CÂTEVA CUVINTE DESPRE ENERGIILE VERII

Întrucât nu toată lumea are obişnuinţa să citească şi comentariile, reiau aici un subiect discutat la comentarii ieri, posibil să fie util şi altora.

În acestă perioadă a anului energiile sunt din ce în ce mai mari, adică în valuri din ce în ce mai dense, de frecvenţă din ce în ce mai ridicată - până de Sânziene. Valurile de acest fel ne pot oferi uneori multe simţiri mai presus de dorinţele noastre curente.
Nu plecaţi din lume, este o falsă impresie că retragerea din lume ne fereşte de ispite. Fără eforturi în această perioadă energiile nefolosite ni se vor descărca pe singurele persoane cu care venim în contact, chiar şi pe animalele din curte. Ne putem trezi că aruncăm cu farfuria de pământ, chiar dacă ştim ca biata farfurie nu are nici o vină. Este mai bine să stăm în lume, să ne vedem de treburile zilnice, să nu ne băgăm în discuţiile altora pe post de moderatori, căci putem fi prinşi în jocul nervilor lor.
Este posibil să ne confruntăm cu dureri de articulaţii, spasme musculare, insomnii, stări de frică, îngrijorare, amărăciune, uneori doar febrilitate, alteori chiar şi nervozitate, agresivitate. Nu trebuie să ne speriem, ci să ne observăm ieşirile, să-i observăm şi pe cei din jurul nostru şi pe cei din jurul nostru, să înţelegem că totul este dat spre conştientizarea propriilor noastre neputinţe.
Astfel de energii de frecvenţă foarte mare ne sunt date spre binele nostru, spre conştientizarea propriilor noastre neputinţe şi îndreptarea lor în conştienţă. O conştienţă activă - mai multă sau mai puţină - după cum poate fiecare.
Şă ne ridicăm chipul spre ceruri, sufletul spre lumină, să învăţăm din propriile greşeli şi din greşelile celorlalţi. Să-i ajutăm şi pe ceilalţi din jur să-şi depăşească neputinţele. Mai cu o glumă, mai cu o vorbă plină de sens......
Energiile vor creste, pana ce multi dintre noi le vom putea vedea, cu ochii liberi, daca nu suntem acaparaţi de griji, probleme, dureri, amaraciuni... Se pot vedea uneori ca o ninsoare alba in mijloc de vara, in lumina puternica, in miezul zilei, mai ales in locuri liniştite, chiar pe fundalul frunzişului pomilor... chiar si in mijlocul marilor oraşe, gălăgioase şi prăfuite !!! Pe timp de soare şi pe timp de ploaie deopotrivă!!

În anii trecuti spuneam oamenilor din jurul meu cum marii conducatori adevarati de popoare libere, in stravechimi, aveau puterea sa intensifice pentru oameni asemenea energii - nu pentru mult timp însă, ca sa nu le fure naturii si sa le dăuneze astfel vieţuitoarelor mărunte. Le-am aratat - si arat în continuare si altora - cum au surprins foarte bine acest fel de lucrare invioratoare realizatorii filmului Intoarcerea Regelui din Trilogia Inelelor (ecranizare exceptionala dupa romanele mitologice ale lui J.R.R. Tolkien): la sfârşit, când are loc încoronarea regelui, cântecul lui special intensifică energiile care cad peste oameni ca petalele de trandafiri.
De altfel, de la astfel de fapte bune ale vechilor conducători ai popoarelor a ramas impamantenit peste tot obiceiul de a arunca cu petale de trandafiri in calea oamenilor importanti, la momente importante, la nunti, la întâmpinări de oaspeţi etc.
Vă doresc sănătate, bucurie, linişte sufletească, să fim cu toţii părtaşi frumoşi la tot ceea ce ne oferă cerurile şi pământurile deopotrivă!!

"SIMPLE NOTE"

O prietena a mea, si prietenă a blogurilor mele, mi-a propus sa fac un fel de tableta cu ganduri scurte, printre articolele cu greutate.
Am invârtit mult ideea, mi se părea mult si poate ca uneori nici eu nu mai am putere să mă încarc cu altele. Dar pe urmă m-am gândit sa dau curs ideii pentru ca oricum aveam eticheta SIMPLE NOTE .

"Simple note" era titlul unei cărţi de x. Kalustian. Abia în ultimii ani am aflat că se numea Leon Kalustian... În mintea a fost întotdeauna aşa: un scriitor rus... Nu rus – sovietic. Era singura carte pe care nu o citisem din biblioteca tatălui meu până pe la 11 ani – mă refer la cărţi pe care le numise cineva, cândva, „uşurele”. Căci era acolo si Capitalul (imi bagasem nasul prin cărţoiul gros, cartonat elegant si decretasem că o sa fie interesant când o sa fiu mai mare... mare ca tata: tata era un mare destept si voiam sa ajung ca tata, deci Capitalul urma sa fie cartea aceea groasă care urma să mă facă desteaptă ca şi el...)
M-a ros intotdeauna faptul ca nu mă atrăgea cartea aceea, “Simple Note”. Dar nici nu puneam mâna pe ea, şi nu am ştiut niciodată de ce mi-a venit aşa.
Mai târziu mi-am dat seama că nu le pot citi nici dacă aş vrea, pentru că fără să ştiu prea clar uram în sinea mea sistemul politic ale cărui baze i le pusese şi Marx, şi sovieticii, pentru că datorită lor ajunsesem acolo unde ne aflam acum…
Lucruri auzite în casă, în trecere între curtea cu nuc şi corcoduş – şi sufrageria din lemn negru şi scump, „de pe vremuri”.
Şi „vremurile” au trecut...
Acum câţiva ani – puţini oricum – am ascultat o scurta emisiune pe un post de radio care vorbea despre … Kalustian şi cartea sa… Simple Note… Nu ascult acasă radio de prin anii 199.. , dar atunci făceam ordine in biblioteca şi dădusem drumul pur si simplu… pentru că pur şi simplu…
Doamne… Doamne!!!!! Ce frumos putea sa vorbeasca doamna aceea despre toată sensibilitatea care era cuprinsă in acele rânduri de carte… Nu ştiu… cartea nu o mai avem… Şi acum cred că nici anticariatul nu… sau poate… chiar o să mă interesez… Doamna de la radio spunea despre eleganţa şi rafinamentul, despre profunzimea metafizică a lui Kalustian… şi ce-o mai fi spus dânsa pe acolo… că pe mine mă bufnise deja plânsul…

Scriitor, jurnalist român, venit din rădăcinile neamului armean.
Ca şi jumătatea armeană a tatălui meu. Punct.

Poate că nu Capitalul urma să mă facă pe mine mai deşteaptă… dar cu siguranţă că acea carte… da.. Şi poate că nu mai deşteaptă, dar oricum mai rafinată, mai elegantă la scris. Căci am fost întotdeauna un om cu un rudiment de cultură, cu o spoială de ţinută, şi m-a durut întotdeauna asta, şi am luptat să mă modelez, profitând de singurul lucru pe care mi l-am considerat de preţ vreodată, chiar dacă nu chiar de preţ foarte mare: vorba scrisă.

Dacă aveţi o clipă liberă, citiţi ceva frumos (cred eu..) la următoarea adresă:

http://arevahar.wordpress.com/2008/09/26/centenar-leon-kalustian-un-aristocrat-al-verbului-vartan-arachelian/

Leon Kalustian a apucat revolutia şi probabil a murit atunci când speranţele noastre de frumos şi bun încă nu se ofiliseră. În 1990...........
Leon Kalustian nu a fost rus, nu a fost sovietic. A fost un român, un om sobru, echilibrat, corect şi bun.
“Frumos, de o eleganţă à la italienne, dar tăcut şi discret, plin de farmec”...
„O conştiinţă care simte scrisul ca o misiune solemnă, sacerdotală”....

Aşa cum era şi tatăl meu.

De multe ori spunem frizând indiferenţa aceea dispreţuitoare.. sau nu ştiu cum s-o numesc… “Ce-am avut şi ce-am pierdut”…
Însă eu, acum, spun cu atâta regret… ce-am avut… şi am pierdut…
Măcar voi să învăţaţi din greşelile mele.

SUBCONŞTIENTUL: POVESTEA UNEI CENUŞĂRESE

1. CÂTEVA CONSIDERENTE TEORETICE

Despre subconştient s-au scris destule cărţi în ultima vreme, multe dintre ele traduse în lb. romana. Cu toate acestea, mediile de informare în masă continuă să vehiculeze informaţii superficiale cu privire la subconştientul uman. Oamenii de bună credinţă duc vorba mai departe şi privesc cu scepticism (de multe ori cu dispreţ) sau chiar şi numai cu indiferenţă la cei care, din experienţă proprie, încearcă să schimbe un pic sistemul de valori cu care ne-am obişnuit. Cu siguranţă se rescriu paradigmele acestei lumi noi şi chiar este cazul să ne ajutăm, să o facem chiar noi, împreună, căci nu vine nimeni, de nicăieri, să ne-o facă. Propoziţii de felul ”Subconştientul este cam prost” sau “Staţi puţin, el nu este cam prost, dar trebuie educat”… Şi educaţia merge destul de des către satisfacerea dorinţei de câştig material, de putere, de faimă. Nu vorbesc de oamenii care au dorinţe echilibrate. Cine nu-şi doreşte ceva dintre cele de mai sus intră în categoria “neinteresanţi” sau “rataţi”. Nu vreau să lungesc mult prezentarea negativă: nu pentru că nu ar intra în subiectul dezbătut, ci pentru că ne-am obişnui prea mult cu idei de felul acesta. Confuzia dintre memorie şi subconştient – noţiuni care doar par apropiate, dar în realitate sunt totuşi diferite – ar putea conduce la alt efect decât cel scontat de mine. Subconştientul cuprinde memoria lucrurilor cunoscute – dar memoriile (cunoscute sau necunoscute) sunt doar o mică parte din tot ceea ce înseamnă subconştient.
Părerea mea este că subconştientul uman este un computer extrem de exact. Cu programe de o complexitate remarcabilă, cu o funcţionare de care suntem conştienţi doar în proporţie de cca.1 – 2% în medie pe omenire. Şi cei conştienţi nu ar fi neapărat cei care scriu sau ţin cursuri, conferinţe: de fapt ei scriu sau conferenţiază în mare parte despre cea ce alţii trăiesc, de la a căror experienţă pornesc, dar la ale căror performenţe nu ajung, de regulă. Trăirile lor sunt doar cu puţin mai sus de medie, dar au meritul de a avea curajul să scrie sau să conferenţieze. Când tot mai multă lume va trece frontiera celor de nivel mediu acum, va fi nevoie ca ceilalţi să iasă definitiv în faţă.
Dar aceasta este altă poveste.
Subconştientul este aşadar un computer uriaş, care procesează în plus acea proporţie de 98 – 99% din activităţile noastre, despre care am putea şti: informaţii sunt în lume – dar nu prea interesează. Doar în caz de boală, atunci când medicina alopată devine neputincioasă sau nu cunoaşte decât calea bisturiului, ajungem la punctul de interes. Drept să spun, şi eu am ajuns pe aceeaşi cale aici, acum. Este drept, erau alte vremuri – dar admir mult pe cei care au ajuns din proprie iniţiativă, curiozitate, dorinţă arzătoare de cunoaştere. Da, ştiu că sunt destui oameni care încep să se intereseze de alte aspecte, puţin discutate până acum. Unii dau înapoi, căci rudele, prietenii, colegii, o parte imensă din mass-media descurajează. Ce fac eu aici este să demonstrez, cu fiecare cuvând pe care îl scriu, că lucrurile sunt reale, complexe, şi sunt încredinţată că, dacă descriu pe larg despre această complexitate, voi naşte întrebări. Voi trezi curiozitate pentru a căuta răspunsuri. Mai scriu să vă îndoiţi de tot ceea ce scriu aici, pentru a le descoperi singuri, cu puterile pe care cu siguranţă le aveţi… Pentru a vă descoperi pe voi înşivă – căutători pe meleagurile universului…
Subconştientul procesează, aşa cum am mai scris şi în alte articole, un volum uriaş de informaţii, ţinând de câmpuri puţin percetibile – de regulă – celor mai mulţi oameni. Câmpuri de frecveţe diferite – fiecare cu valorile lui, cu particularităţile lui, cu “lumea” lui materială şi energetică. Lumea memoriilor, lumea informaţiilor permanent circulante în spaţii pe care doar le intuim acum. Bun şi atât, aşa se poate merge mai departe… Pentru că adorăm libertatea, spaţiile ample, deschise, pline de simfonii nemuritoare…
Creierul nostru, în schimb, poate sau nu poate decodifica exact ceea ce acest întreg univers uluitor poartă, şi ne poartă, cu aripile pe care noi le numim azi atât de plastic: sufletul nostru. Într-adevăr, creierul nostru nu poate decodifica deocamdată mai mult decât arată senzorii corpului căruia îi aparţine. Dacă deschidem discuţia despre cei care pot decodifica treptat o parte a informaţiilor procesate şi a impulsurilor pentru funcţionarea şi activitatea corpului fizic şi a celorlalte corpuri din sistem (le-am numit fluidice)… nu ne mai oprim, din nou!!… De aceea vom deschide acestă idee – dar o vom continua cu alte prilejuri. Ceea ce este de menţionat aici se leagă de ridicarea nivelelor de frecveţă ale vibraţiilor galactic-planetare: galaxia întreagă, din trepte în trepte, trimite seturi întregi de impulsuri sub formă de unde şi sub formă de fluxuri energo-materiale, către toate structurile sale (stele, planete), şi toate vieţuitoarele care le populează. Ridicarea valorilor vibraţionale locale conduce la modificarea genetică a tuturor vieţuitoarelor planetare. Câmpul de percepţie senzorială se modifică treptat: mai întâi conştientizările se îndreaptă către clar-intuiţie, care se desface treptat, la rândul său, în clar-simţuri. Oamenii încep tot mai des să audă sunete străine, să vadă entităţi astrale, să-şi perceapă chiar plexurile de mare putere care se deschid, în special pe lateralele capului: două plexuri mari – aurii sau argintii. Nu vă speriaţi, nu sunteţi bolnavi – sunteţi cât se poate de normali. Nici nu vă avântaţi să vă credeţi deosebiţi: majoritatea oamenilor care percep astfel de plexuri (mişcarea lor rotativă) nu spun nimic, de frică să nu fie trataţi de nebuni; sau – dacă au cunoştinţe despre entităţi, cred că, dacă este vorba despre energii aurii sau argintii, acolo se află un sfânt care le vorbeşte. Ajutătorii noştri există, sunt pe lângă noi, dar nu se manifestă în acest fel!!
Vederea laterală în spectrul eteric şi astral este mai puternică decât cea centrală: ştim acum despre faptul că retina are celule specializate, pentru formarea imaginilor, concentrate în mijlocul ei; pe margini retina nu este „goală”, ci împleteşte treptat celule specializate în percepţiile imaginilor din spectrul fizic cu celule specializate în percepţiile imaginilor eterice şi astrale. De aceea se percep mult mai rapid imagini eterice şi astrale cu privirea laterală (impresia generală că ceva se mişcă la marginea câmpului vizual), şi mult mai puţin cu cea centrală. Datorită faptului că celulele nu sunt complet delimitate în câmpul structurilor retiniene, ci se împletesc peste tot aici, mai mult sau mai puţin de la centru spre margini, se poate forma la un moment dat o imagine eterică sau astrală destul de clară, care insă poate avea o oarecare instabilitate (apare repede – dispare repede) în funcţie de puterea şi de experienţa întrupatului. Voi dezvolta pe parcursul mai multor articole astfel de modificări de percepţii. Ele ţin, de fapt, de modificări corporale, datorită volumului mare de energii de vibraţii foarte ridicate, modificări corporale despre care sunt necesare detalieri preliminare. Imaginile de acest fel se formează tot timpul, dar ele nu sunt conştientizate stabil. Se formează păreri, intuiţii. Dar ele rămân în subconştient - nimic nu se pierde.
Sunt percepute permanent şi felurile în care circulaţiile şi dezvoltările se formează, se desfăşoară şi dispar – dar îşi lasă amprentările în câmpul eteric-astral care ne înconjoară, la fel ca şi întrupaţii în corp solid. Subconştientul lucrează şi la nivelul memoriilor eterice – dar şi al altor corpuri: eteric, astral, mental şi cauzal – în special; spiritual, dumnezeiesc, enesic şi supraenesic – mai estompat. Toate informaţiile sunt stocate şi apar în conştient odată cu cele puternic activate în câmpul fizic: nu suntem conştienţi de un astfel de „pachet”, dar tocmai acest pachet formează volumul puternic marcat al memoriilor şi înţelegerilor noastre. Este ca şi atunci când facem deosebirea între o imagine în 2D şi una în 3D... poate cu deosebirea că simţurile noastre sunt purtătoare a unui pachet mult mai complex, despre care putem să folosm expresii precum: 4D – până la 9D.
Ceea ce numim astfel subconştientul nostru poartă o astfel de complexitate. Şi – sincer!! – sunt foarte conştientă că eu însămi nu conştientizez (nici măcar la nivel intuitiv, decât ca existenţă a ceva ce se află dincolo de înţelegerile mele): toată bogăţia care poate merge mult mai profund în adâncime, aşa cum este ea percepută de superiorii mei, nemaidiscutând despre entităţile din dimensiunile paralele sau din alte universuri superioare. Iată cum este necesar să ştim multe lucruri legate de subconştientul nostru. Sau despre faptul că azi graniţa dintre subconştient şi conştient devine din ce în ce mai subţire, conducând chiar la desfiinţarea graniţelor dintre necunoaştere şi cunoaştere.
Cunoaşterea propriului subconştient, cu bogăţia sa uluitoare de ramificaţii la nivelul tuturor segmentelor spaţiale şi temporale ale omenirii va fi, de altfel, şcoala viitorului. O şcoală fără alte structuri sociale, o şcoală doar familială, în care experienţele membrilor familiei se vor împleti – împletite la rândul lor cu toate cunoaşterile oamenilor din generaţia planetară a timpului trăit. O şcoală pe care o alimentăm permanent prin trăirile noastre şi ale tuturor vieţuitoarelor planetare. Suntem astfel proprii noştri profesori, profesorii cu înaltă specializare şi pentru noi înşine, şi pentru toţi oamenii de pe Pământ, şi pentru toate entităţile astrale care ne însoţesc pe calea unor astfel de deveniri.

2. DOAR CÂTEVA IDEI DESPRE CÂMPUL DE DESFĂŞURARE AL SUBCONŞTIENTULUI

Dar încă discutăm despre neînţelegerea acestui subconştient. Despre confuziile născute de faptul că ne confruntăm frecvent cu necunoaşterea unor lucruri prea puţin mediatizate. Cum ar fi faptul că un singur impuls cerebral se constituie stimul pentru mai multe circuite cerebrale deodată: se spune azi că 6 circuite cerebrale se activează la un singur stimul – dar a avansa valori este ceva efemer, mâine se vor spune 10, în funcţie de descoperiri mai noi: este bine să ştim că sunt mai multe şi, pe măsura trecerii timpului, ele vor fi şi mai multe – dar şi capacitatea noastră de înţelegere şi decodificare va creşte mult. Astfel de circuite activate simultan la un singur stimul sunt de fapt circuite deja folosite, reprezentând manifestări deja consolidate: adică de aceeaşi natură (vibraţie) – sau asemănătoare, sau complementare. Tocmai de aceea ele interacţionează imediat – chiar luând-o înaintea unui element nou, care tocmai trece graniţa dintre subconştient şi conştient. Şi, în puterea obişnuinţei (conform dictonului “Nu este mai uşor drumul mai drept, este mai uşor drumul pe care îl cunosc eu!!”), mergem în continuare pe drumul cunoscut.
Subconştientul poartă cu sine memoriile tuturor corpurilor noastre fluidice. Cred că sunteţi deja obişnuiţi cu termenii pe care îi folosesc. Fiecare corp are memoriile sale active şi memoriile sale latente; ele transmit prin fluxurile energetice către toate celelalte corpuri, în cascadă, informaţii despre diverse particularităţi ale posibilităţilor noastre de activitate, dar şi de neputinţe care pot fi corectate, de manifestări şi cunoaşteri care pot fi îmbogăţite. Subconştientul poartă astfel cu sine toate talentele noastre reale – nu cele pe care societatea, sau părinţii, sau admiraţiile noastre la adresa altor oameni ni le incumbă tot timpul. Deşi tot el ne poartă aspectele negative, durerile, încrâncenările, neacceptările… Ele sunt pe de o parte cele proprii – purtate la nivelele de vibraţii asemănătoare (din memorii, aşadar), precum şi cele purtate din informaţiile momentane ale lumii: cele vehiculate de societate, purtate de fluxurile energetice aşa cum ştim acum diverse date despre curentul (fluxul) numit de noi electric. Sunt cele conştientizate de noi şi cele pe care nu le conştientizăm.
Dacă sunt înţelese talentele proprii şi condiţiile generale de aplicare în societate – avem de-a face cu oameni care “reuşesc” în viaţă.
Dacă şi inteligenţa nativă vine şi ţine cont de toate aspectele condiţiilor existente în societate (mediatizate mai mult sau mai puţin) şi le decriptează corect chiar şi pe cele mai fine, care au însă potenţial de desfăşurare bogată – ceea ce formează o viziune complexă – atunci avem de-a face cu: genii, oameni de afaceri. Se poate şi cu mari criminali.
De asemenea, oamenii de afaceri se pot confrunta cu organizaţii care pot specula aplicaţia lor: fie organizaţii statale sau supra (infra-, ultra-, para-, meta- !!!) statale: dacă se profită de situaţii, de războaie, de foamete, de boli, de producţii sponsorizate de reţelele lor obscure, atunci devin marii moguli ai societăţii noastre.
Să vedem şi alte aspecte. Dacă spunem – cum tot auzim – că subconştientul nu poate face diferenţa între un eveniment real şi unul imaginat, părerea mea este că imaginaţia ţine de conştient – şi mai de loc de subconştient: modul în care decodificăm corect subconştientul, modul în care decelăm corect stimulii din mediu înseamnă că ţinem imaginaţia în frâu. Adică alegem din intuiţii ceea ce este bun pentru noi (şi nu neapărat plăcut) şi folosim în viaţa curentă muncind, gândind, coroborând toate cele pe care le ştim şi le aflăm din mers, mereu mai departe. A pune frâu imaginaţiei nu înseamnă a tăia visarea, ci a o echilibra, căci avem nevoie de imaginaţie. Viziunile se nasc la graniţa dintre realitate şi imaginaţie, până ce viziunea cucereşte cu totul câmpul mentalului nostru activ.
Toate acestea ţin de felul în care ştim să ne gestionăm relaţia dintre subconştient şi conştient. Şi dacă nu “iese” bine… spunem că suntem cam.. inconştienţi de tot ceea ce este cu adevărat bun pentru noi. Nu credem că subconştientul ne-a arătat de fapt ceea ce este BUN DE CORECTAT, nu credem că am venit pe această lume pentru a ne cunoaşte limitele, neputinţele, negativităţile şi pentru a începe (sau a continua, sau a finaliza) corecţiile. Adică pentru a evolua.
Subconştient şi conştient… Lucrăm simultan cu toate. Învăţăm multe, ne supunem celor mulţi, cu sârg, şi nu de puţine ori cu drag. Dar vremurile noi cer multe lucruri noi. Dacă am fi urmat cu sârg doar ceea ce ne învaţă şcoala, sau religia, sau politica, dacă am fi aşteptat să facă alţii ceea ce putem face noi… unde am fi ajuns azi?!.. în nici un caz stând în faţa unui computer şi vorbind despre valorile subconştientului – înalte, dar nedescifrate încă corect. Chiar dacă de acolo ies la suprafaţă şi cele mai joase – tot spre înalţare apar, spre conştientizare şi autocorectare. Subconştientul nu ne arată limitele inferioare pentru a le urma, căci spiritele umane au o capacitate de autocorecţie uluitoare: poate că acest cuvânt – uluitor – este o exprimare euforică – dar aceasta este chiar realitatea, adevărul… Putem să ştim că avem capacitate de a alege să mergem cu manifestare diametral opusă impulsurilor noastre negative şi acest lucru este de ajuns ca estomparea lor să fie vizibilă în timp. Nu prea mult timp în continuare, începând cu momentele conştientizărilor.
Putem să avem încredere în subconştientul nostru şi să căutăm mereu să desfacem fluxul de intuiţii care ne vine de acolo. Creierul poate acţiona cam ca în faţa unui pachet de cărţi de joc: iei pachetul în mână, te uiţi la el, la ceea ce este înscris pe prima carte – pe faţa ei exterioară şi la ultima carte - tot pe faţă ei exterioară. Vei vedea o cărămidă care are o faţă de un fel şi o altă faţă – de alt fel. Nu?! Dacă ştii că totuşi este un pachet de cărţi, le desfaci. Şi vezi multe lucruri interesante: intuiţia te determină să desfaci pachetul, restul vine de la sine…
Circula pe net tot felul de filmuleţe în care se rată ce uşor ne păcăleşte creierul. Sunt şi cărţi care arată cât se poate de clar acest lucru. Şi astfel începem să ne remodelăm încredinţările. Părerea mea este, aşadar, că subconştientul nu este de loc primitiv în exprimare. NOI suntem, în astfel de perioade de vibraţie foarte joasă, primitivi în acceptări, în înţelegeri. Dar totuşi suntem în curs de înţelegere, la nivele mai mult sau mai puţin studiate – iar acest lucru trebuie să ne mobilizeze. Suntem îndoctrinaţi ştiinţific, religios, social… cum încercăm să scoatem capul, să deschidem gura… nu vreau să fiu nici sarcastică, nici agresivă... Aş putea să fiu – dar aleg să nu fiu. Este destul că o fac cu inconştienţă, atunci când sunt necăjită. Alegând atunci când pot, consolidez autocorecţia: subconştientul îmi spune că pot! Şi cred (chiar cred!!) că pot.
Şi astfel ajungem să fim echilibraţi, înţelegători, toleranţi.
Să ne încurajăm şi să ne valorizăm. Să luăm hotărârea să ne urmăm visele – oricât de puţin din ele se poate realiza. Să nu credem că subconştientul funcţionează ca o maşină de făcut avere şi faimă. Sau că nu funcţionează de loc, pentru că nu ne conduce către avere şi faimă… Nu mulţi oameni ajung să le aibă, iar pentru a le face au nevoie azi de concesii de la morală. Ispita este cu adevărat la poarta noastră – noi îi puterm deschide uşa sau nu: ispita de a câştiga mult – pentru că alţii nu câştigă de loc. Ispita de a călca peste cadavre pentru un vis murdar. Ispita de a conduce chiar o familie prin impunere şi prin insuflarea respectului prin teamă…
Şi voi veţi găsi încă multe alte feluri de ispite.
Dar şi căi de a le ocoli.
Să ne urăm succes, reciproc!!

DESPRE CAPACITATEA DE CONCENTRARE (SAU FOCUSARE, SAU FOCALIZARE) (1)

Eu însumi am o experienţă tristă şi lungă, în propria mea viaţă... aproape zece ani din viaţă, între 9 şi 18 ani m-am chinuit să mă concentrez la matematică şi, cu toată dorinţa sinceră... mi-a fost imposibil... Toată lumea spunea că nu sunt proastă... doar că nu mă pot concentra la aşa ceva... Puteam să fac orice mânuind cuvintele – doar cifrele, nu!! Un singur moment din viaţă a schimbat radical acest aspect, dar nu pentru a face din mine un poet al matematicii!! Am rămas aşadar fidelă cuvintelor care curgeau şuvoi din inima mea, care se aşterneau... nici eu nu ştiu cum, când, pe pagini întregi, scăldându-mi sufletul în lumina lor scânteietoare...

Dar peste tot, întotdeauna, am auzit aceeaşi expresie, de-a lungul întregii vieţi: lipsă de concentrare... n-ar fi prost... dacă s-ar concentra un pic... ar face treabă bună...
În ultima vreme ne-am „modernizat” expresiile!! Spunem „incapacitate de focusare”... Şi mie îmi plac expresiile moderne, aşa că le folosesc şi eu, deşi prefer, atunci când găsesc alternativă în limbajul obişnuit, să le folosesc cu drag. Aşadar, o să folosesc în cele scrise de mine aceeaşi veche expresie: concentrare.
Dar, de fapt, aş numi acest aspect, despre care aud din ce în ce mai des în ultima vreme, puţin altfel, din altă perspectivă: în loc de incapacitate de concentrare – CAPACITATE DE RECUPERARE: a necunoaşterilor din perioada anterioară de trăire a omenirii.
O sete uriaşă de informaţie şi de aplicaţie: de A ŞTI şi de a MUNCI, de a lucra. Indiferent ce anume, manual, tehnologic, mental; indiferent pe ce căi, după înclinaţiile generale ale fiecărui spirit întrupat. După necesităţi de supravieţuire, după obişnuinţe şi după pofte, după interese materiale, spirituale – cu toate implicaţiile negative şi pozitive deopotrivă.
Aşa cum bine ştim – de altfel – azi, la absolut toate nivelele societăţii în mijlocul căreia ne-am întrupat acum.
Vom vedea că rădăcinile tuturor acestor aspecte pornesc din alte părţi: le cunoaştem într-o măsură destul de mare, dar nu reuşim să folosim întotdeauna simplitatea cunoaşterilor noastre. Dar modul în care punem perspectiva în faţă impulsului obişnuit ne conduce la înţelegerea acestor aspecte, creind în acelaşi timp bazele unor înţelegeri detaliate ulterioare, din ce în ce mai profunde pe măsura trecerii timpului.
Ştim bine că omul de rând a avut acces la cunoaştere, la libertate şi la acţiune abia în ultimul timp; şi mai ştim că înainte de secolul XX omul de rând nu a avut niciodată acces la cunoaştere şi acţiune liberă.
Acest lucru nu este chiar în întregime adevărat, după cum încerc să arăt în scrierile mele. Organizarea spirituală a lumii a oferit posibilităţi multiple – chiar dacă ele erau reduse, în felul lor, limitate până la un anumit moment, limitate la un teritoriu destul de restrâns: special create pentru recuperarea efectelor libertăţilor de la care spiritele erau reţinute în întrupările lor în societăţile deschise. prin reîntruparea lor în societăţile retrase
(http://cristiana-blogulunuiomcuminte.blogspot.com/2009/03/calatoria-astrala.html) ,
răspândite în mod echilibrat în lumea întreagă.
De aceea flacăra libertăţii şi a acţiunii libere, prin care se crează şi se dezvoltă cunoaşterea, a fost astfel întreţinută permanent, până când societăţile deschise au fost obligate să ţină cont de avântul de eliberare al popoarelor.
Dar oamenii au rămas cu flacăra aceasta mereu aprinsă în suflet. Au luptat pentru ea, pentru aprinderea ei la lumina mare a lumii, neştiind nici ei de unde le venea dorul nestins de libertate, de colindat, de învăţat şi de lucrat...
Şi încă nu au ajuns acolo unde şi-au fi dorit – dar nici departe nu sunt, totuşi. Se mai luptă cu barierele sociale, familiale, personale. Şi speră să ajungă să-şi cucerească cândva propriile teritorii pierdute...
Ajungem azi să ne dăm seama că există în lume o masă uriaşă de oameni doritori de cunoaştere şi de implicare în cunoaştere, dar şi o masă de oameni doritori de activitate. Şi cei din a II-a categorie ar fi doritori de cunoaştere – dacă societatea ar avea răbdare cu ei, să ajungă pe îndelete să cunoască treptat tot ceea ce necesită – simplu şi corect – fără exagerări şi impunere. Să avem o societate care oferă celor care doresc să primească, după puterile de concentrare, după cerinţele dezvoltărilor – într-un cuvânt: după cum simt oamenii. Să avem un sistem foarte elastic în multe din aspectele sale.
Căci cei care dau impresia că nu se pot concentra, rămânând doar "proştii satului", sunt de fapt spirite ancorate în universalul societăţii lor, purtaţi de mareele noutăţilor care pentru ei se desfăşoară peste tot în lume. Asemenea fluxuri, maree, îi determină să nu se poată concentra la greoaia analiză matematică, al cărui rost nu o explică în amănunt nimeni, la greoaiele analize literare care nu fac cunoştinţă cu gândirea, ci doar o disecă – poate de multe ori acolo unde doar farmecul poate spune ceva sufletului, raţionalul strângând sufletul în cuşcă şi stârnind tocmai de aceea leopardul din pisică...
Nici asta nu ar fi rău – dar o să ne gândim la asta altă dată.
Atras de minunile care se petrec permanent dincolo de cuşcă, copilul, tânărul şi omul ajuns la maturitate tânjesc după libertatea de dincolo de gratii. Lumina noastră ne permite libertate, iubire, bunătate. Fericire. Sufletul le vrea pe toate. Minţi reci, raţionale exclusiv, construiesc cuşti şi colivii, construiesc teorii privind ne-necesitatea sufletului după care chiar ei tânjesc cu disperare...
Toţi tânjim, poate, cu mai multă sau mai puţină disperare, după ceva. Forţaţi de împrejurări sau liberi. Oameni bogaţi şi oameni săraci, sănătoşi şi bolnavi deopotrivă.
Cred că istoria vieţii umane din ultimele milenii a cuprins epoca muncii forţate şi epoca războiului forţat. Creaţia umană – aceea care a dat şi care dă în continuare valoare omului – a fost "norocul" unor puţini oameni. Au fost epoci sterpe în domeniul relaţiilor inter-umane echilibrate. Era poate nevoie de aşa ceva, pentru ca omul să-şi dea seama ceea ce poate dori la un moment dat, cu disperare. Dar putem să înţelegem că este nevoie acum să ne remodelăm obişnuinţele. Să ne periem fricile, jena, reţinerea din faţa unor relaţii echilibrate; şi să ne dezvoltăm dincolo de planul sexual şi obedient, concurenţial, pe care s-a axat familia, trăind în mijlocul unei societăţi în care a învăţat în special aceste lucruri. Este moştenirea acelei vechi societăţi de impunere prin forţă – o societate calată pe distrugere şi incapacitată în domeniul reconstrucţiei rapide în orice plan de trăire: material şi spiritual. Adică a unor aspecte care au adus oboseală şi lipsă de înţelegere în planul relaţiilor interpersonale.
Însă societăţile retrase – care au avut rolul de a continua spiritualitatea societăţii general-pământene străvechi (lemuriană şi atlantă, dinainte de ultima glaciaţiune) au menţinut, aşa cum spuneam, atâta timp cât a fost necesară, starea de creaţie şi de întreţinere a relaţiilor liniştite, libere, inter-personale şi inter-grupale. Au încurajat cunoaşterea în aplicaţiile vieţii cotidiene şi schimbul de cunoaştere. Pentru ca astfel omenirea să nu uite să lupte mai departe pentru transformarea întregii lumi într-o asemenea formă de societate. Să nu mai fie o astfel de societate "retrasă", ci să devină treptat o societate deschisă creaţiei, înţelegerilor între oameni, libertăţii spirituale în toate manifestările ei înălţate.
Adică numai astfel de manifestări să fie, şi să rămână deschise în lume, în care orice om – posibil, deşi greu de crezut – poate să fie susţinător echilibrat şi creator universal.
Căci dacă s-a putut dată – se mai poate oricând. Este drept că, depăşind epoca de cunoaşteri profunde privind negativităţile personale, ne cunoaştem treptat puterile noi, accentuate odată cu creşterea vibraţiei planetare. Se permite astfel nu numai intrarea unui volum uriaş de informaţii în subconştientul uman – dar în special conştientizarea şi folosirea acestora treptat, în volum sporit.
Se formează astfel un front larg de distribuţii de atenţie, pe suportul încă puţin experimentat, din acest punct de vedere: dar care se lărgeşte permanent, căci se întăreşte voinţa omului, dorinţa sa expresă de a o face.
Majoritatea oamenilor învaţă acum să se concentreze în feluri diferite: de la unul – la mai multe elemente de lucru sau de cunoaştere. Dar mintea ne este acum în mod mult mai complex deschisă, chiar dacă conştientizăm acest lucru mai mult sau mai puţin. Încep să sporească înţelegerile profunde, începem să înţelegem confuziile care au condus la încadrarea oamenilor în categorii grosier exprimate: proşti, inculţi, etc. Trăim o perioadă în care conştientizăm direct un volum uriaş de informaţii vehiculate în – şi din – întreaga lume. Atenţia noastră se împrăştie în nenumărate direcţii, după cum fiecare informaţie trece prin simţurile care se cuplează la şuvoaiele conştiente sau subconştiente. Pendulăm între multele lucruri de care suntem conştienţi, fără să avem puterea să ne oprim la un singur element – sau oricum, la un volum restrâns din multitudinea celor înconjurătoare. Devenim conştienţi de faptul că a spune despre oameni că sunt proşti este ceva greşit. Fiecare avem o înclinaţie personală pe care se formează o specializare. Şi toate se dovedesc importante până la urmă, în lumea noastră.
Cei care au folosit astfel de expresii îşi reconsideră atitudinea. Îşi dau seama că sunt unii oameni care au avut condiţii să se concentreze în felul propriu în mareea informaţională subliminală, proprie acestui moment. Dar ei se includ – mai mult sau mai puţin conştient – pe alte segmente de utilizare a celor primite: şi asta este normal, pentru consolidarea propriei aplicaţii de destin. Cel care citeşte – nu vrea să mai şi măture, decât obligat, şi astfel neatent la ceea ce face. Este numai un exemplu – dvs. veţi găsi şi altele.
Treptele următoare vor cuprinde paşii spre echilibrare pentru toţi, spre folosirea deschisă a unei game mult mai largi de posibilităţi proprii şi disponibilităţi din mediul de trai.
O asemenea atitudine poate să devină o bază de extindere a experienţei, în mod chiar conştient, în lumea de întrupare (de naştere). Înţelegerea şi acceptarea celorlalte segmente spirituale în mediul de trai, acceptarea bogăţiei deosebite a informaţiilor şi aplicaţiilor este parte din universalizarea noastră fără sfârşit.
Iată aşadar aspecte ale realităţii pe care le trăim în acest moment.
Iată aşadar cum trăim azi o bogăţie de recuperări – chiar dacă mai mult sau mai puţin conştientizate, pe care prea puţini o acceptă ca stare normală de spirit.
Realitatea ne demonstrează lucruri pe care cu greu le acceptam în trecut. Ne miram cum mulţi oameni care nu au prea multă şcoală au însă un talent deosebit în artă, în afaceri, le merge mâna, le merge mintea: la lucruri bune şi rele deopotrivă. De multe ori avem tendinţa de a le vedea pe cele rele, căci subconştientul ne trimite mesaje (le numim: intuiţii) despre negativităţile pe care avem nevoie să ni le cunoaştem şi să le estompăm. Căci suntem influenţaţi fără să ştim de toate cele din jur, şi astfel de influenţe (amprentări) trebuie să ni le cunoaştem şi să ni le estompăm, alături de cele pe care le purtăm deja în zestrea cu care venim în această lume.
Aşadar, sunt oameni care nu se pot încă concentra decât pe supravieţuire şi în acest plan îşi caută talentele. Majoritatea dintre noi facem acest lucru, de fapt, mai mult sau mai puţin. Iar acesta nu este un motiv de dispreţ, indiferent dacă această cale este constructivă sau distructivă. Poate doar compasiune, atunci când este cazul... Nu ne putem controla total fricile, temerile, neîncrederile şi acesta este un motiv în plus să nu ne putem concentra total în această lume, în această uriaşă aglomeraţie planetară. Dar putem, în schimb, să acceptăm, să tolerăm neputinţele umane la modul general – aşa cum învăţăm să ni le tolerăm pe cele personale.
Vremurile grele se termină însă, şi schimbarea lor conduce la conştientizarea tuturor faptelor, gândurilor noastre, imoralitatea relaţiilor întreţinute, crearea de conjuncturi active de distrugere masivă: de la mediul de trai – la cel social (oamenii) şi la relaţii inter-umane de încredere, conlucrare, înţelegere.
Experienţa trăită astfel devine învăţătură pentru eternitate.
Şi în eternitate vom şlefui manifestările conştientizate astfel.

CÂTEVA IDEI DESPRE METEMPSIHOZĂ

Pentru abordarea acestui subiect este necesar de la bun început să facem diferenţa între seturi de noţiuni pe care le-am mai discutat aici, şi le putem folosi pentru a înţelege aspectele fenomenologiei legate de un astfel de subiect. Este vorba despre diferenţa dintre structurile sistemelor corporale folosite de creatorii conştienţi şi structurile sistemelor corporale ale celorlalte vieţuitoare: diferenţa dintre ele este uriaşă, chiar dacă vietăţi dovedite mult inferioare gradului evolutiv al omului realizează creaţii de mare fineţe, acurateţe, dovedind manifestări aparent conştiente. Spre exemplu, insecte cum sunt albinele pot să realizeze construcţii uluitoare prin precizia lor; dar ele au o creaţie instinctivă, limitată, imitativă la nivelele lor de percepţie, cu un grad redus de conştienţă, comparativ cu actul de creaţie umană. Ele percep în ţesătura matriceală planetară elemente, structuri eterice mărunte ale acesteia: materiale (bine structurate şi fixe în spaţiul planetar) – dar de altă frecvenţă, specifice spectrului, segmentului de frecvenţe eterice ale câmpului universal pământean. Prin mimetism – formă incipientă de învăţătură în domeniul creaţiei materiale – astfel de vieţuitoare vor crea forme asemănătoare, despre care ele au învăţat, anterior momentului lor evolutiv pământean, să le folosească în interes propriu: pentru conservarea speciei prin adăpostire şi hrănire, folosirea fluxurilor energetice pe care ele le percep la conservarea vitalităţii proprii şi a membrilor grupului de trăire momentană. Asemenea elemente de creaţie din acest moment (pământean) se vor constitui în elemente de bază mai departe, în înaintările lor către alte forme de învăţătură, cu mereu alte forme de creaţie: forme care le vor spori şi modela puterea şi abilitatea de a crea şi de a utiliza rezultatele creaţiei în continuare, în evoluţii ulterioare de o mare varietate de forme.
Evoluţiile unor asemenea spirite nu au desfăşurări ample, comparativ cu cele ale spiritelor umane: puterea lor energetică interioară (a spiritului, a fiecărei monade din spirit) nu a ajuns la stadiul de a desfăşura acţiuni de mare amploare. Gradul de conştientizare a realităţii înconjurătoare este mic, dar în creştere, într-o formare permanentă către creaţia conştientă. Omul a parcurs toate etapele de evoluţie pe care le vede reprezentate în diversitatea întregului biosistem pământean, şi încă multe alte etape în plus, până ce a ajuns un creator / utilizator în creaţie conştientă. El îşi conştientizează întâi necesităţile multiple şi interdependenţa lor; descoperă disponibilităţile planetare materiale de creaţie; îşi potriveşte, din mulţimea posibilităţilor de folosire a forţelor şi priceperilor proprii pe acelea care se potrivesc obiectivelor sale; aduce în concordanţă (armonie, potrivire) forţele sale cu posibilităţile materiale: apoi crează. Compară apoi, chiar dacă mai mult sau mai puţin conştient, rezultatul procesului de creaţie cu ideea, prototipul, standardul, idealul aflat în mintea sa, şi încearcă să efectueze corecţii la nivele din ce în ce mai apropiate de idealul urmărit. Pentru acest lucru, el perfecţionează fără încetare uneltele sale, adaptează mereu materialul folosit pentru a ajunge cât mai aproape de calitatea ce va oferi execuţiei sale finale aspectul / randamentul ideal, optim scopului urmărit. Indiferent de acest scop, el ajunge să înveţe treptat, oricare ar fi condiţiile în care trăieşte şi lucrează, să ţină cont în acelaşi timp de protecţia sa şi a celor din jurul său, apoi treptat să protejeze segmente tot mai extinse din arealul său de trai: şi după interesele sale personale, şi după cele ale tuturor vieţuitoarelor planetare. Prin procesul de dezvoltare embrionară, chiar înainte de naşterea sa, omul îşi are activată legătura cu întreg mediul său de trai: de la organismele monocelulare – până la omul care devine la naştere.
Prin corpurile sale fluidice şi prin câmpul propriu al corpurilor sale fluidice, omul este permanent activ în direcţiile integrării armoniei sale cu mediile planetare. Chiar dacă acest lucru pare a se dezvolta relativ târziu pe scara istorie contemporane, omul a parcurs un drum lung şi foarte rămuros, pentru a ajunge să conştientizeze necesitatea protecţiei mediului înconjurător. Nu toţi oamenii au această conştiinţă înaintată, dar ei sunt, fără excepţie, pe drumul conştientizării acestei armonii planetare, care se va manifesta extins, mai devreme sau mai târziu pe scara propriei sale evoluţii, a fiecărui individ în parte.
Asemenea conştientizări, chiar dacă fac obiectul propriei persoane sau a unui grup apropiat, a unui loc (areal) restrâns – dar în curs de universalizare – sunt rodul unei evoluţii înaintate:
– în calitate de creator conştient, a cărui evoluţie cuprinde faze de creaţie materială nu numai prin folosirea unor structuri materiale preexistente (piatră, pământuri, metale, lemn, os, prelurări înaintate ale lor), şi nu numai prin activitatea realizată cu corpul fizic pe care îl cuprinde sistemul lui corporal: corp terminal de manifestare în aceste timpuri. Creaţia învăţată anterior evoluţiilor pământene spiritul omului o consolidează în condiţiile energo-materiale, corporale şi sociale actual-pământene. O astfel de creaţie, care are idealuri înalte de calitate, frumuseţe, utilitate, armonizare cu restul lumii în care trăieşte, are rădăcimi adânci în şirul evoluţiilor anterioare ale spiritelor umane, cu forme de o mare diversitate de creaţii, de folosiri în condiţii planetare de o mare varietate, la rândul lor. Nici o creaţie materială de felul celei actuale nu ar fi posibilă, dacă omul nu ar avea în evoluţiile sale anterioare perfecţiunea uriaşă a creaţiei materiale mentale: o creaţie care foloseşte elementele fundamentale ale spaţiilor universice – fluxurile de filamente materiale, circulante oriunde în astfel de spaţii. Ele dau posibilitatea execuţiei unei creaţii deosebit de fine, subtile, de o calitate a execuţiei excepţională şi mereu perfectibilă, care devine ideal intuit în creaţia cu care suntem azi obişnuiţi: creaţia cu structuri materiale, prin muncă manuală (şi, mai târziu, tehnologică). Omul mental urmăreşte mereu idealuri precise, clare în mintea sa, iar această obişnuinţă o va purta cu sine chiar şi de-a lungul grelei perioade a creaţiei manuale: greutate care însă nu-l va împiedica să îşi dorească însă mereu idealul interior.
– în calitate de utilizator, omul poate să nu fie creator direct, ci doar să utilizeze: şi intuitiv, şi perfect conştient de ceea ce se crează în societatea în care trăieşte. Simpla trăire în mediul planetar de naştere impulsionează, prin câmpurile formatate de impulsurile social-planetare, crearea calităţii de utilizator. Dezvoltarea conştienţei umane şi experienţa uriaşă anterioară (şi ele, fiecare în parte, mereu perfectibile) conduc la dezvoltarea conştiinţei de utilizator, a conştienţei şi conştiinţei (morală, etică, social-spirituală) de utilizator. Un asemenea fel de conştiinţă umană activă se bazează pe conştientizări mereu dezvoltate ale legăturilor sale puternice, ca om, cu biosistemul, apoi cu planeta, cu steaua, cu galaxia şi întreg univesrul în care se manifestă în mod din ce în ce mai extins.
Cu alte cuvinte, omul-spirit vine din eternitate şi universal, găsind (pentru că este căutător) mereu noi căi de universalizare, la nivele de profunzime mereu mai înaintate.
În asemenea condiţii trebuie să înţelegem fenomenul complex de reîntrupare, dar şi fenomenologia metempsihozei ca atare. O numire care poate taxa o psihoză, o alienare spirituală, sufletească, emoţională – aşa cum poate fi ea privită în acest moment de mase largi de oameni. Dar care are rădăcini adânci, reale – doar că generalizarea devine uneori o tară a realităţii intelectuale contemporane.
Înţelegera diferenţelor dintre om, ca creator conştient înaintat, şi celelalte vieţuitoare planetare constă nu numai în experienţa uriaşă care stă la baza piramidei creaţioniste umane, ci şi în folosirea în manifestare a unor sisteme corporale a căror componenţă este diferită de la o specie la alta de vieţuitoare planetare. Corpuri de acest fel, purtate de spirite care au o experienţă redusă în manifestări de creator şi de utilizator, sunt oglinda evoluţiei lor aflată la începuturi, chiar dacă de multe ori poziţia spiritelor în lanţul biosistemului planetar nu relevă întrutotul experienţa, înaintarea spirituală pe care o au. Corpurile impulsionează manifestarea spiritelor pe linii de dezvoltare care întăresc sau slăbesc capacitatea de concentrare pe care spiritele şi-au format-o în evoluţii. Evoluţiile atent urmărite şi ordonate de către coordonatori crează astfel performanţe care consolidează toate aspectele manifestărilor ce pot fi derulate în fiecare moment al creşterii forţelor spirituale. Înţelegem modul în care spiritele extrag din condiţiile planetare, trăind în mijlocul lor, exact acele dezvoltări care le vor consolida aspectele necesare evoluţiei de creator şi utilizator. Corpurile lor fluidice, care induc stări interioare relevante pentru formarea conştiinţei specifice fiecărei specii de vieţuitoare, spun imediat cercetătorului totul despre evoluţiile spiritelor.
Spre exemplu, putem spune, la prima vedere, că reptilele sunt moştenitoarele saurienilor din vremurile îndepărtate ale Pământului; dar la analiza sistemului corporal-fluidic al celor două specii se ajunge rapid la concluzia că este vorba despre două specii diferite, reprezentând două popoare spirituale aflate pe trepte diferite de evoluţie spirituală. Sistemele lor corporale departajează astfel:
– reptilele de azi: sunt spirite intraplanetare, ale căror corpuri sunt create de către planetă din matricea sa eterică, pentru a fi utilizate de către spirite cu puţină evoluţie, cu puţină experienţă; astfel de corpuri sunt specifice manifestării exclusiv instinctive (pentru vieţuirea şi perpetuarea speciei);
– saurienii de ieri: sunt spirite independente de planetă, cu un sistem corporal dezvoltat, chiar dacă nu în felul atât de compelx al mamiferelor de azi. Sistemele corporale ale spiritelor care evoluează independent pe planetă au în cuprinderea lor corpuri superioare celor planetare (specifice spiritelor intraplanetare, care evoluează numai prin grija planetei de rezidenţă proprie) – adică corpurile spirituale. Corpurile spirituale sunt: corpul spiritual (sau budhic), corpul dumnezeiesc (sau atmic), corpul enesic şi corpul supraenesic – dintre care ultimele două intră în componenţa sistemelor corporale în funcţie de complexitatea sarcinilor pe care fiecare grup spiritual le are pentru destinul său. Ele oferă posibilităţi de desfăşurare a unor sarcini personale, împreună cu grupurl propriu, în relaţii cu alte grupuri spiritiale, dar şi ca individ în interiorul grupului corelat cu restul biosistemului planetar.
Reptilele de azi, ca spirite intraplanetare, nu au decât un sistem corporal planetar, adică cuprinzând: un corp fizic, un corp dublu eteric foarte bine dezvoltat, un corp astral de asemenea foarte bine dezvoltat pentru calea echilibrului corporal complex în spaţiul planetar (în general pentru intraplanetare: fie aerian, fie terestru sau intra-terestru, fie acvatic; pentru reptile – în mediul terestru şi acvatic). Corpul lor astral conduce către faze de dezvoltare a unui echilibru emoţional simplu, exclusiv de conservare a individului (mai mult sau mai puţin a speciei). Apoi au un corp mental şi un corp cauzal care sunt reprezentate numai printr-o coajă: adică corpuri foarte puţin dezvoltate, pentru ca să se formeze în timp obişnuinţa de purtare a unor astfel de corpuri şi de vehiculare a energiilor şi materiilor specifice unor astfel de corpuri. Aceste vieţuitoare nu au corpuri spirituale, ceea ce înseamnă că nu au sarcini de destin – individuale sau de grup; chiar destinul lor este comun – în sensul unei lipse totale de legături între membrii speciei: fiecare individ trăieşte fără să aibe obligaţia (sarcina de destin, învăţată) de a ţine cont de semenii lor. Spunem ca astfel de sisteme corporale simple – formate din corpurile de mai sus – sunt planetare, întrucât şi planeta ca atare are în plan local numai astfel de formaţiuni corporale: fizic, eteric, astral, mental şi cauzal.
Numai mamiferele, înafara omului, au în sitemul lor corporal corpuri spirituale, chiar dacă ele sunt mai mult sau mai puţin dezvoltate, iar spiritele care le folosesc au sarcini de grup – nu individuale, în cazul mamiferelor. Dezvoltările structurilor lor interioare sunt mai extinse sau mai restrânse, în funcţie de necesităţile de evoluţie ale grupurilor spirituale din care fac parte şi în funcţie de forma de întrupare: cu corp fizic de manifestare sau cu corp astral de manifestare.
Să facem şi precizarea că, pentru ca evoluţiile să fie susţinute, fluide în desfăşurările lor, nici un fel de spirite întrupate în zona I a Universului Fizic – zonă în care se află şi Pământul – nu efectuează evoluţii regresive. Iată de ce trebuie să ţinem cont şi de alte elemente când discutăm despre reîntrupare, de problemele care trebuiesc puse în discuţie când este vorba despre o specie sau de alta, să ţinem cont de toate cele pe care le cunoaştem în contextul evoluţiilor pe o planetă. De asemenea, evoluţiile regresive nu se fac individual, ci numai în grup; coordonarea grupurilor aflate în evoluţii regresive presupune programe complexe, de o mare subtilitate, armonizate întotdeauna cu necesităţile de evoluţie ale unor segmente de populaţii universice în număr uriaş. Evoluţiile regresive nu sunt punitive, nu sunt corective decât în planul aprofundării evoluţiilor primare, atunci când la nivele foarte înalte de vibraţie conştienţa evoluanţilor devine modelatoarea hotărârilor personale de extindere a înţelegerilor proprii şi de grup spiritual.
Oricum însă, evoluţiile regresive nu pot avea loc înainte de terminarea parcurgerii zonei I în evoluţii progresive, până când spiritele nu se obişnuiesc cu trăiri complexe în prezenţa multor grupuri spirituale. Evoluţiile progresive din zona I a universului sunt abia la începuturile lor, cu greutăţi în orientare de la o perioadă de timp (viaţă) la alta pe aceeaşi planetă. De aceea nu au opriri în vedere corecţiilor, aşa cum au evoluţiile progresive mai avansate. De aceea spunem că numai spiritele care au depăşit evoluţiile zonei I fac astfel de evoluţii de corecţie, de înţelegere şi de aprofundare a acelor manifestări care au format originile manifestărilor pe care le folosesc în mod obişnuit. Tot ceea ce au dezvoltat şi formează fondul de manifestare curentă, în calitate de rezidenţi, va fi treptat aprofundat în evoluţii de revenire, pe care le-am numit regresive. Astfel de evoluţii în corpuri care nu facilitează creaţia conştientă – aşa cum sunt cele la care se fac referiri în fenomenologia legată de metempsihoză – pot fi considerate evoluţii regresive. Iar astfel de evoluţii regresive nu pot avea loc oricum, aşa cum este explicat mai sus.
Nu numai rezidenţii nu sunt puşi în asemenea situaţii. Rezidenţii sunt spirite care nu au o putere energetică foarte mare, spirite care, în evoluţia lor progresivă nu au ajuns decât aici, la mijlocul zonei I a universului. Nici ajutătorii lor nu fac (în majoritatea lor) asemenea regresii, adică ceva în plus faţă de ceea ce au în programul revenirilor lor – ori pe Pământ, ori în alt punct al zonei I – toată fiind grea de parcurs în astfel de reveniri. Cu cât vibraţia locală este mai înaltă, cu atât au loc conştientizări mai multe şi mai profunde, chiar dacă manifestările nu mai sunt dure. De aceea este foarte greu în orice parte a zonei I, când este vorba despre primele regresii de acest fel. Au venit în calitate de creatori conştienţi – în această calitate rămân până la capătul drumului lor regresiv. Eventuale întreruperi ar crea greutăţi mari de orientare de la un tip de evoluţie la alta, de la un tip de astfel de vieţi la altul, ceea ce ar conduce la mari oboseli, necesitând întreruperi mari de evoluţii în Universul Fizic: retragere în Universul Astral pentru o perioadă mai îndelungată şi în acest fel prelungirea tuturor evoluţiilor – în situaţia în care se poate evita acest lucru.
De altfel, popoarele spirituale beneficiază de grupuri uriaşe de ajutători de foarte multe feluri, încât popoarele intraplanetare în mijlocul cărora s-ar afla astfel de pedepsiţi nu ar avea nevoie de alte feluri de ajutători, şi nici ajutători suplimentari care să fie dislocaţi în mod special pentru astfel de situaţii. Să accentuăm că nu este cazul unor astfel de situaţii de pedepsire, care nu ar oferi rezultatul benefic scontat nici pentru poporul de mică putere în mijlocul căruia s-ar întrupa.
De aceea, numai marii ajutători, secundari sau centrali, pot efectua astfel de evoluţii, în mijlocul unor populaţii instinctiv-creatoare, şi numai pentru momente scurte, sub îndrumarea unor ajutători mult mai puternici decât ei înşişi. De asemenea, secundarii pot face – în cadrul învăţăturilor lor de universalizare – astfel de întrupări, dar în special în mijlocul unor spirite care au intrat deja pe drumul unor forme de creaţie conştientă, şi numai folosindu-se deocamdată de structuri planetare preexistente: tipuri de materii prime şi materiale prelucrate din ele. Dar şi secundarii, şi cei pe care astfel ei îi ajută, fac evoluţii de întărire a unor laturi de manifestare în forme aparent-animalice, în care nu creaţia propriu zisă este latura de ajutor, ci alte manifestări care vor ajuta în viitor desfăşurarea în siguranţă şi echilibru emoţional a laturii creative a spiritelor. Vom discuta asemenea lucruri când vom detalia relaţiile dintre ajutătorii planetari secundari şi populaţiile creative care s-au succedat pe planetă.
Ideea de reîntrupare a unor spirite umane în sisteme corporale de animale are însă alte rădăcini şi, mai departe, alte ramificaţii în economia totală a proceselor evolutive. Ea relevă o cunoaştere destul de profundă a unor realităţi care, în timp, s-au profanat: adică au decăzut din calitatea de expunere a realităţii, cu înţelegere profundă a sensurilor cunoscute bine de tot odinioară. Astfel de sensuri, pe scurt, cuprindeau următoarele aspecte ale evoluţiilor:
1. Ajutători foarte înaintaţi ai spiritelor umane (care evoluează acum în sisteme corporale umane) au ajutat anumite specii de vieţuitoare terestre, într-un trecut foarte îndepărtat al Pământului (dacă socotim timpul o mărime liniară, cu mare aproximaţie am orienta acest trecut la cca.60 – 80.000.000 ani în urmă). Astfel de ajutători s-au întrupat în mijlocul unor grupări de indivizi înaintaţi ale acelor specii, în corpuri relativ rudimentare comparativ cu cele umane chiar din vremurile pe care le cunoaştem azi cu titlul de generalitate. Dar ei au făcut acest lucru urmărind cel puţin trei (atâta cel puţin cunosc eu deocamdată) obiective principale:
– pentru ajutor de înaltă spiritualitate (de tip altruist şi sacrificial) oferit acelor vieţuitoare. Concret, este vorba despre cei mai evoluaţi indivizi (cele mai evoluate spirite) care s-au întrupat pe Pământ sub forma saurienilor: înaintaşii poporului spiritual saurian. Spiritele care au evoluat pe Pământ sub formă de saurieni erau spirite creatoare conştiente (deşi nu erau avansate pe calea unei astfel de creaţii, în felul celor umane – de care le desparte azi o cale foarte lungă). La începuturile creaţiei lor conştientizate, au loc dese potenţari ale înclinaţiilor de înaintare în evoluţii: corpuri grele – pentru o deplasare grea, prin care se estompează aruncarea înainte la orice fel de impuls planetar: adică ceea ce numim azi impulsivitate. Există şi cazuri de potenţare a înclinaţiei naturale a spiritelor de retragere din faţa greutăţilor: prin corpuri uşoare, adaptate la zbor. Acestea NU sunt evoluţii regresive, pentru spirite creatoare, ci evoluţii colaterale, şi sunt foarte des întâlnite în evoluţiiile spiritelor, ordonate în special la începuturile evoluţiilor care sunt exclusiv progresive: pentru ca dezorientarea şi oboseala să nu le afecteze impulsurile interioare de înaintare evolutivă. Însă toate trebuiesc considerate ca fiind progresive, urmărind motivaţiile de mai sus.
– pentru obişnuirea biosistemului planetar cu amprenta locală a creatorilor conştienţi, şi mai ales a ajutătorilor care vor evolua în continuare alături de oameni, ca creatori conştienţi mentali foarte avansaţi, veniţi deja în preajma Pământului în timpul ultimei perioade de evoluţie a saurienilor;
– pentru ajutor oferit spiritelor umane, venite deja în preajma Pământului, aşa cum spuneam, care evoluau ca entităţi astrale, obişnuindu-se astfel cu întreaga gamă a desfăşurăriloe de biosistem pământean, precum şi a manifestărilor umane de tip avansat, observabil din multe puncte de vedere la ajutătorii lor deja întrupaţi în corpuri fizice, angrenaţi în tot felul de lucrări, pretutindeni;
– pentru realizarea evoluţiilor proprii, în care astfel de ajutători se află pe treptele de universalizare a simţirilor lor de ajutător înaintat, din orice fel de condiţii corporale, de biosistem şi de societate.
2. Pentru înţelegerea acestui punct este necesară citirea studiului privind „Formele de întrupare ale spiritelor în Universul Fizic”(link), punctul care se referă la evoluţiile comune: planetă, stea şi galaxie. Să precizăm aici faptul că asemenea evoluţii presupun întruparea unui întreg popor spiritual într-un singur corp comun (planetă), întruparea mai multor popoare spirituale cu particularităţi asemănătoare de profil spiritual într-un corp comun (stea) şi întruparea unei multitudini de popoare spirituale, mai mult sau mai puţin diferite în înclianţiile lor naturale de înaintare în evoluţii: întruparea „galaxie”. În zona I şi II a universului ne referim numai la stele şi planete întrupate în forme de organizare numite galaxii (organizate şi menţinute în organizare prin intermediul unor reţele, matrici galactice). O astfel de organizare este pregătitoare de fapt pentru forma de întrupare “galaxie”. De-a lungul unor astfel de evoluţii, prin rotaţie, spirite din popoarele planetei sau stelei care o guvernează se întrupează, pentru puţine vieţi, în evoluanţi individuali, independenţi (indivizi, oameni în exemplul nostru): sunt vieţi scurte şi rare, pentru ca spiritele să nu-şi piardă abilităţile de manifestare individuală, în timp ce desfăşoară evoluţii comune, foarte statice în felul lor. Trecerea de la întruparea comună la cea individuală este deosebit de grea, dar spiritele au nevoie de astfel de situaţii; mai mult, ele se întrupează de cele mai multe ori ca creatori conştienţi, simultan cu alte grupuri de spirite, evoluante în ciclu complet, tot de creatori conştienţi – când există astfel de creatori pe planetă. Asemenea forme de întrupare ajută mult întreg biosistemul planetar, nu numai creatorii conştienţi de pe planetă.
Oamenii care cunosc asemenea lucruri au tendinţa de a generaliza – lucru care nu este de dorit, confundând evoluţii colaterale cu extinderi punitive: generalizări forţate pentru corectarea unor avântări, în scopul ofertei de ajutor: de universalizare a ajutorului, chiar şi în cazul secundarilor, ale căror intuiţii sunt destul de clare, chiar în condiţiile grele de acum.
Alte cazuri, care nu au însă legătură cu întrupări pe Pământ în perioadele următoare, pot fi:
– Un caz de confuzie privind prefigurarea, intuirea unor cursuri de destin, cunoscute în vechime, cunoscute şi din perioadele dintre întrupări, momente legate de întrupări viitoare: este vorba despre grupuri de spirite aflate în tranzit universic. Nu sunt călătorii propriu zis regresive, cu un punct terminus unde are loc un şir lung de întrupări, ci un voiaj lejer (vieţi curte – doar 1-2 pe o planetă), într-un circuit interzonal fără sarcini grele, cu condiţii de trai în general optime. De aceea îl numim simplu”tranzit” şi este creat pentru obişnuirea spiritelor care se pregătesc de călătorii regresive (ori pentru primele lor astfel de călătorii, ori călătorii extrem de complexe care să aibă loc ulterior celor în tranzit). Depăşind Pământul, ele merg mai jos, pe liniile de evoluţie locale, adică pe planete cu vibraţie şi mai joasă, în care aspectul întrupaţilor – dacă nu este asemănător oamenilor, este asimilat celui al animalelor!! Mai ales că astfel de continuări au loc în subzone de vibraţie mai joasă decât aceea a Pământului, care nu prefigurează ceva de calitate superioară sau de aspect mai rafinat decât acela al omului de azi.
– cazul cel mai răspândit în zilele noastre ţine de confuzia privind prefigurarea drumului evolutiv de la plecarea de pe Pământ, spre locul de unde am venit fiecare aici. Viziuni – spontane, apoi căutate cu dorinţa de a cunoaşte asemenea lucruri – arată fiinţe care nu seamănă câtuşi de puţin cu oamenii. Astfel de viziuni sperie în general, chiar dacă vibraţia unor astfel de locuri este deosebit de ridicată comparativ cu orice vibraţie ar avea Pământul, oricât de mare a fi ea oricând. Şi – în viziunea multora – tot ceea ce nu seamănă cu omul este animal, indiferent dacă se înţelege sau nu gama activităţilor desfăşurate de ele.
Şi eu am avut viziuni spontane şi stabile (adică mi-au apărut în faţa ochilor şi nu au trecut rapid, ca un fulger): cu creaturi de o frumuseţe uluitoare. Ceva asemănător cu nişte panseluţe pe o tijă lungă, cu mişcări graţioase, dar foarte precise, într-o societate foarte aglomerată, cu indivizi asemănători, dar totuşi diferiţi ca alură şi colorit: creaturi cât se poate de conştiente, cu comunicare mentală conştientă, într-un ocean de lumini, sunete, miresme, vibraţii de o frumuseţe uluitoare, radiind o spiritualitate cu totul specială. Alt caz pe care îl voi dezbate pe larg cândva arăta o viziune cu omuleţi foarte urâţi (după “standardele” pământene), de care m-am speriat cumplit, dar care viziune m-a ajutat (alături de alte cazuri asemănătoare) să-mi înving teama de necunoscut şi să mă depărtez de aparenţe. Viziunea unor asemenea creaturi, când am acceptat-o, mi-a relevat o spiritualitate înălţătoare, în locuri în care nu se mai ştie de mult ce este cruzimea, crima, agresivitatea, răutatea, frica. Aşadar cazuri în care se putea jura că este vorba despre întrupări de tip vegetal-animalic… şi nu era vorba despre aşa ceva.. nici pe departe…
Dar când ajungem la nivele extrem de înalte de spiritualitate, nu ne mai pasă de forma de întrupare, dacă ştim că putem fi de ajutor semenilor, fraţilor noştri.
Iată, foarte pe scurt, câteva aspecte care explică forme de întrupare legate de evoluţii. Secundarii în ultimele lor trepte (îngeri şi arhangheli îi numim în prezent) şi toţi centralii (coordonatorii de evoluţii) se întrupează fără nici un fel de reţineri în orice fel de corpuri, în mijlocul oricăror populaţii spirituale, evoluante în orice locuri din universuri, oferind ajutor şi multă învăţătură pe diferite trepte de evoluţie, indiferent de stadiul creatorilor, utilizatorilor sau doar trăitorilor de pretutindeni. Literatura populară (în mituri, legende, basme) menţionează despre asemenea cazuri, în care apare “împăratul” sau “regina” unor anumite specii (zburătoare, insecte: este sensul de percepţie a unor ajutători extrem de evoluaţi, întrupaţi astfel, care fac întotdeauna mlădierera în relaţiile dintre speciile de vieţuitoare terestre. Pe Pământ, asemenea cazuri sunt rare, dar stabile în configuraţiile spirituale locale.
Înafară de faptul că generalizarea unui anumit aspect conduce la confuzii mari privind problematica generală a reîntrupării, inducerea fricii este un elemente neacceptabil, iar frica, ca atare, apare în sânul unor populaţii nepregătite să parcurgă astfel de forme de evoluţie. Metoda are însă oarece implicaţii de cuminţire, dar pentru o cale spiritualizată nu acesta este cel mai eficient mod de parcurs, ci rezolvarea problemelor care crează confuzie, dezordine, deznădejde, creatoare la rândul lor de agresivitate pentru conservarea vieţii. Doar aparent, şi doar momentan poate avea loc o cuminţire a omului ce-şi ascunde grija şi frica sub masca potolirii, în cazul unor ameninţări de forma: „Să nu faci aşa... căci vei ajunge să te târăşti ca o râmă pe Pământ!!”. Din nefericire, subconştientul preia întreaga gamă a posibilelor manifestări ale spiritelor vieţuitoarelor din termenul de comparaţie: chiar şi ele manifestă doar o mică parte din zestrea lor spirituală în acest moment planetar, dar sunt purtătoare a multor alte manifestări care au făcut obiectul evoluţiilor anterioare. Omul are deja activat cuprinsul unor astfel de manifestări neconştientizate, aşa cum spuneam la început. Activările de felul celor din perioada intrauterină sunt suficiente pentru ca omul să se manifeste plenar ca ocrotitor al biosistemului planetar, mergând pe drumul său puternic novator, radiant în câmpul universal, către toate vieţuitoarele planetare, al căror PRINCIPE după ADN a fost hotărât din prima sa clipă pământeană.
Căci el şi-a asumat cândva, în trecutul său atlant, rolul de susţinător al vieţii planetare, pe care trebuie să şi-l asume până la capătul ciclului său de vieţi pe Pământ. Aroganţa să-i fie acoperită de sfială şi demnitate, dispreţul şi indiferenţa să-i fie acoperite de iubire, altruism şi sacrificiu.
Acesta este drumul pentru care a fost lăsat pe Pământ, să-i fie stăpânitor: prin cuprindere profundă, cu respect şi cu iubire.

LUMINĂ DIN LUMINĂ

În fiecare an sărbătorim un eveniment drag tuturor creştinilor, indiferent dacă o asemenea sărbătoare este celebrată la o dată sau alta. Există raţiuni pentru care acest lucru are loc, şi le vom discuta cu alt prilej. Ceea ce este important însă, din punctul de vedere al acestui drum urmărit aici, pe acest blog, este insă - sau ar trebui să fie - o sărbătoare a tuturor oamenilor, care să nu fie legată de durere, ci de o bucurie nesfârşită, infinită.

Sărbătorim Lumina pe care Iisus a adus-o în lume - o lume care nu se limitează numai la omenirea conştientă de drumul său pe Pământ, ci Lumina pe care Iisus a adus-o unui plai universic întins - înainte ca valurile toate de Lumină să cuprindă întreaga zonă a universului (link) în care ne aflăm acum, aici.
Datorăm multe lui Iisus. Această datorie este una dintre cele mai profunde elemente spirituale de care nu suntem pe deplin conştienţi. Ne bucurăm fără să ştim complet - sau măcar în linii mari - de ce îl celebrăm, şi de ce îl celebrăm ca Domn al Luminii. Domnul, împăratul Luminii, pe care din străvechimi oamenii îl aşteptau, aşteptau ca El să vină şi să schimbe vremurile. Putem însă acum să cunoaştem multe aspecte ale lucrării sale, precum şi conjunctura spirituală în care s-au desfăşurat: venirea lui, lucrarea lui şi efectele acestei lucrări în planul spiritual profund al evoluţiei noastre pe Pământ.
Astfel, omenirea a avut de mult conştienţa întunecării lumii ei, a unui anumit fel de întunecare a acestui „colţ" al universului în care uriaşe grupuri spirituale au venit din alte părţi ale universului, rând pe rând, să trăiască tocmai evenimente legate de aceste fenomene. Cu astfel de fenomene ele nu se pot întâlni acasă la ele, de unde au venit pe Pământ: pierderea treptată a celor mai înalte frecvenţe de vibraţie, într-un loc al universului în care spiritele mult mai tinere, aflate pe trepte de evoluţie ale începuturilor, nu le suportă foarte mult timp pe cele mai înalte, dar cu care trebuie însă să se obişnuiască, treptat. Sunt spirite care numesc Pământul „acasă", pe care le numim rezidente - adică cele care, în evoluţia lor progresivă, ajung să-şi realizeze cele dintâi evoluţii, în calitate de creator conştient, în această zonă - mai precis în această subzonă - a Universului Fizic. Rezidenţii sunt evoluanţi pentru care, cei veniţi din alte zone ale universului sunt ajutători în lumea pe care rezidenţii încep să o descifreze. Pentru rezidenţi însă, nici frecvenţele foarte înalte, şi nici frecvenţele foarte joase nu sunt comode pentru evoluţii în care trebuie să trăiască tot ceea ce poate oferi o asemenea subzonă (aflată cam la jumătatea parcursului zonei I a universului). De aceea evoluţiile rezidente în această subzonă nu cuprind trăiri în manifestare cu corpul fizic, chiar pe planeta lor de rezidenţă, la frecvenţe foarte înalte sau la frecvenţe foarte joase. Asemenea frecvenţe însă sunt bine tolerate de către grupurile spirituale care vin din alte zone ale Universului Fizic sau din alte universuri, ajutătorii lor, deşi sunt obositoare chiar şi pentru ele - dar pentru că frecvenţe de vibraţie sunt foarte joase, oricât de înalte ar fi pentru rezidenţi. De aceea, evoluţiile lor de aici sunt de scurtă durată, evoluanţii veniţi aici ca ajutători pentru rezidenţi pot să trăiască pentru scurt timp în astfel de conjuncturi vibraţionale, căci şi pentru ei greutatea vine repede: coordonatorii evoluţiilor urmăresc doar momentele în care asemenea spirite îşi cunosc singure neputinţele pe care altfel - la nivele înalte de vibraţie în care ajung să evolueze progresiv, acasă la ele - nu şi le mai pot conştientiza.
Urmărirea grupurilor de evoluanţi este un subiect vast, care trebuie privit şi studiat din multe puncte de vedere, interesându-ne direct, căci este istoria propriilor noastre evoluţii; dar este şi istoria propriilor noastre neînţelegeri privind problemele sociale şi politice de azi, în profunzimea lor. O profunzime pe care abia acum începem s-o descifrăm, privind legăturile spirituale speciale dintre diferite grupuri de evoluanţi care trăiesc împreună pe aceeaşi planetă.
Pentru a înţelege astfel de probleme, să privim evoluţiile ca pe şcolile cu care azi suntem obişnuiţi: o serie de copii se află acum în clasa I: abia acum fac primii lor paşi în viaţa socială şi sunt stângaci, chiar dacă înţeleg multe lucruri, au abilităţi deja formate ca oameni, ca inele de formare şi de legătură în grupuri după preferinţe şi înclinaţii naturale. După absolvirea acestei trepte şcolare, ei trec în clasele următoare - fiecare dintre ele superioară celeilate. În urma lor intră la învăţătură alte generaţii de elevi, care vor urma aceleaşi trepte şcolare ca şi cei dinaintea lor. Treptat, cei care au fost elevi în clasa I - apoi şi în celelalte clase - se vor întoarce, în învăţătura lor, să se pregătească pentru a merge mai departe: elevii ştiu că au de dat doar un examen (de "treaptă"), dar profesorii, învăţătorii lor spirituali de fapt, ştiu că este nevoie de o reîmprospătare, şi de o aprofundare în acelaşi timp, a cunoaşterilor, cu maturitatea câştigată până în momentul trecerii în treapta superioară. Astfel se derulează cunoaşterea, şi cei care au parcurs un anumit număr de trepte vor ajunge la un moment dat suficient de maturi pentru a-i învăţa cum să-i ajute, la rândul lor, pe cei care sunt elevi în clasele, treptele pe care ei le-au absolvit cândva: având alţi învăţători, profesori, cărora alţii le vor lua locul în mod firesc, pentru a fi la rândul lor învăţători, profesori, pentru alte noi generaţii. Sau doar - şi nu este de loc puţin!! - părinţi ajutători ai copiilor lor, sau meseriaşi de la care alte generaţii vor învăţa cum să realizeze o creaţie de înaltă calitate, utilă, frumoasă în acelaşi timp.
Astfel se succed, generaţie după generaţie, cei care învaţă - uneori chiar în aceleaşi scoli (ca infrastructură) sau altele, după cum le este mai uşor în locul în care trăiesc în mod obişnuit. Apoi ajută la dezvoltarea societăţii, şi fiecare punct de dezvoltare ajunge să fie învăţătură pentru noile generaţii de elevi. Şi generaţiile vechi îşi împrospătează mereu memoria, crescând pe cele noi, dar în acelaşi timp învăţând şi aplicând părţi din cunoaştere cu fiecare nou set de aplicaţii care apar în lume: cum să folosească obiecte noi de uz casnic, de deplasare, de cunoaştere efectivă (cărţi, ziare, radio, TV, net - mai nou!!).
La fel se petrec lucrurile şi cu evoluţiile. Să ne imaginăm universul ca fiind un conglomerat format dintr-o serie de structuri care se înfăşoară pe o sferă centrală - miezului său. Aspectul general este o sferă uriaşă, care le cuprinde pe toate. În funcţie de înclinaţiile lor naturale, spiritele învaţă treptat să cunoască locul în care trăiesc, să se adapteze şi să adapteze locurile de trai conform necesităţilor proprii, ale altora din jur, chiar ale locului în care deschid ochii cunoaşterilor lor. Pentru că au puterile mici la început, cunoaşteri puţine şi insuficient consolidate, ei parcurg evoluţiile în mod progresiv, treaptă după treaptă, până când înţeleg suficient toate desfăşurările obişnuite pentru a conştientiza că au nevoie de aprofundări pentru a merge mai departe. Este o evoluţie prin cea dintâi zonă a Universului Fizic şi doar după intrarea în cea de-a II-a zonă (şi obişnuirea cu particularităţile ei) vor putea să se întoarcă pentru prima dată din nou în zona I, spre rădăcinile evoluţiilor, unde alţi evoluanţi, mai mici decât ei - dar urmând în linii mari acelaşi fel de evoluţii - trăiesc în felul pe care ei l-au trăit cândva, când erau la fel de mici. Dar experienţa lor acum este mult mai mare - chiar dacă nu mai mare în felurile locale de comportament. Abia acum îşi vor da seama de acest lucru, comparativ cu alte spirite care nu sunt la prima lor călătorie, însoţitorii lor şi îndrumătorii lor, atât cât se pricep şi ei - dar doritori să cunoască şi să se înalţe din cât mai multe puncte de vedere. Cu toţii îşi vor cizela, rafina comportamentele, vor învăţa să iubească creaţia mai rudimentară - dar necesară începuturilor, şi necesară şi lor, în viitor, când vor evolua numai ca învăţători spirituali pentru generaţiile noi de evoluanţi. Chiar de acum ei sunt cu toţii ajutători prin uşurinţa de a se desfăşura în spaţii, de a comunica, de a relaţiona în condiţii relativ grele, cu dezinvoltură şi curaj - chiar dacă curajul este folosit în scopuri de supravieţuire pe orice căi: constructive sau distructive.

Grupurile de ajutători de acest felcare cuprind spirite de mai multe feluri de evoluţii, pentru a se ajuta între ele, sunt foarte numeroase, fiecare grup este foarte numeros; conjuncturile social-spirituale pe care le crează întruparea lor simultană conduc la percepţii înaintate ale comportamentelor lor, în tumultul unor astfel de aglomeraţii planetare. Asemenea conjuncturi le sunt tuturor necesare, pentru că evoluţiile lor progresive, de acasă, se derulează în locuri extrem de aglomerate ale universului, în care la un moment dat spiritele prind frică de căderi spirituale şi încep să fugă de aglomeraţii. Abia atunci conştientizează câtă nevoie au să-şi piardă această teamă, şi cât de mult le este necesară obişnuirea cu lucrurile de care le este cel mai mult frică în viaţa lor: pierderea vibraţiei pe care au obţinut-o cu atâta trudă, „pierdere" de care le este frică din cauza tangenţelor repetate cu populaţii necunoscute, cu vibraţii mai joase decât acelea la care au ajuns ele. Recunosc astfel, până la urmă, necesitatea drumurilor în zonele de vibraţie mult mai joasă decât cea mai joasă vibraţie locală în care pot călători acolo, în locurile lor obişnuite de trai. Iar acestă conjunctură nu este găsită în alte locuri decât la începuturile evoluţiilor lor: în spaţiile în care au mai evoluat o dată, în primele forme ale evoluţiilor lor de creatori conştienţi, de care credeau că au scăpat, dar a căror necesitate de reluare în manifestare abia acum conştientizează că le este de foarte mare utilitate.
Evoluţiile acestea, doar momentan regresive - regresive prin corpurile de manifestare din materii de joasă vibraţie, pe care le au în întrupările din călătorii regresive - sunt însă de scurtă durată şi foarte rare. Mult mai lungi sunt evoluţiile lor progresive, în zone depărtate de acest loc, de Pământ: evoluţii odihnitoare, de o creativitate maximă, în condiţii optime momentului lor evolutiv - treptei lor de evoluţie. Asemenea grupuri vin în perioadele de vibraţie mijlocie (adică între un maxim şi un minim local) a subzonei Pământului - oriunde în banda circulară a subzonei, pe „latitudinea" vibraţională a universului, în ritmuri zonale în care vibraţia medie oscilează într-un segment bine cunoscut de către coordonatorii evoluţiilor. La nivele mult mai înalte, spiritele venite în acest fel pe Pământ sunt obişnuite cu întreaga cunoaştere a potenţialului lor creativ şi comportamental; ceea ce le interesează pe ele este momentul de mica vibraţie pe care întreaga zonă îl trece, cu specificul fiecărei subzone în parte. Sosirea grupurilor are loc aşadar la nivele mijlocii de vibraţie, însă pe coborâre de vibraţie, întotdeauna, pentru ca spiritele să se obişnuiască suficient cu condiţiile locale încă din timpul unor vibraţii relativ înalte (comparativ cu ceea ce se va trăi la nivelele cele mai joase). De asemenea, în aceste condiţii destul de odihnitoare, vor avea puterea să reziste la variaţii mari de vibraţii, pe care le vor resimţi în perioadele în care vibraţia generală se va diminua drastic. Asemenea variaţii vor avea un regim complex în totalul desfăşurărilor ritmurilor vibraţionale locale; toate le sunt necesare spiritelor venite pe Pământ, să le cunoască treptat, de la cele mai simple - la cele mai complexe percepţii ale acestor ritmuri. Spiritele le studiază intens în perioada de vibraţie mijlocie şi le observă în continuare, pe măsura diminuării vibraţiei planetare. La nivele de vibraţii joase diferenţele dintre fenomene, şi dintre modurile de percepţie ale lor sunt mult mai vizibile, chiar dacă foarte greu de îndurat.
Dar spiritele se obişnuiesc treptat cu asemenea fenomene, de la frecvenţe mai înalte către cele mai joase, şi ajung în perioadele cele mai grele, de vibraţia cea mai joasă, bine pregătite pentru a suporta asemenea desfăşurări, a-şi suporta propriile comportamente şi pe cele ale altora - mai bune sau mai rele decât ale lor. Pentru cei care participă pentru prima oară la asemenea călătorii regresive, totul pare mai greu de îndurat; dar îşi descoperă rând pe rând agresivităţile de care dau dovadă în asemenea conjuncturi, ceea ce le ajută:
- pe de o parte să suporte orice alte populaţii de acasă, de unde au venit, aşa cum nu le puteau suporta înainte de prima lor călătorie;
- pe de altă parte, să se sensibilizeze enorm de mult la necesităţile de ajutor ale altora, dar şi ale lor, personale. Adică să înveţe să ofere ajutor şi să înveţe să primească ajutor.
Căci numai în asemenea conjuncturi îşi pot da seama de astfel de necesităţi şi, în viitoarele lor reveniri pe aceste meleaguri universice, vor urmări cu mult mai multă atenţie, în întrupări, asemenea manifestări: proprii şi pe ale altora.
Aşadar, să înţelegem bine acest lucru: pe o planetă care crează condiţii de evoluţie pentru creatori conştienţi, pot să evolueze simultan:
- grupuri de spirite rezidente: spirite care efectuează evoluţie progresivă în plan local, adică evoluţie conform forţelor şi experienţei la care au ajuns treptat, progresiv, în evoluţiile lor pas cu pas;
- spirite ajutătoare venite din toate părţile universului şi din alte universuri. Cele care vin din acest univers sunt cele mai numeroase şi au cea mai puţină experienţă în manifestări la frecvenţe joase de vibraţie planetară. De aceea ele se află pe primul plan, după rezidenţi, în oferire de sprijin, de ajutor în manifestărilor lor.
Cele mai numeroase grupuri de ajutători sunt exact cele care vin pentru prima oară într-o călătorie regresivă. Nu este un regres real, ci o revenire spre aprofundare în învăţătură, conform corpurilor cu specific local. De aceea vedem în jurul nostru mai mult manifestări agresive, deşi ele sunt foarte mult estompate de concentrarea fiecărui om în parte pe lucrurl pe care îl are de făcut. Doar în momentul în care este „deranjat" de la lucrurl său, de la obişnuinţele sale, agresivitatea cu care răspund, mai des sau mai rar, poate conduce un observator la înţelegerea treptei de evoluţiea spiritelor observate în comportamentul lor.
Aşa cum menţionează şi Noul Testament, greutatea de suportare a unor vremuri îndurate de toate aceste grupuri spirituale este limitată, mai cu seamă pe planete care găzduiesc grupuri foarte diverse de spirite, venite din toate locurile reprezentative ale zonelor universului. Toate grupurile de călătorie regresivă se constituie în sistem piramidal adică, de la primul grup - grupul iniţializator al marelui grup de călătorie, până la ultimul din marele sistem piramidal (bazal), se află în strânsă legătură spirituală: şi de la o formă de evoluţie la alta (de la o treaptă evolutivă la alta), şi de la un grup la altul, pe aceeaşi treaptă a piramidei.
Sunt multe asemenea sisteme piramidale acum, pe Pământ, fiecare dintre ele având în componenţă un grup iniţializator - adică grupul după a cărui linie de comportament se formează toată formaţiunea piramidală; grupurile iniţializatoare ale tuturor sistemelor piramidale se află într-o relaţie de cunoaştere profundă între ele - dar a căror cunoaştere între ele necesită mai departe o aprofundare permanentă. Fiecare individ al grupurilor iniţializatoare este conştient de întreaga desfăşurarea activităţilor lui şi de efectele lor în întrega economie a planetei, a biosistemului ei, înclusiv al omenirii din care face parte.
Grupurile iniţializatoare fac parte din popoarele spirituale ale terminalului zonei a II-a a universului (acele popoare care finalizează evoluţiile în zona a II-a) şi, atunci când simt necesitatea unei călătorii regresive, ele îşi formează structurile piramidale de călătorie, îndrumate de ajutătorii lor astrali şi dimensionali deopotrivă. Pe măsură ce stabilirea grupurilor înaintează, de la o subtreaptă de evoluţie - cea mai înaltă, din terminalul zonei a II-a - către cea mai joasă, de la începutul zonei (de la tangenţa ei cu zona I) - în componenţa grupului piramidal de călătorie intră tot mai multe prupuri de pe fiecare treaptă de vibraţie a zonei: bazalii sistemului piramidal vor fi reprezentanţii celor mai multe popoare spirituale din prima parcurs, din prima subzonă a zonei a II-a. Aceşti bazali ai sistemului piramidal de călătorie nu au experienţă de manifestare directă în perioade de joasă vibraţie planetară. În timpul evoluţiilor lor progresive în zona I, pe care le-au terminat de puţin timp, ei nu participă niciodată la viaţa socială complexă, desfăşurată în perioade de joasă frecvenţă, în compania acestor sisteme piramidale de ajutători, care circulă peste tot. Iată aşadar că ei, când au evoluat ca rezidenţi în zona I, au fost protejaţi în evoluţiile lor: în general spiritele rezidente pe orice planetă din zona I (spiritele care sunt în evoluţie progresivă locală) ies din evoluţiile în corp solid, când vibraţia planetară scade prea mult, asistând din corp astral la evoluţiile autătorilor lor. Astfel încât rămân în evoluţii în corp fizic pe planetă numai grupurile din sistemele piramidale. Iar acest lucru se petrece în orice punct al zonei I, nu numai pe Pământ.
Fiecare grup din sistemele piramidale este format, aşadar, din spirite care au fost şi ele rezidente, în diferite momente, în fiecare punct al universului, al zonei I, unde revin pentru a-şi cunoaşte mai bine originile. Bazalii nu au decât foarte puţină experienţă de trăire propriu zisă în mjlocul grupurilor piramidale, atât cât au văzut că se comportă între ei alte grupuri, pe care le-au asistat cândva, ca rezidenţi întrupaţi în corp astral. Au însă experienţa pe care au căpătat-o atâta timp cât vibraţia planetară a fost destul de ridicată pentru ca creaţia materială să se poată desfăşura uşor, fluid, cu desfăşurări care să se realizeze pe calea pe care am denumit-o pe Pământ mentală: de fapt o cale de creaţie folosind cele mai uşoare şi mai simple elemente ale planului local, chiar dacă creaţia în sine este deosebit de complexă şi presupune o calitate deosebită a execuţiei.
Lucrurile se derulează în acest fel, pentru ca spiritele creatoare conştiente să se poată obişnui de la bun început cu o calitate deosebită a execuţiei, acolo unde complexitatea creşte treptat, pe baza căutării calităţii execuţiei de o acurateţe treptat crescută. În acest fel, pentru perioadele de creaţie manuală, folosind structurile deja existente pe planetă, spiritele au deja formată o perspectivă de calitate, pe care se vor strădui permanent să o atingă, purtând în subconştient reperele armoniilor şi frumuseţilor universale.
Atâta timp cât vibraţia planetară are valori ridicate şi creaţia mentală se poate desfăşura fluid, uşor, relaţiile dintre oameni sunt foarte degajate: de altfel, relaţiile dintre orice fel de întrupaţi creatori conştienţi - însă ne referim acum chiar la oameni. Oamenii se ajută reciproc, îşi cunosc imediat originile, puterile, obişnuinţele: le recunosc, căci nu se întâlnesc pentru prima oară - ca spirite întrupate. Ele continuă de fapt alte relaţii anterioare, care au fost şi ele relaţii de ajutor reciproc. Oriunde ar fi, rezidenţii, chiar dacă au evoluţie proprie mai puţină decât ajutătorii lor, îşi fac reciproc legături de memorie. Astfel, când evoluţiile ajung departe şi revin la nivele joase de vibraţie ale universului, pot avea uşor reveniri din memorii ale vechilor - şi, de multe ori: uitatelor - lor evoluţii. Evoluţii din vremurile când au evoluat şi ei în acestă zonă a universului, din vremurile când şi-au format primele obişnuinţe de acest fel, pe care au venit din nou aici, să le retrăiască acum, în condiţii mult mai extinse de conştientizare. Să le retrăiască şi, pe măsura diminuării vibraţiei medii planetare să-şi amintească treptat şi ceea ce au făcut ajutătorii piramidali cunoscuţi de ei în vremurile vechilor lor evoluţii.
Căci permanent, în această zonă a universului există, şi vor exista în continuare astfel de situaţii, vor exista rezidenţi, şi vor exista ajutători veniţi din diverse părţi ale universului, din alte universuri: vor exista grupuri în sisteme piramidale care vor avea, de regulă, acelaşi fel de comportamente, de manifestări generale: doar particularităţile speciale vor diferi de la grup la grup, şi de la o generaţie la alta de ajutători, de călători care vor veni în acelaşi fel, cu aceleaşi feluri generale de necesităţi în acest punct - şi în alte puncte ale universului.
Să reţinem în mod cu totul deosebit greutatea foarte mare de evoluţie a acestor bazali ai sistemelor piramidale, datorată lipsei lor de experienţă în trăiri în vremuri de joasă vibraţie planetară, mai ales în condiţii de mare aglomeraţie planetară spirituală.
Sistemele piramidale sunt foarte complexe: şi ca structură, şi ca manifestare: între indivizii aceluiaşi grup, între indivizii din grupuri diferite, între grupurile dintr-un sistem şi grupurile din alte sisteme. Sistemele piramidale sunt şi ele de mai multe feluri şi, aşa cum vom vedea, nu sunt numai sisteme care se formează de la un grup iniţializator, din terminalul zonei a II-a. Majoritatea grupurilor piramidale care evoluează acum pe Pământ sunt create mai puţin prin iniţializare de la un grup spiritual aflat în evoluţie progresivă în terminalul zonei a II-a a universului. Sunt mult mai multe sisteme care se urmăresc formarea piramidală pornind de la grupurile bazale ale sistemelor de mai sus. Fiecare grup bazal al celor dintâi sisteme (care, de altfel, sunt şi cele dintâi sosite pe planetă) se constituie, la rândul său, vârf spiritual pentru alte sisteme piramidale, care vor veni pe planetă (tot din zona a II-a) ulterior acomodării celor dintâi, de care sunt astfel strâns legaţi. Sistemele formate urmând caracteristicile spirituale ale bazalilor urmăresc abateri de obişnuinţe comportamentale de la linia de echilibru pe care o prezintă ca reper evolutiv comportamentul grupurilor bazale ale celor dintâi sisteme piramidale: adică exacerbări comportamentale - abateri pozitive sau negative cu unghiuri mai depărtate sau mai apropiate de linia de echilibru a bazalilor. Esenţa unor asemenea relaţii şi cunoaşteri constă în formarea obişnuinţelor de acceptare a oricăror forme de comportament spiritual, cu care în special bazalii nu sunt obişnuiţi dar, în acelaşi timp, nici treptele de evoluţie superioare ale bazalilor, din acelaşi sistem piramidal cu ei nu sunt perfect cunoscătoare şi, deci, obişnuite cu asemenea noutăţi spirituale. Învaţă şi astfel de grupuri să accepte, să tolereze şi să se acomodeze şi ei, la rândul lor, ajutând direct astfel şi acomodarea grupurilor din treptele inferioare ale sistemului şi, prin influenţă reciprocă - celelate grupuri de aceleaşi feluri din sistemele piramidale asemănătoare care vin împreună cu ele pe planetă.

Cum grupurile superioare bazalilor au mai multă experienţă, căci au în spatele lor multe astfel de reveniri în zona I, ele sunt mai repede în măsură să-şi creeze obişnuinţe, după ce înţeleg rapid cum evoluează celelalte grupuri. Astfel pot să ajute grupurile propriului sistem, dar şi prin influenţă de la un sistem la altul, chiar grupurile celorlalte sisteme, ajutându-se reciproc şi îmbogăţindu-şi astfel repede experienţa. Tot aşa au fost şi ele ajutate, cândva în evoluţiile lor, să înveţe aceleaşi lucruri şi să-şi formeze obişnuinţe de expandare a celor aflate la orice fel de noutăţi cu care se întâlnesc în cale. Îşi formează astfel toleranţe, înţelegeri, comportamente similare celor văzute la alţii şi comportamente complementare, după cum le sunt necesităţile. Este destul de greu pentru toţi, dar fiecare grup din sistemele piramidale au ajutători extrem de evoluaţi pe lângă ei: ajutători evoluaţi (secundari mai ales) ai fiecărui grup spiritual din sistemele piramidale, dar şi ajutătorii rezidenţilor. Rezidenţii se retrag în întrupări în corp astral, însă ajutătorii grupurilor lor rămân în societăţile planetare, după ce au evoluat împreună cu rezidenţii atâta timp cât vibraţia medie planetară îi poate ajuta să-şi folosescă corpurile fluidice pentru creaţie mentală, comunicare mentală şi relaţionare. Ulterior aşadar, ajutătorii secundari ai rezidenţilor rămân în continuare în evoluţii prin corp fizic, arătând rezidenţilor (care sunt în corp astral) modul elevat, tolerant şi chiar sacrificial prin care ei se comportă exemplar cu toţi evoluanţii de pe planetă, indiferent de provenienţa lor spirituală sau de comportamentul lor.
Pe planetă însă se află şi alte grupuri de ajutători: mai evoluaţi faţă de sistemele piramidale, au o structură mult mai complexă, dar datorită faptului că sunt mult mai obişnuiţi cu comportamnete elevate şi nu provoacă greutăţi evoluanţilor, nici măcar în perioadele de cea mai joasă vibraţie planetară, nu vom detalia acum asemenea structuri. Este necesar să cunoaştem toate acestea, în cadrul acestui subiect pe care îl dezbatem acum, privit prin prisma greutăţilor de trai pe care în primul rând piramidalii le au în perioadele în care numai munca manuală şi comunicarea verbală - cu regim foarte sărac de exprimare, conduc la relaţii pline de confuzie şi, de aici, reticente, creatoare de frică, agresivitate, intoleranţă. Diminuarea vibraţiei medii planetare, datorată în primul rând pierderii capacităţii înalt-vibraţionale a tuturor fluxurilor de materii şi energii din circulaţiile fluidice locale (adică din zona I a universului), conduce la diminuarea treptată a vibraţiilor corpurilor de manifestare a spiritelor. Fluxurile de filamente materiale formează corpurile de manifestare, prin alipire strânsă în fluxurile hrănitoare de energie radiantă ale spiritelor care care formează corpurile, energie radiantă care le hrăneşte în continuare, le întreţine funcţionarea şi prin care, astfel, spiritele întrupate se manifestă confirm experienţei lor de întrupare. Corpurile îşi diminuează treptat vibraţia, după cum se diminuează vibraţia fluxurilor. Spiritele trebuie să facă faţă unor astfel de corpuri, cu comportamentele lor cele mai bune pe care le pot avea. Lucru care este foarte greu, iar noi ştim bine acest lucru, acum.
Cu timpul însă, filamentele pierd din ce în ce mai mult din stratul lor superior de energie compactizată, fără însă să se destrame. Dar acest fapt - datorat trecerilor repetate a fluxurilor de filamente prin corpurile de manifestare a spiritelor - conduce la diminuarea treptată a vibraţiei înalte pe care ele au avut-o iniţial, în circulaţia lor de la o zonă la alta a universului. Ceea ce conduce, în continuare, la diminuarea generală a vibraţiei zonale şi subzonale: în subzonele cu vibraţie generală mai mică, diferenţa între cea mai înaltă şi cea mai joasă vibraţie medie subzonală este destul de puternică pentru ca creatorii conştienţi - acolo unde ei există - să o conştientizeze şi să-şi dea seama de consecinţele puternice asupra creaţiei lor, asupra comunicării lor şi relaţionării dintre ei.
Grupurile piramidale chiar asta urmăresc, căci vibraţia mediului ambiant conduce la scoaterea din memoriile latente ale corpurilor lor de manifestare, ca urmare a impulsurilor lor asupra spiritului însuşi, a comportamentelor pe care le-au avut sau le-au văzut la alţii, în alte perioade de evoluţie proprie. Este momentul în care însă rezidenţii se retrag, căci dacă ar sta în asemenea perioade în preajma bazalilor piramidali şi a grupurilor asociate lor (cele despre care discutam că au comportamente exacerbate) ori le-ar dăuna grav prin neputinţa suportării comportamentelor lor exacerbate, ori ar excerba şi mai mult comportamentele celor echilibraţi, provocând o reacţie în lanţ a tuturor grupurilor superioare lor. Evoluţiile regresive nu urmăresc scoaterea din subconştient a tuturor celor cunoscute de spiritele care au multă cunoaştere la nivelul lor de evoluţie activ-uman azi, pe Pământ. Doar pe măsura evoluţiei lor progresive, pe măsura înălţării lor în calitatea comportamentelor, în manifestările lor generale de înaltă vibraţie, ele vor reveni în călătorii regresive la nivele vibraţionale mai joase decât punctul în care se află acum Pământul, căci numai în acest fel îşi pot suporta propriile neputinţe, în acest prim plan al evoluţiilor lor. Doar evoluţiile secundare şi centrale focalizează spiritele pe un comportament echilibrat în orice punct al universului.
Revenind la diminuarea vibraţională a zonei în care ne aflăm, la impactul puternic al ei asupra simţirilor şi comportamentelor umane, să remarcăm faptul că ultima glaciaţiune a creat o cădere vibraţională a planetei, pe care totalitatea spiritelor umane - în calitate, aşadar, de creatori conştienţi aflaţi la întrupare pe Pământ - nu au mai avut putere suficientă să o susţină, ridicând-o prin lucrare specială: aşa cum au putut realiza o astfel de lucrare la punctele, momentele vibraţionale asemănătoare, pe care umanitatea le-a trăit anterior. În acel moment, vibraţia planetară fiind foarte joasă, corpurile umane nu au mai putut suporta viaţa, vibraţia şi lucrarea de tip mental. Civilizaţiile pământene, reunite în acel moment în acelaşi cuget, în aceeaşi simţire înalt-conştientă, au fost de acord, pentru a nu distruge viaţa de pe Pământ, să renunţe la corpurile specifice creaţiei materiale; corpurile au fost în mod conştient abandonate şi numai ajutătorii secundari şi centrali au rămas să ducă rasa umană dincolo de glaciaţiune. Generaţiile de urmaşi care s-au succedat au creat o subrasă generală, cu corpuri specifice creaţiei manuale: având structuri care şi-au mărit substanţial densitatea, fără să creeze o implozie a ţesuturilor, ci doar prin compactizare puternică. Astfel ele au putut fi în stare să folosească, pentru creaţia necesară susţinerii vieţii lor, structuri materiale dense, planetare: piatră, pământuri, metale, lemn, os. După crearea acestor noi populaţii, cea mai mare parte a trăitorilor de dinainte de glaciaţiune (potop, după alte versiuni de percepţie planetară) s-au retras, la rândul lor, din întrupare.
Subrasa avea două tipuri generale de corpuri fluidice, care au menţinut două rase principale, la fel ca şi înainte de ultima glaciaţiune: lemuriană (asiatică) şi ariană (euro-tibetan-africană): cu corpuri fluidice în formă de aripi (sau pagodă) pentru asiatici şi cu corpuri fluidice în formă de ciupercă pentru rasa ariană.
Corpurile ariene oferă masivitate oamenilor, în timp ce rasa lemuriană oferă fragilitate. Funcţia de acest fel a corpurilor echilibrează înclinaţiile speciale ale grupurilor piramidale întrupate: corpurile ariene - pentru spirite care nu au înclinaţii de folosire a corpurilor lor fizice - oferă impuls de obişnuire a folosirii lor; este unul dintre lucrurile pentru care ele au venit aici de fapt, cu tot alaiul consecinţelor lui.
Corpurile lemuriene, fragile, constituie impuls de echilibrare pentru spirite impulsive şi agresive, care sunt astfel impulsionate la creaţie fină mult mai mult decât la activităţi puternice. Şi ştim bine azi că în acest fel s-au creat civilizaţiile europene şi cele asiatice, chiar dacă toate la un loc au trecut prin etape de folosire intensă în construcţii a corpurilor lor fizice. Vom studia felul în care fiecare tip de astfel de construcţii s-a desfăşurat în teritorii, cu specificităţi după înclinaţiile naturale şi cele oferite de particularităţile corpurilor spiritelor întrupate şi manifestările lor, prin ele.
Aşa cum am mai spus, fugitiv, în alte studii, mai există o a III-a rasă, după particularităţile corpurilor fluidice: rasa toltecă (după sunetul original din perioada formării acestei rase: toltlecă) specifică populaţiilor nord- şi sud-americane. Este o rasă metisă, care îşi trage originea din celelalte două rase principale, în perioadele de vibraţii planetare de frecvenţă înaltă, a cărei creare a fost necesară întrupării grupurilor de ajutători puternici centrali şi secundari. Fiecare rasă a avut totuşi întrupările ei de ajutători, dar în grupuri relativ mici, pe continentele cu extinse populaţii umane; astfel de ajutători nu trebuiau să influenţeze populaţiile, ci doar să le ajute, atunci şi acolo unde era cazul. Pe teritoriile Americii de Sud, în rândul populaţiilor toltlece, s-au întrupat întotdeauna, înainte de ultima glaciaţiune, numai ajutători secundari şi centrali: marii ajutători şi echilibratori ai tuturor populaţiilor pământene - fie ei oameni sau alte populaţii spirituale din biosistemul planetar.
Toate aceste explicaţii trebuie să conducă la înţelegerea varietăţii spiritelor care sunt întrupate acum pe Pământ şi în preajma lui, o bogăţie uriaşă de forme de profil spiritual, de profil de evoluţie spirituală. Avem mai puţine repere de desluşire spirituală după corpurile de întrupare ale unei asemenea varietăţi de spirite care evoluează actualmente pe Pământ. De multe ori astfel de corpuri pot induce mult în eroare o cercetare profund-spirituală, căci prin corpuri asemănătoare se manifestă spirite foarte diferite din punctul de vedere al evoluţiei lor.
Corpurile oamenilor echilibrează însă mult înclinaţiile particulare ale spiritelor, astfel încât, chiar dacă azi vedem diferenţe mari între modul de manifestare al populaţiilor umane, subconştientul nostru surprinde amănunte care deosebesc profund grupurile de evoluţie diferită, chiar dacă corpurile sunt obişnuite, comune unor populaţii standard: europene, orientale, africane, nord- sau sud-americane, etc. Înţelegerile sunt, de asemenea, îmbinarea celor pe care popoarele cunoscute manifestă în mod particular în viaţa curentă: agresive, leneşe, echilibrate, cu înclinaţii către corectitudine (dar unele agresive, altele mai tolerante) sau nu (şmechere, inflitrante), concurenţiale sau spirituale. Comportamentele ar fi însă mult mai radicale dacă nu ar exista echilibrările corporale, iar istoria s-ar fi scris de la început cu totul altfel - şi nu mai echilibrat, în orice caz.
Ceea ce este important din acest punct de vedere ţine de impactul vibraţiei compoziţiei filamentare energo-materiale a universului asupra complexului spirit+corp-de-manifestare. Fluxurile de materiile şi energii sunt cele care formează, prin compactizare în radiaţia spirituală, corpurile de manifestare, iar mai departe complexul sistem-corporal+fluxurile care îl traversează permanent determină manifestarea spiritului şi îi influenţează creşterile de putere energetică interioară. Este foarte important, în acest context, aspectul: particularităţile de vibraţie a fluxurilor, în primul rând, care se prezintă în faţa marilor structuri universice, care le atrag şi le folosesc în continuare. Astfel de particularităţi pot fi percepute, diferenţiate de la o perioadă de timp la alta şi, prin prisma experienţei generale pe care spiritele umane o au deja bine consolidată (chiar dacă, la un moment dat, activă doar subconştient) îi pot fi bine înţelese devenirile mai departe, în viitor. Una dintre aceste particularităţi este acea radiaţie luminiscentă a fluxurilor energo-materiale, care oferă un anumit tip de luminozitate cosmică şi radiaţia luminiscentă a structurilor (mari şi mici) ale universului. Toate la un loc influenţează manifestările spiritelor, în fluctuaţiile lor de vibraţie specifică mişcărilor proprii şi circulaţiilor universice.
Fenomenul de diminuare a vibraţiei medii a universului este un fenomen natural până la măsura în care coordonatorii de evoluţii îl lasă să se desfăşoare: până la o limită oricum superioară celei care nu afectează definitiv nici monadele din interiorul filamentelor - care îşi pierd doar puţin din vibraţia exterioară, nici spiritele care se folosesc de corpuri formate şi hrănite de ele. Este totuşi o valoare mult diminuată comparativ cu cele anterioare chiar de la ultima glaciaţiune încoace, fără să mai discutăm despre valorile foarte înalte, cunoscute de oameni înainte de acestă ultimă glaciaţiune. O asemena valoare, chiar dacă nu este de loc confortabilă, este însă acceptată de toate spiritele pentru conştientizarea manifestările lor, determinate de astfel de conjuncturi. Iar astfel de conjuncturi au la bază în primul rând vibraţia joasă şi aglomeraţia planetară - cu acest segment, aşa cum am văzut mai sus, cuprinzând multe forme de evoluţii în volumul total al populaţiei umane, în astfel de vremuri aşezate pe vibraţia joasă. Vibraţia foarte joasă nu deranjează foarte mult spiritele, cât le deranjează variaţia ritmurilor planetare, stelare şi galactice, schimbările care oferă trăiri diferite de la o perioadă scurtă de timp la alta. Spiritele nu au foarte mult timp la dispoziţie pentru a se acomoda de la un tip de vibraţie la altul, de la o întrupare la alta, în condiţii sociale şi lucrative deosebite de la o societate la alta. Dar acest lucru, chiar dacă este, şi devine din ce în ce mai incomod şi mai greu de făcut faţă, totuşi are partea bună de a oferi o imagine complexă a spiritului, conform manifestărilor sale în condiţii grele, pentru care a venit în acest moment evolutiv pe Pământ. La nivele înalte de vibraţie şi la nivelul unor vieţi cunoscătoare şi relativ odihnitoare, toate lucrurile merg bine, căci spiritele umane au multă experienţă în evoluţii la nivele înalte de creaţie sau în condiţii de aglomeraţie planetară - dar cu populaţii cunoscute de ele. Sau când evoluează în condiţii de aglomeraţie locală mare, dar în locuri în care variaţiile ritmurilor planetare şi stelare sunt lente, conducând la acomodări solide şi stabile de la o perioadă lungă de timp la alta.
Greutatea resimţită insă nu este urmărită de către coordonatorii de evoluţii decât atât cât spiritele pot să-şi dea seama de greutăţile pe care le pot induce altora, în principal, prin propriile lor greutăţi de trăire. Este vorba despre neacceptarea unor situaţii neobişnuite prin care trec şi, în loc să caute soluţii pentru a înţelege cursul evenimentelor şi să participe la trecerea lor, încearcă să se eschiveze şi să profite de pe urma celor care reuşesc să se orienteze şi ei, să ofere astfel şi exemplu celor din jurul lor, cu înţelegere faţă de cosocietarii lor.
Cu cât evoluţiile sunt mai avansate, cu atât uşurinţa de urmărire a propriilor forme de comportament se manifestă mai extins, mai cuprinzător, cu mai mare profunzime. Dar cum majoritatea evoluanţilor fac parte din grupurile spirituale cu cele mai puţine forme de experienţă consolidată pentru astfel de situaţii, manifestările cele mai largi sunt cele agresive, şi auto-corectarea lor foarte greoaie, târzie sau programată chiar după terminarea ciclului de vieţi, în acel Univers Astral despre care discutam că oferă condiţii mult mai lejere de învăţătură: mai ales spiritelor aflate la începutul oricăror trepte primare de evoluţie. Adică exact acestor evoluanţi care formează azi cea mai mare parte a populaţiilor umane întrupate pe Pământ.
Există întotdeauna forme de susţinere a unor astfel de evoluţii grele, dar având în vedere în acelaşi timp şi necesităţile de evoluţie ale tuturor celorlalte spirite planetare evoluante simultan pe planetă: şi cele creatoare conştiente, şi celelalte segmente spirituale care formează în întrupările lor biosistemul complex, pământean. În cazul populaţiilor care fac evoluţie în prezent pe Pământ, soluţia cea mai bună în asemenea conjuncturi planetar-stelare este aceea de scurtare a perioadei grele, în vibraţii relativ joase, prin infuzii puternice de fluxuri energo-materiale, chiar înainte ca asemenea fluxuri să ajungă în mod natural la planetă, conform circulaţiei, împânzirii în mod echilibrat între galaxiile zonei, ale tuturor subzonelor din zonă.
Să reţinem, aşadar, că nu au loc oricum, în orice situaţii, asemenea infuzii, bazate pe atrageri de fluxuri noi de energii şi materii, de vibraţie înaltă, cu care este aprovizionată zona I, începând chiar cu barierele interzonale (barierele dintre zona I şi zona a II-a a universului). Cercetătorii care au putut studia trecutul planetei au putut să-şi dea seama, atât cât o poate face spiritul întrupat în corpuri de tip uman, că o astfel de situaţie nu a mai avut loc pe Pământ. Şi într-adevăr, între diferite întrupări generale pe planetă, rareori au loc astfel de întrupări de spirite creatoare conştiente care să parcurgă evoluţii, în perioadele de joasă vibraţie, cu ajutători în grupuri piramidale. O asemenea acţiune nu o pot realiza decât cordonatorii de evoluţii. Şi nu orice fel de coordonatori de evoluţii, ci aceia care coordonează o întreagă verticală universală: un segment local care cuprinde populaţii spirituale evoluante la toate nivelele de vibraţie, participante la toate nivelele uriaşului complex pe care îl constituie evoluţiile simultane: sisteme formate din baza lor de evoluţie (cei mai mici evoluanţi locali) până la marii coordonatori ai verticalei pe care o discutăm. Astfel de evoluţii cuprind:
- marile structuri universice: galactice cu stelele şi planetele lor, plus planetoizii şi alte formaţiuni de întrupare în corpuri comune, pe lângă stele, planete şi planetoizi;
- populaţiile spirituale intra-planetare: spirite care nu-şi pot realiza singure corpurile, dar învaţă să şi le gestioneze: planeta lor de reşedinţă le crează corpurile, iar ele le iau în primire. Pe Pământ, asemenea populaţii sunt reprezentate de toate vieţuitoarele - plante şi animale până la mamifere (exclusiv);
- populaţiile spirituale care evoluează individual, care au suficientă putere să-şi formeze singure corpuri (chiar dacă sunt ajutate, dar nu de planetă, ci de spirite ajutătoare independente: părinţi şi entităţi ajutătoare personale, astrale şi dimensionale). Pe Pământ, ele sunt reprezentate de mamifere şi oameni;
- populaţii aflate în structurile dimensionale paralele de ajutor oferit dimensiunii în care evoluează spiritele primare şi ajutătorii lor direcţi: astfel de populaţii sunt formate din spirite foarte evoluate: coordonatori de evoluţii şi spirite care învaţă să-şi formeze aici capacităţi extinse de ajutători, în toate situaţiile oferite de evoluţii, în toate zonele universului. Structurile şi populaţiile ajutătoare care activează aici sunt găzduite de spaţii universice concentrice dimensiunii în care evoluăm în prezent - dimensiunea primarilor, în care spiritele primare efectuează cele dintâi evoluţii ale lor, primele lor cunoaşteri: ale structurilor şi ale modurilor de manifestare a spiritelor în mijlocul unor astfel de structuri. Populaţiile din dimensiunile paralele (indivizi pe care i-am denumit "dimensionali" sau "entităţi dimensionale") oferă ajutor spiritelor primare şi ajutătorilor mai experimentaţi care se întrupează chiar în mijlocul lor, folosind corpurile lor). Este dimensiunea în care evoluăm şi noi în prezent, iar dimensiunile paralele cu dimensiunea noastră sunt dimensiuni exclusiv de ajutor, având vibraţii consecutiv mărite, până la o valoare care nu influenţează vizibil desfăşurarea vieţii din dimensiunea de evoluţie a spiritelor primare;
- există alte universuri şi alte structuri universice care formează în continuare ceea ce putem numi verticala existenţială de evoluţie şi ajutor, până la Universul Secundar. Toate cuprind structuri de organizare Astrală (care formează Universul Astral) şi structuri de organizare Cauzală (care formează Universul Cauzal). Chiar dacă spiritele nu trăiesc simultan în toate aceste universuri în mod conştient, ele au ramificaţii de existenţă simultană - dar latentă - în toate universurile de manifestare a spiritelor primare. Iar coordonatorii de evoluţii le au pe toate în vedere, în orice moment al întrupărilor spiritelor, pretutindeni în universurile de manifestare.
Toate acestea intră în grija coordonatorilor de evoluţii şi nu de puţine ori ei intră în evoluţiile pe care le coordonează pentru a simţi direct efectele măsurilor pe care le iau, ale condiţiilor pe care le crează, pe care numai ei le pot simţi cu deosebită precizie, numai ei le pot simţi la nivelele cele mai profunde, pe care spiritele primare, şi chiar ajutătorii lor direcţi doar subconştient le pot prelua. Astfel de preluări subconştiente rămân în memoriile latente ale structurilor monadelor în forme care nu trebuie să conducă la deviaţii de la comportamentele care li se vor dezvolta în viitor: adică nici să nu se îndepărteze de la înclinaţiile lor personale, ale fiecărui spirit în parte, nici să nu dezvolte în mod exacerbat astfel de înclinaţii personale. Căci oricum înclinaţiile formate în evoluţiile primare sunt mult îndepărtate de la linia de echilibru pe care o vor învăţa ulterior, în evoluţii pe care le-am numit secundare şi centrale. Toate acestea vor avea un impact diferit asupra unor grupuri diferite aflate la evoluţii corelate pe o planetă (aşa cum este Pământul); de aceea este necesar chiar coordonatorilor să simtă, să perceapă direct astfel de forme de impact ale evenimentelor asupra spiritelor. Mai ales atunci când este vorba despre cele ce se petrec în conjuncturi planetare complexe, formate prin întruparea majorităţii grupurilor aflate în punctul (locul) zonal de evoluţie. Numai trăind în mijlocul multor segmente spirituale, ei îşi pot desfăşura simţirile, pot trage concluziile şi pot oferi exact învăţătura pe care o necesită toate segmentele deodată, şi fiecare în parte dintre cele aflate într-un asemenea loc.
Asemenea încredinţări asupra celor în curs de desfăşurare pe o planetă a creatorilor conştienţi presupune întruparea unui coordonator principal de evoluţii - nu un coordonator din interiorul verticalei spirituale planetare. Un astfel de eveniment fusese de mult timp făcut cunoscut pe multe căi. Babilonienii îl cunoşteau bine, de pe două căi; din propriile cercetări astrale, din timpul când toată lumea, pe întreg întinsul planetei, cunoştea tot ceea ce trebuia pentru a trăi confortabil, în societăţi care urmăreau binele comun tuturor oamenilor. Ei ştiau astfel bine că lumina se întuneca, şi se va întuneca în continuare până când întunecarea va cuprinde toată suflarea vieţii pe Pământ, în ape, până în străfundurile mereu luminate ale Pământului aflat între apele cerurilor... Şi încă va mai dăinui o vreme, nu foarte îndelungată, până când viaţa se va obişnui cu lumina întunecată, dar va uita de întunecimea ce i-a cuprins stările. Şi mai ştiau ei că lumea nu avea atunci să devină atât de rea, cât avea să devină după ce omul se va descoperi pe sine, mergând pe calea despărţirii de tot de semenii lui. Căci - ştiau ei bine, şi fuseseră întăriţi de zeii cerurilor şi pământurilor, ai apelor cerurilor şi apelor pământurilor, de apă şi de foc interior cu care pământurile trăiau pulsând mereu de viaţă: oamenii trebuiau să înveţe să se ajute la greu, să-şi împărtăşească mereu învăţătura, să nu-şi uite fraţii, chiar dacă mai degrabă se uită pe ei înşişi. Dar mai departe trebuiau să înveţe mereu să se despartă, să nu se lase în voia semenilor, să nu ceară semenilor lor niciodată să facă ceea ce orice om putea face: să înveţe tot ceea ce se poate face, să caute să înveţe de la orice om ceea ce nu cunoaşte, pentru ca toţi oamenii să contribuie, după puterile şi după cunoaşterile lor, la ţinerea drumului drept al întregii omeniri, atât cât va fi ea aici, pe aceste pământuri. Căci oricum vor fi cu toţii împreună în eternitate, dar eternitatea se construieşte din clipele în care toate sufletele învaţă cum să trăiască cât mai frumos şi complex împreună.
Şi pentru toată cunoaşterea Babilonului, urmaşii aveau să-i înfiereze, numindu-i de rău în fel şi chip:
- unii: nemulţumiţi că nu au cercetat, atunci când încă se mai putea în lumina înălţată, aspectele pe care viitorimea le vor crede bune, dar pe care babilonienii le ocoleau cu mare îngrijorare pentru vremurile care aveau să vină: cum să omori, cum să slăbeşti forţele unor rivali, cum să ţii în lanţurile minţii mase largi de oameni, cum să-i determini să facă ceea ce altfel nu ar fi făcut în ruptul capului...
- alţii: îi vor înfiera pe babilonieni că de la ei pornea răul în lume, fără să ştie mult timp ei înşişi, judecătorii lor târzii din vremurile viitorului, că orice bine poate să fie impurificat, poate să fie transformat într-un rău...
Dar nu într-un rău etern... Şi ei ştiau, şi sperau din tot sufletul, că atunci când cel din urmă om va şti cât rău poate face în astfel de vremuri întunecate, Domnul Luminii va veni şi va deschide vieţile, luminile, dar mai ales inimile şi minţile tuturor. Va aduce marea schimbare şi omului i se vor clătina toate încredinţările pe care şi le-a făcut în asemenea vremuri din urmă: popoarele - despre conducătorii lor, conducătorii - despre popoarele lor.
Şi vremurile au curs sub stele, pe pământurile pline şi de cele bune, şi de cele rele...
Lumea a primit un om pe care doar câţiva l-au privit la început ca pe un învăţător. Învăţătorul a adus în lume multă învăţătură şi oamenii au ales să pună învăţătura lui în fruntea lumii. Pentru că, în sinea lor, oamenii ştiu, chiar fără să o spună cu glas tare, că ea este învăţătura cea mai bună pentru sufletul şi timpul lor. Pentru viaţa, pentru adevărul şi pentru calea pe care o au de urmat. Dacă nu au puterea să o urmeze ei înşişi - o cer insistent celor din jurul lor şi se mânie dacă nu o primesc... Privesc viaţa şi o cer aşa cum a descris-o El.
Pentru ca El nu a adus o simplă utopie, aşa cum o numesc unii azi, ci a adus un ideal pe aripile vântului de lumină astrală. Marile noime vin pe aripile luminii, şi mulţi mai au de învăţat şi de înţeles corect acest lucru. Aflăm că multora li s-a croit aceeaşi legendă a naşterii, a minunilor (şi încă şi mai mari poate, pe alocuri), acelaşi parcurs sacrificial al vieţii, dar ei s-au pierdut pe plan local, şi nu pentru că cineva a hotărât asta... Iisus a fost ales conciliu după conciliu, chiar dacă puternic periat şi rărit prin prisma intereselor mărunte, dar cu „bătaie lungă", adică prin profunzimi nebănuite chiar şi de către cei care l-au ales... Prin care s-a croit, de fapt, faţa lumii...
Dar lumea a beneficiat din acel moment de marea lui Lucrare. De Lucrarea atragerii Luminii Celei Noi, Luminii Luminate, care avea să cuprindă şi să alunge treptat Lumina cea Întunecată. Diferenţa dintre un bec de 10W şi unul de 200W. Cel puţin. Dar important este să înţelegem fenomenul şi să facem distincţia. Lumea nu a devenit mai bună, dar a putut deveni astfel mai multă pe Pământ şi mai conştientă de fiinţa şi de libertatea sa. Fiecare s-a folosit de puterea conştientizată, atâta cât putea, pentru a-şi ţine liberatea. Oamenii s-au luptat din greu pentru o libertate pe care nu şi-au înţeles-o reciproc. Lumina a fost - şi este - sabia pe care Iisus ne-a adus-o, ne-a dat-o. Cu această Lumină, ca şi cu o sabie, ne-am luptat din răsputeri, viaţă după viaţă, până în ziua de azi. Şi mai avem încă un pic de luptat.
Obişnuiesc să spun că, dacă nu ar fi fost Iisus să vină, să-şi facă această lucrare, unică în toate vremurile pe care le-a trăit omenirea pe Pământ, azi noi nu am fi fost în faţa unui computer, beneficiind de toate cele pe care le avem azi. Dar şi de cele pe care nu le avem...
Lumina cea Nouă, Lumina Albă, Lumina Christică a adus un ajutor uriaş în primul rând oamenilor simpli din orice generaţie pământeană. Căci ei, în profilul lor spiritual, au cea mai grea sarcină de destin: să efectueze sarcini de lucru, de muncă cu corpul fizic, în condiţii grele de trai, pe care însă, din nefericire, semenii lor le-au făcut şi mai grele. Trebuiau să trăiască în austeritate cu toţii - aşa s-au aşteptat - şi au trăit în mizerie. Trebuiau să ştie că există şi aşa ceva în lume, şi pentru această diferenţă: dintre austeritate şi mizerie, oamenii au luptat şi au muncit în vremurile grele din trecut. Azi trebuiau să fi terminat de mult cu acest anumit fel de austeritate şi să ajungă la echilibru. Pentru asta au venit pe Pământ, pentru asta au fost ajutaţi: în majoritate, oameni care nu au puterea să se întrupeze deocamdată decât ca creatori conştienţi, care să consolideze munca lor la toate nivelele de vibraţie - de lumină, în fond: de sunet şi lumină - pe care le poate asigura un loc din univers, aşa cum este Pământul.
Pentru ei - chiar dacă, de fapt, pentru toţi, pentru toate vieţuitoarele, pentru pământuri, pentru cerurile nevăzute, sprijinitoare şi nepieritoare - Iisus a venit, a muncit, a luptat în felul său şi a murit. Şi a înviat. Şi s-a înălţat la ceruri, acolo de unde a venit şi acolo unde îi este locul.
Întrega sa lucrare a urmărit readucerea rapidă a omenirii la nivelul de conştientizare a omului străvechi, a omenirii de tip străvechi (Adam - omul cel vechi): după corpurile sale şi după experienţa cu care îşi folosise în trecut corpurile pentru cunoaşterea planetei, în scopul dezvoltării creaţiei lui materiale mentale, în acest loc din univers, omul cunoscător, omul dornic de cunoaştere, dar şi dornic să ajute, să conserve legile naturii, chiar dacă îi trec multe prin cap şi de multe ori ajunge să nu se poată concentra la toate. Dar Adam-omul cel vechi trăia în vibraţia aceea foarte mare, care însă se putea reîntoarce repede, dacă era ajutată. Şi acea vibraţie fusese cândva nemulţumitoare pentru mulţi oameni, căci oricât de înaltă ar fi fost vibraţia medie planetară comparativ cu ceea ce cunoaştem azi, ea tot era mică pentru mentalii înaintaţi, veniţi pe Pământ din toate părţile universului. De aceea evoluţia pământeană a omenirii fost o experienţă bună, complexă, îmbogăţind cunoaşterea şi aplicarea ei în acest punct al universului. Mai departe, oamenii au învăţat (şi vor învăţa în continuare) să nu mai dea înapoi din faţa muncii de orice fel, mai ales pentru cei care au ajuns la nivele înalte de evoluţie în zonele II şi III ale universului. Pentru oameni, greutatea cea mai mare a fost acceptarea muncii brute, chiar dacă au experienţă multă, ca spirit întrupat, în multe laturi ale creaţiei materiale. Este experienţa de a nu se mai feri, îndepărta, de austeritate, de mizerie chiar, ci a căuta să o înlăture şi să curăţească locul de trai, să aducă înţelegere celor care nu ştiu - nu neapărat că nu vor - să găsească modalităţi de curăţire şi de menţinere a curăţeniei, în ciuda greutăţilor vieţii. Acesta a fost subiectul cel mai greu al multor evoluanţi care au trăit pe Pământ în vremurile trecute. Mereu vine rândul la viaţă pentru alţii de acelaşi fel, care trebuie să-şi descopere puterile de a ajunge să facă multe lucruri deosebite, în ciuda faptului că se nasc în sărăcie, în neputinţe de tot felul. Ei pot să facă azi orice, tocmai pentru că vibraţia planetară îi ajută. Energiile care au fost atrase de Iisus în timpul vieţii sale şi a efortului de a-şi trăi ultimele clipe, a fost continuat de eforturile comune ale multor alţi puternici ajutători întrupaţi în acelaşi timp cu el, şi apoi mult timp după el, până ce fronturile energo-materiale s-au apropiat în mod natural, urmând şuvoaielor care erau atrase mereu de ajutătorii întrupaţi: cei pe care îi numim moşii (străvechii) popoarelor lumii, şi cei pe care îi numim sfinţii, martirii tuturor popoarelor - nu numai cei ştiuţi, recunoscuţi azi în scrierile creştine.
Fiecare lucrare făcută de Iisus în timpul vieţii, de la ceea ce numim rugăciune - făcută de el până în clipa morţii - şi până la marile minuni - dar şi altele, mult mai mici, neînscrise în textele vehiculate azi - a constituit atragere de uriaşe fluxuri de energii de foarte înaltă vibraţie - singurele pe care el le putea vehicula, prin corpuri create în aşa fel, încât ele să poată vehicula numai astfel de fluxuri de foarte înaltă vibraţie, pentru o asemenea lucrare.
Întreaga trăire umană actuală, în care se conturează din ce în ce mai mult, mai repede, mai bine, identitatea umană, întăreşte, particularizează şi adânceşte conştienţa noastră către dimensiuni superioare ale conştiinţei înălţate, către căutările sublimului pe calea Luminii.
Este adevărata Cale a diversităţii în unitate, după Calea Adevărului adusă cu bucurie de însuşi Făuritorul suprem al acestui plai, a acestei guri de rai - aşa cum frumos spune românul !! suntem crescuţi cu nesfârşită dragoste, într-o Casă făurită cu drag, strălucitoare prin tot ceea ce ni se oferă de către toţi Făuritorii: Lumina, Sunetul, Parfumul, Spiralele infinite ale vibraţiilor înalte, Mlădierea spaţiilor vaste ale Creaţiei Supreme, şi nu în ultimul rând Sacrificiul, Altruismul, Compasiunea... într-un cuvânt: Iubirea universală şi eternă!!

De două mii de ani Iisus ne spune, cu bucuria pe care mulţi nu au înţeles-o în vremea lui, dar ale cărei timpuri sublime începem să le simţim noi, acum:

BUCURAŢI-VĂ !! ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR ESTE APROAPE !!