” sunt tot atât de posibil să fie numiţi în acelaşi fel ca şi aceia pe care îi arată ei, astfel.
Fiecare avem de diversificat o secţiune din cele pe care le cunoaştem acum, în societatea contemporană. Cu referire la evoluţiile privite astfel, există două feluri de evoluţii în prezent:
– spirite care trebuie să înveţe în perioada actuală cum să treacă treptat, conştient de la o formă de manifestare bazată aproape exclusiv pe muncă (şi gândire aproape exclusiv legată de ea) la etapa folosirii exclusive a mentalului (aceea care se va desfăşura în viitor). Pentru că, la rândul lor, astfel de spirite sunt învăţători în societăţile lor şi vor fi învăţători mai departe, pentru alte grupări spirituale, în alte părţi ale universului şi în alte derulări de timpuri;
– spirite care trebuie să se concentreze pe dezvoltarea creaţiei materiale şi a tuturor celor care se fac concret în fiecare punct al universului în care se desfăşoară vieţile lor. Sunt cei care se concentrează acum pe meseria pe care o fac: ceea ce schimbă ei de la o perioadă scurtă de timp la alta este calitatea execuţiei: învaţă acest lucru în paşi rari şi mici sau în paşi rapizi, cu diferenţe mai mari sau mai mici de la un pas la altul. În acest fel, ei se pregătesc pentru perioadele care vor urma: tot aici sau pe alte meleaguri ale universului.
Ele vor învăţa de la cei din prima categorie, căci învăţătorii lor sunt mai avansaţi în evoluţii, faţă de cei din categoria a II-a. Iar cei care vor fi învăţători nu se vor referi la un singur nivel de „şcolari” – ci la nenumărate nivele de evoluţie ale spiritelor în mijlocul cărora se vor naşte. Parcurgerea înţelegerilor lor universale acum, într-o succesiune rapidă de trepte, de la o perioadă scurtă de timp la alta, se referă la totalitatea posibilităţilor de ajutor pe care îl vor oferi – şi nu numai – celor care îl necesită, de-a lungul şi de-a latul unor porţiuni vaste ale universului nostru.
Iar toate acestea se vor petrece pentru astfel de învăţători într-un viitor foarte apropiat.
Fiecare grup spiritual existent acum pe Pământ îşi are învăţătorii săi şi fiecare grup în parte poate fi învăţător pentru alte grupuri care le urmează, în evoluţii.
Mai avem de comentat un aspect deosebit de important.
Trezirea spirituală este o formă de concentrare care are o legătură restrânsă cu efortul omul care o trăieşte. În trecut, puţini oameni puteau trăi la cotele existente azi – şi este vorba în egală măsură de sfinţi şi de savanţi. S-au negat unii pe alţii până ce s-au încredinţat că unii nu pot trăi fără alţii, iar acest proces continuă mai mult sau mai puţin mascat şi în timpurile pe care le trăim acum. Creşterea vibraţiei medii planetare, reală, concretă, oferă corpurilor noastre o energizare superioară, care conduce la ridicarea de la sine a puterii noastre de adaptare către realizarea sarcinilor de destin. Nu este de loc exagerat ceea ce spunem: că Dumnezeu ne ajută şi prin El se fac toate.
Dar fiecare grup spiritual are o sarcină principală în această direcţie a înnoirii spirituale – aceasta poate fi o expresie mai corectă decât aceea de „trezire”. Cei care au sarcini pe linia de creaţie (meserie) au implicit şi o direcţionare prin vibraţiile înalte din jur pe linie cultural-spirituală – deşi nu este un prim-plan aceasta pentru ei. Acceptarea tehnologiilor moderne o demonstrează, chiar dacă nu au înţeles niciodată modul complet de creaţie şi mecanismele funcţionării lor. Dacă nu înţelegem că pentru ei acesta este vârful – şi nu acceptarea interesului pentru dimensiuni şi universuri paralele – atunci nu vom înţelege noi, cei care ne credem „treziţi”, toate meandrele lumii în care trăim. Aşadar, acestea sunt subtilităţile noastre, ale celor care ne considerăm ”treziţi”...
Creşterea şi dezvoltarea volumului şi secvenţelor de vibraţie ale mediului nostru de viaţă ne oferă posibilitatea de a readuce din memoriile latente ale spiritului experienţă din ce în ce mai bogată de încredinţare asupra realităţilor universice în mijlocul cărora trăim.
De aici mai departe trebuie să facem, fiecare în parte, eforturile pe care ni le simţim necesare în fiecare moment. Este greu, pentru mulţi oameni, să abandoneze teoriile, încredinţările vechi: că ne tragem din maimuţe, că istoria veche a omenirii cuprinde lupta dintre neanderthalieni şi cro-magnoni; că peşterile ne-au adăpostit primele treceri de la animalele ce eram înainte de ultima glaciaţiune către oamenii înaintaţi care suntem azi; de fapt nici nu ar trebui să mai discutăm despre „oamenii primitivi” – dar vom discuta făcând diferenţieri între ei şi oamenii adevăraţi care i-au fost contemporani, căci ceea ce numim „oameni primitivi” sunt de fapt înaintaşii poporului spiritual al celor pe care azi le numim „primate”: care, în condiţiile vibraţiei foarte mari din străvechimi aveau treptele cele mai înălţate de evoluţie, ajutând poporul primatelor (maimuţelor) să evolueze în pasul lor – nu al oamenilor, al acelor creatori conştienţi înaintaţi, care sunt ce adevărat cei pe care îi numim... cei care ne numim azi oameni...
Ne vine – nu ne vine să credem, dacă hai! Totuşi acceptăm că a existat o civilizaţie înfloritoare pe care o numim lemuriană şi apoi o altă civilizaţie – cea atlantă, cu greu sau de loc acceptăm că nu era o civilizaţie tehnologică, din care omenirea aceea a decăzut, folosind în exces tehnologiile lor; acceptăm cu greu sau nu faptul că această civilizaţie avea un alt mod de existenţă, un alt mod de creaţie decât cel tehnologic, alt mod de comunicare decât cel verbal, alt mod de deplasare decât tropăitul nostru binecunoscut...
Fiecare dintre noi are limitele sale, specifice momentului. Dar aerul pe care îl respirăm, planeta însăşi cu structurile sale eteric-astrale ce îşi modifică permanent forma, prin creşterea vibraţiei, împrumută această vibraţie imediat şi structurilor sale pământoase, apoase şi aeriene, ne ajută astfel în fiecare moment şi pe noi, oamenii, să ne readucem aminte şi să înţelegem procese din ce în ce mai complexe. Şi aceasta – indiferent pe care linie am avea fiecare sarcinile lui, fie ele materiale sau spirituale.
Şi noi acceptăm să utilizăm tehnologiile noi – deşi ne întrebăm uneori cu dispreţ: cui folosesc?! (antica întrebare „Qui prodest?”)
Da, da... ne folosesc... Ne dezvoltăm permanent capacităţile de creatori conştienţi. În paşi mari sau mici, deşi sau rari.. Plutind sau chinuindu-ne. Uneori chinuind pe alţii... Apoi mirându-ne că aceia ne-au iertat... Învăţând astfel cu toţii să iertăm şi să creăm mai departe, cu mâinile noastre, să nu mai dispreţuim nimc, să ne folosim mintea nu pentru a căuta feluri de însclavagire, ci pentru a folosi resursele planetei cât mai eficient, cât mai curat, cât mai economic... Şi încă multe altele...
3. CINE VA TRĂI MAREA TRECERE?!...
Aşadar, suntem cu toţii, fără îndoială, mai mult sau mai puţin deschişi: unii către spiritualitate, alţii către materialitate. Şi învăţăm cu toţii să ne acceptăm reciproc. Să facem o punte între toate, să folosim în mod echilibrat totul, fără deosebire, considerând că toate sunt manifestări spirituale: adică manifestările oricărui spirit, în evoluţiile care merg în infinit...
Şi nu este refuzat nimeni la „Marea trecere”. Ar fi bine să acceptăm (toţi!!!) că cei ce vor trăi raiul pe Pământul cel nou vor fi în principal cei care au cea mai puţină evoluţie. Pe ei nu-i va premia nimeni, ei nici nu au evoluat propriu-zis în ultimii 10.000 ani, din cauză că s-ar fi adâncit şi mai mult în agresivitate şi materialitate decât au făcut-o şi o fac încă cei mai mici evolutivi care trăiesc efectiv acum, pe Pământ. Acei ”şi mai mici decât actualii mici” ar fi luptat cu şi mai multă încrâncenare până la ultima lor suflare, trăgând şi pe agresivii, criminalii şi perverşii pe care azi îi credem cei mai răi: acolo de unde nu şi-ar mai fi revenit nici unul, decât cu mari sacrificii pentru toată lumea din jurul lor. Sacrificiile sunt bune, nu şi cele inutile. Şi Dumnezeu ştie foarte bine asta; ne revine şi nouă efortul de a ne obişnui cu acest lucru.
Cei „răi” de azi vor pleca, cu înţelegerile lor proprii, în raiurile lor de acasă, probând pe drumul lor de întoarcere că şi-au învăţat bine lecţia. Subtilitatea înţelegerii acestor lucruri constă în acceptarea lor: nicidecum o acceptare a faptului care este bine ceea ce au făcut şi de a urma atitudinea lor agresivă, perversă, criminală, ci acea acceptare a faptului că ei au înţeles, au început reglarea atitudinilor lor şi că probează pe alte planete ceea ce au învăţat aici.
Şi au învăţat multe... Să nu ne îndoim de asta...
Mai greu este pentru cei cuminţi să accepte faptul că nu-i vor înghiţi iadul pe cei rătăciţi. Să accepte povestea fiului rătăcitor nepedepsit...
De aceea, acum, noi, cei care ne simţim treziţi, dacă vom avea încredere în partea lor bună, pe care trebuie să şi-o dezvolte în continuare, le vom căpăta încrederea, pe toate căile universului. Vom putea să-i învăţăm mai departe, să conlucrăm pe tărâmuri înălţate, să creăm o lume după sufletul nostru de azi.
Şi ei vor înţelege încă şi mai bine, şi mai repede, şi mai concret totul, dacă nu îi rejectăm azi. Dacă îi privim aşa cum obişnuim azi să spunem: cu compasiune, cu multă compasiune...
Trezirea noastră trebuie să meargă mai departe, dar iată că ne mai oprim şi noi, din când în când... Ni se spune să fim deschişi, să avem sufletele deschise mai departe, pentru a accepta tot ceea ce azi se află, de fapt, doar la început... Unora le trebuie un impuls pentru o parte generală, altora impulsuri permanente de mers mai departe, într-o uriaşă bogăţie de amănunte pe care le absorb cu bucurie.
Frumos este să ne acceptăm şi să ne ajutăm, indiferent dacă o dezvoltare evidentă apare sau nu în chiar această viaţă.
Mai este un lucru specific acestei perioade de trecere: cel „trezit” merge cu paşi mari mai departe, nici nu ştie cu cât se „trezeşte” cu fiecare clipă care trece... Nu are conştiinţa dimensiunii propriei sale înaintări, treziri, înnoiri, nu crede că alţii nu sunt treziţi şi că oricum nu se vor trezi niciodată. Când conştientizează totul, disperarea lui este foarte sinceră, dar cu privire la propria persoană, pe care şi-o crede rămasă în urmă...
Dar în realitate, diferenţele merg proporţional...
Să ne gândim la asta. La toate.
Normal, cei care simt nevoia. Înseamnă că au nevoie chiar să meragă mai departe, fără să tragă şi fără să poarte în cârcă pe alţii.
Căci fiecare are momentul lui de trezire şi viteza sa de înaintare. Şi fiecare dintre noi avem momentul nostru de trezire în care să înţelegem în mod complex dimensiunile înţelegerilor pe care momentul ni se cere...

marți, 8 septembrie 2009

DOAMNE, FĂ-MĂ ÎNŢELEPT...

Doamne, fa-ma prost!
versuri: Anonim si Victor Socaciu

De-ar fi sa-i luam pe toti la rand,
Si actualii dar si fostii,
Cei mai destepti de pe Pamant
Au fost intotdeauna...PROSTII.

Nu te ruga la ursitoare
Sa-ti faca-n viata ta vreun rost,
Mai bine urla-n gura mare:
"Iubite Doamne, fa-ma...PROST!"

De ce sa tragi ca la galera,
Sa-nveti atatea fara rost,
De vrei sa faci o cariera
Ajunge numai sa fii...PROST.

In lumea asta cu de toate,
Unde se-nvata contra cost,
Pacat ca nici o facultate
Nu da si diploma de...PROST.

Avem impozite cu carul
Dar inotam in saracie
Si ce buget ar avea statul...
Dintr-un impozit pe...PROSTIE...

Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Sa nu-i jignesti, sa nu-i improsti!
O, Doamne, de ne-ar creste graul
Cum cresc recoltele de...PROSTI.

Si-n lumea asta rasturnata,
Unde cei strambi sunt cei mai drepti,
Savantii nostri mor de foame
Si numai PROSTII sunt destepti.

Conform DEX, ironia este o vorbă, frază, expresie, afirmație care conține o ușoară batjocură la adresa cuiva sau a ceva, folosind de obicei semnificații opuse sensului lor obișnuit; zeflemea, persiflare.
Se poate spune că ironia este o cale de atentionare asupra unui lucru despre care nu este destul de uşor oamenilor să-l folosească direct, căci poate aduce jignire.
Iar cântecul este astăzi o formă destul de rapidă de răspândire a mesajului dorit.
Dar în acest cântec este şi foarte multă tristeţe... Cel puţin aşa percep eu...

Este trist că nu avem învăţătura care să ne facă înţelegători şi, departe de a-i dispreţui, să înţelegem că fiecare om este bun pe o anumită felie de activitate.
Greu de crezut că, încurajat frumos, acordându-i-se răbdare şi încredere, fiecare om poate să ajungă să cunoască tot ceea ce poate cunoaşte azi un om titrat. Poate chiar şi mai mult, depinde de fiecare om în parte.
CÂTĂ LUME POATE SĂ ACCEPTE AZI ACEST LUCRU?!
Ştiu că nu este un subiect care să placă, dar îmi propun să atac multe subiecte de acest fel în viitor, purtând totuşi respect celor care au altă părere. Sper să ne obişnuim cât mai mulţi oameni să privim şi cealaltă faţă a lumii, astfel...
De aceea numesc aceste texte scurte: simple note...
Aşadar, ceea ce se poate spune este că societatea omenească nu are azi interesul să accepte că lumea nu este de loc proastă, nepricepută, murdară... Unii oameni au mai multă experienţă şi intră în pricepere mai repede, alţii ar intra – doar că nimeni nu are răbdare cu ei... Atâta timp cât educaţia se face în sistem concurenţial şi profesorii nu au ei înşişi învăţătură pentru a explica cu răbdare tuturor exact atât cât trebuie la fiecare vârstă în parte, vom avea oameni nepuşi în valoare oriunde în societatea noastră.
Şi ei se zbat, şi de multe ori reuşesc să-şi facă loc în societate, în pofida dispreţului cu care sunt înconjuraţi. Nu se pricep la ce trebuie făcut, căci nu a avut nimeni răbdare cu ei, de aceea nici ei nu au răbdare să înveţe până la capăt, acum, ceea ce le trebuie să-i facă mai buni, mai pricepuţi...
Nu cred că este o revanşă binemeritată, dar este un lucru care ne poate da de gândit, un lucru pe care să nu-l mai tolerăm în viitor. În altă lume, în altă societate.

Sunt fericită că aceste lucruri se vor remedia cândva şi că fiecare dintre noi îşi va lua învăţătura de care azi nu are parte...

Cei care aţi citit cele scrise de mine despre societăţile omeneşti retrase [http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/03/calatoria-astrala.html – punctul2. Vânătorii de vise], coordonate şi îndrumate îndeaproape de către moşii pământului, să ne reamintim că fiecare om, fiecare spirit s-a întrupat în astfel de societăţi, trecând prin învăţăturile lor. Fiecare astfel de viaţă a fost mare oportunitate pentru a se forma şi dezvolta încredere în forţele proprii, învăţaţi, încurajaţi, ocrotiţi şi ajutaţi din toate punctele de vedere de cei mai mari ajutători ai Pământului.
Până în secolele V – VII d.Ch. toată populaţia planetei a trecut prin astfel de vieţi, după necesităţile proprii de lucru şi de învăţătură. O astfel de adaptare şi de întărire a fost necesară tuturor, indiferent dacă fiecare spirit în parte avea multă sau puţină experienţă: s-a format în egală măsură şi întărirea celor care au lucrat ca ajutători, alături de moşii, călătorii şi învăţătorii lor.
Multe ar fi de spus. Dar principalul lucru este ca NU EXISTĂ PROŞTI, CI OAMENI NERĂBDĂTORI, INTOLERANŢI ŞI DISPREŢUITORI în lume, de la care chiar ceilalţi învaţă, dezvoltând inconştient tot ceea ce este în inconştienţa celor acuzatori. Suntem deştepţi, dar nu ne cunoaştem limitele inferioare şi acuzăm la rândul nostru cu multă inconştienţă.
Aşa cum spun multe cărţi azi, este bine să ne recunoaştem în cuvintele noastre partea de intoleranţă şi de dispreţ, ceea ce nu înseamnă că nu trebuie să încercăm să echilibrăm situaţii care depăşesc limitele bunului simţ.
Şi, aşa cum spuneam şi altădată, mai bine înlocuim dispreţul cu preţuirea părţii bune a omului: treptat el singur îşi va pozitiva toate celelalte aspecte ale vieţii sale. Pe cât va putea, dar atât cât va putea va schimba faţa Pământului...

joi, 3 septembrie 2009

VIAŢA NOASTRĂ – ÎNTRE PĂCAT ŞI NECESITATEA SCHIMBĂRII

Chiar dacă unii cititori iarăşi nu vor fi de acord cu mine (şi le respect părerea) este necesar să tot spun că nu mai este cazul să mai credem în păcat. Iisus ne-a vorbit despre păcate pentru că atunci, cred eu, şi în acel loc de pe Pământ, ar fi luat mai mult timp să încerce să demonteze acestă idee provenită de la preoţii egipteni, preluată de la Moise şi lăsată moştenire iudeilor din generaţie în generaţie. Cred că a procedat mai corect să vorbească despre noile învăţături, decât să le demonteze pe cele vechi.
De fapt, vremurile sunt bine socotite întotdeauna pe temeiul de necesitate. Sunt bolnavă pentru că m-am născut cu sensibilităţi trupeşti mari: în mod special să mă obişnuiesc cu cele din societatea contemporană, să înţeleg beneficiile şi limitele acesteia, să mă pregătesc pentru societatea viitoare: ori pe Pământ (dacă va fi nevoie de mine în continuare) ori în alte părţi ale universului – acolo unde va fi nevoie să merg...
Să nu-mi ia mult timp dezobişnuirea de obiceiurile cele vechi, de aici, de acum, la fel ca şi de orice fel de excese care ţin de societatea şi modul de existenţă actual. Pentru că facem excese şi nici nu ştim ce sunt ele, nu ştim care este limita între exces şi normal, într-o societate în care limitele sunt împinse foarte departe...
Am probleme digestive – dar părinţii mei nu au avut, nici măcar la vârste înaintate. Eu chiar am avut mereu, de când m-am născut şi îmi amintesc mereu că nu trebuie să dau iama prin ciocolată sau vinete tocate, să nu mă las influenţată de pofte (mmm... pizza, chiar şi vegetariană... nu, nu!!), nu margarină, nu unt...nu, nu!!.. şi aşa mai departe..
MAJORITATEA DINTRE NOI AVEM PROBLEME DE SĂNĂTATE ŞI NU PENTRU CĂ AM FI PĂCĂTOŞI.
SUNĂ FOARTE MODERN SĂ SPUNEM CĂ... AVEM O KARMĂ ŞI CĂ ACUM ARDEM KARMA...
DE FAPT ESTE ACELAŞI LUCRU.
Avem în schimb corpurile puternic deteriorate sau suprasolicitate datorită, pe scurt:
– moştenirii din vieţile părinţilor, bunicilor, străbunilor noştri care au trăit în condiţii foarte grele (frig, foame, muncă silnică). Să nu uităm că nu au fost tot atâţia oameni cu biciul ca şi cei de sub bici; din scrierile moderne ar rezulta că au fost mai mulţi oameni cu biciul în mână – decât cei care au muncit şi au trăit silnic, în trecut;
– experimentelor atomice din 1920 încoace. nu mai comentez, ştiţi şi voi ce înseamnă asta;
– radiaţiilor puternice ale antenelor, ale aparatelor pe care le iubim: telefoane mobile – mai ales – PC-uri, aparate de uz casnic, avioane;
– poluare materială, sonică şi mai cu seamă emoţională: ceea ce numim acest lucru azi este parctic nimic comparativ cu acelaşi lucru în secolele anterioare.
Unor oameni le trebuie acum doar intrarea în echilibru: câte puţin schimbat din toate – adică fără excese. Altora – numai un strop din ceva anume, schimbarea într-un singur punct. Alţii se pregătesc de trăiri oarecum asemănătoare cu cele de acum şi trecerea poate să le fie uşoară, adaptarea rapidă şi fără influenţe în trăiri. De fapt nici nu au mare nevoie de schimbare.
Dar mulţi au nevoie de schimbare, le este greu să o accepte, şi numai prin exemplul personal al unor spirite puternice vor putea înţelege totul, pas cu pas. Şi vor învăţa, de asemenea, să ofere ajutor, la rândul lor, celor care îl vor necesita mai departe, în evoluţiile lor.
Nu este uşor să renunţăm la cele pe care le avem acum, în mijlocul unor populaţii care încă mai au nevoie de tot-tot-tot ceea ce ne înconjoară. Fiecare lucru din societatea noastră, din viaţa noastră – are un rost, UN MARE ROST...
Mă gândeam, pe drumul destul de lung de la telecabină la pensiune (ce frumos numeam pe vremuri: cabana!!..) din Padina... cât de greu îmi este să trăiesc în Bucureşti-Obor (în Titan sau Militari parcă nu îmi este atât de greu) şi cât de uşor îmi este să merg pe toţi munţii din ţară!! Ce înseamnă să te obişnuieşti cu un asemenea trai, atunci când alţii văd muntele pe la 25 de ani prima dată... Pot să trăiesc în Bucureşti, dar mă simt în largul meu numai în munţi, chiar dacă îmi e şi mie frică de urşi....
Dar prin greutatea mea de acasă a trebuit să schimb multe lucruri în viaţa mea, care au fost de folos oamenilor, rând pe rând. Este drept că aşa am supravieţuit eu însămi, fără bani daţi medicilor, fără medicaţie specială pentru fiecare dintre sensibilităţile mele; însă mai departe fiecare lucru a creat căi de acces către mulţi oameni din jurul meu, pe care i-am ajutat să se ajute singuri pe drumul vieţii lor, mai de parte. Să nu fie şi să nu rămână dependenţi de alţii, bineînţeles pe cât posibil şi căutând fiecare în parte să-şi cunoască limitele şi necesităţile de primire de ajutor, la nevoie. Căci sunt şi nevoi reale, iar dacă nu le luăm în consideraţie nu facem decât să agravăm, în loc să reparăm.
Toate trebuiesc folosite în echilibru.

Am venit să schimbăm lumea.. Cu toţii – mai devreme sau mai târziu. Nu suntem eroi, nu avem cai năzdrăvani şi nici măcar motociclete scumpe, suntem oameni simpli, normali, aşezaţi, cuminţi... Prin tot ceea ce trăim ajutăm să se schimbe lumea noastră. Chiar şi numai prin ceea ce acceptăm. Atitudinea noastră faţă de ceea ce trăim este radiantă ...cum nu putem să credem, de cele mai multe ori! Credem că gândim în mintea noastră, credem de multe ori că suntem inutili pentru că nu suntem în lumea mare, nu vorbim la microfon sau nu scriem în ziare. Când ne lăsăm pradă disperării, influenţăm mii de oameni în jurul nostru. Când privim cu bucurie pe ferestră, chit că plouă sau e cer senin, acelaşi număr de oameni sunt influenţaţi de noi. Îmi amintesc că, într-o seară, cu câţiva ani în urmă, nu puteam sta pe scaun din cauza unei stări în care revolta mi se împletea cu senzaţia efectivă de plâns. A trebuit să-mi dau cu apă rece pe faţă de câteva ori, ca să-mi revin... A doua zi am aflat că în după-amiaza trecută toţi pieţarii fuseseră daţi afară din fosta piaţă Obor. Mi s-a povestit cum au luate cu buldozerul tarabele de pe margine, pentru a determina oamenii să părăsească piaţa, cum urlau şi plângeau oamenii, cum alţii ocărau plini de revoltă... Ziceau că în trei zile aveau să înceapă săpăturile pentru o nouă clădire a pieţei... nu mai puteau aştepta nici o zi...
(Nici azi nu au început lucrările acolo, cu adevărat... Fie vorba între noi...)

Am venit să desfiinţăm vechi concepte şi să creăm altele. Şi ele vor fi de trecere. Eu nu mai sunt de acord cu cuvintele „traumă”, „dezastru” – acolo unde nu este cazul. Unde este – este. Dar nu oricând şi oricum. Voi mai scrie despre acest lucru.
Am venit să luptăm cu prejudecăţi şi să le învingem, să insuflăm curaj, bucurie de viaţă, acolo unde generaţiile anterioare mai suferă şi azi din cauza amintirilor războiului, închisorilor comuniste, frigului şi foamei. Chiar religiei. Refuz să mă simt o păcătoasă pentru un Adam inexistent. Dar iau Noul Testament care este pentru mine cartea de bucurie a vieţii...
Nu consider că avem o karmă, ci o sarcină. O datorie cu un alt sens: în nici un caz acela de păcat. Planetele retrograde ne ajută şi ne împing de la spate, ne impulsionează să intrăm în sarcină, nu ne pedepsesc pentru păcate şi karme imaginare. Undeva, cândva, cineva a adus ideea şi mulţi alţii o dezvoltă azi, indiferent dacă lucrurile sunt reale până la capăt sau nu.
Datorită sarcinilor nostre duse la capăt se schimbă lumea.
Am venit pentru perfecţionări. Să ridicăm calitatea. Indiferent a cui calitate, indiferent la care nivel. De la un nivel mic la un nivel un pic mai mare. De la unul foarte mare, la unul mult mai mare... Acolo unde ne aflăm – noi, cei care suntem conştienţi acum de noi înşine, de paşii noştri. Să nu exagerăm, să nu pretindem, să ne străduim să facem noi tot ce putem mai bine, chiar atunci când măturăm o cameră, când spălăm un ciorap... Este drept că prietenii mei ştiu bine că eu spun că nu vreau să fiu perfectă; o spun pentru că şi aşa lucrez mult la detaliu înaintat, la corectitudine din punct de vedere al cunoaşterii pe care o pun în vorbe. Dacă aş merge mai departe, aş înnebuni şi aş cere şi altora să înnebunească. Trebuie să existe un echilibru în ceea ce fac; şi îl caut permanent. Străduinţa – cum se spune prin multe locuri, este scopul, nu neapărat scopul însine. Îmi place matematica când se spune „tinde către infinit”. Cred că multora place!!
Am venit să schimbăm ceva, schimbându-ne pe noi înşine. Chiar prin suferinţă. Să arătăm că o putem face, chiar prin suferinţa noastră. În mic, fiecare om în parte este un Iisus. Despre Iisus numai de bine: de ce nu şi despre noi ... numai de bine?! Nu mă refer la cazurile de fapte rele. Poate mă doare noţiunea de păcat şi de karmă, atunci când mă întâlnesc foarte des cu ele. Nici nu mai vreau să spun acum prea multe despre „arderea” karmei. Am mai scris de câteva ori despre acest concept, de ardere a karmei. Şi am mai propus, şi voi propune în continuare: să nu mai ardem, ci să gestionăm... Cred că nu se înţelege acest lucru, care presupune şi faptul de a refuza să mai fim victimele cuiva, societate (abstract) sau familie, vecini – cunoscuţi în general (concret).
Celor care mă duşmănesc le dau "Buna dimineaţa, ziua, seara" fără încetare, şi aşa poate ajung să se ruşineze şi ei la un moment dat de duşmănia lor !! Nu merit să fiu duşmănită, dar înţeleg pe cel care crede că sunt demnă de duşmănia lui... Accept, dacă nu pot să-i schimb părerea... Dar am reuşit de multe ori, iar asta este o încurajare. Dacă simt că nu am şanse, după o încercare-două, mă retrag, chiar dacă omul crede că îl duşmănesc, sau dispreţuiesc, etc. Daca vrea să creadă asta, este dreptul său, acum cred că multă lume ştie că acesta este felul meu de gândire. Dau dreptul căci îl are. Fără nici un fel de discuţie.
Dacă adevărul este altul, se va lămuri cândva. Chiar şi după terminarea vieţii, când le vom şti toţi, pe toate. Şi acest lucru – fără nici un fel de îndoială.
Voi veţi găsi şi multe alte exemple.