
Eu însumi am o experienţă tristă şi lungă, în propria mea viaţă... aproape zece ani din viaţă, între 9 şi 18 ani m-am chinuit să mă concentrez la matematică şi, cu toată dorinţa sinceră... mi-a fost imposibil... Toată lumea spunea că nu sunt proastă... doar că nu mă pot concentra la aşa ceva... Puteam să fac orice mânuind cuvintele – doar cifrele, nu!! Un singur moment din viaţă a schimbat radical acest aspect, dar nu pentru a face din mine un poet al matematicii!! Am rămas aşadar fidelă cuvintelor care curgeau şuvoi din inima mea, care se aşterneau... nici eu nu ştiu cum, când, pe pagini întregi, scăldându-mi sufletul în lumina lor scânteietoare...
Dar peste tot, întotdeauna, am auzit aceeaşi expresie, de-a lungul întregii vieţi: lipsă de concentrare... n-ar fi prost... dacă s-ar concentra un pic... ar face treabă bună...
În ultima vreme ne-am „modernizat” expresiile!! Spunem „incapacitate de focusare”... Şi mie îmi plac expresiile moderne, aşa că le folosesc şi eu, deşi prefer, atunci când găsesc alternativă în limbajul obişnuit, să le folosesc cu drag. Aşadar, o să folosesc în cele scrise de mine aceeaşi veche expresie: concentrare.
Dar, de fapt, aş numi acest aspect, despre care aud din ce în ce mai des în ultima vreme, puţin altfel, din altă perspectivă: în loc de incapacitate de concentrare – CAPACITATE DE RECUPERARE: a necunoaşterilor din perioada anterioară de trăire a omenirii.
O sete uriaşă de informaţie şi de aplicaţie: de A ŞTI şi de a MUNCI, de a lucra. Indiferent ce anume, manual, tehnologic, mental; indiferent pe ce căi, după înclinaţiile generale ale fiecărui spirit întrupat. După necesităţi de supravieţuire, după obişnuinţe şi după pofte, după interese materiale, spirituale – cu toate implicaţiile negative şi pozitive deopotrivă.
Aşa cum bine ştim – de altfel – azi, la absolut toate nivelele societăţii în mijlocul căreia ne-am întrupat acum.
Vom vedea că rădăcinile tuturor acestor aspecte pornesc din alte părţi: le cunoaştem într-o măsură destul de mare, dar nu reuşim să folosim întotdeauna simplitatea cunoaşterilor noastre. Dar modul în care punem perspectiva în faţă impulsului obişnuit ne conduce la înţelegerea acestor aspecte, creind în acelaşi timp bazele unor înţelegeri detaliate ulterioare, din ce în ce mai profunde pe măsura trecerii timpului.
Ştim bine că omul de rând a avut acces la cunoaştere, la libertate şi la acţiune abia în ultimul timp; şi mai ştim că înainte de secolul XX omul de rând nu a avut niciodată acces la cunoaştere şi acţiune liberă.
Acest lucru nu este chiar în întregime adevărat, după cum încerc să arăt în scrierile mele. Organizarea spirituală a lumii a oferit posibilităţi multiple – chiar dacă ele erau reduse, în felul lor, limitate până la un anumit moment, limitate la un teritoriu destul de restrâns: special create pentru recuperarea efectelor libertăţilor de la care spiritele erau reţinute în întrupările lor în societăţile deschise. prin reîntruparea lor în societăţile retrase
(http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/03/calatoria-astrala.html) ,
răspândite în mod echilibrat în lumea întreagă.
De aceea flacăra libertăţii şi a acţiunii libere, prin care se crează şi se dezvoltă cunoaşterea, a fost astfel întreţinută permanent, până când societăţile deschise au fost obligate să ţină cont de avântul de eliberare al popoarelor.
Dar oamenii au rămas cu flacăra aceasta mereu aprinsă în suflet. Au luptat pentru ea, pentru aprinderea ei la lumina mare a lumii, neştiind nici ei de unde le venea dorul nestins de libertate, de colindat, de învăţat şi de lucrat...
Şi încă nu au ajuns acolo unde şi-au fi dorit – dar nici departe nu sunt, totuşi. Se mai luptă cu barierele sociale, familiale, personale. Şi speră să ajungă să-şi cucerească cândva propriile teritorii pierdute...
Ajungem azi să ne dăm seama că există în lume o masă uriaşă de oameni doritori de cunoaştere şi de implicare în cunoaştere, dar şi o masă de oameni doritori de activitate. Şi cei din a II-a categorie ar fi doritori de cunoaştere – dacă societatea ar avea răbdare cu ei, să ajungă pe îndelete să cunoască treptat tot ceea ce necesită – simplu şi corect – fără exagerări şi impunere. Să avem o societate care oferă celor care doresc să primească, după puterile de concentrare, după cerinţele dezvoltărilor – într-un cuvânt: după cum simt oamenii. Să avem un sistem foarte elastic în multe din aspectele sale.
Căci cei care dau impresia că nu se pot concentra, rămânând doar "proştii satului", sunt de fapt spirite ancorate în universalul societăţii lor, purtaţi de mareele noutăţilor care pentru ei se desfăşoară peste tot în lume. Asemenea fluxuri, maree, îi determină să nu se poată concentra la greoaia analiză matematică, al cărui rost nu o explică în amănunt nimeni, la greoaiele analize literare care nu fac cunoştinţă cu gândirea, ci doar o disecă – poate de multe ori acolo unde doar farmecul poate spune ceva sufletului, raţionalul strângând sufletul în cuşcă şi stârnind tocmai de aceea leopardul din pisică...
Nici asta nu ar fi rău – dar o să ne gândim la asta altă dată.
Atras de minunile care se petrec permanent dincolo de cuşcă, copilul, tânărul şi omul ajuns la maturitate tânjesc după libertatea de dincolo de gratii. Lumina noastră ne permite libertate, iubire, bunătate. Fericire. Sufletul le vrea pe toate. Minţi reci, raţionale exclusiv, construiesc cuşti şi colivii, construiesc teorii privind ne-necesitatea sufletului după care chiar ei tânjesc cu disperare...
Toţi tânjim, poate, cu mai multă sau mai puţină disperare, după ceva. Forţaţi de împrejurări sau liberi. Oameni bogaţi şi oameni săraci, sănătoşi şi bolnavi deopotrivă.
Cred că istoria vieţii umane din ultimele milenii a cuprins epoca muncii forţate şi epoca războiului forţat. Creaţia umană – aceea care a dat şi care dă în continuare valoare omului – a fost "norocul" unor puţini oameni. Au fost epoci sterpe în domeniul relaţiilor inter-umane echilibrate. Era poate nevoie de aşa ceva, pentru ca omul să-şi dea seama ceea ce poate dori la un moment dat, cu disperare. Dar putem să înţelegem că este nevoie acum să ne remodelăm obişnuinţele. Să ne periem fricile, jena, reţinerea din faţa unor relaţii echilibrate; şi să ne dezvoltăm dincolo de planul sexual şi obedient, concurenţial, pe care s-a axat familia, trăind în mijlocul unei societăţi în care a învăţat în special aceste lucruri. Este moştenirea acelei vechi societăţi de impunere prin forţă – o societate calată pe distrugere şi incapacitată în domeniul reconstrucţiei rapide în orice plan de trăire: material şi spiritual. Adică a unor aspecte care au adus oboseală şi lipsă de înţelegere în planul relaţiilor interpersonale.
Însă societăţile retrase – care au avut rolul de a continua spiritualitatea societăţii general-pământene străvechi (lemuriană şi atlantă, dinainte de ultima glaciaţiune) au menţinut, aşa cum spuneam, atâta timp cât a fost necesară, starea de creaţie şi de întreţinere a relaţiilor liniştite, libere, inter-personale şi inter-grupale. Au încurajat cunoaşterea în aplicaţiile vieţii cotidiene şi schimbul de cunoaştere. Pentru ca astfel omenirea să nu uite să lupte mai departe pentru transformarea întregii lumi într-o asemenea formă de societate. Să nu mai fie o astfel de societate "retrasă", ci să devină treptat o societate deschisă creaţiei, înţelegerilor între oameni, libertăţii spirituale în toate manifestările ei înălţate.
Adică numai astfel de manifestări să fie, şi să rămână deschise în lume, în care orice om – posibil, deşi greu de crezut – poate să fie susţinător echilibrat şi creator universal.
Căci dacă s-a putut dată – se mai poate oricând. Este drept că, depăşind epoca de cunoaşteri profunde privind negativităţile personale, ne cunoaştem treptat puterile noi, accentuate odată cu creşterea vibraţiei planetare. Se permite astfel nu numai intrarea unui volum uriaş de informaţii în subconştientul uman – dar în special conştientizarea şi folosirea acestora treptat, în volum sporit.
Se formează astfel un front larg de distribuţii de atenţie, pe suportul încă puţin experimentat, din acest punct de vedere: dar care se lărgeşte permanent, căci se întăreşte voinţa omului, dorinţa sa expresă de a o face.
Majoritatea oamenilor învaţă acum să se concentreze în feluri diferite: de la unul – la mai multe elemente de lucru sau de cunoaştere. Dar mintea ne este acum în mod mult mai complex deschisă, chiar dacă conştientizăm acest lucru mai mult sau mai puţin. Încep să sporească înţelegerile profunde, începem să înţelegem confuziile care au condus la încadrarea oamenilor în categorii grosier exprimate: proşti, inculţi, etc. Trăim o perioadă în care conştientizăm direct un volum uriaş de informaţii vehiculate în – şi din – întreaga lume. Atenţia noastră se împrăştie în nenumărate direcţii, după cum fiecare informaţie trece prin simţurile care se cuplează la şuvoaiele conştiente sau subconştiente. Pendulăm între multele lucruri de care suntem conştienţi, fără să avem puterea să ne oprim la un singur element – sau oricum, la un volum restrâns din multitudinea celor înconjurătoare. Devenim conştienţi de faptul că a spune despre oameni că sunt proşti este ceva greşit. Fiecare avem o înclinaţie personală pe care se formează o specializare. Şi toate se dovedesc importante până la urmă, în lumea noastră.
Cei care au folosit astfel de expresii îşi reconsideră atitudinea. Îşi dau seama că sunt unii oameni care au avut condiţii să se concentreze în felul propriu în mareea informaţională subliminală, proprie acestui moment. Dar ei se includ – mai mult sau mai puţin conştient – pe alte segmente de utilizare a celor primite: şi asta este normal, pentru consolidarea propriei aplicaţii de destin. Cel care citeşte – nu vrea să mai şi măture, decât obligat, şi astfel neatent la ceea ce face. Este numai un exemplu – dvs. veţi găsi şi altele.
Treptele următoare vor cuprinde paşii spre echilibrare pentru toţi, spre folosirea deschisă a unei game mult mai largi de posibilităţi proprii şi disponibilităţi din mediul de trai.
O asemenea atitudine poate să devină o bază de extindere a experienţei, în mod chiar conştient, în lumea de întrupare (de naştere). Înţelegerea şi acceptarea celorlalte segmente spirituale în mediul de trai, acceptarea bogăţiei deosebite a informaţiilor şi aplicaţiilor este parte din universalizarea noastră fără sfârşit.
Iată aşadar aspecte ale realităţii pe care le trăim în acest moment.
Iată aşadar cum trăim azi o bogăţie de recuperări – chiar dacă mai mult sau mai puţin conştientizate, pe care prea puţini o acceptă ca stare normală de spirit.
Realitatea ne demonstrează lucruri pe care cu greu le acceptam în trecut. Ne miram cum mulţi oameni care nu au prea multă şcoală au însă un talent deosebit în artă, în afaceri, le merge mâna, le merge mintea: la lucruri bune şi rele deopotrivă. De multe ori avem tendinţa de a le vedea pe cele rele, căci subconştientul ne trimite mesaje (le numim: intuiţii) despre negativităţile pe care avem nevoie să ni le cunoaştem şi să le estompăm. Căci suntem influenţaţi fără să ştim de toate cele din jur, şi astfel de influenţe (amprentări) trebuie să ni le cunoaştem şi să ni le estompăm, alături de cele pe care le purtăm deja în zestrea cu care venim în această lume.
Aşadar, sunt oameni care nu se pot încă concentra decât pe supravieţuire şi în acest plan îşi caută talentele. Majoritatea dintre noi facem acest lucru, de fapt, mai mult sau mai puţin. Iar acesta nu este un motiv de dispreţ, indiferent dacă această cale este constructivă sau distructivă. Poate doar compasiune, atunci când este cazul... Nu ne putem controla total fricile, temerile, neîncrederile şi acesta este un motiv în plus să nu ne putem concentra total în această lume, în această uriaşă aglomeraţie planetară. Dar putem, în schimb, să acceptăm, să tolerăm neputinţele umane la modul general – aşa cum învăţăm să ni le tolerăm pe cele personale.
Vremurile grele se termină însă, şi schimbarea lor conduce la conştientizarea tuturor faptelor, gândurilor noastre, imoralitatea relaţiilor întreţinute, crearea de conjuncturi active de distrugere masivă: de la mediul de trai – la cel social (oamenii) şi la relaţii inter-umane de încredere, conlucrare, înţelegere.
Experienţa trăită astfel devine învăţătură pentru eternitate.
Şi în eternitate vom şlefui manifestările conştientizate astfel.